Mă uit la un meci pe DigiTv. Joacă Braşov cu Timişoara. Habar nu am cât e scorul. Nu scrie nicăieri. Normal, comentatorii nu pot să spună în fiecare minut cât e scorul.
Rezultatul? Schimb canalul.

Mă uit la meci pe Antena 1. Nu ştiu cine joacă, nu scrie nicăieri. Aud doar nume de jucători şi comentarii slabe. Mă uit atent, poate e reluare ceva. Nu, nu e reluare, aşa consideră Antena 1 să transmită un meci de fotbal.
Rezultatul? Schimb canalul.

A, ştiu, e o MARE ŞMECHERIE gândită de deştepţii din conducerea posturilor de sport. Lasă, că dacă nu ştie cine joacă sau nu ştie cât e scorul, va sta şi se va uita la meci până când află. De aia televiziunile străine, care chiat FAC BANI din meciuri, afişează scorul tot timpul. Pentru că sunt nişte fraieri, nu ştiu să facă banul. Ehe, dacă îl aveau ei pe Grădinescu, acum erau prinţi de Dubai.

Ce vreau să spun cu asta? Că oamenii care decid transmisiunile sportive în rromânia sunt nişte idioţi. Cei care se uită deja la un meci, consumatorii captivi, care ştiu când începe un meci şi pe ce canal, se vor uita oricum şi le va fi indiferent de rezultat. Dar consumatorul ocazional, care butonează doar telecomanda, nu se va opri la meci dacă nu vede nişte chestii simple, gen echipele care joacă şi scorul.

Dar na, suntem în epoca geniilor în televiziune.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

27 comentarii Adaugă comentariu

  1. nu, ei o gandesc asa: hai ma, ce dracu, microbistii stiu ca steaua joaca in ros-albastru, dinamo in alb-rosu, iar Timisoara in violet. Daca joaca cu echipamentul numarul 2, va dati seama dupa scafarlie. Scorul? Scorul vi-l spunem la pauza sau il mai zic comentatorii in minutele 15-20-30. Oricum la noi nu se prea marcheaza…

  2. Asa e si cu cei care au setat pe blog sa le apara doar rezumat la articole. Binenteles ca un alt scop pentru care fac acest lucru e si acela de a atrage vizitatorul spre locul comentariilor. Mai exista ceva oare in care sa nu fie implicat ceea ce se numeste BAN ?!?!

  3. moldo.ro, pe langa motivul insinuat de tine, sunt alte cateva mult mai importante pentru care s-a inventat butonul “Read more”. Are rost sa ti le insir ?

  4. #4

    Mă bucur să constat că nu sunt singurul care gândește așa. Când văd că nu afișează scorul intru repejor pe sport.ro (alt site nu știu) și-mi bag picioarele în postul lor.

  5. Lasa Arhi, asa se aleg prostii de destepti. Aia profi si pe care ii duce mintea supravietuiesc si fac bani, cretinii mor in bezna, vorba lui Gogu Kaizer.

  6. Te plictiseai rau, asai?!

  7. #7

    E timpu sa-ti marturisesc ceva. Eu de fiecare data cand nu vad scoru, urlu: “De ce pula mea nu arata scoru?” , iar in maxim 10 secunde imi apare afisat la tv. Na ca am zis-o.

  8. E prostie ca pe cine intereseaza se uita da in fine astia nu stiu de livescore sau chestii … in fine asa e rromanii sport.ro da rezultatele da ei e prea mici sa conteze …

  9. Una e sa nu afiseze scorul o televiziune privata si alta e sa nu-l afiseze TVR. Si nu o face. Pe banii nostri, cred ca meritam un rahat de afisaj.

  10. #10

    daaa…am observat de mult timp chestia asta si ma exaspereaza.
    ce e si mai exasperant e ca se autointituleaza “super-profesionisti” in ale sportului si transmisiilor sportive.
    mai au mult de invatat de la posturi straine, gen eurosport.
    numa’ bine.

  11. Nu cred că decide comentatorul dacă apare sau nu scorul.

    Altfel, mie îmi place cum comentează Grădinescu, chiar dacă la unele meciuri se vede clar că-i stelist. În tot cazul, e cel mai bun de la noi.

  12. #12

    Uite-te la meciurile de Champions League. Aceeasi situatie. (Afiseaza numele echipelor si scorul la 10 min)
    Nu a fost ideea romanilor 🙂

  13. pe mine ma enerveaza la culme…asa se fac succes-uri

  14. mie nu; nu ma pricep la fotbal si nu ma intereseaza

  15. #15

    pai astia din rRomania sunt jigodii pentru ca nu vor sa afiseze scorul si asta o fac asa pentru ca ”lumea schimba canalul, se uita cat e scorul si schimba din nou canalul” deci nu se uita la gsptv sa vada un meci si se uita la un film pe hbo, mai dau pe gsp sa vada scorul si asta inseamna ca nu au aia rating de la gsp…sa le dau sloboz

  16. sa nu uitam de comentariile inteligente din timpul meciurilor… eu ma uit foarte rar, dar si atunci pe mute…

  17. #17

    corect

  18. Dupa foarte mult timp aseara am vazut un meci impreuna cu tata. Mi-am amintit de copilarie si de comentariile lui din timpul meciurilor, care la vremea respectiva ma faceau sa ma intreb de ce nu-l ia nimeni pe el antrenor la nationala sau macar la FC Targoviste. 😀
    Am oservat chestia asta de care spui tu si mi se pare foarta pertineta observatia. E decisiv si pentru mine daca stau sau nu sa urmaresc un meci, daca in momentul in care am ajuns la el stiu cine joaca si cat e scorul.

  19. pai si daca afiseaza e ceva de genul: ste, rap, din, int, tim, vas, bis, bra…deci in cel mai fericit caz pe digi vedeai bra-tim iar pe antena din-vas. pentru scoruri: livescore.com sectiunea (Romania). e simplu.

  20. bă, a câştigat braşovu’, dacă vă interesează scoru’ 🙂
    şi asta e tot ce contează

  21. Am renunțat să mă uit la meciurile din Liga I, decât la echipa favorită mai privesc! De la Kanal D, nimeni nu a mai avut transmisii reușite. Norocul nostru este că nu mai transmite Național TV că era prăpăd!

  22. #22

    asa e. niste ciumpalaci.

  23. #23

    Is nevervanti rau. Si eu am acceasi reactie, schimb canalul sau caut pe net. Sau inchid tv-ul si gata.

    PS:televiziunile străine, care chiat FAC

  24. #24

    asta se face pentru ca macar 1 lucru sa zica interesant si comentatorii: scorul!

  25. Clar, si io fac la fel. 😐

  26. Cum altfel ar mai vinde din 10 în 10 minute afişajul ăla oribil care-ţi arată scorul? Pe cine ar mai interesa să vadă ceva ce deja ştie? Crezi că ar fi cineva dispus să plătească unei televiziuni un afişaj permanent al minutului şi scorului? Mă îndoiesc, aşa că îl împart. Din 10 în 10 minute. Şi dacă mai dă domnu’ un gol, bogdaproste!

  27. #27

    De ce nu iti faci ma tu televiziune sa afisezi scorul mereu ?