Sunt sigur că, după ce ați auzit despre falimentul EUroins, ultimul dintr-un șir de falimente din businessul de RCA, v-ați pus și voi întrebarea La ce folosește ASF, instituția care, cică, supraveghează sistemul de asigurări din românia și care, prin instrumente specifice, ține piața de asigurări la nivelul corect.

Și da, așa este, ați ghicit.
ASF nu este decât un vehicul, folosit de către politicienii la putere, pentru a scoate bani proprii de la buget. Și aici vorbim doar de salariile de zeci de mii de euro lunar, nu de șpăgile pe care le iau pentru a trece cu vederea mizerii precum cea de la Euroins. Sau cea de la Citi. Sau Carpatica. Sau, sau sau.

Acum, așa cum bănuiți cu toții, pagubele vor fi plătite de la buget, iar prețul RCA va crește, normal, în timp ce ASF va binecuvânta, cu blândețe, operațiunile. La urma urmei, stilul idiotic de asigurare este cel care favorizează ceea ce se întâmplă. Când tu nu ai niciun interes în a achiziționa o asigurare mai de doamne-ajută, întotdeauna te vei îndrepta spre cei ce oferă cel mai mic preț.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

44 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ce invatam mai ales din experientele ultimilor ani este faptul ca fix autoritatile statului gandite sa reglementeze anumite lucruri sunt exact cele care nu vor face absolut nimic atunci cand doar ele pot sa lamureasca situatia.
    Pe langa mizeriile celor de la ASF sa nu uitam despre ANRE si totala inactiune de anul trecut si de acum 2 ani, cand populatia a fost, efectiv, lasata prada smecherilor din energie.
    Practic Romania este tara in care autoritatile alea platite pe bani buni se trag pe cur fix cand trebuie sa intervina in acele cateva situatii pentru care au fost infiintate sa intervina. Putem largi arealul la orice alta autoritate, gasim cel putin cateva cazuri asemanatoare insa ASF si ANRE reprezinta adevarate studii de caz despre cum sa nu faci lucrul pentru care esti angajat si platit pe foarte multi bani.

    1
    • #2

      nu se va rezolva pana nu transferam suveranitatea de la nivel national la nivel european.

    • Ai fi uimit sa afli ca statul ne-a lasat prada statului insusi. Pretul la energie se duce in proportie 95% la stat. Productia e cam 90-95 la suta a statului, transportul si distributia la fel. Dar romanu` il injura pe furnizor, ala care e singurul privat pentru ca ala emite factura.

  2. #4

    ASF?
    Adică acolo unde lucrează fostul soț al Olgutei Vasilescu (fost reporteras la protv) și primește 10.000 euro/luna?
    Și câți din ăștia or mai fi!

    • #5

      Vărul lui Dragnea, cel cu mustață e vicepreședinte.

  3. #6

    La ce folosesc CECCAR, Colegiul Farmaciștilor din România, Registrul Comerțului și câte or mai fi?
    Sunt doar instituții căpușe ale statului care nu ajuta cu nimic cetățenii, doar prin ai pune să plătească taxe suplimentare.

    1
  4. #10

    As vrea tare mult sa citesc un articul numit:

    O zi de munca din viata doamnei Elena Doina Dascalu

    Stiu ca sunt cititori talentati si la scris pe aici, poate se indura de-un “guest post”. Nu de alta, dar vine weekend-ul si am putea sa ne mai descretim fruntile.

    • #11

      De la stăpânul nostru AI cetire:

      “Era o dimineață frumoasă și însorită când Elena Doina Dascalu, vicepreședinta Autorității de Supraveghere Financiară, a ajuns la birou. După ce și-a luat o cafea și a făcut o pauză de câteva minute de check-in pe Instagram, Elena și-a început munca.

      Dar dintr-o dată, a simțit un gol în stomac. În ciuda celor trei croissante și a două cafele pe care le consumase deja în dimineața aceea, ea încă se simțea lipsită de energie. Și-atunci, s-a gândit că poate ar fi bine să meargă la o sesiune de terapie cu cristale pentru a-și încărca bateriile.

      După ce a sunat la un terapeut din apropiere și și-a făcut programare pentru aceeași zi, Elena a continuat să lucreze la dosarele sale. Dar, în timp ce scria un email important, a observat că degetele i se mișcau cu un fel de energie ciudată. Ea și-a ridicat privirea de la ecran și a observat că cristalele sale se luminau puternic.

      A fost atât de încântată de descoperirea ei că s-a dus să le arate colegilor ei. Dar toată lumea a rămas perplexă și a privit-o cu ochii mari. Într-un final, au decis să nu-i spună nimic șefului lor, deoarece ar fi putut avea repercusiuni neplăcute.

      Cu cristalele ei luminoase în buzunarul hainei, Elena și-a terminat ziua de muncă și s-a întors acasă. Spre surprinderea ei, și-a găsit soțul și copiii petrecând timp cu oameni străini în sufragerie. Înțelegând că era vorba de o sesiune de meditație cu vecinii, Elena s-a alăturat grupului și a început să cânte mantră și să țină un discurs despre proprietățile benefice ale cristalelor.

      A doua zi la birou, colegii ei au evitat să mai discute despre cristale și meditație, dar Elena nu și-a pierdut entuziasmul. În schimb, și-a adus la birou o colecție întreagă de cristale și a început să-și aducă prietenii la birou pentru a-i face să încerce experiențe noi.

      În cele din urmă, șeful ei a aflat de toate acestea și a fost neplăcut surprins. Dar, în ciuda acestui fapt, Elena a continuat să-și aducă cristalele și să mediteze, pentru că ea credea cu tărie că acestea erau singura cale către succesul financiar și spiritual.”

      2
    • #12

      Tocmai ce i-am cerut lui ChatGPT sa scrie una:

      A fost odată ca niciodată o doamnă numită Elena Doina Dascălu, care lucra într-o instituție publică și avea un post foarte important. Deși avea un salariu bun și o funcție de invidiat, nimeni nu știa exact ce făcea ea pe tot parcursul zilei.

      Într-o zi, un coleg curios a decis să o urmărească pe ascuns pe doamna Dascălu, ca să vadă cum își petrece timpul la serviciu. Așa că, s-a ascuns în spatele ușii biroului ei și a așteptat să vadă ce face.

      După câteva minute, a constatat că doamna Dascălu se uita la poze cu pisici pe internet și comenta pe rețelele sociale. A mai văzut-o că făcea o pauză și se ducea la mașină să își ia o gustare, apoi stătea la fereastră și privea afară, timp în care semnala prin telefon faptul că este ocupată.

      În cele din urmă, colegul nostru a ieșit din ascunzătoare și a început să râdă în hohote, împreună cu alți colegi care au venit să vadă ce se întâmplă. Au început să glumească pe seama doamnei Dascălu, spunând că toată ziua o freacă de-a-mpulea pe banii publici și că nu face nimic, cu excepția privitului la poze cu pisici și gustatului de gustări.

      Într-un final, s-au auzit râsete din toată clădirea, iar doamna Dascălu a fost suprinsă în timp ce ieșea din birou, roșie la față și cu coada între picioare. Deși nu a fost deloc amuzant pentru ea, colegii au râs mult timp de această experiență amuzantă și inedită.

      3
    • #13

      Seems pretty accurate to me

      1
  5. #14

    Sa-mi fie cu iertare… parca incep sa ii inteleg pe suverani acum. 🙂

    1
  6. #15

    Numeste o institutie a statului care lucreaza in favoarea cetatenilor.

    1
  7. #16

    Cum ar fi zis Ponta, ce faci fa Doina, aveai chef de un faliment?

    1
  8. #17

    urmeaza groupama ?

  9. #18

    Cui foloseste si uniunea compmzitorilor

  10. #19

    Va anunt ca pentru urmatoarele 10 luni merg cu asigurare Euroins, sa va plateasca ASF eventualele daune (sper sa nu fie cazul)!

    • #20

      Nu o sa mergi 10 luni, ci doar pana la declararea falimentului.

    • #21

      @radu: aha :))))

    • #22

      daca ai ”noroc” sa fie hotarat falimentul de catre instanta in aprilie,in august ,adica dupa 90 de zile ,nu mai esti asigurata ..asa ca razi tu , dar nu e rasul tau 🙂

    • #23

      Da, mulțumim pentru urări. Ți le-aș întoarce și eu, să ai noroc să te lovească unul tot cu RCA la Euroins, care a gândit la fel ca tine. Tocmai pentru a mă feri de mentalitatea asta, de șoferi care pe care i-a durut în bască și au luat RCA de la asigurator de 2 lei și mai ales pățit fiind de 2 ori cu Euroins, din postura de șofer nevinovat, am ales opțiunea cu decontare directă la un asigurator serios, de îndată ce s-a putut. Niciodată nu am ales asiguratori de 2 lei pentru RCA dintr-un motiv simplu: după ce că l-am lovit pe bietul om, că îl pun pe drumuri să deschidă dosar de daună, că poate îl las și fără mașină o perioadă de timp, dacă dauna e serioasă, de bun simț este să nu îi fac viața mai grea decât e cazul.

      1
    • #24

      Ar mai fi si abordarea la modul:
      – Asigurare ok: ” stai linistit, se intampla, hai sa facem amiabila”
      -Asigurare Euroins: “mergem la accidente usoare csf, ncsf”

    • #25

      Multumim frumos. Nu am apucat sa-i multumesc tipei care mi-a facut dauna totala in 2015 si city insurance mi-a respins dosarul de dauna pe motiv ca nu s-a intamplat accidentul. Dupa 7 ani de judecata si 28 000 de lei cheltuieli de judecata si masina distrusa, n-am apucat sa vad niciun leu. De executat silit nu pot, ca-s falimentari si asf-ul o sa-mi plateasca 14000 de lei pe anul viitor daca am noroc, ca nu se pune problema sa-mi plateasca cheltuielile de judecata si penalitatile de intarziere. Asa ca doamne ajuta sa ai bafta mea, asa meritati cei cu metalitatea ta.

  11. #26

    Intrebarea din titlu: Cui folosește ASF
    este ca bancul cu Campari
    As f….

  12. #28

    ASF foloseste la ASF, eu zic ca ecuatia este foarte simpla.

  13. #29

    Fara ASF cum stie lunea unde se trimite spaga?

  14. #30

    E nedrept pentru oamenii care lucreaza acolo faptul ca e genul de entitate al carei importanta nu o percepi pentru ca merge totul ok.
    Gandeste-te ce haiducie ar fi pe piata asigurarilor daca NU ar exista o institutie care sa o reglementeze.

    1
  15. #31

    Eu cred ca lumea ar fi mult mai ingaduitori cu astia daca ar fi sinceri, exact cum oamenii dau mai multi bani la cersetorii aia care spun ca au nevoie pt droguri si curve pt ca s-au saturat de vrajeala cu copii multi, foame, spitale, etc. D’aia zic, sa isi schimbe numele in Agentia profesionala de belit p..a sau frecat pisica, macar sa stim o treaba!

  16. #32

    eu cred ca euroins, astra, carpatica, city etc au fost afaceri super bune. s-au furat sume uriase, nimeni vinovat, profit sanatos pentru cei care au gestionat lucrurile. bravo!
    astept cu interes ce o sa aflam dupa ce crapa buba cu contractele din energie si compensate la niste valori astronomice. intre timp voi plati cu bucurie toate aceste suma alaturi de restul romanilor pentru a face fericiti niste indivizi care probabil o sa duca o viata frumoasa si meritata cheltuind milioardele furate.

    1
  17. #34

    Pana la urma este norla sa creasca sau nu RCA-urile?
    arhiblog.ro/incheie-haiduciei/

  18. #35

    Vorbim de o tara in care asigurarea este inca pe masina, nu are efectiv niciun sens. O inscrii pe bunicul si o conduci tu la 18 ani. Unde naiba ati mai vazut asa ceva?

    • #36

      nush ce crezi tu ca se intampla in afara romaniei, dar peste tot asigurarea este pe masina

    • #37

      Ma refer, de exemplu, ca in UK, nu poti conduce orice masina ai tu chef, trebuie sa fii adaugat pe asigurarea masinii, eg. nu pot lua masina unui prieten sa o conduc.

  19. #38

    A iesit Căcîciu si a zis sa stati linistiti ca guvernu va lua cele mai bune masuri ptr nefericitii care au asigurare la euroins. A iesit si un pulete de la asf si la intrebarea “ce-o sa faca aia care au asigurare valabila la euroins?”, a raspuns : “blablabla bla blaaaaa blablabla fleoshc pîrț”. Practic io n-am inteles nimic, da’ poate e problema la mine. Asa ca nu va agitati, o sa fie bine.
    Totodata, specialistii sustin ca urmare a falimentului euroins, politele rca isi vor tripla pretul pe viitor. Duamne’ajuta.
    P.S fara legatura cu asigurarile, ci doar ca fapt divers, in romanica, in ultimii ani numarul secretarilor se stat a crescut de la cateva zeci la peste 200. Salarii babane, masina, sofer, consilieri ptr fiecare. Da’ stati calmi, sa nu faceti ca francejii sau grecii ca e urat.

  20. #39

    Chiar nu inteleg unele persoane, voi v-ati aruncat un ochi pe contractele alea de RCA? Asigurarea e pe masina, doar ca atunci cand ai accident tu ca si sofer, indiferent ca e masina lu’ bunicu, intri ca sofer cu risc. La urmatoarea asigurare incheiata ai prima mai mare; valabil si in Italia. Te si intreaba acolo cate accidente ai avut in ultimii ani?

  21. Întrerup emisiunea să vă povestesc că atunci când era ăsta mic de vreo 3 ani a scris pe măsuța preferată a lu’ coana Tanța, cu marker permanent, “TATA”. Faza e că ăsta mic, când l-a întrebat coana Tanța, a zis că tata a scris, nu el.
    Și de vreo 10 ani încoace își amintește.

    4
  22. #41

    Stie cineva de aici ca exista Agentia Salvarii pe Mare ? Are 100 de angajati platiti sa faca ce ? Pe cine a salvat in ultimii 10 ani ? Incredibil ce tara de hoti am.ajuns

    • #42

      Da, dar nici de naufragii notabile nu am auzit. Deci isi fac treaba astia

      1
    • #43

      Ia cauta de naufragiile Sadu sau Paris si Yu Xiu cu 54 de morti intr-o singura iarna, sa vezi de ce sint aia de la Salvare platiti ca sa frece paula, pe linga conditia IMO…
      Ca de ageamii ca Angelescu e plin prin administratie.

  23. #44

    ASF inseamna A SIFONA banii FRAIERILOR.