Citindu-mi zilele trecute raportul primit de la Biroul de Credit si analizand câte credite am băgate pe acolo (voi reveni cu subiectul zielele următoare, că e FOARTE  interesant), am stat puțin să mă gândesc la creditele luate de mine în viață și de ce le-am luat.

Primul credit l-am luat pentru primul meu  calculator, acum vreo14 ani. Dobanda, vreo 127%. L-am plătit rapid, că își scotea banii repede, săracul. Vremuri în care luai 50 de dolari pentru o instalare de windows.

Următorul credit a fost pentru mașină. da, pentru Nova, care și-a trăit ultimele clipe la REMAT. 2000 de euro, cei mai bine investiți 2000 într-o cumpărare. Nova m-a dus where no men has gone before.

Alt credit a fost pentru a acoperi un card de credit cu valoare foarte mare, pe care nu mai reușeam să îl acopăr singur. Mă ucidea dobânda și lunar vedeam cum mă scufund din ce în ce mai tare. Aceea a fost cea mai dură lecție de viață legată de carduri. Niciodată să nu ai card de credit peste capacitățile tale. Bani scoți ușor, dar de dat înapoi, e greu. Foarte greu.

Ultimul credit este leasingul pentru FoFo. Deja, din punctul meu de vedere, FoFo și-a scos banii, în numai 18 luni. Am fost cu ea în jumătate de europă, ne-a  dus în siguranță și confort pe toți 3, uneori pe toți 6 sau de ce nu, pe toți unul.

Către ce concluzie ne îndreptăm?
Că nu întotdeauna creditele sunt ceva rău. Dacă iei un credit pentru ceva util, lucrativ, care te ajută în viața de zi cu zi, merită. Eu de exemplu, la momentul respectiv, nu aș fi avut de unde da totți banii pe FoFo. Și aș fi pierdut o experiență de viață foarte mișto.

Dar dacă iei credit ca să îți cumperi o plazmă, tu având salariu de 800 de lei, soarta ta e decisă de o decizie nu foarte inteligentă.

BCR lansează Crediteria, magazinul de credite care te ajută să iei un credit rapid și ușor.
Creditul Divers, inclus în acest concept, e un credit ieftin și, mai ales, ușor de înțeles. Prin care se poate lua un credit între 700 de euro și 10.000 de euro (dacă clientul nu are istoric cu BCR) sau 20.000 de euro, pentru cei care au mai lucrat cu BCR. Cu minim de acte (fișă fiscală și adeverință de salariu), cu rate fixe lunare în lei, fără avans, rată mică: pentru o rată lunară începând de la 250 RON poţi beneficia de un credit de 15.000 RON
100% discount la comisionul de analiză pentru clienţii care îşi încasează/ îşi vor încasa salariul / pensia la BCR şi pentru refinanţări de la alte bănci; promoţie valabilă până la 31 octombrie 2011.
Mai multe detalii și un calculator de rate găsiți pe www.promotiibcr.ro/divers

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.