Contul meu
Stiti ca mai sunt oameni care preaslavesc binele ce ne-a fost facut de comunism in romania? Daca nu ma credeti, mergeti la Morar in comentarii, si cititi, sa vedeti ca de fapt a fost bine.
Iar eu, o sa scriu, foarte putin de cum am vazut lucrurile, prin ochii unui copil.
Ma trezeam dimineata la ora 3, ca sa ma duc sa stau la coada la lapte. Aveam doi frati mici, care aveau nevoie de lapte. Mama pleca la coada la ulei. Ne desparteam pe drum, ca laptaria era in fata scolii si magazinul in directie opusa. Pe la vreo 6 dimineata venea si tovarasa care vindea lapte. Intai isi servea cunostintele, punea deoparte niste sticle si pentru diferiti tovarasi de bine, si abia apoi catadicsea sa se intoarca si spre pleava de la coada. Oamenii erau salbateci. Nu de putine ori am ramas fara lapte, pentru ca se calcau in picioare la coada, iar in general cel care pierdea era copilul dintre ei. DACA APUCAM SI IAURT, ERA ZI DE SARBATOARE.
Mama ajungea mai tarziu acasa. Coada la ulei era uriasa. Trebuia sa cumperi si creveti, sau hartie igienica, odata cu uleiul, dar macar aveam ulei. Era el de rapita, dar…era mancabil.
Si se facea ora 7 si pleca la scoala. Pe la 12 scapam, veneam acasa, si incepeam sa cutreieram magazinele din oras. In doi, eu cu mama, pentru ca se dadeau doua portii de salam, daca erai doi. Singurele care erau la liber erau adidasii si calculatoarele, adica picioare si capete de porc. Salamul era salam de vara, plin de zgarciuri, oase, grasime si resturi de carne. Dar era singurul care se gasea. Daca aveam noroc sa gasim si niste tacamuri, eram facuti.
Cateodata se raspandea vestea. LA AMZEI SE ASTEAPTA CARNE. Si ne urcam repede in 135, si fugeam in piata Amzei, la coada la carne. Cele mai lungi cozi din lume erau acolo. Sute de oameni se calcau in picioare, se impingeau si spargeau vitrine, sperand sa prinda un kilogram de grasime cu putina carne. Nu prindeai intotdeauna. Iesea tovarasul macelar afara, numara, si decreta : pana aici ajunge, restul plecati acasa. Cel nominalizat ca fiind ultimul tremura de fericire, pentru ca pusese mana pe el tovarasul macelar. Cei din spate normal ca nu plecau, sperand ca poate ramane inca ceva, si tovarasul s-a inselat.
Tovarasul nu se insela niciodata.
Inainte de paste, trebuia sa gasim oua. Doamne, ce cozi se formau in spate la alimentara de cartier, unde se vindeau ouale. Oamenii se inghesuiau sus pe o rampa de beton, incercand sa ajunga la un ghiseu metalic, unde le dadea cartonul de oua, mai intregi sau mai sparte, depinde cum te privea tovarasa vanzatoare. Coborarea se facea pe o rampa de beton, foarte abrupta si lunecoasa. Am vazut oameni plangand, pentru ca dupa ce au stat la coada 4-5 ore, sa ajunga la oua, la iesire alunecasera pe rampa, si au cazut, spargand ouale. Si nu mai aveau dreptul sa mai cumpere, pentru ca tovara i-a vazut cazand, si nu e vina ei ca sunt prosti.
Portocale se aduceau iarna. La fel si bananele sau vestita ciocolata chinezeasca, cu ambalaj de staniol. La astea degeaba stateai la coada. Se vindeau numai pe sub mana, la preturi exorbitante. Desigur, trebuia sa te intelegi bine cu tovarasa vanzatoare, ca sa ai dreptul de a cumpara ciocolata sau portocale la suprapret.
Observati, viata atunci se invartea in jurul omniprezentei nevoi de a face rost de mancare. Toata lumea avea “frigiderele pline”, si oamenii au si acum obsesia asta.
De restul vietii, in afara de partea in care cautam mancare, nici nu merita sa mentionez. Era o taraiala de azi pe maine, in care telurile se limitau la a ajunge sa depui 5000 pe un CEC de masina, sau sa ceri de la partid o casa mai mare.
Era bine pe vremea tovarasului, nimeni nu murea de foame si eram toti egali….
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
bine ca n`am prins vremurile alea sa ma scol la 3 😀
NOU
Jeni a prins. Intreab-o cum era:)
NOU
pff, stateam la coada la apa minerala cand eram un pic mai mare decat sticlele. cand ii aud pe astia de-s nostalgici acu, imi vine sa le rup picioarele, oare cum le suna “spaga in UNT”? doctoru nu lua bani, dar un pachet de unt ar fi minunat…
NOU
nici nu are rost sa ma gandesc la celelalte. untul, delicatesa acra. mancam orez pana pocneam, ca era singurul disponibil, de la prietenii chinezi.
NOU
dude…explica-mi o chestie…de ce cand accesez paginile denisei si ale cosmarului imi apare spatiu alb si scrie done?
NOU
dude, explica-mi de ce lumea crede ca eu sunt taticul astoara doi si stiu totul despre ei? :)))))
mie imi merge, nu apare ce zici tu
NOU
Am observat multi oameni pe blogul lui Morar care plang acele vremuri. Sunt convins ca le-a fost mai bine si nu contest acest lucru. Eu nu am prins decat 7 ani de comunism. Am stat si eu la cozi cu frati-miu, cu bunica-miu ori cu alte rude, am stat si in frig in casa in mijlocul iernii. Am mancat creveti cat pentru 10. Am avut parte de concedii cu ai mei la munte si la mare. Mi-aduc aminte de faze gen:
NOU
bogdan, toata lumea avea serviciu, nu iti era frica sa te dea afara, aveai casa gratis de la stat, etc. cum sa nu iti para rau??
NOU
Pai asa slujbe mai bine lipsa.;)
NOU
😀 o s`o intreb…
NOU
?i c
NOU
Poate le e dor de crevetii vietnamezi de pe rafturile cofetariilor… 😀 Sau de saraciile de banane verzi (cam ca alea de se gasesc acum prin mega-super-kkt-marketuri) pentru care stateai la coada ore-n sir, ca sa le coci invelindu-le-n ziare dupa.
NOU
Nu am prins perioada si nici nu cred ca mi-as fi dorit.
NOU
Si eu am prins perioada minunata. Aveam 11 ani la Revolutie. Am stat la coada si eu, am mancat portocale de sarbatori etc. Si batranii mei mai au cate un sentiment de “ce bine era” in ideea in care aveai un loc de munca si o cusca acolo in care sa stai. E drept ca multi romani inca nu sunt “facuti” pentru capitalismul pe care si l-au dorit. Pentru ca inca mai asteapta ca statul sa le ofere, inca mai cred ca e cineva care vegheaza.
Ceea ce este insa extraordinar acum este ca ai totusi o sansa. E drept ca risc in fiecare zi sa fiu data afara din job, ca asa e la patron. Pe alta parte insa am toate sansele din lume, daca doresc sa ma realizez personal. Am o micuta firma de web design in care muncesc (inca) singura, nu prea mai am timp de dormit sau de distractie. dar, daca imi joc bine cartea si muncesc, am o sansa.
Nu mai astept un salariu, mi-l fac eu. nu ma stau speriata ca raman somera, imi dau eu de lucru si in timp voi da de lucru altora. Pot lucra cu oricine in tara sau peste hotare. Imi pot face bani de masina etc.
Este clar ca unii mai comozi sau mai putin pregatiti pentru ce inseamna viata acum simt ca vechea oranduire era mai buna. Si eu am trait dupa Revolutie niste ani de saracie crunta, dar, imediat ce am crescut si am putut lucra, am muncit ca o nebuna.
Daca stii sa te descurci (nu cu smecherii, munca serioasa) si ai disponibilitatea sa muncesti mult, ai totusi o sansa. De asta nu regret nimic. Chiar daca in acest moment simt ca statul nu prea imi mai ofera nimic (platesc totul deja, pana si ce ar trebui sa fie gratis), mi se ofera macar sansa de a ma dezvolta eu, cum doresc.
Si sa imi cumpar cioco in fiecare zi, de aici sau, ca e mai ieftin, de la unguri sau de la nemti (cand mai ies din tara), ca ies cu buletinul 😀
NOU
Am prin si eu o buna bucata de comunism, din pacate am prins-o pe cea mai rea. Dar din cate am inteles, a fost si bine in comunism, cel putin pana sa fi venit Ceasca din Coreea (? oare?). Dupa iaia…atat ne-a fost. Oricum, nu regret deloc acele vremuri si nici nu mi le mai doresc, iar Dojo o spune asta atat de frumos. Vointa sa avem, ca restul…vin si de la sine.
NOU
@dojo
cred ca ai pus punctul pe i
d’aia era mai bine, ca te facei ca muncesti si cineva iti dadea: casa, loc de munca etc.
Acum e greu, trebuie sa te zbati, de fapt, mai rau, sa “gandesti” ce sa faci si cum sa faci sa iti fie mai bine. Unii inca nu inteleg nici acum ca mimeni nu iti datoreaza nimic, si ce vrei trebuie sa obtii singur. Gata, “s-a dus baba cu colacii”.
NOU
Mda: am amintiri de nesters de atunci. Aveam 14 ani la revolutie si am trait tot binele comunist.
Am facut o groaza de teme la lumanare(ca se lua curentul mai multe ore pe zi-nu era necesar romanilor si trebuia exportat). Cand venea iarna era belea mare: la scoala era frig(scoala era de prin sec. XIX si avea sobe pe gaze, lipseau doar gazele); acasa era frig(centrala de la bloc nu avea nici ea gaze); afara era frig(banuiti deja de ce): sa-mi bag pula ca aveam tot timpul picioarele inghetate.
Am o amintire superba de la Craciunul din ’85: la 3 noaptea eram la coada la carne in fata macelariei din Piata Amzei.Saracu’ taica-miu era la coada de pe la 11:30 seara anterioara.In vreo 30 de minute, nu mai conta nimic. Era un frig de ziceai ca nu e adevarat.Parintii ma tot intrebau daca nu imi e frig.Degeaba. Abia dupa inca vreo ora am spus adevarul(pana atunci reusisem sa fac pe viteazul).
De ce eram 3: SIMPLU.Doi (eu cu maica-mea)stateam la coada; 2 persoane=portie dubla de carnita din aia grasa.Tata impreuna cu alti barbati in putere faceau cordon de ordine(si pe atunci existau destui care voiau sa se bage in primele randuri). Pe la 10:30 reusisem sa luam carnea mult-visata(cu grasimea aferenta)dupa o gramada mai salbatica decat aia de la rugby.
De rest, scenariul asta l-am repetat de zeci de ori: la alimentara din cartier, unde era coada permanent(la ce venea, nu conta produsul). De cele mai multe ori, coada era deja formata cu mult inainte sa vina masina cu marfa.Dupa vreo cativa ani, prinsesem spilul: formasem aliante cu vecinii pensionari, care aveau timp sa stea la coada si ne puteau tine randul si noua. Iti tin coada la lapte, imi tii coada la salam.(Legea lui Ohm in varianta comunista)
Frumoase vremuri! Stiti cum le regret??? Nu va inchipuiti…
NOU
Nu era nimic bine, nu stiam ce se intampla de aia credeam ca o ducem bine. Ascultai Europa Libera pe ascuns, temandu-te ca vei fi arestat. Aveai bani dar nu aveai ce face cu ei. Nu aveai viata…erai indoctrinat in spirit comunist. Comunistii te traumatizau psihic si mai putin fizic.Cine regreta vremurile alea, cred ca ii facea placere sa se bucure cand facea rost de ceva carne sau lapte in plus. Unii se mai lipeau, altii stateau cu zilele la cozi. Aia nu era viata, sau cel putin nu de secol XX.
NOU
inainte se calcau in picioare pentru unt, azi se calca in picioare pentru scaune
viitorulsunabine.wordpress.com/2007/11/29/bataie-pe-scaune-de-15-ron/
aceeasi marie cu alta palarie …..
NOU
Relaxedman, mi-am adus aminte, si pe bune de nu a avut o lacrima in ochi.
Se intrerupea lumina, si fratii mei aveau 3-4 ani. Si se speriau, incepeau sa planga. Atunci, eu cu mama, le cantam, sa ii linistim. Ore intregi, pana venea curentul. Si le spuneam poezii, si povesti…
Iar a doua zi, imputita de invatatoare pe nume Lupu Ecaterina, de la Scoala Generala nr. 87 Bucuresti, ne invata ca e tare bine sa stam pe intuneric, mai ales iarna, ca luna sclipeste in zapada si ne lumineaza casele…
NOU
L-am nascut pe fi-miu in 1988. Aveam “dreptul” la una bucata cutie de lapte praf pe saptamana, cu reteta de la medicul pediatru. (in conditiile in care fi-miu avea nevoie cam de trei cutii, nu mai stiu ce gramaj aveau… mici, in orice caz.) Luai cutia saptamanala, iti bifa pe reteta. Alta nu mai pupai, chiar daca pruncul crapa de foame! Dadeai ceva spaga la medic, si-ti mai procurai o reteta. Booon! Dar, DAR! Fiecare mamica era autorizata sa ridice laptele de la o singura alimentara,aia din cartierul propriu, asa ca te cunosteau vanzatoarele, si nu pupai lapte de doua ori pe saptamana, chiar daca aveai doua retete! Deci: “faceai rost” de o prietena tanara, si mergeai alternativ… Pentru restul de apetit al copilului… ceai… MULT ceai! Sa-i umple burta! Nu gaseai lapte la cutie? Era vrac! Un calup de ceva pietrificat, aproape, din care vanzatoarea, aplicand vasnice lovituri cu un fel de lopetele, iti decupa vreo doi bulgari, pe care acasa ii dadeai prin razatoare, ca sa-l faci praf si sa-l poti dilua…
(Fi-miu are azi 20 de ani, 1,85, parul pan’ la cur, si, cand ii povestesc, zice ca ardeleanul: asa ceva nu se poate!)
NOU
benuta, sora mea era sa moara de la lapte de ala pietrificat. si acum are 27 de ani. daca ii povestesc, ma ia la misto. :))
asta e, sunt trecute, dar nu accept ca niste jeguri imputite de comunisti sa imi explice mie ce viata buna aveau si cum aveau ei frigiderele pline.
NOU
Cred ca daca ma prindea adolescenta in comunism ori ma impuscau astia…ori ajungeam activist…da oricum bine nu ajungeam.
cat despre nostaligici….propun sa facem excursii(cu bilet doar dus) pentru ei in Coreea de nord, in China sa simta iar ‘parfumu’ vremilor.
NOU
Arhi:sper ca totusi ai glumit cand ai vorbit de lacrimi.
Toate chestiile astea le-am trait si eu, si tu. Altii poate le-au trait in situatii mult mai urate decat noi.Ele sunt adevarurile copilariei noastre si nu vreau sa le uit.Dar nici nu vreau sa le las sa indispuna pe cineva. Nu ar avea nici un sens.Cel mult, ele pot fi o lectie buna pentru generatiile astea tinere nascute cu Cartoon Network, Jetix, MTV si UTV.
Cat despre luna care lumina zapada:sa-mi bag pula in ea de zapada,ca era pretutindeni.Parca nu se topea nici un pic.Nu stiu de ce, dar in iernile alea zapadoase :),nu imi amintesc sa fi vazut vreodata luna.O fi fost in eclipsa permanenta??? 😀
NOU
eh. mi-am adus aminte de fratii mei, de viata alaturi de ei, de faptul ca nu mai stiu nimic de ei de ani de zile…cacaturi
NOU
Poate ca te vei revedea cu ei mai repede decat iti inchipui. Viata iti poate rezerva multe surprize.Totul este sa ai un pic de noroc atunci cand trebuie.
NOU
Sunt tristi dupa comunism aia care luau totul pe sub mana, aia care aveau pile si nu duceau lipsa de nimic, statul le dadea tot. Acum ca trebuie sa munceasca pentru ele nu le mai convine. Daca ar fi dupa mine as spune mai da-i in **** mea de ratati comunisti,sa fie toti omorati in piata, dar trebuie sa fiu civilizata asa ca ma abtin.
NOU
NU, nu a fost bine. Chiar nici pentru tortionari. Chiar daca acum se lauda ca le-a fost bine.