Dintotdeauna am fost contra desfășurărilor de forțe pe facebook, google plus și alte rețele sociale, cât timp ai propria platformă de comunicare cu publicul. Din varii motive, pe care nu le mai dezvolt, din motivul că nu am chef și mi-e lene.

Azi dimineață a fost și o mică demonstrație, foarte simpatică, de altfel.
O piarizdă spamează un blogger cu invitații necerute. Bloggerul scrie pe facebook despre asta. Piarzida face reclamație la facebook și mesajul este șters.

Păi nu? Mi se pare normal, cât timp te desfășori pe domeniul altuia. Dacă scria pe blogul său, doamna Brian Boitanu nu ar mai fi putut decât să trimită o amenințare, de la vreun birou de avocatură cunoscut, cu nume de cuțitari. Altceva, cam nimic.

Eu văd problema rezolvabilă și prin altceva.
Oamenii s-au învățat că pe bloguri scriu articolele detaliate, elaborate, cu mesaj and shit, iar pe facebook punem mesajele dintr-o propoziție sau alea scremute special pentru facebook.

De ce să nu pun pe blog și twitturile de 140 de caractere sau ce mai pun pe facebook? E suportul meu, plătit de mine, controlat de mine. Mai logic ar fi să îl încarc cu propriul meu conținut, indiferent de cantitate, cât timp eu consider că merită. Cine îl apreciază, bine, cine nu, viața e trist.

AND THAS WHAT BRIAN BOITANO’D DO

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.