Unul din lucrurile bune aduse de criză a fost reașezarea prețurilor și chiriilor la case. Deja devenise Absurdistan, cu apartamente de 3 camere într-un rezidențial la 400 000 de euro. Nu contează, facem rate. Proprietarul vilei unde stau acum era nostalgic după vremurile când închiria cu 1200 de euro pe lună, dar ținând strâns de cei 350 de euro virați de mine. Părinții mei își aduc aminte cu plăcere de vremurile când li se oferea 80 000 pe apartamentul lor de 2 camere, iar acum nu reușesc să îl dea cu 30 000. Și tot așa.

Problema e că, din păcate, criza nu a reușit să regularizeze și prețurile. În continuare, în românistan, 90% din venituri se duc pe mâncare, pentru că prețurile au rămas excepțional de mari.

În Poiana Braşov, porumbul fiert costă 6 lei, vata de zahăr 5 lei, iar micii 2,5 lei cu tot cu pâine şi muştar

De aici

Serios, o jumătate dintr-un știulete de porumb, 6 lei? Adică 2 dolari? O jumătate de linguriță de zahăr, 5 lei? Am fost acum un an în poiana brașov, mi-am luat un tricou care s-a dus la prima spălare, a costat 100 de lei. 30 de dolari?

Da, e trist că vânzările au scăzut. Asta arată că până și vajnicii corporatiști, clasicii turiști de weekend, nu mai au bani de aruncat chiar pe toate porcăriile și preferă să îi dea mai degrabă pe chestii utile.

Pe de altă parte, e bine, pentru că prețurile vor mai scădea. De voie, de nevoie.

În altă ordine de idei, Rompetrol a scumpit EFIX-ul cu vreo 30 de bani, pe timpul viscolului și ninsorii. La aceeași stație, am băgat înainte de viscol cu 5.67. Ieri era 5.97.

Pentru că merit.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. O discutie cu un comerciant stradal m-a luminat: “Pai daca al meu e mai bun, pun adaos cat vreau eu!” (Vanzator de covrigi – 2013).

  2. Da’ bre, dar echilibrează cu micul ieftin :)) Şi se ştie, banul-l face pă mic, măi! :))

  3. #3

    problema se pune in felul urmator.
    din cauza de chirii / acize / impozite, respectivii nu pot sa vand cu mai putin de 6 lei, pentru ca altfel ies in pierdere.
    rezultatul : preturile nu vor scadea dar produsele respective o sa dispara.

    • #4

      sigur sigur asta e. sa imi spui te rog de cate ori ai cumparat porumb sau mici cu bon fiscal

    • #5

      aia e alta problema. ma refeream strict la cadrul legal.
      pentru ca platesti in poiana de te rupe pentru privilegiul de a vinde ceva acolo. de la mici la plapumi de lana la botul masinii. da, de acord, nu da nimeni bon, dar taxele de “protectie” tot le platesti.

    • #6

      da, iar disparand cei ce platesc acum, usor usor vor scadea si taxele de protectie. decat 0, mai bine mai putin

    • “o sa fac odata un top Nu esti roman daca… si unul din puncte va fi daca nu stii tu mai bine de fapt despre ce e vorba”.
      Te incadrezi perfect. Sa incepi cu tine.

    • #8

      eu chiar stiu mai bine, desi nu sunt roman:D sunt moldovean

  4. Comerciantilor si hotelierilor din Poiana le doresc faliment placut. Au preturi de vest si peste dar oferta este jenanta.
    Bine, nu tuturor. Dar unii isi merita destinul.

  5. #10

    Poiana Brasov?
    De ce?
    Aglomerat, scump si prost!
    4 zile la Poiana sa ma coste cat 7 la Zell am See?
    Sa merg la Poiana ca sa stau in hotel?
    Ce sa fac in zona?
    La austrieci, sloveni, chiar si bulgari, am n variante de excursii, destindere, etc.
    Avem multe locuri superbe in Romania unde chiar merita sa te duci, Maramures, Bucovina, sunt foarte multe, insa Poiana Brasov sigur nu se numara printre ele.

  6. #14

    Comerciantii astia ambulanti sau astia din malluri and shit sunt cei mai idioti romani, habar nu au sa-si vanda marfa si sa fidelizeze clientul . AStia la munte acum jupoaie pielea de pe om, au murit de foame pana acum si vor sa ingrase porcu` . Nu au auzit de adaugat valoare produselor, extra-servicii, up-selling & shit , strategii pe termen lung . Daca i-ar trimite statul la un curs care sa ii invete astfel de lucruri 70 % nu s-ar duce ca le merge bine asa iar ceilalti ar spune ca statul e un prost care ii invata prostii .

    • #15

      fidelizeze clientul ? Clientul este in 95% din cazuri turist. El sta 3 zile acolo, apoi vine anul urmator.. daca mai vine… In nici un caz nu o sa-si aminteasca de la ce taraba si-a cumparat porumbu’ fiert.

    • #16

      inteleg ca si tu vinzi porumb pe partie …
      Eu daca merg anul asta la munte si ma simt bine undeva ma intorc in acelasi loc, spun prietenilor despre el, trimit si altii, ei la randul lor daca se simt bine recomanda mai departe… prin servicii de calitate iti faci “vanzatori” fara sa stii… ( fie ca vinzi shaworma, proumb, wursti , gyros, alte kkturi )

    • Si cum le zici? “Ah… ce hotdog demential am mancat in poiana.. Vindea un nene, pe la 40 de ani, un pic cam negricios, cu o mustata stufoasa. Era a 3a ghereta pe dreapta, imediat dupa hotelul ala cu 12 etaje…” 100% se vor duce sa-si cumpere miraculosul hotdog. Aici vorbim de buticari. Nu restaurante, baruri, pensiuni si alte alea…

  7. #18

    Ca sa fiu explicit.
    Asta e Poiana Brasov: www.youtube.com/watch?v=lroZLN1gQnw

    • #19

      uitasem de scena asta cu Kramer, geniala. Corect, cam asta e Poiana Brasov.

      Daca as fi in locul lui Ponta eu as incerca sa o dau la schimb catre Gabriel Resources pentru Rosia Montana, ocazie cu care as scapa si de protestele din strada si de Poiana Brasov 🙂

  8. #20

    Omiteti continuare articolului ” Preţurile nu sunt mari, spun turiştii, dar când trag linie îşi dau seama că scot din portofel chiar şi la 150 de lei pe zi.”
    Daca turistul e asa inteligent ca sa accepte acele preturi atunci clar si le merita. Sa nu uitam de domnul Giovani Becali care spunea ca “apa, aerul si fraierul sunt peste tot” sau de citatul din nu stiu cine care spune ca “e imoral sa lasi fraierul sa isi pastreze banii”.

  9. Da’ ce injectoare curate ai acum…

  10. #22

    Apropo de chirii: caut sa ma mut in chirie la garsoniera sau apartament 1 camera confort 1. Daca stiti pe cineva, i need help. In municipiul Arad!

    • #23

      te da mami afara din casa?

    • #24

      Nu. Vreau intimitate si liniste. Ceea ce nu am aici. Cu un tata vitreg alcoolic nu-ti doresc sa stai in casa. 25 de ani au fost destul. Degeaba ai bani daca nu ai liniste sufleteasca. De la 18 ani am rezistat destul!

    • #25

      Ce am apreciat la tine Playactive din totdeauna a fost sinceritatea. Chiar cand ai fost luat in colimator pt diverse derive in comentarii ti-ai pastrat cumpatul si nu ai sarit cu muieli.
      Ei, inclusiv eu te-am mai “atins” prin comenterii dar nicidata nu o fac cu rautate, ca de altfel nimanui de pe blog. Chit ca ma cam asalteaza unii cu dislike in ultima vreme 🙂

    • #26

      Arhi, iar nu pot sa ti dau plus 🙁

    • #27

      Poti sa incerci aici www.anuntulcorect.ro/anunturi-imobiliare-inchirieri-Arad-13?&q=&order_by=date

      Sunt multe anunturi direct de la proprietari. Bafta!

  11. #28

    Atata timp cat exista cerere o sa ceara si 10 lei pe un porumb fiert. In Arad e 5 lei porumbul fiert langa Primarie in partea stanga pentre cei care stiu zona.

  12. #30

    Atunci Timisoara ce mai e? A doua capitala?

  13. #31

    jerome, eu sunt amator de ski.
    din punctul meu de vedere nu merita sa merg 1 saptamana la ski in austria ca sa imi condensez tot sezonul de distractie si sa ma intorc rupt. si apoi sa stau o iarna intreaga sa imi amintesc ce fain a fost in austria. (si este). la bulgari nu mi-a placut. in italia iar mi-a placut, dar prefer austria daca e sa merg.
    pentru mine poiana e ok ca destinatie pentru ski. pentru ca merg azi, merg peste 4 zile samd, toata iarna (cel putin cata vreme e zapada).
    avantajul e ca stau in brasov. daca as sta mai departe nu as veni la cazare + ski in poiana. pentru ca nu merita banii/distractie.
    iarna mea tipica : luat la prima ninsoare catela de 500 ron, facut jumate cu nevasta pana se termina. si mergem doar in timpul saptamanii ca in weekend e prea multa prostie. la 9 suntem sus la prima telecabina, la 11 pauza la cabana de o bere, la 12-1 inapoi la munca.

    • #32

      www.youtube.com/watch?v=R1VAg71qe0g -> in caz ca e voie arhi. filmat de mine joia trecuta. putin cam plictisitor, ca e prima data cand am scos gopro-ul si am editat ceva video. pe la 1.40 incepe sa fie oarecum mai interesant. am si altele filmate mai la viteza, dar nu le-am prelucrat inca.

    • #33

      User vad ca nu este instalatie de iluminat. Asta e in Poiana? Se plateste pe urcare sau pe toata ziua?

  14. #34

    Ma, romanii sunt si dati dracu’ de comozi. De ce sa se cazeze ei in Rasnov si sa faca 10 minute pana la partie in Poiana, cand se pot caza in Poiana si sa faca…10 minute pana la partie

    • #35

      Pentru ca in Poiana Brasov s-ar putea sa nu gasesti loc de parcare si transport in comun din Rasnov pana in Poiana inca nu am vazut. Din Brasov mai ai cum ajunge cu transportul in comun, dar din Rasov nu.

      Poiana Brasov s-a mai civilizat in ultimii 10 ani. Putin, dar s-a civilizat. Am avut si un mare noroc cu FOTE 2013 si acum vor sa candideze pentru ceva competitie in 2020. Deci speranta ar mai fi.

    • #36

      Eu fac ~120 de km sa merg la ski. E pe autostrada asa ca ia o ora si ceva.

  15. #37

    eu as veni cu porumbii dupa mine

  16. #38

    Eu as cere 10 lei pe un stiulete de porumb fiert. Cine da 6 lei da si 10.