melescanu

Înainte de orice, sper că se știe, cel puțin în strâmtul nostru cerc, că nu îl agreez pe Iohannis, din motive pe care le-am expus de multiple ori. Așa cum nu îl agreez nici pe Puie Monta sau pe monica-fura-logo.

Venind de la grădiniță, mi-a atras atenția un banner cu Meleșcanu. Care e un om minunat, ceva organizator blabla și un BUN ROMÂN.

Ați observat că absolut toți, în această campanie, pistonează pe ideea că ei sunt toți BUNI ROMÂNI? Se repetă obsesiv în toate bannerele, în toate discursurile. Ei sunt BUNI ROMÂNI, toți. Lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. Au fost corăbii, cârmaci, prostănaci, somnoroși, dar nu BUNI ROMÂNI.

Bănuiesc că e la mintea cocoșului să înțelegeți că este vorba de Iohannis, care, spre deosebire de acești români verzi, nu este român, e neamț, e nazist, nu are copii și are 6 case.

Din păcate, asta e marea prostie a lor și a celor ce îi sfătuiesc din umbră. Ei nu realizează că au un singur inamic comun, pe Puie. Se sapă unul pe celălalt într-un mare fel, nereușind să îl erodeze pe Ponta nici măcar cât se erodează singur, cu mânuța și masterplanul propriu.

Și, din păcate pentru el, gângavul de Iohannis nu are capacitatea de a riposta coerent. Pentru că nu poate și nu își poate depăși condiția de mic primar de provincie.

Trist de tot.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

72 comentarii Adaugă comentariu

  1. te-ai inscris la gradinita la varsta asta?

  2. ne ai pe noi, prietenii tai 🙂

  3. #10

    Bă, eu sunt mândru că sunt român.
    În schimb nu prea sunt mândru că-s ei români.

    • #11

      Nici eu nu reușesc să fiu mândru că Iohannis și Kelemen Hunor sunt români!:)))))

    • #12

      Intrebare serioasa ( fara mame, morti , colive, “ne tragem de sireturi” ) : De ce?

    • #13

      Intrebarea se refera la prima parte.

    • #14

      Răspuns la fel de serios: Tu pe mama ta de ce o iubeşti?
      La fel e şi cu patriotismul ăsta.

  4. #15

    Eu aș fi mândru sa fiu neamț,

  5. Eu vreau sa spun decat ca sunt bun oltean si nu troll.
    www.arhiblog.ro/romania-nevoie-specialisti/#comment-1374447

    Troll e ala din avatar dar e pus acolo cu un scop: sa nu sari calu’.

    Cand imi arde de troleala, de obicei am nick/avatar de fata. :mrgreen:

  6. #18

    Toți papagalii ăștia de candidați îl atacă pe Iohannis pentru ca singura lor șansa este sa-l depășească pe el în primul tur urmând să atragă toate voturile anti Ponta în turul 2. Ăsta e jocul inclusiv al lui Băsescu cu Udea. De asta nici nu l-a lăsat pe Diaconescu să candideze pentru că a crezut că Udea are o șansă acum,

    Același lucru s-a întâmplat și în 2000 de a ajuns Vadim în turul 2.

  7. #20

    Toti ceilalti 13 se faulteaza unul pe altul, sperand, fiecare, la locul 2 dupa primul tur. Apoi, asta, secundul, spera sa devina preferatul acestora. Cam ciudat modul asta de a face campanie, dar… asa e la noi!

  8. #21

    Mandria identitara e specifica civilizatiilor mici si frustrate, care nu sunt in stare sa dea nimic lumii. Nea Vasile din fundul moldovei, analfabet si atarnat la ajutor social, stie in sufletul lui ca nu are nimic de oferit, ca e un gunoi tolerat si ca se situeaza pe treapta cea mai de jos a speciei umane. Ii ramane mandria de a fi roman. Un atribut pentru care nu are niciun merit, decat sa ta-su a calarit-o pe ma-sa dupa cateva kile de vin baute intr-o seara in grajd. Dar un atribut pe care nu i-l poate lua nimeni, care va fi mereu al lui. Asa ca ii place sa il umfle la maximum si ii linge mana aluia care ii gadile orgoliul pe tema asta. Ca intotdeauna, comunistii bat toba pe nationalismul de provincie: roman, ortodox, talpa tarii, motive populare, lautareasca etc.

    Cu inamicul comun, nu ai nimerit-o :). Unii dintre ei sunt amici la catarama cu plagiatorul, doar se agita aiurea ca sa mai fure niste voturi de la dreapta. Vezi Tariceanu, Melescanu si papagalii aia mai mici care apar la coada listei.

    • #22

      ponta a fost avocatul lui udrea, daca e sa vorbim de amicitie

    • #23

      Stai! Vreau sa lamuresc un aspect… A baut vinul in grajd sau in grajd… a calarit? 😀

  9. #24

    Primarul orașului în care lucrez e prieten de familie cu Biden (vicepreședintele). Acum vreo 2 ani am lansat institutul ăsta în care sunt și azi și-a venit toată șatra de socialiști americani (mai puțin măgarul șef) să se dea la presă cu poze, cu interviuri, cu ciupit de cur reporterițe din Mexic, faze de-astea. Când e vorba de business, n-am culoare, tată – mă știți. Lucrez și cu Ahmadinejad dacă plătește bine. În fine, sală mare, invitați, o cunosc și pe Mafalda (o să râdeți, așa o cheamă pe soția primarului), ne împrietenim cu multe contracte, era și nenea Tom guvernatorul pe-acolo, poze, râsete, flashuri, femei nașpa, multe cifre, frig — așa e în nordul ăsta. La un momentdat vine primarele. Îl știam din ziare dar îl văd pornit direct cu mâna și ochii pe mine — acționarul principal al firmei mă dăduse pe goarnă că-s din România și-l aud pe-ăsta hodoronc-tron:
    – Hei, mă duc în România luna viitoare. La Sibiu. M-a invitat un primar de-acolo.
    Și ne luăm noi la povestit despre pălincă (nevastă-sa e unguroaică, da?), despre slană, despre oi și cazinouri, despre tehnologie și ce mișto e-n Puerto Rico, și din nou vine vorba despre Iohannis.
    – E proaspăt membru la noi – zice ăsta și mă lasă suspendat, dar am înțeles mai târziu când am aflat că nenea primarele e președintele fundației pentru restaurarea templelor masonice. Știu, știu, conspiraționiștii o să aplaude, ăștia mai sceptici o să scuipe, alții or să zâmbească amar… Mie mi s-a părut doar puțin ciudat. Dar, așa cum am zis… contracte, foșnete, femei urâte, frig…

  10. #31

    De fapt, toate aceste atacuri la adresa originii lui Johannis sau a faptului ca nu a putut avea copii (cazul Firea Pandele Voluntari, tiganca vaduva cu chef de madular de Ilfov), nu fac altceva decat sa induca un dezgust romanilor care au capul pe umeri si sa-i faca pe acestia sa-l voteze pe neamt.
    Stii ca la ultimele 2 alegeri prezidentiale, nu basescu le-a castigat, ci psd-ul le-a pierdut 😀

    • #32

      deci zdreanta aia de firea…pur si simplu nu am cuvinte

    • #33

      Arhire, zdreanța aia de Firea te fute cu un ochi închis și cu unul la catalogul Otto alegând sutiene numărul 1,37 fucsia cu dungi albe. Nu vă doresc nici unuia de aici să aveți de a face cu ea.
      Buh! Mi-ai adus aminte de vremuri grele…

    • #34

      Aţi auzit discursul primariului Pandele recte Firea, de azi dimineaţa , la plecarea celor “5.500” (Pandele dixit) de enoriaşi din Voluntari, la pupat moaşte?

  11. #35

    Ar fi chiar culmea sa conduca tara un ardelean. N-are cum dom’le, asa ceva nu se exista.

    • #36

      Da ma, Boc si Rus sunt 2 exemple monumentale de buni administratori ardeleni care au ajuns prin guvern.

    • #37

      nu pot sa va spun cat ma calca pe nervi porcaria asta galbena din comentarii, cu sef de scara nu-stiu-cine si cu cineva de la patru Xulesecu… dar am ras cand am vazut cum comenteaza despre cat de buni administratori sunt boc sau rus tocmai ADMINISTRATORUL BLOCULUI darius :)… n-ai cum sa-i reprosezi ca nu stie ce vorbeste, ca e din domeniu :))

    • #38

      Off-topic
      Cam “şofrăniu galbinul aista” maestre Arhire.
      Dă-i şi tu o nuanţă olecuţă mai “oacră”…
      Îmi fâlfâie ochii şi nici cu ochelari nu poci să scap de ameţeli.

      PS. Metoclopramidu-i deja digerat!

  12. #39

    Argumentatia ta arhi are o singura hiba : nu au un inamic in comun, ci un prieten comun .
    Sunt o mare fratie de ”buni romani”.
    Tine minte cum ii cheama (memoria vulgului e volativa) si ne auzim dupa alegeri sa vedem cui si cat a impartit Viorel ăsta.
    Cat despre Jhonny asta mai Ilie, singura mea mirare ar fi sa aud ca e proaspat. In club.

  13. Sunt două chestii aici, trei. A, cred că va fi groaznic cu ponta și sunt mari șanse să iasă el. B, cred că dintre ceilalți are șanse doar Johannis, care ar câștiga cu chiu cu vai, eventual dacă mai face multe dume ăstălalt. Dar cred că va fi groaznic cu Johannis. Ar fi ceva PR pe plan european, american, dar cam atât. Poate lua decizii mult mai proaste eventual. E loc.
    Și cu toate astea trebuie să mergem, să votăm. Nu să stăm acasă…

  14. #41

    Moama da ce i-as face lui Madam Firica ca de cateva zile ma omoara cu faza aia in care Johannis nu e apt sa candideze ca nu are copii. Avea bunica-miu o vorba; ma tata daca m-ar frige o ciorba cu mai multe stele de grasime nu m-ar deranja, da’ asa ma arde o zama chioara! Pai daca am numara cam cati conducatori au fost in istoria tarii care nu au avut copii sau au crescut pui de cuc…..nu stiu pe unde am mai ajunge!

  15. #42

    Doar asa pentru “gimnastica mintii”: Willy presedinte!

  16. #47

    Eu inca sper ca tot jocul asta anti Iohannis sa fie doar pentru erodarea procentelor lui Ponta. Altfel e 2000 reloaded, si chiar nu-mi vine sa cred ca sunt atat de idioti.

  17. Heh. Pai maaa copii maa… Eu nu vad nici o figura noua printre pokemonii astia. Mele, Funar, Vadeem, Tariceanu, Kelemen, Nutzi, Ponta – astia is cumetri vechi, care au baut multe spritzuri impreuna. Restul sunt de umplutura (Billy Branza, really?!). Pentru ei Iohanis e ca copilu ala cu care nu se joaca nimeni pentru ca pare un pic dubios – are case luate pe banii lui personali, “te pomenesti ca nici nu fura tu-l in gura de neamtz”..

    Offtopic – mi-am facut o pasiune din a gasi articole vechi cu Ponta. Iaca unul: www.curierulnational.ro/Politic/2002-11-11/Victor+Ponta+si+l-a+ales+ca+model+politic+pe+Adrian+Nastase

  18. #49

    “gângavul de Iohannis ”

    Unde naiba am mai auzit eu de atacul asta la persoana lui iohannis, propagat acum in acest articol?…oricum, era o televiziune iubitoare de sova, probabil tvr 3 ca avea un “3” in coada

  19. #50

    Mai mare incredere am in Iohannis decit in orice smecheras de pe Dimbovita. Imi amintesc de Ponta ca era un fel de copil de mingi pe linga greii din PSD. Cum a ajuns el sa se urce atit de sus nu pot sa inteleg.

  20. PSD-istii sunt mândri că-s români.
    Meleșcanu e bun român
    Nutzy de la PiMP e “România frumoasă”.

    Prea mulți români p-aici.

  21. #53

    “Au fost corăbii, cârmaci, prostănaci, somnoroși, dar nu BUNI ROMÂNI.”

    de fapt chestia asta e veche. la noi o mai facea vadim. prim vest se practica intensiv. la americani la fieare alegeri candidatul repta de cel putin 3 ori pe minut cat se gandeste el la america si cum el e un “true american patriot”. ponta avand consilieri din sua i-or fi spus sa zica ca e roman. ponta nu are idee daca asta o sa aiba sau nu efect. pur si simplu repeta ca e roman

    • #54

      In loc de “God bless America!” la noi ar merge “Dumnezo sa alduiasca Romania!”. Cred ca ar prinde.

  22. #55

    bai nene, citi mesteri sint pe aici!

    • #56

      Frecții, tată! Fără scule sunt doar…

    • #57

      Toţi 14 “e nişte scule” cum bine zice Nea Ilie.
      Ca denumirea magnetofoanelor copiate – vezi doamne de români – prin bancurile de odinioară, după tatăl lor Grundig.

      Modelul era “TK – Cinel”.

  23. #58

    Iohannis mi se pare cel mai votabil. Vorbim de Ponta, Iohannis, Udrea, Tariceanu si poate Macovei (desi de exemplu Kelemen Hunor poate scoate mai mult decat Macovei), ca restul ori au un electorat fix (ungurii) ori intra in marja de eroare.

    Ponta a trimis vreo 2 magarusi (Tariceanu, posibil Diaconescu) pt ca nu are 50% si are nevoie de cineva cu procente sa spuna electoratului ce mare om e el ca sa castige fara emotii.

    Iohannis pare incet si un pic arogant, se bucura si de mitul neamtului (care totusi ramane un mit) si ascensiunea sa impreuna cu matrasirea lui Antonescu par cam dubioase. A zis si el niste enormitati la viata lui, dar l-as vota pt ca pare om serios si ar da bine la politica externa sa avem un presedinte mai spalat si l-as mai vota mai ales pt ca a fost doar primarul Sibiului si nu vine din niste structuri politice unde e dator la toti si obligat sa protejeze o suita de oameni corupti si sa fie atent cum imparte banii la toti (cum si-a bagat pula in Antonescu care practic i-a oferit pe tava conducerea partidului, poate sa isi bage pula in toti baroneii de la PNL si PDL care vor ciolanul dupa ce iese presedinte). Nu vad vreo problema ca are cu o casa in plus fata de Ponta sau parca 2 fata de Macovei.

    Despre Udrea n-are rost sa vorbim, desi unii zic ca ar putea fi paratrasnetul care sa ia asupra ei pactul de a fi basista, restul fiind astfel antibasisti. In visele ude ale lui Basescu, ea ajunge in turul 2, practic doar prin niste masinatiuni cu ANI, dar tot nu cred ca are vreo sansa reala decat daca pica cu Vadim in turul 2, iar si acolo am unele dubii.

    Macovei e un fel de Nicusor Dan, cu diferenta ca e o babuta rupta de realitate care la o prima vedere pare un fel de Batman al justitiei si are idei decente, dar cand te uiti mai aproape vezi ca se mai defecteaza ceva si se crede Mandela si vine cu motocicleta la emisiuni unde arata cartuse. Nu are deloc calitati de lider, n-a reusit sa se impuna la ea in partid, n-a reusit sa se impuna nici ca ministru, cum n-a mai protejat-o Basescu, au matrasit-o rapid si s-a rebranduit in functionara harnicuta.

    Tariceanu a fost ala care practic a distrus economia cand a marit cheltuielilesi salariile inainte de criza (nu e boul care a zis sa nu se mareasca salariile si dupa aia a votat legea in parlament?), singura lui scuza fiind ca nu stia ca vine criza, dar faptul ca in timpul lui a mers Romania mai bine n-are nicio legatura cu el si cum scriam mai sus, e un iepure de-a lui Ponta sa mai rupa voturi din dreapta ca sa fie sigur ca o sa castige in turul 2. In cazul cel mai absurd, poate chiar prinde turul 2 si atunci Ponta isi poate lua o teapa majora, desi practic lui Ponta i-ar conveni mai mult sa fie prim ministru si liderul celui mai mare partid din tra decat presedinte. E ceea ce se cheama in snooker lovitura la doua capete.

    Restul e circ, sunt lideri de partide mici care trebuie sa justifice ca-s sefi la partid, plus Melescanu trezit din somn, care nu inteleg deloc care e scopul lui si logica de a parasi un serviciu caldut pentru a candida fara nicio sansa, nici daca il elimina pe Iohannis.

    • #59

      Tariceanu n-a votat legea in parlament. Unii din PNL – probabil ca da ( nu mai stiu ) dar el personal a fost impotriva. Base si cu ai lui erau agresivi rau in promovarea acestei legi pe care si-au trecut-o si pe care nu au mai respectat-o pentru ca trecusera alegerile si …. ooops… realitatea era ca nu erau bani 🙂

      Nu-l simpatizez neaparat pe Tariceanu – dar sa fim corecti totusi 🙂

    • #60

      am cautat niste stiri si ai partial dreptate, Tariceanu n-a votat deloc legea pentru ca era plecat. eu stiam ca legea a fost votata in unanimitate, asa ca am presupus ca a votat-o si el. sunt insa sigur ca o vota daca era acolo.

    • #61

      iar eu sunt sigur ca aberezi

      daca Tariceanu n-a avut legatura cu perioada de crestere economica, iar Boc n-a avut nici o legatura cu perioada de austeritate si recesiune, atunci totul e la oha. deci ce rost mai are sa votezi partide, presedinti, sa-ti pese cine e premier, daca acesti oameni n-au legatura cu evolutia Romaniei? Perkele presedinte!

    • #62

      OK, reformulez, n-a avut leagatura pe cat se lauda. Stii fabula aia cu musca si boul? Tariceanu e musca.

    • #63

      În fabulă o fi muscă, însă aşa în general e bou. 😀

  24. #64

    micul primar are un casoi in primaverii de toata frumusetea :))
    lasand asta la o parte, melescanu mi se pare o alegere decenta…

    • #65

      Vlad, l-a inchiriat (casoiul).

      Documenteaza-te altundeva, watching Antena3 is actually decreasing your knowledge of the world. 🙂

    • #66

      E in chirie si nu e cadou, e apartament. Astia de la PSD si A3 sunt chiar cretini. De parca Ponta ar sta in 2 camere nedecomandat..,

    • #67

      dudes, n-am nimic cu el, poate sa aibe si 100 de case
      oricum dupa parerea mea, iohannis e printre cei mai saraci dintre cei 14
      ziceam doar ca nu e doar un biet primar de provincie 🙂

  25. #68

    corect, sa ne spuna un SEF DE SCARA in ce apartament sta ponta

  26. #69

    Sunt oameni (cunosc si eu cativa) care din pacate nu ar vota un om de alta religie/sex/origine chiar daca ar avea asigurari ca tara ar duce-o mai bine.

  27. #70

    dijiaba bre ajegem noi raul cel mai mic…tot Monta va fi ales de oamenii de pe sate care au primit cate-o galeata noua, fanina si oloi 🙁

  28. #71

    potna ma inspaimanta, partidele de dreapta ma dezgusta, Johannis e speranta.

  29. #72

    Bai, am vazut si eu bannerele cu Teo. Are o postura si o expresie a fetei de parca i-a luat cineva pistolul din mana.