I-am făcut înainte nevesti-mii niște tostade spaniole cu roșii pasate și ulei de măsline, ca să ne aducem aminte de vară și concedii, și mare, și soare, și să uităm de Ashley și, în loc de recunoștință veșnică Ah, iubitule, mulțumesc pentru că exiști, ești cea mai minunată ființă de pe această lume și sunt recunoscătoare zeilor că mi te-au adus, ea îmi trântește gen Meh, ai pus cam multe roșii.

Și mă gândeam, ce înseamnă educația pe diverse generații. Ea, născută în 1989, nu are idee despre ce înseamnă foame, lipsuri, decât dacă eventual vorbim de vreo dietă sau ceva.
Eu, născut în ’74, trăit, în copilărie, cu orez fiert și zahăr dimineața, orez fiert și sare, seara, la prânz nu mâncăm, că nu avem de ce. Dacă prindeam o cutie de pateu, de la alimentara, mâncam toți 5 din ea, întins săracul ăla de pateu de la Antefrig un strat subțiiiiiiiiiiire, pe mijlocul pâinii tari, vechi de câteva zile, eventual muiată în apă și făcută la cuptor. Sau unt, gizăs, ungeam o felie de pâine cu unt doar cu miros de unt, ștergeam cuțitul de pachetul de unt și îl întindeam pe pâine.

Rezultatul? Dacă vreau să îmi ung o felie de pateu, ung o cutie de pateu pe o felie de pâine. De aia, pentru că pot. Unt îmi iau doar dacă e spreadable, să pot pune un sfert de cutie de unt pe o felie de pâine prăjită, fără coajă.

Sau, iată, să pun un borcănaș de roșii pasate pe 2 felii de pâine și să le spun tostade. Și să te certe femeia că îi pui prea mult.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.