Mi-am adus aminte de clipul ăsta cu Bufnici, care era supi că cei de la eMAG nu au făcut campanie cu el, așa că a început să recomande să nu se mai cumpere de la magazinele mari, ci de la magazinele mici și a auzit el că e treabă să comanzi de pe Amazon, că au transportul mic.

Trecând peste jalnica epitomă a carierei bufniciene „nu îmi dai bani, te ard ulterior, pentru că vai, sunt celebru„, e ok să comanzi de pe Amazon, chiar e decent, când cumperi tot felul de flecuștețe de 50 sau 100 de euro. Vin, nu vin, aia e, jucător te numești.

Dar ce faci când Amazon nu îți livrează comanda care oricum era pusă să vină în două săptămâni și te anunță că vine peste mai mult de o săptămână, dacă mai vine?

În românia, dacă o cumpăram de la eMAG (nu de la Altex, acolo, la produse scumpe, cumperi dreptul de participare la tombole), după o săptămână de nelivrat, mă duceam la sediu, făceam scandal, făceam ceva ca să îmi primesc produsul de 1000 de euro, plătiți în avans.

Dar așa, la Amazon, la cine să mă plâng și cum? Pajeet de la clienți e un tip de treabă, mi-a zis că, dacă vreau, îmi dă banii înapoi. Dar eu voiam produsul pe care să îl dau cadou și la care mi-au trimis deja accesoriile. Ce să fac cu banii?

Și, uite-așa, îți reconsideri poziția la cumpărături de pe Amazon, cel puțin în perioada asta, care este, evident, mai aglomerată. România, cu toate bubele ei, e formată dintr-un lanț scurt. Depozit » Curier » Client. Se întâmplă ceva pe parcurs, se poate afla, se poate găsi, se poate rezolva. Amazon e mișto, dar sunt atâtea zale în lanțul distribuției că inclusiv lor le e mai ușor să îți dea banii înapoi decât să investigheze ce s-a întrâmplat

Asta ar trebui să auzi de la un lider de canale civilizat. Canale youtube. Recomandări care spun și chestiile negative. Care te anunță că poți să îți primești produsul și peste o lună. Și alte detalii, nu doar că are portbagajul generos pentru clasa ei, locul de unde au pornit unii. Sau la revista RAR.