Primele zile din 2024 sunt ocupate cu crearea conturilor în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru a folosi e-Factura. Unii încă nu au reușit să se logheze: încă încearcă. Alții au observat, luni de exemplu, că unele module din e-Factura nu le-au mers pur și simplu. Bineînțeles, mai sunt și cazurile în care unele facturi apar de mai multe ori în sistem (iarăși este o eroare frecventă care exista chiar și înainte de generalizarea e-Factura).

Toată lumea știa că mizeria asta hypercentralizată nu va funcționa. Bine, însăși justificarea existenței ei este o mizerie fără sens, dar deja nu mai are rost, e făcut, nu mai dispare.

Dar fiind un gunoi făcut de o firmă românească de IT (it-iștii români fiind, probabil, cei mai slabi și mai delăsători it-iști din lume, ar trebui să își pună la CV funcția de copiator de pe stackoverflow, nu developer) merge exact cum te-ai aștepta, adică nu. La fel ca sistemul de carduri de sănătate, de exemplu. Sau orice alt sistem IT al statului român. Trăiască e-românia.

Anyway, ideea e că eu nu am reușit să găsesc care e firma care a luat zecile de milioane pentru dezvoltarea sistemului e-fail. Doar ceva gen surse ANAF. Ceea ce înseamnă că se încearcă și acoperirea rahatului, deci se știa deja că va bubui.

Așa că sunt curios, CINE A FĂCUT E-FACTURA.RO?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

88 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Error establishing a database connection

    Domain Name: e-factura.ro
    Registered On: 2005-07-13
    Expires On: 2024-09-11
    Registrar: EXTREME SOLUTIONS SRL
    Referral URL: www.eureg.ro

    DNSSEC: Inactive

    Nameserver: nola.ns.cloudflare.com
    Nameserver: terin.ns.cloudflare.com

    Domain Status: OK

    www.listafirme.ro/extreme-solutions-srl-13015658/

    O firma din sect 5. inregistrata in 2000. “Operator reprezinta societatea comerciala Extreme Solutions SRL cu sediul social in Str. Dr. Carol Davila, Nr. 24, Sector 5, Bucuresti, Romania, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului Bucuresti sub nr. J40/4637/2000, Cod Unic de inregistrare RO 13015658.”

    “EUReg.ro este un serviciu de tip boutique pentru înregistrarea și administrarea de domenii internet. EUReg este dezvoltat și administrat din anul 2007 de către firma Extreme Solutions SRL, o firmă de Consultanță IT și Dezvoltare web, cu sediul în București, ROMANIA. Extreme Solutions SRL dezvoltă aplicații web scalabile și oferă servicii de consultanță pentru clienți din întreaga lume din anul 2000.”

    Here you go!

    17
  2. #6

    mai ales it-stii romani care lucreaza pentru firme romanesti

    11
  3. #8

    Și, ca sa fie treaba treabă, absolut orice entitate juridică din România trebuie să își cumpere acum semnătură digitală de la firme, pentru a putea folosi e-factura. Orice PFA, II, liber-profesionist sau neplatitor de TVA care pana acum avea un SPV normal unde depunea declaratia unica si platea contributii prin interfata cu ghiseul.ro, acum are nevoie de certificat digital calificat ca sa-si indeplineasca obligatiile fiscale.

    31
    • #9

      Si cum ramane cu milioanele de la sate care pe langa ca nu au apa curenta sau toalete, bineinteles nu au nici net si chisr daca printr o minune ar avea net, habar nu au cum se faca un cont online. Astia care dau legi de genul c4ed ca traiesc undeva intr o lume paralela in mintea lor ingusta.

      7
  4. #10

    Sistemul E-factura e facut de STS + SRI si este considerat proiect de securitate nationala.
    Din pacate sau din fericire au facut economie folosind baze de date open source si asa au scutit, zic ei, 16 milioane de euro din costul licentelor si suportul pe 5 ani de la oricare furnizor ar fi fost(Oracle, MSFT, SAP…)
    El functioneaza B2G de 1 an si s-au incarcat prin el deja 72 mil de facturi. Dar acum incarcand toate firmele facturi au aparut tot felul de spete netratate si neintalnite pana acum. Sper ca se vor repara in lunile ce urmeaza, sistemul mergand in paralel pana la 30 iunie 2024 cu facturile pe hartie, iar pana atunci nu se vor da nici amenzi. Vor fi o multime de actualizari ale interfetei, dar recomand celor care au firme si vor sa descarce/incarce ei personal facturi in efactura sa-si achizitioneze program de facturare (Smartbill, SAGA) acestea avand integrat sistemul e-factura si se pot descarca/incarca facturi mult mai usor decat pe site-ul ANAF.
    Nu lucrez la proiect, nu am nici o implicatie. Informatia e din articolul de mai jos si din altele pe care nu mi le amintesc la acest moment.
    Si da m-a interesat subiectul ca am firma iar nevasta e contabila si s-a ocupat ea de inregistrarea semnaturii digitale la ANAF si tot ea o sa se ocupe de facturi prin SAGA.(nu-mi tine ea contabilitatea, nici nu are voie)
    ziare.com/factura/e-factura-sef-sts-1844381

    40
    • #11

      De ce nu are voie

      7
    • Eu am Linux Mint de mai mulți ani, dar se pare că o să am nevoie de Windows 10 sau 11.
      Credeam că am scăpat de el.
      Am certificatul digital de la Trans Sped, iar pentru facturare folosesc de peste 10 ani Smart Bill.
      Până acum foloseam SPV cu user și parolă (având Întreprindere Individuală, care e ca un fel de PFA).

      12
    • #13

      @Balaurul Se pare ca nu e etic sa tii contabilitatea la rude de gradul I.
      Vezi in codul de etica al profesionisitlor contabili(membrii CECCAR):
      ceccar.ro/ro/wp-content/uploads/2024/01/2023-IESBA-Handbook_English-RO.pdf

      Daca nu e expert contabil sau membru CECCAR nu stiu daca se aplica, dar in cazul meu se aplica.

      10
    • #14

      @GeorgeV: interesant, mulțumesc.

  5. #15

    Gresesti, Arhi! Orice it-ist / programator iti va spune ca sistemul este perfect, functioneaza excelent si doar utilizatorul este cel care greseste si nu face cum ii spune sistemul! Este numai si numai vina utilizatorului ca nu foloseste sistemul corect! (asa zice si Domnul PreaStiutor Ministru, ca tot a gasit el greselile utilizatorilor)
    Chiar daca sistemul este perfect si functioneaza ideal, in conditii ideale (vid, bila perfect rotunda, etc). Este doar vina utilizatorului ca nu isi adapteaza sitemul la cel ideal.
    Mda…

    11
    • #16

      Autorul articolului e un papagal. Am implementat suportul de efactura în 2 aplicații și am fost uimit ca chiar merg bine serverele anaf , mult mai bine decât la cnas, și serverele de test au fost decente iar cu portalul nu am avut probleme sa ma înregistrez. Si da, 99% din probleme sunt datorate implementării proaste pe partea de client. Nu e treaba anaf sa verifice duplicatele, de pilda. Ar dura enorm validarea.

      19
    • #17

      sa-i sugi pula papagalului, prietene implementator.

    • #18

      @Marius, exact nu e treaba mea ca dezvoltator al unui sistem sa nu las duplicate in sistem… bai nene n-ati fi buni nici la invartit o roata sa produceti curent.
      Cauta dracu ce e ala un api idempotent si “idempotent key” ca sa vezi cum se face ceva fara sa “dureze enorm validarea”

      32
    • #19

      ce e mai deranjant e ca gunoaiele astea sunt platite din banii mei ca sa umble pe net sa lase opinii. dezvolta-mi-ai pula, Mariuse

    • #20

      Adauga Produs pe site-ul anaf:
      www.anaf.ro/CompletareFactura/faces/factura/produse.xhtml
      Unitate de masura: XHG – Cap de porc (la care porci face referire??)

      Sa nu mai spunem ca avem pentru aceeasi unitate de masura, mai multe codari
      H87 – Bucata
      XPP – Bucata

      Cu unitatile de masura si metodele de incasare va puteti distra copios pe acest site. Dupa ce generati o factura aici, cu siguranta nu va fi validata!

      @Marius, sa ne spui de ce nu merge prelucrarea XML-urilor pe test de vreo saptamana. Asa ca sa nu murim prosti.

      17
    • #21

      @ Marius. Imediat sub titlul articolului, în stânga jos, este un link cu numele autorului. Pentru data viitoare când vrei să faci studii ornitologice comparate, sau alte implementări. Cu plăcere.

      10
    • #22

      @Marius: Mai mars in pula noastra cu ce ai implementat tu, tester indian de L1.
      Ia vezi astia care sunt de la cele mai mari 3 aplicatii de facturare ce zic? E tot de la contribuabil?

      economie.hotnews.ro/stiri-finante-26814232-problemele-factura-nu-vina-contribuabililor-softurile-contabilitate-indica-serie-erori-importante-arata-lista.htm

      10
  6. #23

    Există un proiect pentru “digitalizarea” României, iar statul român caută să angajeze developeri seniori cu avantajosul pachet de o mie euro/lună plus bonuri de masă. Cum respectivii seniori ar câștiga dublu pe o trotinetă Glovo, că nu degeaba au făcut 5 ani de Româno-Americană, statul român se vă plânge că este presiune pe piață și le-a fost imposibil să ocupe locurile.
    Așa că vor externaliza treaba către anumite firme de specialiști. Bugetul de salarii nu se poate fura, nu poți să zici că l-ai plătit pe Gigel cu 10 mii, iar el primește de fapt 5. În schimb bugetul pentru externalizarea muncii (time-materials) este complex și flexibil. Cine va ancheta și demonstra ca Gigel a lucrat 10 ore și nu 1000?
    Dacă vreți să vedeți firmele de specialiști care digitalizează de îndoaie statul, puteți să vă jucați cu listafirme.ro. Puneți acolo filtre de încasare, profit, nr. angajați (date oficiale ANAF), și vezi descoperi niște unicorni cu 20-30 de angajați și profit anual de zeci de milioane. Și sedii din astea aerisite, prin cătune de care n-au auzit nici primarii lor, că unicornilor le place mai retras, la liniște și pace.

    57
    • #24

      Eh lasa, sa nu stricam o poveste frumoasa despre cat de slabi sunt programatoriii romani cu chestii din realitate. Nu se face asa ceva. Uita-te mai sus cati experti programatori care n-au lucrat o zi in viata lor in domeniul asta avem. Aceeasi experti in pandemii, razboaie, medicina etc.

      33
    • #25

      Hai ca iti zic eu un exemoplu bun de la programatorii romani. La Tazz, a durat cred ca 1 an sau mai bine sa isi dea seama programatorii ca trebuie sa conditioneze bonusurile de bun-venit de numarul de telefon.

      Daca iti stergeai contul de Tazz iti stergea si numarul de telefon din baza de date astfel incat daca iti faceai cont cu acelasi numar de telefon erai vazut ca client nou si puteai accesa diversele oferte ce erau pentru prima comanda.

      In plus, nu i-a dus capu(nu stiu daca au reparat) sa baneze bonusurile de bun-venit pentru o locatie daca din acea locatie se fac multe comenzi de pe conturi noi.

      Oricare alta aplicatie concurenta cu TAZZ ce a functionat/inca functioneaza la noi (UberEats, foodpanda, Glovo, BoltFood) avea aceste verificari.

      5
    • #26

      @lrpx – numa ca speta pe care o zici tu deobicei trebuie sa vina ca si requirement de la business/product manager/product owner, etc. … cineva care stie business-ul foarte bine.

      se confunda programatorii cu celelalte roluri din echipa de dezvoltare care se ocupa de un produs (produs, nu proiect). de asta deobicei cand se lucreaza outsourcing pentru alte tari, programatorii sunt romani si business-ul este strain. pentru ca programatorii romani habar n-au sa gandeasca in business terms nici macar un pic. ei executa. unii executa foarte bine, ca de asta-s cautati pe-afara, altii executa foarte prost, de asta lucreaza cu statul.

      si nu, nu-s cautati pe-afara ca-s ieftini. programatorii romani cu adevarat buni nu mai sunt de mult ieftini. aia care-s buni si vor sa inteleaga si business-ul din spate sunt si mai scumpi.
      dar de situatia asta profita leprele, ca vor si ei salarii mari pentru munca proasta … pentru ca au auzit ei ca se castiga bine. dar ei n-au cunostinte si istetime pentru a castiga bine. dar ei vor. si uneori li se da.

      19
    • #27

      @Jeu, oarecum ai dreptate. Poate acea cerinta nu trebuia sa vina de la programator, dar nu inteleg cum de au lasat sa scape asa ceva.

      Lucrand in domeniu adiacent programarii (telecomunicatii), mi s-a intamplat de cateva ori sa vina PMu, sau orice alta parte implicata cu o implementare ce aducea mai multe probleme si le-am spus frumos ca nu asa se face si ca daca vor putem face in alt fel.

      Si acest aspect duce la implicari sociale mai mari. Faptul ca ti se rupe de produsul la care lucrezi se transpune de cele mai multe ori in viata reala, unde la fel, ti se rupe de tot ce nu te afecteaza pe tine direct. Iti pui ochelarii de cal si viata e frumoasa cand vezi doar in fata.

      1
  7. #28

    Lāsați-l pe Buruja să lucreze!!! A “făcut” digitalizarea, iar anul acesta trece la primaria capitalei….că aşa a zis tac’su si prietenii!

    26
    • #29

      Pai normal, cu experienta acumulata va digitaliza apa calda. A fost si ministrul economiei, deci va face si economie la apa calda.

      11
    • #30

      Trece pe la primarie ca sa isi plateasca impozitele sau cum?

      5
    • #31

      Și în bun stil securistic vrea să ajungă primărete mușcîndu-l de buci pe Nicușor, denaturînd adevărul și mîncînd puțin căcat, în loc să spună că e prost ca ministru…

      12
  8. #32

    experienta imi spune ca e-factura nu are, in mod real, nicio treaba cu combaterea evaziunii fiscale, iar rezultatul pe termen mediu va fi scaderea incasarilor la buget. pe termen scurt, statul va incasa mai multe amenzi, pe termen mediu se va trezi cu mai putini contribuabili. astept, ”cu atentie si ingrijorare”, statisticile pe primul trimestru cu societatile si pfa-urile suspendate/radiate.

    35
    • #33

      absolut

    • Pe de alta parte in anii trecuti, toate companiile urlau ca ar fi nevoie de un sistem centralizat, administrat de stat, pentru transmiterea facturilor. Acum ca s-a facut nu mai e bun. Cine sa ne mai inteleaga..?!

      21
    • #35

      @W despre ce vorbesti? e de un ridicol extrem afirmatia ca un antreprenor roman sa ceara de la stat sa-i mai puna o frana!

      17
    • #36

      @W daca iti e sete si-ti aduc un pahar de apa cu cacat in ea e bun ?

      18
    • #37

      În care „ani trecuți”, W? Poate pe timpul lui Ceaușescu!

      4
    • Atat pe timpul lui Ceausescu cat si inainte de revolutie

      5
    • #39

      De fiecare dată sunt sigur că ulciorul nu merge de multe ori la apă și lui W n-o să-i mai țină figura. De fiecare dată se găsesc useri să mă contrazică.

      8
    • #40

      @Peredhil: ca sa nu mai zic ca Ender se lauda c-o sa-l egaleze pe sensei W. No way!

      4
    • #41

      @W Ești bun

      1
    • #42

      sa egalez? no way. doar ma bucur din cand in cand de mici momente speciale

      1
  9. #43

    Parca mai ieri avea o veste proasta pentru noi nea Boloș asta, astăzi o sa-i dau și eu o veste buna : se futu , vorba preaplatitei prezentatoare

    14
  10. #44

    Ar fi fost un proiect perfect pt Sebi Ghita, pacat ca ne-au plecat valorile din tara!

    21
    • #45

      Hai ca nu-i departe, baiat saritor cum il stim imediat arunca o fibra optica peste Dunare, drept in cloudu guvernamental.

      16
  11. #46

    Chestia asta cu factura electronica B2G si mai nou B2B este o cerinta UE, deci e obligatoriu de implementat de catre toate statele UE. Standardele de implementare sunt definite, noi le-am preluat ca atare. Partea nasoala e ca la noi s-a facut in graba, cu termene devansate (chipurile sa reducem evaziunea fiscala), deci cu siguranta va merge foarte prost. Amenzile curg de la 1 aprilie.

    18
    • #47

      Un pic de clarificare, aici sunt mai multe detalii: ec.europa.eu/digital-building-blocks/sites/display/DIGITAL/eInvoicing

      The European Parliament and Council voted on the 16th of April 2014 Directive 2014/55/EU on electronic invoicing in public procurement. This Directive called for the definition of a common European standard on eInvoicing at semantic level, and additional standardisation deliverables which currently enhance interoperability at the syntax level.

      Directiva asta a pornit de la o chestie simpla, care zice ca firmele trebuie sa poata sa faca facturi simple, urmand un standard similar in toata UE. Adica sa le fie mai usor se stabilesc niste standarde unice.

      Nicaieri nu zice ca statul trebuie sa faca o solutie unica si toti sa fie obligati sa foloseasca cacatul facut de stat.

      Solutii de e-invoicing sunt de zeci de ani, sunt private, oricine le poate cumpara si implementa. E mult mai ieftin si mai eficient sa folosesti asa ceva daca ai, sa zicem, 10.000 de facturi lunar, primite de la furnizori din toata lumea. Implementezi un email functional, facturile intra direct in aplicatia contabila, se fac toate operatiunile automat. In loc de 200 de angajati care lucreaza 2 saptamani, ai 2 angajati pentru exceptii si verificari si ai toate rapoartele instant.

      Dintr-o chestie utila (simplificare, standardizarea unor documente), statul roman a transformat-o intr-o frana. Dintr-un proiect in care sa fie implicat mai ales sistemul privat, statul roman a transformat-o in ceva obligatoriu “de stat”. Din ceva ce ar trebui sa creasca competivitatea firmelor private a facut o frana.

      Analfabeti ajunsi in functii publice.

      35
    • #48

      @alexnicolae – merci mult pentru clarificari. daca ramanea doar comentariul celui de mai sus, dezinformarea era la ea acasa. probabil unii deja au citit inainte sa pui tu explicatiile si au ramas cu impresia aia: uite ce nenorociti aia de la UE. jos UE! RO-EXIT! asa se produc AUR-istii si Shoshocii. Cu dezinformari din astea.

      23
    • #49

      Danzyus, minti

      5
  12. #50

    Sa nu mai vorbim de business-urile colaterale
    In Romania sunt cat, 1 milion de firme? Hai ca unele au adiministratori comuni, altele sunt inactive. Sa zicem ca sunt necesare 500.000 de certificate. Sa zicem ca jumatate aveau deja, sa se descurca cu imputerniciri pe la contabili sau alte scheme.
    250k x 30 de euro/an, iaca 7 milioane de euro in plus, impartite intre practic 2 firme. Care nu fac nimic in plus, au deja infrastructura in place, doar kyc.
    Nu stiu cat costa implementarea buletinelor noi, dar incepe sa para profitabila amanarea repetata.

    15
  13. #51

    Siveco? Mai există? Făcuseră acum câțiva ani niște programe pentru farmacii și cabinete medicale de se împușcau ăia-n cap.

    9
  14. Sistemul a fost construit(probabil) exact dupa specificatii. Nu e neaparat vina developerului de la coada ierarhiei. Sunt cateva nivele de manageri si arhitecti care au luat anumite decizii si codul s-a scris ca sa se pupe cu ce a venit de la ei, s-a testat tot in limita posibiltatilor si tot asa.

    Ca exemplu, eu am avut un proiect care trebuia sa valideze niste formulare, si niste campuri isi schimbau valoarea in functie de ce introducea userul. Sprecificatiile de la client erau contradictorii uneori si mi-au bagat validarea in bucla… si nu doar o data.

    Dar da… proiectele pe banii publici vor fi mereu varza. Era o firma in Iasi numita Red Point. Au avut o gramada de proiecte cu statul roman si au intrat in insolventa de trei ori, si au fost salvati de trei ori cu bani publici. Nu cred ca e asta, ca la Bucuresti au clicele lor, dar probabil e-factura a fost facuta de o firma similara.

    11
  15. #53

    Romania capitalista.
    1. Ai facut o firma? Esti angajatul nostru.
    2. Dupa ce ti-ai platit impozitele (imi place mai mult cuvantul “darile”, parca exprima mai bine subiectul) va trebui sa mai platesti sa ne ajuti sa nu muncim. Gen semnatura digitala. Te descurci tu.
    3. Din 1 ianuarie e obligatoriu. Nu avem metodologie. Nu avem implementare. Dar nu conteaza. Te descurci. Vom abroga niste alineate, niste legi, nevermind. Pe urma te vom amenda pe legile abrogate, fiindca vom da un ordin de ministru sau HG care sa modifice abrogarea legii. Si pe urma iar le ametim, ca sa nu intelegi nimic, nu e treaba ta sa intelegi, vezi nr1. Poti contesta amenda in instanta, dar aia sunt mai ametiti ca tine asa ca nu iti cheltui banii pe avocati, vei avea nevoie de ei la taxe.
    4. Esti un infractor. Tu nu stii asta, dar noi vom dovedi. Pentru asta este nevoie sa platesti o aplicatie care sa ne ajute.
    5. Ne uitam zilnic pe aplicatie. E mai ceva ca pornhub. Avem orgasme repetate de fiecare data cand un infractor nu valideaza o factura. A validat 57, la noi au intrat 56. Deocamdata esti safe. Deocamdata. Dar va veni vremea ta. Fii sigur de asta. Suntem cu ochii pe tine.
    6. Pastram si celalalte declaratii, e practic imposibil sa nu faci o greseala undeva. Remember Intrastat? Normal ca vedem ce ai declarat in 394, dar e boring. Vom continua sa facem aplicatii si in paralel vom cere declaratii, ca sa fim siguri ca gresesti undeva.
    7. Vrei ceva de la noi? Poti face asta online, la biroul 312 etaj 4.
    8. Ai stat si ai pierdut vremea cu cititul pana aici? Pai du-te dracu sa muncesti ca facem iar o greva de va ia mama lui Stefan cel Mare pe toti! Time iz mani, fira-ti ai dracu de analfabeti.

    78
    • #54

      Cel mai tare comentariu ever! Păcat ca nu pot da decât un like

      11
    • #55

      exact, prin e-factura statul obtine aceleasi informatii care erau deja transmise prin d394.

      5
  16. Nu mă interesează. Mi-am făcut SPV anul trecut. Tot atunci mi-am făcut și semnătură electronică. Softul online de facturare are și E-factura integrat. Emit e-facturi încă de prin octombrie în relația cu instituțiile publice, acum o să fac același lucru și cu agenții economici privați.

    Mi-a ieșit din cap că statul ar putea să mă ajute, vreodată, cu ceva. Evident îmi dă la gioale din orice poziție. Nu e ca și cum aș putea să fac ceva în privința asta. Deci, nu mă strezez cu asta și merg înainte, cât se poate. Când nu se mai poate… mă duc și mă angajez la stat. 😀

    22
  17. #59

    ”Bine, însăși justificarea existenței ei este o mizerie fără sens”

    Nuș ce să zic. Rambursări de TVA pe facturi fictive? Deduceri pe achiziții fictive? Probabil tot de aia s-a introdus și limita aia cruntă de plăți in cash. Fără un sistem centralizat care să permită imediat verificare încrucișată, e mult de muncă să verifici dacă o factură e reală sau nu. Plus, puteam să zic, ”nu știu boss, am plătit în cash, de aia nu se vede nici o tranzacție!”.

    Că ăia de la ANAF sunt putori, știm, dar, realist, când la un control ai mii de facturi în față, mult succes să suni la fiecare furnizor să vezi dacă ăla chiar a emis factura aia. Până acum probabil se mergea la pont. În ambele sensuri, din păcate, pentru că cine ”trebuia” să primească înapoi TVA fictiv, a primit. Nu mă pricep la mânăreli, nu știu cum vor face acum firmele ”de casă”, dar sunt convins că au ei suficientă imaginație.

    Deci, my 2c, sistemul centralizat ca idee e bun. Implementarea, nah, Romania+ANAF style, dar pentru cei care țin minte aplicațiile VisualBasic de acum 20 de ani, cu elementele de interfață aliniate după Modelul În Care Boabele De Mazăre Căzute Din Conservă Se Poziționează Pe O Suprafață Plană (™), nu e o surpriză. SPV arată la fel de 10 ani, n-am cine știe ce speranțe în mai bine. DAR, recunosc că sunt surprins că măcar ceva-ceva merge.

    3
    • #60

      @adyzah sistemul e la fel de bun ca verificarea RCA/impozite auto la primarie/inmatriculari la politie. Adica ceva face, dar prost, greoi, predispus la erori si ilogic.

      Modalitatea asta de a gandi (ca statul trebuie sa faca ceva ca sa controleze) e primitiva. Statul omoara gainile sa gaseasca cateva oua sa faca omleta.

      Am invatat in faculta de la o profa care preda si in US:

      “Controlul e refugiul incompetentilor !”
      “Controlul e refugiul incompetentilor !”
      “Controlul e refugiul incompetentilor !”
      “Controlul e refugiul incompetentilor !”

      Cand auzi pe cineva ca trebuie sa “inasprim controlul, imbunatatim controlul, intarim controlul” e incompetent. E scuzabil pentru cine nu lucreaza in domeniu sa nu inteleaga anumite activitati, dar asta trebuie sa ajunga in educatia oricui, sa invete sa recunoasca daca cineva vorbeste pe langa subiect:

      “Controlul e refugiul incompetentilor !”

      10
    • #61

      nu nu, adytzah are dreptate, pentru ca cativa baieti fura la tva, trebuie ca tot restul sa fie controlati la sange. evident. baietii care fura vor fura in continuare, dar cum sa nu aiba grija statul de noi.

    • #62

      @Arhi, da, eu prost (din nou). Nu știu cum reușești să interpretezi ce am zis eu într-o notă negativă dar, nah, asta e. Apoi, cum e eFactura ”control la sânge” să mor dacă pricep. Bătaie de cap, timp consumat, da. Ah, și că în alte țări costul semnăturii digitale a fost suportat de stat și la noi nu, e altceva. Dar rămân la părerea că este nevoie de un sistem de verificare cross rapid. Și, btw, toată UE are sau va ajunge să aibă sistem de e-invoicing în câțiva ani, nu suntem noi speciali.

      @alexnicolae

      ”Modalitatea asta de a gandi (ca statul trebuie sa faca ceva ca sa controleze) e primitiva”

      Deci statul e bun când trebuie să controleze dacă pensiunea o să ia foc cu copii tăi în ea, e bun să controleze dacă ai băut la volan înainte să omori oameni, dacă betonul din blocul tău e bun, dar nu și dacă ai făcut o factură pe bune sau nu. Ne hotărâm? Dacă eu, tu, Arhi, plecăm – naivi aș spune – de la premiza că am făcut treaba ca lumea și corect ca să dormim noaptea, există mii de alții care se gândesc doar cum să mai facă o țeapă. Pe ăia cine-i controlează?

      5
    • #63

      bro, efectiv nu stii despre ce vorbesti

      Și, btw, toată UE are sau va ajunge să aibă sistem de e-invoicing în câțiva ani, nu suntem noi speciali.

      daca te uiti putin mai sus in comentarii, o sa vezi ce inseamna acest e-invoicing in UE si la ce s-a ajuns in romania, SINGURA tara care a avut derogare de implementare si care a implementat un sistem de control al statului. surpriza, celelalte state nu s-au gandit ca trebuie terorizati toti cei ce fac afaceri, pentru ca unii fura.

      Dacă eu, tu, Arhi, plecăm – naivi aș spune – de la premiza că am făcut treaba ca lumea și corect ca să dormim noaptea, există mii de alții care se gândesc doar cum să mai facă o țeapă. Pe ăia cine-i controlează?

      vezi ca asta e sloganul Gestapo. Daca nu ai facut nimic, nu are de ce sa iti fie frica de Gestapo.

    • #64

      @Arhi, Jesus F#ing Christ, serios, gata, mă opresc. Dacă din două schimburi de replici s-a ajuns ( a doua oară aici 🙂 ) la Gestapo, ceva clar nu merge în conversația dintre noi. Me out.

      Update: las asta aici

      dddinvoices.com/learn/e-invoicing-europe/

      Nu pot verifica dacă e adevărat 100%, dar dacă e, mai vorbim în 2-3 ani 🙂

      4
    • #65

      men, efectiv te superi degeaba, ca nu rezolvam noi problema romaniei in 2 fraze si nici nu se schimba ceva.

    • #66

      @adyzah statul trebuie sa faca in asa fel incat o pensiune sa nu poata fi construita fara autorizatii, retea electrica, etc. nu sa verifice daca pensiunea aia are autorizatii sau nu.

      Daca a ajuns ca solutia e hai sa verificam daca cladirile alea care nu exista in nici-un act au sau nu o hartie, e degeaba.

      Statul nu controleaza daca ai baut la volan. Tocmai, pentru ca daca ajunge acolo e degeaba. Serios, sunt milioane de soferi care conduc zilnic. Cate controale face statul sa vada daca a baut cineva la volan astazi?

      Tocmai pentru ca efortul e ridicol de mare si in final blochezi toata circulatia in tara. Exact ce face e-factura aia. Crezi ca e o idee buna ca statul sa ii controleze pe toti soferii? Fiecare sofer sa declare zilnic inainte sa porneasca masina daca a baut sau nu si sa fie controlat. Toti. Adica ce vrea sa faca e-factura.

      Ai dat doua exemple fix care argumenteaza ce am zis. E nevoie doar de putin exercitiu pentru a intelege conceptul. Daca ai ajuns sa controlezi si sa crezi ca rezolvi in faza asta ceva, e prea tarziu.

      5
    • #67

      @adizah, cate urechi ai?

      3
    • #68

      @adyzah din linkul dat de tine:

      “This directive mandates that all public administrations in Europe must be capable of receiving and processing B2G invoices in electronic format from their suppliers. ”

      asta inseamna ca statul trebuie sa nu fie in epoca de piatra si sa aiba sisteme care sa permita furnizorilor catre stat (sute de mii) sa ii trimita facturile.

      Si ajungem la motivul pentru care statul a facut e-factura. Ca sa blocheze fix asta, scopul directivei. Pentru ca daca totul e accesibil, automatizat, digitalizat, asta inseamna ca e usor sa fie rapoarte, sa se faca daca achizitia statului din judetul Vaslui are pret de 5 ori mai mare decat achizita statului din Timis.

      Asa ca statul a facut o solutie care sa produca zgomot, fum, erori, astfel incat scopul real sa fie cat mai greu de indeplinit.

      Appo, am auzit prima data de solutii e-invoicing prin 2005, am lucrat prima data cu ele in 2010. Dar putem sa mai discutam pe tema asta, intodeauna e ceva de invatat.

      1
  18. #69

    ….si daca iti spun ca e-factura este facuta in house? ca majoritatea programelor care sunt folosite in sistemul informatic din ANAF si care functioneaza ( bine, rau este discutabil, dar sunt create sa functioneze pe cadrul legislativ nu pe fantezii ) ! Tot ce s-a fost facut in colaborare cu EY sau alti stelari nu a functionat sau nu a fost dat in productie ( banii au fost livrati binenteles)!
    …asa ca fapt divers!

    5
    • #70

      @Cosmin: cum a fost colaborarea cu EY? Au programat ei pe specificatiile clientului?

      1
    • #71

      Am o intrebare. Cine e EY ? Nu de alta, da e unu T. Stanescu din grupul eFactura de pe facebook, care are limba maro de la cat ridica in slavi efactura. La profilu lui zice ca e senior manager la EY Romania. O fi vorba de aceiasi firma ? Si daca da, ce proiecte a “lucrat” EY pentru ANAF ?

      merci

    • #72

      @Horia Bunea …de acolo da! Intrebara pt Dl respectiv ar fi nu ce a facut pt e-factura…mai bine ce nu a facut…dar banii i-au luat! Acum vreo 5 ani aveau un proiect mare…si a iesit un vax! Cand scoteau o fisa in paralel run…aplicatia veche cu cea facuta de ei…iesea produs cartezian…in fine..detalii! El este un gargaragiu profesionist care traieste intr-o bula si cand a fost sa faca ceva…enerva pe toata lumea…inclusiv pe oamenii angajati de ei!:))

  19. #73

    @Radu cum probabil stii , EY a castigat o licitatie si trebuia sa faca ceva! Au facut oare? Ei nu programeaza, si-au angajat firma sa o faca pe baza expertizei oferite de ei…dupa ce au frecat tiparul vreun an sa faca niste hartii care in final nu au folosit la nimic si de catre nimeni (desi pe hartie trebuia ca firma lor sa faca aplicatia noua pe baza acelei expertize varza, ca nici nu stiau naiba ce e acolo si in 3 ani si-au dat toti demisia pe rand cand trebuiau sa livreze ceva!…asa pe scurt!

    2
    • #74

      Eu nu inteleg idiotenia asta ca nu merge E-factura, la munca noi transmitem din 2022, dar desigur printr-o platformă de facturare nu manual in spv.Doar apeși un click si totul este rezolvat, in rest totul funcționează cum făceam si înainte de E-factura.
      Țipă toată lumea ca nu mai pot face facturi la mișto, cumpărate din Dragon:))

      2
  20. #75

    Eu nu înțeleg de ce lumea se chinuie cu platforma ANAF. Și pe un grup erau unele disperate că nu reușesc să se integreze. Am transmis numai luni 4 eFacturi cu Smartbill. Pe care l-am configurat în decembrie.

    Ieri am cumpărat o pereche de ochelari de la o Optică foarte fițoasă. Se chinuiau să-mi faca factura pe platforma ANAF (presupun), se blocase, nu-mi găseau CIF-ul. De ce? Hai nu neapărat Smartbill, dar sunt și alte platforme.

    3
  21. #77

    Am sa las conspirationistul din mine sa zburde putin. Eu vad un dublu castig aici. Nu stiu ce grad de confidentialitate exista dupa implemnetarea efactura, dar cred ca pe plan personal cine are acces la informatii in timp real la miscarea banilor in Romania, de unde pleaca preponderent, unde se duc, preturi, parteneri, furnizori, clienti, cerere, preiau practic bussinesuri la cheie, pentru care unii au muncit 20 de ani sa le construiasca. Plahotniuc a platit milioane de dolari in Republica Moldova unei entitati ca sa afle volumul si cum se miscarea banilor de acolo. Si si-a multiplicat averea 10x imediat dupa.

    8
  22. #78

    ba, va dati seama ce va urma daca psd+pnl&ciolacu vor castiga alegerile de anul asta?

    3
    • #79

      Că acum or fi la putere ștrumfii maro

      4
    • #80

      atata vreme cat nu vine Tariceanu…

    • #81

      dani, acum sunt inainte de parleaz si ne-o trag mai cu vaselina, dar au ganduri mari pentru dincolo de parleaz.

  23. #82

    Din niste surse (destul de) sigure, fix 2 oameni de la ANAF au lucrat la implementare. Nu firma, nu altceva. 2 oameni. De aici si lacunele din documentatie: “suntem doar doi, nu avem cum sa le facem pe toate)

    4
  24. #85

    Nu conteaza cine a facut e_factura, conteaza cine o strica de tot.Sa vedem domn Bolos ce mai zice atunci. Sa_i faca o coliva ca tot vine el de la scoala de popi securisti.

    2
  25. #86

    Fraților lăsați-ne sa muncim aici în țară asta noi asta micii întreprinzători altfel plecam în alte țări. Noi vrem sa muncim nu să facem acte nu avem timp. Noi suntem stresați ca nu avem de munca acum mai avem un stres în plus.

    2
  26. #87

    Nu stiu cine, dar stiu de ce:
    Pentru furt si trafic de date confidentiale.

    1
  27. #88

    E totuși incredibil ca nici acuma nu merje, tot aceeași eroare de conexiune la baza de date…

    1