Căutând azi în librăriile de specialitate niște seriale pe care să nu le fi văzut, după ce am terminat, pentru a țâșpea oară Stargate SG1, rămânănd cu aceeași undă de tristețe că s-a terminat, am realizat că uneori cunt completamente total împotriva curentului.

De exemplu, nu pot să sufăr nici de-o culoare True Blood sau The walking dead. O mare pierdere de vreme. Pur și simplu nu mă pot identifica deloc cu filmele, creierul meu nu le consideră credibile și nu le poate găsi un unghi de rezonanță comun. Dexter a fost funny o perioadă, după care s-a transformat într-o ciorbă reîncălzită, de minim 3 zile. Eu nu mănânc nimic ce a depășit 2 zile de când a fost gătit :mrgreen:

Warehouse13 a devenit ridicol, Suits nu mă coafează, Weeds mă plictisește, Breaking Bad e plictisitor și își desfășoară acțiunea precum melcul-viteză, 30Rock nu e genul meu chiar deloc, Alec Baldwin mă lasă rece ca la morgă, Californication e sinistru, NCIS a fost interesant, dar de pe la sezonul 7 a devenit liniar și plictisitor, and so on.

Din păcate, am făcut greșeala să îmi încalc regula de aur de a nu mă uita la un serial până nu s-a terminat de filmat total. Așa, am văzut și eu Heroes Liniștit, am putut să mă uit doar la ultimul episod din Lost, care reușise să mă enerveze pe la seria a 3 a, când mai aveau un pic și aduceau metroul londonez și statuia libertății pe nenorocita aia de insulă. Bine, nu am înțeles nimic din el, dar măcar am avut satisfacția de a privi finalul.

Acum văd Elementary. Pare interesant, din trailer. Îmi plac filmele cu Sherlock Holmes, mai ales că în copilărie cred că am citit toate cărțuliile alea micuțe ce zăceau în biblioteca școlii, neatinse de nimeni.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

212 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    vorba lu parazitii “citeste-o carte”

    • #2

      *Vorba Parazitilor. E cazul sa citesti si tu una!

    • #3

      Poate ca mergea mai bine “Vorba celor de la Parazitii” dar serios, “Vorba Parazitilor” ? Nu esti departe de el, mai bine taceai..

      Atunci ce facem cu ceilalti cu nume asemanatoare, ii botezam pe toti ?

      Akcentilor
      Voltajilor
      Vunkilor

    • #4

      Pe ceilalti nu-i ascultam.

  2. #5

    Incearca The Americans, macar vezi episodul pilot.

  3. #6

    blasfemie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! breaking bad e plictisitor???? nu se poate asa ceva. esti unic omule, unic

    • #7

      Cu breaking bad sunt la zi, nu pot să zic că este excepţional. În categoria “droguri”, serialul Weeds bate tot! Cu toate astea este mai bun decât multe alte rahaturi de seriale! 🙂

    • #8

      Weeds se făcuse plictisitor la un moment dat si m-am lăsat. Sa înțeleg ca si-a revenit?

    • #9

      @Perkele Eu l-am văzut integral! A avut un punct mort dar eram deja dependent de el. Părerea mea e că şi-a revenit 🙂

  4. #10

    esti fan sg1 si te plangi cand un serial nu-i “credibil”?
    tru blad l-am oprit la “fuck, i’m a fairy”.
    lost l-am abandonat pe la sfarsit. si bine am facut ca n-am vazut finalul.
    la heroes m-am sictirit. urasc sezialele anulate. si am trimis si o muie mare la showtime anu asta.

    da mi-ai facut pofta cu star gate-ul. cred ca ma pun pe el. cu tot cu filme + atlantis.

    • dude, sg1 e chiar foarte credibil, ca baza a povestii. in schimb, ideea de vampiri care traiesc impreuna cu oamenii sau o lume plina de zombie mancatori de creier…

    • #12

      eu nu ma refeream la idee. da na, un film care ar respecta realitatea ar fi plictisitor.

      ps: ai gasit subtitrare calumea?

    • am gasit la cineva un pack complet, vechi, cu suburi de-ale lui AMC.

    • #14

      Pe tot parcursul SG1 se sustine ca nu exista zei sau supranatural ci doar tehnologie avansata.
      Cat despre vampiri .. wtf?

    • #15

      La True Blood n-am mai uitat si mi s-a părut interesant si diferit fata de vampirii stralucitori care erau la moda. In plus, e făcut de tipul care a scris American Beauty si serialul meu preferat all time: Six Feet Under, altfel cred ca îl evitam.

  5. #16

    the one and only – Seinfeld!

    • #17

      +1, cel mai bun serial de comedie ever

    • #18

      neah.

    • #19

      pai da, ca tie iti place Familia Bundy

    • #20

      Și ce-i cu familia Bundy? Mie mi se pare cu mult peste porcăria aia de Seinfeld.

    • #21

      Voiam sa spun ca ai alte gusturi. Nu spun ca Married with children e chiar nasol, dar are un umor mai facil si mai usor de inteles pentru toata lumea, Seinfeld are alt tip de umor, care nu prinde la toti.

  6. #22

    Incearca The Killing si The Bridge (2013)

    • #23

      Dacă n-a avut răbdare să vadă Breaking Bad, în mod sigur n-o să aibă răbdare la The Killing și la The Bridge.

    • #25

      BATES MOTEL- Nasol
      Revenge- telenovelă americană

    • bates adica e un fel de horror?

    • #27

      @arhi O tentativă, este mai mult mister. La un moment dat aşteptam un incest frate că aşa dădea impresia serialul, Vera Farmiga (mămica băiatului) era bună în draci iar băiatul ei tot pe lângă ea. Oricum e rahat :))

    • #28

      Bates Motel, serves as a contemporary prequel to the genre-defining film, Psycho, and promises to give viewers an intimate portrayal of how Norman Bates’ psyche unravels through his teenage years.

      Fans will have access to the dark, twisted backstory and learn first hand just how deeply intricate his relationship with his mother, Norma, truly is and how she helped forge the most famous serial killer of them all.

    • #29

      Continuum e din ce in ce mai prost, sezonul 2 m-a tampit la cap.

      Vezi de FarScape, Quantum Leap, Enterprise, Babylon5

  7. #30

    de la millennium incoace nu m-a excitat nimic.

  8. #32

    Nu pot sa cred ca nu-ti plac “Breaking Bad” si “Dexter”, asta e, recomand “Under The Dome” – e primul sezon si “Hell On Wheels” – sezonul doi

    • dexter m-a pierdut pe la sezonul 4, ca si chuck de altfel. breaking bad nu a reusit sa ma faca sa termin primul sezon

    • #34

      Băi, pun pariu cu tine că te fac să te uiți la Dexter ? În ultimele două sezoane apare Yvonne Strahovski. Ba chiar încep să intuiesc un final gen Chuck, cu Dexter și Yvonne pe plajă 😀

    • stiu de madam ivona. filmul a inceput sa fie teribil de plictisitor.

    • #36

      Under the dome este singurul sezon. E miniserie. 🙂

    • #37

      Under the dome a primit sezonul 2

      Under the Dome Renewed for Season 2

      The folks in Chester’s Mill would be well-advised to sit tight, seeing as CBS has renewed it’s summertime hit Under the Dome for a 13-episode second season, to air in Summer 2014.

    • #38

      Dexter m-a plictisit la sezonul cu Lumen, mi s-a părut prea tras de par si cu prea multe clisee si m-am lăsat de el.

  9. #39

    Boston Legal – s-a terminat de filmat, doar 5 sezoane insa super misto ( nu prea sunt subtitrari pt toate sezoanele insa ).

  10. #40

    Mie mi-a placut Mad Men: www.imdb.com/title/tt0804503/

    • #41

      Încă mai rulează, sezon nou 6! 🙂

    • #42

      Mad Men e cel mai bun serial drama din monentul asta. De departe, dar trebuie un pic de răbdare si trebuie savurat ca un coniac fin, nu ca un sprit de vara, nu e pentru toată lumea.

    • #43

      +1 Eu am fost şceptic cu el la început dar i-am prins firul la un moment dat şi aia a fost, până la capăt. 🙂

    • #44

      @Platinum Brain: esti ruda cu Tata “Cașchetă” Puiu?

  11. #45

    +1 Game of Thrones

  12. #46

    Sherlock www.imdb.com/title/tt1475582/?ref_=sr_1 imi pare mai interesant…my 2 cents

  13. #48

    De ce nu încerci “Person of Interest” ? 🙂 E frumos serialul ..

  14. #50

    Sherlock, BBC. Are doar sase episoade dar un episod tine cam o ora si jumatate.

    • #51

      @Cosmin Sherlock a mai primit o portie de trei. Am vazut recent un trailer la el.
      Un alt serial interesant e Justified. Cat despre seriale SF bune si vechi as trece neaparat si Farscape

    • #52

      Farscape super OK.

  15. #53

    “Orange is the new Black” 🙂

  16. #54

    The Wire . realist. politie si multi drogomani negrii. ma uit la recomandarea lui Anthony Bourdain din ultimul episod No Reservations – Brooklyn.

    • negri, nu ”negrii”

    • #56

      Amen brother.
      “The Wire” are tot ce vrei.

    • #57

      under the dome
      battlestar galactica
      farscape
      firefly
      the 4400 (un heroes mai slab)
      Twilight Zone (daca gasesti sa se vada bine)
      astea sunt sci-fi

  17. #58

    Orange is the new Black sau Arrested Development ai incercat? Its Alwats Sunny in Philadelphia, recomand. Uita-te la primul episod, nu cred ca nu o sa iti placa.

    • #59

      +1 pentru Arrested Development. E cel mai sec si mai bine scris serial de comedie din ultimul timp.

  18. #60

    Emanuelle 2000 a fost serialul copilăriei mele. Încearcă-l :))))

    • #61

      @Sgt. Pepper Naţional TV era forţa pe vremea aia :)) Ţin minte că am dormit la un vecin, el dormea cu mă-sa în pat şi eu pe o canapea, în aceiaşi cameră toţi. Noi ne uitam la Emanuelle 2000 şi mă-sa dormea :)) copii ce dq..

    • #62

      *aceeaşi

    • #63

      nasol, ca să-i dai în cap trebuia să faci un drum pân´ la baie :)))

    • #64

      Da, un drum pana la baie cu ochii inchisi ca sa nu dispara imaginile :)))

  19. #65

    Ce urmăresc acum:
    1. Perception US
    2. Mad Men
    3. Suits
    4. Breaking Bad
    5. Chicago Fire
    6. Men at Work

    Am văzut complet foarte multe seriale. Am abandonat True Blood, Vampires Diares şi Supernatural!
    Dexter după al-2-lea ep. l-am anulat!
    SF-urile nu îmi plac şi nici cele “misterioase”!
    Lost bun dar nu prea…începutul a fost super, până au descoperit ei treaba cu “ceilalţi” iar dupaia s-a dus pe peleu tot serialul!

    Ce recomand aşa pentru ăştia cu iarba ar fi Weeds (umor, acţiune, iarbă etc).

    O seară bună 🙂 Îţi recomand cu tărie Perception US, este deştept foc!

  20. +1 la Fringe. Ruleaza fin si s-a si terminat din pacate . Cam cel mai bun sf relativ contemporan.

  21. #67

    American Horror Story

    • #68

      @florinx Primul sezon de curiozitate e bun, al 2 lea o dă în bălării!

  22. #69

    The Sopranos.

  23. #71

    Incearca:

    Luther
    Hannibal
    Person of Interest

    • #72

      +1 pt Hannibal

    • #73

      Chiar ma miram ca nu zice nimeni de Person of Interest. M-am uitat pina la un moment dat, cind nu am mai avut timp de el, din motive obiective.

  24. #74

    THE FOLLOWING

    The FBI estimates there are currently over 300 active serial killers in the United States. What would happen if these killers had a way of communicating and connecting with each other? What if they were able to work together and form alliances across the country? What if one brilliant psychotic serial killer was able to bring them all together and activate a following?

  25. #76

    Game of Thrones ? 😀

    • plictisitor. ca si cartea, de altfel

    • @Arhi: ai fi mirat. GoT, serialul adică, e chiar mai mult decît decent realizat şi nu mi s-a părut deloc plictisitor.

    • am citit 6 carti si am vazut vreo 8 episoade din film. am o parere avizata:)))

    • #80

      arhi, daca-l pui pe gutza sa asculte muzica clasica o luna o sa spui ca are si el o parere avizata?

      aa, si nu-s sigur da stiam ca-s numai 5 carti. a 6-a e tba.

    • 6 carti, adica cate 3 volume din primele 2 canturi. da, e o parere avizata. PENTRU MINE, e plictisitor. imi permiti?

    • daca n-ar fi arianne marell, doran martell, victarion greyjoy, stannis baratheon si ramsay snow, a song of ice and fire ar fi semnificativ mai plictisitor. asa insa nu sunt deloc de acord ca e plictisitor.

    • #83

      si eu l-am considerat plictisitor primul sezon.
      parerea asta “avizata” a sunat aiurea. ca tu il consideri plictisitor e problema ta.

  26. #84

    pentru relaxare mintala recomand “Suits”, The Tudors si White Queen.

  27. #85

    the wire , era sa uit

  28. #86

    The wire
    Deadwood
    Boardwalk empire

  29. #87

    Zic si eu The Wire. Este exceptional. Langa el mai sunt OZ si Mad Men (asta se filmeaza inca).

  30. #88

    Am uitat de Ray Donovan si Anger Management

  31. #89

    Apropos de multele recomandări “vechi” de aici. Un top 3 seriale la mine, între criterii intrând și finalul ar fi următorul :

    1. The Wire (de departe CEL mai mișto serial, episodul final m-a lăsat literlamente cu gura căscată prin modul în care închide ciclul de 5 sezoane).
    2. BSG – din păcate nu a avut finalul pe care-l merita din punctul meu de vedere. M-au pierdut la componenta religioasă.
    3. Firefly. Și ăsta se află pe locul 3 DOAR din cauză că nu are un final (nu, Serenity nu este un final). Și în ziua de azi mă uit la el cu plăcere și mă amuză teribil cum, în serial, chineza a devenit “limbă de circulație”. Țineți minte asta, de vreo 3-4 ani tot le zic copiilor mai mici c-ar trebui să înceapă să învețe chineza :D.

    Mențiuni, Scrubs, Blackadder si Thin Blue Line.

    Aștept cu nerăbdare finalul de la Breaking Bad. Are potențialul de-a fi un final mișto.

    • in afara de the wire, vazute toate. bsg m-a lasat imun cand au inceput sa schimbe cylonii ca pe chiloti, plus ca ma pufnea rasul cum presedinta US tinea conferinta de presa cu 30 de ziaristi, la o populatie de 200 de oameni. caraghios, nu stiu cum s-a terminat si nici nu am fost curios. firefly ar fi avut potential de cel mai serial ever. din pacate, l-au inchis ca niste idioti. scrubs intra in categoria stargate, cel putin pana la sezonul 8, 9 nu m-a interesat, aia nu sunt scrubs. blackadder…plm, e mr. bean:))

    • #91

      Uită-te și la Thin Blue Line. Tot Rowan Atkinson. Dacă nu-l găsești, dă un semn, ți-l pun eu undeva la îndemână :).

    • gasit, pus la descarcat

    • #93

      Daca tot esti la seriale marca BBC iti recomand “Allo, Allo”, serialul meu favorit. Clasic. 🙂

    • #94

      Meekuu: eu sunt fan Breaking Bad insa primele doua episoade ale ultimei serii mi s-au parut foarte proaste. Astept sa vedem ce se mai intampla. Mi-a placut seria in care aparea si Gus Frang

    • #95

      @Meekuu: de fiecare data cind ma gindesc la Blackadder imi vine in minte scena asta : www.youtube.com/watch?v=vH3-Gt7mgyM.

  32. #96

    Quantum leap si The Wire iti recomand.

  33. #97

    Vad ca nu zice nimeni de “Under The Dome”, asa ca zic eu. E abia la s01e09, dar mie mi-a placut pana acuma…

    • am citit cartea acum un an. acum cateva luni am vazut actorii…o varianta cam coafata a ceea ce imi imaginam. merita?

    • #99

      Posibil sa nu merite daca ai citit cartea, dar ce te costa sa incerci?

    • #100

      ahahahaha
      acum am vazut primul epsod
      hahaha
      inteleg ca o fi prea riscant in televiziunea de astazi din statele unite ca personajul negativ sa fie si fundamentalist religios(crestin, nu musulman), ca in carte.

  34. #101

    Louie
    Luther
    The killing
    Shameless
    Hell on wheels
    Curb Your Enthusiasm

    Daca ai rabdare vizioneaza macar primul episod din cele enumerate mai sus.

  35. #102

    Eu iti recomand cu caldura Pushing Daisies, The Wire, The Shield si Southland.

    Poti sa mai incerci Burn Notice, Misfits sau Sons of Anarchy. 🙂

  36. #103

    “Ray Donovan” `nuff said

  37. #104
  38. #105

    eu urmaresc serialele: Once upon a Time, Grimm, Falling Skies, Game of Thrones (cine nu?), New Girl, Being Human

  39. #106

    apropo de stargate, eu il asociez tot timpul cu lexx, alt serial sf(tot hard sci-fi – alte planete, extraterestri etc), pt ca AXN le dadea in aceeasi perioada, prin 2006-2007
    e mai altfel, ca e canadiano-german, dar foarte fain, dupa umila mea parere
    acum ma uit la falling skies, probabil de plictiseala. la fel cum m-am uitat in vara 2011 la prima serie si in vara 2012 la a doua.

    • #107

      Mie Lexx mi s-a parut cam abstract. Mai “digerabil” mi s-a parut Farscape, care “ataca” o tema similara.

    • #108

      Aia care-au făcut Lexx au fumat ceva TARE TARE mișto.
      www.youtube.com/watch?v=PFKI90RK3Ps
      lexx.wikia.com/wiki/Carrot_Probe

      Farscape e mișto, multe referințe la cultura pop.

    • #109

      mda, hard sci-fi numai prin faptul ca era cu alte planete, nave spatiale si extraterestri
      in rest, da, abstract, profund…si destul de sadic 😀
      foarte bine ca i-au lasat si sa filmeze ce le-a venit in cap cand fumau.

  40. #110

    the shield.
    cel mai bun serial politist pe care l-am vazut.
    terminat, 7 sezoane, NU O SA TE PLICTISESTI.
    daca nu ti se face rau in primele 2-3 episoade de la tremuratul camerei, nu o sa mai vrei sa te opresti.
    Incearca.

  41. #111

    daca as fi mai plictisit, as relua mult-premiatul homeland, in care teroristii ascunsi in iraq erau imbracati ca talibanii si nicosia, cipru, era prezentata ca fiind pe malul marii. dar nu sunt atat de plictisit, plus ca nici nu mai stiu de la ce episod nu m-am mai uitat.

  42. #112

    Încearcă Doctor Who sau The Newsroom

  43. #117

    House of cards, The wire ?

    • #118

      House of Cards (asta curent), The West Wing, House of Cards (ala din ’90 si ceva, englezesc, originalul), Foyle’s War (alt englezesc, politist, umor fin si povesti tari)…

  44. #119

    The Bridge – originalul, nu varianta americana.
    The Wire – te apuci de el si nu-l mai lasi, garantat.

  45. #120

    The Ricky Gervais Show, episoadele animate, e cea mai amuzanta chestie pe care am auzit-o in ultimul timp.

    S-a mai scris sus de Mad Men si Arrested Development, mai recomand Boardwalk Empire, si-a băgat si Scorsese coada pe acolo.

    • #121

      +1 pentru Arrested Development, replici inteligente si comic de situatie foarte original, sa ne spui ce parere ai, e de prin 2003 serialul, si anu asta a mai aparut un sezon nou-nout

  46. #122

    how about x-files?

  47. #123

    Apropo de The Wire – subsemnatu’ si consoarta am reusit sa ne uitam zece ore non-stop la el. Nu la acelasi episod, se intelege.

    • #124

      eu alegeam sexul.

    • sgt Pepper,
      omul a vrut sa scoata in evidenta, ca au reusit sa reziste 10 ore fara sa faca sex.
      si ne-a dat si explicatia cum…

  48. sint impresionat de cat timp liber au unii oameni si sint in acelasi timp ingrozit sa vad ce fac cu el…

    • #127

      In loch sa cumpere o Terapia…

    • #128

      Hary tocmai ne-a înfipt un pumnal în inimă și l-a răsucit fără pic de milă :))

    • #129

      de asta tu esti PATRON, restul sunt SCLAVI

  49. #130

    @Arhi Subiectul “seriale” este foarte complex şi trebuie discutat constant. Propun să scrii un subiect ca ăsta pe fiecare lună. Este de foarte benefic pentru mine, tine şi mulţi alţii, devoratori de seriale!

    Datorită lui Meekuu în seara asta încep serialul “The Wire”!

  50. #131

    Citind comentariile de aici, dacă spun că nu am văzut (și mi-au plăcut la nebunie) decât Lost, Prison Break, The Walking Dead și Two and a half men, las impresia că nu sunt decât un hipster superficial :)))) ?

  51. #132

    Married with children all the way! :))

  52. #133

    Daca iti plac SF-urile incearca si “The Sarah Connor chronicles”, primul episod e cam slabut dar serialul devenise tot mai bun cu fiecare episod, pacat ca a fost anulat.

  53. #134

    Ummm… Farscape?

  54. #135

    The Wire. Mult peste orice serial vazut de mine, si am vazut destule.

    In rest, intr-o ordine oarecare:
    Mad Men: daca reusesti sa prinzi atmosfera si esti in the mood pentru asa ceva, altfel probabil o sa te plictiseasca;
    Spooks: printre cele mai reusite seriale cu spioni desi scade calitativ pe masura ce trec sezoanele;
    Sherlock: decit 6 episoade deocamdata, dar lungi (1 ora jumatate), Benedict Cumberbatch face un rol foarte bun si serialul e bun si dinamic.

    • #136

      A, si neaparat ia titrarea in engleza pentru The Wire, daca intentionezi sa te uiti.

    • #137

      Si unul comic, It’s always sunny in Philadelphia: destule glume dubioase si in general trebuie sa ai un stomac mai tare, dar e foarte foarte amuzant, ceea ce nu se poate spune despre majoritatea sitcomurilor.

      Plus Curb your enthusiasm.

    • #138

      +1 pt The Wire

  55. #139

    Am de ceva timp ideea asta de film, astept un bastan holiudian dispus sa investeasca. Un serial format din 6 sezoane, fiecare sezon cu 9 episoade. 6-9. Se numeste “Walking dicks”. Este un Sf despre un viitor deloc indepartat, in care femeile interactioneaza doar cu penisul barbatilor. Odata cu progresul tehnologic, barbatii perfectioneaza tot felul de metode pentru imbunatatirea penisului. Il fac mai mare, mai agil, mai rezistent, mai carismatic si…punctul culminant: ii fac propria inteligenta!! Barbatul viitorului devine un penis super evoluat, de care atarna restul corpului. (singurul rol al corpului este alimentarea penisului).
    Walking dicks! In viitor, DOAR pe MARILE ecrane!

    • #140

      Încă o mostra din creativitatea Corban. De departe cel mai mare talent in viața din literatura româna, acum si scenarist.

    • #141

      Dani,
      “singurul rol al corpului este alimentarea penisului”

      ce SF e asta Dani?
      asta se intimpla si acum.

    • #142

      nu mai bea benzina gayule

    • #143

      Perkele, serialul meu se adreseaza femeilor.. Este un fel de Sex and the City, dar cu scenariu mult mai inteligent.

  56. #144
    • #145

      Carnivale mi-a plăcut si mie mult, dar e frustrant ca l-au inchis fix in mijlocul acțiunii si într-una dintre cele mai epice confruntări.

  57. #146

    Firefly foarte bun pentru un week-end, e chiar relaxant.
    Din pacate la un moment dat Fringe a inceput sa calce pe urmele Lost. Bine, s-a terminat OK, nu ca Lost, si e bine ca nu l-au mai continuat, pentru ca se cam uzase.

  58. #147

    +1 pentru The Newsroom

  59. #148

    Gossip Girl, The O.C. 😀

  60. #149

    The pacific

  61. #150

    Recomand The pacific, miniserie HBO de 10 episoade, cu al doilea razboi mondial

  62. #154

    Tu m-ai infectat cu Scrubs! Acum il termin a treia oara 🙂
    Au avut englezii o tentativa de Sherlock, putin diferita de Elementary, dar cu putine episoade. S-ar putea sa iti placa.

  63. #155

    Mi se pare mai interesant Sherlock, ala facut de BBC. Insa fiind facut de englezi, are 3 episoade pe an, ‘tu-le muma-n … dos.

    • #156

      Tot isi fac curaj sa-l dea o continuare, dar numa nu reusesc.

      Plebs ai vazut? 😀

    • #157

      Il continua, cica anul viitor, pe la inceput o sa avem inca 3 noi episoade….

      N-am vazut Plebs.

  64. #158

    How i met your mother? Vine si ultimul sezon acum.

    • oh, fii serioasa, ala e o mizerie de serial.

    • #160

      Mie chiar imi place :)) Barney e imens de haios.

    • #161

      Si imens de gay. Nu iti mai place la fel in rolul de macho cand stii ca in real life adulmeca sfinctere de unicorn.

    • amin

    • #163

      Nu ma uit la How I Met Your Mother, dar tipul e actor, nu inseamna ca in realitate trebuie sa fie ca in serial. Daca el e gay si joaca bine rolul de afemeiat, inseamna ca e bun, nu vad problema.

    • #164

      ce ba, va e frica ca v-o dau gheii la caca, de frumosi ce sunteti?

  65. #165

    Recomand Ray Donovan, unde Jon Voight face un rol mare.
    ”Ray Donovan, a professional “fixer” for the rich and famous in LA, can make anyone’s problems disappear except those created by his own family.”

  66. #166

    cine mai sustine ca barbatii nu se uita la telenovele, nu a citit acest post pe Arhiblog…:-))
    sa nu mai ziceti niciodata nimic de femeile care isi petrec timpul plangand in fata televizoarelor uitandu-se la telenovele sudamericane…

    desperate househusbands.

    • #167

      Noi nu ne uitam la telenovele. Ne uitam la filme cu tematica serioasa.

    • Dufu,
      asa zic si femeile despre telenovelele lor…
      ele sustin ca se uita la filme cu tematica serioasa, ancorate in realitate, nu la SFuri, scarbosenii si chestii schizofrenice, care te fac sa visezi urat noaptea… :-))

    • #169

      Lasa Hary ca poate si tu te uitai la Mostenirea Familiei Guldenburg sau Inspectorul Rex sau ce telenovele nemtesti exista

    • #170

      da, cum il chema pe ala chel din Guldenburg?

    • achim lauritzen

    • #172

      @m : Wilfried Baasner era interpretul lui Achim Lauritzen – era dragut …dar tipul nu era neamt, era polonez de origine

    • #174

      nemti, polonezi, tot aia 😀 cel putin o parte mare din nemti si o parte mare din polonezi

    • polonia e numita de nemti germania veche

    • #176

      @mihaela
      desi daca era din prusia orientala si nascut in ’40…aia era germania in toata regula pe vremea aia

    • perkele,
      la Guldenburgs nu m-am uitat, nu am vazut nici un episod.
      in schimb ma mai uitam la Tatort, alea vechi cu Goetz George alias Schimanski.
      am mai vazut episoade din Dexter, care mi-a placut initial, insa m-a enervat ca trebuie sa ma uit la tot mai multe episoade ca sa vad ce se mai intimpla si daca il vor prinde in final. am renuntat dupa un sezon jumate. nu-mi place cand ceva pune stapanire pe timpul meu liber…:-))
      am vazut destul de multe episoade din Dr. House, asta imi placea ca nu trebuia sa vad si episoade anterioare ca sa inteleg ceva si fiecare episod se incheia.
      m-am uitat si la destul de multe episoade din crimele din midsommer, alea cu vechiul inspector barneby. la fel ma mai uit si la episoade din ncis. din acelasi motiv, ca au un inceput si un sfarsit in fiecare episod.
      sint ca si o poveste de noapte buna.
      evit la maxim insa telenovelele, adica acele seriale care te obliga sa vezi urmarea in episodul viitor, pana cand bugetul si audienta ne desparte…

    • #178

      @Hary: hary, exista filme bune, filme proaste si filme nemtesti…

    • #179

      @arhy: da, asa e, iar cecetatorii sovietico-rusi au demostrat clar la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ca Rusia Kieviana isi avea radacinile in Kaliningrad…

  67. #180

    Daca-ti place sherlock holmes este un serial “sherlock” realizat de britanici. Are foarte mult thriller, iar un episod are cam 2 ore durata, deci e ca si cum te-ai uita la un film.
    O alta recomandare: nu am crezut niciodata ca-mi va place game of thrones, dupa ce am citit storylineul. Dupa primul episod a devenit obsesie; actorii, costumatia, povestea mi se par toate geniale si de foarte mare calitate. Am vazut foarte foarte multe seriale si filme la viata mea, dar game of thrones e in alta liga.

    Si in final, daca vrei o comedie care chiar are umor, iti recomand the big bang theory. Am vazut o parte din seinfeld, californication – meh, how i met your mother e decent dar devine plictisitor, insa tbbt chiar e comedie.

    • #181

      Daca te referi la Sherlock-ul asta din 2010 cu Benedict Cumberbatch si Martin Freeman… M-am uitat si eu la vreo 3 spisoade, mai mult nu am suportat. Nu inteleg de ce are 9.2 pe IMDB. Serialul este foarte foarte prost. Dialogurile, felul in cae e filmat, explicatiile mura-n gura pentru fiecare rahat de detaliu, scenariul tras de par, toate sunt special alese pentru generatia sub 18 ani, cu creierul spalat de facebook si porn.

    • #182

      @Dani Corban
      Daca-mi aduc bine aminte, si prin carti Sherlock da explicatii mura-n gura pentru absolut orice rahat de detaliu, asa ca as spune ca serialul britanic reda destul de bine stilul in care sunt scrise cartile si nu face asta pentru ca s-ar adresa generatiei facebook.

    • #183

      N-are nicio legatura cu cartile. Nici stilul, nici epoca, personajele, absolut nimic. E doar un kitsch.

      Ai vazut in ce viteza se desfasoara actiunea? Si in ce viteza se poarta un dialog? Filmul nu-si propune sa creeze o atmosfera, un suspans, sa iti dea timp sa reflectezi, sa analizezi anumite detalii, sa iti puna mintea si imaginatia la contributie. Nu nene, iti varsa totul in cap cu palnia, pe repede-nainte. Totul e mura-n gura, tu doar trebuie sa o casti si sa-nghiti ca pelicanu’.

    • #184

      @Dani Corban
      1. Intr-un film n-ai atata timp la dispozitie pentru a crea atmosfera dintr-o carte. Eun compromis pe care ti-l asumi cand te pui la un film.

      2. M-am referit doar la modul in care e explicat fiecare amanunt, nu la epoca, personaje (desi Sherlock-ul din film seamana cu cel inchipuit de mine in timp ce citeam cartile). E cam stupid sa zici ca nu-i bun, ca uite e alta epoca, de parca nu era EVIDENT de la inceput ca nu si-au dorit o ecranizare a nuvelelor, ci ceva nou, bazat pe SHerlock Holmes-ul creat de Sir Arthur Conan Doyle.

      3. Inteleg ca nu-ti place. Dar daca nu-ti place tie nu inseamna ca e ceva prost. Continuand, cei ce se uita la el nu sunt facebookisti doar pentru ca tie nu-ti place si ti se pare ca e scris pentru generatia facebook.

    • #185

      1. Nu zic ca atmosfera trebuie sa fie aceeasi ca in carte, dar macar sa fie ceva: o tenta, un efort cat de mic de a-ti oferi un cadru placut. Uite exemplu de film (inspirat tot din romane politiste): Hercule Poirot cu David Suchet. Pai asta e o capodopera in comparatie cu Sherlock din 2010. Ce imagini, ce scenariu, ce replici, Poirot e poezie pe langa kitsch-ul de Sherlock 2010.

      2. N-are treaba cu epoca. Am zis ca nu-i bun pentru simplul fapt ca e prost.

      3. Este fix pentru generatia facebook, like, lol, omg, omfg, mec, kfc, RedBull, nu citesc cartile pentru bac, invat rezumatele, nu cumva sa imi obosesc creierasul, de ce sa bibilesc lastarul, cand pot culege marul gata copt, etcetera. O fi bine asa, nu stiu. Pana la urma e si asta un stil..pragmatic si eficient. E “chestie de gust”, ca in titlu. Uite, sa nu zici ca sunt absurd, reformulez:
      Din punctul meu de vedere, Sherlock din 2010 este foarte, foarte prost.
      Reply

    • #186

      @Dani Corban
      Atat numai ca si in Poirot-ul ala (pe care tocmai l-am reluat de la inceput si da, mi se pare peste Sherlock) gasesti destul de multe diferente fata de carti (primul exemplu ce-mi trece prin minte e “The ABC Murders”) si tot nu reuseste sa te introduca exact in atmosfera cartii, e un film pana la urma.

      Sherlock e diferit. Moffat (si celalalt) nu si-a dorit o ecranizare a cartilor, ci ceva nou, cu actiunea plasata in zilele noastre, bazat pe caracterul Sherlock Holmes, de unde diferentele enorme dintre carti si film. Totusi, personajul Sherlock Holmes e destul de apropiat de cel din carti + explicatia amanuntelor – asta am mi-a atras atentia si in carti, modul in care erau explicate multe detalii.

    • #187

      Nici eu nu m-am putut uita la serialu ala….ma calca pe nervi tipu’ care-l juca pe Sherlock, e pur si simplu insuportabil (desi nah, Sherlok in carte e descris ca o persoana greu de suportat, asa ca pana la urma poate tipu’ a jucat bine)

  68. #188

    Dr. House.
    Mad Men.
    The Wire deja mi-a trezit interesul…cred
    ca ma bag.

  69. #189

    Uita-te la Sherlock , varianta UK .

    www.imdb.com/title/tt1475582/

  70. #190

    incearca My Name is Earl si Sons of Anarchy

  71. #191

    Ah, încă 2 (unul mai e recomandat ceva mai sus). Justified și Banshee. În Banshee joacă ochioasa asta : www.imdb.com/name/nm0587431/ . Un motiv excelent pentru a te uita.

  72. #192

    aici gasiti serialele care vor incepe la toamana, trailere incluse

    tvline.com/2013/05/08/new-tv-shows-2013-fall-list-previews/#!1/new-tv-shows2013/

  73. #193

    1. Nu zic ca atmosfera trebuie sa fie aceeasi ca in carte, dar macar sa fie ceva: o tenta, un efort cat de mic de a-ti oferi un cadru placut. Uite exemplu de film (inspirat tot din romane politiste): Hercule Poirot cu David Suchet. Pai asta e o capodopera in comparatie cu Sherlock din 2010. Ce imagini, ce scenariu, ce replici, Poirot e poezie pe langa kitsch-ul de Sherlock 2010.

    2. N-are treaba cu epoca. Am zis ca nu-i bun pentru simplul fapt ca e prost.

    3. Este fix pentru generatia facebook, like, lol, omg, omfg, mec, kfc, RedBull, nu citesc cartile pentru bac, invat rezumatele, nu cumva sa imi obosesc creierasul, de ce sa bibilesc lastarul, cand pot culege marul gata copt, etcetera. O fi bine asa, nu stiu. Pana la urma e si asta un stil..pragmatic si eficient. E “chestie de gust”, ca in titlu. Uite, sa nu zici ca sunt absurd, reformulez:
    Din punctul meu de vedere, Sherlock din 2010 este foarte, foarte prost.

  74. #194

    Iti recomand :

    Falling skies
    The Inbetweeners
    Fresh Meat
    Bluestone 42
    Burn Notice

    Eu cu astea imi omor timpul momentan .. si Game of Thrones, Boardwalk Empire ..

  75. #198

    Este fix chestie de gust. M-am uitat la Walking Dead pentru ca mi s-a parut interesant, dar presimt ca din sezonul urmator o sa inceapa s-o dea de gard bine de tot. Asta pe langa GoT (ca am citit cartile si-s curios de adaptare), The Newsroom si Boardwalk Empire (care iar presimt ca se va lasa pe tanjala in sezonul urmator). In rest niciun serial nu m-a facut sa dau cick pe episodul urmator…

    …in afara de Dr. Who 😛

  76. #199

    Doar eu ma uit la Once upon a Time si Grimm? Ambele sunt seriale inspirate din basme, dar cu idei diferite.
    Once Upon a Time: Regina rea din povestea Alba ca Zapada a facut un blestem in care i-a trimis pe toti lucuitorii din Enchanted Forest intr-un orasel din lumea noastra si le-a sters memoriile la toti, dandu-le in schimb indetitati false. Personajul principal e fiica Albei ca Zapada si a lui FatFrumos care a fost trimisa pe Pamant inainte sa arunce Regina blestemul si ea trebuie sa-l rupa si sa readuca memoriile adevarate ale persoanjelor din basme. Daca v-a placut Al 10-lea regat, Once upon a time o sa va placa si mai mult.
    Grimm: e cu un detectiv care e descendent din Grimms, vanatori de monstri. Monstrii se pot ”camufla” in oameni si doar Nick poate sa le vada adevarata infatisare. Daca stiti povestile fratilor Grimm o sa-l apreciati si mai mult.

    • #200

      Nu, dar pentru moment ambele sunt in pauza. Once upon a time pina la sfarsitul lui septembrie, iar Grimm pina la sfarsitul lui octombrie.

  77. #201

    ai incercat Modern Family?

  78. #202

    si eastbound and down 😀

    • #203

      pt personaje de un penibil mai mare decat cele din familia bundy(acolo macar era bunoaca kelly )

    • nu il sufar pe Danny McBride. genul ala de umor ma face sa pun mana pe baros si sa sfaram falci

    • #205

      aia-i reactia normala 😀 nu joaca tarani neciopliti care sa ajunga sa-ti fie simpatici. astia raman neciopliti si nesimtiti pana la capat.
      merge pe chestia asta, se vede din rolul pe care-l are in this is the end, unde el, seth rogen, jonah hill si restul din gasca aia din filme ale lui apatow joaca versiuni fictionale ale lor insisi.

    • #206

      satira, ce sa mai…

  79. #207

    Chiar doream sa-ti recomand Heroes, dar vad ca deja l-ai vazut, si zici ca s-a anulat? Mi-ar distrus sperantele in Heroes.

    Ce iti recomand:
    – Supernatural, povestea a doi frati care umbla dupa monstrii, intr-o lume in care Dumnezeu si-a parasit creatile(zzzzzz), are 8 sezoane si o sa mai faca si sezoanele 9 si 10. E un film bun daca esti ateu, cu toate ca nu crezi in chestii de genul, daca n-ai fii ateu te-ai simtit revoltat de o asa blasfemie asupra religiei.

    – The Bing Bang Theory, comedie americana de 20 de minute per episod.

    – Merlin, filmul urmareste legenda regelui Arthur doar ca Merlin nu mai este batran ci tanar, filmul a pus unicitatea intr-o legenda, acesta a fost cel mai bun serial vazut de mine.

    – The Vampire Diaries, vampri vampiri vampiri, a inceput foarte bine, dar s-a transformat intr-un serial de pi..femei.

    • #208

      HEROES s-a terminat in 2010, tu tot il mai asteptai?

    • #209

      Eu l-am inceput recent, il urmaresc cu un prieten deci ma misc mai incet.
      Am auzit in The Big Bang Theory de ceva cu “Heroes a scazut din ce in ce calitatea episoadele pana ne-am bucurat ca s-a terminat”, am crezut ca era doar o gluma.

  80. #210

    +1000 penntru Homeland Security ,
    Recomand si :
    White Collar – 4 sezoane
    Elementary devine super interesant de la ep. 13
    The Good Wife
    Insist pe Homeland si White Collar

  81. #211

    Eu recomand serialele BBC, ca au un umor din ala traznit care mie imi place foarte mult, m-am uitat la unul la care ii zice Misfits (teoretic cu superheroes si superpowers, da asa’ mai in varianta britanica, adica nu se iau chiar in serios), mai e Miranda, un sitcom amuzant, Black Books (tot sitcom, pe mine m-a distat de numa’).
    A mai scos History Channel un serial, Vikings, care e foarte misto realizat, din toate punctele de vedere, costume, distributie, etc. Te mai poti uita la Borgias (un soi de soft-porn). Spartacus l-ai vazut? Nu-i rau.

  82. #212

    The Wire; Lie to me