Mă uitam azi prin centru orașului, bătea un alizeu de îți încrețea carnea pe cârnăciori. Un domn bine, la vreo 40, privea ca pe cel mai mare dușman pe sărmanul vânt, care îi deranja cele 120 de fire de păr rebele din vârful capului, fire care bănuiesc că aveau propria lor arhitectură la un moment dat, pentru că erau foarte lungi, probabil acopereau chestii.

Din păcate, acum acopereau doar niște lebensraum prin aer, pentru că era o vâvătaie de păr roșu care se agita în toate direcțiile, lăsând la iveală o splendidă chelie, lucitoare ca o lună nouă.

Dragilor, domnilor, românilor, sârbilor, chitariștilor, serios, vine un moment în viață când testosteronul ăla nașpa învinge și se duce părul. Aia e, se duce. Să știți că nu păcăliți pe nimeni cu buclele savant aranjate în jurul țestei, cu firișoare întinse cu periuța de dinți și alte matrapazlâcuri de astea.

Sunteți bărbați, nu contează lungimea și densitatea părului, ci alte chestii. Tuns zero, o barbă decentă și sexul vine.

GARANTAT!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.