Deci să treci prin minunatul oraș Sebeș, populat de tineretul sebeșesc, e un adevărat show. Pentru că undeva pe o stradă e o gropiță, administrația sebeșească a pus un semafor. Mic.
Care semafor își face treaba. Adică reține traficul în ambele sensuri, pe o distanță de circa 12 kilometri. Adică mai pe scurt, e o coadă de 25 de kilometri pe șosea dacă aduni ambele sensuri.

Și se merge bine de tot. Am trecut prin metropola sebeșească în circa 2 ore. Câte 10 metri la fiecare 20 de minute. Că atât de mare e scârba aia de oraș. 100 de metri cap-coadă.

Restul drumului, ca deobicei. Ploua, tiruri peste tiruri, la Sibiu, în mod absolut normal, am rătăcit drumul și în loc să o iau spre Brașov, am mers spre Râmnicu-Vâlcea. Am realizat unde sunt în momentul când am vrut să depășesc un tir și am văzut că în stânga e un mare râu, care mă aștepta primitor.

În rest, dobitocii clasici. Gipane tembele care depășesc în unghi mort, bazându-se pe reacțiile celorlalți, loganiști tembeli care o calcă cu tupeu, dând flashuri la greu și nerealizând că sunt într-un sicriu pe roți și că celorlalți le e milă de prostia lor și de viața oamenilor de pe locul din dreapta.

Din păcate, am dat Opelul și am trecut iarăși la Nova. Tranziția e grea de tot. De la cutie automată la pleznitoarea de cutie de pe Nova. De la ABS la frâne cu repetiție. De la climă la dezaburitul geamurilor cu șervețele.
Eh.
Sometime…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. Aoleu, si noi am stat o ora in sebesime…

  2. #2

    mda, si un nene sebesesc ma tot futea la cap sa il duc la sibiu. nu am drum la sibiu. dar unde mergeti? in alta parte. pai vin si eu. hai sa moara ma-ta!

  3. Ce gropita, bre? Ca era ditamai sansul la calea ferata. Sau cel putin asa era acum 2 zile. Daca aia e gropita, inseamna ca voi aveti vulcane in bucuresti.

    Probabil s-a mai rectificat santul de 2 metrii adincime de acum 2 zile, daca zici ca era si semafor. Eu cind am fost, erau 2 paletari care faceau pe semaforul.

  4. fac odata pe saptamana sibiu-cluj si niciodata n-am prins coada mai mare de 2 km la Sebes. cred ca ai tu ghinion.. sau poate sunt eu mai norocos.. 🙂

    cat despre ratacirea drumului, cred ca e doar vina ta. Chiar sunt indicatoare acolo la sensul giratoriu. Plus de asta nu te uiti pe bornele de pe marginea soselei, sa vezi ce oras urmeaza etc? 😕

  5. #5

    pai nici n-am zis ca e vina altuia:))) am zis doar ca m-am ratacit, ca deobicei. Ultima oara am ajuns la urziceni, vrand sa merg spre autostrada A2.

  6. Urziceni is da place to be ! :)) So is Slobozia :))

  7. #7

    Eu ultima data cand m-am ratacit m-am ratacit in Slobozia, unde in loc sa o iau spre Ploiesti am luat-o spre Buzau, avand destinatie Brasov. Nu-i bai, asa am ajuns sa vad si eu lacul Siriu. In general, cand plec de acasa, daca gresesc drumul nu ma intorc (decat daca am luat-o complet aiurea), ci imi fac o ruta ocolitoare :))

  8. lipseste domnul Izbasescu si Institutul de Gaze…

  9. Orasul asta e expresia vie a prostiei romanesti. Clasice. Un biet sat, cu o singura strada principala, cu 20 de treceri de pietoni pe un kilometru, cu semafor la intrare si la iesire, cu mandrul giratoriu care a fost pus imbecilistic, cu mai noul sens unic. Absolut, dar absolut nicio masura pe care au luat-o labarii de sebeseshti n-a fost spre binele soferilor, ci si mai d-an pulea.

  10. circulati noaptea, e mai placut, chiar si peisajul, nu se vad toate gunoaiele

  11. Minunata rromania

    Ps : Mi se pare mai penibila lamentari de genu am trecut iar la NOva sincer pi daca asta tie valoarea 🙂

    • #12

      prietene, daca tu iti calculezi valoarea in functie de masina in care mergi, mi-e mila de tine

  12. Prietene Arpi, cum e la sebesesti, tot asa este si la ramnicenii sarati! Pretutindeni gropii, gropi si gropi ca te miri cum mai rezista bietele masini, ca nu mai bine, va vine sa Urlati (loc. in PH.), sau sa Borascu (loc. in GJ.).

  13. Te inteleg! Doamne, naspa-i sa ai Dacie.
    Asa ma bucur ca am scapat de a mea…
    Mai multe probleme aducea decat bucurii.

  14. Cred ca tre. sa facem un efort eroic, sa punem mana de la mana + picioare si sa ne luam o masina ca lumea.
    Sau 2 roti de mertan.

  15. Nea nu era vb de ca ai valoare daca conduci nuj ce masina … da nah daca esti mare blogger si faci nuj cat / pe luna si ai NOVA io zic ciocu mai mic ca unii suntem satui de expertii mioritici ai lu peste in sensu asta am zis-o pan ulta alta as muri de rusine sa imi dea unii masina sa merg pan la CJ … ce sa mai zic sa mai si fac comparatii de genu frate asta nui ca NOVAAAA … da asa e rromanu …

    • #17

      aha, acum inteleg. deci daca faci multi bani, neaparat ai nevoie de o masina belea, nu?

  16. #18

    nu vreau:))

  17. #19

    doamneeee,iara asta semnalizeaza :spammer:

  18. #20

    opel ca opel dar… ce opel??? insignia ??? :>

  19. #21

    opel astra new cu cutie automata

  20. Loganul – sicriu. Mda, de-asta vad zeci de masini scumpe facute PRAF si cu cate 4 morti/accident. Ca-s super sigure, nu? Da, la crash-test-uri, nu si pe sosele. Si nu, nu aveau 250/h, ajung 100-120 ca sa bilbicutezi lejer la un impact frontal. Din pacate.

  21. #23

    :alert: 12 x 2 = 24 :smirk:

  22. Am trecut prin Sebes de 2 ori cand am fost in Austria. La dus totul a fost OK, fara nici o alglomerare, era ora 15 intr-o zi de duminica, deci era normal ca traficul sa fie redus.
    La intoarcere insa a fost chinul de pe lume: ma pregatem oricum de un drum foarte lung, de la Arad la Galati, insa nu aveam nevoie de o ora si jumatate de asteptat in coloana la Sebes (vineri, ora 13). Interesant e ca masina de politie sa invartea prin zona (trecea pe contrasens cu girofarul pornit), insa nimeni nu s-a oprit in infama intersectie sa faca un pic de ordine. Asta a fost ca un “welcome back to Romania, the land of choice” 🙁
    Si asta nu a fost totul, traficul in Sibiu a fost de groaza. Dupa 2 semafoare, am luat-o pe niste stradute laturalnice ignorand total GPS-ul, si probabil am scurtat drumul cu jumatate de ora. Cum este posibil ca un oras asa de mediatizat sa nu aiba o sosea de centura?

  23. #25

    @mapguy, din cauza guvernelor romaniei. ce conteaza pt guvernul de la bucuresti ca un oras e mediatizat sau nu? toti e egali in tara asta, fapt care poate fi interpretat si ca ”ia sa-si astepte randul sibienii astia”, sau,mai realist, ”sa sufere toata lumea, ca nu doar sibienii ar beneficia de centura sibiului, ci si multi alti romani si alte natii”. bine, eu as acuza de genocid guvernele romaniei, ca la cati concitadini au murit calcati de tiruri prin oras…
    la fel si cu treaba sebeseana, pe acelasi DN. sebesenii aveau oraselul lor. cu ce-s ei de vina ca stapanirea mandrei noastre tari a decis, prin eliminare, ca strada principala sa ramana in continuare mare drum de tranzit, chiar dupa ce a vazut (sau nu) ca automobilele vor deveni sau au devenit periculos de raspandite? ce centura, ce drum ocolitor, nu? merge si-asa.

  24. Arhi las-o balta ca nu intelegi … si nuj masina bengoasa e una de 20 mii ? euro ? nu ma refer ca na tre sa ai AUdi BMW etc … da las-o balta eu ma refeream la atitudini si aere pe stomacu gol …

  25. #27

    Totusi de ce mergi de la Cluj la Brasov prin Sebes ??? Iti place peisajul ? Oamenii normali merg pe la Tg. Mures . :cuckoo:

  26. Opel face masini ? 🙂

  27. Io ceteam, pe la zoso cred, ca opelu e un fel de dacie nemtzeasca. Il repari pe marginea drumului. Nu stiu daca mere tot cu sarma. 😀

  28. #30

    normal mai loosere ca valoarea se calculeaza SI dupa masina in care stai… in ceea ce priveste loganul amice, cu talentele tale de sofer distrus ce esti, imprumuta tu orice masina vrei, chiar si productie 2009, cu aceeasi cilindree sau putere ca loganul, si vin eu cu loganul meu sa-ti dau clasa pe orice drum vrei tu… a, m-am razgindit, poa sa fie masina ta si mai puternica cu 10-15 cai, ca ma tine! te astept mai drivere! poate facem o poiana brasov pana da zapada asta 🙂

  29. #31

    @ Sad hahahahahaaaaa :cuckoo: :whatever: Stiu ca nu e bine sa hranesti troll-ul, dar n-am putut sa ma abtin.

  30. #32

    @brylu: Satul asta cum il numesti tu era oras inca dininte de 1920. Si n-are doar o biata strada, ci tu, masinile care tranziteaza, merg pe acea biata strada.
    Nu zic ca e bine sau rau cu sensul ala giratoriu, sau alte chestii de-aici, dar hai sa nu dam cu noroi degeaba si sa batem campii pe aratura.

  31. #33

    @maephisto: ramai asa prost cum te vrea tara, dar macar nu-ti mai etala prostia pe aici, papagalule!

  32. #34

    @dus
    Prietene, tu esti real? :)) Si tu iti lauzi Loganul? Nu-i asa ca ti-a placut in mod special? Nu se pune problema ca nu-ti permiteai altceva, nu? Si asta nici nu-i macar o problema. Daca masina pe care o conduci este intamplator Dacia Logan e foarte ok, atata timp cat iti aduci aminte ca-i o masina nu bolid. Daca nu la :poop: :smirk:

  33. #35

    Meriti ceva mai bun. Te-ai gandit sa vinzi dacia si sa iei un Opel SH?

  34. #36

    nu, momentan am alte prioritati in afara de a-mi schimba masina 🙂