M-am născut într-o familie tipic românească, tradițională și săracă, din doi părinți care au avut copii pentru că comuniștii interziseseră orice forma de contracepție. Părinții mei – mereu am considerat că nu pot fi numiți părinți și nu cred că părerea mea se vă schimba vreodată. Fară să intru în prea multe detalii, eu și sora mea am fost două pietre de moară pentru ei, mama ne amintea des că din cauza noastră ea n-a putut merge la serviciu, orice eu sau sora mea făceam era prost, orice simțeam sau voiam nu conta și orice greșeală era pedepsită cu bătaie. Amândouă am plecat de acasă imediat ce am împlinit 18 ani și duse am fost. Cu toate astea, am ajuns doi adulți oarecum funcționali, care s-au lăsat din când în când șantajați de regula “sângele apă nu se face” și le-am mai scapat ceva bani și acum sunt foarte mândri de fetele lor și se felicită unul pe altul și își dau 10+ la materia părinte.

Eu și sora mea, după ce am plecat de la părinți, fiecare în colțul ei de lume, n-am mai ținut direct legătura. Acum trei ani ne-am întâlnit în întâmplare când eram în vizita la părinți și am reînceput să vorbim. Și uite așa am ajuns la conversația de ieri care mi-a explicat de ce relația cu sora mea a fost tensionată încă de foarte devreme și de ce comportamentul ei a fost mereu răutăcios față de mine.

Relația cu sora mea a fost mereu dificilă. De multe ori m-am întrebat cum e posibil din aceeași părinți și crescute în același mediu să iasă doi oameni atât de diferiți. Ea este cu patru ani mai mică decât mine. Eu sunt genul mai docil, mai liniștit, ea este… sau era… cum o descria mama: nebună, îndărătnică, căpoasă, leneșă, impertinenta. Adevărul e că tot ce îmi aduc aminte despre adolescența noastră împreună e că se comporta ca și cum ne ura pe toți. Eu am vrut să mă apropii de ea, voiam să am o soră cum vedeam la alte familii, dar ea se comporta ca și cum mă ura așa că m-am comportat și eu la fel. Am răspuns la ură cu ură și asta ne-a îndepărtat și mai mult.

Ieri am aflat că sora mea a fost violată acum vreo douăzeci de ani. Ea nu își aduce aminte anul, dar eu am calculat bazat pe propriile amintiri și avea între 9 și 11 ani. Și atunci am știut de unde venise ura. În mintea mea a făcut click: am fost o sora mai mare așa de incompetentă încât sora mai mai mică, cea pe care eu trebuia să o protejez a fost violată. Și nu numai atât, am fost o sora așa de dezastruoasă că nici nu a avut încredere să îmi spună ce s-a întâmplat.

Ce e și mai groaznic este că bunica mea de pe tată a facilitat violul. Lucrul asta mi-a oprit mintea în loc. Și nu violul, violurile. Pentru că nu a fost unul singur. După vacanța aia, bunica mea de pe tată s-a comportat execrabil cu sora mea, mereu a jignit-o și efectiv a încercat să o distrugă moral și să îmi convingă părinții că nu e nimic de capul ei, că ce îi trebuie liceu, mai bine să muncească la țară. De ce a făcut-o, numai ea știe. Și grozăvia nu se oprește aici. Părinții mei ne-au mutat la țară, doi sau trei ani mai târziu și după moartea violatorului au cumpărat casa de la fiul lui. Așa că sora mea a dormit următorii șase ani în camera în care a fost violată.

Sora mea a dus secretul asta singură timp de douăzeci de ani. Nu îmi pot imagina ce a fost în sufletul ei. Acum înțeleg de ce ne ura pe toți. Părinții mei au decis să o lase singură cu bunica de pe tată. Pe mine m-au lăsat în vacanța aia la bunica de pe mamă. Daca era invers, poate mie nu mi se întâmpla că eu eram mai mare. Ea m-a urât pe mine pentru că în mintea ei, pe mine m-au iubit mai mult, de de aia m-au trimis la ceilalți bunici. A urât părinții noștri pentru decizia luată și a urât lumea întreagă pentru că nimeni nu a apărat-o. Pe mine mă omoară gândul că nu avut un singur om de încredere în jurul ei. Credeam că am trecut peste ura pentru părinții mei, dar cred că am să duc ura și dezgustul față de ei în mormânt acum.

Bunica de pe tată este bolnavă acum și părinții mei au grijă de ea. Și sora mea moare pe dinăuntru, dar nu are curajul să le spună pentru că se teme că o vor învinui pe ea. Mai citiți o dată: se teme că o vor învinui pe ea. Sau mai rău nu o vor crede și o vor acuza că minte. Cât de tristă e chestia asta?

Ăștia sunt părinții noștri, cei ce ne-au dat viață. Cei pe care ea îi ajută cu bani, dar în a căror iubire necondiționată nu are încredere. I-am zis că dacă nu moare babăciunea, anul viitor o să mergem împreună acasă să le spună și să le distrugem pentru totdeauna visul că au fost părinți buni. Și cu ocazia asta poate îi vindeca de avut grijă de mostrul ăla. A zis că vrea să fiu lângă ea când le spune, pentru că se teme de reacția lor. Am să fiu acolo pentru ea și să-i ferească sfantu să aibă altă reacție decât de dispreț pentru babăciunea aia nenorocită.

Nu știu ce o să fac cu atâta ură și dezgust, de două zile mă învârt ca un leu în cușcă, pentru că rahatul ăsta de pandemie mă împiedică să mă urc în primul avion să mă duc la ea.

De câte ori m-am uitat în urma la copilăria și adolescența noastră de până la 18 ani, îmi ziceam că a fost greu și părinții mei n-or fost cei mai buni părinți, dar măcar nu ne-a violat nimeni. De ieri, nu mai pot să-mi zic chestia asta.

Am crescut într-un mediu favorabil abuzurilor de genul: la țară, în Moldova și mai eram și săraci. Și mai suntem și femei. Cum de am putut crede că am avut atâta noroc, să scăpam amândouă fară să fim violate? Probabil m-am mințit singură.

De ce am scris toate astea? Pentru că sunteți mulți care sunteți părinți pe aici sau care vreți să fiți părinți. Stiu că voi nu sunteți precum părinții mei, dar vă rog aveți grijă de copiii voștri. Nu îi lașați să se îndoiască de iubirea voastră necondiționată, ei trebuie să aibă încredere în voi și să vă vadă că pe cel mai sigur refugiu în caz că cineva vrea să le facă rău . Daca vreodată le este teama sau au nevoie de protecție ei trebuie să poată veni la voi fară teama de a fi judecați și pedepsiți. Fiți atenți la schimbările de comportment și aflați-le cauza. Și nu îi lăsați singuri cu membri ai familiei mai îndepărtați, pe care nu îi cunoașteți extrem de bine. Multe studii spun că în cazul unui viol în 90% din cazuri e un membru de familie sau o persoană de încredere. (Context: Mama și tata s-au căsătorit împotriva voinței părinților lor. Bunica menționată anterior l-a renegat pe tata și n-a vorbit cu el vreme de 12 ani. Deci în momentul când sora mea a fost lăsată cu ea, pentru sora mea, bunica respectivă era aproape un străin.)

Multe dintre abuzuri nu sunt raportate sau victimele nu sunt crezute. Dacă tu crezi că nu se poate întâmpla tocmai copilului tău, te înșeli amarnic. Și eu am crezut la fel, că nu ni se poate întâmplă mie sau sorei mele. Învățați-i despre organele sexuale și ce este acela un viol. Învățați-i să se apere de un viol chiar și cu prețul vieții abuzatorului. Un viol este o traumă mentală imensă care nu se repară nici cu 100 de psihologi. Mai bine preveniți, decât să tratați. Pentru că nu există tratament, există doar ameliorare a simptomelor. Sora mea a prins curaj după 20 de ani să spună unei persoane prin ce a trecut. Și nu știu dacă a prins curaj sau era puțin amețită, că spre finalul conversației stâlcea puțin cuvintele. Cred că asta spune mult despre gravitatea traumei. Și chiar dacă a depășit trauma în felul ei, sora mea nu este chiar ok și este jumate din omul ce ar fi putut fi.

Iar dacă aveți mai mult de un copil, petreceți timp cu amândoi și cultivați o relație sănătoasă între frați.

Ca o concluzie: la nivel de societate suntem praf când e vorba de prevenit abuzurile asupra copiilor. În satul ăla nenorocit în care sora mea a fost violată, și alți copii au fost abuzați cât timp am locuit acolo. În orașul în care am locuit înainte, când eram prin clasa a zecea cunoșteam minim două fete care au fost violate și nu au spus nimănui “de rușine”. Deci nu e neapărat obicei rural. În Romania încă ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, ascundem gunioul sub preș, că să “nu ne facem de rușine” sau că „să protejăm onoarea” fetei. Nu vă puteți imagina cât urăsc expresiile astea două. Rușinea cui? A abuzatorului? Ce treaba are onoarea fetei? Un abuz nu pătează onoarea victimei, ci a abuzatorului. Sau așa ar trebui să fie într-o societate normală. Iar când se face o acuzație publică, abuzatorul face pușcărie ca pentru furtul unei găini; lucru ce ar trebui să fie innaceptabil într-o societate normală.

Voi ce faceți cu atâta dezgust și atâta ură ?