Aseară, în sfârșit, s-a făcut dreptate. Echipa care nu a jucat nimic tot turneul, care nu a marcat niciun gol real, în toate meciurile jucate și care a fost împinsă de arbitri, meci de meci, ca să ajungă cât mai departe, a plecat acasă. Doamne, cât i-am urât pe francezi și jocul lor absolut mizerabil, practicat ediție de ediție, întotdeauna identic, jucăm prost, ne favorizează arbitrul, ajungem în finală. Multă UE și mergeți acasă, că aveți de guvernat cu extrema stângă. Cel mai haios e că au plecat acasă după un autogol, culmea, adică așa cum s-au calificat ei în toate meciurile de până acum.

 

De fapt, eu mi-am adus aminte de ceva ce voiam să scriu încă de când a plecat Echipa româniei acasă. Mai țineți minte cum v-ați simțit când au ajuns? Țineți minte că nu ați avut niciun fel de sentiment de jenă, sictir, silă la adresa lor, ca în ultimii 20 de ani de bambilici practicat de “jucătorii” din acele generații? Țineți minte că toți ați zis Bă, atâta s-a putut, dar am fost mândri de ei, eu luptat, s-au bătut pe teren pentru fiecare minge, sunt ai noștri, bravo bă?

De asta avea nevoie suporterul român ca să se poată uita iarăși la fotbal. De speranță. Să vadă că oamenii ăia de pe teren se duc și mor de gât cu adversarii, că e o licărire acolo, un Mărășești sau un Oituz. De nimic altceva, că știm cu toții unde ne aflăm din punct de vedere fotbalistic.

Hai românia!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.