Casa în care mor tacâmurile

Când ne-am mutat în casă nouă, am decis că vrem ca totul din casă să fie nou. Așa că, în afară de televizoare și laptopuri, totul a fost cumpărat nou, în august anul trecut. Recunosc, a fost un efort măricel pentru mine, ca finanțator al epopeii și încă sângerez după, dar a fost damblaua mea și mi-o susțin.

Aveam prin casă câteva zeci de linguri și furculițe, strânse din diverse locuri de-alungul anilor, plus colecția mea de lingurițe, cu my prised posesion, lingurița de argint de la Jariștea. Le-am aruncat pe toate, am vândut colecția de lingurițe și ne-am cumpărat un set de linguri de la IKEA.

Eu am un fix cu lingurile. Le urăsc pe cele de tablă de aceea subțire și ușoară. Pur și simplu nu pot mânca dacă e genul acela de lingură, mâncarea nu mai are gust pentru mine. Setul acela Sedlig are lingurile perfecte pentru gustul meu. Suficient de mare, suficient de groasă, plăcută la ținut în mână, e tot ce vrei de la o lingură bună.

Deci ne-am luat un set. După care a doua zi ne-am dus și ne-am mai luat un set. Pentru că nouă oricum ne place la ikea, de abia aștept să se deschidă pe Pallady. Mno, și după vreo 2 săptămâni, stăteam noi strâmb și judecam drept și am ajuns la concluzia că 12 linguri nu ne sunt suficiente, pentru că tot timpul rămânem fără linguri.

Așa că ne-am dus și ne-am mai cumpărat două seturi.
Azi priveam cu silă în sertar, remarcând că, din 24 de linguri, mai erau 2. Nu înțeleg ce naiba se întâmplă cu lingurile noastre, niciodată nu ne ajung ajung.

Tacâmurile cele bune, care trebuiau să ajungă la mine acum 12 ani, încă nu au ajuns, ca să știți.

Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->

Alte articole din arhiva de aur

Nu vreau sa fiu antreprenor

Cum treci peste o despărțire