secretara vietii

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CINDREA IOAN (fost deputat în Parlamentul României) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul, în perioada octombrie 2009 – februarie 2011, în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea în cadrul biroului său parlamentar a soţiei sale şi a avizat contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta în cuantum total de 35.061 lei, sumă plătită din bugetul Camerei Deputaţilor.

Serios vorbind, cred că și ultimul țigan din vreun sat uitat din Timiș știe că nu ai voie să îți angajezi rudele să lucreze pentru tine, atunci când ești plătit din banii statului. Practic, e cel mai elementar bun simț.

Și totuși, e plin de funcționari și aleși ai statului român care își angajează rudele directe sau le dau contracte bănoase, la modul contract cu firma lui tata. Nojoke, citiți aici, că sunt o grămadă.

Eu mă întreb, în ideea că pur și simplu acești oameni sunt bătuți în cap, atunci când ești parlamentar nu ai dreptul la ceva consultații juridice plătite de stat? Adică să poți întreba un avocat Băi, uite, eu sunt parlamentar, prin urmare, foarte prost, vreau și eu să știu dacă e ok să îmi angajez nevasta secretară sau nu.

La urma urmei, omul aduce de fapt un serviciu bugetului camerelor, blowjoburile ar fi gratuite, că e nevastă-sa…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.