Zilele trecute, după ce mi-am luat telefonul, am stat să mă gândesc, din puzderia de telefoane pe care le-am avut de-a lungul timpului, care a fost cel mai mișto telefon dintre toate?

Practic, nu a trebuit să mă gândesc mult timp. Pentru că, evident, din minte mi-a răsărit cel ce a rămas în istoria internetului de pe arhiblog.ro, cel mai bun telefon din lume, adică prea bunul Samsung Galaxy S7 Edge, cel care, după 2 ani de folosință intensă, a căzut cu onoare pe câmpul de luptă, sfărâmat fiind de colții lui Igor.

De ce a fost așa de simplu?

Pentru că, la mine, contează foarte mult 2 caracteristici ale telefonului, fără de care poți să îmi dai tu și rachetă sol-sol, tot nu îmi place.

Și anume fotografiile decente și bateria bună.

Fotografiile decente pentru că, după cum se știe, talentul meu fotografic este în plaja valorică de la zero spre minus și am nevoie de tot ajutorul tehnic pe care îl pot primi. Iar S7Edge mi-a dat acel ajutor și chiar a fost, mai mult de un an, telefonul cu cele mai bune caracteristici din lume, din acest punct de vedere. Și ce fotografii bune făcea…

Iar bateria, după 2 ani, mă ținea relaxată 12 ore, fără să gâfâie. Fără optimizări, fără Am oprit serviciile inutile ca să ai 24 de minute de baterie în plus, fără Aparatele noastre merg mai prost după o perioadă, ca să consume mai puțină baterie, fără nimic din toate astea.

Deci da, un telefon foarte bun, cel mai bun, pentru mine, dintre toate telefoanele pe care le-am avut vreodată sau le am.

Și acum să mergem împreună pe panta rememorărilor :mrgreen:

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

116 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nokia 5510. Player de muzică, rezistent la apă, bateria ținea vreo săptămână. Parcă făcea și poze

  2. #3

    Telefonul de cand eram copil, la tara fiind, era si fara rotita de format numere, apelam centralista. Eram invidios pe oricare locuitor de la oras, aia formau numere direct (nu si cu mine, tot prin comanda ma apelau).

    • #4

      Astia inca nu inteleg ca degeaba ai cel mai pizdos telefon, ca daca pe el te suna in 9 cazuri din 10 seful ca sa te mai puna sa faci ceva pentru el, e fix pula. Pardon my french!

    • #5

      Copiii astia de comenteaza pe la Cetin pe-aici (astia cu netul minim 3000 euro pe luna) nici nu inteleg ce scriu eu pe-aici! Ei nici nu inteleg de ce-l regret eu pe Ceausescu, sau pe Iliescu la primele 14 mandate; pai n-aveam mobile bre, d-aia! N-asa Mircea?

    • #6

      N-aveam mobile, da’ eram tineri….

  3. HTC One m7 timp de 5 ani frumoși ! Cel mai reusit telefon dupa mine !

    • Htc one M8 mi se pare putin-putin mai reusit

    • #9

      M7 a avut si sotul. Il avea de cand aparuse. Si nu avea de gand sa il schimbe, daca nu ii era furat. A upgradat la un S9, anul asta.
      Eu am avut mereu Samsung si, comparativ cu M7-le lui, care, a ramas la fel de bine functional, ale mele se duceau de rapa.
      Asadar, anul asta imi trag si eu un HTC U11. Sper sa nu fiu nevoita sa il schimb 5 ani.
      Camera aia frontala mi se pare wow, altfel nu m-as avanta sa dau mai mult de 1500 de lei pe un telefon. Mai astept pana la vara, sa ii mai scada pretul. 2700 de lei inca mi se pare obscen.

    • #10

      Am vrut sa zic M9, nu S9.

    • #11

      De-aia este HTC pe panta falimentului 🙂

    • #12

      Telefoanele rezistă prea mult, nu altceva.

  4. #13

    Cel de acum. Xiaomi redmi note 4x luat cu puțin sub 800 lei.

    • #14

      Xiaomi Mi A1 aici, dar parca tot mai tare e Philips Xenium-ul de doi lei dual SIM pe care il am ca telefon secundar si care tine vreo doua saptamini si ceva in stand by cu ceva alarme si citeva apeluri intre timp.

  5. #15

    Samsung Galaxy S7, cel putin in ultimii ani. Luat in martie 2017. Foarte multumit de el.
    Daca e sa ma uit in cufarul cu amintiri, Zapp Z110 a fost iar preferatul meu, datorita antenei care ii oferea un castig in plus, dar si reteaua in sine care functiona ok pentru tehnologia respectiva.
    Siemens C65 a fost de asemenea un companion perfect, pe vremea cand faceam tranzitia de la polifonice la mp3, iar acel Siemens nu accepta MP3, ci doar wav-uri.

  6. #16

    Hyundai-ul de la Zapp pe care imi puteam citi in 2003 mailul in browserul integrat.
    Pentru tine trebuie un sistem cu ace in jurul camerei care să te facă să îți ți degetele unde trebuie.

  7. #17

    HTC One M7 a fost telefonul la care am tinut cel mai mult .Mi-a placut la el aspectul , materialele din care era facut , difuzoarele Beats si sunetul pe care il scotea in casti .

    • #18

      +1
      Nu l-am avut de nou, nu puteam vorbi pe speaker, iar camera s-a belit după 3 ani, dar l-am iubit mult.

  8. #19

    Note 4. Baterie buna, camera ok, design okeish. Acum am Note 8 de cateva luni, momentan pare a fi mai bun ca 4 la vremea lui, dar mai e nevoie de timp pentru confirmare.

    • #20

      Identic cu mine. Aș mai menționa la Note4 și ecranul superb, rezoluție 2k.

  9. #21

    Pentru mine cel mai bun telefon a fost Nokia 3310.Tin minte ca bateria functiona 6-7 zile, era aproape imun la cazaturi si singurul telefon cu care puteam juca fotbal pe holurile scolii.Iar din acestea noi Samsung si iPhone, doar ca cele din urma fiind scumpe am ramas la Samsung.

  10. #22

    Nokia 6110 la categoria telefon.
    iPhone SE la categoria smartphone.

  11. #23

    Confirm!
    Am parasit din pacate zona samsung pt ca ecran curbat spart la cea mai usoara cazatura…

    • #24

      Nu pot sa inteleg cum isi sparg oamenii telefoanele, serios. Orice telefon am avut, din 2013 de cand am avut primul smartphone, a luat cel putin o cazatura pe saptamana (de, maini de plastilina). Unul nu s-a spart. Si nu toate aveau folie de sticla. Nu pot sa inteleg ce fac diferit de ceilalti de pot sa-mi scap telefonul fara folie, pe gresie, de la 1m si ceva, cu ecranul in jos si sa nu se sparga (intamplare de saptamana trecuta).

    • #25

      esti, pur si simplu, norocoasa:)

  12. #26

    La vremea lui: Sony Ericsson W810i pentru castile alea misto si basul superb. Si il puteai opri ca telefon si lasa doar ca walkman, genial la vremea aia in avioane.

    • Total de acord. Înaintea lui avusesem un k750i la fel de bun. De atunci am rămas fan Sony Ericsson (acum doar Sony).

    • #28

      Era splendid. K750i era mai subtire, dar erau ergonomice si au functionat multi ani, cred ca dupa ani de folosinta, ma tinea bateria vreo patru zile. Iubeam telefoanele lor si am mai cumparat doua modele dupa aceea, pana au aparut smatphonurile

    • #29

      inca il am si IL FOLOSESC pe W810. inainte de asta am avut Sony Ericsson T610, primul telefon cu camera si acces internet in browser, carcasa din aluminiu, taste rezistente din auminiu. il am functional dar nu il folsesc. deci T610 – cel mai bun al meu.

  13. #30

    Oneplus One

  14. #32

    Motorola StarTac 85. Vremuri …

  15. #33

    Nokia 5800 XpressMusic – avea și calitatea cerută de tine.
    Cel mai bun TELEFON a fost Nokia 5110.

  16. #34

    Pentru mine a fost și încă mai este 7+ din aceleași motive ca și tine și în plus ar fi și mărimea ecranului pe care cred ca ai uitat-o ca și motiv . OS-ul e doar un aspect de preferința personala .

  17. #35

    iPhone 8+

  18. #36

    LG gx200 . Avea ecran color micuț, taste, camera de 1-2 mp, dar bateria tinea 3 saptamani cu vorbit zilnic 0.5-1 h si WAP. Daca nu vorbeai tinea o luna jumate bateria, fara gluma. A si era dual sim.

  19. #37

    galaxy s6.
    momentan am s7 care ii este inferior din orice punct de vedere exceptand bateria.

    • +1 la S6. Are tot ce vrei pe el, l-am modat si i-am pus baterie de S7 edge, e perfect pentru mine. Pacat ca nu merg mai departe cu softul pentru el, ca inca poate.

    • #39

      Poti detalia putin comparatia? o.O

    • #40

      da.
      S6 este ultimul telefon samsung din seria S ,cu senzor 16:9 asa cum ar trebuii sa fie toate. S7 si S8 au senzor 4:3, in consecinta daca vrei poza 16:9 ,croppuiesti juma’ din el .
      S6 in conditii de iluminare buna face poze mai bune decat s7 si s8 (asta s-a discutat si rediscutat pe mai toate forumurile de specialitate), asta doar cu senzorul IMX de la sony (primele loturi) , dupa aceea au rupt parteneriatul si au implementat sezorul ISOCELL care-i mai slabut.
      s6 se aude mai tare si mai plin pe toate difuzoarele deoarece n-are protectie pentru apa (membrane de cauciuc suplimentare)
      s6 e mai subtire si se tine mai bine in mana.
      s6 arata mai bine.daca le pui unul langa altul si intrebi pe cineva care nu se pricepe, iti va spune ca s6 pare a fi telefonul mai nou.
      personal ,foloseam functia de IR cand stateam in pat si mi-era lene sa ma ridic dupa telecomanda (pe s7,8 nu mai e).

      s8 n-am avut,imi place, nu dau bani pe el momentan

  20. #41

    “Inca nu s-a inventat un telefon care sa ma satisfacă pe deplin”
    Nea Ilie de la Sculărie, decembrie 2017

  21. #42

    LG G3,,bine era mai mult pt munca,,dar conectat tot timpu la net,,radio online mergea in timpul programului de munca,,acum ma uitam si eu tot la S 7 edge,,dar inca astept pana in vara sa vad ce noutati apar

    • #43

      +1 la G3, o minunatie la vremea lui. A mers ireprosabil, absolut nicio problema in atatia ani, am renuntat la el luna trecuta pt un Sony, doar din plictiseala, din dorinta de a mai schimba telefonul, inca are specificatii si performante peste mid-range-urile actuale. Senzational telefon. Inca ma trezesc ciocanind ecranul telefonului ca sa se deschida, uit ca doar pe LG se face asta. 🙂

  22. #44

    Cel mai bun telefon Ericsson T65
    Cel mai bun smartphone Huawei Mate 9
    Mențiune onorabilă Nokia E71

  23. #45

    Pentru dotările de la momentul respectiv Ericsson R310 Shark.
    Primul smartphone HP iPad Navigator cu Windows 6.0

  24. #46

    Ericsson R320s. M-a servit credincios vreo 5 ani. Puteai bate și cuie cu el. Chiar, îl mai am încă printr-un sertar, o să încerc să bat ceva cuie 🙂

    • #47

      Am avut R310. Cu ala am batut cuie, l-am lasat intr-un butoi la o streasina la tara… Aveam husa cu termometru si busola.

  25. #48

    Note4 categoric, telefonul avea de toate mai putin waterproof. A cedat dupa ce sotia l-a scufundat in apa 🙂

  26. #49

    LG G4 cu toate minusurile lui. Face poze foarte bune si filmeaza bine, dar bateria tine putin. Il incarc in fiecare noapte cu o ora-doua de on-screen time.

  27. #50

    Nokia N96 8GB pentru ca avea GPS, camera buna, iesire tv out puteai sa te uiti la filme direct pe ecranul telefonului sau conectat la televizor si Nokia 3410 pentru ca a fost primul meu telefon pe care mi l-am si dorit sa-l cumpar si pentru ca tinea bateria minim o saptamana. Sa nu mai zid de fiabilitate. L-am vandut cand m-am plictisit de el, ca altfel si in ziua de azi era functional, daca ii schimbai bateria.

  28. #51

    Iphone 4. Cand l-am luat am ralizat ca pot exista si telefoane aproape perfecte.

  29. #52

    Sentimentali.
    Cel mai bun telefon e ala pe care iei cei mai mulți bani la amanet.

    • #53

      True dat…

      Dar poate fi si telefonul pe care il prinzi chilipir la amanet. Cum am prins eu in 2015 un Xperia Z1 Compact cu 300 de lei.

    • #54

      Poti da un exemplu, te rog?

  30. #55

    Nokia 6233. La vremea lui avea cel mai bun raport pret/calitate

  31. Sony Ericcson K510i. Îmi este dor de acel telefon.

    • #57

      Ala a fost primul meu telefon luat cu 5 milioane si ceva la abonament

  32. #58

    samsung galaxy neo 3, am fost tâlhărit de el în malaga

  33. #59

    Nokia 6310i si Samsung Note2

  34. #60

    m.gsmarena.com/nokia_6085-1705.php
    Nimic pe lume n-o sa mai fie ca asta. Pentru poze prefer un aparat separat (mi se pare ca avea camera, nu mai stiu), dar telefonul asta pur si simplu avea tot ce-mi doresc de la un telefon. La smartfoane nu-mi place decat ca poti citi pdf-uri si unele urechi Snapchat, in rest, telefonul vreau sa fie telefon si asta era perfect. Mi l-a pierdut taica-miu acum vreo trei ani, altfel mai tinea nitel.
    Daca stie cineva de unde pot face rost de un Nokia 6085 care functioneaza, ii raman datoare (respectiv platesc, daca-l vinde).

  35. #61

    nokia e61 ( cred ,nu stiu exact sigur modelul ) si Samsung note 2.
    Momentan detin un xiaomi mi6 de care sunt foarte multumit ( putin dezamagit de camera) .

  36. #62

    N95 8 GB. Inca il mai am functional.

    Spunea cineva mai sus de HTC One M7. Nu stiu voi dar al meu parea foarte nefinisat… Cu margini putin nealiniate de exemplu si parea ieftin, fara snobism.
    M8 insa a fost foarte ok, toate nemultumirile mele legate de M7 fiind rezolvate, chiar daca a doua camera era destul de awkward.

  37. #63

    LG G3

  38. #64

    Huawei ascend p7. l-am folosit timp de 3 ani si il mai tineam daca nu se zgaria lentila camerei si pozele ieseau in ceata rau. l-am pasat mamei care nu face poze si am trecut la fratele lui p10. am incercat intre timp sa ma obisnuiesc cu ecosistemul samsung dara fara succes. pur si simplu meniul huawei e tot ce-mi doresc.

  39. #65

    Jacuzzi sau de la fasole?

  40. #67

    Note 3. duamne prin cate a trecut telefonul ala, inca mai merge. Nu inteleg dece 🙂

  41. #68

    S8

  42. #69

    Cel mai bun telefon o să fie ăla care mă anunță ca teleormanul a căzut, sentința e definitivă.
    Până atunci,numai știfturi am avut.

  43. #70

    SE K750i! Am avut pe urma cred toate modelele de smartphone de la Sony, de la Xperia X10 la Z5, însă nici unul nu m-a ținut mai mult de 6 luni. iPhone 7 încă se tine bine după 9 luni de utilizare

  44. #71

    E foarte subiectiva chestia asta cu cel mai bun. Dar pot sa-ti spun care au fost telefoanele care mi-au placut la nebunie. La categoria telefoane clasice ar fi Nokia E65, il am si acuma pe undeva, a cedat cand l-am dat cu toata forta de perete. La categoria smartphone ar fi LG G3 pe care inca il folosesc zilnic ca al doilea telefon. Dupa ce i-am rezolvat problema cu temperaturile exagerate si i-am pus LineageOS parca e alt telefon.

  45. Samsung C130 www.gsmarena.com/samsung_c130-pictures-1608.php 😀 Primul meu telefon luat din banii de la majorat, valoare sentimentala. Inca functioneaza 🙂

    A trebuit sa-mi iau un smartphone cand a trebuit sa ma mut in Berlin ca sa ma descurc cu Google Maps. E ciudat ca pana sa-mi iau unul, n-am simit ca imi lipseste nimic. Acum, poate mi-ar fi mai greu sa ma obisnuiesc cu un telefon clasic.

  46. #73

    Total offtopic: Se pare ‘mniezo chiar avea nevoie de drujba.

  47. #74

    Telefonu’cu disc.Indestructibil.Aveam telefon in casa cand altii stateau cu anii asteptand programarea.E adevarat ca nu facea poze.Veneau in schimb altii sa se pozeze cu el.

  48. #75

    Lasati prostiile,
    dete coltu’ Drujba lui D-Zeu.
    Am auzit un suspin ce aducea cu “Muie” de la toti brazii Fragarasilor ce se vad in zare.

  49. Eu am un iphone 5s de de vro 4 ani cred, mi se pare inca genial, incape in buzunar, se misca bine, bateria tine bine ( am schimbat-o de 2 ori pana acum )

  50. #77

    Nu ai cum sa compari mere cu pere, sigur ca la telefoanele de acum 20 ani le ținea bateria o săptămîna in conditiile in care ecranul era de o rezoluție de toata jena si cand stăteai pe net maxim 2 min pe zi ca sa nu te usture in … buzunar. Gps nici nu se exista, maps din parti, etc

  51. Actualul telefon: lg g5.
    Poze excelente (camera cam de aceeasi calitate cu s7 edge) iar bateria tine cam o zi.
    Nu rezista la apa dar are un avantaj imens:
    Bateria e detasabila. Mi-am mai cumparat una di un dock de incarcare iar daca se consuma, pur si simplu o schimb.

    Acum e putin depasit (s8 face poze mai bune) dar nu il schimb tocmai din cauza asta
    Sper sa mai iasa vreun flagship care sa aiba baterie detasabila. A devenit un must

    • #80

      Avand in vedere ca am avut si G5 si S7 edge pot sa iti spun ca nu e nici pe departe “cam de aceeasi calitate”.In primul rand G4 a avut camera mult mai buna decat G5, dar nici unul nu se compara la camera cu s7 edge .

    • O fi mai slaba si n-am observat eu.
      M-am jucat cu s7 edge insa nu foarte mult.
      Oricum, imi place cum face pozele.
      Ar merge un upgrade dar din pacate nu gasesc unul cu baterie detasabila

  52. #82

    Pentru mine tot S7 edge e cel mai bun (de pe care iti si scriu acum), cu tristetea ca i-am cumparat o husa military grade ca sa nu se dezintegreze, caci eu il scap cam ft des (4-5 ori pe sapt).
    La vremea lui, cel mai misto era un Sony Erricson W810i, o adevarata minune a tehnicii pentru preistoria smartphone-urilor…

  53. #83

    Huawei mate 10 pro. Adevărul e că e foarte SC cump, dar merită toți banii.

  54. honor 6 😀
    Dap, nu am avut niciodata un telefon macar apropiat de flagship.

    *inteleg ca si samsungu sunt luati la pula ca dupa 2 ani incep sa faca mizerii

  55. #85

    Google Pixel 2 XL. Si il am doar de 6 zile, dupa 3 ani de Sony Xperia Z3.

  56. Cel mai bun telefon pre-iPhone: Motorola e60i
    Cel mai bun telefon post-iPhone: iPhone 6 – ținut 2 ani jumate, n-am avut probleme cu bateria, cu semnal, nu s-a spart ecranul deși a căzut violent dremulte ori.

  57. #87

    Actualul telefon: iphone 8 plus. Dar si precedentul: cel 6s nu m-a lasat la greu. La mine este o problema: dupa 2 ani le sparg, am un talent nemaipomenit la asta. Alt telefon care mi-a placut mult in trecut a fost un blackberry curve 9360.

  58. #88

    Sony Ericsson T28,Samsung Galaxy S2 care functioneaza bine si acum,Galaxy s8.

  59. #89

    Cel mai bun telefon este s8, din tot ce am avut! Am avut un Huawei pe care l-am uitat pierdut, cu vreo 9 ani in urma, care m-a multumit aproape la fel la vremea respectiva. S7 edge mi s-a parut mult mai slab decat s6.

    • #90

      Camera lui s7 edge mi-a scos peri albi, camera lui S8 in sfarsit face ce trebuie.

  60. #91

    iPhone 6s .

  61. Note 4. Pe care îl am și acum, de altfel

  62. #93

    Nokia E71!

  63. #94

    Nexus 5. Îl am de la începutul lui 2014, n-am avut nicio problemă cu el.
    Acum am Pixel 2, și-am o mică durere că l-am luat pe pre-comandă, never again. Telefonul e ok, bateria e excelentă, dar am avut deja 4 tickete deschise la nenea goagăl: probleme Bluetooth (nu se conecta la nimic), probleme adaptor usb-c -> audio jack (sunetul tot prin boxe vine), probleme conectare la wi-fi (se deconecta în draci), probleme display (rămânea ceasul pe ecran, chiar și în sleep). Mno, măcar acum funcționează normal.

  64. #95

    iPhone X.
    Imi place ca nu are Home Button. Imi place ca nu trebuie atins pentru ca Siri sa reacționeaze 🙂 E de ajuns ca telefonul sa fie pe lângă tine, Face recognition chiar si pe întuneric. Etc. 🙂

  65. Huawei Mate Pro 10. Camera cum rar am mai vazut si baterie de 2 zile oricat l-as freca. Ajungeam acasa in fiecare seara cu 60-70% baterie, singurul telefon la care mi s-a intamplat asta.

  66. iPhone SE. E perfect pentru ce aveam eu nevoie.

  67. #98

    Cel mai bun telefon din viata mea a fost ala pe care mi l-a dat nevasta-mea cind m-a sunat de la doctor si mi-a zis ca e gravida…

  68. Nokia E51. Păcat că au fost cam păcătoase, ambele pe care le-am avut au crăpat.

  69. #100

    redmi note 3. 2 ani, doua busituri majore, un ecran schimbat, e ca iepurasul duracell. priceless.

    la mica distanta galaxy s4 i9506. telefon pentru cunoscatori. sare spre 4 ani, dupa ce am instalat pe el cm si apoi lineage merge ireprosabil. l-am folosit recent o saptamana (cat am schimbat ecranul la redmi) si ma cam intrebam de ce am renuntat la el… e totusi puturos in aplicatiile cu grafica mai pretentioasa.

    din ce am vazut pe la prieteni, lg g3. are un prieten ceva mai priceput ca mine si nu am vazut om mai indragostit de telefonul sau.

  70. Depășit de evenimente(!) dar cu baterie excepțională: Nokia 6030.
    Relativ recent și foarte echilibrat: Huawei Ascend P6.
    Ce mi-ar place și mi-aș permite ? Să zicem: Xiaomi Redmi 5 Plus.

  71. #102

    Telefonul actual, un Nokia Lumia 630.
    Il am din august 2014, dar merge ca in prima zi. Nu m-a avertizat vreodata ca se termina spatiul de stocare, chestie de care m-am saturat pe Android. Bine, nici nu ai cine stie ce programe sa instalezi pe el, dar am avut destule terminale cu Android mai low-end la care odata cu trecerea timpului puteai sa cureti cache-ul, reseturi la setarile din fabrica, nu mai aveai memorie nici sa faci update la aplicatiile google.
    Bateria cu putina grija tine 2 zile, sunetul e foarte bun, puternic, lucru ce imi foloseste avand in vedere faptul ca lucrez intr-un mediu foarte zgomotos. Nu are lag deloc. Ecranul se vede si la soare, singurul repros ar fi cei 512 MB de ram, mai sunt unele pagini de internet pe care nu reuseste sa le afiseze si se mai inchide browserul.

  72. Samsung S6. Se mișcă decent și face poze mișto.

    După ce am citit că ți-ai luat Huawei Mate 10 Lite, după ce ai fost în dubii dacă să-ți iei Mate 10 Pro sau Oneplus 5T, mi-am comandat eu un Oneplus. Mâine, poimâne trebuie să îmi vină, pe DHL Tracking îmi arată că a intrat coletul în țară. Abia aștept să văd ce e în stare, după ce îl laudă jumătate de internet. Dacă aveai profitshare chinezesc, acum luai comision de la mine. 🙂

    • #104

      Lite l am luat ptr ca era ieftin. Nu se ridica la nivelul unui cap de linie, pozele sunt destul de meh, dar in rest merge bine

  73. #105

    Repet… tot cu memoria internetului… cel mai bun telefon (fiind si actualul): Samsung E 1200.
    Inca detin si Motorola: SLF1306A.

    Se pun astea? Sau numa’ cu ecran sclipitor si taste-less?

  74. #106

    Nokia 6310i!

  75. #107

    Sony Ericsson W810i. Facea super poze la vremea lui plus ca il puteai folosi si ca walkmann.

  76. Cel mai bun, S8-ul de acum. Cel mai iubit, Nexus 6P (care s-a căcat pe el de prea multe ori ca să-l mai apăr, oricât l-aş fi iubit). Cel mai echilibrat, Nexus 5.

  77. #109

    HTC Desire X. L-am folosit timp de 2 ani, apoi I l-am predate seniorului. Anul trecut l-a inlocuit, dupa 7 ani de functionare (inca mai duce, are mici problem cu butonul de power).
    Mi-a placut si experienta cu Huawei si probabil o sa revin intr-un moment. Pe viitor, vreau sa incerc OnePlus si sa scap de obsesia asta paguboasa cu Motorola

  78. Vertu saracilor.

  79. Wow, ce de telefoane Android. Chiar dacă de un an jumătate folosesc Android, tot iPhone 5S mi se pare telefonul cel mai bun pe care l-am folosit. De ce? Baterie okish, dimensiuni perfecte, poze foarte bune.
    Acum folosesc un Oneplus 5T.

    • #112

      ios suge major. cum e oneplus?

    • Viteză super ok, poze decente baterie așa și așa – are încărcare prin usb-c, deci am pierdut deja cablul original. ecranul e mișto. îmi place și capabilitatea dual sim, cum am două cartele, nu mă mai car cu două telefoane.
      am dat actualizare de la fostul android, deci mi-a luat de acolo inclusiv poza de fundal, mari diferențe de soft nu văd – decât una super considerabilă de viteză și calitate a pozele. dar înainte de ăsta aveam o praștie de huawei p9 sau p10lite (nu mai știu). mergea atât de încet încât puteam să-mi fac o cafea până pornea camera (efectiv dura min 30 secunde).

      ios-ul nou, da, nu m-a convins.

  80. #114

    One Plus 5T
    cel mai puternic hardware telefon din lume pret 3300 varianta 128 GB sau 3000 de 64 GB
    daca il comanzi din Polonia costa 2300
    Type Optic AMOLED capacitive touchscreen, 16M colors
    Size 6.01 inches, 93.7 cm2 (~80.0% screen-to-body ratio)
    Resolution 1080 x 2160 pixels, 18:9 ratio (~401 ppi density)
    Android 7.1.1 (Nougat), upgradable to Android 8.0 (Oreo)
    Chipset Qualcomm MSM8998 Snapdragon 835
    CPU Octa-core (4×2.45 GHz Kryo & 4×1.9 GHz Kryo)
    GPU Adreno 540
    128 GB, 8 GB RAM

  81. Cel mai mult timp m-a servit Nokia E6 (vreo 3-4 ani) și la vremea aceea a fost super. După el, în 2013 mi-am luat un Huawei Ascend P6 care încă funcționează impecabil dar a fost retrogradat la statutul de backup phone în caz că the big one pățește ceva. Ambele par azi desuete dar la vremea lor mi-au acoperit nevoile. În rest nici un alt telefon (din ’97 încoa’, am fost early adopter) nu mi-a rezistat mai mult de 2 ani.

  82. #116

    Siemens S65 si Nokia E51. Au trecut ani de zile de cand le-am avut si nici acum nu ma pot decide.