Contul meu
Bârfeam în gura mare ieri cu Luna, profitând că suntem înconjurați de grețili mițili, cum facem noi, vorbind tot timpul, tot felul de prostii. Și se apucă a mea să îmi spună o chestie gen Îți mai aduci aminte de cartea aia de când eram noi mici, Căluțul cocoșat, ce mișto era și ce ilustrații avea? Moment în care am pufnit în râs, realizând că între copilăriile noastre sunt ceva ani și 2 epoci complet diferite, ea fiind născută fix în anul loviturii de stat a lui Iliescu iar eu fiind născut în anul când Ceaușescu a devenit președinte.
În copilările mea nu existau așazisele cărți ale copilăriei. Singurele cărți care se editau și de care gemeau librăriile erau cărțile tovarășului și ale tovarășei, plus cărțile rusești pentru copii.
Din cărțile rusești aflai despre Micuța Mașa care, în vâltoarea războiului, a găsit printre ruinele de la Moscova un cartof. Și fiind o vajnică komsomolită, ea nu a mâncat cartoful, deși îi era foame. S-a dus acasă, l-a tăiat în 4 și l-a pus în pământ. Din el au ieșit mlădițe care au rodit cartofi. Pe care i-a tăiat în 4, i-a băgat în pământ etc. Anyway, micuța Mașa a reușit o recoltă demnă de un colhoz, pe care a strâns-o și a dus-o la komsomol, pentru că soldații sovietici aveau nevoie de cartofi, nu copiii lor.
O altă carte era despre Kasâm, fiul Lidmilei. Kasâm era un fiu de nădejde, muncea 3 zile de muncă într-o zi la colhoz, spărgea piatra cu pumnul și era căsătorit cu Nadejda. Dar a venit războiul și a trebuit să plece la luptă, să apere țara de cotropitorul neamț. Pe front a fost cel mai curajos soldat, cu fiecare împușcătură omora câte un german, ca să nu risipească gloanțe, grenadele lui spulberau companii întregi și muzica fluierului său, seara, însuflețea tot frontul de până și nemții plângeau, în tranșeele lor. Din păcate, Kasâm a murit, eroic, atacat de 12 tancuri Panther, pe care le-a eliminat singur, dar o explozie i-a retezat picioarele. Alergând pe cioturi, a mai plasat o mină sub un al 13 lea tanc, după care a murit, liniștit și fără dureri, zâmbind în timp ce șoptea Nadejda, liubi maia.
Nadejda, acasă, a primit demnă vestea morții lui Kasâm. Nu a vărsat nicio lacrimă, așa cum se cuvine unei femei sovietice, ci sa întors spre fiul lui Kasâm, gata născut și i-a șoptit Ai avut cel mai mare noroc, tatăl tău a fost un erou sovietic. După care a plecat la câmp, pentru că lupta sovietică nu ținea cont de durerea ei.
Și câte au mai fost. Cartea cu Maxim, portarul sovietic care fusese, la început, culegător de harbuji și descoperit de un antrenor care a rămas uimit de cum prindea Maxim pepenii de la distanță. Eroul Vanea, cel care făcea locomotive la strung și care, la sfatul unui strungar sovietic, erou al muncii socialiste, a realizat un cuțit de strung cu tăietură negativă, cuțit care a triplat producția și a redus enorm pierderile. Maxim a avut și o perioadă neagră în viață, când s-a îndrăgostit de o colegă de muncă, dovedită în final ca spioană, dar și-a revenit din greutăți și a dat țării și mai multe locomotive.
Da, erau și alte cărți. Din când în când, găseai, în librării, niște editări de-alea lui Jules Verne, Legendele Olimpului, Calistrat Hogaș, Călinescu și încă câteva titluri. În rest, baza, dacă voiai să citești, erau bibliotecile și vărțile vechi ale vecinilor, cu Pardallian și restul de eroi. Nu am înțles niciodată de ce era penuria asta de cărți. Am înțeles, mâncarea o trimiteau la export, dar cărțile unde rahat le trimiteau?
Care v-au fost cărțile copilăriei? Ați avut norocul să vă treziți într-o lume cu povești adevărate sau ați fost din gașca celor care citeau cu capra își găsise capetele rânjite și năclăite de sânge ale iezilor la ferestră?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Când eram mic nu prea citeam, doar cărți cu poze, dacă erau interesante pozele citeam. Deci aveam așa: căluțul cocoșat, cum spune Luna, după anii 90, povești fermecate rusești cu ilustrații foarte frumoase, fluierul fermecat, peter pan, pinocchio, biblia pt. copii – Anne de Vries, încă una cu noul testament tot pentru copii cu poze, Nils holgersson, povestiri istorice – eroice ilustrate frumos, alte povești și basme românești, Creangă, Ispirescu și care mai erau, Habarnam, aventurile baronului Munchausen, Crăiasa zăpezii, povești ale fraților grimm și ale lui H.C. Andersen, cartea junglei cu ilustrații.
NOU
Din fericire am avut acces la carti din biblioteca parintilor, a matusii si Biblioteca Universitatii.
Colectia de Jules Verne, niste carti rusesti cu albi, verzi si rosi, Alexandre Dumas, Regii Blestemati, zeci de volume de Povestiri Nemuritoare, Biblioteca pentru Toti, Biblioteca pentru Toti Copii, Albert Camus, Coliba unchiului Tom, Huckleberry Finn, Tom Sawyer, Aventurile lui Habarnam, Trei Grasani.
Am scris fix cum mi-am adus aminte.
P.S. Sunt nascut in 1976.
NOU
Născut tot în 76, subscriu la toate, mai puțin Camus care a venit muuult mai târziu. Ce nu pricep eu, cum mama naibii o librărie de sat (în cazul meu) în anii 80 era mai bine aprovizionata decât una din București.N-am avut treaba cu rușii, era destul Verne, Dumas,Twain, BPT uri și altele, nu mai vorbesc de biblioteca școlii unde se găseau destule cărți ok, asta dacă aveai chef de citit.
NOU
Una din primele comori descoperite printre painea vesnica,hiberboloidul lui garin sau echipajul de pe mekong:
ibb.co/e3zPEo
NOU
Io-s din ’79. Citeam ”Aventurile lui Habarnam”, ”Cei trei grăsani”, ”Orașul piticoților mincinoși”, ”Povești nemuritoare”, ”Povești persane”, chestii de Jules Verne din colecția aia antică, ”Cireșarii”. Mai erau povești populare românești și rusești plus colecția aceea de povestiri istorice care descriau în imagini cât de viteji fuseseră toți domnitorii din trecut și cum spărgeau pietre cu privirea.
NOU
Ce a zis Răzvan + Rahan
NOU
“Legendele Olimpului”, cu caprele pe deal. Citeam si rasciteam pana ma aduceau acasa, tras de urechi, proprietarii gradinilor in care ajungeau caprele, alea de care uitam complet.
NOU
Dupa Pe urmele unor animale rare si nemaintalnite, am bagat Ciinele Ruggs sare cu parasuta.
Atentate care urmau sa schimbe lumea a fost mai tarziu, dupa ce m-a prins invatatoarea, in ora de muzica, citind SI ERAM FOARTE CONCENTRAT Caderea Constantinopolelui.
Pina printr-a 8-a o ardeam cu Cezar Petrescu si, quelle horreur, Petre Salcudeanu.
Asa, de chichirez galceava, Vladimir Colin am bagat dupa Sven Hassel.
Inca am Pecernicova, Adolescentii Editura de Stat Didactica si Pedagogica a RSFSR, Moscova, 1949.
Si nu era penurie decit de hirtie, sa le ramina pentru opere
NOU
Si sa nu uitam Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai.
Salut, domnule Zahar Zaharescu Limonada!
NOU
Stietot se plimba prin ploaie
Si-a sarit peste o oaie.
NOU
Multumesc din suflet! Zilele trecute ma gandeam la Habarnam dar uitasem complet numele si autorul. Cred ca am citit-o de zeci de ori!
NOU
habarnam.ro/aventurile+lui+habarnam/
NOU
Cireșarii. Citite și răscitite până s-au desprins paginile. Și Jules Verne, ediția cu coperți albe mari și groase. În anii ‘80.
NOU
Exagerezi, chiar sovietice, rusești, erau si cărți bune, doar SF îți amintesc de Taina celor două oceane, Plutonia, Echipajul de pe Mekong, toate ale fraților Strugațki, toate ale lui Beleaev, Efremov, antologiile, cel puțin două formidabile…
Și să-ți mai spun ceva, erau alese cărți ideologic cușer dar erau minunat editate și traduse, nu precum 80% din ce apare acum în română, jenibile apariții…
NOU
Am crescut la țară (se știe, se vede). Primele obsesii literare citite și răscitite au fost câteva cărți de-ale maică-mii, de când era mică. Mi le-a trimis de curând, laolaltă cu arhivele personale (mâzgâleli, poezele, panseuri).
„Vitea Maleev la școală și acasă și alte povestiri” (N. Nosov) (hrișcă, săpuneală)
„Ospățul lui Rez Mihaly” (Nagy Istvan) (tristuț)
„Pescărușul alb” (Iuri Zbanatki) (Marea Neagră, Crimeea)
„Băieții din strada Pal” (Molnar Ferenc) (AH!)
Fuck, doi ruși și doi unguri. 🙂
A, și „Ulise” de James Joyce, bineînțeles.
NOU
ai citit Ulise in copilarie ? si eu am am citit Zgomotul si Furia in grupa mare. De asta ce zici?
NOU
eu am citit Ulise in clasa a 4 a, a fost cartea primita drept premiu. nu mi se pare vreo mare smecherie. just wordz’n’shit
NOU
Eu am incercat ca citesc Ulise de James Joyce de creo 3 ori. Nu am reusit. Mi s-a parut prea plictisitoare. In schimb prefata… am citit-o de vreo 2 ori :)))
NOU
am uitat sa mentionez ca la mine era vorba de Ulise Odiseu
NOU
Eu nu l-am citit pe Ulise, cred ca voi ramane cu alea trei pagini citite in adolescenta care m-au plictisit destul. Dar imi aduc aminte ca “Băieții din strada Pal” am gasit-o din intamplare tot la tara, intr-o vacanta, si toata vacanta nu am mai facut altceva decat sa o recitesc.
Asa, carti reper, pe care le-am citit toata copilaria de cel putin de cateva ori pe an au fost Insula misterioasa, Aventurile lui Mark Twain, Colt Alb, Ivanhoe, Singur pe lume, Buratino, Oliver Twist, Comoara din Insula, Contele de Monte-Cristo si Mizerabilii. Multe am continuat sa le recitesc si in adolescenta. Primele carti citite prin clasa a III-a au fost primite de la taica-meu, care a avut un plan de lecturi destul de aiurit, firesc oarecum, avand in vedere ca el nu avea pasiunea asta, citise, cred, o singura carte de beletristica. Asa se face ca prima carte a fost Spartacus, care mi-a placut, a doua Quo vadis, asa si asa, au urmat Potopul si Prin foc si sabie si altele, dupa care m-am poticnit la Cicero si prietenii sai, moment in care am refuzat recomandarile sale.
NOU
:)) Ulise era la caterincă. Mă gândeam de fapt la Proust.
NOU
Cam acelasi lucru, doar ca la Proust am vazut macar o ecranizare dupa iubirea lui Swuann, care mi-a placut. Despre Ulise nici macar asta nu pot sa spun.
Pana la urma Ulise nu a fost eroul meu preferat nici macar in Legendele Olimpului. Si, desi se spune ca Odiseea ar fi mai usor de inghitit decat Iliada, nu am reusit sa o citesc, oricat m-am starduit. In schimb cu Iliada nu am avut mari probleme. Ahile a fost peste contraerou.
NOU
mie mi-a placut si Eneida, mi s-a parut mai umana
NOU
Cu aia nu mi-am pus ambitia, daca nu dovedesti originalul, de ce sa-ti mai bati capul cu plagiatul?
NOU
@Ventidius: Da, da! Cu Alain Delon (Charlus, mișto) și Jeremy Irons (Swan, mișto).
#catleya
NOU
@Ventidius: ”Aventurile lui Mark Twain”? :))
Dar da – și eu am citit și recitit în copilărie ”Aventurile lui Tom Sawyer” și ”Huckleberry Finn”. Și ”Comoara din insulă” de R. L. Stevenson plus tot ce prindeam de Edgar Poe.
NOU
Avea bunicul me o biblioteca cu multe carti de la editura ‘Biblioteca pentru toti copii’
Cam asa aratau cartile: bit.ly/2tHD4u7
Tin minte si acum titlurile : De ce marul e rotund ? Sfarleaza cu fofarleaza , Tom Sawyer si multe altele…
In alt loc magic era biblioteca, unde puteai sa iti alegi ce vrei tu..
NOU
Fofează.
NOU
Asa,asa..
NOU
deci nu doar mie mi a placut aia cu sfarleaza?:)
NOU
Ce-mi aduc aminte ca am citit cand eram copil: Ciresarii, Cipi acest pitic urias si Aventurile lu Habarnam si ale prietenilor sai. Sunt nascut cand s-a intors Ceausescu din Coreea de nord si a hotarat sa rationalizeze tot(1979).
NOU
Povesti nemuritoare. Aventurile lui Habar Nam. Muc cel mic. Alfons Ziterbake…Ciresarii. Omul fara cap. Ma sunt, se citea…
NOU
Pardon, Calaretul fara cap…
NOU
Cum adică, de ce era penuria aia de cărți? Ălora care citesc le vin idei, poate altele decît cele stabilite de partid.
NOU
Tocmai cărțile erau mai periculoase ca lipsa mâncării. Dacă-l palea pe vreunul vreun puseu capitalist la coada la oua?
“Apollodor, un pinguin călător”, Jules Verne căcălău, Michel Zevaco, Karl May, Dumas, Sven Hassel și lecturile suplimentare de la școala. Vorbesc pe un interval de vârsta de la 5 la 12-13 ani și am ‘fo 36.
Matale, cu colhozurile alea, parca ai fi născut pe vremea lui Dej 🙂
Mai erau parca alea istorice de Dumitru Almas cu Mariuca, nucul și un glonț.
NOU
Am cam aceeasi varsta cu tine si am avut carti destul de OK in copilarie – Povesti nemuritoare seria de vre-o 15-20 carti, 1001 de nopti (2 traduceri diferite), Jules Vere la greu, sigur si Michel Zevaco, cred ca am avut si Calutul cocosat. Plus Dumas, Tolkien (“o poveste cu un hobbit”) . Cred ca si editura Ion Creanga avea o serie de carti cu povesti pentru toate varstele, nu mai stiu exact seria. Si intr-adevar, erau misto cartile din interbelic (am avut noroc sa citesc partial DOX-urile).
NOU
Lasa wai vrajeala!
Era Creanga si tot tacamul. Si Jules Verne si multi altii, nu cu colhozuri si natashe.
Si suntem aceeasi generatie- dif. de un an.
Ai avut tu ghinion. Move on !
NOU
Cartile nu se trimiteau la export. Dar prostimea trebuia tinuta in “negura necunoasterii”. Si acum se intampla la fel, doar ca acum ai carti garla, dar Facebook-ul te tine in negura necunoasterii, iar pentru altii e valabil TV-ul.
NOU
Bro, you trippin. Stiai ca in unele intreprinderi apareau standuri cu carti in ziua de salariu si ca in altele oamenii erau fortati, da, fortati ca cumpere carti (adica li se luau banii automat din salariu?) Nu stiai.
Stii cum a evoluat alfabetizarea in Romania? Nu stii.
In Romania s-a tradus si publicat ENORM in raport cu alte tari socialiste si mai putin socialiste (Bulgaria, Iugoslavia, Polonia, Ungaria). Nu asta a fost problema. Fuck, stiai ca Abatorul 5 exista tradus inca de pe vremea aia? Ai auzit de Colectia Globus?
NOU
Portarul ala parca la final si a centrat si a dat si cu capul, nu?
NOU
Jules Verne, Amintiri despre viitor – Erik von Daniken, romanele Rodica-Ojog Brasoveanu, inteligenta materiei,
NOU
Eu vanam cartile de Jules Verne, care, spre sfarsitul regimului, sa vindeau la pachet cu tot soiul de oribilitati
NOU
Am avut noroc că aveam o ruda care era ziarist la Scânteia că ne bascula el cărți.Dupa Jules Verne,muschetari si cireșari,socul cultural si sexual a venit in 88 când am primit Shogun.Stai liniștit fiind născut in 74 si nevasta-mea in 87,îi explic degeaba chestii cu cartela de pâine,utc,atelieru unde dadeam la pila,culesu de struguri pe la ceapeuri,întunericul si frigul.
NOU
Eu n-am citit din astea realist-socialiste, desi presupun ca suntem apropiati ca varsta. Oi fi fost mai norocoasa. Din copilaria frageda, imi amintesc cel mai intens, probabil ca m-au impresionat cel mai mult, Cartea Junglei si Aventurile lui Habarnam. Volumele acelea Biblioteca pt Toti cu basme ale diverselor popoare (foarte dragute pt copii, am vazut recent ca le-au reeditat), povestirile istorice (nu mai stiu cine era autorul, oare Al. Mitru? cu tot felul de povestiri despre Vlad Tepes, Mihai Viteazul, in cheie nationalist-comunista). Alexandre Dumas si muschetarii, Jules Verne, Karl May….
Imi amintesc f. clar si cateva carti de literatura pt copii, foarte bine scrise, unele erau chiar SF, din pacate nu-mi amintesc autorii, presupun ca erau romani, cred ca ar avea succes reeditate si acum. Una dintre ele era cu un grup de prieteni pe care ii contacteaza un extraterestru dintr-o alta dimensiune, m-a tinut cu sufletul la gura (m-a si speriat un pic, de altfel).
NOU
Încă nu e timpul pierdut. Îți recomand “Mitrea Cocor”.
NOU
CooCoor
NOU
:)) #wordsmith
NOU
Citite pana la deteriorare: Jules Verne, in special Insula Misterioasa, Radu Tudoran – Toate panzele sus, in rest multe au fost enumerate mai sus
NOU
Mie mi-a rămas întipărit în minte un sfat de-al lui taica-miu, pe care mi l-a dat ca sa ma facă sa citesc toți autorii români de care n-auzise nimeni publicați în anii 70-80, de care colcaia biblioteca și care nu erau tentanti deloc: “citește orice, orice carte e frumoasă, din orice carte înveți ceva”; probabil penuria de carte din copilăria lui (anii 50) fusese și mai crunta decât cea din anii copilăriei mele.
Ei bine, intre timp vremurile s-au schimbat, acum găsești orice carte vrei, dar eu încă am rămas cu setarea asta, nu reușesc sa scap de ea, și am citit o grămadă de mizerii insipide datorita ei. Încă sufăr din cauza asta, filtrul meu de alegere a lecturilor e bușit grav, si de absolut oricare carte ma apuc, TREBUIE sa o termin, chiar dacă se scorojesc pereții citind-o. Oameni mai inteligenți ca mine abandonează după câteva pagini.
NOU
deci Sandra Brown toata colectia?:)))
NOU
Sandra Brown n-am citit (încă!), dar mi le imaginez asa ca pe niște “50 Shades” de anii ’90…?! (nici 50 shades n-am citit, though) 🙂
NOU
@Silas: si eu am aceeasi problema, daca ma apuc de o carte e musai sa o termin, indiferent cat de mult imi displace, ma enerveaza, etc. Dar nu stiu de unde mi se trage chestia asta, in cazul meu nu a insistat nimeni in copilarie. Daca as fi la fel de consecventa in celelalte aspecte ale vietii mele, e-he, n-ar fi rau deloc….
NOU
@Deea: La fel pățesc și cu filmele și cu serialele, ma zvarcolesc în chinuri până la final, indiferent cât de anoste sunt.
Am citit odată pe blogul unui traducător un sfat, era ceva de genul “dacă nu îți plac primele 50-100 de pagini, e imposibil sa înceapă sa-ti placa mai departe; poți sa te oprești acolo, inseamna ca nu e de tine cartea respectiva”.
Eu nu reușesc sa mi-l însușesc, dar pt tine poate nu e prea târziu!
NOU
Jules Verne a fost prezent și în copilăria mea. Însă, nu este printre preferații mei. J.F. Cooper este cel care mi-a marcat copilăria.
NOU
Decat eu spargeam seminte in fata blocului ,restul citeste?
NOU
Cartea copilariei mele e Hotarul nestatornic al lui Teodoreanu (volumul 1 din La Medeleni in editia Lyceum), o am si acum maxim de ferfenitita. Dar am bagat la greu Jules Verne pana m-am plictisit de cifre si iar cifre, Dumas in editia aia aniversara cu cotor aurit, Zevaco, Karl May, 1001 de nopti. Toate volumele din Ciresarii erau pe lada de la pat, in vacante nici nu ma dadeam jos din pat, intindeam mana si luam ce volum se nimerea. Mentiuni speciale pentru Emil si detectivii a lui Kastner, Regii blestemati a lui Druon si Quo Vadis pe care am citit-o vara de vara pana in facultate. Imi amintesc si cartile lui Musatescu cu tanti Ralita lui. Am avut o fascinatie de ani si ani de zile pentru Istoria Angliei a lui Maurois si Istoria Frantei a lui Michelet si iubesc si acum Din basmele Africii (ceva repovestit aparut la Editura Ion Creanga). Si, pe masura ce scriu, imi amintesc de editiile alea mari, colorate in care au aparut Fram, si Hiawatha, si Toate panzele sus…
Singura carte ruseasca comunista a fost Timur si baietii lui (plus celelalte povestiri) a lui Arkadi Gaidar, dar marturisesc cu mana pe cravata de pionier ca as reciti-o si la varsta asta.
NOU
Da, Timur și băieții lui. Pe asta am găsit și eu. Ferfeniță și fără coperți.
Și cum am putut să uit de Mușatescu?! Râdeam de mă durea burta. Și cărțile lui Gerald Durrel. Am aflat acu’ vreo 2 ani că e de fapt o trilogie. Aștept cuminte a treia carte.
NOU
“Țara de vrea prost” era valabil atunci ca si acum doar sub o alta forma.
Ojog-Brasoveanu, Preda, Jules Verne dar si Eminescu, Cosbuc, Legendele romanilor cu Greuceanu si altii, Nastratin Hogea ca tot avem ceva otomani pe aici (CT). Ne-a dat profa de romana (Stoianovici Maria) o lista cu carti “grele”, la inceput de a 5-a si am umblat o zi intreaga prin librariile din oras, sa le cumpar. Nu zic ce ochi mari faceau vinzatoarele si nu prea intelegeam de ce… Nascut in ’66, crescut la tara, vremuri grele pe atunci, nu numai la capitolul cultura…
NOU
Seria de carti cu coperti albe Jules Verne mi-a definit copilaria. Am citit cam tot ce am prins, erau vreo 36 publicate, cred ca am citit vreo 20 atunci. La varsta aia erau fascinante, visam la fel ca Jules Verne acele locuri si aventurile. Era atat de descriptiv, incat aveam imagini clare ale personajelor si locurilor. Am cumparat toata colectia republicata de Adevarul in 2010 si am descoperit ca au mai aparut vreo 4 carti. Am recitit unele din ele si am descoperit ca imaginile copilariei sunt tot acolo.
Alte carti: Winnetou de Carl May, Amintirile din Copilarie ale lui Creanga.
NOU
Basmele de Petre Ispirescu,
Amintirile lui Creangă.
Cireșarii lui Chiriță.
Vreo 3 cărți de Jules Verne.
Derbedeii și M-am făcut băiat mare de Nicuță Tănase, cărți pe care le citesc din an în an, m-au fascinat aceste 2 volume. Mici, ușoare, fără propagandă sovietică.
Desigur, au fost și cărțulii pline de propagandă. Cu unul care și-a uitat cravata de pionier acasă și ca să nurâdă tot detașamentul de el a vurt să o ămprumute pe a unui prieten. Și ăla n-a vrut să i-o dea, că “suntem prieteni, dar datorita fașă de cravată și partid e mai sfântă”.
Mai era una cu o rusoaică ce devenise campioană olimpică la înot, dar a venit războiul și-a plecat pe front.
Cărțile astea sovietice le-am uitat. am început apoi să citesc de prin bibliotecă. Trei dinți din față, expediția Kon Tiki, Războiul Salamandrelor, multe altele. cărora nu le mai țin minte nici numele, doar frânturi de întâmplări.
De exemplu, am citit cam tot ce-a scris remarque despre război. Numai că nu găsesc o carte. La început povestea cum era frig, ger, și ăștia se chinuiau să îngroape morții în pământul înghețat. Dar descris frumos și macabru. ei bine, am luat cărțile la rând și n-am dat de asta. Și nici personajul principal, Steiner parcă, nu apărea. S-a tradus Flotsam în engleză.
NOU
Francisc, cartea cautata de tine se numeste “Soroc de viata, soroc de moarte”, e una din cartile lui Erich Maria Remarque despre cel de-al doilea razboi mondial.
NOU
tks, de un sfert de ora ma chinui
NOU
Mulțumesc!
S-o mai caut în bibliotecă, nu mai dau de ea… Am citit-o și-am lăsat-o pe unde am apucat.
NOU
Remarque a scris numai despre Marele război, deci Primul mondial…
NOU
M-am corectat mai jos, da, R a scris cărți și cu acțiunea după 14-18.
M-am uitat în bibliotecă, acestea sînt apărute în română
(1920) Cuibul visurilor
(1924) Gam
(1928) Popas la Orizont
(1929) Nimic nou pe frontul de vest
(1931) Intoarcerea de pe front
(1937) Trei camarazi
(1939) Iubeste pe aproapele tau
(1945) Arcul de triumf
(1954) Soroc de viata, soroc de moarte
(1957) Obeliscul negru
(1961) Zeii sunt singuri
(1964) Noapte la Lisabona
(1970) Pamintul fagaduintei
Armele celor căzuţi în ianuarie au fost găsite lângă morţii din decembrie. Puştile şi grenadele de mână alu¬necaseră mai jos decât trupurile; uneori chiar şi căştile de fier. De pe cadavrele acestea era mai uşor să se des¬prindă plăcuţele de identitate, ascunse sub uniforme; zăpada topită muiase postavul. Apa umplea gurile deschise, ca şi cum morţii ar fi fost nişte înecaţi. Unora li se dezgheţaseră şi câteva membre. Când erau transportaţi, corpul rămânea tot ţeapăn; însă un braţ aluneca în jos şi se bălăbănea, schiţând parcă un salut groaznic de indiferent şi aproape indecent. Tuturora, de cum erau întinşi la soare, li se dezgheţau mai întâi ochii; atunci luciul sticlos din ei pierea şi pupilele deveneau spongioase. Gheaţa se topea şi apa picura încet din orbite — de parcă morţii ar fi început să plângă.
NOU
Din copilăria mică, până am mers la școală, d-alea clasice: Grimm, Andersen, Creangă, Charles Perrault (apropos, dacă Grimm și Creangă vi se par scary, încercați “frumoasa din pădure adormită” a lui Perrault), nu prea îmi amintesc altceva (doar o cărticică ilustrată cu o poveste “nuielușa de alun” sau ceva de genul, le rechiziționa maică-mea care era educatoare și le transforma în material didactic)
După aia au fost multe: Heidi-o ediție prescurtată, un volum splendid editat cu vreo 4 basme populare rusești, niște basme norvegiene și englezești (am suferit crâncen când le-a dat mama verilor mei, am iertat-o de tot abia acum câțiva ani când le-am găsit pdf) (apropos de cărți pierdute, am avut una super haioasă “trei zile anapoda” de Dumitru Toma, cred, băgată de bunica-mea pe foc probabil, știe cineva la ce mă refer, are cineva?), Jules Verne, “toate pânzele sus”, Cireșarii, Dumas, Karl May, ceva Vladimir Colin, mai târziu Rodica Ojog Brașoveanu și Sven Hasel.
A fost la un moment dat ceva și oarecum în stilul despre care vorbești tu, dar le-am găsit târziu, la bunicul matern în bibliotecă. Îi lipsea coperta și vreo 2 pagini de la început.
NOU
O, vai, Vladimir Colin! Cat am iubit Legendele tarii lui Vam! Nu-mi vine sa cred ca am uitat de ea.
Mie Andersen mi s-a parut mai scary decat orice.
NOU
Frumoasa lui Perrault am citit-o abia acum. O luasem ca sa i-o citesc fiica-mii, dar pe la jumatate am renuntat si am citit-o doar pentru mine. Capra cu trei iezi este intr-adevar naiva, prin comparatie.
NOU
Cred ca problema era la tine.
Carti se gaseau. Foarte multe romane de actiune – pe care acum le-am numi young adult – au avut multiple reeditari la multiple edituri, iar librariile si anticariatele erau pline, tin minte pentru ca aveam una langa casa (Militari, undeva mai prin spate nu la bulevard) si treceam pe acolo aproape in ficare zi.
Nici de carti de povesti nu duceam lipsa. Multe dintre ele erau traduceri rusesti (Habarnam, 3 grasani, etc) realizate in conditii grafice deosebite, existau chiar si pop-upuri. S Marsark are 4-5, le gasesti pe okazii daca te intereseaza (www.okazii.ro/povestea-unui-soricut-prostut-s-marsak-carte-cu-ilustratii-3d-a194272187)
Existau intr-adevar si cateva care se dadeau pe sub mana, dar le numarai tot pe degetele de la o mana, hai doua (Changi, Shogunul, dar si cateva din colectia Editurii Univers – Un veac de singuratate de exemplu, culegerile de Gheba).
NOU
Sau ceva culegere de clasa a iv-a, portocalie. Iisuse Christoase, a fost o coadă absolut monstruoasă în librărie pt culegerea aia
NOU
karl may, toată seria winetu, cu old shatterhand rol pricipal
NOU
Adolf, tu esti?
NOU
Bai, m-am reapucat de citit Aventurile lui Conan Doi. Impecabile. Anii 70 Romania. Probleme cu care sunt oarecum obisnuit dar parca nu erau in mizeria anilor 80.
imi amintesc ca bunicii nu aruncau ziarele. Stii cum era, penurie de hartie de cur la oras, apai la tara. Si aveau ziare de prin anii 70. Si ma uitam cu jind la programul tv. 2 canale. Filme americane.
de ce nu existau carti? Aide bre. Cartea se face din hartie. Energie, materie prima…care mai bine plecau spre alte tari. Plus ca trebuie multa cenzura, sa vezi ce lasi si ce nu lasi
NOU
legendele olimpului a fost prima mea carte, mi-a plăcut atât de mult încât seara, înainte de a adormi, mă uitam spre cer și îmi imaginam că mă plimb printre stele, care se transformă în zei și zeițe, apoi visam tot felul de chestii extrem de vii, de exemplu că zburam pe dragoni, care mă duceau pe vârful unui munte de unde îmi proiectau scene din istoria locului, mai târziu am aflat că poveștile alea din vise chiar au fost reale, le-am învățat la istorie câțiva ani mai târziu, că în buddhism există tehnici meditative identice cu ceea ce făceam eu înainte de a adormi, care au rolul de a exersa expansiunea conștiinței, că dragonii și munții și alte elemente din „visele” mele sunt atribute ale minții care a atins o anumită stare, că unii se chinuie o viață întreagă să atingă stările alea și nu reușesc – cărțile alea m-au ajutat enorm de mult să-mi descopăr și să-mi întrețin ființa interioară
NOU
Cărțile cu socialismul sovietic nu se mai publicau de pre vremea lui Dej (n-aș ști din ce an, dar nu am văzut mai noi de anii 50). Deja în 75 se publicau cărți bune, unele chiar amuzante, după 80 au început să se publice mult mai multe porcării. Ca să-ți dau un exemplu, zicea cineva mai sus de Conan Doi. Au fost 3 cărți scoase în anii 70, primele două geniale, a treia mai meh, dar încă bună. Prin anii 80 a mai scos una, dar deja ăia 3 năpârstoci erau pionieri, mergeau în ceva expediție în deltă cu colectivul. Oribilă, n-am putut s-o citesc.
NOU
Să moară bibi daca mi-i amintesc pe năpârstoci pionieri!
NOU
ăia 3 năpârstoci erau pionieri si conan doi?
NOU
Asta cinabru.blogspot.com/2008/10/vlad-musatescu-expeditia-nisetrul-2_7256.html
Erau deja anii 80, probabil dacă nu băga și ceva cu pioneri nu i-o publicau.
NOU
Eu mă refeream la asta. 🙂
m.okazii.ro/cautare/cei+trei+veseli+naparstoci+vlad+musatescu.html
NOU
În primul rând, asta
cartilecopilarieimele.blogspot.com/
Apoi Legendele si miturile Greciei antice, o editie masiva, cu coperte bejulii-căcănii, Jules Verne (Căpitan la 15 ani, Copiii căpitanului Grant, aia cu geograful timid care se alege cu un tatuaj enorm pe tot corpul undeva în Noua Zeelandă, Insula cu elice, aia cu monstrul mărilor, povești lacrimogene cu copii săraci care devin mari și tari), Cireșarii citiți și răscitiți chiar și acum, comfort reading, eram fan Dan și mă enerva Ionel, volumul preferat ultimul, cu marea și mormântul submarin și finalul adolescenței, tot felul de cărțulii cu pionieri vajnici în vacanță, Bastonul cu cap de argint, ceva poveste cu o fată ilegalistă din Timișoara, cu părul scurt, care distribuia manifeste dintr-un cărucior, chiar vreau să aflu titlul și autorul,
Ionel Teodoreanu, mari revelații în volumul III din La Medeleni pe la 12-13 ani :P, ce-am mai plâns când s-a sinucis Olguța, Casa bunicilor, Ulița copilăriei, Coșbuc, de mi-l recita bunica, fostă învățătoare, a venit un lup din crâng, Sadoveanu cu dumbrava, antologii de povești din alte țări, Ispirescu…
Acum să citesc și comentariile. 🙂
NOU
Am urât cu spume La Medeleni :))
NOU
Prima scenă de sex gay (lesbian) …. 🙂
NOU
Fată ilegalistă nu-mi amintesc, dar dacă te interesează băiat, Pistruiatul/Roscovanul-Francisc Munteanu…. 🙂
NOU
Printesa din Sega – Francisc Munteanu
NOU
Citeam mult. Reviste, ziare, cărți. O mătușă m-a invățat să citesc când aveam 5 ani. Povești (colecția Traista cu povești, apoi Povești nemuritoare), Dumas, Verne, cărți cu pirați, călătorii. Rusești? Nu prea, mi-a rămas în memorie Caștanka (o cățelușă) și Basme populare gruzine (povești inedite, multe și acum mi le amintesc – recomand citirea lor, dacă le găsiți). Mai târziu Tolstoi si Dostoievski. Aveam oroare să citesc ce ni se impunea la școală.
Acum citesc din ce în ce mai puțin. Realizez că fac rău…
NOU
Nu a citit nimeni cartile lui Ioan Dan? Comunistoido-pasuniste asa dar foarte amuzante daca reuseai sa treci peste nationalismele inerente epocii. Un fel de Cei trei muschetari inchipuiti la curtea lui Mihai Viteazul. Avea nea caisa asta niste descrieri de peisaje …
NOU
iarba frageda, mustind de sanatate si de cai care paseau agale, cunoastem:))
NOU
În copilărie nu, acu’ vreo 2-3 ani da. 🙂
NOU
Pe lângă cele 3 de care zici a mai scris una și despre Mircea cel Bătrân, dar mult mai slabă. Cavalerii ordinului Basarab. Nu are același umor, are și alte personaje, că na, e în alt secol. Probabil silit de împrejurări, câte putea să mai scrie, Mihai Viteazu n-a domnit prea mult.
NOU
sunt niste trilogii alea.
NOU
:))) nici nu stie fi-miu ce noroc a avut ca nu m-a lasat ta-su sa ii pun numele Cae :)))
Si da, alea cu Mircea sunt mai insipide asa, dar Cavalerii si Taina cavalerilor ….ze shits….Costache Caravana si Zambilica…pfff. Mi s-a facut dor.
NOU
Văleu, cum ar fi sunat numele complet:)))))))))))))))
NOU
:))) Nu te lua dupa email ca ala e numele de inainte de casatorie, dar nici cu numele actual nu era o imbunatatire majora :)))) Oricum, fun fact, eu nu mai pot sa trec pe langa Tarnava fara sa imi aduc aminte de Ioan Dan si descrierea lui…programare maxima :))
NOU
cred ca te-am gasit:) da, ar fi sunat la fel de bine:)))
NOU
Sunt nascuta dupa 🙂
NOU
S-a publicat și mult SF pe vremea aia. Eu, robotul de Asimov a fost publicată prin anii 60. Am citit-o în clasa întâi, pot s-o încadrez la cărțile copilăriei 🙂 Și Soarele gol, probabil și altele de care n-am dat eu atunci. Au publicat și Sfârșitul eternității într-un almanah Anticipația. Ba chiar și un Van Vogt, și nu chiar cea mai proastă carte a lui – Războiul contra Rulilor, circa 1987. Plus un morman de autori mai obscuri sau români.
În cazul meu a fost invers. Aveam ce citi, fie de acasă, fie de la prieteni, dar când am încercat biblioteca școlii am dat peste o bibliotecară comunistă care mi-a dat cărți cu comuniști sovietici, gen Zoia și Șura (nu vă gândiți la prostii, Șura era fratele ei, așa îl chema pe el).
NOU
Creste inima in mine ca la un articol despre carti sunt asa de multe comentarii pe blog.Bravo Cetin, bravo comunitate!
NOU
Intre colectiile Cutezatorii, Delfin, Albatros, BPT, BPTC, Fantastic Club , Sec XX, Globus, samd, am avut destula literatura (si nu numai) pentru toate gusturile si capacitatile mentale. Mai mult, Univers si Meridiane au niste colectii inegalabile de arta, literatura si critica.
Nu de carte s-a dus lipsa. Au lipsit oamenii competenti, cu putere de decizie. in locurile potrivite.
BTW, au circulat chiar si “carti” realizate in sistem samizdat precum Dune sau chiar Orizonturi Rosii. Atata timp cat nu vociferai pe fata impotriva sistemului cam totul era permis cu spaga potrivita. Nimanui nu ii pasa de comunism in sine, cu atat mai putin securistilor care patronau mega afaceri gen casetele Margarinei sau videourile aduse prin diverse cai . Existau si parabolice pe care nu le dadea jos nimeni… Altii aveau aparate de aer conditionat (model de pus in geam, dar totusi…).
NOU
Unu’ n-ar recunoaste ca a stat multe ore aplecat asupra cartii lui Gheba…
NOU
Cred că sunt prea tânără. Abia l-am prins pe Petrică. 🙂
NOU
Da, deja nu se mai găsea Gheba, era un fel de mit. Eram pe jos când a zis profa de mate “Am nevoie de un Petrică” :)))) Era și necăsătorită :))))
NOU
Mi se pare firesc. Tradatorul ala pervers nu s-a multumit sa ne distruga viata, aducand comunismul cu divizia Vadimirescu. A mai inventat si torturi rafinate ca sa ne amarasca si mai mult traiul ala jalnic. Damnatio memoriae.
NOU
Copilaria “seria” cei trei muschetari (toate 3) si adolescenta toata seria lui Sven Hassel. Si acum cand ma mai duc pe acasa traiesc clipe amuzante in tovarasia lui Porta, a Micutului, a lui Heide, a Batranului, Legionarului si a lui Sven 🙂
NOU
Arhi, Francisc, cu placere!
@Arbait, te inseli , Remarque a scris si despre cel de-al doilea razboi mondial: “Soroc de viata, soroc de moarte”, “Arcul de triumf”, “Scanteia vietii” (a carui actiune are loc intr-un lagar de concentrare”, “Iubeste pe aproapele tau” (despre refugiatii evrei) etc. E adevarat, marele sau succes a fost “Nimic nou pe frontul de Vest” despre Marele Razboi…
La mine cartile copilariei au fost cele scrise de Jules Verne, Alexandre Dumas-tatal, “Povestile” lui Andersen, cartile din colectia “Povesti nemuritoare”. Tin minte ca mi-a placut foarte mult si “Uluitoarele aventuri ale lui Marco Polo” de germanul Willi Meinck sau “Fiica lui Montezuma” de H.R. Haggard, “Pe urmele conchistadorilor” (despre cucerirea Imperiului Aztec de catre spanioli) scrisa de doi rusi (R. Kinjalov si A. Belov) sau “Alexiada” de Ana Comnene, gasita in pod la tara, carte care mi-a deschis apetitul spre istorie (aveam vreo 10-11 ani atunci). Dintre romani, povestile lui Creanga, basmele culese de Petre Ispirescu, “Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru.
NOU
Așa este, nu am fost clar deloc, mă gîndeam la experiența personală, ca să zic așa de pe front și acțiunea cărții pe front.
Dar cărți bune, toate, plac și fetelor…
NOU
Ceva mai tarziu aparusera si povestile rusesti non-comuniste, majoritatea reinterpretari ale mitologiei slave 🙂 (Altfel, Legendele Olimpului, cartile lui Twain si Verne, cartile celor doi Dumas, Robert M. Ballantyne si primele benzi desenate Egmont – astea au fost baza copilariei timpurii).
NOU
Egmont?! Copilărie timpurie? Ce tânăr ești! 🙂
NOU
Am regasit aici multe din titlurile si autorii copilariei mele, cautam sa vad daca lipsea careva dar pina si
Petre Ispirescu a fost mentionat. Mihail Sadoveanu? Careva isi aminteste de Mihail Drumes?
Dumitru Almas, autorul “Povestirilor eroice” (am lipit cele trei volume, sa fac o singura carte groasa) facea un fel de turneu prin scoli, mi-am adunat tot curajul sa ii pun o intrebare. Acum imi amintesc ca mi-a dat autograf pe o carte… Am ramas un pic dezamagita, in mintea mea ar fi trebuit sa fie un barbat in floarea virstei, atotstiutor si mai ales cu harul povestirii, in realitate il vedeam batrin, cu parul alb, ochii un pic aposi, mi se parea obosit (m-am intrebat daca voia el sa faca turul asta sau ii fusese impus, ca celor de la cvartetul Voces– si voi trebuia sa cumparati bilete obligatorii la spectacole de culturalizare forzata ?– un fel de “trebuie umplute salile, mai mereu goale”)
Imi placea biblioteca de cartier, ma plimbam printre rafturi si imi alegeam ce imi facea cu ochiul. La biblioteca scolii n-am intrat niciodata, acritura de bibliotecara ma intreba de la usa ” asta ai citit? Nu? Ia-o si sa n-o aduci mai devreme de trei zile” O data imi daduse o cartulie subtirica, ceva cu copii curajosi care ajuta un militian sa prinda niste braconieri. Nu mi-a placut, dar am terminat-o repejor, in baza principiului ca o carte inceputa trebuie terminata. M-a luat in primire, cu vocea ascutita “Cum, ai terminat-o deja? Povesteste-mi-o!” M-am blocat. N-am fost in stare sa ingaim nimic. Mi-a fost rusine sa spun ca nu mi-a placut si m-a trimis acasa cu aceeasi carte. Cred ca de atunci nu m-am mai dus.
NOU
Sfarleaza cu fofeaza de Victor Ion Popa! 🙂
NOU
stiam eu ca avem o legatura la nivel cuantic pe undeva