Ieri mi-am cumpărat o cameră video, intenționând eu să mă reapuc la modul serios de filmele mele.
Prima opțiune a fost un Panasonic SDR H-40. Mi s-a părut un preț bun, la 1400 de lei, cu HDD, raportat la opțiunile pe care le avea.

Ce vorbești Franț? Singurul loc în care se vedea frumos ce filmai era pe ecranul camerei. În schimb, când puneam filmele pe laptop, se vedea execrabil. Indiferent de locație sau de lumina sub care se filma. Pureci pe ecran gârlă.
Am citit cartea tehnică, poate fac eu ceva greșit. De unde, totul era setat pentru calitate superioară.

Așa că, tot aseară, pe la 9:30, am plecat să schimb camera. Băieții de la Media Galaxy nu au avut nimic de comentat, mi-au schimbat-o fără nici o problemă. Respecte majore.
Ca urmare, în momentul de față sunt mândrul posesor al unei camere video Sony DCR-SR35. Este mai scumpă cu 200 de lei, dar, nici măcar nu se compară. Calitatea imaginii este excepțională, în comparație cu Panasonicul. Faptul că are cu 10 GB mai puțin hardul nu mă deranjează, pentru că oricum acumulatorul ține 2 ore, adică suficent să umple cam a 3 a parte din HDD.

Asta să îmi fie lecție. Pentru că întotdeauna am considerat panasonic o firmă second hand, cu produse slabe. Am zis că, poate la camere e diferită situația. M-am înșelat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    s-o folosesti cu placere

  2. #2

    multumesc

  3. pe cand ceva filme? macar testele filmate…

  4. #4

    testele sunt personale:))))))))))

  5. felicitari pentru achizitie.
    merita banii..
    ma bucur ca au fost baietii cooperanti si ti`au schimbat`o:P

  6. #6

    Experienta placuta cu MediaGalaxy? That’s strange.

  7. #7

    andrei, le-am fost sef 2 ani…:)))

  8. LoL arhi the p0rn star

  9. aaa:))
    si ti`au schimbat`o totusi?:))

  10. s-o folosesti cu placere si sa faci multe video-uri noi si haioase ca sincer as vrea sa mai rad putin :))

  11. #11

    arhi, asa se explica, altfel… MediaGalaxy kinda’ sucks

  12. #12

    andrei, nu ar fi avut cum sa ma refuze. dpdv legal, sunt obligati sa mi-o ia inapoi in 48 de ore, chiar daca nu are nimic.

  13. #13

    Eu am avut cu ei o experienta neplacuta cu un laptop care venea cu linux pe el. Laptopul cumparat de sor’mea.

    Ajunge cu el acasa, incerc sa bag win pe el, nu lua cd-ul.
    L-am dus inapoi, baietii inteligenti zic: eeee, e naspa cd-ul tau cu win.
    Zic, ok, aveti la indemana un cd bun, sa vad si eu ca merge laptopu’ asta? Binevoitori, dar plini de ingamfare, scot un cd cu win, il baga in laptop, surpriza, nu merge.. alt cd, la fel.
    Zic ei… iti dam un laptop din raft, asta o fi defect.
    Zic, ok, dar baga cd-ul cu win in el intai. Sau intra in Linux si arata-mi ca toate componentele laptopului sunt OK, functioneaza.
    – Pai nu stie nimeni parola, nu pot sa fac asta, incercam cu cd cu win.
    Baga cd cu win, liniste si pace. Black screen, nu misca.
    Zic, ok, nu stiu ce se petrece aici, va las pana maine sa reparati problema, eu nu iau laptopul pana cand nu il vad mergand. A doua zi ma suna un baiat, zice, uite am reusit sa pun win pe el vino sa il iei. Ma duc sa il iau, imi cere 50 de lei. Efortul lui costa cica. Nu era de datoria lui sa faca ce a facut, bla bla.
    Eu, tare pe pozitie, nu-ti dau nimic. El zice, bine atunci iti dau altul din raft. Zic, ok, dar imi arati ca merge 😀
    Pana la urma l-a formatat pe ala cu win, si mi l-a dat… “lasa ca o sa vezi tu acasa ca o sa te chinui sa instalezi win”. Ete si ce tare m-am chinuit, ca si-n ziua de azi merge cu acelasi win(a trecut mai bine de un an).

    Dupa experienta asta, nu am mai luat de la ei NIMIC.

  14. #14

    tipii de la raionul de IT sunt niste geeksi fara minte

  15. nu stiam ca poti sa duci un produs chiar daca e bun inapoi dar ma gandesc ca ti-l inlocuiesc cu altul si dai diferenta de bani.
    poti sa primesti banii inapoi daca te razgandesti in 8 de ore?
    si na daca ai lucrat 2 ani in domeniu am incredere in raspunsul primit de la tine.

  16. #16

    da, asa e legea. te duci cu OPC-ul peste ei, dar sa nu fie firma de-a lui Mazare, a nu te baga nimeni in seama

  17. ms de sfat si de promtitudine arhi am sa tin minte si la lucruri importante si valoroase am sa aplic.oricum sa stii ca si cei de la opc se misca in ritmul lor si stii tu ritmul institutiilor din romania.
    dar na am aceasta optiune si nu am sa o uit.
    am avut probleme cu diverse componente de pc si am apelat la opc si mi-au lasat un gust amar promtitudinea lor.
    daca ar fii si ei asa promti cum ai fost tu ar fii alta treaba:P

  18. ops chiar functioneaza…
    oricum sunt multi care apeleaza la ei fix de`ampulea..sa se simta bagati in seama..
    arhi daca veneai sa cumperi de la mine nu`ti dadeam banii inapoi:))

  19. #19

    Am o camera Panasonic mini-dv, de vreo 3 ani. Pana acum nu mi-a dat nici un motiv de nemultumire. Nu stiu ce sa zic. Ba stiu:
    Bine ca ai gasit ceva mult mai bun. Sa o folosesti cu placere. 🙂

  20. Mai tii minte ca-n nu stiu ce comentariu iti ziceam ce camera Sony la care vroia ala de la Fan Curier sa ma ciupeasca de 200.000 ?
    🙂
    Daca ai fi lasat un rand pe mess, te scuteam de un drum in plus la magazin.
    Si-n mai putin de 10 minute te convingeam de ce e bine sa alegi Carl Zeiss (Vario-Sonnar T – in cazul tau) in fata oricaror alte lentile.
    😛 Nimic nu merge mai “tzais” ca Zeiss !
    S-o uzezi sanatos si cu folos. Ca hard ai destul.
    Trei intrebari si m-am oprit:
    1. Modelul tau are sau nu telecomanda ?
    2. Esti multumit de Picture Motion Browse ca sonft de editare ? – eu as fi preferat ceva mai vioi dar, una peste alta, intreb pe simplul fapt ca e posibil sa varieze in functie de masina pe care ruleaza ; sunt curios daca doar la mine putin este lent. In ideea asta intreb
    3. Zoom-ul digital pana la ce valori ai apucat, deja sa il testezi ?
    M-ar interesa daca si de la ce punct incepe sa faca “noise” la redare dar, pe cat posibil, sunt curios sa stiu asta in conditiile in care camera e fixata sau pe un trepied. Adica, nu din mana
    Merci fainutz 🙂

  21. #21

    1. nu are telecomanda
    2. nu merge CD
    3. habar nu am de unde poate fi setat

  22. slightly offtopic:

    un produs electronic poate fi returnat in mult mai mult de 48 de ore. ceva gen 7 zile, if I’m not mistaken. si sa fie ca nou. atat.

  23. #23

    Alte impresii la distanta de cateva luni? Ma intereseaza si pe mine camera asta, nu de alta.
    Multam anticipat.

  24. #24

    FOARTE MULTUMIT. Fiabila, am scapat-o pe jos, am aruncat rucsacul cu ea prin portbagaj, am dat bere, seminte, ceva muci de nustiu ce, merge foarte ok. Singura ei problema este controlul ala al tremuriciului cand filmezi la distanta (am lapsus si sa mor daca imi aduc aminte cum ii zice). Daca nu ai trepied, iese miscata imaginea. Dar cu un trepied iese perfect. PLus ca are un zoom super, i-am filmat pe unii de pe faleza de la Irish Pub cum si-o trageau undeva pe un gorgan de alea de pe plaja, adica in linie dreapta cred ca sunt minim 500m