Nu am fost niciodată fan al diverselor cuburi și cubulețe de construcții. Mai ales că, la fel ca fiecare părinte care a sperat că a făcut minim un Sheldon Cooper, le-am luat Lego copiilor încă de la vârsta la care trebuia să îi păzesc să nu le înghită. Nu, nu am făcut Sheldoni Cooperi, asta nu înseamnă că nu îi iau și celui de-al 3 lea, să fie clar. Singurul rezultat palpapib, atunci, era că reușeam să calc în piese mici, atât de tari și dureroase încâttot panteonul dac de zeități se înghesuia sub acoperișul meu.

Problema se schimbă, însă, când cresc micii torturatori și încep să le placă miliardele de modele și tipuri de Lego. Am trecut, în ultimii ani, prin Lego Minecraft și Lego Starwars, conform dorințelor fiecăruia, acum înțeleg că e necesar un Lego Parc de distracții și unul Save and rescue.

Mi se pare atât de tare că puii mei, carne din carnea mea, au tot felul de dorințe și idei proprii încât mă simt antrenat și eu în asta.
Am văzut un Lego Millenium Falcon într-un film și, când se termină tot circul ăsta din jurul nostru și reușesc să mă liniștesc, mi-l iau și îl construiesc singur, singurel și va fi doar al meu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    youtu.be/3_FieJToFKc
    Pe ăsta l-ai văzut?

  2. #2

    Anul trecut fiica-mea a primit Lego Boost (chiar azi i-a cerut invatatoarea sa il duca la scoala sa il prezinte colegilor, iar anul asta e deja pitit in debara fratele mai mare Mindstorms robot inventor. Care, fiind luat direct de pe lego.com a venit si cu un set lego Charles Dickens cadou… www.facebook.com/mircea.jar/videos/3828763687135285

  3. #3

    La 6 ani, fiica-mea revine cu mare bucurie la 2 tipuri de jucarii, si se joaca des cu ele. Lego si Barbie. Daca la Barbie revine pentru ca are o casa de papusi (non-Barbie) imensa de vreo 1,3 m inaltime si cam tot atata latime + masina barbie + rulota barbie pe teava de craciun, la Lego revine pentru ca mereu are ocazia de a inventa lumi noi, scenarii noi si stiu sigur ca o ajuta la dexteritate. Mi-ar fi parut rau sa dea faliment, ar fi fost o maaare pierdere pt planeta.

  4. #4

    “mi-l iau și îl construiesc singur, singurel și va fi doar al meu”. inteleg ca pt o clipa mica mica mica chiar ai crezut ce ai spus? haios, oricum.

  5. #6

    Am aproximativ 0 interes pentru universul Star Wars, fi-miu e inca la Duplo si nu prea pasionat, dar tot mi-as lua o saptamana de concediu sa asamblez dracia asta.

  6. #7

    Eu cand eram mic aveam un vecin norocos ce primea din Germania Lego an de an. Ce nu intelege noua generatie legat de lego: nu trebuie sa faci DOAR modelele expuse in scheme si sa te uiti la ele ca la bibelou si atat(nu e cazul de astea de adult gen milenium falcon). Poti face orice si sa le combini in orice mod, mai multe piese din mai multe modele. Asta e si farmecul lor.

    • #8

      “Poti face orice si sa le combini in orice mod, mai multe piese din mai multe modele. Asta e si farmecul lor.”

      S-a strigat Sheldon!

      Lăsând gluma la o parte, eu am un “ugears” mare, după recomandarea de pe un blog cunoscut de meseriași (în topoare) și tot aștept o seara liniștită sa doarmă ambii monștri devreme sa ma apuc de el. Deci înțeleg sentimentul.

  7. #9

    Let me know cand ajungi sa faci de’astea: www.youtube.com/watch?v=BMGw17OvMZs&t=2s

    Sau mai rau: www.youtube.com/watch?v=ABXwuaNbkIc

  8. #10

    Ce așteptări să ai de la un Chewbacca cu blog? Vezi că era un Bugatti Chiron pe undeva.

  9. #11

    Da Boss cunoaștem! Juniorul vrea sa găurească masa pentru stația de metrou! Am făcut un blat, am pus orașul pe el și bucuria lui șinele de metrou in subteran. Ghici cine și-a luat freze și un pendular? Și nici nu le-a mai folosit de atunci

    • #12

      nu mi aminti de cumpărat scule, am.fierastraul unghiular luat fix ptr taiat 4 picioare de pat…

    • #13

      Mai mergi și tu la lucrări pe la cine mai are nevoie, ca să-și scoată și unghiularul vieții banii!:))))))))))))))

    • #14

      Degeaba, daca nu aveti cleste de sertizat cabluri de net, folosit fix de doua ori si pistol de lipit cu silicon cald sigilat 🙂

    • #15

      letcon nu am, dar clestele de sertizat este, impreuna cu 75 de metri de cablu, am zis eu ca va fi necesar

  10. #16

    Cand eram mic aveam doar cataloage Lego si petreceam ore imaginandu-mi cum e sa te joci cu acele seturi. Trebuie sa recunosc ca ma simt destul de implinit acum, ca adult, ca pot sa imi cumpar orice model vreau. Mie imi place seria Technic.

  11. #17

    Ati vazut Lego Master? Daca nu, recomand. La noi incepe sezonul doi, de abia astept.

  12. #18

    Am trecut de epoca lego. Acum incerc sa cumpar un PS5 pentru craciun si nu vad decit “Out of stock”. Cind apar in stock la magazine daca nu comanzi in max 1 minut ai ramas pe bara.

  13. #19

    Din principiu Lego nu produce seturi care sa aiba ca tema razboaie sau arme reale, asa ca juniorul “pasionat” de ww1si ww2 a gasit ca varianta seturile Cobi, care produce tot felul de tancuri si avioane dupa modele reale. Sunt produse in polonia parca, deci nu chinezarii, si sunt compatibile si cu lego.

    • #20

      Sunt mișto rău de tot.
      Fiul meu dorea avioane, lego nu are așa că i-am luat Concorde, boeing și mie Saturn V. Foarte bine făcute, negativ este că sunt asa de precis făcute că dacă asambleze greșit piese le desprinzi greu.

    • #21

      Eu am nevoie de trenuri si metrou. Sau tramvaie. daca sunt Tatra sau Siemens e perfect. Daca stiti ceva de genul m-ati face foarte fericit!

  14. #22

    Emag sa suga cucul cu estimarile lor de livrare si cu status stoc magazin.
    Am avut nevoie de ceva urgent, verific pe emag, zic stoc baneasa… belea. Dau comanda (pe la 10 dimineata), platesc si primesc confirmarea comenzii cu estimat de livrare in aceeasi zi dar la 19:30. Zic OK, ma incurca un pic dar nu atat de mult. Se face 19:30, 20:30… comanda in curs de livrare… Le iau morti in tot ce imi vine la indemana. Sun la ei, scuze, ca dom’le incurcaturi de stoc, textul standard. Promit ei cu cerul si pamantul ca azi la prima ora am produsele acolo. Acum ce ora este? Ghici unde sunt produsele mele la ora asta… in curs de livrare.
    PS: mai platesc si mizeria aia de genius.

  15. #23

    eu m am apucat de asta
    ugearsmodels.ro/shop/nava-de-cercetare/

    Pana sa ma apuc efectiv nu mi am dat seama de cat de multe piese are si cat de multa rabdare iti trebuie.

  16. #24

    Baiatul mai mare a avut la fel perioade de lego(minecraft, avengers, batman, etc), dupa i-a trecut.
    E, acum a venit din urma fiimea care de cateva zile numa asta face…asa ca am dat jos vreo 2 cutii mari de lego ca sa nu se plictiseasca-bonus nu mai am nici manuale, si sunt toate amestecate, face castele, roboti, nave dupa ce ii taie pe ei capu, ca s-a apucat iar si belitu ala mare de lego:)
    A da…si cea mai buna investie in lego din ultima perioada: www.emag.ro/lego-classic-separator-de-piese-630-673419182195/pd/DPMT2YMBM/?X-Search-Id=afeb3ea7c6e2fdcfc18f&X-Product-Id=6614868&X-Search-Page=1&X-Search-Position=0&X-Section=search&X-MB=0&X-Search-Action=view

  17. #25

    De mic mi-a placut tot ce inseamna spatiu, zbor, rachete. Am facut rachetomodelism ceva ani.
    Acu 2 ani mi-am facut cadou de ziua mea un set Saturn V www.lego.com/ro-ro/product/lego-nasa-apollo-saturn-v-21309 .
    Momentan ma bate gandul la un Liebherr, dar inca incerc sa ma conving asupra pretului.

  18. Am o cunostinta care a bagat ~5000 E in lego, are un dulap intreg de piese, aranjate in cutiute pe categorii.