Eu credeam, foarte sincer, că George Butunoiu e bolnav psihic. Bătrânețe, o scleroză mică, o demență ceva, e normal, la vârsta sa, nu ai cum să te aștepți ca să rămâi chiar sharp sharp în anii de aur ai vieții. Iar textul ăla de mai sus ar fi fost dovada faptului. Adică nu ai cum să crezi că vreo corporație mai lucrează cu tine, după ce scrii chestiile alea, insistând atât de evident pe țigani și discriminare. Nu de alta, dar corporațiile au rahaturile alea cu valorile interne, pe care sunt obligate să le urmeze.
Dar un prieten mi-a atras atenția că e posibil să nu. Noi avem un prieten, care ne e foarte drag și care e plecat la Antipozi, cu toată familia, efectiv sătul de românia. Omul e realizat, soția e realizată, copilul său este genial, verificat genial, are bani, business, tot ce vrei. Și face exact așa, în bula sa de internet. Trolleală de asta de trozneală la glezne, pentru toată lumea, fără să îi pese de nimic, aparențe sau nu, sensibilități sau nu, cui nu îi place, să tragă ușa după el.
Și da, dacă privești prin prisma asta, Butunoiu efectiv nu mai are treabă. Bani a făcut, copiii îi sunt bine, e liniștit, relaxat, așteaptă marele salt complet definit, ca marele maestru Lorin, ce ne-a părăsit pentru o civilizație mai bună.
Și, cât de mult nu îmi place mie de Butunoiu, întrebarea lui e relativ corectă. Cum angajezi, în poziții de conducere, persoane de etnie? Majoritatea celor care fac ceva cu viața lor au învățat să își ascundă etnia, iar numele sunt românești, pentru că ăia cu Mercedesa și Omida sunt doar excepții stupide. Cum faci, că la interviu de CFO nu poți aduce 1000 de oameni, cum faci pentru strungar-măturător, pentru că, în primul rând, nu ai atâția în românia și ar costa prea mult procesul de recrutare. Mi se pare o transpunere idiotică a legislației tip occident, unde ai procent de negri, gen.
Chiar e o dilemă.
NOU
Poți să îi filtrezi din JD, fără să-ți mai vină o mie la interviu. Limbi străine: English – intermediate, French – intermediate, Țigănească – expert
NOU
Prietenul ala, daca era roman adevarat, facea o schema cu un roman sa-si zica “tigan” si rezolva problema. Si-asa vesticii aia habar n-au ca ne cred tigani pe toti.
NOU
Daca multinationala vrea diversitate, sa se duca in comunitati, sa dea burse de studii celor mai rasariti, sa ii indrume spre studii superioare, sa ii pregateasca prin training-uri si internship-uri. In 20 de ani vor avea o baza sanatoasa de candidati minoritari care ar si lua interviul pe bune, nu doar pentru ca trebuie sa dea bine la statistica.
Ah, astea costa iar firmele vor doar sa para ca fac ceva pentru categoriile defavorizate, nu sa faca cu adevarat ceva.
NOU
Întotdeauna doar aparențele stupide și PC contează, dar profitul e sfânt
NOU
Altfel e de o tampenie pura asta cu etnia, pai vrem incluziune si sa nu vorbim de rasism dar trebuie sa ii catalogam pe unii dupa etnii?! Ups aici isi da yorupa cu bardankoaie
NOU
Treaba cu DEI s-a basit grav in corporatiile tech care acum sunt afectate de recesiune, ma unge la suflet cand vad specialistii DEI pe LinkedIn #opentowork. A fost cand curgeau banii garla, ni se spunea deschis sa favorizam minoritatile, gata, a trecut. Nu mai sunt bani sa plateasca pe Shaniqua sau pe Pajeet in posturi inventate pentru statistica DEI.
NOU
Il intrebi daca ii place Bitza si daca are o mamaie :))
NOU
daca ai fobie de apa mica de la mal atunci aplica pt acest job
NOU
Acest comentariu ma lasă perplexă, având în vedere ca glumim despre o practica de tortură. Alte glume mai bune nu reușești? Ps: o fi de la pms, ca tot citeam mai sus cum sa celebram viața.
NOU
buhahahaha acum mi a picat fisa gizas christ, dupa ce a subliniat cowish:)))))))
NOU
Pui un chestionar la aplicare: metal prețios din 3 litere _____
NOU
FER! Ca HAUR e din 4 litere!
NOU
Patru litere
NOU
Fer. 3 litere. ma calific?
NOU
Felicitări lucifer, te califici, dar împreună cu hiqued. Pentru a vedea exact care este mai divers decât celălalt, va rog sa va dovediți orientările sexuale
NOU
“…va rog sa va dovediți orientările sexuale”
Între voi.
NOU
lucifer dupa ce s-a intalnit cu un tigan se numea doar luci.
NOU
Daca luam in considerare numărul de indieni aflați în funcții de conducere putem considera problema rezolvată. Am angajat strămoși că-s mai bine pregătiți… Beat this CNCD/ITM/PLM
In alta ordine de idei, întreb serios: țiganii au o adeverință ceva care atestă că sunt țigani?
Înțeleg cum se ocupa locurile la cei cu handicap, dar la ăștia îmi dă cu virgula.
NOU
țiganii au o adeverință ceva care atestă că sunt țigani?
Când i-am zis nevestei să îl declarăm tigan pe puradelul nostru, la recensământ, s-a uitat urat la mine și mai avea puțin și mă și plesnea. Oricât am incercat sa ii spun că are loc asigurat la liceu, facultate, job… Nu ne-am înțeles!
NOU
Cu ceva ani in urma am avut un coleg ce a facut facultatea pe locuri rezervate țiganilor, deci fără bătaie de cap la cursuri sau absolvire. Nu avea de gînd, mai ales că era și blond cu ochi albaștri, dar cu adeverință de la bulibașa din Eforie Sud și la rugămintea acestuia, ca să nu piardă pe viitor locurile alocate etniei, s-a “sacrificat”…
NOU
da, dar dacă e ceva ocazie cu adevărat bună, și românii își scot adeverință din aia:
hotnews.ro/seful-pompierilor-din-sibiu-si-a-inscris-fata-la-colegiul-brukenthal-pe-locurile-rezervate-romilor-desi-spune-ca-nu-apartine-acestei-etnii-494752
NOU
Confirm ce a zis Marinel, si la noi a fost un caz, s-a inteles cu tiganii, i-au dat aia adeverinta ca e de etnie, a intrat la facultate fara examen.
NOU
Angajezi pa cine vrei si-i platesti suplimentar in fiecare saptamana sedinte la solar. Îl menti bronzat nonstop….uite ma e tuciuriu e tigan.
NOU
doua optiuni:
– promovare accelerata: se gaseste vreun tigan prin firma, nu? Faci un plan de dezvoltare, bagi doua cursuri si iaca managerul care acum un an era la intretinere tomberoane!
– networking: adica na, si un Butunoiu mai poate merge pe la piata, gaseste el acolo un candidat! Il ia firma la intretinere, apoi se fac pasii de la punctul 1.
Rezultatul va fi pe masura: one head of tigan, check in the box!
pe bune: chestia chiar e reala, in California se cauta manageri si membri CA samoani si hawaiieni, ca sa atinga targeturile pe etnii ce le au. Stire mai veche de pe nu mai stiu ce ziar din US. Aleluia!
NOU
Recrutezi vorbitor de rromani. Pentru ce iti trebuie, intreaba unii? Ba, ce va intereseaza pe voi pentru ce-mi trebuie, eu recrutez sau voi? Primu care zice has moro car e angajat. Simplu si eficient.
Dar acum serios, cei care au propus chestia asta sunt cazuti din luna. Aia care au realizat ceva intr-un mediu profesionist, dar care nu sunt Madalin Voicu, nici sociologul de weekend, cam evita sa zica ca sunt tigani. Stiu ei mai bine decat noi de ce, si nu e de rasism, e de asociere cu ceva cu care nu vor sa se asocieze, din anumite motive. E cultura diferita fata de africani si nu ai cum sa o replici peste tot. Dar, plm, daca e globalizare, facem la fel peste tot, nu? Am vazut eu reclama la fond de ten in Romania, cu negri.
NOU
Este foarte simplu, iar problema s-a rezolvat demult pe la ONG-urile finantate din fonduri europene. Etnia nu este documentata. Il chemi pe unul la interviu si-i spui: ce salariu vrei? -vreau atat…-ok, peste banii aia, ai atat in plus pe luna, daca te declari tigan. Semnezi doar o declaratie pe propria raspundere si aia e.
NOU
Este foarte simplu, iar problema s-a rezolvat demult pe la ONG-urile finantate din fonduri europene. Etnia nu este documentata. Il chemi pe unul la interviu si-i spui: ce salariu vrei? -vreau atat…-ok, peste banii aia, ai atat in plus pe luna, daca te declari tigan. Semnezi doar o declaratie pe propria raspundere si aia e.
NOU
Aș putea spune că e troleală dacă nu aș fi cunoscut o șefă din aia. O colegă din facultate, de-a soției, o cunosc din anul 3. Ajunsă pe la (fosta) Kandia, apoi Kraft-Suchard, posturi prin Viena și Praga, de vreo 3 ani e in Singapore, cu tot felul de idei trăznite pe care i le-am văzut la aniversarile absolvirii de-a lungul celor 35 de ani, plus întîlniri și peste an, de obicei vara. Nici acum măritată, că nu știu cine ar rezista cu una ca ea la ușa casei…
NOU
N-as zice ca Butunoiu e sclerozat, a dat peste o felie de viata woke si bineinteles ca nu ne vine sa credem ca poate exista o prostie asa de mare.
NOU
“nu ai cum să te aștepți ca să rămâi chiar sharp sharp în anii de aur ai vieții” Și pentru cei trecuți de acei ani, cam cum ar fi? Întreb pentru un prieten.
NOU
sictir
NOU
Răutăcisme everywhere, vericule!
NOU
Gelu Duminica likes this
NOU
haoileo praleo, unde zîci că semnez? că pe bunicu’, de acasă, înainte de a fi înfiat, îl chema buzatu (dacă trebe, produc șî ceferticat!); io patalama dă facultate am… hașmorocarpele știu să zîc; la nevoie înham și un cal, bat într-un ceaun, dacă-i dă probă practică…
nu știu rromani, da’ explicație am, ca omu’ de mai jos:
gagiu’ de care povestesc e dintr-un județ din moldova; sărac! județu’, zic; altfel domnu’ e doctor și se intitulează Chiroșcă; și cînd se prezenta la ceva consfătuiri la bucurești, din motive de lichide cu grade, stătea în sală cu omologii lui din județele harcov; și vine ministru la sănătate domnu Attila; care-i curios să-i cunoască pe nume pe reprezentanții județeni; se ridică harghita, isztvan (nu-i așa, da’ să zicem), covasna zice și el pișta; omu’ meu (e un hîtru fără de pereche) urlă ceva de genu’ kiroooșka! după conferință, cum stăteau ăștia grupați, vine cseke la ei, horoșmoroș… pe ungurește; ăia 2, genuinii, moroșhoroș și ei la el; muma’ al meu, ca peștele, mîlc;
– păi, dumneata nu vorbește moghior?
– nu, că să vedeți… că tata o fo’ detașat în moldova, da’ părinții or divorțat cînd aveam io 4-5 ani… ș-am uitat… că io am rămas cu mama…
NOU
Pai pui in job hinturi,
Cautam om care e capabil sa fure meseria. Un om pentru care meseria e bratara de AUR. Obsinuit cu lucrul in echipa/stol. Experienta pe pietele vestice, in special pe anglea, spanea sau italea. Vorbitor nativ de doua limbi de origini INDO-europene. Dispus sa faca smenuri. Un om pentru care alba-neagra nu are nici un secret.