Blond planturos nu vreau nimic, doar mă laud

După ce am rămas fără permis, mi-a venit mie o idee genială, împrumutată de la Vali. Mai exact, să îmi cumpăr un scaun de copil pentru bicicletă și să îmi scot puradelul la plimbare zilnic. puradelul respiră aer curat de parc, tac-su exersează exerciții și uite-așa toată lumea e mulțumită.

După cum se știe, posed un frumos DHS, vechi de vreo 3 ani, de 28″. Adică inch, inci în românește. După ce m-am informat pe net despre tot ce e de știut despre scaunele port bebe, m-am dus la reprezentanța DHS de lângă târgul vitan, să îmi iau portbagaj. Că acolo se fixează drăciile alea de scaune. Pe portbagaj. Bun, la DHS un arab împuțit mi-a vândut portbagajul, 20 lei, un set de oglinzi, cele mai bune domnu’, cele mai bune, tot 20 lei și o sonerie. 10 lei.

Oglinzile se mișcă singure, nu au nici o treabă cu ideea de retrovizoare. Soneria s-a rupt după a 3 a sau a 4 a utilizare, că na, e DHS. Anyway, irelevant. Montez portbagajul, cu o mare mulțumire sufletească, după care hai la Decathlon, să cumpărăm scaun. Deja știam pe care îl vreau, m-am dus direct la el, îl mai întreb o dată pe băiatul de acolo dacă se montează pe orice portbagaj, sunt asigurat că nu e nici o problemă și avanti, hai acasă.

Ajung acasă, fericit nevoie mare, scot bicicleta, iau scaunul, îl pun pe portbagaj și…canci. Portabagajul ce mi-l vânduse cioropina de arăbete e uriaș. Adică mare. Și lat. Scaunul ăla nu merge pus decât pe maxim jumătate din lățimea portbagajului. Bun, mă mai uit puțin, cu ochiul de expert, îmi dau seama că nu o să meargă decât dacă distrug scaunul, așa că renunț.

No, ce să faci? Să mergi la arab să dai portbagajul înapoi? mergi o laie, că arabul nu mi-a dat nici un bon fiscal care să dovedească cumpărătura.
Hai la decathlon să cumpărăm portbagaj, că sigur au. Așa că încalec pe DHS și dii, căluț.

Ajung din nou la decathlon, mă duc la raftul cu portbagaje (sau portbagajuri, că de când cu vaca aia de elena bășinescu nu mai popți fi sigur de nimic) și îl iau pe un țuțurel de acolo. Directore, portbagaj pentru 28 inci ai? Este, cum să nu fie. Meh, sigur e de 28 de inci, că stau cam departe. Sigur domnu’, nici o problemă.

Mbun, dau 100 lei pe portbagaj, îl pun în rucsac, fără a avea curiozitatea dacă e bun și hai acasă. Fiind destul de obosit, lăsăm pentru a 2 a zi montatul.
A 2 a zi, încercare de montare. Oha, de unde, mai trebuie vreo 2 centimetri să ajungă la găurile alea. Simțeam că plâng de nervi, de la atâta montat, demontat. Am niște mâini de sableour, nu de blogger.

De nervi, dau jos portbagajul vechi și mă apuc să demontez pedala, că scârțâia nuștiuce și aveam pe undeva o pedală de rezervă. Dau jos pedala veche, care avea pilitură de fier de la frecat, dau să pun pedala veche, numai că o pun strâmb și, în loc să o înfiletez normal, am început să înfiletez invers.

Prin urmare, s-au știftuit și pedala și brațul pedalier, nemaivoind nici de-o culoare să intre pe filet. Bun, dă-l naibii, cumpăr alt braț, hai să repar frâna pe spate, că ținea puțin. Desfac pe-acolo, mă uit puțin, cu același ochi de expert și, din 2 mișcări rup unul din brațele de la frână și îmi înfig cablul de oțel în deget. Ca să simt.

Cu nervi cât casa, ne urcăm în mașină și hai la decathlon, să returnăm scaunul și portbagajul. Doar că, la portbagaj am uitat niște șuruburi acasă, așa că nu mai returnăm decât scaunul. Returnăm scaunul (btw, serviciul de la decathlon este senzațional, puține magazine se ridică la nivelul lor) și ne ducem pe raion, să ne uităm la alte scaune, eventual.

Când îmi pică ochii pe o bicicletă. Btwin ceva. Mă urc pe ea și mă îndrăgostesc. Pfuai, ce frumos mergea, fără zgomot, ușor, ușor, pedalatul ușor totul din altă lume. Plus, mai ușoară cu vreo 10 kile decât DHS-ul. Prin urmare, cumpărăm bicicleta.

Ne ducem la băiatul de la biciclete, ACELAȘI și îl întrebăm. Prietene, am luat fix bicicleta asta, am luat ieri un portbagaj care mi-ai zis că e de 28 inci, dar nu merge la DHS-ul meu vechi. Merge la Btwin? Sigur că merge. Hai la raft, să îmi arăți, te rog. Nu mai avem de 28, încercați săptămâna viitoare. Mă omule, ce să încerc, nu auzi că am deja portbagajul? Dacă e de 28, sigur merge.

Beton. Bazându-ne pe ce a zis băiatul respectiv, ne ducem și mai cumpărăm, încă o dată, scaunul de bebe.
Fericiți, ajungem acasă.
Desigur, portbagajul e prea mic…

Și uite-așa, în loc să am scaun de bebe cu portbagaj, am bicicletă nouă. Și scaun care nu se potrivește. Și portbagaj care nu se potrivește.
Aștept ziua de mâine, să mă duc să fac retur din nou la scaunul de bebe și la portbagaj.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt