Eu ştiam că sunt dintotdeauna un tip drăguţ şi decent. Mai sar câteodată calul cu misoginismul, dar numai din motive perfect obiective, atunci când femeile sunt pierdute total în spaţiul mioritico-carpato-danubiano-pontico-balcanic.

Totuşi, se pare că am ajuns un fel de Ogre pentru femeile online-ului, dacă ar fi să mă iau după doamna Cristina Bazavan, care prestează ceva activitate la revista Tabu, revista care mi-a dat pozele cu Mircea Badea iubit de un cal.

Eu în principiu, am un respect deosebit pentru doamna Bazavan. Modestă, distinsă, mult bun gust, o plăcere să fii în preajma ei.
Din păcate, dânsa mă urăşte, fără să apuce să îmi cunoască sufletul gingaş şi ochii blânzi. Să mă explic.

Zilele astea rulează la Radio Guerilla un spot despre o oareşicare tabără de reformare a bărbaţilor. Adică vai dragă, sărmanele femei asuprite de masculi, sună la Guerilla de dimineaţă, li se confesează lui Craioveanu (recunoscut pentru sensibilitatea sa deosebită), îşi înrolează jumătăţile mai grase, burtoase, purtătoare de burtă de bere şi IQ subunitar, în tabăra de reformare Heineken, iar dânsele pleacă la Londra. Sau măcar una dintre ele.

Până aici, totul frumos, dar doamna Bazavan scrie un articol despre subiect, pe care la final mi-l dedică cu patos, înţelegând eu că aş fi exponentul maimuţei păroase din online, cu apucături de Homo Erectus Erectus, me men, me bring food, you woman, you ciomag în cap, faci copii.

Doamnă Cristina, ca să mă adresez cum zic băieţii la noi în cartier, când se duc la mic.ro să ia o sticlă de Heineken la 2 kile, să ştiţi, spre informarea dumneavoastră, că eu sunt un tip minunat şi un soţ majestuos de săritor. Iar în viaţa mea de jumătate mai ne-bună;

1. Am dat complimente cu ghiotura. Şi soţiei, şi doamnelor din jur, şi bătrânicilor pe care le ajut zilnic să treacă strada, indiferent dacă au sau nu au nevoie. Ba chiar şi mai mult, când deschid uşa la lift doamnelor şi domnişoarelor, le fac un compliment, după care o închid, nelăsându-le să se sperie rapid şi să mă roage să le las să urce singure. Mai ales că sunt şi un tip sportiv, urcând scările pe jos.

2. Ofer flori la fiecare onomastică şi zi de naştere. Şi având în vedere că absolut toate onomasticele şi zilele de naştere ale femeilor ce trec prin viaţa mea, sunt în perioada martie-aprilie, gândiţi-vă vă rog în ce stare sunt eu, luând în calcul că nu ofer decât trandafiri, neapărat roşii, la minim 10 lei bucata.

3. Am spălat geamuri la greu, în viaţă. Ba chiar am propria metodă de curăţat petele, metodă ce implică hârtie de ziar, neapărat libertatea, că au cerneală mai bună şi am şi abonament la ea (niciodată nu ştii când ai nevoie de un ziar moale) şi o sticlă de spirt, diluat cu apă.

4. Nu îmi adun şosetele din colţurile camerelor, pentru că nu le las acolo. După ce le dau jos din picioare, le rolluiesc una în alta şi încerc să marchez direct în coşul de rufe. Indiferent de câte încercări e nevoie. Iar de împachetat, să fim serioşi, cine mai stă să despletească mingiucile mele?

5. Iar la asta cu învăţatul culorilor, aţi dat-o în bară rău de tot. Da ştiu, femeile ştiu să deosebească fuchsia de lila. Dar acum, când citiţi aceste rânduri, vă rog să îmi spuneţi REPEDE, CARE E STÂNGA? Vedeţi, noi ştim. Eu ştiu. Şi v-aş mai întreba când v-a ieşit ultima parcare laterală, dar deja as deveni vicios şi rău :mrgreen:

Aşa că, vă mulţumesc încă o dată că v-aţi coborât privirea asupra muritorului de mine, dar nu am nevoie să fiu reformat. Dimpotrivă, poate ar trebui să fac puţină instrucţie cu nişte reprezentante ale sexului pe care, ca să zic aşa, îl reprezentaţi. Frumos.
If you know what I mean…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.