Câteodată îmi lipsește să fiu angajat undeva, într-un colectiv. Nu, nu din cauza salariului fix, ce vine sigur la sfârșit de lună și te scapă de orice griji sau gânduri, netrebuind decât să te gândești cum îl cheltui.

Ci pentru oamenii din jurul meu, oameni de care am avut noroc în toate locurile de muncă pe unde m-am perindat. Probabil e o chestie ancestral genetică, săpată într-un colț de creier, dar pe unde am fost, în această viață, reușeam să găsesc un grup de oameni gata să devoreze o bere și să bârfească subțire orice și pe oricine.

Practic, singura diferență era nivelul social. Când eram minor și lucram la fabrica de plicuri, vinerea ieșeam la vârciuma de pe colț de la Leontin Sălăjan. Beam vodkă cu fanta și discutam despre axuri cu came și biguieli.

Când eram inginer de service pe copiatoare, ieșem vinerea și ne scuipam plămânii, înjurând clienții, tonerele proaste, rolele calde și femeile reci.
Cât am fost corporatist, ne strângeam în baruri precum Irishul de la victoriei și înjuram traficul prost până și de la predeal, mașina șefului, calculele tabelare și colegele, foarte puține, care nu erau dispuse să și-o tragă cu noi.

Acum de exemplu, beau o Terapia, dar parcă îmi lipsește o colegă, să o învăț un calcul tabelar, pe marginea unei mese zoioase, dintr-o locantă de margine de București.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.