Un om de 70 de ani a intrat pe contrasens pe autostradă, a distrus încă 2 mașini, pe lângă a lui și, în proces, a mai ucis 3 oameni, pe lângă el. Omul a intrat pe autostradă și a circulat 3 kilometri pe banda a 2 a, până să își găsească moartea și să îi ucidă pe cei 3 tineri care erau cu el în mașină.

www.facebook.com/179862815984301/videos/179875945982988/

Stau și mă întreb, cât va mai continua chestia asta cu bătrânii la volan? Cât timp va mai fi permis să conduci, indiferent de vârstă, pentru că nimeni nu îți mai controlează capacitatea de a plimba 2 tone de metal printre pietoni și alte mașini?

Serios, din ce știu, în țările civilizate, există o vârstă după care controlul medical este anual și, în caz de degradare a sănătății, papa permis. Este absolut normal, sănătatea se degradează continuu după o vârstă și, oricât de mândru și bărbat te-ai simți, nu ești decât un pericol pentru toți cei din jurul tău.

Și da, cabinetele medicale care fac așa ceva ar trebui adaptate pentru românia. Adică interiorul și consultația să fie continuu monitorizate antișpagă, video și audio, înregistrările și analizele disponibile până la decesul persoanei iar medicul care a trecut peste faptul că ăla are parkinson, diabet 1, 3 infarcturi sau alte chestii interesante, să răspundă penal și în solidar cu cel ce provoacă accidentul.

Cred că șoselele ar deveni un loc mult mai sigur.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.