Te trezeşti dimineaţa. Automat, simţi nevoia de a merge să faci un pişulică sănătos şi te îndrepţi spre baie. Pe drum te baţi puţin cu nevasta, care şi ea e om şi are aceleaşi senzaţii. Dar tu eşti bărbat, ai pasul mai mare şi mâinile mai lungi. Aşa că ajungi fără nici o dificultate în faţa miracolului de porţelan. Sau email, că niciodată nu fac diferenţa.

O scoţi şi dai drumul jetului prelung, eliberator. Şi atunci apare EA.
Întâi timidă, ca o adiere. Îşi face loc spre ieşire, cu un zgomot subtil, mai mult un ţiuit decât clasicul zgomot. Simţi că parcă jetul tău devine mai puternic, mai bărbătesc. Pentru că e ea acolo şi te însoţeşte pas cu pas, pe tot parcursul urinării matinale. Poate mai sunt sincope, poate la un moment dat se întrerupe, dar ştii că ea, băşina, va reveni nestrămutată.

Şi odată cu ultimele scuturări, care curăţă stropii poznaşi, îşi spune şi ea ultimul cuvânt, tradus pintr-un scârţâit scurt şi vindicativ.
Da, e locul tăi, iar mâine dimineaţă ne întâlnim amândoi la aceeaşi oră.

Cel care a spus că pişatul fără băşină e ca nunta fără lăutari a fost un vizionar al timpurilor sale.