Contul meu
Când eram copil, îmi doream foarte mult să învăț să cânt la vioară. În vacanțele de vară, mergeam la mătușa mea, care avea o vioră și scârțâiam la ea cu o pasiune extremă, nereușind să scot niciun sunet armonios din ea, probabil din cauză că nu am acordat-o vreodată și nici nu aș fi știut să o acordez.
Acasă nici nu se punea problema să am așa ceva, la noi discuția era de genul mâncăm sau îți iei vioară, alege, așa că am ales mâncare, cealaltă mare pasiune a mea care, din păcate, s-a cam depus pe ici, pe colo, prin zonele esențiale.
După ce am ajuns să îmi pot cumpăra singur o vioară, deja pasiunea trecuse, nu prea m-a mai atras idee și am realizat singur că sunt aproape incapabil să fac două lucruri diferite simultan cu mâinile. La modul că dacă mișc arcușul în sus, mi se mișcă și mâna stângă în sus, trebuie să mă concentrez pe ea ca să o pot pune să facă altceva. Dar dacă mă concentrez pe ea, cealaltă nu mai știe ce să facă.
De fapt, acesta e unul din motivele pentru care, deși am început și încercat de câteva ori, mi-este perfect imposibil să învăț să cânt la chitară. Nu pot mișca mâna de pe fret singură, fără să mă uit la el, chiar dacă e vorba de o deplasare de 1 cm. Și nu, nu merge cu exercițiu, indiferent cât aș exersa, sunt în același loc dacă ridic ochii de pe corzi. Nu mai zic că mi-e imposibil să aleg o coardă fără să mă uit la ea. Chiar dacă fac cea mai simplă trecere. anyway, e clar că nu sunt capabil să învăț să cânt la un instrument.
Voi ați avut astfel de pasiuni? Le-ați reușit? Nu cunosc pe nimeni care să știe să cânte la pian/orgă ceva. Le-am cumpărat copiilor orgi, a fost, as usual, doar un moft de moment, le-au abandonat cu pasiune, alți bani aruncați aiurea. Am încercat să cânt cu 2 mâini, ce ai, nici melc melc codobelc nu pot. Să ne înțelegem, eu știu notele, am voce, pot citi o partitură relativ simplă fără probleme, nu e ca și cum aș fi afon. Dar când e de ajuns la instrumente, pauză.
Clipul nu e descriptiv pentru calitatile mele vocale, e doar o amintire funny 
NOU
Eu am făcut cursuri de pian și-mi plăcea enorm. Însă după ce mi-a plecat profesoara prin țări străine, a venit un nene care-ți dădea cu un băț peste degete când greșeai, de-ți era frică să te mai atingi de pian. Și cum asta e rețeta succesului cântatului la pian (să nu te mai atingi de el), am renunțat atunci. Încă sufăr, am o Yamaha profesională în casă care se simte exact ca un pian, am cursuri, partituri, n-am mai reușit niciodată (din lipsă de timp) să cânt măcar mediocru. Dar copiii se joaca cu ea, îi mai învăț chestiuțe simple pe care mi le amintesc.
NOU
Am vrut sa cant la chitara, am reusit sa ajung la un nivel modest si acolo am ramas , doua trei acorduri si doua game.Am ceva talent dar fara munca si studiu s-a ales praful de talentul ala.
Am incercat si saxofon alto , mi l-am si cumparat, am reusit sa fac ceva game si era clar ca sunt pe drumul cel bun dar locuiesc la bloc si va imaginati ca am avut reclamatii de la vecini ,asa ca m-am calmat rapid.
Am ajuns la concluzia ca daca nu faci anumite lucruri la timpul lor si nu are cine sa te indrume se alege praful si pulberea de pasiuni, iar cu inaintarea in varsta apare si lipsa timpului.
NOU
arhiblog.ro/oare-materializat-cineva-visul-copilarie/#comment-1813645
NOU
Nici eu nu pot sa aleg f’o coarda fara sa ma uit la ea. Nu de-alta, da’ prea multe-s naşpa.
NOU
20 de ani in domeniul IT. Dar cand eram mic….visam sa ma fac arheolog. Asa ca anul trecut m-am inscris la o facultate de istorie si anul acesta am reusit sa merg pe un santier arheologic. A fost …fa-bu-los. O sa continui. 🙂
NOU
cat-de-tare
NOU
Unde, in Romania? Eu am terminat facultatea de istorie, visam cand eram copil sa fiu arheolog, dar acum 20 de ani am ales sa nu mor de foame lucrand la stat.
Anul acesta voi merge si eu prima data pe santier 🙂
NOU
@Simona si Flo daca doriti va pot ajuta sa mergeti pe santier in August pe langa Bistricioara. E un santier de Paleolitic dar la fel de interesant ca unul de Ev mediu. Cazarea se va face la cort, etc. Singura necunoscuta e cea legata de pandemie in ideea sa nu se reintroduca restricții.
NOU
@Simona: niste prospectiuni pe langa Hoghiz.
@Tonys: in ce zona mai exact? Eu as vrea sa merg la Varghis. Tot paleolitic.
NOU
@Flo, sa nu-mi spui ca ai fost cu Cosac la Varghis? Daca nu stii despre ce vorbeac atunci da, te pot pune in legatura cu un fost profesor de-al meu ce săpa la Vraghis insa nu stiu daca a inchis sau nu santierul. Cat despre Bistricioara nu stiu exact locatia deorece nu am mai vb cu profesorul asa in amanunt deorece nici el nu stia cand si daca va putea relua sapaturile.
NOU
Si cand ati mers pe santier si nimeni nu avea fedora si bici nu ati fost putin dezamagiti?
NOU
Bre, cand va hotarati cu locatia doar dati pe-aici sa spuneti unde dracu’ sa vin cu lazile alea de bere si prosecco.
Genul asta de comentarii sunt fix ce trebuie ca sa speri ca mai avem sanse ca specie:)
Here’s to you! Periegeza and chill:)
NOU
@Tonys
Inca nu am fost la Varghis dar chiar acolo vreau sa merg. Si da, cu Cosac.
Poate este dragut @Cetin si ne pune in contact direct.
Multumesc Arhi. 🙂
NOU
– Aș vrea să mă fac arheolog.
– Știi că viața ta va fi o ruină…
Trecând peste gluma nereușită, subsemnatul a visat să fie profesor de istorie.
Nu știu de ce, nu mi-a plăcut nici măcar unul din profesorii mei de istorie, însă am băgat istorie pe pâine (locul 3 la Olimpiadă într-a VII-a, medii mari, rupt tot până la sfârșitul facultății).
Dar profesor de istorie n-am ajuns niciodată.
Am ajutat pe la alte catedre, am mai cochetat așa cu istoria dar tangețial și niciodată serios
Anul trecut, a venit Coana Tanța cu formularul la mine să mă înscriu la doctorat.
Și-am râs.
Acuma că ți-am văzut comentariul m-ai făcut să regret că nu m-am înscris.
Dacă nu-mi trece până în toamnă…
NOU
@Flo, lasă-ma sa iau legatura cu Cosac sa vad daca si cand mai organizeaza sapaturi si daca Cetin ne ajuta putem ulterior sa luam legatura.
P. S. Posibil sa iti dau de veste mai tarziu deoarece in perioada asta sunt sesiunile de examen la licenta si master si mai apoi sustinerea licențelor.
NOU
Bre io cred ca ne mai obisnuieste si varsta prost cu asteptatul rezultatelor mai repede decat e cazul. “Oricat de mult as exersa” e posibil sa se traduca diferit de la un an la altul.
Si mie mi-a venit ideea cu chitara mai puriu fiind si am luat-o, credeam eu, sistematic…cu cursuri online, exercitii de digitatie…mortii lor.
Cam doua ore pe saptamana.
Nu mi se parea ca merge nicaieri asa ca am zis ca tine ” Ba, sa fie la altii ca eu am degetele rare” si a adunat chitara praf cu glorie pana acus, in pandemie.
De amoc si plictiseala crunta am luat-o si-am pus-o langa birou.
Cum barfa si uitatul dupa fuste sunt minime in work-from-home am ales eu niste melodii din alea simple de le canti la betie pe munte, si intre doua Zoom-uri mai schilodeam un acord de 3 ori.
Probabil ca adunat exersam vreo doua ore …pe zi.
Sase luni mai tarziu, dupa ce mi-am tampit vecinii cu Imnul Dianei, pot sa fac sa sune aproximativ decent (la nivel de incepator) niste melodii cu conditia sa nu aiba ciupituri complicate, ca scap pisica in corzi maxim.
Probabil ca in 2-3 ani o s-o iau dupa mine la focul de tabara…
Faza e ca daca faceam asta de la 15 ani la 16 ani nici nu simteam cum trece timpul si cum mai amanam tema la mate…
Din pacate 2 ore alea devin mai lungi cu fiecare deceniu care te desparte de adolescenta.
NOU
confirm. alea doua ore pe saptamana sunt fix pix. adica prinzi ceva dar e degeaba, se duce cum a venit. anyway, bravo ca te-ai tinut!
NOU
7 ani de pian – am ajuns sa cant aproximativ prost niste piese de incepatori, dar am invatat teorie muzicala si o gramada despre istoria muzicii. Faptul ca am facut si muzica m-a ajutat sa stiu despre ce se vorbeste intr-un text legat de istorie/teorie muzicala si asta a fost adevaratul castig.
NOU
Eu am facut si fac sport de performanta. Nu am ajuns la nivele inalte si nu am facut bani din asta dar mi-a oferit medalii si satisfactii. Pb mare a generatiei noastre si nu numai e ca prea putini instructori/parinti/antrenori lucreaza la psihicul elevilor/sportivilor/practicantilor. Motivatia e primul pas, practica este “escalatorul” ADEVARAT. Orice om normal poate invata sa cante decent la chitara/vioara/pian/etc. Toti ma intreaba si acum cum de am ajuns sa am performante sportive ? Le spun ca e foarte simplu: am facut acelasi lucru zi de zi. Uneori a mers, alteori nu, esti frustrat, esti nervos dar trebuie sa tot practici si intr-o zi wow… iei medalie sau canti la vioara ! Nu e vreo mega chestie, e multa practica si studiu. Practica si practica chiar si cand ti se pare ca esti pe aratura.
NOU
99% transpiratie si 1% inspiratie. Yep!
Profa de pian a fiica-mii zice ca 15 minute pe zi timp de 1 an sunt mult mai bune pt invatat decat 2 ore in week-end.
Apropo, ai mei copii au fost la pian (aici, in Belgia exista Academii de muzica dedicate, pana la 12 ani pot merge gratuit), cel mare a cam renuntat dupa vreo 6 ani de Academie, cea mica a facut si ea 4 ani la Academie, dar a recunoscut ca nu vrea sa mai mearga pt ca o termina aia cu “Solfege” (Teorie Muzicala).
Acum merge la o profa in particular, dar e absolut incantata, se pune singura la pian si canta niste chestii de ma lasa ca la concert ( si nu are un an aici)
Conteaza enorm metoda si profesorul.
NOU
Eu am vrut toata copilaria sa invat sa cant la chitara. Cum eram 3 frati si banii se cheltuiau prioritar pe necesitati, am ramas cu pasiunea pana in facultate, cand din primii bani castigati mi-am cumparat cea mai ieftina chitara acustica gasita in magazin, pe care o am si acum si la care am invatat sa cant de pe youtube si tabulaturi.ro. Acum am o mare pasiune pentru pian. Nevasta mi-a zis ca luam unul cand ne mutam la casa.
NOU
10 ani de pian, 4 ani de chitara clasica.
cred ca my proudest moment (singurul de altfel) cu pianul a fost cand am intrat in Paris intr-un magazin de instrumente muzicale scumpe, si am inceput sa cant primele acorduri din Fur Elise la pian. doar pentru ca vanzatoarea ma enervase, zicand ca ‘iti trebuie experienta ca sa canti pe un Steinway’.
NOU
Fotbalul. In copilarie cred ca eram singurul baiat pe o raza de 100 de km care nu putea sa joace fotbal. Nivelul meu de joc e cel al nationalei romaniei, cum imi da cineva mingea, cum o pierd sau o sutez in balarii. Era putin trist, pentru ca era singurul joc cu mingea care se juca peste tot, la scoala in pauza, in excursii, vara in vacanta.
NOU
La fel si eu. Zero barat la controlul mingii. De obicei eram ales portar.
Momentul de glorie a fost cand am dat un sut plin de nervi din fata portii mele pana in poarta adversarilor si am inscris golul care a horatat partida. Era terenul foarte mic.
NOU
Si pe mine ma puneau in poarta. Unu’: sunt inalt, deci implicit, in poarta cu tine. Doi (si cel mai important): cand ma scapau pe teren, aveam un talent deosebit sa nu nimeresc mingea. Intotdeauna, in loc sa dau in minge dadeam pe langa, la copane (total neintentionat, zen complet). Asa ca ii accidentam la greu pe aia din echipa adversa. Dar si in poarta eram o achizitie valoroasa. Vrand sa recuperez mingea de la atacant, ii mai trageam cate una, tot asa intamplator. Praf total la fotbal.
NOU
Pianul.
Cand eram mică, am facut ceva timp lectii de pian, dar m-am plafonat pentru ca acasa nu aveam pian, iar costurile unui instrument erau mult peste ce isi puteau permite parintii mei.
Ffwd la 25 de ani, m-am uitat in cont, aveam ceva bani stransi, si m-am dus spontan la magazinul Muzica si mi-am cumparat un pian electric, caruia i-am gasit loc in garsoniera de 18mp unde traiam atunci.
O saptamana mai tarziu luam iar lectii.
13 ani mai tarziu, pe el canta copiii mei, care iau amandoi lectii. Si eu, cand vreau sa ma relaxez.
Niciodata nu cant pentru altcineva. Ma crispez instantaneu cand trebuie sa “performez”.
NOU
+100, cantatul la pian (chiar si la nivel non-Mozart) poate fi foarte bun pentru psihic.
NOU
Man, lipsa de talent se compenseaza cu munca, daca chiar pasiunea aia e pasiune. Nu vei ajunge vioara I la filarmonica, dar de distractie tot vei canta ceva.
Bine, te vei distra tu, restul casei nu garantez 😀
NOU
@Simona si Flo daca doriti va pot ajuta sa mergeti pe santier in August pe langa Bistricioara. E un santier de Paleolitic dar la fel de interesant ca unul de Ev mediu. Cazarea se va face la cort, etc.
NOU
Fluier, muzicuta sau clavecin ai incercat? In general, la alea de suflat dai din cate-un deget pe rand, nu tii lungimea cu stanga si fredonezi duios cu dreapta.
In cel mai rau caz, ia-ti un din asta si faci furori la petreceri.
NOU
ma, tie iti place sa sufli in instrumente…
NOU
www.youtube.com/watch?v=cDzc4tUbNmk
(Atentie la volum, incepe brusc si fara avertisment)
NOU
@Cetin, pai de suflat stie pana si Crudutza… dar da, alea mi se par cel mai usor de folosit.
@Sky: il stiu pe tip, pare foarte incantat. Iar comentariile despre cat de fericita e nevasta-sa sunt tzutz.
NOU
te inteleg. si eu am tinut un bar de karaoke toata noaptea la picioarele mele cu vocea mea magnifica si cu acompaniamentul unui random guy din manchester. la un moment dat am fost rugati sa plecam dracului de acolo. nevasta mi-a spus ca a fost comedie la un nivel peste orice altceva. #artistneinteles
NOU
care men, ca noi am castigat competitia, a fost ceva sponsor LG
NOU
Sa dansez. Doar ca sunt afon. La petreceri ma bazez pe stilul semafor.
De cantat clar nu am sanse. Sper ca my tiny human sa nu aiba “talentul” meu.
Acum e in perioada in care se joaca cu vocea. Taranul e pe camp zici ca e cantat de Alex Terible.
Stiu ca nu eu l-am influentat, ca imi zice des sa nu mai cant.
NOU
…ar fi culmea să te transformi din aifon în android – dansator 🙂
Apropo, poate ești și afon, dar nu de la asta nu poți dansa. Ești necoordonat, și/sau nu poți simți/ține ritmul.
NOU
niște cursuri de dans pt începători. ceva care te trece prin mai multe dansuri.
în materie de dans eu am 3 picioare stângi, dar până la urmă am reușit să scot un vals decent. după al doilea curs. la primul n-am reușit neam pasul 3.
în schimb la primul reușisem să nu mă împiedic la tango. și am prins pasul de lambada de la prima oră. tânjisem după asta vreo 20 de ani. 🙂
la rumba (cred că rumba) n-am reușit niciodată să integrez mișcarea aia de fund. 🙂
NOU
Ce multi pianisti pe aici.
Tot cu pianul eram si eu si am aceeasi problema folosind ambele maini. Daca folosesc doar dreapta nimeresc bine clapele (deh, experienta) dar cum am bagat si stanga, s-a stricat pianul.
NOU
Să trag cu arma.
De când eram copil și până pe la 16 ani, praștia era Dumnezeul meu. Trăgeam binișor.
Nu același lucru s-a întâmplat cu armele de foc. Am fost inclusiv într-o tabără PTAP sperând că acolo voi învăța să trag, dar am învățat să trag de țâțe și cât p-aci să trag la buci. De profesoară tânără, părăsită de bărbat, pentru o chelnăriță.
Am plecat în armată, păi tată, acolo se învață… Nu a fost așa, fiindcă tot prin perioada aia mi s-a agravat miopia de care nu știam, așa că ocheam ceva fuzzy, nu puteam regla tirul căci nu știam unde s-a dus glonțul. Plus idioțenia instructorilor, plus un AK la care închizătorul defect îmi făcea jam la fiecare al treilea cartuș tras pe “foc cu foc”.
Acum aș putea să mă duc la un poligon și să iau lecții, doar că nu. Mi-ar plăcea să am un Bushmaster, dar au devenit extrem de impopulare, iar în Canada probabil că nici nu sunt permise. În plus, legea în Canada la armele de foc este extrem de strictă, aproape că îți cere cs 99% din timp arma și muniția să fie dezasamblate separat, închise separat, etc…
NOU
Si in Romania se ia destul de greu, mi-a luat vreo doi ani si o gramada de bani si timp si examene pana sa iau prima arma, dar cand ma intorc din poligon, uneori cu umarul vanat de la cat am tras (si cat de prost am tinut arma), consider ca merita. Momentan fac 4 ore dus si 4 ore intors cu masina pana la poligon (vreo 300 de km), dar entuziasmul nu a disparut inca.
NOU
Am cantat in copilarie la flaut, am luat multe premii si am renuntat fiindca parintii au considerat ca nu e de viitor, dar nu pot spune ca sufar de neimplinire. Atunci cantam pentru placerea de a obtine o linie melodica perfecta, de a transmite o emotie pe care incercam intai s-o simt eu.
Acum cant la Dizi pentru mine, nu numai ca ma relaxeaza, dar imi si ordoneaza gandurile si-mi da o stare de bine si echilibru pe care nu-l regasesc in nimic altceva. Cumva, asta e modul meu de a ma reintoarce la copilarie.
Evident, nu spun nimanui despre asta, am avut “surpriza” ca persoane la care aveam pretentii sa faca mistouri grobiene, probabil ca se simteau inferiori fiindca nu s-au “implinit” cu nimic din ceea ce si-au dorit, daca si-au dorit.
NOU
Sa ma laud un picut, la asta cu pasinuile stau binisor, cu mare suport din partea familiei de cand eram mic pana la minunatat varsta de 39 de anisori:
– chitara si voce – mi-a placut de cand ma stiu sa cant din voce, am inchis cu frate-miu o galeata de concursuri de karaoke prin mojo si whatnot. La chitara am vrut sa cant pe la 13 ani, si mi-a iesit. Ocazional imi expun rezultatele semi-mediocre la intalniri de motociclisti cu open-mic.
– Motocicleta; am vrut sa imi iau la 30, la 32 aveam carnet si motor, bag de atunci cam 10-15k km pe an, de vis.
– Sport – am jucat volei cand eram mic, am ales la 18 ani sa fac lucruri cu potential sa ma hraneasca in viitor. M-am reapucat pe la 25 si inca joc, la nivel semi-pro, cot la cot cu baieti retrasi din divizia A de 2 ani sau cu pusti de 17-18 ani care joaca la cluburi.
NOU
Da, mecanic de locomotiva, iar asta nu-nseamna ca nu-mi place meseria actuala, ci ca am ales intre mai multe lucruri care mi-au placut.
Mai exact pe o electrica din aia de zici ca e nava-mama cand pleaca din gara. Stiu ca-s conditii grele, dar odata si-odata mi-am zis ca tot o sa-nvat sa conduc una, chit ca doar o zi. Nici nu mi-ar trebui mai mult, doar sa tai odata tara si inca o data inapoi.
NOU
e destul de monoton, sa stii. cel mai mult ai de raportat ca totul e in ordine si ca atingi kktul ala care demonstreaza ca esti de veghe si nu ai adormit.
NOU
partial are dreptate si arhi, e destul de monoton dupa ce faci drumul de zeci de ori si trebuie sa ai muschi la picioare sa calci “pedala”, daca nu o mai apesi se opreste trenul.
NOU
eu zic din discutiile mele cu mecanicii de tren. am facut liceul CFR si am fost, probabil, de zeci de ori in cabina locomotivelor, plimbat de ici si colo.
NOU
Imi incerc din cand in cand norocul si ma mai ia cate un mecanic, dar de fiecare data ma bucur ca un copil. Explicatie nu am sa iti dau: cum vad niste sine de cale ferata, o iau “razna”, iar sarcina de capatai a tatalui meu era, cand eram mic, sa ma duca la gara si sa ma lase sa ma uit la trenuri. Gara mica, Alexandria, dar, pe vremea aia se facea suficienta manevra cat sa ai ce vedea, plus ca am prins vremea cand nu aveau suficiente vagoane de incalzire si trageau o aburoasa doar sa bage abur pe garnitura.
Foarte multe nu s-au schimbat nici acum: daca nu merg in fata, ma pun in spate.
Acum vreo 7 ani am facut trei zile revelionul numai pe tren si am prins inclusiv cateva statii pe un GM. De atunci nu am mai sarbatorit: orice altceva paleste prin comparatie si am zis ca daca l-oi mai face vreodata, tot pe tren are sa fie.
NOU
sheldon is it you??
NOU
Nu, nu, nu-i Sheldon, e plecat dupa paine. Aici frate-sau. Sa-i zic ca l-ati cautat?
NOU
:)))))))
NOU
Sa repar masini. Aveam un nene la bloc care lua Dacia nefunctionala, baga nasul sub capita si dupa 5 minute aia pornea. Tinea o saptamana si dupa aia iar pica ceva. Nenea ala facea o groaza de bani. Dupa aia si-a facut ceva atelier de masini clasice.
Acum e prea tarziu, masinile sunt f. complicate si nu le mai repari in fata blocului.
A doua era sa invat judo. Ai mei nu m-au lasat ca sa nu ajung bataus. Ca parca era alegerea mea si copiii mai mari nu se legau de mine oricum, ca aveam ochelari.
NOU
le repari in fata blocului no problem. ai nevoie de testere dedicate, dar asta inseamna laptop/tableta, soft si OBD in bord
NOU
Când eram mic am învățat să când la un fluier de-ăla artizanal de-l iei de la ăia de pe marginea drumului la Sinaia. Prin încercări m-am prins cam cum sună și puteam să cânt binișor câteva melodii. Mai încolo am luat un fluier mai bun și am descoperit că ăla pe care învățasem eu suna fals, că na, ăia probabil au dat găurile cum le-a venit, dar învățasem să compensez cât se putea. Cum orice învăț are și dezvăț, m-am adaptat la noul instrument, dar nu am devenit mult mai bun, cred că singur poți să înveți până la un punct, după aia ai nevoie de ajutor, mai ales fără teorie, fără nimic.
Așa că am descoperit că de fapt țineam mâinile invers, adică stânga jos și dreapta sus. Cică nu așa se cântă. Am încercat să schimb mâinile între ele, dar nu e așa ușor, nu-mi vine natural. Până la urmă m-am enervat și am renunțat, mi se părea că mai rău stric.
Acum dacă mă strofoc probabil că mai pot să cânt niște chestii mai lente și cu ambitus mic, dar cam aici s-a terminat aventura.
NOU
Sa cant la chitara. Dar n-am reusit sa invat sa cant mare lucru decat la nivelul 5 ani. Dupa ureche, ce note… Pe chitara altora, prin faculta. Ma si visam pe scena, concert death metal progressive in fata fanilor, ii inebuneam pe aia cu maiestria mea. N-a fost sa fie, lipsa ambitie si lipsa dexteritate la apasatul pe corzi, se pare ca nu am forta, ca ies niste sunete tare anemice.
NOU
Daca si sa scrii facultate complet iti e lene, cum sa inveti chitara, unul dintre cele mai dificile instrumente moderne, a carui invatare presupune formarea de bataturi pe degete si sangerari pana ajungi acolo.
Cica n-a fost sa fie. Lol, nici macar nu ai incercat 🙂
NOU
E si pacat sa comentezi, ca imediat apar carcotasii si maestrii gen Satriani si Laiho, care iti dau cu ciocanul peste degete. Acid dezoxiribonucleic. E bine? Acuma am voie sa scot capu’, domnu’ Freud?
NOU
Am cantat eu la vioara vreo 5 ani. A fost groaznic. Am avut un profesor care imi dadea cu arcusul peste degete atunci cand greseam. Asta m a facut sa nu mi placa si sa nu sper la mai mult. Dar visez si dupa 20 ani de atunci sa cand candva la un intrument din nou. Iubesc pianul, vioara si tot ce genereaza ele.
NOU
imi place foarte mult sunetul de fluier ciobanesc. si mi-ar place sa cant. problema e ca nu am cantat niciodata… nici talent nu prea am… si nu prea am unde sa incerc sa cant ca sa nu ma auda lumea.
dar candva odata o sa invat cant si la fluier ciobanesc.
NOU
Daca vine ciobanelul Maithun, sa nu mergi pe fenta. Sau ma rog, treaba ta
NOU
Nu stiu daca e bine, copiii pot fi foarte dramatici. Imaginatie multa… Nu stiu daca iti amintesti ori ai citit romanul Jude nestiutul, e descrisa acolo o situatie foarte tragica.
NOU
cand eram mic imi doream sa devin pilot. am ales fortele terestre in schimb :). acum as vrea sa zbor de placere, sunt prea batran pentru inca un schimb de cariera. de ceva timp ma tot documentez legat de licenta PPL/ULM, ce teste se dau, modele de avioane, am urmarit toate video-urile de pe youtube. sper sa incep cursurile anul asta…
NOU
să merg pe bicicletă.
ai mei au avut doar o bicicletă de adulți. care era aia cu țeava oblică- de bărbați sau femei?
doar că întotdeauna mi-a fost frică de căzături. nu cred că de durere, suport destul de bine, cred că mai multe de imprevizibilitate.
plus că mereu am fost și încă sunt minusculă. și nici echilibrul nu e senzațional.
NOU
Nu stiu ce pasiuni aveam in copilarie, dar vioara nu ne luam, sa fie clar!