Avem o problemă, ca societate, o problemă ce se manifestă, insidios, în majoritatea câmpurilor de activitate, determinând reacții greșite, psihologii deturnate de la sensul bun și, în general, o generatoare de sincope în rândul populației.

Suntem învățați, ca oameni, dar, în special, femeile, că valoarea noastră intrinsecă, este dată de valoarea și contribuția la fericirea celorlalți. Pentru bărbați nu ar fi o problemă, în general (și nu mă refer la cazurile particulare sau la zonele needuate ale lumii) avem codat genetic că trebuie să avem grijă de familie, de cei din jur etc.

Problema apare atunci când e vorba de femei.
Femeile din jurul nostru sunt educate de părinți și societatea că valoarea lor este nulă dacă nu se raportează la binele celor din jur. Femeia are valoare dacă e o soție bună. Femeia este de valoare dacă e o mamă bună. Femeia este de valoare dacă face neapărat copii. Femeia este de valoare doar dacă se sacrifică pentru copiii ei.

Tot timpul se bate monedă pe acest bias etatist, prin care valoarea umană e dată doar de contribuția la binele comun, uitând că nu mai trăim în Sparta și că, oricum 99% dintre noi, dacă am fi trăit în Sparta, am fi fost uciși de mici, fiind necorespunzător.

Cred cu sinceritate că trebuie să încurajăm egoismul feminin. Femeile sunt cea mai importantă parte a societății umane și încercarea de a le închide într-o carcasă unde nu au valoare decât dacă valorizează pe cei de lângă ele nu ne face decât rău.

Poate ar trebui să deschidem ochii și să vedem că femeile de lângă noi nu sunt doar cele care ne spală ciorapii și chiloții sau ne educă copiii și că suntem norocoși să fim aproape de niște oameni care au speranțe, visuri și nevoi care nu țin cont de prezența noastră sau a copiilor pe care ni i-au făcut. Și să le încurajăm. Pentru că, în final, vom avea lângă noi niște oameni împliniți și fericiți.

Merită.