la marede micu`TZU

Mi-am luat nevasta (de fapt ea pe mine) şi am purces vineri după amiază la plajă, într-un golfuleţ mai simpatic. Am stat la baza unui dig (ca-n foto), lăngă o domniţă şi un domn mai în vârstă, ulterior mai apărând un tataie. Cei trei păreau că se cunosc, ceva de genul clienţilor vechi ai locaţiei. Apa un pic cam rece (estimez un 18 gr.) dar foarte curată, limpede. Plecând de la acest aspect, unul din ei spune ceva de genul că de regulă, apa e murdară şi din cauza Petromidiei, mizerie şi poluare peste tot. Inclusiv acolo erau peturi, cutii de bere, suc, etc. Comentam noi aşa şi ne plângeam că aruncă nenorociţii pe acolo, că oricum nu adună nimeni, etc…. Trece juma de ora şi scoate un tataie din ăia o bere, o rade şi jap aruncă cutia sub o piatră. Eu zâmbesc acru şi….. tac. Nevastă-mea ia o pungă şi începe să adune peturile şi cutia ăstuia, la care ălălaltul spune că de ce adună, că nu le-a făcut ea.
Doamna mea, într-un moment de inspiraţie de zile mari zâmbeşte absolut normal şi spune: „vreau ca maine când vin aici să fie curat”. Ăla cu berea s-a făcut pământ, iar tipa de era acolo îi spune „nea …cutare… ai o bilă neagră”.
Concluzia e a fiecăruia.
A mea e clară.
Mereu ceilalţi sunt de vină.
La nivel declarativ stăm excelent.
Practica ne omoară.
În practică nu reuşim să nu fim nesimţiţi.