Citind chestia asta, primită pe mail, m-a izbit bunătatea și dăruirea propovăduitorilor cuvântului domnului nostru, Iisus Hristos. Atât donatorul, cât şi primitorul să fie creştini ortodocşi Donatorul să nu moară prin donare Primitorul să fie în reală nevoie de transplant, altminteri fiindu-i pusă în pericol viaţa Transplantul nu se poate […]
Circulă un mail zglobiu, de la niște agenții, în care bloggerii sunt îndemnați cu voioșie ca duminică să își închidă blogurile, ca parte a unei ințiative cetățenești de de scoate lumea la vot. Trecem peste penibilitatea îndemnurilor de genul, care se bazează întotdeauna pe acțiunea celor din linia 1, a publisherilor. […]
Fraza zilei. Domnule Ponta, oare Traian Basescu i-a prostit pe romani cand v-a pus prim ministru? Un Iohannis mult mai articulat si coerent, vizibil pregătit de către stafful de campanie. Dacă ieri era așa, acum era președinte. Se joacă. E fun LE: Klaus Iohannis nu va participa şi la dezbaterea de […]
Am fost și sunt foarte mulțumit de Galaxy Note 4. E cel mai bun telefon pe care am pus mâna în această viață și, printr-un joc frumos al sorții, e al meu. O singură nemulțumire am. Bateria, care este zero barat. Am fost mulțumit, la început. Ținea lejer 24 de […]
Curtea Constitutionala a decis astazi ca este neconstitutional articolul din legea educatiei care spune ca “La solicitarea scrisa a elevului major, respectiv a parintilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate sa nu frecventeze orele de religie”. Judecatorii Curtii au apreciat ca cei care trebuie sa faca o […]
Poate că e bine că apar mizerii de astea, evident create de echipele de campanie ale candidaților. Pentru că se face clar diferențierea între ironia naturală și mizeriile făcute la locul de muncă. Și poate imbecilii care se ocupă de Victor Ponta vor realiza că internetul nu este locul în care împart ei […]
Cine a trăit sub domnia lui Adrian Năstase își aduce aminte la perfecție ce vremuri voioase erau pentru presă. Bătăile întâmplătoare de pe străduțe întunecoase, ciomăgeli rapide în scări de bloc sau, din când în când, accidente minore de mașină. Câte unul în fiecare zi. Serios, nu e glumă, lucrurile sunt […]
Deputatul PPDD Liliana Ciobanu i-a cerut premierului Victor Ponta să precizeze ce măsuri are în vedere pentru interzicerea desenelor animate care instigă la violenţă, arătând că Lolek şi Bolek, Ciocănitoarea Woody, Mihaela sau Bălănel şi Miaunel au fost înlocuite cu monştri, roboţi sau vampiri. Prin metoda empirică de demonstrație, am ajuns la […]
Mulți s-au urzicat la adresa lui Vali, când a scris că satul românesc trebuie să moară, luând mot-a-mot cuvintele sale și imaginându-și hoarde de hisperi corporatiști sugrumând țăranul român, cu firul de la încărcătoarele telefoanelor. Inclusiv Mircea Mi-am luat suturi in cur ca o fetiță Badea, alături de colegul său […]
Câteodată regret că stau la casă. Mi-am montat la poartă o chestie cu ATENȚIE CÂINE RĂU și am lăsat la vedere cușca lui popică, prin urmare, nu mă deranjează nimeni. Poștașul răcnește respectuos din uliță, dacă are ceva să îmi dea, împărțitorii de pliante nu ajung, pentru că strada e la dracu cu […]
Să venim acum și cu completare la articolul de ieri despre măgăria făcută de quickmobile. Victor Kapra a primit un grațios email de la Tudor Tiboc, managerul general al Quickmobile. Pe lângă bullshitul obligatoriu, să spicuim o mică parte: Din pacate, la situatia aceasta s-a ajuns dintr-o comunicare deficitara intre […]
Nu vă uitați la mine, că nu știu. Și eu întreb.
Prima chestie ar fi că suntem pe ultima sută de metri cu tipăritul cărții #acum9ani. În ea se regăsesc absolut toate poveștile din acea zi și fiecare dintre voi, cei ce vor dori, desigur, va primi un exemplar. Țineți aproape, pentru că la începutul lunii decembrie vreau să ne strângem […]
Lunea îmi aduc aminte de contul meu de Instagram, pe care în continuare nu prea îl utilizez, din varii motive. Din fericire, am învățat să dau follow câte unui filozof modernist, de la care să mai prind una alta. Anllela Sagra a fost de acord să ne arate cum trebuie să arate […]
Suntem un stat eminamente ortodox. Tradiția străbună ne duce pe drumul ortodoxiei încă de pe vremea când popoarele barbare au trecut năvalnic, pe aici. Goții, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, longobarzii, ungrii, pecenegii, cumanii și, cu voia dumneavostră, tătarii au venit barbari și au plecat cu mirul domnului în suflet. Nevoia […]