Sâmbătă, când am plecat cu avionul spre UK, mă gândeam că o să fie omor în aeroport. Ăia de la Wizz ne dăduseră mail să fim cu 3 ore mai devreme, din cauză că e aglomerat în perioada asta și eram toți plini de fericire că vom sta la coadă ca eroii.

Desigur, ca în scenariile cele mai bune, aeroportul era gol. Și noi eram cu 3 ore mai devreme acolo, pentru că de ce nu. Anyway, ajungem la securitate, unde erau maxim 20 de oameni înaintea noastră, ceea ce e un mizilic, având în vedere că am stat și la cozi de sute de persoane, care ieșeau pe ușa aeroportului.

Băi și stăm. Și stăm. Și stăm. Și nu se mișca nimic, vameșii se tot foiau pe acolo, noi ne uitam la ei, toată lumea se foia de nervi. Până când ne-am dat seama de ce se stă. Fiecare tâmpit de om de la coada aia avea în trollere ceva.

Un grup de tineri țigani aveau un cutter. Serios, un foarte frumos cutter. Nu știu ce s-a întâmplat cu ei, pentru că au plecat, cu scandal, pe o ieșire laterală, împreună cu o tipă de la SRI. Altul avea în bagaje o sticlă de 2 litri de apă. Următorul avea una de cola. Serios, tot așa o țineam, cu grup de români imbecili plecând din țară fără să respecte reguli.

Și, când am ajuns la cel care era fix în fața mea și cu care comentam chestii gen Nu se poate așa ceva, nu ai cum să știi că nu se vine cu cutter în avion, îi oprește și ăstuia trollerul, pentru că se vedea ceva suspect. Știți ce avea suspect, ascuns bine bine printre hainele din troller?

2 tuburi de gumă și….și… hai, că nu o să ghiciți niciodată.
UN TUB MARE DE SARE IODATĂ.
Îndesată printre haine. Nu am înțeles și, în continuare, nu pot să înțeleg. DE CE ȚI-AI LUA ÎN TROLLER SARE?

Oricum, funny. După aia a fost funny cum, la îmbarcare, cine urla că nu i-a informat nimeni că s-au schimbat regulile și, dacă vor cu troller în cabină, trebuie să plătească? O doamnă româncă, însoțită de alți doi domni români, vajnici de patibulari, toți. Scrie peste tot că, dacă vrei bagaj sus, trebuie să plătești. Pe siteurile de rezervări te atenționează la fiecare pas. Doar românii noștri nu știau.

În altă ordine de idei, îi înțeleg cumva pe englezi că vor brexit. Dintr-un avion plin, nu exagerez cu nimic, cel puțin 3 sferturi erau țigani și majoritatea se cunoșteau între ei. A fost un circ continuu 4 ore, plimbări, discuții în țigănește, copii chirăitori, țigani în picioare pe culoar care nu se dau la o parte chiar dacă e cabin crew cu împinge tava aia, tot tacâmul din românia.

Poza ne-a făcut-o un fan, de la distanță. Ne-a trimis-o cu mesajul VĂ VEDEM!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

66 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    De unde aveai bani de cafea in aeroport? :))

    • #2

      erau niște resturi la masă și ne-am așezat repede, sa nu le ia alții

  2. #3

    Asta sunt românii, în majoritate țigani.

  3. #6

    Plecat la Viena luna trecută cu Laudamotion (Ryanair cu avioane mai spațioase). La check-in niște tipe se certau cu aia din staff. Scandalul s-a mutat apoi la poartă. Aparent una din ele vroia să plece din țară cu bărbat-su, cetățean necomunitar și fără drept de ședere, deplasare sau ce problemă avea el acolo. Cucoanele supărate că “nimeni de la agenția asta a dvs nu ne-a informat”. Ryanair e agenție, da? La fel și ambasadele, consulatele, ministerul de externe, toți trebuiau să vină să o anunțe pe duduie de legile interne și internaționale.

    Urcat în avion, în spatele nostru o isterică. La prima vedere părea femeie normală, nu dădea de bănuit că ar avea probleme ascunse. Prima dată că de ce nu are muzică. Îi pun prietenii ei pe telefon valsuri vieneze, nu îi plac. Decolăm, începe să urle că ea vrea zahăr, că i-au amorțit mâinile, picioarele, numai gura nu îi amuțise. Bărbat-su jenat îi explica că nu poate să umble în bagaje în clipa aia, că eram în ascensiune, prietenii încercau să îi dea bomboane. Nu, că ea vrea acum zahăr. Când s-a stins semnalul de centură ea deja era în față, peste stewarzi. La aterizare a aplaudat. Am mai reîntâlnit-o pe la Schönbrunn, numai gura ei se auzea.

    La întoarcere tot Laudamotion. Scaunele noastre ocupate de niște țigani. Ea la margine cu copil mic în brațe, el la mijloc, un prieten de-al lor la geam. Văzuseră locuri libere unii lângă alții și s-au așezat acolo, chiar dacă ei aveau locuri în altă parte. Copilul a urlat tot drumul, mă-sa mai avea puțin și îl dădea de-a dura prin avion, ta-su fugise panicat, prietenul lor rămăsese să suporte puradelul. Pe noi ne-au pus stewarzii pe locurile de lângă ieșirea de urgență, nu am avut atâta loc la picioare nici când mergeam cu avioane de linie. La aterizare au sărit toți sincron în picioare, și apoi au stat înghesuiți un sfert de oră în picioare până am debarcat.

    • #7

      N-am înțeles ce-i cu cucoanele + isterica&co? Erau români sau țigani? Să știu cât de indulgent sunt. Plm, pune adjective de identificare etnică peste tot, să știe tot omul cum și cât râde.

      youtu.be/JRFCjsYuyWg

    • #8

      Ai de plm – plec azi la Viena cu Ryanair ( ca alde Austrian au preturi prohibitive – adica mai bine petreci revelionul la Poiana Brasov). Nici nu vreau sa ma gandesc ce ma asteapta 🙁

  4. #9

    N-ai avut noroc si de vreo videochatista? Eu de obicei prind minim doua ca nu zboara singure. Ma gandeam odata sa le intreb daca sunt cu vreun client care vrea sa le faca felul in baia din avion! :))

  5. #10

    “Patibulari”? Ahem…uite cine citeste piticigratis…

    • #11

      da, ca ala e singurul care stie sensul cuvântului. cand scriam eu prima oara de patibulari, piticigratis striga dupa ma-sa, sa ii arate soldatii

    • #12

      M-am dus la dexu’ online sa vad si eu ce inseamna patibular.
      Nu e de bine fratilor.

    • #13

      înainte să afli ce e patibular:
      ( ͡° ͜ʖ ͡°)
      după ce afli ce e patibular:
      ( ͡⊙ ͜ʖ ͡⊙ )

    • #14

      Mă întreabă o colegă din Brazilia cum se traduce comentariul meu.
      before anal:
      ( ͡° ͜ʖ ͡°)
      after anal:
      ( ͡⊙ ͜ʖ ͡⊙ )

    • #15

      before anal ( . )
      after anal ( O )

    • #16

      Desi Maithun e mort dupa “O sooooole mioooooo”?

  6. #17

    Circul numai cu trenul și vapoare, sînt pensionar, nu mă grăbesc nicăieri și călătoresc doar în Europa.
    Comod, de multe ori mai rapid decît cu avionul, fără stres…

    • #18

      Ai şi tu dreptatea ta … sunt mai multe avioane pe fundul märii decât vapoare în ceruri (citat de pe meme public).

  7. #19

    Nu se pune problema ca nu stiu de taxele pe bagaje. Majoritatea stiu, sau observa la fata locului, dar incearca si ei, poate merge si asa.

    Cand sunt cu copilul la hipermarket si ma plictisesc rau, ma asez la coada “pentru familii”. Garantat am parte de 2-3 conversatii spumoase cu cetateni singuri care se pun acolo cu caruciorul plin de baxuri de ulei Unisol, coniac Unirea, chiloti Uniconf sau mici Unicarn (scuzati, inca pe modul centenar). Desi vad peste tot baloane si michimauși, le intra piese de Lego prin slapi si la fiecare 3 secunde le trece printre picioare cate un plod chiraitor, tot adopta cea mai inocenta expresie faciala din Univers atunci cand li se adreseaza racnind suava fiinta de la casa sa-si mute hoitul la alta coada. Asta desi in prealabil au ignorat cu stoicism sugestiile orale ale parintilor senini si degajati, cuprinsi desigur de un calm seren dupa macar o ora de armonie familiala si good parenting cu copiii la cumparaturi.

    • #20

      costa 38 de lei. cu 38 de lei cari 2 bagaje, unul de mana sub scaun si un troller de 10 kg. nicaieri nu scoti un asemenea deal.

  8. #21

    Sa aveti grija. Cica e nasol rau perioada asta in UK. Se anunta vreme incredibil de rea. Posibil sa fie chiar si 5 cm de zapada.

    • #22

      5 cm de zapada blocheaza juma de Londra

    • #23

      Pai de aia luase si nenea ala sarea cu el. Daca ingheta pista putea sa deschida geamul sa dea cu niste sare pe ea si asa ateriza avionul in siguranta. Chiar se face misto degeaba…

    • #24

      Sa dea dracu’ sa va mai auz ca puneti “5cm” si “zapada” in aceeasi fraza!

  9. #25

    Cum bre “de ce sare”? Tu nu stii ca rromanu’ e supertitios? Nu tre’ sa-i dea lu’ ala din spate cu sare-n ochi cand sunt turbulente mancatzash? P-astia nici n-ar mai trebui sa-i opreasca… poate doar la intoarcere.

  10. #26

    5 becuri ce lucesc in zare…

  11. N-am mai zburat din 99. La Aeroflot internă, Teply Klyutck – Moscova, ne-au dat de băut la sol, in avion. Bomboane de lămâie, votcă și castraveți murați, altceva nu era de găsit. Au venit cu ceva mașinuță cu aburi ca să dezghete roțile la avion, era negru tot, un abur negru ca smoala, ăștia pompau în neștire, noi pileam în avion. Trei ore, cu bazaitul motoarelor și ceața aia. După aia “stoi! Benzin! ” normal, se consumase carburant. În avion era ca la balamuc, toată lumea, inclusiv copiii (nu se zbura cu copii sub 14 ani) era beată. Am plecat după 7 ore de stat în avion, băut, fumat, cântat, zbierat. Voi vă plângeți pentru un bitang care urlă?

    P.S. cel mai mare briceag ever, în avionul ăla l am vazut.

  12. Bai, doar rasisti pe-aici! Plm, tiganii nu e si ei oameni? Chiar asa, sa ne fie rusine cu romani de-ai nostri?

  13. #34

    Aia trei sferturi din avion au sărit din căruța cu coviltir direct in avion… Au ars niste pași. Nici cu românii nu îmi e frica. Avem o lipsă gravă de educație. Nu ne-a învățat nimeni la școală că in avion trebuie să urmăm regulile, sa ascultăm ce zic stewardesele, sa facem dus înainte de calatorie… Sa facem dus înainte de călătorie… Sa facem dus înainte de călătorie. Educația civică as puneo materie obligatorie la bac. Nu degeaba ne fac ăștia români nespălați și sălbătici într-un fel au și ei dreptatea lor. Mă uitam in ochii stewardeselelor – săracele erau mai chinuite și umilite decât nașul de pe personalul de videle

  14. #35

    E bine ca nu aveati niciunul un punctulet rosu pe voi.

  15. #36

    Cetin Bond, international man of mystery.

  16. #37

    Draga Cetin,

    Eu mi-am invatat fiica de 8 ani (cel mic e inca prea mic sa inteleaga) ca atunci cand aude vorbindu-se romaneste, sa taca si sa asculte. Asta pentru ca in 80% din cazuri, chiar nu are nimic de castigat daca vorbeste romaneste si ea. Ba din contra, avand in vedere nivelul discutiilor in public purtate in limba romana in orasul in care ma aflu, e posibil sa evite situatii neplacute. I-am explicat ca asta e super-puterea ei: poate sa inteleaga ce vorbesc “the baddies” care sunt suficient de prosti incat sa se laude cu voce tare ce au mau ciordit, unde vor sa mai ciordeasca, etc.

  17. #39

    faza cu trollere in cabina nu e valabila doar la Wizz, ca din cate tin minte la companii aeriene normale te lasa daca sunt in dimensiunile acceptate (gen 50 x 40 x 20 sau pe acolo)

    • #40

      la lowcost nu ai voie cu troller daca nu platesti. ai voie bagaj mic, care sa intre sub scaun. lucru care ma multumeste nemasuray de mult, inainte veneau cu 3 troller de caciula, ocupau toate locurile si tu stateai, cu biletul in mana si te uitai ca proasta

    • #41

      Si mai sunt si aia care cred ca geaca lor trebuie sa ocupe un bine meritat loc de troller. Nu poti sa pui geaca peste troller. Trebuie sa ocupe un loc separat, ca deaia ai stat la coada 2 ore in picioare, sa intri primul in avion si sa ocupi tot spatiul. Mi-a explicat mie un domn nervos cu o injuratura si amenintare ca el deaia a stat primul la poarta. Ghinionul lui a fost ca eram chiar la pe al doilea rand, insotitoare de bord a auzit, am avut confirmarea ei ca a auzit ce mi-a zis si..am chemat politia. Am inceput sa am toleranta zero pentru toti imbogatitii peste noapte.

    • Mă, nu râdeți de mine că nu știu:

      Să zic, ajung în avion cu cabin troller. Plătit, morți și răniți. Deschid cutia de deasupra și înăuntru e bagaju’ unui idiot. Care și a pus și geaca pe locul lui. Ce fac?
      Dacă e după mine, îi scot bagaju’ d acolo și l pun pe al meu. Care e procedura? Mă duc să-l pârăsc la tanti sau ce?

      În tren întreb al cui e bagaju’ și dacă e un malac, îl invit să-și ia cotețu’ d’acolo. Daca e vreo pisi, îl mut eu.

    • #43

      nu ai voie sa te atingi. am facut eu asta in avionul de roma si i-am dat jos bagajul. cica doar stewardesa decide ce si cum.

    • #44

      Da, nu ai voie sa atingi ce nu este al tau, doar echipajul avionului. In cazul meu, eu am intrebat domnul ca el era la mijloc si partenera la geam, daca sunt bagajele dansilor, ca as vrea sa pot pune trollerul si nu vreau sa le murdaresc gecile. Si el mi-a zis: nu ti poti misca curu sa l pui mai in spate? eu am apucat sa ma incrunt gen..ce a fost asta? Si a continuat ca poate vreau sa mi dea una peste cap cu trollerul meu murdar ca el de a stat primul la coada la imbarcare ca sa si puna lucrurile cum vre el. Si aici s-a cam incheiat discutia si interactiunea cu individul, moment in care m-am indreptat catre insotitoare, a confirmat ca a auzit si incerca sa l linisteasca cu vorba buna, dar eu am insistat ca vreau sa povesteasca comandantului si sa reclam la politie si comandantul mi-a dat optiunea fie sa cheme politia de pe otopeni fie la coborare cand ajungem. A intrebat individul unde este rezident si l-a sfatuit ca ar fi mai bine sa colaboreze cu politia de pe otopeni.

    • #45

      si ce fu mai departe?

    • #46

      A chemat comandantul politia, mi-au luat mie si insotitoarei declaratie. Apoi au discutat cu comandantul de si pe individ l-au poftit sa coboare cu ei, partenera lui a coborat si ea. A fost simplu ca nu avea si bagaj de cala si nu s-a intarziat mult plecarea. Dar pana sa vina politia am aflat si eu si comandantul, desi omul ii spunea ca il sfatuieste sa se opreasca, cine e el si ce o sa ne faca noua.

  18. #47

    Am patit si noi asta la securitate. Tot pe Otopeni. Oameni care aparent ai fi zis ca ar mai fi circulat cu avionul. Desi erau intrebati: laptop, tableta? Sa le puneti separat. Nu stiu daca pe principiul merge si asa, toti au uitat sau toti sunt batuti in cap, dar le lasau in troller!!! In fata mea 5 insi au facut asta. Alta avea lichide geluri de dus, apa termala si alte cacaturi…in cantitati mari. Nu inteleg ce e cu natia asta a noastra.

  19. #48

    Sarea e nimic, prin 2014 cand am zburat ultima oara Otopeni – UK era una cu legaturi de cimbru. Mai multe, in bagajul de mana. Aveti grija prin Anglia aia, ca nu au condimente, niste saraci.

    • eu merg cu leustean si marar.
      nu inteleg care e problema cu sarea?

    • #50

      Ai sa razi, dar desi au condimente din toata lumea, leustean proaspat nu au. Habar n-am de ce, pur si simplu nu au. A trebuit sa pun frumos seminte aduse din tara si de atunci ne-am carat cu ghiveciul de leustean in toate casele in care am stat :).

    • #51

      eu am cumparat leustean, tarhon si patrunjel, proaspete, de la Morrisons

    • #52

      Este leustean la Morrisons, dupa cum spune si Cetin. Si marar, si cimbru, si patrunjel si tot ce-ti doresti. A, da, si sare.

    • #53

      lol. deci nu suntem singurii cu ghiveciul :)) Mie mi face placere sa cultiv, dar nici nu gasesc peste tot.

    • #54

      Ceea ce se gaseste aici, cel putin in Londra, nu este cimbru, ci este cimbrisor, adicatelea din ala din care faci ceai, dar na, e si asta un trend sa ii iei de fraieri pe romanii care spun ca nu gasesti de toate in UK. Poate in alte orase s-o gasi. Eu nu am reusit. Asa ca da si eu voi veni cu cimbru cand ne intoarcem.

    • #55

      brrrrr cimbru, ma bucur ca nu dau de el

    • #56

      Leustean la magazin in UK ???
      Caut de ani de zile asa ceva.
      Utima data am luat de la amicii din Germania. In uk am vazut doat in (doua) gradini botanice.

    • #57

      in germania nu am vazut decat in ghivece

    • #58

      Domnu’ Cetin, mersi de pont, uite am sa incerc. Faza e ca acisilea pe unde vietuiesc e un singur Morrisons, si ala e pe cea mai aglomerata artera din oras ( si prea departe), asa ca ii cam zic pas. Eu sunt cu Aldi + Tesco la cumparaturile saptamanale.

    • #59

      iar eu sunt langa un morrissons si tanjesc dupa un tesco…

  20. #60

    Bai, m-a luat un pic rasu’ cand am citit de aia cu cutter in bagaj, dar mi-am amintit ca si eu am avut in bagajul de mana un briceag cand am zburat spre Canada. Doar ca securitatea in aeroport e atat de stricta si serioasa incat nu l-au detectat… si am schimbat 2 zboruri. Bine, pe de alta parte, nici eu nu stiam de briceag, crezusem ca l-am pierdut…

  21. Lasa ba ca am venit in romania si am consumat niste lichide cu apa relativa cam multe. Si au mai ramas niste doze. Am ajuns acasa, am scos dozele, am facut bagajele si am plecat la aeroport.
    “aveti lichid”. Evident, ramasese o doza in bagaj. I-am zis “scuze” si cam atat.

  22. #62

    Care cimbru, care sare? Am o amica, a plecat in Italia ducand in troller carnati de Plescoi.No joke!

  23. #63

    De ras daca n-ar fi de plans.

    Nu stiu daca lb romana e stridenta sau doar nou avem obiceiul de a vorbi tare, tipat aproape.

  24. #65

    Asta cu VA VEDEM suna a amenintare?

    Nici macar sa va salute in persoana. Foarte urat asta sa faci poza cuiva fara aportul acesteia.