Via Vlad the Impaler

Ați citit? Ați citit? Ați văzut ce aplicație bună e TikTok? Și ce bună e dpdv informațional și educațional, copiii văd numai lucruri frumoase și bune, datorită partidului, care are grijă de copilăria lor și are grijă să crească frumos și echilibrat, numai câteva ore pe zi.

Nu zic că doar dl. Popescu a primit bani de la agenția care se ocupă de TikTok, prin ambasada marii republici. Nu. Spun că și RFI a primit bănuți de la domnii chinezi și că activitatea face parte dintr-o campanieonline, așa cum a fost și campania cu Huawei, când, brusc, domnii bloggeri deveniseră experți în mari rețele și în 5G și clamau că nu are cum pentru ca să existe 5G fără existența Huawei.

Acum, ce să zic, dl. Popescu. Eu înțeleg că copiii dumneavoastră, dacă îi aveți, deși păreți genul fără succes la femei, nu mănâncă verticalitate, mândrie, onoare sau responsabilitate și că aveți nevoie de bani pentru icra neagră de toate zilele și șunculița martinel, 20 de lei 4 felii. Dar totuși, să știi că Tik Tok este un cancer generalizat, cu un algoritm care, cu cât te scufunzi mai mult, cu atât te împinge mai jos, iar în mâinile unui copil incapabil de a discerne realitățile între ele, este o metastază nucleară și, totuși, să îl aperi pe motiv că, în china, e diferit, adică să mai împingi în față și narativul tip Hai să fim ca China…este dezgustător, tovarășe.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

34 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pai sa se duca domnu respectiv sa-si creasca copiii in China, ce mai sta?

    47
  2. #2

    Ce frumos, ce oameni minunati chinezii astia. E incredibil sa ai acces liber la informatii educative, sa citesti despre Mao, cel mai mare criminal din istorie, sa inveti despre cancerul numit comunism. De ce am impresia ca asta e un alt prost care plange dupa inviorarea la ora 6, ceaiul fara gust cu conserva de hering, plantoane si sectoare si alte minunatii ale taberelor de copiii? Off copiii, ce minunat era pe vremea mea, nu pierdeam timpul cu telefonul si tableta, culegeam porumbul colonelului si cartofii secretarului. Alea vremuri…

    30
    • #3

      @Tony: esti in eroare. omul nu apreciaza sistemul din china, nu vrea sa traiasca acolo, nu vrea sa fie “ca pe vremuri”. este doar o persoana care exprima un punct de vedere conform intereselor unei puteri straine pentru o suma de bani care sa ii asigure un trai confortabil in democratie si belsug. si unde, culmea, chiar poate sa deschida gura si sa spuna astfel de lucruri fara sa infunde oarece puscarie sau tabere de vara cum sunt alea pentru uiguri.

      20
    • #4

      tocmai azi și-a luat liber domnul w…

      6
  3. Ce prosti si chinezii astia, daca e asa bun tik toku la ei acolo de ce au limitat accesul copiilor la 1, 2 ore?

    18
  4. Ca tot vorbim de China si de propaganda, uite ce se mai propaga pe retelele sociale si WhatsApp. Cat de buna e China si cat de harnici sunt saracii chinezi, nu ca poponarii de vestici

    DIO, OCCIDENT, BUN VENIT, ASIA!

    Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul financiar al lumii, dar și cel de inteligență, se transferă în Asia ireversibil?

    Până acum, peste 90% din marile invenții ale lumii au aparținut occidentalilor, fiind primii in cursa descoperirilor, a inovațiilor, dar acest lucru tocmai se schimbă sub ochii noștri. Nu îmi spune de Silicon Valley, când doar în Shenzen este un Hi-Tech Park cu 600.000 de programatori unde, în medie, un apartament costa 1.6 milioane dolari și salariul mediu este de 8.000 $.

    În China, in iunie e bacalaureatul chinezesc. Două zile, 3 examene pe zi, fiecare a câte 2.5 ore. Întreaga țară s-a oprit ca să nu deranjeze examenul. Construcțiile s-au oprit și, pentru orice zgomot, amenda este de 2000 $.

    Concurența și dorința de a reuși a copiilor chinezi este la un nivel la care un copil european ar claca psihic.

    Este imaginea unei țări care, într-adevăr, pune educația pe primul loc. Sunt facultăți chinezești cu 2000 candidați pe un loc si nivelul de inteligență este incredibil de ridicat.

    Vom pierde orice concurs în viitor, exact din cauza felului în care am ajuns să ne educăm copiii.
    Și mai e un factor. Sunt fanatici ai muncii. Știu că este greu de imaginat, dar angajații chinezi sunt gata să lucreze și gratis dacă e nevoie și li se da un obiectiv.

    Angajații Huawei au anunțat că sunt dispuși să lucreze gratis doua luni pentru a ajuta compania să depășească impasul actual.

    Noi am face asta? De aceea, stăm să pierdem competiția. Educația și fanatismul asiticilor sunt greu de înțeles pentru occidentalul de rând spălat pe creier de globalizare, flower power, transgenderisme și curcubee.

    În fata acestui colos, singura noastră șansă este să ne unim cu toții, Europa-SUA și să punem, la fel, educația pe primul loc.
    În următorii ani avem one-shot să construim întreaga societate occidentală în jurul educației, să punem invențiile și inovațiile în centrul preocupărilor noastre. Dacă nu ne revenim, atunci trebuie să ne învățăm copiii limbi asiatice și să ne rugăm la Dumnezeu să nu ajungem vreodată, în timpul vieții ăsteia, la un conflict Occident – China, că ne vor sări ochii din cap cu toate fițele noastre occidentale și toate flic-flacurile culturale. La Shenzen se plateste 2.000 $/lună chirie pentru un apartament. E nebunie. Toate marile corporații globale au birouri acolo. Nu ai, nu exiști la nivel global.

    Istoria se întoarce?…

    După secole de colonialism, Asia va prelua controlul lumii: China, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Malaezia, India etc.

    Și de ce asta?… Fiindcă în timp ce Occidentul este precupat de distrugerea rădăcinilor, care i-au adus măreția cultural-științifică și spirituală, este preocupat de probleme stringente precum transgenderismul, familia homosexuală, schimbarea sexului, predarea sexului oral și anal de la clasele primare, asiaticii sunt preocupați de muncă și de păstrarea moralei sociale istorice. De conservarea tradițiilor.
    Ei muncesc, n-au timp a se ocupa pentru a descoperi noi genuri fluide.
    Când Asia a fost zguduită de crahul financiar din 1997, coreenii (din Sud) au dat buzna la bănci să-și depună aurul (bijuteriile), pentru a reface tezaurul Bancii Centrale și a salva economia. Niciodată nu se va întâmpla asta în Occidentul corupt.
    Concluzia?…
    Singura salvare a Occidentului va fi reîntoarcerea la valorile creștine, abandonate, renegate și EDUCAȚIE temeinică.
    Lucru imposibil în situația de față, suntem preocupați cu distrugerea propriei identități, fără șanse de supraviețuire pe termen mediu și lung…

    16
    • #7

      „nivelul de inteligență este incredibil de ridicat” Cred că n-ai vorbit niciodată cu un tocilar enervant și obtuz cu ditamai media la gaokao.

      „Occidentul corupt” Da, ne mai și futem în cur la greu.

      „singura salvare a Occidentului va fi reîntoarcerea la valorile creștine, abandonate, renegate” Deci să nu ne mai futem în cur? Hmmm

      „Angajații Huawei au anunțat că sunt dispuși să lucreze gratis doua luni pentru a ajuta compania să depășească impasul actual.” Angajații Huawei, cu mici excepții, sunt niște argați enervanți. Cu puțin noroc, îi putem găsi și Băncosului un locșor pe acolo, poate îl fut și pe el chinezii în cur.

      „occidentalul de rând spălat pe creier de globalizare, flower power, transgenderisme și curcubee” Repet, nu vă mai futeți în cur!

      „EDUCAȚIE” Băncosul a simțit nevoia să bage majuscule. Mai bine și le băga în CUR.

      „După secole de colonialism, Asia va prelua controlul lumii: China, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Malaezia, India etc.”. Pe scurt, Asia va prelua controlul Asiei și pe noi ne doare-n cur.

      „suntem preocupați cu distrugerea propriei identități, fără șanse de supraviețuire pe termen mediu și lung” M-am întristat un pic, gândindu-mă cum Băncosul își distruge identitatea de prostache tălâmb. Singura salvare e să se fută în cur.

      #肛门

      16
    • #8

      Mie mi se pare că Băncosul cita vreo perlă din înțelepciunea rețelelor de socializare, dar din viteză Maithun i-a și sărit la beregată.

      16
    • #9

      saracu Bancosu…

    • #10

      Nu pare ca la beregata i-a sarit..,

      10
    • #11

      @w

      Pare furios, nu drăgăstos…

      6
    • #12

      Ei, Doamne păzește-mă, dacă era ironic îmi retrag vorbele grele (hă hă), mai puțin fututul în cur, ar fi păcat 🙂

      5
    • #13

      sireacu, el cita de pe un grup de Whatsapp…

    • #14

      As spune ca ai facut cacatul praf, Maithun, dar si asta se interpreteaza..

      7
    • #15

      Welcome back maithun!
      Sau forth?

      5
    • #16

      Băncosul ar trebui să își schimbe numele, că în cur pe bancă sigur nu mai stă.

      8
    • #17

      sigur si singur

    • #18

      Domnule Bancosul… ce grupuri AUR/Dacii Liberi/Prietenii lui Vladimir frecventati si… mai important… cat mai e postarea zilele astea?

      3
    • #19

      :)) a intrat si ARP cu o ironie fina…

      2
    • #20

      @w, intentia era sa fie la fel se fina ca o caramida in parbriz. Dar multumesc pentru apreciere :)))

      2
    • Calmați-vă sânișorii, mai ales Maithun, care sare imediat la curul omului. Mizeria asta am primit-o de la un vecin, pensionar, cu care mai stau la o cioacă, din când în când.

      Mi s-a părut amuzantă faza cu angajații Huawei care muncesc gratis, pentru propășirea partidului și a conducătorului suprem. Vecinul s-a blocat atunci când i-am arătat ca toate firmele chinezești nu sunt private, ci deținute de stat. Și că toată mizeria e doar propagandă împotriva Vestului.

  5. #22

    Huawei tocmai ce a dat statu’ român în judecată, că nu îl lasă să participe la licitația 5G.

    7
  6. China afost un model de tara pentru toata lumea, nu stiti voi nimic!
    Cum zicea Sun Tzu: toata lumea e de cacat, China number one!

    9
  7. #24

    Pai. Am citit chestia asta de mai multe ori. Si nu mi se pare misto ce face China ci cum ne face China. Ca aici ne facura.

    In timp ce la chinezi se pune accent pe stiinta la noi vedemdin ce in ce mai dea felicitate sistemele in care copiii nu invatat nimic. In care nu au conceptu de competitie.

    Da. E frumkat sa fii copil asa. Te doare la banana. Te joci. Ajungi mare si nu intelegi de ce chinezu stie lucruri de care tu ai auzit acum prima oara. Da uitece dans nou stii

    Did fericirea chinezii or sa moara repede de colesterol. Vezi meatballs children

    Asa ca la final suntem safe

    11
    • #25

      Animaloo rupe pe China :)))

      4
    • fac misto bah, la faza cu colesterolu. Plm, nu ne mai radem si noi putin?

      chinezii au mai fost top 1 in lume. Cumva mereu au reusit sa se faulteze

      1
  8. #27

    mie imi place in china ca sunt barbati virili

    3
  9. #28

    Deci eu nu inteleg idee din spatele acelui comentariu.
    “Nu trebuie sa interzicem Tik Tok in Europa, pentru ca in China platforma este diferita si are un caracter educational”.

    D-l este atat de analfabet functional incat nu-si da seama ca cele doua situatii nu au nici o legatura una cu alta?

    7
    • #29

      nu e deloc analfabet, dimpotriva. doar ca asa a primit brieful de la agentie

    • #30

      Adic doar pare analfabet functional, doar ca e pe bani.

      6
  10. #31

    Io nu inteleg de ce zice lumea ca Tiktok e nasol si cancer, TOATE dar absolut toate retelele sociale sunt un cancer al omenirii .

    8
    • #32

      Nici eu nu inteleg de ce zice lumea ca dunhill albastru provoaca cancer, TOATE dar absolut toate tigarile provoaca cancer

      8
  11. #33

    Fals! Rețelele sociale nu sunt cancer!
    Cancerul este reprezentat de cretinii care își fac conturi și care cu greu ating la un test IQ un glorios 70 de puncte.
    F tare ca în textul citat mai sus, despre măreția Chinei, sumele sunt vehiculate în dolari
    In rest rămâne cum am stabilit:
    pentru China, India, Rusia, fostele republici sovietice și TOATĂ lumea araba… NAPALM! Sticla, cum zice cetin.
    Ar fi aerul mai respirabil fără leprele astea!

    9
  12. #34

    Saracii… n-au avut buget de alt brief sa-i dea pe 2024 ceva nou… is vreo 2 tipi prin state care pedaleaza aceeasi idee prin orice alta platforma genul YT/FB Reels, inclusiv tikshit, de pe timpul pandemiei. Treburi d-alea cu multe manute in sus si milioane de views pentru acesti geniali care ne lumineaza in Europa si US ca e vina noasta ca tikshit iti vomita gunoi, soft porn si orice altceva ce ar putea sa iti omoare neuronii.

    Nenea asta a fost un pic low pe food chain daca a primit abia acum.

    Sau na, poate e doar o tentativa de presa romaneasca standard… descoperim o prostie in engleza si o traducem :).

    Oricum ar fi, gunoi de aplicatie vomitiva…

    5