As fi scris de dimineaţă, înainte de a adormi la loc, despre ziua aceea, adusă de peste ocean,  în care se sărbătoresc cei ce se iubesc. Mai ales că am şi de ce să scriu, pentru că sunt îndrăgostit de soţia mea şi ea de mine.

Dar nu am mai scris. După cum vedeţi, nici măcar numele sărbătorii nu îl dau.

De ce?

Pentru că, în primul rând, aş fi fost acuzat că scriu pentru motoarele de căutare. Ceea ce aş fi scris ar fi fost luat în derâdere de o gaşcă de dobitoci, pe motiv că nu scriu din suflet, vezi doamne, ci pentru trafic.

În al 2 lea rând, le-aş fi dat apă la moară celor care cu adevărat spamează google zilnic. Păi dacă Arhi scrie despre asta, noi de ce să nu scriem? Şi iarăşi bombardeul de cuvinte bolduite, cu arhicunoscutele cuvinte.

Uite-aşa, ajung să nu mai îmi exprim sentimentele si gândurile pe blogul personal, din cauza otrăvii numită spam, care întunecă judecata tuturor, de la scriitor până la cititor. Şi uite-aşa, ajungi să te simţi încorsetat pe propriul site. Ceva trebuie să se schimbe.

Până unde o să ajungem?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

62 comentarii Adaugă comentariu

  1. Trandafirul era pentru Doamna ta, desigur ! Am fost placut surprins ca exista (si) un Arhi-sensibil dincolo de Arhi-cel-de-toate-zile 😀

  2. Deja am ajuns destul de rău. Dacă îţi arăţi latura sensibilă eşti ghei, dacă nu, eşti porc. Etc… Acum scriam şi eu despre asta şi e mult de scris. Pot să te citez?

  3. #3

    miluch, nici chiar atat de sensibil:)))

  4. #4

    Să ştii că atmosfera asta aţi creat-o şi voi, bloggerii de top. Aproape că nu mai poţi comenta nimic că îţi sare în cap unul şi altul “că habar nu ai despre ce vorbeşti”, ” uite-l şi p-ăsta, are blog cu 3 vizitatori şi vrea reclamă”, etc. . Voi aţi trasat liniile prin blogosferă. De multe ori aveţi dreptate în ceea ce spuneţi dar uite că mai cădeţi şi singuri în capcana rigorilor impuse peste noapte.
    Nu sunt patriot de week-end dar nu pot să nu zic că sărbătoarea asta de peste ocean a pătruns şi la noi de puţin timp şi s-a transformat într-o cocălăreală de nedescris. A uitat (toată) lumea de Dragobete şi de faptul că nici măcar de Dragobete nu ne arătam sentimentele faţă de femeile de lângă noi. Stăm şi o ardem aiurea pe stil american când ne-am obişnuit ca (doar) de 1 şi 8 martie să alergăm după femei cu mărţişoare şi ghiocei. Zic că mai avem mult de trăit până se ne simţim frustraţi că nu ne putem exprima sentimentele de Sf. Valentin.

    • #5

      mihai, confunzi personajele. eu nu sunt blogger de top si nu dau in cap la colt de strada
      si inca ceva. zi-mi tu de cate ori i-ai zis dragobete fericit iubitei tale, pana acum.

  5. acuma si Ballantines Day e spam ? da-o-n masa, o sa ajungem sa ne fie frica sa ne bagam pula pe net ca ne indexeaza google; se duce dracu’ barbatia de odinioara, romantismul si poezia … vai de pula noastra …

  6. #7

    fara legatura cu subiectu, arhi baga-l te rog si pe fratitu in blog cloud sa nu mai stau sa caut pana imi ies ochii un link cand vreau sa salivez si io pe niste poze marfa! sarumana

  7. Am şi eu o întrebare întrebătoare: De ce nu sărbătorim Dragobetele? Şi preferăm acea “minunată” sărbătoare de pe la americani- care cică nici de-a lor nu prea e?!
    P.s: eu sărbătoresc Dragobetele de vreo 4 ani…

  8. #9

    pentru ca valentine’s day suna mai frumos si e mai plin de poezie, inimioare si fluturasi. dragobete suna ca pula si aduce aminte de sapun de rufe si poale in brau pe malul raului

  9. #10

    luminita, se facu

  10. #11

    Nu cred ca s-ar fi luat cineva de tine daca i-ai fi facut o frumoasa declaratie de dragoste, sotiei tale. Fara sa pomenesti de Vallentines Day. Dar pana la urma, nu cred ca ai neaparat nevoie de-o zi speciala pentru a-i spune c-o iubesti.

    Las’ ca tu o sa-ti postezi articolul mult dorit de dragobete.

  11. Adică îmi spui că pe 14 februarie îţi vine să reciţi poezii, în timp ce pe 24 februarie îţi vine să speli rufe?! Şi de Crăciun preferi să spui în engleză? Sau de anul nou?

  12. De ce te intereseaza pe tine ce cred altii? Scrie ce simti, cum simti si de ce simti daca asta vrei. Sigur ca textul publicat poate fi interpretat si intors pe toate partile dar, pana la urma, ti-ai facut datoria fata de tine si fata de cititorii tai fideli, cei care se identifica cu multe din materialele publicate de tine. Scrie-l 🙂

  13. #16

    Chiar e nevoie de o zi stabilita de altcineva sa-i arati iubitei ca intr-adevar o iubesti?

    Chiar atat de insensibili sa fi devenit incat sa fie nevoie sa ne aduca aminte altii ca trebuie sa spunem “Te Iubesc”?

  14. #17

    moa, nu e nevoie de o zi stabilita. dar asa cum ii sarbatoresti ziua de nastere, bucurandu-te ca a mai trecut un an pe care l-a petrecut alaturi de tine, asa poti sa sarbatoresti si ziua iubirii pe care i-o porti. simplu

  15. Dar cine a spus că trebuie neapărat să şi spui numele sărbătorii? Este suficient să spui Ziua Îndrăgostiţilor şi gata.

  16. De ce Valentine`s Day? Pentru romanu` tampit care copiaza tot ce e afara! De ce Dragobete? Pentru romanii care s-au “saturat” de americanisme. Cati din cei ce veti comenta aici ati sarbatorit VD si apoi pentru ca s-a facut o campanie antiVD si vi s-a “aratat” ca si noi avem D ati inceput sa-l sarbatoriti. Lasati in pace D ca nu e sarbatoare de oras… e traditie la tara, lasati-l acolo.
    De ce sa am o zi in care sa-i spun “din inima” partenerului ca il iubesc? De ce nu poti face asta cu alta ocazie? Pentru ca “azi” nu e nimic de sarbatorit. Eu nu las sa treaca o zi fara sa-i spun sotioarei c-o iubesc, nu-mi trebuie un “motiv” sa fac asta.
    Lasati dracu` sarbatoriile astea comerciale; cand mergeti azi acasa luati o ciocolata si duceti-o partnerului si spuneti-i ca-l iubiti. Nu asteptati sa fie prea tarziu!

  17. Hai, mă copii, iar începem cu căcaturile astea? În fiecare an e discuţia cu Ballantine’s Day şi Dragobetele. În fiecare an reciclăm aceleaşi idei. Nu e mai frumos să lăsăm dracului teoria şi să facă fiecare ce-l duce capul şi cum simte el că e bine?

    Oricum Dragobelete a fost scos de la naftalină de nişte naţionalişti retarzi care vroiau să arate că “uite, bă, avem şi noi, nu tre sa importăm de la alţii!”

    Când (înainte de ’90) a sărbătorit cineva Dragobetele? Era 1 Martie, 8 Martie şi Babele între ele. Gata!

    Acum ne căcăm pe noi cu sărbătoarea neaoşă. Dacă tot l-am importat pe Valentin şi lumea se bucură de el, bucură-se în pace!

  18. #21

    ziua iubirii pe care i-o porti nu ar trebui sa fie aniversarea casatoriei? Sau aniversarea primei intalniri, a primului sarut (99% din femei tin minte acea zi si o pretuiesc ca atare).

    Intreb si eu asa, ca unu necasatorit

    • #22

      da moa, de-abia astept sa te insori si sa ii spui delicat: Papuse, eu iti arat zilnic ca te iubesc, sarbatorile astea e caca, adu-mi in plm o bere rpd :)))))

  19. #23

    @Maddame: Pe mine nu sarbatoarea ma enerveaza, ci comercializarea ei

  20. @moa: Spre deosebire de TOATE celelalte sărbători, care nu sunt comerciale deloc. Parfum, monşer!

    • #25

      Madame, mersik ptr faza cu Arghezi. M-am, ca sa zic asa, simtit :)))

  21. Noisăfimsănătoşi 😛

  22. cel putin tu iti permiti sa scrii despre asa ceva 🙂

  23. #29

    nu e bine – iti bagi p..a in spam si in toate cele – daca ai de zis ceva exprima-te.

  24. chiar daca nu ne putem compara blogurile m`am gandit si eu “oare o fi lame daca scriu ceva de valentine`s?”, mai ales ca am citit atatea articole la alti bloggeri care comentau acid fenomenul de a scrie despre sarbatori (valentine`s, craciun, paste) dar dupa am zis, ce naiba! daca vreau sa scriu, scriu si asa am facut.
    asa ca ma mir cum de tocmai tu iti faci asa ganduri, arhi…scrie daca asa simti.

  25. #31

    @arhi: Bre, nici VD fericit nu-i zic. Eu zic că e încă prea devreme să spunem că ne-am obişnuit cu VD. Cât a trecut de când ne-a atins isteria asta cu VD? Maxim 10 ani. Nu e de porc să zici că e mai culeanu VD şi că te-ai obişnuit cu el? De acord, Dragobetele poate sună mai … ţărănesc, dar e al nostru şi repet, noi (ăştia născuţi înainte de ’89) eram mai mult obişnuiţi cu 1 şi 8 martie decât cu VD şi D. Corect? Poate peste vreo 15-20 de ani VD va fi ceva normal şi la noi. Momentan e snobism pur. Încearcă să-i convingi pe ai tăi să serbeze VD şi o să vezi reacţii.

  26. #32

    Mihai, tu inainte de 89 ai auzit de dragobete? ca eu nu. si am ceva ani in spate

  27. #33

    pula e un lucru pozitiv, mai ales cand e pana in stomac. parerea mea

    • #34

      ingodwetrust, mai ales cand nu e pana in stomacul tau, ci al partenerei

  28. #35

    @Arhi: am ras cu lacrimi 🙂 Cat de plastic poti fi…..

    Flori nu o sa-i duc, nici bomboane, dar un “Te Iubesc” tot o sa-i spun, pt. ca asa e frumos, ca sa stie ca apreciez clipele petrecute alaturi de ea.

    si ca sa nu uit, mi-a luat 2 ani sa o fac sa inteleaga ca pt mine sf. valica nu reprezinta nimic.

  29. Oh, Arhi indragostitul. ;))

  30. Acuma, daca omul e de acord cu tine, si aia 10 comentatori inainte au scris deja “Te iubim pana la capat,” ce mai poate zice ? Pai nu mai zice.

    Daca nu e de acord cu tine si l-ai scos din pepen;i si-l mananca sub unghii; si intamplator sau nu a ajuns la casuta de comentarii; Pai sa nu lase el o bunatate de opinie pentru posteritate ?
    Cainele meu, cand il stresezi, uita de ladita si-mi spune tot ce simte chiar in mijloc pe carare.

    Ce sare-n ochi mai intai e o chestiune de statistica.
    Zic eu …

  31. #38

    Adrian, corect

  32. Furam toate sarbatorile ca fraieri ca nu putem fi si noi originali sa face ceva al nostru, o tara plagiata, eu unul nu sunt de acord cu aceasta sarbatoare.

  33. Uite si motivul pentru care n-ai putut sa scrii despre asta:

    www.ecostin.com/cadouri-de-ziua-indragostitilor.html

    🙂

  34. #41

    Andrei, daca m-as lua eu dupa tot ce scrie costin…:P

  35. #42

    @arhi: Nu auzisem de Dragobete dar te asigur că nu auzisem nici de VD.

  36. #43

    Mihai, exact asta vreau sa spun. Din toate punctele de vedere, si dragobetele ar fi o sarbatoare ADOPTATA, ca si VD. Iar VD sarbatoresc toti, suna frumos, e fain. De ce sa nu ne distram intr-o zi, doar de dragul de a ne spala toalele la rau pe ritm de drago-bete

  37. Ce Valentines Day? ce Dragobete?
    plm ce ma enerveaza astia care se simt patrioti.. “eu sarbatoresc Dragobete”
    Sarbatoresti pe p**da ma-tii, daca Americanii nu “exportau” Valentines-ul prin Europa de est voi nici pana acu n-ati fi descoperit ca exista numele de Dragobete.
    Pana acu cativa ani era simplu: Ziua Indragostitilor.

  38. #45

    zoli, eu ii spun La multi ani de ziua indragostitilot, iubita mea. si e suficient.

  39. #46

    “La multi ani” de ziua indragostitilor? Urarea asta e cam gay-homosexuala!

    • #47

      hippie, nu te impiedica sa fii machos is sa ii zici LMA fa, mars si adu-mi o bere

  40. Chiar mi se pare o prostie sa nu pomenesti de Valentine’s Day pe propriul blog ca vei fi acuzat ca faci spam ! Tocmai daia e blog , si e blogul tau unde poti scrie absolut orice parere si opinie care iti apartine !

  41. #49

    Ma cac pe VD si Dragobete la pachet. Dragobetele e o laba trista, aparuta ca reactie nationalist-stupida la VD. In plus, trebuie sa fiu 100% de acord cu Arhi, “Dragobete” suna ca pula. Din pacate, la fel au devenit si celelalte sarbatori. De Craciun am facut brad numai de dragul copilului, ca e mic si inca nu intelege ca nu e nici o placere sa te inghesui prin mall cu turmele de shopperi sau sa-l asculti pe dinozaurul de Hrusca cum isi behaie colinzile expirate an de an.
    Asa ca nu “sarbatorim” VD si Dragobetele din principiu. Dimpotriva, pe 14 feb. stam in casa, fiindca peste tot e plin de ghertoi (nu poti iesi nicaieri decat daca ti-ai facut rezervare cu o luna inainte).
    Daca se exclude partea comerciala, nu te impiedica nimeni sa-i spui o vorba buna iubitei/iubitului sau sotiei/sotului de VD sau in orice alta zi din an.
    @Arhi: scrie ce te taie capul. Doar e blogul tau, ce plm.

  42. cu mana pe inima nici eu nu am auzit de dragobete pana sa apara valentine`s day, dar am o scuza ca`s nascuta si crescuta la oras si n`am rude la tara. am prieteni care stiau de dragobete de mici copii pentru ca au rude/bunici la tara si au aflat obiceurile. drept urmare, dintr`un rau tot iese un bine, asa aflu si eu de dragobete, stiu ca`i in 24 febr si am invatat ceva util.

  43. #51

    Probabil sunt multi cei care citesc si dau din cap a aprobare, la un comentariu sau altul.
    Eu n-am auzit pana in ’90 nici de VD, nici de Dragobete. Ziua Indragostitilor pare mai potrivit pentru noi, Sf. Valentin e sarbatoare catolica oricum.
    Nu pierd nici o ocazie, ca orice bun roman, sa sarbatoresc. Sa ies in oras, sa fac ceva deosebit in ziua aia… ce m-ar impiedica? E o zi la fel de buna ca oricare alta sa arati cuiva ca il iubesti si il apreciezi. E bine sa simti in jurul tau ca si altii iubesc. Ce e rau in asta?
    Partea comerciala? E cam innebunitoare, mai ales daca nu ti-ai gasit jumatatea.
    Dragobete? N-am sarbatorit niciodata, am citit despre el ca despre Calusari, Mersul cu Capra, cu Ursul si alte obiceiuri din popor.
    1 Martie? Mama merita un buchet de ghiocei in ziua aia, primele flori ale anului. 8 Martie? Frezii, lalele… flori de primavara pentru mama. Evident si eu ma bucur sa primesc flori, semn de primavara si iubire.
    Martisoarele clasice sunt stresante, nimicuri inutile, bune de aruncat… intr-un sertar.
    Cu asta cred ca am rezumat tot, nu?

  44. Incepeti sa exagerati cu spam-ul in motoarele de cautare.
    Mai nou, nu ai voie sa pui titlul unui articol in asa fel incat sa descrie continutul acestuia ? Asta inseamna search engine spam ?

    Search Engine SPAM inseamna sa pui titlul unui articol fara a avea legatura directa cu articolul. Sau, mai exact, atunci cand vizitatorul deschide site-ul tau din motoarele de cautare, trebuie sa gaseasca informatii despre ceea ce a cautat.

  45. Parerea mea e a nu tre sa ai “zi” ca sa ii arati cuiva cat tii la acea persoana

  46. #54

    Daca-ti vine sa scrii, scrie, nu trebuie sa ii bagi in seama pe comentatorii de ocazie. Conteaza pentru o singura pesoana ce vei scrie in acel post.

    Iar batalia asta VD vs D e penibila. S-au ofuscat unii contra VD si au scos de la naftalina Dragobetele. Sincer, nici eu n-am auzit de Dragobete pana acum vreo cativa ani. Daca s-a sarbatorit la tara pe undeva, bravo lor. “La oras” stiam si noi de 1 si 8 Martie, unii isi aduceau aminte si de babe, care e mai mult o superstitie, nu o sarbatoare.
    Eu cu adoratul avem alte ocazii de sarbatorit, nu trebuie sa ne inghesuim cu toti cocalarii si pitipoancele “pa trend” prin oras, la restaurant sau la club, fix in ziua de 14 Februarie, numai pentru ca asa e cul. Imi inchipui ce-o sa fie anul asta, mai ales ca pica sambata.

  47. Sarutari de obrajori celei care scoate din tine toate sentimentele astea frumoase. Si tie, sa nu zici ca te ignor 😉

    Am si eu o intrebare, pentru astia de va dati patrioti. Pana nu a inceput VDay sa se sarbatorasca, unde era desteptul asta de Dragobete? Ca mi-am trait pruncia fara sa aud de el. Si inca niste anisori dupa ce a intrat pe “piata” “Vday”, pana s-au trezit patriotii ca noi am inventat gaura de la macaroana si la noi se sarbatorea de jde mii de ani. Dupa care a inceput promovarea lui 24 februarie ca raspuns “national’ la indoctrinarea imperialista. De ce nu stim sa ne bucuram pur si simplu de o sarbatoare frumoasa pana la urma? Sa ii spunem celuilalt inca o data ca il iubim si sa savuram inca o noapte de dragoste?

    Eu is pentru asta si ma bucur ca pica sambata, ca am si eu timp cu al meu sa ne dedam placerilor trupesti in liniste si pace, ca doar a doua zi e duminica. Da, stiu, si la noi e Vday in fiecare zi, dar in 14 mai e o ocazie de a reinnoi declaratiile de dragoste. Si pe 24 imi veti permite sa dau un ignore lejer sarbatorii “nationale”, ca m-a obosit 14-le 😀

  48. #56

    iar fara legatura cu subiectul….sarumanaaaaaaaaaa ca l-ai pus si pe dealer la loc de cinste!

  49. io cred ca pe tine te-o inmuiat bolovanul pe care il porti in rinichi. de cand te doare pe tine-n p… de ce zic unii si altii?

  50. Arhi,

    Daca tot nu ai scris, de ce ai scris ca nu ai scris? Ti-era jena: (www.alexradescu.ro/2009/02/tapinarii-pleaca-in-turneul-traditional-anti-valentines-day.html) sau iti era teama 🙁www.netreach.net/~trishy/vday.html)?
    Ca sa stiu daca iau axe-ul sau mace-ul la mine, mama lor de orci, ca m-am saturat sa imi tot asocieze numele cu defularelile lor!!!
    Orice sarbatoare e o sarbatoare. Daca nu-ti convine, taci, nu te trezesti cu comentatoru’ din tine taman atunci sa faca spume…
    Daca vreau eu, la urma urmei, maine e My Computer’s Day, un bun prilej sa fac o comanda online la un cos cu flori care sa ajunga la iubita mea pana ajung eu acasa.
    Si-asa sexu’ e rara avis, bine ca imi spun un sobor de preoti si niste daci vechi, cum sta treaba!
    Caca-m-as, uite ca a ajuns sa ne puta orice, in afara de propriile sosete!

    Si ma enerveaza ca ajung sa comentez si io la pozitia 60, cand se duce dracu’ tot funu’…

  51. #59

    Vali, pe radescu nu il mai citesc, stie el de ce, iar de celalalt nu am auzit.
    dar da, postul asta a fost scris cam de prost. citisem de dimineata ceva in care unul infiera VD, desigur bolduind toate cuvintele cheie si mi se facuse scarba. eh, nu reactionez bine la stimuli externi

  52. io habar n-am când e una sau cealaltă, dar m-am dus într-o dimineaţă în piaţă şi-am văzut ghiocei de vânzare.
    ceva instinctiv… la ce vreme frumoasă era, simţeam că tre’ să iau flori prima oară pe anul ăsta…
    nevastă-mea cică: aaaa… valentine’s day???
    eu: CE????? O_O