Foto
  • O altă consecinţă este depărtarea de Dumnezeu prin acceptul dat pentru documentul electronic. Vorbim despre o lepădare de Hristos, de o pecetluire provizorie prin implantul microcipului în corpul omenesc
  • “Am citit pe internet că se va imprima cu laser “666” pe frunte. În toate datele lipseşte religia, trebuie spus clar în cartea de identitate că suntem ortodocşi. CNP-ul a fost impus de FMI în baza unor împrumuturi şi am fost şantajaţi, ni s-a impus acest CNP şi este o povară pentru sufletul meu. Vrem să ieşim din acest CNP
  • La dezbatere, un alt cetăţean a spus că este speriat de faptul că i-ar putea fi făcută o poză folosind laserul şi s-a arătat indignat de faptul că pe poza mică, din dreapta, de pe cartea de identitate scrie „card”, iar citit invers este “drac”. Mai mult, a continuat el, mai jos scrie „Sex/Sexe/Sex” (în română, în franceză şi în engleză): “A ce vă sună asta? Nu voi fi niciodată de acord, decât dacă mă arestaţi, să mă amprentaţi. Şi nici nu voi fi de acord să îmi faceţi poze cu laser”
  • Mai multe, aici.

    Știți care e de fapt problema? Nu că nebunii ăștia circulă liberi, au opinii și votează. Aia e, nu toți ne-am născut egali și avem nevoie și de dătători cu sapa, iar de pensionarii de gen vom scăpa prin metode naturale, cum ar fi moartea.

    Problema reală este că, spre deosebire de noi, idioții ăștia sunt extrem de vocali și, nemuncind, fiind pensionari sau trăind din diversele ajutoare sociale oferite de stat, au timp să meargă peste tot și să facă scandal, creând impresia că, de fapt, sunt foarte mulți. Și se știe, nu contează cât de deștept ești, în sociatatea actuală, dacă mai mulți idioți se unesc și îți spun că ești prost, trebuie să taci și să acceptți că ești prost.

    Și nu văd nicio schimbare în direcția asta. În continuare, vom sta pe loc și vom fi la nivelul evului mediu din cauza unor analfabeți tâmpiți.

    Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

    Pe scurt

    Loading RSS Feed

    52 comentarii Adaugă comentariu

    1. #1

      Sugestie pentru RATB pentru un transport public civilizat: toate mijloacele de transport sa fie numerotate cu 666 si orice altceva dupa. Ex: 666-362.

      • #2

        Si scris pe fiecare usa: “validati DRAC-ul la urcare”

      • #3

        De ce să ne oprim acolo? Să aplicăm asta pentru toate regiile de transport din țară.

      • #4

        nu va atingeti de metroul din cluj!

      • #5

        @corcodusul: acolo doar iq-ul e sub/la pamant.

      • #6

        Daca la inceput e amuzant , dupa ce stai si rumegi ce ai citit de la un inginer iti vine sa te dai cu capul de pereti (chair daca E VECHI INAINTE DE 89′ ). Cum dracu sa te lupti cu toti INGINERII , asistatii sociali , o parte din pensionari ?!?!?!?!?!?!? Comunitatea ARHIPIZDAMATII va emigra complet in 10 ani .

    2. #7

      Tovarase Arhi 9 ARHHIEREU?ARHIDUCE? SAU ARHIPIZDAMATI? CUM ITI PEMITI SUB SECRETUL ANONIMATULUI SA-TI BATI JOC DE CREDINTA OMULUI SI CUM ITI PERMITI SA SPUI
      Problema reală este că, spre deosebire de noi, idioții ăștia sunt extrem de vocali și, nemuncind, fiind pensionari sau trăind din diversele ajutoare sociale oferite de stat, au timp să meargă peste tot și să facă scandal, creând impresia că, de fapt, sunt foarte mulți. Și se știe, nu contează cât de deștept ești, în sociatatea actuală, dacă mai mulți idioți se unesc și îți spun că ești prost, trebuie să taci și să acceptți că ești prost. eU SUNT INGINER VECHI INAINTE DE 89 ,TU CINE ESTI?

      • #8

        eu sunt ala de iti da muie.

      • #9

        Ha ha ha 🙂 Uite, kkturi de comentarii de acest gen ma fac de fiecare data sa ma intreb: cum pizda masii am supravietuit ca natiune 2mii de ani?!? Santem prea idioti ca grup, ca natie.

      • #10

        pai nu vezi ce natie suntem?

      • #11

        nu mai e suficient “ing. stefan”, acum e “ing. <'89 stefan"

      • #12

        Arhipizdamati, Cetin Arhipizdamati! :)))

      • #13

        var stupid = natural death();
        if (stupid.respawn) {
        natural death.refill() ;
        } else {
        keep.calm.don’t.stick.dick.in.crazy () ;

      • #14

        “Eueram ruda unui din partid si m-au facut inginer ca sa nu fac neamul de rusine ca ma semnez cu X ” There, I fixed it.

      • #15

        Pai nu am supravietuit ca natiune 2000 de ani. Conceptul de natiune are abia 200 de ani. Am supravietuit cum supravietuiesc si cimpanzeii, am mancat, ne-am cacat si ne-am futut unii pe altii vreun milion de ani de cand suntem bipezi. Inainte facem acelasi lucru ca patrupezi.

      • #16

        Si tovarășa tot inginer inainte de ’89 a fost, inginer chimist, doctor in chimie si, intr-un final, academician. Savanta de renume mondial care citea “codoi” in loc de dioxid de carbon.

      • #17

        Bancurile cu inginerii care par inteligenti dar nu pot sa se exprime de la imbecili de genul asta au aparut. Multumesc frumos, domnu Stefan. uN INGINER NOU DE DUPA ’89

      • #18

        Șefu’, cât ziceam eu că țin regulile alea? :-))
        Și, vezi că la un moment dat i s-a stricat omului CAPS LOCKu’. Să îl ajutăm cumva.

      • #19

        pai am zis eu undeva ca regulile alea sunt pentru mine?:)

      • #20

        @big0ne: Bine, dar altii au supravietuit ca natie muult mai bine ca noi. Au facut autostrazi, opere de arta, chestii. Noi n-am facut decat sa ne batem in piept cu ‘neam’, ‘traditii’ si tampenii gen ingineru’ lu’ peste asta dinainte de 89.

      • #21

        cum îți permiți, băi, sub secretul anonimatului?

      • #22

        Si eu care ma miram ca cei de la sate au inceput sa creada ca vaccinurile sunt un pacat ca asa dondane un neavenit…..ingineriiii sa traiasca inginerii. traiasca nasu’! N-a baut, n-a mancat da-i cazut sub masa si canta de acolo! E cam vechi ingineru’ asta…si dinainte de care ’89? 1989, 1889….

      • #23

        DanC,
        ai dreptate, altii construiau rachete si noi ne puneam o carpa la cur si dansam miorita sau ce plm dansam. Explicatii sunt ca ne-am transformat in natia de gainari care suntem azi cu 0 respect de sine dar la ce ne mai ajuta?

      • #24

        Sa mi bag pula :-))))))))))))))))

      • #25

        Si avatarul alocat random a inteles ca astuia i se potriveste un plasture pe gura

    3. Păi dacă respectivul ştie doar că “CNP-ul a fost impus de FMI…” e clar că nu o trăit în vremea lui ceaşcă, CNP-urile sînt de foarte multă vreme, nici nu ştiu exact de cînd, dar argumentele care vin aceşti idioţi, aceşti minunaţi idioţi care fac cinste prostiei umane, aceste argumente sînt complet penibile şi hilare. De fapt şi perlele de la bac sînt exemple cît se poate de clare cît de inculţi sîntem. Pentru că reuşim să demonstrăm în fiecare zi că prostia umană este mai extinsă decît însăşi Universul !

      • #27

        Corect, CNP – A fost introdus ca element obligatoriu în actele de identitate, de stare civilă și în alte acte personale printr-un decret prezidențial semnat de Nicolae Ceaușescu, la 2 martie 1978.

        În 1982, România atingea vârful de plată al datoriei de 11 miliarde USD către FMI.

        Nu zic ca aia nu-s tampiti, dar FMI-ul nu a aparut in RO dupa ’89…

    4. #28

      Nu vrem Doamne feri nimic cu 666, in schimb horoscopul dimineata e litera de lege 🙂 Io nu cred ca tre’ sa fim vocali, n-are rost. Un quote excelent al lui Sam Harris spune asa: If someone doesn’t value logic, what logical argument could you provide to show the importance of logic?

    5. #29

      Parintele Pomohaci agree aceasta idee si, intre timp, mai fute-n cur un discipol in ale Bisericii!

    6. #30

      Degeaba scăpăm de pensionari, sunt suficiente generaţii care de-abi aşteaptă să îmbătrânească la fel. M-am uitat şi la reportajul făcut de Pro Tv, ăla cu tâmpiţii care aruncă bani în bazinul cu peşti exotici. Erau tineri, tineri, nu pensionari! Îi vezi pe stradă şi ai impresia că sunt oameni normali, ca noi. O să ajungem mai rău ca pe vremea comuniştilor. Măcar atunci te obligau să mergi la şcoală. Nu te învăţau mare lucru la şcoală, dar prindeai o urmă de disciplină, de raţiune. Şi au mai făcut un lucru bun comuniştii: au mai surpat din biserici. Probabil singurele fapte bune făcute de comunişti: te obligau să mergi la şcoală şi au mai surpat din aceste obelimscuri de îndobitocire a neamului – bisericile. Păi când s-a mai dumirit Ceauşescu, ce-a zis? “Bă, dacă am ajuns să vă conduc io, un ţăran cu 4 clase, vă daţi seama cât de dobitoci sunteţi?! Hai, la şcoală, leprelor! Nu mai staţi cu curu-n sus în biserici, că murim de foame!”
      Dar nu-i bai, imediat după revoluţie, ce-au făcut românii? Şi-au reconstruit bisericile. Ba mai multe ca înainte; s-au înmulţit ca hidra, cum cresc căpăţânile hidrei, aşa au crescut obelimscurile de îndobitocire. Deja sunt un pericol public major, sunt un atentat la siguranţa neamului. Ar trebui date legi speciale. Cum nu ai voie să te uiţi la porno, dacă eşti minor, aşa n-ar trebui să ai voie în biserică, dacă eşti analfabet.
      Când eşti analfabet şi ai un mare gol în căpăţână, vrei să îl umpli cu ceva, devii curios! Mai întrebi una alta, mai pui mâna pe o revistă, pe un abecedar. Aşa e natura umană, din curiozitate am ajuns să folosim cuţit şi furculiţă. Păi dacă ai intrat cu tărtăcuţa goala în biserică, eşti gata, adios! Ţi-ai umplut-o cu căcat. Nu mai eşti curios, nu îţi mai pui întrebări “De ce pluteşte avionul, de ce explodează bomba, de ce arde focul, de ce plm” Totul în jur este magie, ai rezolvat-o pe veci.
      De-asta zic. Trebuie o lege dată urgent pentru salvarea neamului românesc: Eşti analfabet, nu intri în biserică!

      • #31

        Total de acord…da imediat apare biserica si spune:crede si nu cerceta.
        Citeam undeva ca prin tarile nordice biserica invata oamenii sa scrie si sa citeasca..erai privit ciudat daca nu te alaturai gloatei si sa inveti.sa cunosti.
        De acea azi Finlanda,Norvegia au cele mai mari rate de alfabetizare din Europa

      • #32

        Manu,
        Primele scoli din tara de biserici au fost facute. Primele spitale public au fost facut de biserica (primul in Suceava btw). Problema e ca biserica a ramas ca in evul mediu dar nici aici nu e neaparat ea vinovata ci populatia care e inapoiata cu secole fata de lumea civilizata. La asa o populatie avem exact biserica care se cere.

      • #33

        @Dani: That ship has sailed “salvarea neamului romanesc”. Nu cred ca mai e ceva de salvat, asta e.

    7. #34

      Stau si ma minunez ce specimene au drept de vot…mai oameni buni,nu stiu cum mai este pe la noi..dar prin tarile astea mai necredincioase aka catolice sau ce mai sunt ele..cartile de identitate sunt necesare si nu se cere sfatul lui nea caisa sau a calugarului pornohaci…
      Oamenii acestia si inca multi ca ei vor tine societatea actuala mult timp in evul mediu..nici cei ce vin din urma nu sunt cu mult superiori..atat timp cat altii dicteaza ce si cum sa fie cartile de identitate,iar faza cu religia trecuta in cartea de identitate…nemaipomenit..chiar galactic

      • #35

        surprinzator dar nu este vorba despre faptul ca unii oameni care vorbesc de cnp si fmi in aceeasi propozitie sau despre 666 si alte bazaconii pot influenta modul cum se realizeaza un act de identitate. e vorba ca exista astfel de creaturi si ca sunt vizibile si vocale, nu ca masa amorfa a oamenilor aparent normali.

      • #36

        In tarile mai spalate..marile catedrale sunt obiective turistice…si nu obiecte personale cum se face cu aceasta catedrala a mantuirii.
        Probabil si nu contest ca biserica a facut scoli si spitale..dar la felul in care se implica acum se vad rezultatele.
        Popoarele nordice calatoreau deja peste mari si tari..credeau ei acolo in ceva da nu au ramas la stadiul de ev mediu.Nu stiu daca noi vom avea vreo sansa de a scaoa de acest jeg numit biserica..sau mai degraba trecem pe meleagurile alea mai insorite

    8. #37

      Pentru a 666-a data: daca inteligentii nu voteaza analfabetii tampiti vor decide cum va fi tara asta.
      Si 2 roman, daca nu-ti place cum e tara si-i lasi pe tampiti sa decida pentru tine inseamna ca esti si tu tampit. Sau cum zicea Tim, un tampit mascat de o diploma.

    9. #39

      Degeaba boss, trebuie o extra guvernare psd sa se distruga tot, sa nu mai aiba curaj domnu inginer din 89 sa creada ca e cineva.

    10. #40

      Despre pensionarii astia spuneai ca e urat sa fie considerati handicapati care nu au auzit si nu se descurca cu email?

    11. #41

      Suntem neamul ala care boteaza un utilaj asa: m.hotnews.ro/stire/21926483

    12. #42

      La prima vedere pare o prostie si e amuzant felul in care oamenii se exprima la un nivel primitiv.
      Dar daca incerci sa intelegi de unde vine frica si rezistenta ajungi sa-i intelegi ba chiar sa-i sustii

      Chiar si acum statul roman e mult prea obez. Morbid de obez
      In conditiile astea ce om normal la cap si–ar dori un control si mai mare?
      Excluzand sclavii, astia intotdeauna vor exista si vor prefera un stat totalitar. E generatia asta crescuta cu torente, n-am vazut idioti mai mari ca astia. Pentru accesul la doua filme moca online si-ar da acceptul ca statul sa le monitorizeze toata viata.

      Iar intre idiotii astia crescuti in torente si idiotii aia crescuti in ev-mediu, cei din urma tind sa inteleaga mai bine viata. Cel putin in ce priveste problema asta a “statului totalitar”

      • #43

        Noua paradigma a intoarcerii catre popor, d-aia a castigat Trump, parerea populara e la fel de buna ca aia a elitelor in domeniu, si asa mai departe.

      • #44

        Nu ai dreptate aici.

        Ce control ar avea statul mai mare decât are acum?

        Când te opreşte poliţia în trafic, nu îţi cere buletin + permis + talon + asigurare?
        Cu ce eşti mai controlat dacă în loc să-i dai buletin + permis să zicem, îi dai doar buletinul şi el îl trece printr-un scanner şi află imediat dacă ai permis sau nu?

        Sunt de-acord că avem un stat gras care are un control mult prea mare asupra cetăţenilor. Dar vorba aia, that ship has sailed prin 1945.

        Americanii n-au nici în ziua de azi buletin, pentru că logica e: dacă o instituţie a statului a eliberat un document cu poză, prin care te pot identifica, ce rost mai are încă un document asemănător? Doar ca să nu ştie o instituţie de alta?

        Faptul că tu crezi că fără cip-ul acela ar fi mai puţin control îmi dă de înţeles că nu ai înţeles multe.

      • #45

        @manu144x
        cea mai grava mi se pare amprentarea in masa. bine, inca nu e obligatorie. insa directia e setata. momentan iti da iluzia ca poti scapa fiind “optionala”. dar nu pentru mult timp. pentru ca si in tentativele trecute de a trece legea exista directia asta.

        cat de prost sa fiu sa accept asa ceva?
        de ce sa renunt la dreptul meu de a traii anonim?
        ce avantaje as avea eu ca om liber din faptul ca statul stie unde am fost, de cate ori am fost, cand am fost.

        poate maine mi se pune pata sa sparg o banca.
        de ce mi-as de buna voie amprentele si sa renunt la singura mea sansa de a scapa?

        ideea e ca asa cum vad eu lucrurile, o batalie constanta intre cetatean si stat. orice “metru de pamant cedat” inseamna o victorie mai rapida a statului. iar eu am alergie la sistemul totalitarist.

      • #46

        sa stii ca si prin alte tari unii stau si fura de pe torente and shit,,da stii care e faza,uneori mai apare si politia la usa daca vede ca descarci ca ghiolbanu,,eu am cont de torent din romania,,da nu il accesez decat atunci cand vin ocazional,,,btw monitorizati sau nu tot nu avem scapare in era tehnologiei fie ca e facebook sau telefoanele inteligente

      • #47

        cosmine, e si asta un motiv pentru amprentare, desi poate cel mai putin important. poate la un moment dat iti vine cheful sa spargi apartamente. vine criminalistul, da cu pamatuful, pune scannerul, cosmin a furat. vin baietii peste tine, imi recupereaza obiectele si pe tine te baga un pic la racoare ca se pare ca te-ai cam infierbantat.

        si asta in sine este o mare problema si prin alte societati aparent mai dezvoltate. se protejeaza drepturile infractorilor impotriva drepturilor oamenilor cinstitit. cam ca la noi, se protejeaza dreptul hotilor sa aiva puscarii cu aer conditionat si 3 mese calde pe zi impotriva dreptului nostru de a avea scoli si spitale utilizabile.

      • #48

        @manu
        nu stiu ce va fi in viitor
        insa eu azi n-am dreptul sa-mi las copiii fara dreptul de a fi anonimi.
        si apoi niciodata n-am fost defetist.

        @thebblack
        din comentariu imi pari ca citesti asa cum vorbeste ministrul daea

        exemplul e doar exemplu, daca erai mai inteligent si aveai ceva imaginatie ai fi inteles ca exista situatii in care ampretarea in masa reprezinta o problema pentru toata lumea nu doar pentru infractori.

        citind partea cu puscariasii ma faci sa cred ca ti-am scris degeaba.

      • #49

        oricat ar fi de ciudat, sunt de acord cu cosmin la partea cu supravegherea. iar amprentarea deja devine obligatorie, daca vrei pasaport biometric.

    13. #50

      Aproape toate obiectiile au motive religoase. Ca de obicei, religia este o piedica in calea evolutiei…

      • #51

        Oamenii prosti si de cele mai multe ori rai sunt o piedica in calea evolutiei, nu religia.

    14. #52

      plm, ascultati toti cretinii si ii considerati etalon ai societatii …