Vine un prieten la mine si imi zice:
– Ma, vrei sa castigi bani ca lumea?
Eu, fomist ca in totdeauna, cum dracului.
Bun asa, si ramane sa ne intalnim a doua zi la liceul Spiru Haret.
Ajung acolo, vine gugutza asta la mine, ma ia lapropriu de mana si ma duce in fata unui alt tip:
– Pe el EU l-am adus.
Nestiind eu cu ce se mananca viata in general pe vremea aia, mi-a crescut inima in piept cat o para calugareasca, de mandria aluia.
Bun, mai baiguiesc cate ceva aia, si hai sa intram. La intrare, surpriza, intrarea costa 200 000. Il privesc pe prietenul care ma adusese si il intreb:
– Fratele meu, pai ai zis sa fac bani, nu sa faca altii
– Hai nu fi nesimtit, ca o sa vezi ca banii astia merita sa ii dai.
Bun, deja eram un cazan de draci, ca aia 200 000 erau toti banii mei din buzunar. Ajung in sala, ma cazez pe unul din scaune, cu prietenarul in dreapta mea.
Forfota, susoteli, si apare EL.
EL se urca pe scena, ia un microfon in mana, si incepe sa vorbeasca, in fata asistentei vrajite:
– Buna ziua, dragii mei. Sunt Xuleanu, presedintele AMWAY Romania si astazi am venit sa va vorbesc despre cum puteti sa va imbunatatiti viata si cum puteti sa o faceti mai frumoasa.
Mai baiguie ala cate ceva, si lasa locul unei dudui dodoloate, de meserie coafeza, care incepe sa ne explice ca ea e un diamant, cum AMWAY i-a schimbat viata total, si cum era ea o coafeza amarata, si de cand, multumesc lui dumnezeu si domnului presedinte, a descoperit AMWAY, viata ei s-a imbunatatit radical, are propriul ei coafor, banii curg garla, sincer nu stie ce sa faca cu atatia bani.
Pleaca diamantul, apare alt tip. De data asta un Smarald, antrenor de culturism, care si el a realizat ca viata lui s-a schimbat radical. Incepe sa explice cum functioneaza sistemul AMWAY, cum platind o suma miiiiiiiiiiiica mica de tot, putem achizitiona pachetul mnimal, care contine un sampon extraordinar, si un sapun extraordinar, dar nu numai atat. Avem dreptul sa cumparam mai multe pachete, la pret muuuuuuuuuuult mai mic, pe care sa le vindem prietenilor si cunoscutilor, iar daca aducem prieteni si cunoscuti in sistem, vom castiga si din pachetele pe care le vand acestia.
Ma uitam la ei, le analizam incaltamintea scalciata din picioare, ochii hulpavi care maturau sala in incercarea de a convinge carnea proaspata de acolo ca ei o duc bine, si nu imi venea sa cred unde am ajuns.
Intr-un final, dupa vreo doua ore chinuitor de lungi, porcaria se apropie de sfarsit. Urca pe scena guru-ul de la inceput, si ne roaga sa ne ridicam in picioare toti cei care sunt nou veniti.
Tipul de langa mine, imi da un ghiont.
– Ridica-te ba, sa te vada domnul presedinte
– Nu ma ridic, lasa-ma in boii mei, ca iti rup capul cand iesim.
Si ridica idiotul mana si striga:
– Si el e nou venit.
Ah cum i s-au aprins ochisorii domnului presedinte.
– Bine ati venit domnule. Acum, dupa ce ati vazut cat de multe realizeaza acesti colegi prin AMWAY, nu-i asa ca v-ati dat seama ca vi se poate schimba viata?
– Nu.
El, cu ochii iesiti din cap:
– Cum adica…nu?!
– NU! Sunteti un joc piramidal, care profita de…
– Sa ne oprim aici, vom discuta mai multe la iesire.
La iesire, cand sa plec, ma abordeaza ipochimenul de presedinte:
– Ia spuneti, de ce credeti ca AMWAY nu e sansa dumneavoastra
– Pentru ca sunteti un joc piramidal care profita de saracia romanilor si incearca sa ii jecmaneasca.
– Domnule, ma mir ca spuneti asta. Noi suntem aici din dragoste pentru voi. Afacerile noastre sunt in toata lumea, dar am venit in Romania sa ajutam poporul roman, sa va aratam cultura vestica si sa va dam mai multi bani.
Realizand ca nu am cu cine sa vorbesc, m-am intors catre prietenarul indatoritor si i-am zis:
– Coaie, evita-ma intens pe strada in viitorul apropiat, ca daca ne intalnim, te fut la propriu.
Si am plecat.
A venit idiotul seara la maica-mea, sa ii spuna ca l-am facut de ras. El voia sa imi arate zenitul shirazul, nadirul, si eu ca porcul, am risipit margaritarele.
Deci trei persoane ma tineu sa nu ii sar in cap idiotului.
Asa ca, atunci cand auziti de MLM, sau Multi Level Marketing, fugiti de mancati pamantul. E o mare smecherie, de genul Caritas, Delphin sau Gerald, in care castiga doar cel din varful piramidei. In rest, nu o sa faceti decat sa va pierdeti banii.
Eu aveam o scuza, aveam vreo 19 ani…
NOU
🙂 🙂 🙂
S-a stricat lumea de tot, bre; nici macar aia cu “la Constantza, unde-ti trag fetele clantza” nu mai e de actualitate 🙂
NOU
Aia e din bucuresti bre, de pe langa fasia gaza, colt cu parcul tineretului:))
NOU
he he… veche faza… dar inca de actualitate … au patit-o si niste prieteni,treaba nasoala e ca au plecat cu ala care i-a prezenat cu masina…si erau la vreo 50 km de buc…au facut autostopul la intoacere… :))
din pacate chestiile astea se desfasoara “in secret”, si pica multi in plasa “binevoitorilor”… dar noah…unii inca infunda puscaria pt ca au furat o paine CA SA MANANCE !!! si altii…
NOU
:D)) da ba … da eu cu aia de la delphin m-am plimbat cu masini straine 😉 trebuia sa platesc 30 de milioane pe o carte si sa aduc alti 10 🙂
asta ca sa nu zic de drepturi de confidentialitate de 100.000 de euro ;)))
NOU
Superb povestit , bravo !
NOU
jesus…si ai mai dat si 200 000…am fost si eu la o prezentare d-asta dar macar nu am platit nimic
NOU
Stiu faza cu Amway, Forever Living, Carion…
Metro L Marketing
NOU
si mie mi-a fost propus de un asa zis prieten.Asta un rocker de fel imi da intalnire intr-o zi si cand l-am vazut sa nu-l cunosc.Imbracat la costum cu o mapa in mana sa imi zica mie de AMway.Am vazut despre ce e vorba si am plecat acasa rapid.
NOU
Faza cea mai grea a fost cand nu stiam cum sa refuz invitatia sefei mele. Ea poarta un maaare capastru cand vine vorba de amway, si cam vreo 2 luni de zile a tot incercat sa ma convinga. A recurs la niste mici tertipuri, atentii, dar eu am ramas ferm pe pozitii. Desi… daca isi aminteste iar ziele astea, siiigur o sa-mi umple iar capul cu porcarii. Fuckin` zombie! Amway amway amway. 🙂
NOU
Trist dar adevarat. Acum cand ma gandesc cati bani a pierdut maicamea in 10 ani de Amway ma dau cu curu de pamant.
NOU
Fii atent: am o vecina de bloc care umbla mereu cu o sacosa alba pe care scrie Amway. Odata, in lift, deodata imi zice ca ce bine o duce ea muncind la Amway. “Da, ma duc si in strainatate”, mi-a zis.
Adevarul ca e suspect de binedispusa mereu. Are vreo 45 de ani, nu e casatorita si are vreo 5 catei pe care-i scoate la plimbare mai mereu.
NOU
deci tare comentariul 12. =))
si eu am patit-o….in primul an de studentie, venit de la tara in bucuresti, nu prea stiam de capul meu. doar ca totul s-a intamplat intr-un hotel (sofitel ???), a fost fara bani, si coafeza era defapt taximetrist, care, logic, acum are proria firma de taximetrie. partea buna e ca nu am cazut in plasa la sfarsit cat toata lumea s-a ridicat in picioare, a aplaudat si a cantat ceva cu “aleluia” exact ca-n bisericile de baptisti (cred ca baptisti=negrii aia de prin filme)
NOU
FNI FTW my man!
Am patit si eu acelasi lucru… dar nu mai stiu cum se numea firma, era ceva cu produse naturiste sau asa ceva. Tot la recomandarea unei cunostiinte. Am stat 2 ore acolo, a trebuit sa si degust o chestie scarboasa… si am plecat intr-un final.
Suma miiiiica mica la astia la care ma dusesem eu era doar 200 RON. Miiica rau.
NOU
Hellspawn, ala cred ca era detergentul de vase. =)) Cica se poate bea, ca nu are chimicale si porcarii. Mi-au dat si mie sa beau. Si totusi n-am scos clabuci 🙂 😀
NOU
Toate jocurile astea piramidale sunt tampite. Daca totusi te mananca sa te bagi e bine sa te bagi la inceput, inainte sa pice afacerea. Un vecin de-al meu s-a bagat la Delphin cu cartea lor minune si s-a redresat destul de greu dupa. Bine-nteles ca banii nu i-a primit inapoi 🙂
NOU
mai arhi, lasa vrajeala cu jocul piramidal ca tu esti materialist stiitific: ti-e necaz si acum dupa leii aia vechi :))
NOU
ba io`s materialist dialectic, sa stii:))
NOU
joc piramidal sau nu, produsele astora sunt chiar super super bune.
NOU
Pai si cartea alora de la Delphin cika e esentiala…10 milioane si e a ta
NOU
creionar1: esti spalat pe creier. have a nice life.
NOU
tati folosesc rol-on-ul de subrat, de la amway si e super tare , ma dau o data pe zi si ma tine pana seara si imi ajunge aprox 6luni, cu 30 ron, care un mennemspeedstik sau cum se scrie costa intre 9 ron(la cora , carrefour, metro sau 11-12ron in piata te tine max 1 luna asta in conditia in care tre satedai de 2 3 ori pe zi ca sa mirosi acceptabil, si fata de Delfinu care tre sa fi TAMPIT sa dai 2300 deEURO pe o carte de cacat aici cumper niste PRODUSE care le folosesti ,nu cumperi o iluzie,ganditi putin ca e totus diferitsistemul, si am de gand sa il incerc , asta e dau 1000 ron pe pachet de inceput( de care primesc PRODUSE)iar in cazul in care nu merge am ramas cu produselept juma – 1 an de zile oricum detergent folosesc si vase tre sa spal. Si aprpode seminarile alea cu 20 ron taxa de inrare , e un curs de marketing daca gasesti un orator bun sau daca ai ocazia sa prinzi pe unu din afara care e in sis si a facut banisi sa asculti retete de succes ptafacebani ,care obligatoriu inseamna timp si muna depusa pt sumele alea, ti se explica dela inceput ca tre sa muncesti( scuzati scrisul da am o tastatura rapanoasa, si distrusa si nu stau sa verific)
NOU
Bade, nu iti suna aiurea “seminar despre succes”? Adica vine ala, care nu are nici o treaba, ci doar prezinta, sa ma invete cum sa fac bani. Asta inseamna sa faci bani, sa vinzi in piramida? Gandeste-te ca intr-un final piramida are si un varf. Cei care nu mai intra…ce fac, se declara tepari cu acte?
NOU
bade, eu aveam cam 19…sa ma ierti ca am avut IQ-ul mai mic, dar intotdeauna am urat sahul :)))
PS: acum am 32:)
NOU
Pe mine m-a aburit un fost coleg de liceu. a renuntat la faculta de arhitectura pentru prostiile astea. Ne-a chemat frumos pe vreo 10 fosti colegi la el acasa, ne-a prezentat unui tip “spilcuit” care facea pe oratorul si ne-a pus o caseta a “guru”-lui. Imi straluceau diamantele si safirele in urechi de ma umfla rasul. Mai ales faza cu pietricelele hihih . I-am multumit frumos colegului pentru iluminare si mi-am vazut de treaba mea. Macar la noi prezentarea a fost pe de gratis. 😉
De produse nu am ce comenta, chiar sunt bune, folosea maica-mea pe vremuri de la o vecina indoctrinata. Acum e reprofilata pe Avon (vecina) 😀
NOU
sau oriflame…:))
NOU
Ce coincidenta, aveam si eu tot 19 ani pe vremea aia. Ah… terminasem bacu’, ce vremuri 😀
NOU
Este oare careva care nu cunoaste “povestea” cu vulpea, gardul si stugurii?!
NOU
Faptul ca am scris “stugurii” in loc de “stRugurii” e datorita motivului pentru care AZI E 13
NOU
deci din cauza ca azi e miercuri…inteleg:))
NOU
copii, daca va documentati mai bine, amway returneaza toti banii in termen de 180 de zile pe materialele cumparate si pe produsele achizitionate! o data ce cumperi un produs iti ofera un certificat de garantie, poti folosi 99 de ml din 100, sa te duci cu el inapoi si sa-ti primesti banii!!
NOU
fratzilor…banii se castinga prin munca…necinstita..sau cinstita…lasati prafismele de mwayuri si calivitauri si alte husenimi…
NOU
Habar nu aveti, si de asta vorbiti. Eu sunt in Amway si pentru mine functioneaza foarte bine. Si daca cineva are impresia ca e vorba de bani nemunciti, va inselati amarnic. Se munceste, dar se castiga pe masura. As fi curioasa cu ce va ocupati si cat castigati, voi cei care spuneti ca afacerile astea de tip MLM sunt pacaleli ca sa scoata bani de la saraci.
NOU
Einstein spunea la sfarsitul vietii:
“Sunt sigur de faptul ca pe lumea asta doar doua lucruri sunt infinite: prostia si universul. Pentru univers insa, mai am inca dubii”
NOU
Cei care cred ca afacerea asta este piramidala ar trebuii sa mai afle cum sta treaba.
s-a schimbat tactica acum vreo 2 ani.
iar produsele sunt de 3 feluri:
de lux- peste pretul pietei
normale – lafel ca pe piata
mici – sub pretul pietei
la a treia categorie intra multe.
chiar daca 0 cutie de detergent costa 70 ron daca faceti calculul la cate spalari ajunge veti vedea ca iesi mai bine ca arielul.
asa ca cei care vosbesc aiurea sa taca din gura
NOU
este? odata ce le-a transformat in gama de lux, deja e cinstita treaba. nu ca pune aceleasi produse in ambalaje diferite, vanzandu-le mai scump la fraieri
NOU
Salut tuturor expertilor !
Ce parere aveti despre cafeaua de la Amway !?
NOU
2Mway, sa intelegem ca nu ai cafea acasa sau pur si simplu faci parte dintre aia care se inghesuie la tot ce e “mocca” ? 😛
NOU
DECI NU INTELEG CE TOT AVETI CU AMWAY..MACAR ATI INCERCAT PRODUSELE SA VEDETI CE CALITATE AU..SAU SA VEDETI CE EFECETE ASU ASUPRA SANATATII VOASTRE…?Eu le incerc de 6 luni si sincer nu am murit pana acum inca ma simt mult mai bine..COSMETICELE NU MAI ZIC..SUNT DE O MIE DE ORI MULT MAI BUNE CA ORICE AM FOLOSIT PANA ACUM SI PRETURILE SUNT MULT MAI MICI AVAND IN VEDERE CA SUNT PRODUSE DE LUX.
NOU
De parerea voastra, a cativa, putin ma intereseaza, dar nu inteleg de ce vreti sa improscati cu noroi. Va face oare placere sa aruncati cu vorbe, in pofida faptului ca stiti ca faceti rau altora? Cum ar fi daca s-ar apuca cineva sa va faca voua recmala negativa?
NOU
Alexandra pot sa-ti spun ca atunci cand vine cineva la tine si-ti spune ca iti da bani fara munca e un om dubios, ca sa nu spun altfel. Nu cunosc nimic depre firma in discutie ca sa-mi dau cu parerea despre ea, insa e bine sa fii precaut in general.
NOU
Alexandra,
Daca ai sa citesti cu atentie vei vedea ca oamenii nu au nici o problema cu produsele consumate si promovate de Network-ul caruia i s-a incredintat distributia produselor de catre compania Amway si partenerii acesteia, dar pur si simplu acesti oameni au alt business de facut pe forum; sunt chiar simpatici si ne condimenteaza viata. Eu le multumesc !
NOU
pt DIEGIS,
Sunt perfect de acord cu dumneavoastra ! Nu exista bani fara munca !
Sau daca apar, sunt arareori pastrati si si mai rar inmultiti – pt. asta este nevoie de o munca si de “know-how”.
Ce pot sa va spun sigur, este ca cel care v-a prezentat ocazia de a asista la dezvoltarea acestei afaceri deosebite si de a consuma sau deveni partener chiar, nu cunostea nici el f. multe lucruri.
Poate tocmai pt ca v-a abordat insuficient pregatit – si cred ca sunteti de acord ca pregatirea si dezvoltarea proprie necesita si ele o munca – v-a determinat suspiciunea.
Cel mai bine este sa va informati direct de la sursa:
www.amaway.ro – cod Id: 2MWay
NOU
pt DIEGIS,
cu scuze pt. eroarea din URL:
www.amway.ro – Id: 2Mway
sau
www.amway.ro/cms/opportunity
NOU
Fratilor cei care spun ca MLM ul este ceva piramidal, ori nu sunteti normali la cap ori nu stiti nimic de viata voastra. Mai cititi si voi carti, informati-va si apoi dati-va cu parerea. Piramida este serviciul la care mergeti in scarba in fiecare zi, oricat te ai stradui nu au cum sa castigi mai mult ca directorul, oricate facultati ai avea. In MLM marea diferenta este ca nu conteaza cine este primul, chiar si ultimul venit poate castiga mai mult decat restul. Nu le dau astora dreptate cu Amway-ul lor ca stiu cata vrajala au si cat rau au facut sistemului MLM. Dati un search pe google si veti obtine ceva de genul acesta Rezultatele 1 – 10 din aproximativ 22.600.000 pentru MLM. (0,05 secunde)
Fratilor este unul dintre cele mai actuale subiecte in secolul nostru si doar cei care nu l-au inteles il vorbesc de rau, asta este si frumusetea, nu toti il inteleg si nu toti vor castiga bani din el cum nu toti ajung sa aiba bani.
Eu doar ce m-am implicat intr-un MLM de curand si sfatuiesc pe toata lumea sa o faca macar in timpul liber insa studiati cu grija mai intai sistemul si cautati firma potrivita care sa intruneasca toate conditiile unui MLM adevarat.
NOU
ba nicusorule, ia cauta tu pe google sa vezi ce inseamna sistem piramidal….
NOU
spune tu ca eu nu am gasit nimic interesant in afara de ce stiam deja. stiu ce inseamna jocurile piramidale. mai sus am vrut sa fac o comparatie sa-si dea lumea seama ca si locul de munca obisnuit este tot un joc piramidal, altii castiga de 10 ori de pe munca ta si oricat te-ai stradui nu poti sa ajungi la castigul directorului.
NOU
dude, sistem piramidal, nu joc. sistemul piramidal este caracterizat prin cresterea in mod geometric a participantilor. este caracterizat de crahul final, ptr ca e limitat de nr. de persoane dintr- arie geografica.
NOU
Bai terminati astia care sustineti tampenia asta cu MLM-urile! Chiar sunteti orbi? Mai ales porcaria aia de AMWAY. Cine vrea sa cumpere,sa cumpere dar nu va bagati “vanzatori” sau “revanzatori” la ei. Asta daca n-aveti ce face ca daca n-aveti ce face si aveti si bani de aruncat pe geam atunci AMWAY este solutia. Stiti cand o sa mearga si la noi treaba asta? Cand incepem noi o PIRAMIDA DINT-ASTA. 😉 Atunci suntem sefi :)) :-j
NOU
Parwous !
Interesanta parerea ta !!!
Inteleg ca ai pe cineva care stie cate ceva despre sistemul de la Amway; sau poate pe cineva care stie de la altcineva despre sistemul acesta de afacere sau despre al celorlalte firme care mai sunt pe piata, cum ar fi Avon, condusa de Monica Tatoiu daca nu gresesc.
Ar fi interesant de verificat.
Poti sa ne spui mai multe ?!
NOU
Arhi,
Imi place foarte mult tema forumului si mai ales efortul de moderator pe care il faci, daca am inteles eu bine.
Cred ca stii mult mai bine decat altii cum functioneaza chestiile astea care tin de internet.
Poti sa-mi trimiti un mesaj personal. As vrea sa te rog sa discutam un business, daca te intereseaza.
Merci,
NOU
2MWay, e-mailul meu este pe site: admin[at]arhiblog[dot]com. Dar daca e ceva gen multi level si alte chestii….
NOU
Cine vrea un salariu de 2000 EUR/luna ca sa dea niste telefoane, sa stabileasca intalniri si sa tina planuri tehnice de afaceri?
NOU
Daca platesti tu facurile telefonice si nu trebuie sa ma mishc din casa k sa dau telefoanele… prezent 🙂 si numa ptr 1.000 🙂
NOU
Facturile de telefon le platesc eu (nu mai mult de 100 Euro), dar pentru ce vrei tu…. nu pot sa-ti dau decat 5 Euro/luna.
NOU
Poate nu ti-ai dat seama dar glumeam 🙂 asta e blog nu e site de oferte de munca 🙂
NOU
E ok daca a fost doar o gluma, dar oferta mea a fost pentru cei care au participat la intalnirile open plan Amway (si nu era cazul sa mentionez acest lucru – doar suntem oameni inteligenti cu totii – AMWAY si MLM-ismele, parca asta e tema).
Eu sunt dispusa sa platesc o perioada de timp pretul asta pentru a-mi asigura un venit tip renta.
Sunt in parteneriat cu Amway si N21, nu am un nivel mare, doar 9% intr-un an si asta pentru ca nu m-am implicat f mult, am un servici – 2500 RON/luna, dar am active care-mi permit sa dau astfel de sume/luna.
Oferta mea a fost pentru a vedea reactiile oamenilor, eventualii colaboratori o sa-i caut in primul rand printre cei apropiati si apoi pe site de oferte de munca.
Multumesc pentru raspuns.
Din ce in ce mai bine.
NOU
ACUM CE SCUZA AI ?
NOU
SI PESTE 5 ANI CE SCUZE O SA AI ?
NOU
DAR PESTE 10 ANI ?
NOU
DAR PESTE 30 DE ANI CAND O SA ASTEPTI PENSIOARA TA DE LA “STAT(!)”
???
NOU
da mah flavius, noroc de amway ca ma scoate din foame. ce bine ca te-am intalnit.
NOU
o sa munciti toata viata voastra de dimineata pana seara pentru unu sau una care n`o sa va plateasca niciodata atat cat trebuie. o sa dati la batranete vina pe politicieni pentru viata ordinara pe care o sa o aveti si pensia de cacat (scuze de limbaj). habar nu aveti, vorbiti din auzite si va dati destepti ca le stiti pe toate. mi se pare incredibil ca cineva care practic nu stie despre ce e vb..sa zica despre acel lucru ca e o porcarie si o escrocherie. e simplu..daca nu stii despre ce e vb taci naibii din gura. nimeni nu te baga in nimic. e simplu. iti place ok incerci. nu iti place.. dute si fa ce vrei tu.. dar intr-adevar e frumos sa te dai destept sa dai lectii tuturor.. 😀 .. mult succes de`acu incolo si vezi cu cine votezi..ca la batranete…s`ar putea sa mananci paine cu ceai si sa realizezi ca ai muncit o viata`ntreaga pentru nimic si ca ROMANIA E DE VINA ! SISTEMUL !!! HUUUUUUOOO SISTEMUL ASTA INFECT SI TOTI PPOLITICIENII!! HUU! 😀 ..patetic 😀
NOU
a shi inca ceva..ca sa va dezmeticiti putin.. piramidele..snt alea in care e unu sus si smeker. p`ala nu`l depaseste nimeni si ia o tona de bani. DAR daca ati fi si voi putin asa curiosi, sa nu mai vb din auzite si chiar sa dati si voi dovada de desteptaciune..ati vedea ca nu ala “care te`a bagat” automat osa fie mereu mia mare ca tine. snt n cazuri in care “aia bagati” l`au depasit “p`ala care l`a bagat”. iar la seminarii, nu vine unu care n`are nici o treaba asa.. snt oameni care au facut`o si au avut succes si pot sa iti zica si tie sa poti si tu sa faci sa`ti fie mai usor.. nu asa ca bou` tu de unu singur. in fine
NOU
daca vrei va mai zic..ca`mi place..femeia care nu mai stiu sincer cum o cheama…are cel mia sensibil nas din lume distinge nustu cate sute de mirosuri, si a facut parfumuri pt calvin klein…face parfumurile amway. artistry (gama pentru ingrijirea fetei) e locu 4 in lume dupa clinique estee lauder (sau cum naiba se scrie) si lancome. nutrilite il sponosireaza pe asafa powell. stiti cine e asafa powell? a doborat SI anu asta recordu la viteza pe 100 de metri. poate folosi suplimentele inaintea concururilor si NU II ZICE NIMENI NIMIC. hmmm.. ma mai gandesc si revin 😀
NOU
Irina, de ce toti romanii viseaza bani muuuuuuuuuuuuuuuulti si munca cat mai putina? Poate daca nu ar visa atat la asa ceva si ar mai si munci intre timp, nu ar pierde vremea la 4 dupa masa sa posteze porcarii pe boguri in speranta ca mai agata un fraier care sa cumpere un sapun cu gust de lamaitza
NOU
nu romanii… nu e pacat ma de viata asta ? una ai firar mama ei de viata ..vrei s`o muncesti pe toata? io sincer nu 😀 .. si eu una i`m sold out to the system .. muncesc o perioada si dupa aia ma bucur de ea..ca daia o am..
NOU
singura problema a celor care tot zic prostii despre amway..e lipsa de informatie. daca te interesezi cu adevarat si cercetezi cum trebuie… e exact ce`i trebuie unui om..da` oricum.. avem nevoie de medici, economisti, contabili etc… nu toti or s`o faca nu ? 😀 si daca te referi la mine ca stau sa caut pe net.. imi pare rau..da`.. singuru motiv pentru care postez aici…este ca ma cam infurii putin cand vad ce zice lumea.. in necunostiinta de cauza.. si as vrea doar sa inteleaga ca nu e asa cum cred ei.. si zic din nou..sa cerceteze bine..inainte sa zica ceva…
NOU
irina, probabil nu ai citit ce am scris, de tot continui sa afirmi aceasta lipsa de cunostinta de cauza.
ia spune, la reuniunil voastre, nu-i asa ca te ridici in picioare, in pantofiorii tai de 20 de lei din piata, si afirmi ca amway te-a facut milionara si esti un foarte frumos safir?
cat despre faptul ca nu numai romanii, fii serioasa. aceste afaceri piramidale au succes numai in spatiile astea ex sovietice sau bantustaneze, in care tot fraierul viseaza sa se imbogateasca rapid, inselandu-si si parintii, doar de dragul de a face un leu in plus. in restul lumii civilizate, oamenii muncesc, au afaceri, si traiesc bine, nu fac specula cu sapunele si bilete de intrare
NOU
in primul rand, iti mai zic odata ca nu e afacere piramidala..parca ti`am explicat ce inseamna.. in al doilea rand, NIMENI NU SPUNE ca te imbogatesti rapid! (numa aia care se inscriu si incep si baga pe gat produse si astfel lumea are repulsie fata de amway.. snt si cazuri dastea.. ce vrei ..oricine poa s`o faca si mai snt si uscaturi 😀 ). atata timp cat ai garantie pe satisfactie.. atata timp cat tu practic cumperi ceva ce deja folosesti… si daca mai spui si altora poti sa duci o viata buna.. spune`mi tu.. unde`i inselatoria ? e adevarat oamenii muncesc…da altceva ce mia fac? tu asa vezi viata ? sa muncesti intr`una ? despre asta e vorba !! ce este asa de greu io asta nu`mi dau seama.. 😀 ..iar despre pantofiorii de 20 de lei din piata… hihih daca asa zici tu 😀
NOU
Irina, eu, spre deosebire de tine, am studii economice, asa ca nu imi explica mie ce inseamna afacere piramidala. succese in viata si in “afacerea” ta.
NOU
:))) tare asta..dap fiecare cu ale lui.. e bine ca ai studii ..sunt curioasa ce faci cu ele 😛 te pup
NOU
sa stii ca faza cu “nu se vede” a ajuns in mail. oricum, mi-e indiferenta parerea ta. imi pare rau doar ca esti gresit indrumata, si la un moment dat, cand o sa dai cu capul in pragul de sus, poate o sa te gandesti “bai, si citisem la incultul ala pe blog ca e inselatorie…”
NOU
@Arhi – vreau sa incep spunandu-ti ca-mi pare rau ca esti atat de frustrat incat sa incepi sa vorbesti pe bloguri despre lucruri despre care esti extraordinar de prost informat…inteleg, libertatea de opinie si libera exprimare iti permit asta, dar daca “studiile” tale economice, si informatiile pe care tu le detii in momentul asta iti spun ca afacerea asta nu este una care functioneaza si e o escrocherie, de ce irosesti cel mai pretios lucru pe care il ai(timpul) denigrand ceva ce tu deja consideri ca este inutil? asta e o dovada a limitarii tale intelectuale. daca nu esti multumit de ceva, de ce te mai angrenezi in palavrageli de copii mici? am postat aici pentru ca mi-a adus cineva la cunostinta aberatiile tale si am simtit nevoia sa ma exprim(ca doar e liber nu?) sper ca esti constient ca nu vei ajunge niciodata la un consens cu cei cu care ai vorbit pana acum si sper ca intelegi ca scriind povesti din astea pseudo-intelectuale nu faci decat sa demonstrezi si lumii care sunt limitele tale. ma rog, un om cu un intelect moderat poate sa isi dea seama ce fel de persoana esti observandu-ti doar limbajul foarte “academic” pe care sigur l-ai invatat in timp ce iti terminai “studiile economice”.
inchei spunandu-ti ca imi pare rau sa vad ca intr-o romanie europeana mai exista inca oameni indoctrinati ca tine, si daca asta nu ar fi de ajuns, incerci sa ii indoctrinezi si pe altii…
cu respect!
NOU
iar eu nu pot sa nu observ ca vii la mine in casa si folosind un limbaj semidoct, ma jignesti in fiecare fraza. as putea sa te taxez drept cretin sau nesimtit, pentru ca in loc sa folosesti argumente, folosesti jigniri.
dar nu o fac.
respecte maxime!
NOU
vorbind despre afacerea mea in modul in care ai facut-o, am simtit nevoia la replica..nu am facut decat sa raspund la ineptiile pe care tu le-ai spus in necunostinta de cauza, cat despre jignit in fiecare fraza, ai cerut-o cu mana ta!cat despre limbaj, prefer sa ma exprim asa decat sa folosesc cuvinte si expresii gen “coaie” si “te fut” pentru ca in lumea civilizata, genul de neintelegere pe care ai avut-o tu cu prietenul care te-a dus la acea intalnire nu se rezolva cu un astfel de limbaj, pentru ca, hai sa fim seriosi, nu ti-a taiat o mana, un picior sau te-a injurat. puteai sa dai dovada de maturitatea pe care o tot afisezi in fata cititorilor tai si sa te comporti intr-un mod civilizat. am deviat de la subiect, marcat fiind de limbajul tau. regret! si spuneai ceva de argumente! crezi ca as rezolva ceva daca as incerca sa conving un caine sa nu mai alerge pisici? sper ca intelegi analogia mea!
cu respect!
NOU
stii ce e funny? ca imi vorbeste despre maturitate si “afacerea sa” un om care are ca e-mail cioaca89…
NOU
nu inteleg ce importanta are adresa mea de e-mail…
NOU
imi pare rau ca nu toti inteleg MLMul. nu am multa carte cu care sa ma laud, dar acest lucru l-am inteles. este o sansa mare pentru cei pozitivi, nu pentru intelectuali. sunt doua calitati care, doar impreuna pot sa aduca succesul si sa indeplineasca visul cuiva. trebuie o gandire mai profunda, pt ca fiecare lucru are mai multe aspecte. Mi-a placut discutia si am aratat si eu un aspect.
NOU
sorin, corect. fiecare cu traseul sau
NOU
exact ! fiecare cu traseul sau.. asta nu inseamna sa iti bati joc si sa vorbesti in ultimu hal de ce face altu.. 😀
NOU
e dureros ca concurentza aduce multa ura si disputa. sa sti ca mlm-ul are un sistem foarte bine structurat ci pus la punct, dar oamenii il aplica, fiecare, in functie de caracterul sau,… si in functie de asta poti sa vezi ceva curat, sau necurat intr-o afacere . dar in cazul ca se pun toate informatiile la dispozitie si se da acces la intregul sistem, mi se pare ceva curat.
NOU
Sorin, nu e vb de concurenta. Sunt a fel de anti si la Oriflame, Avon sau alte porcarii de astea.
Irina, pe blogul MEU, platit de mine, am dreptul sa expun orice opinie doresc, care sa se supuna legilor statelor unite ale americi…
NOU
in state, aceste sisteme functioneaza cel mai bine. de acolo si provin. cele mai multe companii sunt americane. uita-te la ‘pharmanex’ sau ‘nu skin’, functioneaza tot in sistem mlm si sunt printre cei mai tari. puteau bine mersi sa functioneze in sistem clasic in care sa beneficieze numai ei si statul de profit. in sistem mlm 50,60 % din bani merg in retea, adica oamenilor carefac aceasta munca si o merita. nu trebuie sa te uiti la mandria sau orgoliul lor, pentru ca la origine au fost niste principii bune, decat sa se dea jumatate din productie la reclame in publicitate, de unde omul de rand nu beneficeaza cu nimic, mai bine ii rasplateste pe cei ce fac aceasta munca.
NOU
ca toti jegosii copiaza de la altii mai buni ce e bun asta e partea a doua. dar trebuie verificat tot si fara prejudecati.
NOU
Sa ma cac in gura lu ala care sta in varfu Piramidei, asa si in gura la jiji becali care da mumu la oi.
NOU
asa bade, zii din suflet
NOU
Peste tot numai banditi.De munca cinstita nu au auzit se pare…
NOU
Multumesc ARHI pentru ca mi-a luminat mintea ;). Chiar azi a venit un prieten de a lui taicamio sa ma abureasca. A vorbit 3 ore in continu am crezut ca numai termina. Si fratemio a patit la fel acuma cateva zile si dupa cum vad toti au acelasi text.
NOU
“AL TREILEA VAL” – Richard Poe
NOU
Cred ca subiectul Amway este la fel de controversat ca si subiectul “Basescu versus Patriciu” sau subiectul “uninominal versus liste” sau subiectul “pro-avort versus anti-avort”, etc. Adica, intotdeauna exista controverse atunci cand oamenii gandesc, se implica emotional, exerseaza esecuri sau victorii. Intotdeauna vom avea pareri pro si contra despre Amway, Forever Living Products, Oriflame, Avon, Zepter, Rainbow, Metabond, etc., firme de mlm (multi-level- marketing) unele fiind pe piata, fara intrerupere, de prin anii ’50. La nivel mondial, cu toate controversele (!), industria mlm produce aproximativ 200 mlrd. dolari anual venituri, din care statele respective opresc apoi impozitele si taxele aferente. Sunt cateva sute de milioane de persoane implicate in asemenea tipuri de activitati part-time (nu le-as numi neaparat “afaceri”, cu toate ca stiu persoane – inclusiv, eu – care traiesc numai din asemenea activitati, au firme, contabili, angajati si platesc taxe si impozite la Stat de pe urma comercializarii produselor firmelor de tip mlm – gen Amway, Avon, Rainbow, etc.).
Cam asta arata statiticile oficiale ale industriei de resort. (vezi www.mlm.com sau www.euromonitorinternational.com)
In rest, industria cu pricina are o anumita cultura organizationala cu care poti fi sau nu poti fi de acord! Eu am lucrat in vanzari la o foarte mare firma de produse cosmetice si detergenti din Romania si vreau sa va spun ca seminarele de vanzari, motivationale si/sau de negociere imprima – sau, cel putin incearca – un anumit tip de gandire si actiune care, tendetios spus, poate fi asimilata “spalarii pe creier”. Adica, ideea este ca produsul lor este cel mai bun , cel mai ieftin sau cu rap. cal./pret cel mai bun, firma lor este printre cele mai “tari” din lume, profesionistii cei mai buni sunt acolo si nu in alta parte, “sansa” de a deveni “cineva”, pe scara ierarhica a corporatiei, este acolo si nu in alta parte… Nu insist.
Amway, Avon, Oriflame, etc., fac acelasi lucru cu marea diferenta ca nu te angajeaza! Si, pe cale de consecinta, nu iti platesc cursurile, nu iti asigura masina, laptop si telefon, nu iti platesc deplasarile si nu iti deconteaza nimic. De ce? Pentru ca, asa cum spuneam, NU TE ANGAJEAZA! Contractul cu ei, in principiu, suna cam asa: ai voie sa cumperi produse la pret de depozit si sa le vinzi la pret de client, ai dreptul sa participi la trainnig-urile gratuite sustinute de specialistii firmei iar daca vrei sa mergi seminarii mai sofisticate, este la latitudinea ta, dar le platesti si ai dreptul sa aduci si alti oameni pe care sa ii formezi profesional in domeniu. Nimeni nu te obliga, insa.
Acum…, exista oameni si …oameni. Unii sunt onesti, dedicati unei relatii corecte cu cei pe care incearca sa ii recruteze sau sa le vanda produse si NU LE ASCUND NIMIC SI NICI NU II PUN IN SITUATII STANJENITOARE CA CEA RELATATA DE PREOPINENTUL NOSTRU IN LEGATURA CU UN SEMINAR ORGANIZAT DE “AMWAY”, ALTII… SUNT MINCINOSI, MANIPULATIVI SI ADUC PREJUDICII IMAGINII FIRMELOR CU CARE INTRA IN COLABORARE SAU IN PARTENERIAT. Nu este nici o noutate in asta. Toate corporatiile se confrunta cu asemenea “fluctuatii morale ale personalului”. In cazul firmelor mlm situatia este, insa, mult mai greu de tinut sub control, daca avem in vedere ca nici o firma gen Amway sau Zepter sau Avon nu are parghii coercitive eficace de tipul sanctionarii, retrogradarii,etc., asa cum au corporatiile care lucreaza cu angajati. Este foarte dificil sa “sanctionezi” sau sa “retrogradezi” un tip independent care are o relatie contractuala si care mai are si firma lui pe deasupra. Desigur, exista metode dar sunt mai greoaie si mai ineficace decat cel dedicate angajatilor. De aceea, te poti intalni cu tot felul de oameni…
In ceea ce ma priveste, lucrez de sapte ani cu Amway, am propria firma, platesc taxe si impozite, nu pot sa spun ca…, vezi, Doamne, mi-as fi “castigat independenta financiara” dar, am renuntat la serviciu acum patru ani, sunt luni in care am venituri de 80 mil. lei vechi dar si luni in care am venituri de 35 milioane lei vechi, am angajat (cu contract de colaborare) un expert contabil caruia ii platesc 5 mil. lei vechi lunar, cheltuiesc mult pe deplasari, nu in fiecare luna imi ies calculele si banii asa cum as fi vrut dar este un mod de viata interesant, independent si, consider eu, fara compromisuri morale atat de mari ca intr-o corporatie.
In rest, multa munca, multa munca, multa munca. Si, cateodata – o data pe an – o excursie de 5 stele platita de Amway pentru mine si sotia mea.
Cine afirma ca, intr-o afacere de mlm, te poti imbogati rapid, fara munca si fara a invata continuu MINTE CU NERUSINARE SAU CU IRESPONSABILITATE. Este foarte multa munca si sunt foarte multe provocari.
Sa auzim numai de bine!
NOU
Datorita vitezi si neatentiei am scapat cateva greseli si am mancat cateva litere in textul anterior, cum ar fi “tendetios” in loc de “tendentios”.Daca mai apar si altele, imi cer scuze post factum!
NOU
La fel si cu “vitezi” in loc de “vitezei”. Sorry!
NOU
pt bagaretzu: daca tot ai experienta in mlm, iti propun o companie ceva mai diferita, unde sunt niste avantaje in plus. 0721.803188
NOU
Dear. misto ai povestit. Din pacate pentru cei din Amway chiar exista acesti “lideri” si umbla liberi. Ani de zile m-am amuzat si am pierdut bani pe langa astfel de lideri educati creca la “delphin” nu la “Amway”. Din pacate unii confunda aceasta sursa de venit cu dumnezeu. SI da eu continui sa fac afacerea amway da nu cu romani. Romanii is niste idioti bolanzi, care nu is capabili sa priceapa afacerea din spatele acestor cuvinte. Liderii din ro majoritatea is niste mici escroci care iti vand minciuni. Fac din afacerea amway un mod de viata. Dementi, fratele meu. Pentru mine Amway e un fel de a mulge o vaca. Exact ca si cum as fi director de PR la procter&gambler numai ca eu m-is dumnezeul meu, nu amway. Eu ma folosesc de amway, asa gandesc si americanii. Asa te educa adevaratii lideri nu doar din MLM. Asa cum te folosesti de apa sa te cureti sau sa cureti, asa te folosesti de companiile existente ca sa obtii ce iti e tie mai convenabil. Fiind onesta, nu am bani din afacerea asta sa spun ca n-am ce face cu ei. Doar mi-am asigurat un confort psihologic. O companie pe care o mulg ca o vaca, asa cum mulg desteptii pamantul sa de-a titei. Asta e realitatea ROMANILOR.
Bravo tie ca nu te-ai lasat pacalit. Pacat insa ca nu ai vrut sa mulgi si vaca.
De mari mistocari care se dau mari oameni, onesti m-am cam saturat in tara asta. De aia care adora sa fie aplaudati idem. De mari oameni care pretuiesc cica prietenia, de parca ar sti ce e aia, ca la prima incompatibilitate in drum te fut de nu te vezi, m-am saturat si de astia.
Ador oamenii dintr-o bucata, chiar etichetati mojici de altii. Sa vezi ce or sa radem cand mi-oi scrie eu memoriile cu vaca mulsa de mine, amway.
Si daca aveai un serviciu “normal” ar fi trebuit sa mulgi pe cineva. E doar o chestiune de alegere a “vacii” cat si a definirii operatiunii.
Altii in loc de mulgere spun integritate. :)))))))))))))))))))))))))))))))
NOU
Si sa stii ca si eu stiu si pot daca vreau 😉 sa fac un misto de n-ai idee tu cat si cum de orice meserie din lumea asta, inclusiv de mine insami. Deosebirea dintre mine si tine e ca nu am 19 ani si nici nu trebuie sa ma tina trei, iar neuronul il folosesc si la altceva decat la facut misto continuu. Iar pizda nu e un loc de unde imi izvoraste un nesecat rau de mistocarie. Pe acolo viseaza ca se plimba mistocarii cu tot neamul lor, sau violatorii platiti.
Cand trec eu se face loc. Ghici de ce?
NOU
nu ai apa calda acasa?
NOU
Era o intrebarea retorica. Acuma ghici cine se repede sa raspunda la intrebarile retorice?
NOU
Cateva ultime precizari!
Achesez la pct. de vedere al irinei 123 in ceea ce priveste revolta ei fata de scaderea nivelului discutiei pana la etajul inferior al “misto”-ului, dar nu impartasesc limbajul ei. Cu toate ca…, am simtit o satisfactie meschina – ce-i drept – inchipuindu-mi fata celui caruia i-a fost adresat ultimul mesaj al irinei 123…!
Pe fond, as mai avea cateva chestiuni de subliniat si va proomit ca am sa inchei inainte sa se plictiseasca cineva.
Primo…, ar fi ca oamenii au dreptul sa aibe pareri pro si contra. Cu unele putem fi de acord cu altele, nu. Chiar daca unele pareri ne jignesc, ne intristeaza sau ne revolta, intotdeauna o polemica se cantoneaza in zona cordialitatii atat timp cat nu se trece de la argumente, la invective si acuze. De aceea v-as ruga pe toti, cu scuzele de rigoare, sa nu derapam in derizoriu.
Secundo…, din punct de vedere pur juridic, Corporatia Amway este cea care, in urma unui proces rasunator care a durat aproape 10 ani in Statele Unite, a creat bazele juridice ale mlm. In 1979, Curtea Federala a SUA a dat o decizie definitiva si irevocabila prin care a stabilit ca planul de afaceri al Amway reprezinta o oportunitate legala si legitima de afaceri! Mai mult, planul de afaceri Amway a fost recunoscut si citat – in virtutea “legii precedentului” care guverneaza sistemul juridic american – de toate curtile federale si statale ca fiind exemplul standard de plan de afaceri in industria americana a multi-level-marketing-ului.
La nivelul Uniunii Europene, industria mlm este si mai bine reglementata. FEDSA (The Federation of European Direct Selling Association) are un Cod de Conduita si regulamente atat de dure incat, uneori, te intrebi – mai in gluma, mai in serios, daca nu cumva se urmareste sufocarea industriei… Glumesc, evident!
Oricum, polemica pe tema caracterului legal si a proiectiei juridice ale planurilor de afaceri din domeniul mlm este o tema care, juridic vorbind, a fost transata acum aproape… 30 de ani, IN FAVOAREA MLM!
Va doresc tuturor numai bine!
NOU
Nici eu nu-mi impartasesc uneori un anumit limbaj folosit de mine. Mi-l atasez uneori cand ma lupt cu mine ca sa nu fiu eu aia care plange. In fond ce viata e aia daca stai si ti-o pierzi plangand? Mai bine si razi chiar daca lacrimile iti curg involuntar.Doar spiritul te mai tine drept printre acesti oameni al dracului de evoluati,nici n-ai timp sa le-o simti asa de repede se succed.Eu macar incerc sa ma adaptez,schimband pe unde cred eu ca e inutil oricum.
Apropo: eu vin din tara unde apocalipsa o fo’ “aranjata”. 😛
NOU
Sincer, in aceasta afacere unt doar oameni de calitate. Eu am petrecut doua seri la munte cu majoritatea oamenilor din afacere impreuna cu parintii mei. Diamantii, care castigau peste 20.000 Euro pe luna, au stat la aceeasi pensiune de doua stele. Nici nu ziceai ca sunt diamanti. Erau doar niste oameni normali care aveau grija de tot si de toate.
Dar nu de asta vreau sa vorbesc. Eu vreau sa va spun ca oamenii care nu au luat parte la afacere si care zic atatea lucruri rele deapre AMWAY sunt aceia care nu au putut fi destul de deschisi la nou si cei care, ca niste catari, au tinut-o pe a lor nevrand sa mai asculte si la altcineva.
Toate acestea au fost spuse de un copil de 12 ani care va fi un mare diamant peste vreo 10 ani.
NOU
Eu tocmai eram pe punctul de a asista la o astfel de prezentare, care, by the way.. s-a scumpit.. e 250.000 acuma.. Chiar maine ar fi trebuit sa ma duc… am vrut sa vad despre ce e vorba..
NOU
www.youtube.com/watch?v=_zjnUxYCaR4 www.youtube.com/watch?v=X8fbT3jiA6I
www.youtube.com/watch?v=uoJI1kYxV7E
www.youtube.com/watch?v=gOItmMRnjQQ
www.youtube.com/watch?v=pGWgXnA-4Jo
www.youtube.com/watch?v=qgnvMfDu47c&NR=1
NOU
Ma adresez id-ului: vali 2
Sincer sa fiu nu as mai fi vrut sa continui polemica in legatura cu Amway, deoarece nu sunt nici avocatul lor si nici nu cred ca este ceva de aparat, in sens juridic, vis-a-vis de ceea ce am vazut pe youtube.
Am, insa, cateva lucruri de spus, din perspectiva morala, sociologica si psiho-sociala:
1. Scurt metrajele vizionate sunt, intr-adevar, pline de adevaruri si/sau intrebari cat se poate de legitime! Dar, sunt si multe lucruri urate, tendentioase si manipulative! Dintre adevaruri este de mentionat ca, in zona de varf a corporatiilor, tentatiile ticaloase sunt cat se poate de prezente si de active. Asemenea tentatii se manifesta si, spre disperarea unora si bucuria altora, sunt acceptate si/sau musamalizate pana la un punct. A se vedea cazul Enron sau ING/Barrings – ca sa amintesc numai doua dintre cele mai celebre si mai recente. Acolo unde sunt foarte multi bani sunt, din pacate, asemenea practici pe care toata lumea (?) le dezaproba. O asemenea stare de lucruri nu este apanajul exlcusiv al Amway! Nu a fost si nu va fi! Singura diferenta este ca, avand in vedere ca Amway lucreaza cu Intreprinzatori Privati si nu cu angajati, acesti intreprinzatori au curajul, posibilitatea si datoria sa vorbeasca! Ceea ce, mi se pare extraordinar!
Una dintre manipularile urate, insa, care si-au facut loc in aceste scurt metraje este aceea ca se acrediteaza incorect – ca sa nu folosesc un termen mai dur – ideea ca cineva, cumva, ar obliga pe cineva sa vina la seminarii, sa cumpere casete sau CD-uri, sa participe la trainning-uri de produse, etc. Din modul in care au fost produse si montate filmuletele reiese, spre exemplu, ca a vinde casete, CD-uri, carti, bilete de seminar, etc., ar fi in vreun fel ilegal sau imoral!!! Ar fi ilegal doar in cazul in care vreo lege ar interzice asa ceva nu numai sistemelor de consultanta afiliate la Amway ci si anumitor profesori din Universitati care, in Romania si nu numai, ii obliga – de aceasta data – pe studenti sa le cumpere cursul, tiparit la cine stie ce editura, ca studentii sa poata intra in examenul de sfarsit de semestru…! Daca inveti dupa alt curs sau citezi alt autor…pici examenul!!! Sau, ar trebui interzisa, generic vorbind, existenta drepturilor de autor in cazul cartilor, cursurilor, etc., dintr-un anumit domeniu de expertiza! Sau, ar trebui sa fie considerata imorala si sa se faca pe youtube asemenea filmulete – asta chiar ca ar fi ceva – vanzarea si tiparirea cartilor religioase ale tuturor bisericilor din lume! Si, tot asa… Ideea de baza care trebuie sesizata aici este ca unii oameni se lasa, efectiv, manipulati – ceea ce este oribil! Atat intr-un sens cat si in celalalt.
Iata ce vreau sa spun. Exista, psiho-social vorbind, o tentatie pe care a explicat-o extraordinar de bine Erich Fromm – in ciuda faptului ca a fost un ganditor de “stanga” ale carui idei politice nu le impartasesc… – in lucrarea “Escape from Freedom”. Exista, intr-adevar tentatia “depunerii armelor” in fata perspectivei asumarii reponsabilitatii individuale pentru propria viata. Pe cale de consecinta, oamenii cauta debuseuri care sa ii puna la adapost de aceasta asumare individuala a reponsabilitatii in fata propriei vieti. Pe acest mecanism – combinat, evident, cu multe alte influente economice, istorice, militare,etc. – au proliferat nazismul, comunismul si alte “isme”…Este mult mai simplu sa te lasi manipulat de un sistem care iti “preia povara” libertatii de alegere si a asumarii reponsabilitatii legate de alegerile facute. In asa fel, explica nu numai Fromm ci si toti psihologii si expertii in manipularea maselor, omenirea este tributara sentimentului de victimizare colectiva. Adica, NU NOI SUNTEM DE VINA CA NAZISMUL…, NU NOI SUNTEM DE VINA PENTRU COMUNISM…, NU NOI SUNTEM DE VINA CA AM DAT FALIMENT CU AFACEREA NOASTRA…, NU NOI SUNTEM DE VINA CA AFACEREA NOASTRA DE TIP MLM A ESUAT…! NU, NOI! NU, NU, NU! EI SUNT DE VINA! “EI” pot fi : statul, parintii, conjuncturile, Amway, Armata Republicana Irlandeza, conspiratia internationala, etc. Noi nu suntem, asadar, decat niste victime inocente, ale “sistemului”…! Daca nu ar fi tragic ar putea fi comic…! Ca exemplu, trebuie – imi cer iertare pentru cuvintele grele, dar unul dintre exemplele din filmulete este revoltator prin imbecilismul manipulativ! – sa fii, efectiv, idiot din nastere ca sa “spargi” 35.000 de dolari fara sa ai venituri care sa acopere macar aceasta cheltuiala, ca sa te duci doar la seminarii si sa citesti carti! Amway nu iti da si creier! Iti face doar o propunere!
2. In ceea ce priveste potlogariile financiare pe care le-a exersat Amway fie prin Canada, fie prin Statele Unite, ele au fost scump platite de corporatie care a fost obligata in instanta sa plateasca amenzi uriase si sa isi schimbe politicile financiare si contabile! La fel au fost obligate sa plateasca sume uriase firme precum…:
Microsoft – vezi scandalul declansat de Comisia Europeana acum doi ani pe tema monopolului d-lui Gates pe piata;
WorldCom – in iunie 2006 izbucneste cel mai mare scandal de la Enron incoace cand compania World Com a mintit in legatura cu profiturile declarate : 3,8 miliarde $ in loc de 8,3 miliarde $, fraudand Statul cu peste 1,4 miliarde $ taxe;
Kmart, Tyco International, Global Crossing si, evident Enron – declaratii mincinoase in balantele de venituri si plati cu prejudicii totale de peste 10 miliarde de $ aduse SUA;
Va mai pot da si alte exemple. Ceea ce vreau sa subliniez este ca, in lumea corporatista, asemenea lucruri sunt, din nefericire, prezente. Si, este extraordinar ca oameni curajosi dau in vileag asemenea ticalosii. De retinut, insa, ca in cazul Amway, corporatia a fost confruntata cu asemenea scandaluri dar, din cate stiu ( si, cred ca stiu foarte bine) fie a iesiT “basma curata”, fie a platit atunci cand era clar ca a “calcat stramb” dar…FINALMENTE… NU A IESIT DE PE NICI O PIATA DIN 1959 SI PANA ACUM! Iar cifra de afaceri creste constant!
3. In afacerile de tip mlm daca promovezi imbecilitati si ticalosii, platesti pretul: procese, oameni revoltati, falimentul propriei afaceri, etc. Acest aspect este cel mai delicat…
Spre exemplu, spre disperarea si revolta mea, am in propria echipa (!) oameni care promoveaza ideea ca s-ar putea face bani in mlm doar daca vei cumpara produse si te vei duce la seminarii si vei cumpara cd-uri si casete si carti si ii vei invata si pe altii sa faca acest lucru!!!!!!! Nu vreti sa stiti de cate ori am fost cu acesti oameni, personal, pe teren si am promovat PRODUSELE si le-am aratat cum se face rulaj si cum se taie factura si cum se face profit si cum se duplica acest mod de lucru pur COMERCIAL in adancimea retelelor!!! Am facut asta cu cateva zeci de oameni, cu lideri care au propriile echipe, cu oameni nou inscrisi si/sau oameni cu vechime in afaceri de tip mlm! Am epuizat toate cuvintele limbii romane si toate metodele de lucru pe piata pentru a explica modul corect, pur comercial prin care se face profit! Din acest profit, am explicat de o mie de ori cel putin, doar pentru cei care vor sa investeasca o parte din el, in seminarii, carti si casete, o pot face pentru a invata (ca la Universitate), ce inseamna gestionarea unei asemenea retele de oameni! Existenta ACESTUI profit este menita sa le ofere logica echilibrata a unei investitii in invatamant, benevol. Si…??? Care a fost rezultatul…??? Am identificat o intreaga echipa care, incapabila sa vanda produse – de frica, de jena, din prostie – PROMOVEAZA IDEEA CA OAMENII TREBUIE SA CUMPERE TOT TIMPUL PRODUSE (nu, sa vanda!) SI SA MEARGA LA SEMINARII SI SA II INVETE, LA RANDUL LOR, PE ALTII ACELASI LUCRU!!! Dupa ce, ani de zile am facut si am predat exact contrariul!!! Daca nu stai bine cu nervii poti sa o iei razna….!
INTRERBARE: ESTE DE VINA AMWAY PENTRU IMBECILISMUL SI/SAU TICALOSIA UNORA? SUNT DE VINA LIDERII? Nu!!! Cred ca Erich Fromm are dreptate!
4. Si, cu asta inchei. Am ajuns la concluzia, dupa multi ani de experienta si greseli, ca “Omul sfinteste locul”! Padure fara uscaciuni nu exista! In cadrul corporatiei Amway sunt indivizi certati profund cu morala si etica? Probabil! In adancimea echipelor de lucru sunt indivizi certati cu morala si etica? Mai mult decat probabil! Se fac si s-au facut greseli grave si/sau mai putin grave? Categoric! Exista insa si un contingent exceptional de oameni care exerseaza morala in afaceri, in relatiiile cu oamenii, in modul in care formeaza profesional alti oameni! I-am cunoscut personal, le cunosc metodele de lucru. Personal nu sunt intotdeauna de acord, poate, cu unele abordari, cu unele rezolvari. Dar, afacerea mea merge inainte, sunt oameni care ma urmeaza si oameni pe care eu ii urmez iar seara dorm linistit langa sotia mea si langa cei doi copii. Si, sunt cat se poate de mahnit si revoltat ca mii de oameni – asa cum am vazut in acel video-clip cutremurator – se mai pot infiora la lumina lumanarilor aprinse in timp ce altcineva foloseste asemenea metode de “tip Goebbels” pentru a obtine cativa dolari in plus. Este gretos!
Dar, REPET, nu asta inseamna Amway din perspectiva mea! Din perspectiva mea, Amway inseamna speranta, viziune, probitate profesionala, corectitudine, fair-play, plati fara intarzieri, logistica pusa la dispozitie pe gratis pentru cei care vor sa dezvolte o afacere, sprijin intelectual si material, morala naturala si morala crestina, dezvoltarea simtului responsabilitatii individuale, promovarea familiei, sprijin reciproc, relatii de tip profit-profit si nu profit-pierdere!
Evident, sunt subiectiv, dar asa arata afacerea mea! Si, am muncit enorm sa o pun pe picioare si sa pastrez aceste principii si valori. Nu intotdeauna s-au copiat. Nu intotdeauna am fost mandru de mine. Dar merg inainte si oamenii care inteleg ca “omul sfinteste locul” sper sa ma urmeze!
Nadajduiesc ca principiile corecte si morale sa aiba, finalmente, prevalenta in fata imoralitatii si a lipsei de temeiuri.
Va doresc numai bine!
NOU
Recunosc ca ma izbesc de asemenea atitudine de multe ori a unora care nu au inteles sistemul si care au avut de a face cu persoane care promovau in mod incorect ceea ce inseamna oportunitatea Amway.
Recunosc ca am avut si eu o retinere fata de acest sistem mult timp insa apoi am studiat academia de studii economice si aici am aflat cu stupoare ca sistemul MLM ( multi Level Marketing )este sistemul de marketing cel mai productiv si cel care a scos cei mai multi milionari in dolari in scurt timp. Va dati seama ca spunand asta un profesor de marketing am deschis ochii si am realizat conform tuturor invatate le economie micro si macro ca are dreptate.
Idee de baza e ca banii nu vin singuri decat dupa munca si spun munca multa dar nu asemenea celei pe care o facem la birou, iar recompensele nu uita sa apara.
Personal sunt de 3 ani intr-un MLM iar abia acum dupa 3 ani de munca, in salturi, am asemenea rezolvate si ma gandesc serios sa incep sa muncesc si in Amway pentru ca este primul sistem de si cel mai bun deoarece are o evolutie sinusoidala crescatoare si are o constanta in obtinerea de venituri.
Este doar o alegere si cu asta treuie sa ramaneti unii aleg sa mearga la birou zi de zi nefericiti sa piarda 2-3 ore din zi pe drumul dus intors , mai ales in Bucuresti in loc sa mearga 2-3 ore pe zi sa discute cu oamenii despre aceasta posibilitate si apoi sa se bucure de familie si de timpul lor liber.
NOU
Ma amuza reactzia unora 🙂
Daca sunteti curiosi, tragetzi cu okiu’ la www.parfumurinaturale.com/index.php?nma=partner&fla=article3
Oare kiar e atat de scandalos sa fii rasplatit pentru ceia ce faci si sa-ti faci singur programul…?
Asta nu e piramida : shef, adjunct, manager general, shef de proiect, si multi-multi angajati :))
NOU
MECANISMUL ECONOMIC MLM ( dedicatie pentru experti )
Pentru multe persoane, termenul de “marketing in retea” trezeste anumite semne de intrebare, o reactie normala de altfel, justificata. De unde se iau in MLM atatea sume uriase de bani care reprezinta comisioanele distribuitorilor ? Sunt oare suficiente resurse financiare pentru a pastra algoritmul gestionarii comisioanelor odata cu cresterea numarului de colaboratori ? Haideti sa lamurim aceste aspecte.
In primul rand vom defini network-marketingul ca o forma speciala de vanzare a produselor sau a serviciilor. In MLM nimeni nu primeste nici un banut daca nu are loc miscarea produsului de la producator la consumator si nu e platita contravaloarea acestuia. Comisioanele platite distribuitorilor au ca sursa veniturile obtinute din vanzari. Adica, mai intai de toate, aceste produse sau servicii trebuie sa le produca (organizeze) cineva.
In cazul variantei clasice, vanzarea cu amanuntul, ne intalnim cu produsul pe rafturile magazinului si vedem afisat un pret, care include pe langa cheltuielile de productie si alte cheltuieli. Sa analizam traseul parcurs de produs incepand cu Producatorul si terminand cu consumatorul final pentru a intelege mai bine ce reflecta pretul afisat pe eticheta ( Pp – pretul produsului ).
Fiecare produs are un sinecost ( S ), care include cheltuielile de productie. Pe langa acestea, mai intervin cheltuielile legate de marketing-cercetari si reclama. In cazul unor produse acestea reprezinta circa 40% din sinecost. In plus, Producatorul trebuie sa mai aiba si un profit ( Pr ).
Urmeaza intermediarul en-gros_ist. Se achizitioneaza o cantitate mare de marfa. El trebuie sa o transporte ( cheltuieli de transport ), sa o depoziteze ( cheltuieli de depozitare ), sa recupereze si alte cheltuieli ( oficiu, angajati etc) si in cele din urma sa vanda marfa plus un profit ( PrChI – profit plus cheltuieli intermediar en-gros_ist).
Intre en-gros_ist si cumparator intervine un nou intermediar – magazinul, proprietarul caruia plateste pentru marfa, spatiul pentru vanzare si depozitare, intretine o armata de angajati si investeste in publicitate. Toate aceste cheltuieli plus adaosul comercial ( care reprezinta sursa de venit a vanzatorului en-detail) deasemenea contribuie la pretul final al produsului ( PrChM – profit plus cheltuieli magazin ).
In concluzie obtinem pretul produsului ( Pp ):
Pp = SPr + PrChI + PrChM
SPr – sinecostul plus profitul producatorului
PrChI – profit plus cheltuielile intermediarului en-gros_ist
PrChM – profit plus cheltuieli magazin
Un exemplu reprezentativ ar fi compania “Procter & Gamble”. La un volum anual al vanzarilor de 25 miliarde $, 10 miliarde $ sunt cheltuieli (investitii) de publicitate, iar sinecostul mediu al produselor “Procter & Gamble” reprezinta 4,3% – 6,6% din pretul en-detail (final)! Adica, inainte de a ajunge de la producator la consumator ( depozitare, transport, taxe vamale, impozite, magazine etc) pretul produsului a crescut de 16 – 25 ori!
Probabil ca fiecare dintre noi a observat cum oscileaza preturile in anumite perioade. “Reducerile” de sezon pot ajunge in unele cazuri chiar si la 50%! Ce parere aveti, isi desfasoara activitatea in pierdere aceste magazine, centre comerciale? Bineanteles ca NU ! Deci, pretul produselor care sufera asemenea modificari substantiale reflecta un adaos comercial practicat pe masura.
In MLM (Multi-Level Marketing) produsele parcurg un alt tip de traseu. Toti intermediarii aflati intre Producator si Consumator se inlocuiesc cu unul singur – reteaua de distribuitori. Astfel se economisesc sume uriase de bani. In plus, compania MLM nu investeste in publicitate si marketing, aceste sarcini revin distribuitorilor – lucrul carora este recompensat.
Analizand impreuna cu dvs. schema de mai sus, putem intelege acum de unde iau companiile MLM resurse financiare pentru a-si recompensa distribuitorii cu sume mari si organiza excursii in afara tarii; unele companii ofera ca extra-bonusuri chiar si automobile, bijuterii. Si pentru toate acestea ajung bani! Consumatorul final oricum va cumpara produsul la pretul de piata, astfel din profitul realizat compania isi permite sa-si rencompenseze generos distribuitorii pentru munca realizata.
In MLM sunt diverse scheme (planuri de marketing, sisteme de plati) care reflecta nivelul la care se afla distribuitorul si procentul cu care este recompensat in functie de acest nivel.
Cand se realizeaza schimbul de marfa-bani, profitul obtinut se imparte dupa un algoritm bine-definit intre colaboratori, bani care revin unei anumite retele din cadrul companiei MLM. Mai exact, in afara de comisionul pe care il percepe vanzatorul, din aceasta tranzactie mai au de castigat si sponsorii acestuia (sponsorul vanzatorului, sponsurul sponsorului etc – oamenii care au recomandat produsul si sitemul si prin intermediul carora persoana a intrat in afacere). Daca vanzarile sunt putine, atunci si comisionul va fi mic deoarece profitul realizat se imparte ierarhic intre membrii retelei respective din care face parte vanzatorul. Sistemul de plata reprezinta un algoritm matematic introdus in baza de date a companiei care reflecta gestionarea profitului realizat in urma tranzactiei. Partea cea mai mare din comision o primeste vanzatorul, iar sponsorii acestuia primesc un anumit procent din profitul total realizat in urma acestei tranzactii. Daca un distribuitor incepator poate avea cateva tranzactii pe luna, atunci sponsorul acestuia poate avea sute si chiar mii de alti distribuitori in structura sa, cumuland la sfarsitul lunii o suma consistenta chiar si din procente relativ mici.
Pentru a nu ne crea impresia gresita ca sponsorii castiga usor banii, si munca lor se rezuma la recrutarea catorva oameni care apoi se “inmultesc” in progresie geometrica e suficient sa ne aducem aminte de zicala despre cascavalul obtinut moca. Care, dupa cum se stie, se afla numai intr-o capcana sau intr-o piramida financiara (ilegala de altfel, piramida financiara fiind la randul ei o capcana).
Reteaua MLM niciodata nu va creste de la sine in prima etapa. Pentru ca oamenii din prima linie (persoanele aduse direct in afacere) sa inceapa vanzarile sau sa consume produsele recomandandu-le si altora, acestia trebuie mai intai instruiti, iar aceasta reprezinta o munca. Incepatorii trebuie motivati, incurajati ( se intampla deseori sa primeasca replici de la tot felul de “experti” ), invatati sa construiasac reteaua (o piata de desfacere) si bineanteles sa inteleaga sistemul. In cele din urma, acelasi lucru ei trebuie sa-l invete si pe altii. Poate nu e chiar atat de simplu cum pare la prima vedere, dar totodata poate e mult mai simplu si mai profitabil decat angajarea si munca pentru un intermediar “clasic”. MLM_ul este si ea o munca, e indicat ca persoanele care intra in aceasta afacere sa inteleaga acest lucru.
Da, este o munca grea, dar pe deplin si just rasplatita cu multe avantaje fata de afacerile de tip clasic. In incheiere, vreau sa mentionez ca Multi-Level Marketingul reprezinta deja, in toata lumea, jobul secolului XXI!
P.S. Ca si in sistemul clasic, in MLM difera comisioanele si platile ( comenzi/vanzari directe; % din piata de desfacere creata ). Adica de la companie la companie. Important e sa se inteleaga pentru cei care sunt interesati care e diferenta dintre aceste mecanisme economice si diferenta intre PIRAMIDA FINANCIARA si Companie MLM

sursa articolului : www.parfumurinaturale.com
NOU
1) Mergi cu plasa (masina, caruta, traista) la supermarkeet schimbi o anumita suma de bani pe un produs. Oferi un anumit pret pentru fiecare produs in parte ( acest pret include mai multe cheltuieli – a se vedea precedentul comentariu )
2) Ai contract de colaborare cu o companie MLM ( prin intermediul acestui sistem are loc skimbul de produse-bani, sau prestare serviciu-bani , depinde de companie). Optezi pentru varianta care ti se pare mai potrivita si este prioritara pentru tine:
2a) Client cu reducere – oferi pretul (cu discount) pentru produsul care te intereseaza.
2b) Reprezentant/distribuitor/vanzator – diferenta dintre pret client si pret colaborator iti revine. De regula, comisionul este intre 20-35% din pretul client (difera de la companie la companie)
2c) Managementul si coordonarea echipei proprii, crearea unei pieti de desfacere pentru companie:
oferi informatia persoanelor interesate, dintre acestea unele vor colabora si ele cu firma (in functie de ce-i intereseaza 2a 2b sau 2c). Primesti un comision in functie reflectat de planul de marketing pe care il are compania din piata creata de tine. Firma castiga din fiecare produs comandat, respectiv esti remunerat cu un comision alocat din profitul realizat de companie in functie de rulajul creat de tine si echipa ta.( difera de la compaie la companie, cele mai avantajoase par a fi planurile de marketing cumulative )
P.S. comentariile gen “plasa din usa in usa” reflecta dezinformarea, frustrarea, sau nivelul slab de a intelege anumite aspecte pe care le intalnim in viata de zi cu zi. E vorba de sistemul in sine MLM, cum are loc miscarea produsului de la producator la consumator nu cum promoveaza anumite persoane un anumit produs. Nu se poate judeca o companie sau un sistem dupa niste indivizi sau povesti auzite/interpretate. Da, se poate intampla ca unii reprezentanti ai anumitor companii sa promoveze si sub aceasta forma. Se poate intampla kiar in fiecare companie sa fie asemenea reprezentanti.
Pe cuvantul meu ! Daca vad vre-un angajat de la benzinarie facand cine shtie ce cu tot fel de borcane si peturi nu-mi permit sa strig in gura mare k “salve!!! Petrom umbla cu canitza de benzina la taximetrishti” Daca mai pui k mai canta si aleluia sau bate din palme aruncand cu sticle :))…..
NOU
pe cuvantul meu ca tu nu stii cum functioneaza un blog. daca ai sti, ai sti si ca imi afiseaza ip-ul comentatorilor. deci degeaba scrii sub 3 nume, ca te cam tradeaza ip-ul. chestie de geolocatie
NOU
ARHI, ai dreptate ! Nu stiu kiar atat de bine cum functioneaza un blog. Sincer, nu este o prioritate pentru mine 🙂
Referitor la MLM-isme as vrea sa adaug cate ceva.
” MLM_ul ofera producatorilor o varianta comerciala, legala si fezabila, pentru lansarea unui produs pe piata, fara a fi
nevoiti sa investeasca milioane in publicitate sau sa cedeze altora dreptul de distributie asupra produsului.
Ce inseamna MLM (Multi-Level Marketing) ?
Marketing – transferul unui produs sau serviciu de la producator/furnizor la consumator;
Multi-Level face referire la sistemul de recompensare a persoanelor care determina ca produsul sau serviciul sa se miste; se acorda comisioane pentru munca depusa (nota – Level vine din engleza, “nivel”);
Multi – inseamna mai mult decat unul. Se mai foloseste si notiunea de Network Marketing (Marketing in retea).
Acest sistem de miscare a produselor de la producator la consumator nu trebuie confundat cu urmatoarele sisteme:
1) VANZARILE DIRECTE – diferite produse oferite la domiciliu de un agent de vanzari. Spre deosebire de MLM afacerea se desfasoara numai cu ajutorul muncii tale. In MLM iti conduci o afacere personala cu ajutorul muncii colaboratorilor tai.
2) VANZAREA EN-DETAIL (CU AMANUNTUL) – supermarketurile, standurile, magazinele etc sunt cateva exemple de locuri in care o persoana poate cumpara un produs de pe raft sau de la vanzator.
3) COMANDA PRIN POSTA – de regula tine de vanzarile directe, desi se poate organiza si prin MLM.
4) SISTEMUL PIRAMIDAL DE VANZARI – deseori este confundat cu MLM. Piramidele sunt ilegale deoarece lipseste transferul unui produs sau serviciu promis. Nu are loc schimbul de marfa-bani care sta la baza economiei. Daca produsul nu se misca nu se poate folosi termenul de marketing sau Multi-Level Marketing. Eventual se poate atribui termenul de “Multi-Level” dar nu si de MARKETING!
Afacerile prin Multi Level Marketing treptat vor ocupa locul lor bine meritat in lume. MLM-ul se preda deja la Harvard, ziarele de pe Wall Street se ocupa de el, un studiu al Universitatii Stanford arata, ca intr-un viitor apropiat mai mult de 50% dintre marfuri si prestari servicii vor fi vandute prin sisteme de comercializare bazate pe MLM. Dintre cei aproximativ jumatate de milion de milionari din Statele Unite, 20%, aproximativ 100.000 de oameni sunt milionari datorita sistemului Multi Level Marketing. Dupa statisticille actuale, zilnic 45 de oameni devin astfel milionari!
Poate va sunt cunoscute cele de mai jos:
Donald Trump, unul dintre cei mai bogati oameni ai Americii a fost invitat in showul TV al lui David Letterman. Fiind intrebat de catre moderator, ce ar face daca ar pierde totul, si ar trebui sa ia totul de la inceput, Trump a raspuns: “As cauta o companie MLM buna, si as incepe imediat lucrul.” Cand a fost fluierat de catre public el a mai adaugat: “ Vedeti, exact de asta sunt eu aici sus, iar dumneavoastra acolo jos”.
Intre afacerile MLM bazate pe strategii de vanzare prin retele de marketing si jocurile piramidale ilegale existente in Romania sunt diferente esentiale. In afacerile legale MLM se deruleaza o activitate economica reala, adica se fac vanzari de articole si prestari servicii – mai ales pentru masele largi – printr-un sistem de vanzari prin retea. In schimb la jocurile piramidale sau jocurile pilot nu exista o activitate economica reala, numai o regrupare a veniturilor dinspre cei care intru mai tarziu in joc spre cei care au intrat mai devreme in joc. Cei care intra intr-un joc piramidal pentru banii lor nu primesc in schimb nici un articol sau prestare, ci doar o promisiune, ca vor primi inapoi multiplu banii platiti altora de la cei adusi de ei in joc.
In Marketingul de retea exista doua posibilitati de a castiga. Prima parte din venit se bazeaza pe vanzarile directe efectuate de tine, iar a doua parte se bazeaza pe venitul realizat de cei pe care i-ai adus in afacere. ”
P.S. Am sa-l rog pe Emil daca mai posteaza ceva sa mentioneze ca are acelasi IP ca si Novak … eventual sa treaca “MLM forver” 🙂
Cu drag,
Emil si Novak
( avem acelasi IP, posibil din cauza k am postat de la acelasi calculator, presupun k e din cauza geolocatiei )
NOU
No haidetz’ fratilor 🙂 Cineva care a mirosit sapun cu lamaite sau are vre-o vecina inodctrinata 🙂 … Chiar nu vine nimeni cu argumente (am inteles k avem si persoane cu studii economice care posteaza p’aci )?!
Poate v’a batut cineva din palme intre timp ? 🙂
Haide – haide !
NOU
Hm .. MLM ?
stay away cat mai departe !
waste of time !
NOU
Anonim, daca vrei, poti sa scri ceva despre “MLM-isme”, parere (pana la urma cu totii avem pareri) sau … si mai bine – un argument ceva, sau o poveste, frustrare. Eventual, daca kiar nu se poate altfel – poti sa scri din nou sa stau cat mai departe 🙂
Doamne fereste nu incer sa te conving….
Atata doar – sunt curios sa vad daca tot esti anti-MLM (daca am inteles bine) sa vii si cu un argument ceva. Daca se poate bine, daca nu… 🙂
NOU
VREAU SA STIU DACA LUATI BANI IN FIECARE LUNA
NOU
Nu e un sistem piramidal…e total diferit de delphinu, caritas….trebuie sa cititi mai mult Kyosaki vedeti la el cum sta tr4eaba cu asa zisile MLM-uri….amway nu e MLM , tu poti intrece oricand varful asta e regula…cum mai e un sistem piramidal daca tu poti fi mai mare decat “varful”.Treaba ca trebuie sa cumperi pachetul de 10 sau 5 mil e optionala dar nu stiu cum dumneata ta domnule x o sa le promovezi prietenilor aceste produse pe care nu le-ai incercat si cum o sa faca si altii ce faci tu? treaba asta trebuie sa fie duplicabila ca asa merge e de tip franciza ca McDonalds statia de cartofi o gasesti mereu pe partea dreapta, sucurile inghetata sandvisurile pe partea dreapta, eceva duplicabil peste tot in lume o sa gaesti asa si in japonia si in china si Italia pese tot. Va rog cercetati putin acesta afacere.
NOU
“VREAU SA STIU DACA LUATI BANI IN FIECARE LUNA”
Bani iei in functie de ceia ce faci. Acuma depinde de la companie la companie. Exista diferente intre companiile MLM la fel cum exista diferente si intre companiile clasice. La fel cum esti, eventual, angajat la o firma X, de tip clasic, muncesti 8 ore si ai anumite conditii de munca primesti, un anumit salariu – iar la firma Y, tot de tip clasic, ai aceleasi conditii sa zicem (sau conditii mai bune/rele) si primesti alt salariu. Deci sunt diferente – cari saci pentru nea’Gica itzi da 8 mil/ luna, pentru vecinul lui – 9 mil si’tzi mai da si de mancare 🙂
La fel si in cazul sistemului MLM – difera de la companie la companie. Unele ofera anumite comisioane, un anumit produs/serviciu, altele – altul si tot asa…
Banii ii primesti din 2 surse:
1) comisionul din vanzarile directe
2) comisionul obtinut din rulajul creat de tine si ekipa ta.
Companii sunt multe. Planurile de marketing, sistemele de plati, comisioanele din vanzari, produsele (sau serviciile) – difera de la companie la companie. Important e sa se faca diferenta dintre acest sistem, si piramida financiara. Tre sa aiba loc skimbul de marfa-bani, sau serviciu-bani.
deci d-l A…nonim 🙂
castigi sau ba difera in functie de ce ai facut. Po’ sa castigi si 5 Euro , po’ sa castigi si mai mult (gandeste-te la o cifra care crezi tu ca e mare 🙂 ).
NOU
Va dau un exemplu, stimabililor.
a) am un butiq la coltz de strada spre ex. Fac afacere clasica.
Sa zicem k vreau sa vand struguri. Merg la Mos Gheorghe, direct la Producator. Ii zic ” Moshule, cat vrei per kg? – vin direct la matale , iau vreo 2 tone… ” “Pt 2 tone pretul meu este de 3 RON/ kg ” ok. batem palma. Cumpar cu 3 lei kila. Ii transport la mine la pravalie.
La 3 lei mai adaug 1 sa zicem keltuiele de transport si intretinere, 2 – sa achit anumite taxe si impozite si 4 sa mai am si un profit din care mai platesc si vanzatorul k nu fac voluntariat cu Mos Gheorghe.Mai platesc 1 leu de la fiecare kg o publicitate care mi-o face statia locala de radio, sa stie cat mai multi- sa vand cat mai mult. Presupunem ca pretul final este de 11 lei. (e un exemplu pt a va face o ideie, preturile si taxele nu shtiu dc le-am nimerit bine)
OK…! Acuma cu cat mai multi clienti voi avea, cu atat mai bine imi va merge afacerea, adica voi avea mai mult profit.
Vine Maricika la pravalie. Da 11 lei pe kg . Merge acasa. Maricika sau alt client imi va recomanda strugurii, adica imi va trimite si alti clienti. Dar nu castiga nimik din aceste recomandari, pt k atat eu, k patron al pravaliei cat si alte magazine, mall_uri etc nu-si suna clientii la sf. de luna sa le dea comision pentru ca au recomandat produsul si altora. Deci Maricika (sau alt client) mi-a facut publicitate intr’un fel, gratis (fie k a laudat ea marfa, fie k a intrebat-o cineva de unde i-a luat etc)!
b) afacere MLM. Merg la Mos Gheorghe. Iau cu 3 Ron /kg 2 tone – k asta e pretul lui de producator. Le aduc la sediul companie. Adaug 1 leu keltuieli de transport si intretinere. 2 – sa akit anumite taxe si impozite. se ajunge la 5. OK.
Ii zic lu Maricika: “dvs. nu vreti sa cumpararti acelasi produs prin intermediul meu mai ieftin? – asta dc nu tzinetzi neapart sa mergeti la butiqu ala de pe coltz” Sau imi iau prietenii deoparte si le zic – uitati care-i treaba , asa se pot face bani – asta avem de facut – asta avem de castigat
Adica-
1—- daca vrei sa fii client il cumperi cu 9 lei
2—- poti cumpara si mai ieftin, daca esti colaborator MLM la compania noastra de struguri. Kiar cu 7 lei! Semnezi contract cu firma prin intermediul meu. Daca vrea Maricika bine, daca nu – se va gasi altcineva interesat.
Ce se intampla ? La aia 5 lei se adauga 2- cu pretul asta poate cumpara orice colaborator/reprezentant/distribuitor. Adica ii ia cu 7. Poate cumpara pentru el cu 7. Daca vrea poata vinde pentru altii cu 9. Si daca vrea sa mai faca si afacere recomanda si altora sistemul de distributie sau produsul. Adica, din aia 2 lei care se adauga la fiecare kg (profitul) se impart astfel :
1-este venitul firmei MLM.
1- merge in planul de marketing, sistemul de plati, ca sa primeasca comisioane distribuitorii.
Adica, cu cat mai multe kg se vand prin intermediul unui reprezentant (a gasit 300 de persoane interesate, lea inscris, 100 dintre ele au vandut cate 2 kg, 100 au luat cate un kg pt ei) – deci sa facut vanzare datorita recomandarilor lui si informatiilor oferite de el, din profitul realizat i se da si lui un %. Astfel se castiga banii plus comisioanele obtinute din vanzari directe. Daca vrea sa castige si mai mult, isi cauta si mai multi parteneri, clienti. Ideal e sa formeze 4-5 oamneni inscrisi direct sub el, sa-i instruiasca astfel incat acestia sa inteleaga bine sistemul. Nu exista nici o obligatie. Ai contract de colaborare si primesti in functie de ce ai facut. Vrei, cumperi la pret redus. Vrei – mai si vinzi, vrei – te ocupi de crearea unei pieti de desfacere. La inceput potzi activa in paralel cu jobul clasic, dupa – cand comisionul tau e de cateva ori mai mare decat salariul potzi sa te dedici 100% afacerii.
Daca intelegi sistemul si esti interesat, iti cauti o firma MLM cu care sa colaborezi,sa-ti fie pe plac, sau iti convine recomandarea unei cunostinte / prieten. Conteaza si produsul, dar in primul rand cel mai important dupa parerea mea este planul de marketing.
Cu sau fara parerile altora, economia isi urmeaza cursul. In SUA spre ex MLM se preda deja la facult. In prezent 30% din bunuri si servicii ajung la consumator prin sistem MLM, procentul este in continua crestere.
Pare a fi, cat de cat pe intelesul tuturor, sau cel putin a majoritatii. Acuma depinde de frustrarile si complexele fiecaruia 🙂
Va trebuie facultate sa intelegeti asta ?????????
NOU
Nu cred ca ar trebui facultate….. ai explicat bine…avem un sistem de educatie financiara numit Network21 care ne furnizeaza informatii in casete si carti ….asa functioneaza…asta inseamna bogatie in cateva luni daca te tii de ea….in cativa anii ai creat piata si obtii venituri din active ….adica viata libera no stres numai bahaos nu prea te mai uiti la bani…nevand ce face cu bani pot sa ajuti oameni…sa faci donatii…etc…E f bun MLM-ul ar trebui lumea sa-si deschida un pic mintea si sa munceasca un pic la asta
NOU
Uite care-i critica mea la Amway, ca si la alte sisteme de vanzare piramidale. Sunt un fel de sarlatanie acoperita, dar corecta.
Ti se spune ca produsele nu au adaos comercial, pentru ca nu sunt intr-un magazin. Asta este prima minciuna! Produsele sunt intr-adevar de calitate, sunt corecte, la fel ca majoritatea produselor din comert, dar de 5 – 10 ori mai scumpe. Asta ca sa sustita priamida. La magazin ai in principiu trei sau de multe ori doua verigi care trebuie sa castige, iar la MLM ai cel putin 10 direct si multe ramificatii.
End-userul trebuie sa-i sustina pe toti. Asta-i tot. Adaosul la pret trebuie sa fie imens. Totusi pentru ca sistemul sa mearga, produsele trebuie sa fie de calitate garantata. Alegerea e pana la urma a clientului neinstruit… Plus ca daca alegi sa cumperi de la un furnizor gen Amway, iti anulezi orice sansa de a putea alege, compara si deveni personal.
Intri intr-un grup de tip comunist, unde altii aleg pentru tine.
Pe scurt, sistemul are ca target lumea saraca, usor manipulabila, neinstruita, care va avea impresia ca accede intr-un cerc social la care ei nu au visat.
Cert este ca daca reusesti sa vinzi vreo 10 15 ani, poti sa castigi si bani, dupa ce ti-ai pierdut prietenii iar vecinii te evita…
NOU
Cat despre viitorul comertului de articole importante (mari) e clar ca vanzarea directa de catre producator prin internet bate la usa.
NOU
Ai dreptate Dadani sistemul…numai ca avem si oameni care nu au fost saraci inainte de al incepe spre exemplu Domnu Laurentiu Babus care inainte de a vedea oportunitatea mare a acestei afaceri a avut in firma lui peste 800 de oameni si sunt n exemple de astefelde oameni…Nimeni nu te evita peste 10-15 ani…sunt oameni in sistem care o fac e mai bine de 30 de ani si au prieteni peste tot, vecini poate din invidie te evita sau nu
NOU
Este usor sa condami lucrurile pe care nu cunosti.Ar fi mai bine sa culegi mai multe informati
Asadar invata trei lucruri pe care eu le-am invatat de la Dale Carnegie: nu critica , nu te plange, nu condamna.
NOU
adica devii un sclav perfect. doamne….mare ti-e gradina
NOU
“Sunt un fel de sarlatanie acoperita, dar corecta.”
Dadani, cum sta treaba cu MLM ai inteles ? ma refer la sistem, mecanism… (am mari dubii)
Cel mai bine ar fi sa vezi punctul de vedere al unui reprezentant Amway referitor la produsele lor si adaosul comercial. Din cate stiu eu si din ce am apucat sa incerc de la ei,produsele sunt foarte bune. Spre ex. “satinique”, mi-a placut foarte mult. Nu po sa-ti zic decat :daca ar fi fost vandute in magazine – adaosul comercial ar fi fost MUUULT MAI MARE
Ca reprezentant al unei alte companii de network-marketing, parerea mea este ca Amway are produsele foarte bune, iar raportul pret/calitate este foarte bun. Aici nu vreau sa insist in detalii, nu este cazul.
Care sharlatanie ‘nkadtzaj ? :))
Referitor observatiei tale “La magazin ai in principiu trei sau de multe ori doua verigi care trebuie sa castige, iar la MLM ai cel putin 10 direct si multe ramificatii.” iti recomand sa citesti articolul de mai sus “mecanismul economic MLM” sau sa recitesti, poate un pik mai atent de data asta. Am dat si un exemplu cu strugurii mai sus, incearca sa te uiti si acolo sau poate impreuna cu vre-un prieten sa descfifrati “sharlatania”.
Daca vrei putem lua orice produs (sau cateva sa zicem) si facem aici-sha un traseu clasic si unul MLM, dupa sa vedem adaosurile si cine/cat castiga din ele, sub ce forma – sa’nteleaga lumea care-i treaba cu veriga aia din MLM. Poate ne ajuta si persoanele cu studii economice, am inteles ca sunt cativa p’aci.
“End-userul trebuie sa-i sustina pe toti. Asta-i tot. Adaosul la pret trebuie sa fie imens. Totusi pentru ca sistemul sa mearga, produsele trebuie sa fie de calitate garantata. Alegerea e pana la urma a clientului neinstruit… ” – esti pe dinafara.
La urma urmei daca nu’ti place Amway si ti-e frica sa nu pierzi prietenii fa-ti o companie proprie MLM, alegeti produs sau serviciu care-ti place si pune-te pe treaba. Asta daca nu ti se pare scandalos sa castigi k lumea, sa lucrezi cu oameni selectati de tine si dupa propriul program, sa oferi si altora sansa de a avea o activitate suplimentara/afacere, si nu in ultimul rand sa va bucurati de un produs la un pret mult mai accesibil decat daca ar
fi fost luat in magazine.
P.S. ai auzit cumva, asa din intamplare, cat investeste in publicitate procter & gamble la un volum anual al vanzarilor de 25 mliarde $ /anual ? Nu e neaparat sa ma crezi – 10 miliarde $ ! Poate sunt un sarlatan, nu trebuie sa ma crezi, dar ai minunata ocazie de a verifica sau a te interesa…sau pur si simplu sa deskizi TV si sa fii mai atent la spoturile publicitare, eventual sa intrebi cam cat ar putea costa reclama … mama ei de sharlatanie :)) Nu e neaparat sa numeri verigile, nu ?
NOU
Sunteti dusi cu totii!
Sa ai o parere e gratuit
AMWAY RULZ
NOU
indiferent de parearea unora si a altora , sistemul se dezvolta greu, dar se dezvolta si mai bine in acest caz, facandu-se astfel selectarea intre fani si ceilalti, vreau sa le urez succes celor ce au curajul sa infrunte multe minti asa zise luminate, identificate de mine ca fiind de sorginte ceausist-comunista, am 50 de ani si cred ca vreau si alceva in afara de un scarbici si umplut in rest cu prea putina distractie, fie din lipsa de timp fie de bani, oricum e ceva ce te impiedica sa-ti faci visul realitate, ma alatur voua fanilor
NOU
imi pare foaaaaaaaaaaaaarte rau de cei care isi plang de mila (eu asa ii vad pe cei care comenteaza in defavoarea MLM )! Voi nici macar nu stiti cu ce se mananca MLM-ul si va dati cu parerea de parca ati fi mari cunoscatori (de fapt va amagiti singuri)! PACAT PT VOI!
Eu lucrez in firme MLM si imi merge f bine! Ideea e sa stii sa lucrezi, degeaba bagi o gramada de bani din buzunar,daca nu stii ce sa faci cu ce cumperi din banii respectivi!!!!!!
Nu e usor MLM-ul si nici teapa nu e, DACA-TI MERGE MINTEA!
Asa ca mai ganditi, dragi comentatori! Voi nu veti ramane decat cu comentatul! si e pacat! O viata aveti!!!!
NOU
nu-mi vine sa cred gradul exacerbat de indoctrinare (mai degraba i-as spune indobitocire) 😐
NOU
va tot aud vorbind de sistemul piramidal. voi ati auzit de conducta? despre asta este vorba in amway, nicidecum piramida.
vreti sa stiti ce este o piramida? mergeti la orice companie mare sau mica: exista in varful PIRAMIDEI presedintele companiei, dupa care tot felul de directori si directorasi, apoi sefii de departamente, dupa care sunt angajatii (muncitorii, femeia de serviciu, portarul, bla, bla, bla). castiga oare femeia de serviciu 5000 euro si presedintele 200? nu prea cred. daca acesta nu este sistem piramidal, atunci nu stiu ce este. daca vrei sa ajungi in varful piramidei trebuie sa dai pe cineva la o parte, nu-i asa?
la amway nu este asa, poti foarte bine sa avansezi mai repede decat oricine. nu stiu daca sunteti familiarizati cat de cat cu sistemul si cu denumirile diverselor niveluri.
oricum ordinea este urmatoarea: platina, smarald, diamant.
daca ai ajuns sa faci afacerea, iar indrumatorul tau este platina, poti foarte bine sa-l depasesti si sa ajungi smarald inaintea lui. el va castiga multi bani de pe urma ta, dar tu vei castiga si mai multi decat el. imi spune cineva unde este piramida aici, fiindca eu nu o vad.
eu zic sa va informati si numai dupa aceea sa vorbiti.
inca ceva, bineinteles ca se plateste un bilet la intrare, sala respectiva este INCHIRIATA. oare daca mergi la un concert, la un meci, la un spectacol, nu platesti un bilet la intrare? eu zic sa va mai ganditi, voi cei care stiti tot.
multa bafta!
NOU
Pt. ARHI.
SCLAV? dar la serviciu ce suntem. programul ni-l facem seful. el ne spune ce avem de facut, el stabileste salariul pe care urmeaza sa-l primim. suntem liberi sa facem ce vrem? nu prea.
in schimb, lucrand in parteneriat cu amway, nu ai sef, esti liber sa faci ce vrei: te trezesti la ce ora vrei, muncesti cat vrei, pleci in concediu cand ai chef. ESTI LIBER!!!!!
dar ma bucur ca exista si oameni carora nu le place, pana la urma trebuie sa existe si angajati, ce ne-am face fara ei.
o zi excelenta sa aveti!
NOU
Foarte interesant 🙂
Important e ca fiecare sa-si gaseasca rostul. Indiferent daca e vorba de MLM, angajat, afaceri clasice etc. Nu pot fi totzi maturatori sau presedinti sau MLM’isti.
Dupa comentariile puse mai sus nu po sa spun decat ca cei :
– pro-MLM, pe langa pareri au mai adus si argumente
– anti-MLM – pareri (atat); “argumente” gen vecina sau saponel de lamaite sau e tzepaa frate cel putin pe mine nu m’ar pune pe ganduri. Pareri avem cu totii, intr’adevar
Pare amuzanta reactzia unora, care vin cu replici “indoctrinare”, “zombi” 🙂
Atata timp cat anti-MLM’istii nu sunt in stare decat sa-si spuna parerile, fara nici un suport si argumentare logica nu vad de ce se consuma unii din tabara pro-MLM.
Poti sa-i explici omului ca 2×2 fac 4, dar nu mai mult de cateva ori.
Avem nevoie si de mecanici, si de pompieri, si de functionari, si de bloggggHeri etc etc..
NOU
ARHI, daca tot esti asa inversunat impotriva AMWAY (sau MLM in general) as vrea sa te intreb daca ai fost la vreun seminar sau daca ai incercat vreun produs, ai ascultat vreun cd sau ai citit vreo carte promovata de N21. sau poate spusele tale nu au nici o baza? hmmm! deci?
NOU
mai el borat, suprapretul, calitatea indoielnica si sitemul de recrutare (care este specific sistemului piramidal, daca nu stiai, dar nu cred ca stiai) nu ti se par a fi argumente?
“nu ai sef, esti liber sa faci ce vrei: te trezesti la ce ora vrei, muncesti cat vrei”
exact la amway, dar la cat castigati voi sunt sigur ca mai aveti o slujba din aia… “piramidala” 😆
NOU
bineinteles ca mai avem si slujba aia “piramidala”. trebuie sa muncesti 2-3 ani (unii mai putin, altii mai mult), pana ajungi la un venit suficient de mare, care sa-ti permita sa traiesti numai din asta. a spus cineva ca stai degeaba si vin banii? nu cred. trebuie sa depui o munca.
p.s.: citeste si tu KYIOSAKI, DACA TE CREZI ASA DESTEPT.
NOU
chriscross , vorbesc despre industria MLM in general. Daca pomenesti de "suprapret", in cazul unui produs al unei anumite companii, ar fi bine sa vii si cu un exemplu concret.
Apropo, pentru cultura ta generala, daca esti curios – in cazul unui produs Procter & Gamble (traseul produsului parcurs de la Producator – Consumator de tip clasic : mai piramida decat toate piramidele – varful – si o baza mare de consumatori finali, cei care hranesc toata piramida si nu au nimik din recomandarile si publicitatea gratuita care o fac) spre ex. pretul acestuia creste in medie de 14-15 ori.
Sistem de recrutare? fii mai explicit 🙂
Indiferent dc e vb de Amway sau orice alta companie, venitul creste treptat in cazul in care te implici si urmezi sistemul. Nu potzi avea comisioane de sute de milioane din prima. La inceput poate fi o activitate suplimentara. Treptat , venitul creste, iar din momentul in care este mai mare decat salariul potzi sa te dedici 100% afacerii.
Nu totzi reusesc sa se impuna – la fel cum nu totzi reusesc sa fie sefi de guvern. In MLM ai sansa sa te impui dar tre sa inveti, sa te organizezi si dc vrei bani seriosi din asta sa devii un profesionist. Statistic pana in 10% reusesc din cei inscrisi, nu mai multzi. Restul dau vina pe totzi sfintzii numai pe ei nu. Nu potzi sa te apuci sa faci un tort daca nu stii receta si nu exersezi de cateva ori. Daca faci din capul tau cu siguranta shansele de a scoate ceva bun sunt practic nule. Asta e greseala majoritatii celor implicatzi. Sunt nishte amatori.
Multzimea, si mai "initziata", are "inspiratzia " de a judeca industria MLM dupa niste indivizi de la Amway sau alta companie.
E mult mai ushor sa negi decat sa verifici 🙂
O zi buna va doresc
NOU
domnu ARHI, get a life!!!!
se vede de la o posta ca nu cunosti prea bine sistemul Amway
pentru simplul fapt ca tie nu ti-a mers, asta nu inseamna ca nu va merge nimanui….
sa-ti amintesc k Amway e de 50 de ani pe piata… daca era de kkt, te asigur k mai mult de 2 ani nu rezista, dar uite k merge…
e bn k ai deschis subiectu asta pe forum, asta inseamna k Amway este o companie mare si, k orice companie mare, exista mituri pro si contra….
NOU
Oana,
fenomenul “ARHI” pare a fi o reactzie destul de des intalnita. Sunt multe persoane “atotstiutoare”, cu studii economice, foarte buni cunoscatori ai functionarii blog_urilor si detectori de geolocatzii, cu experientza folosirii unui saponel de lamaitze 🙂
In Romania, multi inca nu fac diferentza dintre piramida financiara si network-marketing.
Dupa parerea mea e bine k avem posibilitatea sa diskutam despre mituri, eventual sa le explicam celor deskisi si interesati ce inseamna defapt MLM.
Am tras cu okiul pe parfumurinaturale.com/index.php?nma=partner&fla=article3
recomand citirea acestui articol celor interesati de a intelege ce inseamna defapt mecanismul economic al sistemului MLM.
www.mlm.ro si www.rodsa.ro deasemenea contin informatii folositoare si tot felul de statistici.
30% din comertz se desfasoara prin MLM, procentul e in continua crestere – economia isi urmeaza cursul firesc indiferent de frustrarile si complexele “expertilor”.
Pentru unii care au postat – luatzi-o k pe sfat sau k pe ce vretzi voi – e bine sa verifici si sa studiezi anumite aspecte legate de economie si promovarea produselor prin intermediul acestui mecanism inainte de a ponegri o companie sau un sistem economic.
In rest, mult succes tuturor in ceea ce intreprindetzi! Important e sa fitzi multzumitzi financiar etc si sa va gasitzi JOBUL care va aduce cele mai mari satisfactzii – indiferent dc e vorba de anagajare 8 ore/zi, promovare sistem /produse, sau afaceri clasice (atata timp cat e ok si nu se simte nevoia pentru altceva e f. bine). Avem nevoie de toate categoriile pentru bunul mers al societatzii.
Nu va mai certatzi :))
NOU
mestere uite un exemplu:
Hemel
x-uleasca (ruda de-a mea, cum altfel crezi ce merge treaba asta?) incearca sa ne bage pe gat produse "ecologice", majoritatea pe baza de miere naturala de albine (pfff).
pret: exacerbat, exorbitant, etc.
efecte: iti spun dupa ce termina tratamentul fratemiu si soramea (el si-a luat ceva pt psoriazis, ea pt. par), desi nu vad absolut nici un efect pana acum
sistem de recrutare: eu, si subliniez EU, am auzit-o cum instruia pe cineva la telefon cum sa recruteze pe altii, sa-i nu le spuna direct cu ce se ocupa ci sa-i ia asa cu binisorul si cu intrebari de genul: vrei o sursa extra de venit? and sh!t
si asta la Hemel
nu mai zic nimic de amway aka quixtar aka alticor care sunt arhicunoscuti pt rahaturi de genul asta (vezi youtube-urile de mai sus)
sau de faptul ca in oras avem o istorie a chestiilor de genul asta, si chiar cateva sinucideri din cauza la faptul ca respectivii si-au scos credite ca plateasca cursurile si prostiile pe care le fac ei acolo si nu au facut nici un ban
NOU
chriscross, este foarte evident ca habar nu ai despre ce este vorba de fapt, in cadrul unui "MLM"
iti recomand sa citesti cartea " Scoala de afaceri, Robert Kyiosaki".
evident exista anumite modalitati de a aborda oamenii, acesta este un lucru perfect normal. la fel se intampla si in vanzari, nu-i asa? si de altfel, peste tot. sa-ti dau un exemplu: atunci cand esti cu sotul/ sotia acasa si vrei sa ii spui un lucru, la care stii ca nu va reactiona bine pt. inceput, fiindca nu stie despre ce este vorba, nu abordezi problema intr-un anumit fel? procedezi asa tocmai ca sa nu apara o reticenta nejustificata. la fel este si in acest caz. abordezi omul intr-un anumit fel, astfel incat sa nu refuze inainte sa afle despre ce este vorba. iar dupa ce a vazut propunerea, n-are decat sa refuze daca nu-i place.
in ceea ce priveste produsele: nu stiu cum sunt altele, dar eu folosesc in mod constant produse de la amway: pt. curatenie, vitamine si altele si pot spune ca sunt foarte foarte bune.
oricum ideea este ca oamenii ca tine, ce poarta "ochelari de cal" nu pot fi convinsi ca gresesc si pana la urma nici nu vreau asta. nu este nevoie de asemenea oameni in sistemele "MLM".
daca tu esti multumit de viata ta, de veniturile tale, totul este ok. bravo tie!
o zi buna!
NOU
daca spui/spuneti ca produsele pe care le vindeti sunt extraordinare de ce trebuie omul luat cu barbologie inainte sa-i spuneti de fapt ce aveti cu el?
NOU
simplu. din cauza ideilor preconcepute si a prost-informarii. din cauza celor care vand produse din usa in usa si ii conving pe unii ca asta inseamna amway. din cauza celor care au inceput afacerea si s-au lasat, iar apoi dau vina pe amway, nu pe ei, ca n-a mers si raspandesc ideea ca amway nu merge. acestea sunt motivele. produsele n-au nici o vina, sunt extraordinare.
p.s.: nu e nici o barbologie la mijloc, stai linistit.
NOU
Salutari la toata lumea care a posta aici si va posta in continuare.
Din cate am citit in blogul tau arhi in legatura cu aceasta afacere este ca multi dintre noi nu au curajul sa isi indeplineasca visele. Inca traim intr-o tara comunista care merge pe sistemul clasic de a avea un job 8 ore in cazul de fata pana la 11 ore pe zi si sa le faci punga mare la altii si aici ma refer la patroni iar tu sa te alegi cu o amarata de pensie.
In ceea ce priveste acesta companie Amway, cand mi s-a spus prima data de ea si despre planul ei de afaceri la fel mi-am spus ca e un sistem piramidal, dar inainte sa trag concluzii mi-am spus sa mai caut un pic si eu mai multe informatii, drept urmare am dat de blogul tau.
Mai toti romanii traiesc cu frica in san de a nu lua tzeapa cum s-a lua cu F.N.I cu caritasul si asa mai departe, sa investesti si dupa aia compania sau eu stiu altceva sa se faca nevazuti si tu sa ramai cu buza umflata, dar am stat si m-am gandit ca, chiar daca dai 1000 Ron sau 500 Ron pt prima data ei iti ofera si un discount de 10 20% si totusi ramai si cu produsele fie ele bune sau rele desi din majoritatea pe care ii cunosc si i-au aceste produse si ma refer in special la pastilele nutritionale, din cate imi spun si am vazut si eu isi fac efectul.
Fiecare isi conduce aceasta afacere cum vrea, dar in afara faptului ca castigi bani si din oameni pe care ii aduci si ii instruiesti si aici mi se pare normal sa iti ei un mic procent di vanzarile lor atat timp cat tu ii instruiesti si le pui toate informatiile la dispozitie, totul se rezuma la vanzarea produselor (de cand ne stim totul costa bani).
Eu inca nu am semant nici un contract dar din ce am citit aici si ce am mai vazut si pe alte site-uri cred totusi si o spun cu toata inima ca e o afacere buna. Eu unul nu imi doresc yahturi sau stiu eu ce milioane de euro etc, ci sa pot sa imi fac un trai cat de cat decent si sa nu mai am un sef care sa ma frece cum vrea el. M-am uitat si la filmulete de pe youtube si nu stiu dar daca ati observat ca in partea a doua arata pe unul care facea afacerea cu carti, casete etc. intrebarea mea oare de ce i-a gasit tocmai pe aia? si in acel filmulet am vazut numai 4 persoane( poate reportajul e mai mare) dar totusi aceasta afacere e pe plan global.
Ni se mai spune ca au tras in tzeapa guvernul, fraude , etc, oare cati sunt aia care sunt cinstiti domnilor stau eu si ma gandesc? Ne uitam la televizor cum alesii nostri fac fel si fel de smecherii si noi tacem din gura dar stim sa ii criticam pe altii.
Mai e si vorba despre pretul produselor AMWAY. Cu toata lumea care am vorbit mi-au spus ca raportul calitate/pret este foarte rezonabil, dar cum este romanul ( ieftin si bun) si preferam sa mergem la doctor sa ne de-a retete de milioane care isi fac efectul foarte putin, in loc sa luam produse de calitate si sa nu mai doar nimic.
Asa suntem noi oameni.
Totul depinde de cum iti faci clientii si de cum iti instuiesti echipa cu care lucrezi. Daca poti aduce si altii in echipa de ce sa nu o faci trebuie sa te gandesti ca daca intri in sistem beneficiezi de preturi de producator si ca te poti folosi tu de acele produse, in acelasi timp ii ajuti si pe altii si ca nimeni nu te obliga sa te bagi in acest sistem.De asta in zilele care traim avem acces la informatie, sa ne putem informa de aceste companii si de istoricul lor.
trebuie sa te gandesti ca in afara faptului ca, castigi din adaosul produselor si compania te rasplateste pentru munca depusa. Ca sa faci bani trebuie sa investesti bani dar si munca. De ce sa muncesc pentru un sef care ma plateste prost cand pot lucra pt mine si sa castig un pic mai bine. In ziua de azi trebuie sa profiti de orice ocazie care iti apare.
Rog persoanele care sunt in acest sistem de la AMWAY sa ma ajute si pe mine cu mai multe informatii si mai multe sfaturi, bineinteles daca vreti si va voi fi foarte recunoscator.
Intr-un final spun ca merita incercat, chiar daca faceti o investitie de eu stiu cat trebuie sa te gandesti ca totusi ramai cu niste produse care le poti folosi.
Toti cei care ati postat aici va multumesc ca mi-ai luminat mintea si ca pot merge si eu mai departe.
O zi buna tuturor ( inclusiv carcotasilor)
P.S. adresa mea de mail este : vasileeugenleonard@gmail.com pt cei care sunt in sistemul AMWAY. ( si imi pare rau daca am mai sarit si de la subiect)
NOU
chriscross,
nu potzi sa explici omului in 2-3 cuvinte despre ce este vorba. E indicat ca omul sa afle cum sta treaba. In cadrul unei prezentari organizate de catre reprezentantii companiei sau fata in fata cu un reprezentant. Nu potzi sa-l lamuresti din prima despre sistem, cum castiga banii si care sunt produsele pe care le promoveaza compania.
Tocmai de asta presupun k i se spune k afla mai multe detalii in cadrul unei prezentari.
In mod normal, timp de 1 h, isi face o parere in mare despre produse, i se explica de unde vin banii si ce are de castigat in cazul in care colaboreaza. Urmeaza sa – si aleaga din urmatoarele variante sau sa mai studieze sistemul daca e interesat cu sa fara ajutorul reprezentantilor (forumuri, statistici, date concrete de la camera de comertz, legalitatea afacerii etc):
1) nu-l intereseaza nimik
2) il intereseaza produsul
3) vrea sa cumpere la pret de distribuitor, client cu reducere
4) vanzare, recomandarea produselor dupa ce se convinge de calitatea acestora, mai ales ca e platit pentru aceste recomandari 🙂
5) sau vrea sa se implice mai serios in afacere creand o piatza de desfacere pentru companie…recomandand produsele si sistemul de distributzie
in cazul 3), 4), 5) – in functie de prioritatile pe care le are, noul colaborator/distribuitor, dc vrea sa aiba rezultate pe masura mai trebuie sa si invetze, investind timp si eventual ceva bani pentru carti, seminare, traininguri etc. Si pentru a face bani mai tre sa invetzi. Scoala si facultatea ne pregateste sa muncim pentru altzii.
Acuma oameni sunt diferitzi. Multi se “apuca” de treaba neglijand instruirea. Din cauza asta, de multe ori, dupa cum a postat si superme, se interpreteaza gresit despre MLM.
Omul are dreptul de a alege. are ocazie de a incerca pentru inceput o activitate suplimentara, iar pe masura ce venitul acestuia creste poa sa-si permita sa se dedice 100% afacerii renuntand la a munci “8 ore” pentru o piramida clasica si un venit limitat.
NOU
Spuneti-mi si mie ce afacere putetzi incepe cu cateva zeci de euro?
Datorita sistemului MLM, exista posibilitatea promovarii brandului unei companii.
Cine are de castigat daca mergi la Metro, Carrefour etc si-ti faci cumparaturile? Sau daca te intreaba cineva de unde ai cumparat produsul respectiv…sau daca il recomanzi fara sa te yntrebe… Te suna oligarhul la sf de luna sa te plateasca pentru recomandari?
In varful piramidei sta patronul. Urmeaza intermediarii (transport, taxe, a se vedea mai sus “Mecanismul economic MLM ” pentru mai multe detalii referitor la diferente sistem clasic-sistem MLM). Si baza o reprezinta consumatorii finali care hranesc aceasta piramida si muncesc tot pentru ea sau alta piramida pentru a-si castiga existentza. In Romania spre ex inca nu e popular acest sistem, respectiv oferta produselor si serviciilor promovate de companiile MLM care activeaza (www.rodsa.ro). In SUA spre ex kiar si avioanele, iahturile etc se pot cumpara prin MLM. Dar economia isi urmeaza cursul. Cel care sunt acuma la inceput nu au decat de castigat.
Ai posibilitatea sa fii reprezentantul unei companii si sa-ti formezi piata de desfacere, prin recomandari explicand ce au de castigat oamenii cumparand sau colaborand. E franciza alternativa. astfel, unii dintre clientii MALL-urilor vor renuntza la anumite produse (parfumuri, suplimente etc etc) folosindu-le pe cele recomandate de tine sau unul din partenerii tai. Se redirectzioneaza o anumita suma de bani, care mergea traditzional in buzunarul oligarhilor. Neinvestindu-se in publicitate (cat costa oare cateva secunde de publicitate coca-cola si o plateste oare cineva din buzunar?) si inlocuindu-se sirul de intermediari cu retzeaua de distributzie se pot castiga comisioane generoase. Dupa 1-2 ani se poate ajunge la un venit de 1000-2000 Euro / lunar muncind 2-3 ore/zi si aceasta nu este limita 🙂
La inceput venitul este relativ mic, dar vazandu-tzi de treaba, instruindu-te si recomandand in continuare brandul pe care il reprezinti iti gasesti ekipa (4-5 oameni in prima linie, mie imi place sa le spun filiale, care instruiesc si recomanda mai departe oamenilor oferta de colaborare si produsul)cu care potzi forma un imperiu 🙂 Poate dupa juma de an…poate dupa o luna … poate dupa 2 ani…
Multi se leaga de Amway ca nu shtiu ce … k nu shtiu cum. Reprezint alta companie, mai avantajoasa din punctul meu de vedere si in care ma vad mai bine. Tot respectul pentru colegii de la Amway 🙂
Produsele au un raport pretz / calitate foarte bun. Unii, deobicei aia care nu au nici cea mai vaga ideie despre ce reprezinta produsele respective si componenta acestora…respectiv provenienta si calitatea lor – comenteaza cum ca ar fi “prea scumpe” 🙂
Nu po sa le zic k daca s-ar vinde la MEtro spre ex…aceste produse ar fi si mai scumpe.
O zi buna va doresc si pentru unii as vrea sa adaug … : asteptati sa prinda ceva radacini MLM’u si in Romania k sa cumparatzi parizer prin acest sistem cu 2 lei kila :))
NOU
produsele sunt foarte bune,eu am incercat cateva, dar intr-adevar sunt f scumpe.daca intri in sistem le cumperi mai ieftine si nu te obliga nimeni sa sa fii agent de vanzari daca nu vrei si oricum nu primesti bani, ci puncte cu care iti achizitionezi niste PRODUSE FOARTE BUNE SI NATURALE
NOU
salut sunt in afacere de vreo 2 ani si cistig deja cam 2500 de euro lunar.Asa ca informati-va mai bine un pic.
NOU
nu ca as fi carcotas, dar ceva dovezi ai? ca asa zic si eu ca iau din blog 10 000 euro, si nici nu trebuie sa imi mint prietenii si cunoscutii ca sa fac bani
NOU
ARHI de unde esti de loc?
NOU
ARHI, cunosc eu pe cineva, activeaza in MLM de 5 ani si nu are decat 50 Euro/lunar. E dat dracului, nu merge, nu ? 🙂
NOU
bv mihaela la cat castigi insemana ca esti vreo platina…apaluze pentru supreme, MLM forever si multi altii
Referitor la filmuletele de youtube sunt cam anonime m-am uitat si eu la ele nu f mult , ca nu am suportat ca nu arata cine face filmuletul,si mai ales daca te uiti sa vezi cine l-a postat nu apare. Undeva e un semn de intrebare nu crezi? Auzi pe tine te intereseaza cum functioneaza un prajitor de paine cand apesi start? Sau te intereseaza daca se prajeste painea? Prea multa energie risipita. Nu zic nu sa nu verifici, ba chiar te rog verifica cere dovezi, cauta.
NOU
Daca vreti sa vorbim la obiect va rog sa cititi aici www.merchantsofdeception.com si sa faceti download la cartea "Merchants of deception" este scrisa de cineva din Interiorul minunatului Amway..dar mai multe am postat la topicul "Minciunica Amway" asa ca nu-mi place sa ma repet…
NOU
Why would Amway Quixtar allow their loyal distributor force to be systematically defrauded? Why would Rich DeVos, Dick DeVos, Doug DeVos and Steve Van Andel financially reward the very people committing an MLM consumer scam against their own distributor force? These questions have a billion dollar answer that can be found
within the pages of Merchants Of Deception, a 300 page book I wrote that you can download for free.
I was a loyal, trusting IBO for almost a decade, building an international Amway Quixtar business to the Founder’s Emerald level before discovering and documenting fraud and corruption across every major line of sponsorship. I loved the principles that I had been led to believe the business was built upon.
I was shocked to learn and document almost 100% of distributors recruited into the Motivational Organizations lose money, with many losing tens of thousands of dollars.
NOU
Si o prezentare a cartii
Mr. Scheibeler’s book is a chilling portrayal of the process by which intelligent people can persist for years in pursuing the Amway dream while making no money. It is all the more significant because he earned his way to one of the highest distributor levels in the Company….I learned of similar experiences from ex-distributors when I interviewed them for the State of Wisconsin’s Amway litigation in the early 80’s. Such conditioning may explain why the tax returns (obtained for this litigation) of all active Wisconsin Direct Distributors, the company’s top 1%, showed an average net income of minus $900. Why did these men and women persist….under these economic circumstances? Eric Scheibelers book answers this question for those whose minds are clear enough to read
its pages.”
BRUCE A. CRAIG, retired Assistant Attorney General,
Wisconsin Department of Justice – Office of Consumer Protection
NOU
…
NOU
Amway Products vs. Other Products
1. G&H Body Lotion, 250 ml, Rs. 316.00
Nivea Lotion, 250 ml, Rs. 110.00
2. Satinique (shampoo & cond.) 250 ml, Rs. 314.00
Sunsilk (shampoo & conditioner) 250 ml, Rs. 85.00
3. Dishdrops (1 litre =4 litres), Rs. 420.00
Godrej Concentrate (1 litre=4 litres). Rs. 64.00
4. SeeSpray Concentrate, (1 litre=4 litres) Rs. 290.00
Colin Glass & Household Cleaner, 4 litres, Rs. 252.00
5. Amway Zoom Concentrate, 1 litre, Rs. 299.00
Robin Cuffs N Collars, 1 litre Rs. 128.75
6. LOC High Suds Organic Cleaner,
(1 litre=167 litres) Rs. 322.00
Teepol, 5.5 litres=167 litres, Rs. 352
Rs – rupee (moneda din India) aprox 40 rupee 1 $
Daca iei 10.000 de distribuitori amway impartiti in grupuri de 266 dupa sistemul 9-6-3 inseamna ca sunt 44 de directi si restul de 9956 indirecti. Daca crezi ca ejti unul din cei 44 de norocosi mult succes
NOU
“As a quick aside, let me quote the ‘zero sum theory’. For those who might not know it, this is a theory propounded by the famous economist, Lester Thurow. His book ‘The Zero Sum Society’ explains it in detail with a lot of econometric models. It will take me over a 100 pages to go into all that. Basically, Thurow said that for every person who has made a certain amount of profit, someone else has made an equivalent amount of loss.”
NOU
Credeam ca romanii au dezvoltat un fel de sistem imunitar avand in vedere tzepele prin care au trecut in ultimii ani dar se pare ca intotdeauna este loc de asa zise afaceri de genu` asta si vor fi intotdeauna naivi cu dorinte aprinse de imbogatire instanta. Cum le place taximetristilor sa se planga ca nu le merge bine (adica nu le merge aja bine ca acum 10 ani) ca sa le lase lumea bacsis si sa inchidem ochii cand nu pun ceasul aja fac cei care sunt in sistemul amway laudandu-se ca fac multi bani pentru a atrage implicit mai multi in sistem. Banii se fac din carti, cd-uri, conferinte si banii platiti initial pe produse. Eu ma intreb cum oare se uita in oglinda cei care trag alti oameni dupa ei in sistem stiind foarte bine ca 99,6% din ei nu vor face bani din asta. Scursurile astea fara caracter dotati din nastere cu talentul de a accepta un refuz cu zambetul pe buze care isi transforma prietenii si rudele in clienti raman decat cu obiectele si vacantele atat de mult ravnite aja ca le doresc vacanta si socializare placuta.
NOU
Pt Nacc
Cum spuneam la topicul “minciunica Amway” cei care sunt in “afacere” nu inseala cu buna stiinta ci pur si simplu au creierul spalat …ei chiar cred ca se vor imbogati si ca-i vor imbogati si pe ceilalti pe care ii aduc in “sistem”…ideea de baza a “sistemului de pregatire” este sa te convinga mai intai pe tine pt ca numai asa succesul racolarii este asigurat…
Ce e mai grav este ca pica in plasa oameni care sunt din principiu sceptici la idei de “afaceri” de genul asta. Amway-istii insa sunt pregatiti pentru toate obiectiile pe care le-ai putea avea, cu raspunsuri (deja memorate) aparent extrem de logice, care pur si simplu iti sucesc mintea…
De asta m-am gandit sa fac apel la toti cei ce au putin timp sa citeasca acea carte (ii fac reclama gratuita pt ca mi s-a parut bine scrisa si numai citind in amanunt realizezi cum se desfasoara intregul proces si stii sa te feresti si de toate capcanele…) pt ca nu se stie niciodata si mai devreme sau mai tarziu vei fi ajunge si tu sa fii contactat. Cunosc oameni care au incercat Amway o data si s-au lasat iar dupa cativa ani au fost racolati din nou si convinsi sa reintre in afacere…deci oamenii aia nu stiu adevarul despre afacerea asta si au senzatia ca ei au fost niste ratati care nu s-au tinut de treaba…
NOU
Acum am avut ceva mai mult timp sa citesc o parte din postarile “indoctrinatilor” topicul asta fiind transformat in workshop tip AMWAY cu demonstratii de “fortza” in ale economiei ..) 🙂 🙂 bineinteles, nu lipsesc spilcuiri din carti pro MLM (pt ca amwayistilor nu li se permite sa citeasca si altceva si sa aiba o imagine de ansamblu asupra fenomenelor economice, in general).
Desigur cei care au scris carti pro MLM sunt si ei economisti (de ale caror nume nu am auzit niciodata pana a intra in retea -desi si eu sunt economist cu experienta in campul afacerilor de mai bine de 10 ani) asa cum reputati economisti sunt cei care au scris carti anti MLM.
Asa ca Dra absolventa de ASE, cunoastem cam ce carte se face in facultatile noastre si cat de departe de realitate sunt domnii profesori universitari , asa ca va rog lasati-ne…mai aveti de crescut si de acumulat experienta reala in ale businessului …
Fiecare are dreptul la o parere dar ceea ce se intampla in Amway nici macar nu mai este MLM..ci sarlatanie pe fata.
Asa zisele “seminarii de succes” ale lor nu fac decat sa-ti masoare visul si motivatia iar “oamenii de succes ai afacerii” vin doar sa-ti povesteasca cat de repede s-au imbogatit ei (si ei nici nu au habar cum ar trebui sa se imbrace la o intalnire de afaceri…te umfla rasul sa le vezi pe “doamnele de succes” care se lauda ca fac bani din afacere dar se imbraca de la Europa sau BIG Berceni iar in cadrul seminariilor apar pe scena imbracate ca de nunta- arata mai degraba a paparude decat a femei de afaceri 🙂 🙂 🙂 Inutil sa mai spun ca nici unul din cei care apare pe scena nu are intr-adevar banii pe care teoretic ar fi trebuit sa-i aiba la nivelul respectiv (Perla, Rubin, Safir, Platina, Smarald, etc) dar pt ca nimeni nu stie acest lucru minciuna se perpetueaza iar prostimea chiar crede ca acei oameni cu costumele agatate si pantofii scalciati au un mare succes financiar.
In final, daca tragi linie, la seminarii nimeni nu-ti arata ceva concret sau ceva in plus decat clasicul “plan de afaceri” cu cerculete…ideea seminarului este “spalarea creierelor si indoctrinarea” se lucreaza mai mult pe latura emotionala si motivationala…
Cei care au prezentat aici atat de “frumos” partea teoretica a afacerii (care suna f logic si convingator) nu au in vedere urmatorul lucru..succesul unei afaceri consta in primul rand in profitul pe care il faci si nu neaparat in incasari. Amway nu cuantifica profitul membrilor ci doar incasarile si alea sunt exprimate in pv (asa la deruta) iar toti oamenii astia “de succes” apar pe scena, la seminarii, in baza punctelor acumulate si nu a profiturilor reale!! Daca ar fi luati “la puricat” s-ar descoperi ca de fapt au f multe gauri in buget…pt ca au cumparat produse Amway “la greu”, si-au facut provizii pe 10 ani de detergenti si alte chestii numai pt a atinge punctajul barem si in plus au cheltuit sume foarte mari pe asa zisul “sistem de pregatire” (carti, casete, seminarii)un sistem in care ti se spala creierul sistematic (trebie sa asculti macar o caseta pe zi) pt a cheltui in continuare si a spera ca intr-o zi vei ajunge diamant…
Banii diamantilor (singurii care castiga din afacerea asta) vin in proportie de 90% din “sistemul de pregatire”(casete/CD, seminarii) pe care marea masa a distribuitorilor visatori dau sume mari de bani (paradox..platesc ca sa-mi fie spalat creierul si sa fiu motivata sa scot si mai multi bani din buzunar, pt luxul celor din varf) ..asa ca nu va mai faceti iluzii si nu mai mergeti ca oile la taiere….
NOU
Eu sunt un sceptic convins cand e vorba de chestii din astea si am participat la o conferinta invitat de un prieten care era si el pentru prima oara acolo. Faptul ca ejti sceptic te protejeaza de aparente si iti deschide ochii sa vezi substraturile afacerii. Tot ce am vazut cand am fost acolo au fost oameni necajiti imbracati in cele mai bune haine pe care le aveau, oameni de toate varstele toti entuziasmati (inclusiv prietenul cu care eram) ascultand cu atentie si aplaudand frenetic. Oamenii aia aranjati pe scaune ca nijte sticksuri acolo m-au dezamagit complet avand o parere mai buna despre romanii din clasa mijlocie. La jumatatea cursului m-am dus afara sa fumez o tigare si se uitau toti la mine de parca as fi intrerupt conferinta. Nu am dat bani sa intru acolo, nici nu as fii dat dar am mers pe baza unei invitatii. Cd-urile respective cu asa-zise secrete ale succesului sunt protejate cu un format rar folosit si nu pot fi copiate (oare de ce daca toata lumea e invitata in afacerea asta?). Pe toata durata conferintei nu am avut nici o reactie, nu puteam sa zambesc, nu puteam sa aplaud, stateam si ma uitam in jur la oamenii de acolo si la prezentator cum loveste direct in punctul slab al romanilor de rand, si anume “parintii te invata sa te uiti doar inainte, faci scoala si muncesti toata viata pentru un salariu, nu te uiti in dreapta si in stanga la ce oportunitati trec pe langa tine” data fiind perioada mai grea prin care trece tara noastra si diferentele mari intre preturi si salarii comparativ cu alte tari europene. In final m-am simtit obligat sa incerc sa ii avertizez pe amatori in legatura cu sistemul folosit, asta dupa ce am purtat numeroase discutii cu prietenul care m-a invitat acolo si m-am documentat pentru a intelege despre ce e vorba. Tu ar trebui sa stii ca omul slab este cea mai periculoasa boala pentru un om puternic. Inchei comentariul asta fiind bucuros macar ca nu vorbesc singur.
NOU
Am uitat sa precizez ca prezentatorul "diamant" era ungur. DA acea rasa care se bucura cand se ciocnesc 2 soferi de tir romani pe meleagurile lor (in proportie de 99% normal, asta ca sa nu fac discriminare, doamne fereste, si sa le ofer la toti posibilitatea de a se simti mai speciali convinsi ca fac parte din cei 1%). Nu e realistica statistica dar aja imi place mie sa pun problema ca poate se simt "oile" putin deranjate de originea celui care urmeaza sa le vanda cateva imagini cu peisaje superbe, unicorni, stele, campii de un verde mirific, promitand solemn ca va infige cutitul delicat in ei dupa toate astea.
NOU
A auzit cineva de Agel? Nu cred… Oportunitatea de a va inscrie in topul unei retele MLM de succes consta in a va situa printre primii! www.whyagel.com/sebastian
Cunoscatorii imi vor da dreptate dupa ce vor urmari prezentarea de pe site!
NOU
cool, inca unu’ pe lista
NOU
Mai despre amway ce pot sa zic ………….am incercat produsele ………unele sunt bune nu am ce zice ………..dar altele sunt naspa.am cumparat un produs cosmetic si nu a facut altceva decat sa -mi strice tenul.
Despre sistemul MLM in schimb nu am o parere proasta.Sunt intr-un sistem MLM(dc ati auzit de fructul noni )si atata timp cand imi intra bani in cont nu pot spune ca o duc rau intr-un astfel de sistem.
NOU
Diferentele dintre Retele MLM si Retele Piramidale (Ilegale)
– In Retelele MLM se vand (distribuie) produse. Nu se aduc bani cu scopul de primi mai multi bani dupa o perioada de timp ca in Retelele Piramidale ( Ilegale ).
– In retele MLM castigurile sunt sub forma de Comisioane, Bonusuri si se platesc de jos in sus, in functie de volumele de cumparaturi. Bani cei mai multi ii castiga ce de la baza sistemului. In Relelele Piramidale (Ilegale) cei mai multi bani ii castiga cei din varful Piramidei.
– Functionarea Retelei MLM nu tine de Recrutarea noilor Membri. Principiul de Baza al MLM este intrarea in Retea, pentru facilitatea de a cumpara produsele la un pret mai bun. La retelele Piramidale sistemul nu rezista decat daca apar noi Membri care sa aduca bani in ideea unor castiguri fabuloase ulterioare. Acesti bani sustin Reteaua Piramidala, mai exact furnizeaza bani multi celor de sus.
NOU
Acestea sunt cele 3 criterii dupa care puteti sa verificati “bonitatea” sistemului.
MLM ca si structura organizatorica ( Orgranigrama ) este intalnit in orice sistem: Armata, Politie, etc….( Generalul are subalterni, care transmit informatia catre …soldati, iar din munca executata de acestia castiga si cei de sus; La fel intr-o firma clasica GM coordoneaza RM, care au in subordine ASM, care daca au rezultate pot deveni, DV coordonand ASR – din munca celor de “jos” sunt platiti cei de sus, putin de la cat mai multi)
Ceea ce ma enerveaza pe mine la MLM-isti este ca nu pricep ce e ala NU si ca foarte multe firme de gen, folosesc tehnici de manipulare.
In rest no comment despre bonitatea sistemului MLM.
Despre comentariile spicuite p’aci…cred ca sunt multi habarnisti in Romania, pe multi cred ca i-am “cunoscut” acum aici.
Se vede ca nu au nimik in cap ca mai toti tinerii din Romania.
Suntem o tara de filozofi, politicieni, amatori de fotbal, buni in toate…castigand bani din nimic. Ma lovesc de ei in fiecare campanie de recrutare ” a tineretului muncitorec”…sincer nu ai ce alege…cred ca din cauza “masei” au plecat oamenii buni din tara…
NOU
Iata un comentariu interesant, de la un membru – se pare ,,superior" masei! Cu ce va ocupati Dvs. Excelenta ? Asteptam cu imare interes ,,sfaturi" competente noi astia cu nimic in cap! Ia sa vedem…argumente ceva pentru a sustine cele afirmate cu propriul exemplu aveti?
NOU
mda … eu am ajuns pe acest blog pt ca in aceasta seara am fot pt prima ( si , sper , ultima ) data la o intrunire amway … citeam postul lui arhi si parca era scris de mine , in proportie de 95% tiparul a fost acelasi si in cazul meu … locul faptei a fost liceul gh. sincai , am platit taxa de intrare ( aici am scapat ieftin , 5 ron) , mi-am luat bonul fiscal aferent ( sc pascale int’l srl , cine stie unde s-au dus banii mei) si m-am asezat la intamplare , pt ca nu aparuse tipa care m-a invitat …. m-au ridicat politicos de pe acel loc , pt ca unii si-l rezervasera in grup … ok , m-am asezat in spate sa-i supraveghez strategic si am avut primul soc , majoritatea se uitau la niste carti sau niste cd-uri cu evlavie si m-am prins ca ceva penibil (pt mine ) e pe cale sa inceapa … intre timp a aparut si tipa mea , s-a asezat pe la mijlocul salii ( scaunul din capatul randului) cu o pustoaica in stanga ei … m-am dus sa o salut si-atunci a azvarlit-o imediat pe pustoaica peste 2 scaune iar eu am capatat eu locul de onoare din stanga ei … mi s-a explicat ca o sa vad oameni de mare calitate ( a-propos , toti aveau epitetul de “exceptionali” , pana la urma ) iar cei din primul rand sunt adevarate legende si e o mare onoare sa-i avem printre noi … dupa o scurta introducere , a inceput parada stelutelor , care single , care cupluri tinandu-se de mana , si-o avalansa de discursuri care promiteau castiguri , vacante in hoteluri de lux , timp liber , munti de bani , pensie super-babana si o mostenire pt nepoti comparabila cu Comoara Nibelungilor … simultan , tipa care m-a recrutat imi soptea in ureche cat de valorosi sunt diamantii si ce mare familie e sleahta lor , ba ca aici iti faci numai prieteni , ba ca poti sa-ti gasesti jumatatea … am inlemnit la aplauzele frenetice care marcau sfarsitul discursurilor ( si care-mi pareau false si invatate mecanic ) … Cu greu m-am abtinut sa nu izbucnesc in ras cand mi-am imaginat cum ar fi sa ma ridic si sa-i trimit la origini pe toti cu secta lor cu tot , cred ca ar fi urmat un moment de uluiala si probabil sfarseam ca si Caesar in senat , sfasiat … Ridicolul aveam sa-l simt pe propria piele , cand am fost ridicat in picioare ca rookie , debutant in aceasta mascarada … Am evitat “la mustata” sa fiu prezentat unei cucoane aflate spre varful piramidei … Tipa care m-a recrutat mi-a indesat la plecare un cd Jim Dornan si cartea lui KiYosaki , “CU IMPRUMUT” . Bunul simt m-a impiedicat sa-i zic ca n-am incredere in jucaria lor , am convingerea ca unii , aflati in varful piramidei , o duc f bine si au bani si-n posterior , dar marea masa nu-i decat consumatoare si n-o sa ajunga niciodata sa-si implineasca visul pt care au venit .
Ramane ca maine sau in zilele urmatoare sa formulez un refuz argumentat (si politicos doar pt ca a fost in discutie o doamna , altfel … )
PS : la plecare , a incercat sa-mi strecoare un bilet de 10 ron pt sambata , dar sa-si caute alt naiv …
NOU
Chit ca aveai doar 19 ani, barem te-ai tinut tare 🙂
NOU
(tot eu sunt – Cristian de mai sus)
Am citit si comentariile si nu pot sa zic decat ca de mult n-am mai ras ca acum. Si eu si frate-meu. Arhi iti multumesc pentru acest post plin de umor.
Unii chiar ca-s spalati pe creier. Unul din ei e si sebastian cu bishnitzul de la www.whyagel.com/sebastian care nici macar nu activeaza in Romania, din ce am vazut eu pe site 🙂
De Amway ce sa zic? N-am incercat produsele lor, nici macar nu stiu ce vand si cu ce preturi, insa daca au minim nivel de calitate si pretul e proportional n-as avea nimic impotriva in a le cumpara. Personal, am incercat sa-mi cumpar niste bauturi pe baza de aloe vera produse de alta firma, insa cand am aflat pretul lor, mi-am dat seama ca mai bine imi cumpar din magazin sau nu mai beau deloc.
Dar de aici si pana la aberatiile MLM, cu hai sa te inscrii si sa-jungi mare bogatas e cale lunga. Probabil ca se pot scoate bani de-un Cico, fara eforturi supraomenesti. Pentru sume mai mari, trebuie sa fii deja un vanzator profesionist, ceea ce nu e pentru orisicine.
Apropo, poate ma lamureste si pe mine cineva cum se vand produsele astea daca nu din usa in usa? Ce faceti? Va bateti rudele si prietenii la cap pana cedeaza? Va instalati intr-o masina buna de REMAT precum cei care fac RCA iarna? Deschideti butic in fata/spatele blocului? Aaaa stai c-am uitat. Trebuie sa cumpar materialul didactic facut de marii profesionisti.
Pt geniul care a zis:
“””
inca ceva, bineinteles ca se plateste un bilet la intrare, sala respectiva este INCHIRIATA. oare daca mergi la un concert, la un meci, la un spectacol, nu platesti un bilet la intrare? eu zic sa va mai ganditi, voi cei care stiti tot.
“””
Asa de multi bani se castiga din afacerea asta, de trebuie sa plateasca lumea biletul de intrare? Mai ales ca din cate am inteles eu, in sala erau prezenti cei din varful piramidei (alama, cupru sau cum i-o chema), aia care castiga saci de bani lunar.
Pt dobitocul/indoctrinatul care a zis ca Donald Trump s-ar inscrie in Amway, astept dovada acestei afirmatii. Pentru cei mai normali ofer acest link: answers.google.com/answers/threadview?id=527526
NOU
Cristian, am o nelamurire: cum ai reusit sa scrii atat de mult? Te-a ajutat si fratele sau v-ati rugat amandoi parintii?
NOU
Sebastian, daca o sa iei OHM Energy & Mental Focus cred c-o sa gasesti raspunsul la intrebare. Stii unde il gasesti, nu? Hai ca-ti dau eu adresa, ca poate ai vreun lapsus www.whyagel.com/agel-products.html#agel-ohm.
Dupa ce iti revii, astept sa ne zici si noua, celor din Romania, cum ne putem imbogati de pe urma acelui site. Pozele alea cu vase de croaziera copiate de la cine stie ce agentie turistica, m-au convins pe deplin.
NOU
sebastian … nu sunt nici excelent dar nici …superficial… efectul de turma il folosesc MLM-ishtii , nimic de zis … dar la ce e in Romania nici nu ma mira, ca nu prea exista alte variante de a pricepe cineva …sistemele…
Iar ca ocupatzie…eu lucrez in vanzari de cand ma shtiu …ca pregatire sunt specializat in Managementul Vanzarilor – shtiu ca oricum nu va conta pt tine…
NOU
doodeed
Ai fost vreodata intr-un MLM ca sa stii cum functioneaza el efectiv?
Teoria ta postata mai sus e frumoasa insa nu e reala…
NOU
E clar, Amway cauta doar tinerei de 19 ani. La varsta aia, numitul Stefan, cunoscut cu vreo zece zile inainte, m-a scos prima oara in oras. Era o intalnire romantica: o prezentare Amway! era si Angela Similea de fata, adusa asa, de pamplezir. Cica atunci venise Amway in Romania. despre produse am auzit ca-s bune. cica e unul pe care, dupa ce ai sters cu el prin casa, de sus pana jos, prin toate cotloanele, il poti pune la flori.
Pe Stefan n-am mai vrut sa-l vad, dupa aia. Faza e ca era la arhitectura, deci ar putea fi individul din comentariile de pe la inceput sau un coleg de-al lui:)
NOU
Monica, ce faza tare!! de obicei barbatii incearca la prima intalnire alte chestii (poate, poate…) dar acum o fi la moda sa-ti propuna “afacerea” Amway…:):)
NOU
Produsele ce se desfac prin sistemele MLM sunt intr-adevar de calitate superioara celor similare care se vand in rafturile magazinelo, asta fiind si principala lor regula de baza pt. produsele lor. De asemenea, ar trebui sa fie si mai ieftine decat produsele similare din magazine dar aci nu se mai potriveste deoarece pretul este exprimat in dolari iar la puterea de cumparare si salariile romanilor greu te atingi de ele. AMWAI este o corporatie multinationala ce exista din 1959, daca nu ma insel. MLM-urile nu-s sisteme piramidale propriu-zise, piramidal fiind modul de castigare a banilor, functie de volumul de vanzari. Nu sunt sisteme piramidale deoarece acestea sunt cele in care introduci bani si ti se promite un castig multiplicat de un anumit numar de ori (Caritas, Delphin) , pe cand in cazul MLM-urilor platesti bani si primesti marfa. Cei intrati in sistem au avantajul ca achizitioneaza produsele cu 20-40% mai ieftin decat cumparatorul, acesta constituind profitul distribuitorului respectiv. Nu sunt in nici un sistem MLM dar am cochetat candva cu unul din ele si am citit o gramada de carti de MLM. MLM-urile activeaza legal in Romania fiind grupate in Asociatia de vanzari directe din Romania ( RODSA ). Situatia MLM-urilor din ROMANIA, conform acestei asociatii este urmatoarea:
72 companii de distribuţie MLM
34 membrii RODSA şi 6 cereri de afiliere
9 companii furnizoare de servicii
11 companii au încetat activitatea MLM
Se desfac prin MLM nu numai produse ci si servicii:asigurari, pensii private (in occident),etc.
NOU
Da nea Costache, si?
De teorie suntem satui…am batut apa in piua aici 4 pagini dar PRACTICA ne omoara.
Despre produse, da sunt o groaza si nu toate sunt superioare celor din magazine… astea sunt mai mult povesti. Cam toate MLM urile fac la fel: vin cu cateva produse intr-adevar bune sau revolutionare si apoi “baga la greu umplutura-de completare” ca sa aiba omul pe ce sa-si cheltuie banii. Intre timp, multe din produsele alea “de top” revolutionare sunt depasite moral, pt ca nici concurenta nu sta degeaba!
Dar distribuitorul MLMist nu stie asta pt ca si-a pus ochelari de cal si nu mai vede ce se intampla in jur, in afara MLM ului lui, si ca produse de aceeasi calitate sau de calitate mai buna decat ale lui se gasesc in magazine la acelasi pret sau sub pretul lui…
NOU
toti cei care spuneti ca AMWAY nu are produse extraordinare aveti informatia diluata. sistemul AMWAY este cea mai mare oportunitate de afaceri existenta la ora actuala in lume. iar despre produse…no comment… sunt excelente atat cele pentru curatenie cat si cele de cosmetica… produsele sunt suuuper concentrate si sunt de nenumarate ori mai bune de cat toate chimicalele gasite in magazin . produsele sunt 100% ECOLOGICE…
NOU
absolut. si se fac si bani, trebuie doar sa muncesti, si nu ai sef, si muncesti doar pentru tine. miiiiiiiiinunat.
NOU
La MLM-uri sunt cateva lucruri care nu plac:
1. sistem piramidal. un asemenea sistem nu are nicio problema cata vreme are o baza reala ( nu precum Caritas ). Si firma unde lucrez eu e un sistem piramidal. Jos suntem noi, angajatii, sus e patronul. Noi muncim cel mai mult, el castiga cel mai mult. Si societatea e o piramida. “Prostii” – cu sau fara ghilimele – jos, Basescu et co sus.
2. Entuziasmul/nesimtirea celor din sistemele MLM. Aici iti dau dreptate, cei mai multi sunt superenervanti, insa asta e doar problema lor. MLM-urile au potential.
3. Persuasiunea – se incearca foarte tare sa te convinga cat de bun e sistemul lor. Doar ca o fac in noi moduri, deci mult mai evidente pentru noi.
Insa, daca stam sa ne gandim, toata lumea din jurul nostru incearca sa ne convinga de ceva, bineinteles in beneficiul lor: cat de buni, destepti, frumosi sunt, cata nevoie avem de ei, cat de bune sunt produsele, serviciile, partidele, politicile, ideile lor. etc.
Asta prin media ( reclame, publicitate, PR , reclame mascate ), comunicare directa, etc. Doar ca ne-am obisnuit atat de mult cu aceste modalitati de persuasiune incat nu le mai bagam in seama.
Acu, MLM-urile au venit cu alte modalitati, din punctul meu de vedere mult mai ok, din moment ce exista o interactiune, un dialog cat de cat ( reclamei nu poti sa ii spui ca nu e bun samponul :). Modalitatile astea fiind noi + experientele SAFI, Caritas, etc + ingustimea la minte a romanului = fobia de MLM.
Am prieteni care au facut bani din asa ceva, am prieteni care nu fac mai nimic si am prieteni care au pierdut bani.
Insa asa e in orice afacere, si din cate afaceri sunt MLM-urile au cele mai mici riscuri.
Nu, nu sunt intr-un MLM pentru ca nu am curaj sa ma las de job, job care imi ia destul timp ( vina mea ), plus ca sunt deja foarte multe iar fobia fata de ele e destul de mare.
NOU
Auzi Arhi? Emueistii astia nu se plictisesc sa tot posteze aceleasi ineptii (invatate pe de rost) ca niste papagali???????
NOU
pai ei fac campanie acum. oamenii citesc si ii cred
NOU
Maliziosa, din moment ce comentariul tau a urmat dupa al meu banuiesc ca (si) la mine te refereai.
Daca nu te duce mintea decat la injuraturi mascate…ce sa ceri mai mult ?
Si daca tot injuri macar injura pe fata (spune cum te cheama si pe cine injuri).
Arhi, nu stiam ca tolerezi injuraturile mascate la tine pe blog.
Acum stiu.
NOU
Mariusica…”lasa-ne..lasa-ne!”…daca ai fi citit postarile anterioare referitoare la MLM si in speta la Amway ai fi inteles poate ceva…altfel nici nu stiu de ce mi-as mai bate capul sa te combat, s-au scris deja prea multe pagini, totul este sa citesti si sa te duca mintea…Si faptul ca ai sarit “ca ars” la o remarca a altcuiva nu demonstreaza decat ca esti si frustrat!
NOU
Nu stiam ca a raspunde la un comentariu ( care e si o injuratura lasa) inseamna sa fii frustrat.
Arhi, tu de ce ai raspuns la comentarii ? Si tu esti frustrat?
Maliziosa, tu cred ca ai raspuns de mult mai mult ori la comentarii deci esti si mai frustrat.
Placi de-astea cu “frustratul” si cu “daca nu te duce mintea lasa-te” am auzit-o de mii de ori in loc de argumente.
Dar e un progres..de la injuraturi…
NOU
Marius..e clar! cu tine nu am ce discuta ..eu te-am trimis sa citesti argumente logice desfasurate aici pe cateva pagini (ai acolo si un link catre o carte exceptionala scrisa de un fost emueist) iar tu preferi sa te agati de aiureli…
Tine-o tot asa…ca e de bine 🙂 🙂 🙂
NOU
Ba, ce tare esti. Mi-ai zis-o.
Cred ca se umfla inima in tine.
Bye.
NOU
bai copilasi, 500.000 de milionari in america din mlm va spune ceva? am ras de m-am pis pe mine de uni dintre voi! de 1 an tot incercati sa va convingeti uni pe altii cu tot felul de argumente si folositi tot felul de jigniri.acum trei ani aveam un butiq la tara si vindeam tuica la paharde dimineata pana seara.in ultimul an am fost in maroc in creta si de 3 ori in austria.in tara nu mai vorbesc.acum ma plimb pe banii altora si castig foarte multi bani.sa vorbesti cu oamenii si sa castigi bani? vis?nu realitate.ce vand? credite bancare,asigurari de tot felul,programe financiare cu acumulare de capital etc. 3 ani s-a rugat de mine un prieten sa intru in mlm.cine, eu? eu aveam un butiq la tara! ce mlm! arhi e mic copil . si acum 3 ani m-am decis sa incerc.SA INCERC! ce aveam de pierdut? nimic.250 de lei,o iesire la un restaurant cu familia,asta puteam pierde.si apropo,acum un an a facut baiatu un mic bonus in 4 luni 450 de pensii private obligatorii sub 35 de ani ori 150 de lei bucata=skoda.statul a obligat iar eu am executat.prin mlm! dee voi erati ocupati cu argumente anti mlm. eu nu dau argumente,dau exemplul meu personal.voi? faceti ce credeti ca e mai bine pt voi si pt familia voastra.dar aveti grija ca s-ar putea sa va intrebe copilul_tati,mami de ce n-ai intrat in afacerea aia de ti-a spus-o tata lu andreea acum 2 ani, ca andreea se plimba colo,colo are aia,aia si tu spui ca n-ai bani sau ai da n-ai timp. ei ne vor judeca.ce va doresc?tot ce va doriti voi sa se indeplineasca! pa,pa ca maine am ora de tinut la olanesti la 50 de noi mlmisti.
NOU
cel mai adevarat mlm – intrati si vedeti comision ridicat
NOU
Amirale..esti patetic..daca vrei sa-ti gasesti fani aici cred ca ai cam gresit blogul…dupa cate
s-au scris numai un curios perfect “dus cu capul” s-ar mai inscrie in asa ceva…
NOU
ai perfecta dreptate dar trebuie s-o iei si invers! eu de 1 an nu mai am nevoie de oameni directi. i-mi ajut echipa sa se dezvolte. m-am multiplicat(mlm).refuz frecvent oamenii sa-i iau directi si ma pomenesc cu ditamai maiorul sau colonelul si pe ei n-am cum sa-i refuz. e grele strategiile astea, nu? cat despre partea a 2 a nici un om normal nu face mlm.pentru ca nici un om normal nu face bani! stie dar nu poate.frica de esec e mult mai mare decat dorinta de a castiga.apropo, ai un vis care nu-l poti indeplini? i-ti spun ce ai de facut.pe gratis. salutare!(pt MALIZIOSA)
NOU
Amirale…pacat ca nu citesti ce s-a scris pe aici..poate asa ai fi aflat demult ca nu stai de vorba cu “urechisti” asa ca lasa-ma cu “visul”… sa viseze altii care se prefac ca “fac bani” …
eu sunt fericita cu banii castigati cinstit si lejer dintr-o afacere traditionala, am timp de concedii, am timp si de familie si nu in ultimul rand am un creier inca intact cu care pot gandi si decide singura fara sa-mi spuna “linia superioara” ce si cum…
NOU
geez, voi inca va bateti in idei pe-aici. amirale dude, eu castig lunar din blog cat nu castigi tu intr-un an. fara sa imi pacalesc familia sa cumpere produse
NOU
1—–traiti in epoca flinston! dragilor suntem in era industriala! in afacerile clasice,traditionale exista foarte mult sres:vine garda,vine protectia,vine mediul,vine fiscul,vine sanepidul, vin pompierii etc.media de varsta studiata e de 58 ani ca si liber profesionisti.calculatorul uman(creerul) nu poate functiona decat 60.000-80.000 de ore dupa care s-a incheiat.daca plecati 3 luni de langa afacerea clasica urmeaza falimentul(nu v-ati multiplicat). sunteti lipiti de afacere. ca sa devii mare patron sau mare investitor ai 2 alternative:1-trebuie foarte multi bani ;2-mlm. 2—–afacerile traditionale nu sunt cinstite(sistemul ne obliga) 3—–in afacerile clasice nu exista concediu(un fel de concediu?!) 4—–nu exista creier intact!!!!!!! 5—–daca merge creierul(ca nu e intact!) ii spui tu liniei superioare ce nu merge 6—–in mlm nu exista sefi(decat pt. cine nu are putere de decizie) 7—–o intreprindere foloseste sistemul mlm?(patron,director,sef sectie,maistru,muncitor) 8—–daca ai caracter restul vine de la sine 9—–ma distreaza amatorii(eu acum ma recreez-maine m-am invoit!!!) 10—–creierul meu tocit(se zice ca traiesti mult daca-ti folosesti neuroni cat mai mult) ma avetizeaza!!! (cu cine vorbesc?!) 11—–am spicuit sa-i spunem blogul 12—–s-a blogat calculatorul. pt. MALIZIOSA si pt.ARHI 1—–multumesc pt. idee da pe cuvant ca nu te cred 2—–pe langa mlm am o firma de termopane(din castigul mlm) si ca sa te cred hai sa-mi trimiti declaratiile fiscale pe 2007 si(sau) venit sau pierdere fiscala daca ai firma 3—-ai adresa mea de email si hai sa vedem pe ce loc esti! 4—–ce procent i-mi dai din afacere ca ti-am revigorato! (sau poate din pierdere). VA PUP(in special pe MALIZIOSA-ca se vede tineretea)
NOU
Amirale…esti ridicol ti-am mai spus…macar daca ai veni cu ceva interesant, dar ai picat si tu aici cu aceleasi texte vechi, fumate demult si repetate la exasperare de indoctrinatii MLM.
Mi-e mila de credulitatea ta…dar fiecare cum isi asterne asa doarme, ai sa te trezesti tu intr-o zi..pana atunci poti doar sa “dai din gura”.
Iar eu nu am de ce trimite documente unui necunoscut care cel mai probabil ca e in plina campanie de racolare si se incapataneaza prosteste sa posteze aiureli pe bloguri..nu ai decat..
Firma de termopane?? Ha! ha! Ha! ..tare afacere nu am ce zice…fiecare cu universul lui, mai mic sau mai mare…
NOU
amirale, pacat ca la astia la meleme nu se tin si neshte lectii de gramatichie
NOU
stimate, te-am prins!(chiar daca sunt un necunoscut, bilanturile firmelor in ziua de azi sunt la vedere si de fapt cu asta-si arata valoarea). cat despre ce scrii vede si-un incepator ca esti din genul ala de oameni care folosesc fraze standard si de fapt nu spun nimic. asta e daca e intact! esti pe langa subiect mereu.de ce naiba racolare e vorba cred ca nici tu nu stii.oamenii se impart in categorii de la -3 la +3. trebuie sa-ti dau dreptate totusi intr-o privinta:asa este AM GRESIT BLOGUL! va las cu bine in oceanul vostru plin cu -3,-2,-1 si eventual cu indulgenta 0. p.s. am intrat din greseala,dar ies cu cea mai mare placere si binenteles cu o mare satisfactie si pentru asta multumesc lui DUMNEZEU ca m-a facut asa si parintilor ca mi-au dat educatie.
NOU
Amirale,
tu ori esti prost ori te chinui sa ne demonstrezi ca esti prost.
In abele situatii esti la fel de penibil.
NOU
cat de cretin sa fii sa spui ca iti place un sistem piramidal? nu conteaza ca produsele pe care vrei sa la vezi sunt bune … chiar daca sunt cele mai bune de pe piata … totusi … daca tu vinzi chiar si o scobitoare tu zici ca iti merge bine dar defapt muncesti pentru altul … imbogatesti inca 10 care sunt deasupra ta in sistemul ala piramidal. DE CE OARE? NU GASITI CEVA SA MUNCITI PENTRU VOI? SA CASTIGATI DOAR VOI? SAU VA PLACE SA FI-TI SCLAVI? … GROW UP
NOU
Ei dragilor..MLM -ul e “boala grea” ne racim gura de pomana..daca aveti timp sa cititi toate comentariile, o sa observati ca toti MLM istii spun aceleasi si aceleasi lucruri…
NOU
:)):)) Eu am o parere naspa despre MLM. Nu conteaza ce o fi. Mi-e cam asa sa vand produse prietenilor, produse de pe care iau si eu acolo, un 30%. Ete de aia n-o sa fiu eu miliardar.
NOU
Fii serios Robintel tu chiar crezi ca astia cu pantofii scalciati si costumele mancate de molii vor ajunge vreodata miliardari vanzand pasta de dinti si detergenti??? He! He! He!
Stii ce-i culmea? Atat se joaca “linia superioara” cu creierasul lor ca ei se si vad deja “invingatori” iar pe ceilalti, care nu gandesc ca ei, “looseri” 🙂 🙂 :).
Adica sunt incurajati sa viseze ca vor avea insula proprie, un iaht si ditamai vila, chiar luna viitoare cu conditia sa…
Si oamenii incep sa se imagineze deja acolo pe iaht cu 10 gagici stand cu burta la soare si nefacand nimic!!! He he!
Aici vine surpriza: ca nici macar sarlatanii MLM care au ajuns miliardari pe spinarea credulilor nu isi permit luxul de a avea vacantele dorite..ca deh, trebuie sa lucreze in continuare in MLM …
NOU
va dau ceva sa-i gustati savoarea! sarantocilor!!!piramida e cea mai solida constructie din lume! am un bar(castiga si angajatii si statul),sunt subdistribuitor bosch(castiga si filiala locala si cea nationala si boschul si statul),am firma de termopane(castiga si angrosistul si fabrica de profile si fabrica de geamuri si statul) sunt unul dintre liderii mlm-ul meu si sunt platit foarte bine sa tin cursuri (asta in afara de comisionul aferent productiei echipei mele-peste 200 de oameni)-(castiga si cei 3 pe care-i mai am deasupra deocamdata) si care-i problema? hai sa nu mai castig eu nimic ca sa nu castige si altii?! mi-e mila de voi! sincer. astazi 40% din produsele mondiale se vand prin mlm. maine,poimaine 70-80%. unii incaseaza altii se uita. dar e o chestiune de principiu:am sute de prieteni pentru ca niciodata nu i-am demotivat indiferent ce afacere au inceput. altii? nu face aia ca nu e bine, alalalta e riscanta,in cealalta sunt multi etc.de fapt e vorba de gandire:pozitiva sau negativa.daca nu eram jignit nu mai aveam ce discuta cu fraierici lefteri! apropo,e gustoasa?
NOU
:)):)):))
Normal ca se joaca! Pentru ca pot. Pentru ca oamenii au nevoie de bani. De mai multi bani. De mult mai multi bani. Iar banul intuneca judecata…
Pe mine ma scarbesc de-a dreptul schemele astea.
Tocmai am avut o revelatie (pe care o sa o pun pe site chiar acum). Arhi are exclusivitate la publicarea ei (aici o public pentru prima data): Cel mai usor poti dobori un om cunoscandu-i nevoile…
10X Maliziosa
NOU
@Amiral
1. 40% prin MLM? Care-i sursa?
2. Presupunand prin absurd ca 40% din vanzarile mondiale se fac prin MLM (desi am mari dubii legate de aceasta), nu cumva sunt ceva probleme, stii tu, cu piata care a inceput sa scada? Se vede asta in domeniul retail-ului (restul de piata).
NOU
Amirale..parca plecasesi sa navighezi pe alte mari..pardon bloguri MLM -iste…repeti aceleasi lucruri ca un disc stricat ..Bine ca-ti plac piramidele, ma bucur…
Iti dau dreptate intr-n singur caz acela ca nu trebuie sa-i demotivezi pe cei care vor sa faca ceva, sa inceapa un proiect, o afacere,samd… si mie imi repugna chestii de genul “nu fa aia ca e riscant” “in ailalta mai sunt si altii”, astea-s fraze de om las dar pe de alta parte trebuie sa fii si suficient de matur/realist & dezinteresat sa le poti spune prietenilor “Atentie! nu alergati dupa fluturi “
NOU
e… asa mai da! ora pe care o predau eu la cursurile SAFE INVEST se numeste asa ca… am mai exersat si eu putin! pa!
NOU
In primul rand, felicitari Arhi pentru frumoasa expunere de mai sus, care mi s-a potrivit si mie ca o manusa, trecand peste faptul ca “incredibila oportunitate de a lua parte la o afacere care se extinde exponential si global” mi-a fost oferita nu de Amway ci de o firma “mult mai serioasa, singura cu rezultate dovedite stiintific” : Nu Skin-Pharmanex…
Citind comentariile postate mai sus, unele foarte elaborate (dar din pacate partial adevarate si cu omisiuni f importante), altele bazate pe replicile invatate la conferintele de spalare de creier la care au luat parte distribuitorii, altele doar naive, postate de recruti aflati inca in faza incipienta si care nu vor sa creada ca iau parte la o mare escrocherie, imi cer scuze aici celor care le voi zgudui lumea prin parerea mea…
Sistemele acestea piramidale, fie ca se numesc Amway, Nu Skin, Pharmanex, Delphin, etc. (sunt sute de sisteme in intreaga lume) sunt bazate pe MINCIUNI si INSELATORIE, frumos impachetate si conexate cu produse si promovate prin prezentari laborios gandite pentru a avea impactul psihologic asteptat.
Nu stiu cum de cei dinaintea mea care incercau sa ne convinga pe noi ceilalti, prostii de rand, ca in realitate toate corporatiile, pana si armata si Politia sunt sisteme piramidale, nu tin cont de un lucru esential, care de fapt le deosebeste: SURSA VENITURILOR!!!
Mi se pare absolut normal sa existe un sistem piramidal de ierarhizare in CONDUCERE, fie ca e vorba de armata sau de o corporatie si NU poti sa pretinzi aici sanse egale si retributii culmea “posibil mai mari” pt femeia de serviciu in comparatie cu directorul executiv…Inutil sa explic de ce…
Dar VENITURILE nu vin de la angajati, respectiv distribuitori, colaboratori, etc. ci vin de la CLIENTI, deci din afara piramidei, daca o numiti asa…
Aceasta este DIFERENTA majora dintre aceste sisteme piramidale, aparent identice…Sau nu v-au spus asta la conferinte?
De ce sunt aceste sisteme piramidale bazate pe MINCIUNA si INSELATORIE?
Pentru ca profita de lacune din legislatie pentru a pacali prin metode psihologice manipulative tocmai pe aceia care au nevoie de bani…Ii bat cu propriile lor dorinte: nevoia de bani!
Imi pare rau de cei pe care i-am vazut la acea conferinta, cu ochii umezi si plini de speranta, privind in sus la un Diamant ferchezuit care striga sus si tare cati bani face el si cat de liber este el…Praf in ochi! Pantofi ieftini si aici am spus suficient!
Unde este MINCIUNA? Pentru inceput in ceea ce de fapt reprezinta aceasta afacere: vanzare directa? NU!!! De fapt e vorba de RECRUTARE!
Asa se fac de fapt banii de catre cei aflati in partea de sus a esalonului si nu prin incasarea de comisioane din vanzari…Acele vanzari sunt adesea prea neinsemnate cantitativ ca sa iti poata oferi un venit decent ca sa nu vorbim de imbogatire …
Aici apare si diferenta dintre un MLM si un sistem piramidal! Atunci cand firma trage pe RECRUTARE si neglijeaza VANZAREA produsului!
Daca in conferinta de prezentare se vorbeste 95% despre bani, bogatie, recrutare, franchizare, etc si 5% despre produsul companiei ce urmeaza a fi vandut, un sfat: CAUTATI USA!!! PLECATI sau aveti 99% sanse sa fiti INSELATI!
Alte minciuni cu care aceste sisteme piramidale cauta noii fraieri sunt cifrele fluturate in fata ta de acei diamanti, care te lasa sa crezi ca poti castiga sume mari de bani, cifrele de afaceri ale companiei, CIFRE in general…Acestea sunt cifre fabuloase (pt ca sunt multi prosti pe lumea asta) dar au un leac: aritmetica! 😉
Daca imparti cifra de afaceri, farte MARE, de cateva miliarde de dolari pe an, declarata de acesti “exceptionali” diamanti la numarul de distribuitori aflati in sistem si tinand cont si de sutele de milionari pe care le-a dat acest sistem ajungi sa vezi o cifra cu adevarat mica: cateva sute de dolari (PE AN)!!! Aici e libertatea dvs financiara!
Libertatea si siguranta financiara oferita de Nu Skin si Pharmanex (dar si de alte MLM-uri cu aceeasi reteta) sunt pentru toata lumea…”Ai putea chiar sa ajungi sa castigi mai mult decat cei din conducerea firmei…”:)))))))))))))))) Yeah, wright…
Pe langa minciuni mai sunt si OMISIUNI!
Nu ti se spune ca de fapt cca 99% din distribuitori PIERD bani si doar mai putin de 1% castiga de pe urma fraierilor! Iar daca nu esti intre cei 1%, ti se va spune ca nu ai facut destul, ca nu esti capabil sa te adaptezi…
Nu ai facut destul CE? Sa iti convingi prietenii si familia de pe LISTA pe care ei te indeamna frenetic sa o faci sa devina si ei parte la inselatoria ce ti s a pus la cale? Sa-ti jecmanesti apropiatii si cei dragi tie cu un sitem numit frumos de ei “franchiza”?
Aici poti face din nou socoata, sa vezi ca da aiureah: cica sa aduci 5 recruti in fiecare luna, in sistem…Pai bah nene diamant, scumpu meu, ei fi mata ungur, dar aritmetica e aceeasi: daca eu aduc 5 oameni in sistem in luna ianuarie, dupa aia ma culc pe o ureche si ma ocup doar de ei, nu mai aduc altii, ei sa faca la fel, pai dragutza, atunci la sfarsitul anului, prin decembrie, eu am in reteaua mea toata populatia Romaniei, de 10 ori fraieriti toti, adica: 244.140.625!!! Noh buun…Asta pute!
Se intreaba poate unii, ok, da aia de sus cum isi iau banii (si iahturile cu insula bonus) daca oamenii astia nu se ocupa de vanzarea produsului? Pai simplu: ca sa incepi, pana si la conferinta tinuta de bogatasii planetei, trebuie sa platesti intrare (de ce oare, ca astia au bani de nu mai stiu ce sa faca cu ei?)…Ca sa nu zic, ca aceste conferinte de spalare de creier sunt tinute regulat, in diferite localitati, unde trebuie sa ajungi “fie ca mergi pe jos pana acolo” pentru a invata lucruri (a se citi trucuri) noi si a putea avea si tu la randul tau succes, dar pana atunci, trebuie sa investesti in tine, fireste platind intrarea la aceste conferinte. Ai nevoie de 1200 de euro, pentru materiale educationale necesare, produse, cd-uri de prezentare, dvd-uri “din care ai ce invata”, etc. pentru ca, in orice afacere de succes, intai investesti, apoi castigi…Sau trebuie sa ai un rulaj de 4500 de euro pe luna in produse, ca sa poti sa “te califici” pentru un scaner (si sa incepi sa creezi reteaua)…Produsele sunt prea scumpe ca sa poti sa le bagi pe gatul clientelei in acest ritm…Deci, ce ramane: tu aduci 1200 de eur si inca 5 fraieri, apropiati tie, fiecare cu aceasi suma, aceleasi sperante…Iar banii astia merg in susul piramidei, la cei care au de intretinut acele iahturi…Ca sa vezi sanse egale!
Pana sa pacalesti si tu cu mirajul castigurilor fabuloase atatia oameni ca sa poti trece de pe pierdere pe profit, acest sistem va muri datorita notorietatii practicilor de manipulare si minciunilor folosite, necompetitivitatii produsului (concurenta nu doarme) asta daca dupa ce am zis deja mai sus, tu inca crezi ca vei face bani din marketingul produsului, saturatiei pietei (ca doar chiar tu trebuie sa aduci pe piata noi competitori), modificarilor (SA SPERAM) in legislatie, nemailasand loc acestor sarlatani de a desfasura aceste scheme moderne de inselatorie, sub cadru legal si denumiri pompoase: investitii si dezvoltari financiare, consultanta financiara, etc.
In incheiere, sper ca am putut fi de folos celor care au citit articolul postat de Arhi si au cautat aici raspunsuri la intrebarile lor…Pentru mai multe informatii, cautati forumurile si site urile in limba engleza (SCAM, e cuvantul pt inselatorie), pentru ca in America acesta e un fenomen vechi si au foarte multi experiente neplacute cu aceste firme si NU cautati raspunsuri la cei “dragi” care incearca sa va tarasca in astfel de scheme piramidale, indiferent cum se numesc ele, pentru ca s-ar putea sa faca parte din baza piramidei si sa nu vada inca scopul real al “afacerii de succes”, sau dupa caz, daca face parte din esalonul superior, acea persoana e prea perfida si versata ca sa va raspunda sincer la intrebari, singura lor grija fiind propriul succes financiar, pe seama fraierilor si cu ajutorul acestui minunat instrument ce il au la dispozitie!
Sa traiti sanatosi si fericiti!
NOU
asa este, noi o sa traim sanatosi(tocmai m-am intors de la ocnele mari-cea mai de belea statiune(adica ieftinake dar la sanatate nr.1…v-o recomand)) si fericiti(am invatat ca in mlm nu exista nu pot) si cand am stat 5 zile in sa-i zicem cu indulgenta statiune nu m-am gandit o clipa cati bani am pierdut ca n-am fost acasa langa afacerile clasice si cate comenzi am pierdut la termopane, ci pur si simplu cu un sony(aparat foto) am furat toate modelele de usi din ocne! deci academia mlm m-a invatat sa gandesc pozitiv!!!! dar in viata tr.sa existe o medie:uni calculeaza meticulos pierderea iar altii degajati nu calculeaza castigul. cu respectul cuvenit va recomand sa mai calculati o data!si inca o data!poate totusi a-ti gresit calculul ! pupici!
NOU
@AMIRAL: Mda…ihimm…am mai calculat o data…si inca odata…si inca o data!
Folosind formula promovata de sistemele MLM, dupa calculele mele, da cu MINUS!
Ori asta inseamna PIERDERE! Partea buna este ca dupa o spalare regulata de creier, unii inca gandesc pozitiv: rezultatul poate fi imbunatatit! Trebuie doar introdusi mai multi fraieri (recruti) in ecuatie!
BRAVOOO! 😉
NOU
@ Dan -subscriu la postarea ta, de altfel am incercat sa explic si eu acelasi lucru , si pt ca tot ai amintit de SCAM revin cu recomandarea mea facuta novicilor www.merchantsofdeception.com Este foooarte interesant si afli toate dedesubturile unei afaceri de gen, dedesubturi relevate de un “om de succes” al afacerii, un adevarat mentor pt altii si un spalator de creiere care s-a desteptat. Ah, si referitor la diamantii cu iahturi, palate si insule private… cum crezi ca-si permit sa le intretina? Organizand seminarii “de succes” pe proprietatile lor, seminarii la care intrarea are costuri exorbitante si de la care este interzis “smaralzilor” sa lipseasca. Nu mai vorbesc de seminariile organizate prin alte parti de catre “linia superioara”(care implica cazare, avion, taxe de intrare)seminarii la care e musai sa participi si pt care platesti dublul sau chiar triplul unui pachet turistic rezervat printr-o agentie de turism…
@ Amiral
In orice afacere trebuie sa-ti calculezi profitul ca sa vezi daca renteaza. Nu stiu ce numesti tu pierdere si nu stiu ce numesti tu castig. Profitul = Venituri-cheltuieli, asta ar trebui sa o stie oricine cu atat mai mult tu “om de afaceri”. Atat timp cat cheltuielile mele sunt constant sub venituri, se cheama ca sunt in pierdere, adica nu am profit. Daca situatia se repeta o perioada de timp suficient de mare, este cazul sa-mi reorientez activitatea si nu sa persist in prostie. Cel putin asa gandeste un om normal cu creierul intact. Atat timp cat intr-o afacere de gen procentul de reusita este de doar 1% inseamna ori ca afacerea nu renteaza, ori ca ceva nu este in regula…Restul e doar text! Si sa nu incepi si tu cu “investitia in propria ta pregatire” pt ca la seminariile pe care le platesti nu ti se spune absolut nimic nou si nu ti se da nici o informatie despre afacere ci acolo vorbitorii “de succes” incearca sa-ti spele creierul, incurajandu-te sa fii cat mai visator si mai naiv si sa te imaginezi deja cu iahtul la poarta…Halal investitie in pregatire, ce sa spun! Si pt asta sa mai dau si bani??? 🙂 🙂
NOU
copilas mic, esti tu cumva bolnavior? undeva in partea superioara?! procent de reusita de 1%? bai nenicule pai multi ar avea bani! poate vrei sa spui 0,1%! ce drak de investitie am eu,ca doar eu sunt in cei 0,1%! ma plateste austriacul sa tin cursuri,i-mi da cazare si masa,ma motiveaza prin vacante la hotel de 5***** all inclusive in locatii exotice,fa nenicule si tu! da nu poti! sac!!! da-mi meil-ul tau sa-ti trimit cateva foto din vacantele mele de an. trecut(peste 60 zile).EU nu platesc cursuri, sunt platit sa tin cursuri!!! si ca sa fiu rau, te invit in vila mea cateva zile si dup-aia vreau sa vin si eu la tine 1 zi. ok? ce texte ,ce fraze, vreau ceva concret! nu abureli! spune-mi cand poti veni(poate trebuie sa faci o cerere) ca eu pot veni oricand(n-am program,n-am ceas desteptator).astept raspuns.
NOU
……..mare e gradina ………. la cati se bat aici cu pumnul in piept ca Amway i-a scos din mizerie … te miri de unde mai sunt saraci in tara asta de kkt.
apropo, sa lucrezi cu amway inseamna sa le consumi TOATE produsele ? nu de alta, dar majoritatea celor de mai sus se comporta de parca ar fi pe o cura intensa de detergent. la fel ca toti ceilalti distrusi pe care ii vad cu carti “motivationale” in maini.
adevarat, amway exista de 50 ani……cretinitatea nu moare asa usor.
NOU
@ AMIRAL: Stimate domn, eu si altii care am postat aici, nu ti-am pus matale la indoiala averea personala pe care ai dobandit-o stim noi cum…Personal am postat aici parerea mea, nu pentru a-ti pune tie si celor cativa de pe aici care zbiara cat pot de tare ce bine o duc ei de pe seama unor afaceri de genul acesta, ci pentru a le oferi necunoscatorilor in ale MLM ului o imagine de ansamblu a ” afacerii” si a riscurilor pe care le implica ea.
Am folosit o cifra generica de 1% (daca la mine te refereai prin comentariul tau, cu toate ca am specificat “mai putin de 1%”) pentru ca sunt multe firme care folosesc aceasi reteta iar procentul celor care reusesc sa castige ceva de pe urma acestor “afaceri” variaza in jurul acestei cifre…Acestia 1% ajung sa fie pe CASTIG si poate ai si dumneata dreptate, doar 0,1% ajung sa se imbogateasca…
Ma bucur sincer ca dumitale iti merge bine, ca ai foarte mult (cu toate ca ceea ce nu ai este mult mai mult) si exact la asta ar trebui sa reflecteze si novicii care cred ca ei pot castiga bani in astfel de sisteme: vacantele de cinci stele, prezentarile si vila lui AMIRAL si a celor ca el sunt platite din banii dvs. !!!
Nu are sens sa comentez aici valorile morale pe care se bazeaza viata d-tale! Si nu esti singurul in tara asta, din pacate lipsa de respect si scrupule se regasesc si la majoritatea “onorabililor” politicieni care ne conduc…
Texte si fraze? Vrei ceva concret? Pot doar sa-ti recomand sa te informezi, folosind internetul si as incepe aici www.mlmwatch.org/ sau citind cateva carti…Altele decat cele de propaganda ale MLM istilor…
In final as vrea sa refuz sa epatez aici sa-ti spun cine sunt si cat de multe am, pentru ca le am pentru mine si confortul meu si al familiei mele, nu ca sa atrag invidia altora…Nu este o rusine sa ai si sa castigi bani, diferenta dintre noi o face “calea” pe care o alegi!
NOU
Poveste lunga , asta cu amway. De curand ma tot bate colegul meu de munca la cap, sa ma racoleze. Pe de o parte se plange ca nu-i ajung 3000 de euro lunar, dar se declara ca uite ce bani frumosi face sotia lui de cateva luni in amway. Vad ca peste tot apare suma asta de 2000 euro lunar. Am fost la 2 intruniri pana acum, din cauza ca nu stiam la ce ma duc. Era, surpriza.
Prima data a fost la un fost coleg de facultate care m-a invitat sa vorbim de o afacere pe net. Hmm, stiam ca lucra in IT, am zis ca o fi ceva. Ma duc. Juca Romania la ora aia, fotbal, cu nu mai stiu ce echipa. Totul se intampla parca acum 1-2 ani. Intalnesc acolo mai multi tineri, ca si mine. Facem cunostinta, tralala. Colegul adusese un barbat si o femeie care sa ne vorbeasca de super mega afacerea asta. Nu ne-a zis cum ii zice. Dupa vreo ora de abureala maxima, n-am mai rezistat si i-am intrebat despre ce naiba e vorba. Cica Amway. Ne-a pus un cd sa ascultam un pic, si dupa 2 minute am zis ca plecam toti. Ne-au tot rugat sa luam cd urile cu noi si sa le returnam a doua zi. Deci, ei care faceau 10 000 de euro lunar, nu-si permiteau sa dea moca niste cd uri la 0.7 lei. Am iesit de la ala din casa, si am stat in masina, ca sa vad ce masina au astia de 10.000 euro lunar cu amway. Venisera amandoi cu o Skoda Fabia , model anterior celui de acum, ce parea noua. Eu, daca as avea 10.000 euro lunar, cred ca as putea sa-mi permit ceva mult peste Skoda Fabia.
A doua oara a fost la o doamna acasa. Ma invitase sa ma uit la calculatorul baiatului ei. Si apoi la o discutie. M-am prins insa imediat ce a inceput sa zica poeziile amway, pe care le auzisem la prima intalnire. I-am zis frumos ca nu ma intereseaza, ca suna prea dubios. A inceput si ea sa-mi zica ca ce bani scoate cu amway, etc. Dar sa mor daca se vedea prin casa care sa indice asa ceva. Adica nu-si permitea sa-i ia copilului ei o placa video la calculator, de 200 lei, dar castiga mii de euro lunar.
M-am uitat azi pe youtube , si mi-am adus aminte de vorbele colegului care a ramas impresionat de meetingul amway istilor din Ungaria, de acum o luna, parca. Daca meetingul a fost precum cel din linkul asta
www.youtube.com/watch?v=ot31XhgE_XE
il inteleg, dar eu zic ca e destul de scary !
www.youtube.com/watch?v=qgnvMfDu47c&feature=related
O mega afacere bazata pe defectele umane : prostie, dorinta de avutie, si fuga de munca.
Sper ca sunt destul de explanatorii filmuletele.
Concluzia cred ca o puteti trage si voi !
NOU
mmda,asa este, ai dreptate! dar hai sa punem problema un pic altfel! eu am o judecata f. logica.si stiu un lucru f.clar:un om care e inversunat impotriva fumatului are cateva motive-1.a fumat si vede diferenta;-2.are pe cineva din familie care fumeaza;-3.fumul de tigara e deranjant pt.el acasa sau la servici; etc. deci-ori ai fost intr-un mlm si n-ai reusit(0.1%) ori ai pe cineva cunoscut care a reusit si cauti PT.TINE tot felul de explicatii referitoare la impotenta ta(in afacere!). in viata vietilor mele n-as putea sa-mi canalizez mintea si trupul in a convinge pe cineva sa nu faca o afacere doar pt. ca eu n-am reusit sau cred eu ca nu e buna!!! daca eu i-mi dau cu parerea o fac pt. ca sunt in sistem. si la fotbal strigam la Mutu si-i spunem ce sa faca cu mingea pe teren! de ce?habar n-avem, dar ne dam si noi cu parerea! bai tata,ori esti antrenor,ori esti un jucator f.bun, ori altfel pe Mutu i-l doare in spanac! ca sunt 50.000 de spectatori,ca sunt milioane la tv. de aia nu mai poate el! poate si lui i-au spus sute de oameni cand s-a apucat de fotbal CA E GREU! si poate doar cativa l-au incurajat.esti capabil sa faci analogia? ma repet,este peste putinta mea sa vorbesc si sa dau lectii(?!) despre fotbal(spre exemplu) daca eu n-am fost macar o luna jucator profesionist. altfel e simpla opinie a UNUI SPECTATOR!!! actorul incaseaza,spectatorul plateste! si altceva stimate domn:munca e de mai multe feluri(fizica,intelectuala,etc) si fiecare ne alegem ce ne place! in mlm E FOARTE MULTA MUNCA! dar nu fizica! si nici intelectuala made in romania! in romania nu sunt scoli de facut bani(din pacate) sunt scoli de cheltuit bani! eu am ales calea cea mai eleganta de a face bani pt. mine si familie. am 8 angajati in afacerile mele clasice-nici unul nu a reusit sa-si ridice o vila. am sute de parteneri in mlm-3 dintre ei au vilele ridicate,alti 4 sunt in faza incipienta. cat de multumit crezi ca ma simt? habar nu ai! AM AJUTAT OAMENI, N-AM DESCURAJAT OAMENI! daca as fi doctor as alege sa operez pe creier! ce dracului rau facem? am o partenera fosta macaragista la alro slatina.i-a murit sotul innecat la olt acum 4 ani.a ramas cu doi copii atunci de 7 si 10 ani. toti angajatii sub 35 de ani au fost obligati de stat sa adere la un fond de pensii private.noi prin mlm am completat astfel de adeziuni.a alergat fata 4 luni si a completat impreuna cu partenerii ei peste 1500 de adeziuni.si-a luat si ea o garsoniera in slatina(in 4 luni).poti sa-mi spui stimate domn ce rau i-am facut? m-as bucura enorm daca cuvintele mele spuse din suflet ti-au aratat ca exista si un alt mod de a privi lucrurile.daca nu, asta e!si nu pot sa-ti urez decat sa fii cel mai inversunat spectator si sa injuri cat mai mult la meciul profesionisti-amatori si eventual sa fii portarul oaspetilor!
NOU
Nu, trebuie sa zic ca NU am facut parte nici din cei ce nu au reusit in MLM si nici nu cunosc pe cineva care sa fi reusit (dar tot nu l-as invidia, pentru ca invidia este o virtute a celor slabi). Mi s-a propus, am ascultat cu atentie (cu toate ca imi vorbea de imbogatire rapida un tip care are o masina mai ieftina decat ceasul de pe mana mea), am analizat propunerea (am primit 3 vizite si in nici una din ele nu mi s-a argumentat corect, doar s-a batut apa in piua despre bani si bogatie cu exemple aritmetice defecte) si nu am considerat ca timpul meu pretios merita investit in afaceri verbale, fara garantii si la vedere!
Asta si pentru ca in ceea ce fac, eu sunt obisnuit ca detaliile stabilite cu colaboratorii mei sa fie continute intr-un contract scris, cu GARANTII in caz de de neexecutare!
Eu nu mi-am canalizat energia spunand ca in aceste asa zise “afaceri” nu se pot castiga bani! Am fost doar SINCER, chiar generos spunand ca doar 1% au reale sanse de CASTIG, si doar 0,1% vor intra intre cei cu venituri mari (cu toate ca propaganda mlm ista promite aceste venituri fabuloase fiecarui recrut in parte)…Aici deci e vorba de manipulare psihologica prin promisiuni desarte si omisiuni! Prin analogie, eu nu as pune in pericol 1000 de vieti pentru salvarea uneia singure!!! Cu generozitate, nici macar 100 pentru una singura!!!
Nu strig de pe margine ci imi expun parerea, nu pentru mine si nici pentru dumneata, ci pentru cei care vor sa-si cantareasca corect sansele de reusita intr-un MLM!
Eu am inteles sistemul, as sti chiar sa fac bani cu el, dar nu este genul de afacere care sa-mi aduca satisfactie datorita principiilor pe care le am.
Cei care vor sa faca bani, sa aiba in minte ca NU PRODUSELE fac banii ci RECRUTAREA si promovarea sistemului, prezentarile in fata audientei (deci nu ca ascultator) si in cazul firmelor- materialele propagandistice si de pregatire aduc venituri importante…Despre asta este MLM ul!!!
I rest my case! Ori altfel spus: Avelo baftalo!
NOU
extraordinar!!! vieti in pericol?! e probleme grele taica! inseamna ca n-ai inteles nimic! presupun ca lucrezi undeva sau ai o afacere in care ai nevoie de ce? de oameni! dar oamenii de care ai nevoie, basca ,trebuie sa mai vina si cu garantii in caz de neexecutare! multumesc mult de raspuns! pai la tine sunt in pericol,nicidecum la noi!!! la noi(cel putin in mlm-ul meu) nu exista target,pentru marea parte e un second job,avem o singura taxa de pregatire si documente de 250 lei,daca facem 0 programe avem o lei daca lucram si avem rezultate suntem platiti. care este riscul?eu unul sa mor daca-l vad! doamne unde era arbitrul mlm!!! ai o imagine de ansamblu deformata. exista intradevar afeceri de tip mlm in care prezentarile se platesc si in care trebuie sa vinzi de o anume suma lunar.la noi libertatea e mare. 0 munca=0 lei ;x munca=x bani. ok? ne-am mai lamurit? si cu intelesul sistemului ai dat-o cu nuca-n perete! e afacere taica! nici dupa 1 an nu stii toate tainele! e ca orice alta afacere dar pt. oameni un pic mai inteligenti! pa, ca plec la munte.
NOU
second job? si primul de ce il mai ai daca-ti merge atat de bine?:
pentru bani curati? pentru acoperirea gaurilor de la amway?
acest lucru ma duce cu gandul la faptul ca poate mai ai vre-o 3-4 joburi :)))))))
NOU
Dl AMIRAL, o numesti inca “afacere”? Dupa tot ce s-a spus aici? Si care este obiectul de activitate? Vanzarea de iluzii? Ce altceva? Castele de nisip? :)))))
Mi-e mila de asa zisii oameni de afaceri, cu sedii in garsoniere, cu programe si afaceri infloritoare si care se intrunesc in conferinte si seminarii ca sa se minta cu nonsalanta intre ei!
In aceste “afaceri” nu exista oameni “un pic mai inteligenti” cum zici dumneata. Reteta este urmatoarea: 1 la suta din ei este un nesimtit fara scrupule, mincinos si sarlatan capabil sa-ti vanda si fum (in rate, daca te vede mai sarac) iar 99 la suta oameni obisnuiti, slab informati, momiti cu vorbe mari si promisiuni de huzur…
Concediu placut!
NOU
Orice este afacere in ziua de azi.Si ca sa reusesti la amway, de exemplu, trebuie sa gasesti o gramada de fraieri care sa cumpere tampeniile alea de carti si cd uri.
Intr-adevar, banuiesc ca acele carti de desteapta : dupa ce le-ai citit, iti dai seama ca ai luat teapa, si ca singura modalitate de a-ti recapata banii pe ele e sa gasesti alti fraieri care sa le cumpere prin tine.
Legat de produse : daca ar fi fost asa de bune cred ca s-ar fi dus vorba in toti astia zeci de ani de existenta a amway (sau alte nume sub care mai exista). Nu ma pronunt ca n-am folosit, dar daca ar fi fost bune, s-ar fi vandut si prin magazine. Dar n-am vazut asa ceva, probabil frica de concurenta, evaziune fiscala, etc
Las pe cei care stiu mai multe sa dea detalii.
Numai bine !
NOU
Dane, omul simplu cand se vede incoltit incepe sa jigneasca.e ultima lui posibilitate.atat, ca altceva de genul-mi-e mila de…- astia sunt generalitati.si mie mi-e mila de voi da ce sa va fac,asta e! de M.D.-ica ce sa mai zic… companiile care vand produsele clasic platesc milioane de E la reclama de la tv. si produsele lor trec prin 10 maini pana la consumator,iar companiile inteligente vand direct si banii de reclama vin la noi(platesc reclama la vanzarea produsului) iar cu evaziunea daca exista era descoperita pana acum.sau esti cumva un geniu?! eu m-am cam plictisit de pareristi si dau si lectii fara bani! va las in durerea voastra.
NOU
@ AMIRAL: Ai dreptate ca ultima posibilitate a prostului este sa jigneasca, sau sa loveasca atunci cand ramane fara cuvinte…Dar nu cred ca vei gasi jigniri in raspunsurile mele, nimic de genul: “va dau ceva sa-i gustati savoarea! sarantocilor!!!”, “fraierici lefteri”, “bai copilasi” sau “copilas mic, esti tu cumva bolnavior? undeva in partea superioara?!”…cuvintele dumitale! Eu am exprimat aici o parere personala, bazata pe experienta si cunostintele mele. E voie, nu-i asa? Nu stiu de unde impresia dumitale ca eu as fi mai nevoias, ca m-ar roade invidia, etc…Ma repet, nu vreau sa epatez aici cum fac altii, inclusiv dumneata. Daca ai fi citit cu atentie posturile mele, din detalii ti-ai fi dat seama de nivelul meu. Sau te-ai lasat pacalit de nota de respect din exprimarile mele, chiar si la adresa dumitale? Adresarea mea nu se datoreaza prestantei dumitale ci refuzului meu de a ma cobori la un nivel inferior mie…indiferent de interlocutor! Asta ar trebui sa-ti dea de gandit…Dar vorba dumitale: lasa-ne in durerea noastra!
NOU
amiral: ohooo welcome back. unde fusei in vacanta? pe… balcon? :)))))))))))))))))))))
(cateodata ma uimesc si pe mine poantele mele, gotta give me credit :))))
NOU
dan-tu nu esti constient de nivelul tau? ti-am intins cateva capcane si le-ai muscat! ai totusi si o tenta de om inteligent dar degeaba. ai decat caracterul care uneori e f. important. am ramas placut surprins de incercarea nereusita de a rastalmaci cuvintele mele. cat despre coborat la nivelul interlocutorului iar ai dat cu nuca-n perete! trebuie sa-ti cultivi inteligenta(probabil nativa). te pot ajuta.dar costa! si ca sa-ti dau un sfat,provoaca-ma la o idee nu la abureli! iar lui crustacee ala de a ramas blocat pe butonul)))))))))) i-i spun decat nuie dar am gresit o litera! si de care balcon e vorba ca am vreo 3!dak nu crezi vino la mine! si vin si eu la tine sa te fak de cacao!vezi dak-ai luat droguri in guritza de la amway!pot sa-ti mai dau si eu( prin g…..)!
NOU
am atins coarda sensibila, se vede… :)))))))))
NOU
da trebuie sa fii spalat pe dinti ! si-ti recomand amw.y!!!! rad ca prostu de animalutze! toata viata mi-au placut boii si vacile(muuuu)!stiti de ce?ca e multi!
NOU
aha, acum ai dovedit si faptul ca esti zoofil, pe langa alte cele… 😆
NOU
ai dreptate numai daca te simti animal!da… sigur ai dreptate incornoratule!
NOU
detectez o invitatie subtila, chiar foarte subtila (nu te dezici vad!), dar nu ma simt si va trebui sa te refuz…
NOU
@ DAN
cred ca nu mai are nici un sens sa purtam discutii contradictorii cu acest personaj numit AMIRAL-pacat de titulatura ca nu are absolut nici o legatura cu realitatea. Din punctul meu de vedere personajul in cauza nu a reusit nici macar sa vina cu o explicatie pertinenta in sprijinul pozitiei lui. Aceleasi abureli, repetate la exasperare, aceleasi texte MLMiste, aceleasi chestii cu asa zise vacante in care a fost …pueril..daca ar merge in vacante de gen, de atatea ori pe an cand ar mai avea timp de recrutari pt a ajunge la nivelul la care spune ca este? Si o vacanta la 5stelew isi poate permite oricine, acum.
Si da, procentul de reusita de 1% este corect, cel putin in Amway USA nu vorbesc prostii, dar dl Amiral, probabil ca are ceva probleme in cunoasterea limbii engleze daca nu este in stare sa verifice cu proprii lui ochisori…trebuie date cateva “click-uri” si bineinteles trebuie si ceva cunostinte.
Observ ca majoritatea MLMistilor cu pantofii scalciati au o placere deosebita de a-si jigni interlocutorii atunci cand raman fara argumente fara macar a avea habar (a-si bate capul sa inteleaga) ca nu stau de vorba cu tzata Leana, sau mai stiu eu ce oameni de conditie indoielnica. Este deranjant sa vezi ca un om care nu are nici macar nivelul cultural necesar recunoasterii unui interlocutor abil si cult, poate sa indruge atatea prostii si ofense, numai pt ca a intalnit un punct de vedere diferit. Si inca o chestie pe care am observat-o la specimenele MLMiste este laudarosenia peste masura cu lucruri pana la urma minore (firma de termopane, vila, vacante de 5 stele-he he-lucruri normale pt cineva care are o anumita pregatire si cariera in plina ascensiune)dar care lor li se par mari realizari pe care numai un MLM ti le aduce! Universul lor mic si perfid ma face sa surad…intr-adevar..e ca pe vremea lui Ceausescu cand unii se gandeau ca telul suprem in viata era sa ai TV color si video iar altii in alta parte de lume se plimbau lejer in Rolls-Royce-uri cu Tv incorporat…
NOU
Ah, si Amirale, eu nu invit in casa mea decat prieteni apropiati, nu pt ca nu as avea cu ce ma lauda ( tu ai 3 balcoane, eu am mai multe case ) ci pt ca nu ma intereseaza sa epatez… in plus, chiar daca te-as invita ar trebui sa strangi ceva banuti(adica sa racolezi ceva mai bine) ca sa-ti poti permite macar biletul de avion si viza…:) …:)
NOU
@ MALIZIOSA :
Multumesc de observatie…Eu am incetat sa-mi pierd timpul cu dl. mai sus amintit si nu am incercat aici sa-l conving pe dumnealui ci mi-am exprimat punctul de vedere…e clar ca exista si puncte de vedere diferite, cel putin 1%…
Cat despre mine, “clasa muncitoare”, pot sa zic ca nu ma plang, nici de faptul ca am ceas desteptator si nici de lipsa de timp liber- chestiuni prezentate dramatic recrutilor de propaganda MLM ista! Vacantele mele nu le petrec nici la ocne, nici la munte (unde am o casa de vacanta, langa Moieciu-Bran) ci in metropole de prim rang (Miami, Paris, Roma, Amsterdam, etc): saptamana aceasta voi fi la Barcelona si apoi la Milano…nu pentru ca suna bine ci pentru ca imi place sa cunosc alte culturi, arhitectura, arta, etc…Si cred ca imi dai dreptate!
Altii insa, prefera sa mearga in vacanta “la munte” sau “la mare”, unde vor sta cu burta la soare si se vor infrupta cu gratare, mici si bere…cliseu, nu-i asa?
Nu ma intreb cum de nivelul lor de cunostinte ramane precar iar gandirea limitata…;)
NOU
abil si cult? cine?! ;mai multe case? foarte bine! si eu am 2; discutii contradictorii?voi atacati! noi ne aparam! daca as sti cu ce te ocupi as gasi sute de argumente impotriva ocupatiei tale(dar ce fac altii nu e problema mea!!!!); personaj poate fi si mama ta,nu?; prostii si ofense?cine,tu? ;laudarosenie? pai dupa cum vad, tot tu!;specimene?da,tu si ai tai!;univers mic si perfid?da asa este, au aia care nu inteleg pregatirea si cariera in plina ascensiune a unui lider mlm!;timp de vacante?am cumparat timp anticipat! din pacate, pt. tine nu se poate! ;recrutari? sunt amintiri,acum am structuri functionale!; realizari care numai mlm-ul le poate aduce? cine-a zis? eu unul nu!;click-uri poti da si tu sa vezi ascensiunea mlm!;bani de viza?chiar daca de maine nu mai fac nimic in mlm-ul meu 7 ani primesc comisioane de continuare care-mi asigura un trai decent(daca nu ai inteles chestia cu cumparatul timpului!); racolat poate ai facut tu inainte de casatorie!(vine un sarit ca asta atotstiutor dar care de fapt habar nu are de te scoate din sarite ,ca atotstiutor in mlm nu sunt nici eu dupa 3,5 ani) si pt. celalalt cateva:e august draguta,acum ai si tu concediu! ocne,munte…superb! am vazut foarte multe locatii in afara,dar pe bune ca de simtit mai bine ca acasa nu a fost nicaieri(hai sa facem un schimb de amintiri de afara).eu am refuzat saptamana viitoare 5 zile la graz in austria pt ca o sa fiu la vidra lac daca-ai auzit? paradis e putin spus!; gandire limitata? iar ma supar da…am o vorba:lasa-i in durerea lor!;si in ce ai tu cunostinte?poate in constructia ceasului desteptator!; DUPA CUM VEDETI N-AM ATACAT DOAR M-AM APARAT! DA…MI-A PLACUT SA VA INTARAT UN PIC CA SA DATI TOTUL AFARA!SI DUPA CUM (POATE) VEDE BOBITA VOASTRA DE CREIER, EU N-AM INCERCAT SA FAC PE NIMENI SA INTRE IN MLM CI DOAR SA VADA CA TOATE ARGUMENTELE VOASTRE IMPOTRIVA SUNT DE FAPT NISTE PARERI DE AMATORI!
NOU
o tentetiva de racolare a esuat in ceea ce ma priveste chiar ieri seara. Nu stiu cum sa numesc aceasta inbarligatura, cert este ca aceasta “afacere” este un parazit al societatii, pentru ca nu vad cum o afacere de acest gen poate fi impozitata de stat, la care noi (“prostii”)toti cotizam pentru ca statul sa poata administra (mai mult sau mai putin eficient) o societate,un teritoriu.
O vorba zice ca de fraieri nu trebuie sa iti fie mila, insa nu cred ca trebuie sa fim indiferenti. Iar cei mai creduli trebuie sa stie ca pentru a avea bunastare (bani) ultima “smecherie” ramane tot MUNCA, in cazul in care intelectul, constiinta sau loteria nu ne aduc veniturile pe care ni le dorim.
NOU
,,nu stiu cum se numeste dar cert este ca este un parazit al societatii”.asta e, mai intalnesti si astfel de perle! si sa-ti raspund la nelamurirea ta:orice colaborator care lucreaza in mlm este inregistrat la finante cu contract de comision si in baza de date a firmei.din venitul obtinut de noi firma ne plateste impozitul de 16% la stat si apoi ne da restul.sau de la venituri f.mari este mai avantajos pt. noi sa ne facem un srl sau pfa pt.a avea posibilitatea de a jongla cu venituri-cheltuieli(haine,transport,hoteluri,papetarie,sedii,masini etc.).e mai lumina acum?
NOU
Totusi nu am inteles ce treaba are sotul/sotia,copii, doar pentru dublarea numarului de colaboratori ?(initial gandul m-a dus la o secta, dar nu vreau sa fiu rautacius) sau e nevoie de acordul intregii familii pentru a deturna bugetul familiei spre taxe si materiale de informare. Sa vorbesti de vacante si bunastarea, implinirea unora mai vechi in breasla, cred ca e o chestie psihologica, nu tocmai o afacere in sensul explicat de dictionar. Unele studii arata ca si cumpararea unui bilet la loto e benefica psihicului, desi sansele de castig sunt infime. Deasemenea mai stiu ca exista o stiinta (economica) numita “Etica in afaceri”.
NOU
mihamiha vezi ca daca-ai luat-o razna exista aratura! n-am la ce sa-ti raspund ca esti varza! sau pot sa-ti recomand un doctor! tu nu-ti mai da cu parerea la ce exista ci la ce te pricepi si ai testat .
NOU
deci imi recomanzi un doctor pe care chiar tu l-ai testat. Ce reteta ai primit?
NOU
“trebuie sa-ti dau dreptate totusi intr-o privinta:asa este AM GRESIT BLOGUL! va las cu bine in oceanul vostru plin cu -3,-2,-1 si eventual cu indulgenta 0” – zise amiralu’ indulgent
dar nu se poate abtine si continua sa manance cacao in stil bolsevic, in loc sa se relaxeze 2-3 saptamani pe la Dubai sau Disneyland de unde sa-i trimita o vedere lui Arhi ca sa il oftice ca are mai multi bani.
NOU
@Dan ..foarte bine punctat in ultimul post!!!
@ Miha Miha…nu gresesti daca spui secta..cine a fost in Amway si a studiat ulterior tehnicile de manipulare psihologica a maselor constata ca nu e nici o diferenta intre cele doua!!! in plus, odata ce iesi din “secta MLM” nu ai sanse sa ii trezesti la realitate nici macar pe cei pe care i-ai racolat personal si care pana atunci te vedeau ca pe un mentor ..si asta pt ca structura piramidala e f bine pusa la punct iar linia superioara (adica cel care te-a racolat pe tine) trebuie mereu edificata (elogiata) in ochii noilor veniti …astfel ca daca tu vrei sa te retragi, indiferent de motive si dovezi scrise, nimeni nu te va urma ci toti vor spune ca ai luat-o razna, sau te droghezi, sau esti cu un picior in groapa…
NOU
@ Amirale..chiar nu stiu ce mai cauti pe aici..ca argumente noi nu ai adus..si nici de intaratat nu ai reusit sa ne intarati… nu ai facut decat sa arunci cu dejectii demonstrandu-ti singur nivelul… Faza este ca la un moment dat am spus ca mi-e mila de naivi ca tine, rectific, de personaje ca tine nu mi-e mila pt ca nici nu meritati altceva decat universul vostru stramt plin de noroi …
NOU
Salut, frumosa poveste si pot sa spun ca doar ti-ai spus parerea, despre comenturi pot spune la fel, interesante (unele) si f multe aberante.
As dori sa lamuresc unele lucruri legate de impresiile populatiei releritoare la fenomenul mlm.
Atentie dragii mei, mlm si scemele piramidale sunt la poli opusi si o sa imi justific cuvintele prin a va spune ca piramidele financiare au aparut dupa mlm si diferenta dintre cele 2 e ca in mlm se vand produse iar in piramide se lucreaza numai cu bani si hartii de valoare (mascate prin te miri ce “produse”).
In mlm exista produse de f buna calitate si nimeni nu poate contesta acest lucru dar mai exista si oameni, nu judecati compania dupa actiunile unor oameni. Ideea e ca odata inscris intr-o companie mlm trebuie sa vinzi produse clientilor (oameni care sunt interesati si chiar au nevoie), trebuie sa ai cel putin cea mai mica forma de personalitate juridica, casa de marcat fiscala…. si tot tacamul, eventual un magazin, birou , cabinet… nu sacosa. Si cum romanu e puturos, in loc sa isi faca piata, sa vanda, incepe si convinge , cat de important o sa fii daca te inscrii si iei produse de o caruta de bani. Atentie, metoda se practica si nu e chiar cea mai potrivita, deoarece oamenii neinteresati trebuie sa fie interesati sau cel putin vor sa para asa.
Am patit-o si eu si pot spune ca experienta te invata.
Companiile mlm nu vor fi trase a raspundere pentru anumite practici proaste inventate de “isteti” , ele au fost puricate la inceputurile lor si au castigat procesele.
Nici companiile autohtone care chiar vand “rahat” impachetat nu sunt trase la raspundere, publicitatea din mass media ne maneiluleaza cumplit si noi ii stimam, cate cutii de delma ar trebui sa mananc ca sa imi iau vitaminele necesare? multe va sun eu, si degeaba le mai iau daca mananc petrolul din care e facuta margarina.
Apropo, dl cu blogul, atitudinea ta te va duce la probleme cu stomanul, ulcer mai exact, cunostinta care te-a dus acolo era un aneu care nici nu stia ca spuna 2 vorbe despre ce e vorba, a urmat si el saracu niste instructiuni, iarta-l ,nu-i da in cap, el nu vede inca groapa sau dificultatea de a avea o afacere.
Nu cunosc firma aceea dar stiu in ce a degenerat procedura de prezentare.
Sunt client doar de detergent universal care nu mi se pare scump deloc si a facut ceea ce mi s-a spus sa o sa faca.
Si in inceiere va doresc multa sanatate tuturor si sa fiti binecuvantati si incercati in trecerea scurta ce acest panamt sa fiti jucatori si nu spectatori cu pareri. 😉 multa bafta in continuare si inca odata felicitari pentru tema 😉
NOU
am citit de pe un alt forum si primele 2 pagini de postari de aici si nu_mai pot!!! Recunosc frate sunt prost !! Da’ cand ma uit in jur prind curaj!!!!! Au venit toti sectantii astia in RO sa ne invete p noi sa facem afaceri… incearca sa ne fraiereasca cu prostiile lor…ei au contracte cu toate firmele astea de pe piata si ce incearca sa ne vanda sunt exact ac produse…ambalajul difera….ca de …daca ar avea ei toate laboratoarele alea in care spun ca fac experimente la atatea categorii de produse… in atatea tari… ar insemna sa aibe cv bani si ar fi prima in lume si nu ar risca atata propaganda negativa cum se face si aici?! no?
Acm 3 ani la mine acasa a venit un DEPUTAT (nu glumesc) care a incercat sa ma convinga de treaba asta ca el castiga 2k euro p luna ca e de 1 an in afacere si-a luat masina din treaba asta(ca din afacerile lui de deputat nu putea sa-si ia).Io mi-am dat seama ca cv nu e in regula cum dreaq ditamai deputatu vine la mine acasa chiar daca tata era politai si incearca sa ne acapareza. Acm o sapt ma abordeaza un fost coleg( sa mor daca il mai recunosteam la telefon)… io …cf mah ,cum o mai duci, ce mai faci la facultate…si el plm ma ia cu …. nu ai vrea sa ne intalnim sa discutam despre o noua afacere revolutionara in Ro… incepuse exact ca sectantii aia martorii lu iehova de vin la usa :)). Omu mai vbse cu inca vreo 4 din fosta clasa…am zis ce dreaq hai sa mergem k poate are nevoie sa nu cada de prost.Io mi-am dat seama k e vb de amway k de alta asta cu bani rapid asa cum povestea asta nu mai auzisem .Si asa ajungem la lc Sincai. Am venit mai devreme cu inca 2 fosti colegi si pana sa apara sectantu asta mic radeam de sectantii aia mari de se adunau p-acolo.Apare asta si cand sa intram :taxa 5 ron nu cine stie ce.unu nu avea bani la el io aveam vreo 2 mil.scot 10 ron pt amandoi intra astialalti si cand sa intram si noi 2 ma uit la bani , ma uit la colegu asta si zic: hai in plm la o bere !!!Si i-am lasat p-aia sa intre si noi am plecat .La iesire ne povestesc astia cum se ridicau aia in picioare si se salutau ca la clasa I , cum povestea unu ca era director general la nush ce banca si s-a lasat …plm numa d’astia. Afara ne prezinta unuia care era platina …ca el ia nush cati bani ca nu ii mai treb serviciu si i-am zis bah nene at dc ne chemati p noi aicea dak u iei atatia bani si voi toti va laudati aicea ca luati atata..a inceput balbaiala p om . Bah si sunt un fel de popa mitica… le spui ca nu vrei nu te intereseaza si ei tot continua…si la toi auzi ac discurs…niste papagali…
Hai k m-am plictisit
NOU
booty, deci la sincai au incercat sa ma racoleze si pe mine. tot cu directorul care s-a lasat, antrenorul de fitness care face bani, artista convertita in vanzatoare, etc. si tot 50 000 era intrarea:)))))))))))
NOU
@Amiral,Leonard: daca afacerea asta merge intr-adevar as vrea sa vad si eu un caz concret. Gen, am vandut 100 de cutii de detergent si am castigat (net, dupa toate impozitele & taxele) 700 de lei. Am mai vandut si 3 kile de castraveti si am mai castigat inca 50 de lei. Asta ca sa ne lamurim si noi odata si pentru totdeauna cat de rentabila e afacerea asta. Se accepta si banii castigati din taxa de intrare – cei 5 lei pomeniti de Arhi si Booty, desi cred ca-s mai negri banii astia.
NOU
Dupa parerea mea ca sa spui despre o afacere ca e buna sau e proasta trebuie sa o incerci. Nu poti sa-ti dai cu parerea despre o afacere (fie ea amway sau oricare alta) doar pentru ca te-ai dus la un seminar sau ca ai vorbit cu trei oameni. In al doilea rand, amway nu are nici o treaba cu MLM-urile (daca il ascultai pe ala poate pricepeai), este vorba despre Network Marketing, adica principiul pe care il aplica si Mc’Donalds, bancile, farmaciile particulare si asa mai departe. Pe scurt, principiul pe care il aplica orice afacere mare. Din nou, daca ascultai poate pricepeai. Despre produse iar sunt de parere ca daca nu le-ai incercat nu ai dreptul sa spui ca sunt bune sau proaste. De “pacaleala” cum spui tu, din pacate, iar nu ai dovezi sa-ti sustii pledoaria, intrucat nu te obliga nimeni sa cumperi nimic (si nici sa vinzi). Este vorba doar sa pornesti o afacere in care investesti cat timp vrei tu, cumperi si vinzi cat vrei tu, cand vrei tu, pentru ca este afacerea ta. Sfatul meu: inainte sa militezi atat de vehement impotriva unui sistem (fie el amway sau oricare altul), este bine sa ai cat mai multe informatii, altfel cam risti sa vorbesti gratuit.
NOU
Fratilor, amway , daca stii cum sa il privesti e OK. In ce sens zic asta? Produsele chai rsunt de calitate, si poti face bani vanzandu-le dar DOAR ATAT. Daca ajungi sa te duci la intalnirile lor, te vor coopta intr-un fel de SECTA din care nu mai scapi si ajungi sa dilimandresti RAAAU !!! Eu sunt anti amway, dar, daca stii sa te pazesti, poti castiga bani frumosi din produsele lor !!!
NOU
toti au pareri, asta-i cert. ce vad eu cel mai important in tot amway`ul asta e sa nu te pierzi pe drum, sa nu asculti ce spune unul sau altul pentru ca probabil nu o spun in cunostinta de cauza. daca este sa asculti parerea fiecaruia te apuca groaza. un om cu bun simt pentru el insusi nu va asculta niciodata ce i se spune la o intalnire(fie ea open plan, bbs, wes sau mai stiu eu ce) sau ce se scrie pe forumuri ci va cauta informatii reale, oferite impartial. adevarul este ca, desi spunem ca amway e o porcarie/piramida/inselatorie etc, oameni de langa noi continua sa aiba succes in acest domeniu. In plus, de-a lungul timpului s-au adunat destule exemple de oameni care au fost considerati nebuni, idioti sau prea prosti pentru a face ceva si care s-au dovedit ulterior a fi geniali intr-o anumita privinta.
Mai apoi trebuie sa recunoastem ca nu oricine este in stare sa faca afacerea amway dar cu siguranta cel care este in stare nu regreta ca n-a ascultat sfaturile prietenesti, apostrofarile si injuriile “cunoscatorilor”
NOU
am fost si eu prin amway, m-am inscris, am cumparat, am folosit produsele, m-am tirat.
eu cred ca oamenii trebuie sa inteleaga ca aici sunt doua mari companii care lucreaza: una este amway care aduce produsele, cealalta este N21 care se ocupa cu materialele si seminariile motivationale.
despre partea cu produse si eu pot sa spun la fel: sunt de calitate foarte buna, am incercat de la ciorapi si pana la ceasul cu arome pentru camera.
mi-a fost greu cand am ajuns la partea cu racolatul si cand a trebuit sa decartez milioane pentru seminariile lor trimestriale, lunare, saptamanale, etc. eu nu sunt facuta pentru vanzare din usa in usa si nici pentru cold calls ca sa conving oamenii sa cumpere sau sa se inscrie.
asa ca am preferat sa-mi fac un site unde sa vand produsele si atat. am vandut vreo cateva luni pana cand am primit un email de la amway romania cum ca siteul nu este aprobat de companie si ca nu pot vinde fara aprobarea lor (desi eram membra). asa ca am preferat sa inchid siteul decat sa-l las lor la “avizare”.
cand m-am inscris stiam bine ce fac, dar mi-am zis: ia sa incerc si eu, ca norocul meu nu e ca norocul altora. nu mi s-a potrivit, am iesit dupa cateva luni. presiunea psihica a sponsorilor e prea mare si eu am avut un upline tare de treaba, dar am avut surpriza sa vad in magazinul de prezentare niste prieteni care erau inscrisi pe alta linie, iar sponsorul lor nu i-a lasat sa vorbeasca cu noi!!! de frica sa nu ii convingem sa treaca la alt diamant…pfffff… mai nou si-au schimbat planul de compensare pt ca era mult prea complicat pentru noi aici. fostii mei sponsori sunt diamanti intr-adevar, de vreo 2 ani. se poate castiga, se poate sa ajungi sa traiesti din asta, dar pretul in bani si timp si efort este mult prea mare si nu merita. trebuie sa fii extrem de motivat.
si de motivatie se ocupa N21 ale caror intruniri seamana foarte bine cu cele sectante. pe mine in loc sa ma motiveze, mai mult m-au speriat, am renuntat la ele urgent. (tot la spiru ne chemau si pe noi)
din toata experienta asta am invatat un singur lucru: nu exista bani usor de castigat, totul are un pret. am preferat sa le folosesc produsele, chiar si acum dupa 4 ani mai am niste detergenti de la ei. la noi in romania e greu sa prinda schemele mlm, romanul nu are spiritul antreprenorial al americanului si nici clientii nu sunt pe masura.
pe mine ma intriga de ce toate firmele astea nascute in america si care folosesc mlm ca forma de promovare (amway, forever living, avon, si multe altele) continua sa mai piarda timpul pe aici, dupa ce au navalit toate peste noi in anii ’90 si dupa 10-15 ani tot nu reusesc sa ne capteze piata.
iar pe cei inscrisi ii plang, majoritatea sunt chiar saraci si dispusi sa faca orice …din pacate doar cu atat vor ramane, cu efortul depus si banii cheltuiti…
ah, era sa uit, banii cei mai grosi ii scot cei care produc materialele motivationale si care n-au vandut un detergent in viata lor…
NOU
“pe mine ma intriga de ce toate firmele astea nascute in america si care folosesc mlm ca forma de promovare (amway, forever living, avon, si multe altele) continua sa mai piarda timpul pe aici, dupa ce au navalit toate peste noi in anii ‘90 si dupa 10-15 ani tot nu reusesc sa ne capteze piata.
iar pe cei inscrisi ii plang, majoritatea sunt chiar saraci si dispusi sa faca orice …din pacate doar cu atat vor ramane, cu efortul depus si banii cheltuiti…
ah, era sa uit, banii cei mai grosi ii scot cei care produc materialele motivationale si care n-au vandut un detergent in viata lor…”
Mi-am prmis sa citez pentru a intelege cu ce parte nu sunt de acord. o firma internationala nu-si deschide filiala intr-o tara doar de dragul de a o deschide. nu am informatii concrete dar este logic ca nimeni nu incearca marea cu degetul doar asa, sa se afle in treaba, motivul pentru care exista amway romania poate fi si acela ca atunci cand exista in ungaria, autocare intregi plecau acolo la seminarii si se aduceau produse cu trenul. cat despre faptul ca n-ar fi facut nimic in anii de cand sunt in romania eu as spune ca te inseli intrucat sunt mii de reprezentanti iar fiecare an il depaseste, in vanzari pe cel anterior de la bun inceput. pentru mine sunt dovezi clare ca nu pierd timpul cu romanu’ ba din contra fac profit. iar la afirmatia ca jumatate sunt saraci si ar face orice nu pot sa spun decat ca nu exista statistici si criterii de clasificare a celor inscrisi dar daca ai reusit sa faci aceste departajari inseamna ca stii tu ce stii iar eu nu am autoritatea si nici argumentele de a te contrazice dar in general afacerile, de absolut orice fel sunt pentru cei care vor bani nu pentru cei care au sau nu au la un moment dat.
exista oameni cu bani multi care cheltuie mai mult decat produc si exista oameni cu bani mai putini care investesc in ei, in afaceri, in ce vor…o intrebare retorica la care totusi cred ca se vor gasi raspunsuri de tot felul…care e mai castigat oare atunci cand se trage linie?
NOU
Ceea ce mi s-a parut extrem de decent si de frumos din partea ta, godefroy este faptul ca te-ai limitat la a spune parerea ta sincera fara sa folosesti un limbaj de tipul autorului blogului pe care, desigur il pot intelege intrucat scopul oricarui blog nu este acela de a informa corect si concret ci mai mult de a amuza si a atrage cat mai multi cititori(reclama, bat-o vina, sufletul comertului). in acest caz mi se pare fireasca atitudinea si e ok, nimeni nu trebuie sa se simta ofensat ca omul asa vede lucrurile, nu e nici vina lui nici a amway-ului nici a mlm-ismelor ci doar a informatiilor eronate pe care le detine, nu-i nicio pierdere si niciun castig pentru nimeni
NOU
@alexandra
ca sa incep cu sfarsitul, intrebarea retorica are raspunsuri diferite, in functie de cel care raspunde, este prin definitie o abordare subiectiva
mie mi-au placut cartile lor, le-am citit, am invatat anumite chestii de acolo, dar una peste alta, nu am iesit in castig, investitia in dezvoltarea mea mi s-a parut prea scumpa, aceleasi lucruri sunt si pe internet for free
cat despre faptul ca mlm-urile nu au prins prea mult cheag pe aici, stiu ce vorbesc (in principal despre amway)…au avut ceva crestere cand au venit la noi, atata cat a tinut noutatea…cand o asemenea companie are cu adevarat succes intr-o tara, e imposibil sa nu se simta, toti vorbesc, toti cumpara, este ca sa zic asa “the news of the day”…
amway romania are un fel de “near death experience”, li se pare ca prospera, vad lumina de la capatul tunelului…imi spui ca vanzarile lor cresc in fiecare an? pe ce te bazezi (zic si io ca Moromete)? pe statisticile lor? hai sa fim seriosi….intra pe orice forum vrei si cauta pareri despre afacere (nu despre produse) si sa vezi ce zice lumea si cat de putini pot sa dovedeasca prosperitatea adusa de amway
si da, imi sustin afirmatia ca foarte multi saraci se apuca de asa ceva pentru ca sunt disperati si ar face chiar orice, intr-o asemenea afacere iti trebuie o motivatie de viata si de moarte ca sa nu renunti, iar pe ei ii motiveaza burta goala…cei care au un serviciu cat de cat confortabil accepta cu greu sa isi mai ia in carca un al doilea serviciu ca asta (care este un full time job), pentru simplul motiv ca e prea mult de alergat…ma rog, sunt multe de spus despre capitolul asta, dar ma opresc aici…vorba aia, o mie de cuvinte nu fac cat o imagine, cei care vor sa ne convinga, sa ne arate poze cu incasarile lor din vanzari
NOU
Eu zic ca nu-i nici pe departe “near death experience” si tocmai c-am cautat pe net informatii pentru ca mi-e sa nu ma bag in ceva ce nu-i curat dar culmea. forumurile sunt pline de pareristi care nu au inteles mare lucru si se vede in primul rand din tonul, atitudinea si abordarea subiectului. cineva cu o atitudine neutra isi spune parerea, o sustine daca se poate si nu raspunde malitios si vorbeste urat cu cei care afirma ca amway este o treaba buna. as putea spune ca tu ai cea mai neagresiva parere impotriva acestei idei pe care am intalnit-o pana acum si am citit ceva comentarii. ideea e ca nu pe forumuri trebuie sa ma uit eu sau altii iar cand spun ca vanzarile lor cresc in fiecare an ma mai si documentez www.9am.ro/stiri-revista-presei/Business/35157/Vanzarile-directe-o-afacere-de-200-mil-euro.html
Cosmeticele ridica piata vanzarilor directe la 177 mil. euro
ah, si inca un lucru, euromonitor nu are nicio treaba cu amway sau alte companii sunt independenti si fac studii de profil
cat despre saraci cum ca ei ar fi targetul afacerii, te-nseli, majoritatea sunt oameni cu suficienti bani pentru a se intretine dar care stiu sa vada in perspectiva. exista medici cu experienta care stau foarte bine cu banii, oameni de afaceri, avocati…ma rog tot felul, profesia nu-i importanta pentru a-ti da seama de cat castiga un om iar motivul multora nu e banul in sine cat liberatatea si posibilitatea de a avea timp liber si bani in acelasi timp, lucru pentru care, e drept, trebuie sa muncesti enorm la inceput ca mai apoi sa ai dar sunt oameni dispusi sa faca asta indiferent ce ar spune unii sau altii iar eu nu pot decat sa-i stimez pentru faptul ca vad mai departe decat ziua de maine
NOU
perfect de acord, insa mie nu mi-a spus nimeni ca voi castiga fara sa pun osul la treaba si n-am auzit pe nimeni sa promita cuiva asa ceva, cat despre camentariul anterior, imi cer scuze, m-am aprins si-am fost obraznica
NOU
@alexandra
draga mea, eu te admir pentru hotararea cu care continui sa ramai in aceasta afacere, in ciuda tuturor celor pe care le citesti si le auzi. stiu cata vointa iti trebuie ca sa nu renunti.
pe de alta parte, nu am nici un motiv sa fiu agresiva, nu doresc sa-mi impun punctul de vedere, nici cu vorba buna, nici cu injuraturi, eu imi cunosc limitele si am reusit sa-mi reduc pierderile la timp (damage control), ca la forex…restul sa faca ce vor…sunt destul de batrana ca sa nu-mi pese ce cred altii si daca sunt de acord cu mine
eu am studiat cativa ani modelul mlm si inainte si dupa ce am iesit din amway, am discutat cu oameni care il practica in america, am vrut sa aud si pro si contra si de-abia dupa aia mi-am format concluzia definitiva…atat de definitiva, incat nu se mai poate schimba…tie, alexandra, iti doresc sa ajungi diamant sau cum s-o numi nivelul vostru maxim si sa nu mai fii nevoita sa mai prospectezi o zi in viata ta…go diamond!
p.s. pt cei interesati sa citeasca in presa, le recomand niste articole si statistici mai noi, nu din 2005-2006
NOU
vorbe goale…spuse de unii care nu au capacitatea de a intelege ca este un sistem care iti da sansa sa numai dai banii pe prosti,ci pe niste produse facute de un producator ce respecta consumatorii,ca este vb de un sistem genial care numai imbogateste marile hipermarketuri,ci iti da ocazia,ca adaosul comercial pe care al platesti la magazin,sa ramana in buzunarul tau…este oare ceva rau in asta???nu cred…voi ce spuneti??ce va costa sa va schimbati locul de unde sa va faceti cumparaturile si pt asta sa primiti o reducere sunbstantiala de pret,sa primiti niste produse de top la nivel mondial,de o calitate deosobita….si pe care sa le puteti returna in momentul in care considerati ca nu sunt bune pt dvs???iarasi ca si preturi….sa nu exageram…de la ce magazin aveti ocazia sa cumparati un detergent de vase spre exemplu,care va costa 2 ron/litru???si pe deasupra mai este si ecologic,biodegradabil in proportie de peste 90%….pana si flaconul este in totalitate biodegradabil….sau ce parere aveti despre faptul ca puteti lucra de la 2 la 5 ani,cate 15 ore pe luna,iar apoi sa aveti venituri lunare generate din niste active financiare….venituri care le aveti toata viata apoi(o asa zisa pensie…care este de cateva ori mai mare fata de o pensie clasica pt care este nevoie sa munciti 35 ani…)cati nu ar dori sa fie proprietarul afacerii lui,sa nu aiva sef care sa nu puna prea mare pret pe el ca persoana….si asta fara a investi mare lucru….numai 25 ron….si va mai pot spune inca multe alte avantaje pe care le puteti avea dupa urma unei astfel de activitati….p.s. daca vrei sa devii mare,asociaza-te cu cie mari.Henry Ford
NOU
hai lasa-ne, nu mai citi de pe prompter
nimeni nu contesta calitatea produselor, dar te rog, nu ne mai recita din clasici…prostia cu “muncesti intre 2 si 5 ani, cate x ore pe luna si pe urma iti concediezi sefu” e cea mai mare si mai sfruntata minciuna
ori de cate ori liderii si vorbitorii de pe scena au fost pusi in fata camerei video si li s-a cerut sa garanteze ca daca faci cum zic ei, vei ajunge la independenta financiara, au dat din colt in colt si si-au schimbat discursul…ai uitat scandalul cu postul MSNBC de acum trei ani? cel putin in america atat de rau si-au distrus renumele, incat au trebuit sa-si schimbe denumirea ca urmare a unor sentinte judecatoresti, amway a devenit quixtar ca sa poata supravietui
ajunge cu atatea copy/paste din cartile voastre motivationale, mai interesati-va si voi, cititi transcripturile deciziilor judecatoresti, ale interviurilor cu “marii” lideri, vedeti ce spun fostii diamanti, ce dracu, chiar nu vreti sa va folositi creierele, luati totul gata mestecat de altii si inghititi? macar vedeti-va de intrunirile voastre si nu ne mai poluati cu recitari scoase din context…pe pariu ca n-ai citit nici pe sfert din “lecturile sugerate” la intruniri, asa ca mai bine intoarce-te la biblioteca, domnulexxx (ce e cu xxx ala acolo? esti gras sau o ai lunga?)
NOU
bai oameni buni(cei ce se cred destepti)dak produsele erau de proasta calitate si firma castiga aiurea de pe spinarea “fraierilor” nu ajungea sa aiba o istorie de 50 de ani de activitate..in plus dak vrei sa vezi cum e treaba pe piatza poti sa te apuci de o analiza swot si ai sa vezi care sunt avantajele.PRETURILE MICI is ptr ca este vanzare DIRECTA nu isi baga ados comercial si nea caiasa si comerciantu si toata lumea si nu sunt impozitabile..stima si respect
NOU
poi desteptule care esti diamant veritabil din platina de tinichea:))))))))))) unde ai pomenit in vreo tara civilizata comert cu produse fara sa fie impozitate? poi d-aia nu sunteti in legalitate ….si explicati-mi si mie care e treaba cu drepturile de autor alea ?!!?? aaaaaahhh…si am mai auzit p unu in tramvai incerca sa-si convinga un prieten la telefon sa vina la astia la intalnire…penibil…au accelasi discurs…cred k il stiu si eu deja p dinafara
NOU
Mama prostilor e mereu gravida! De aia rezista de 50 ani si vor rezista!
A existat Caritas , dupa aia Delfin, Safi, FNI etc si mai vin si altele!
NOU
salut, frumoasa intrarea cu bocancii pe teritoriu sacru al MLM-urilor.
Eu am fost in categoria celor care au incercat sa vada despre ce e vorba si chiar am fost inscris(2003-2luni)- si am luat banii inapoi dupa ce am renuntat 😉
La fel ,tanar, dupa facultate, dar “usor-usor” cu putina logica, cautand si pe net informatii, mi-am dat seama ca de fapt castigul lor este din pachetele motivationale (carti, intalniri, casete) si mai putin din produse.
Ca sa fiu scurt:STATI DEPARTE DE ASA CEVA! sau observati, incercati daca sunteti stapani pe sine si aveti timp de pierdut dar nu ramaneti in secta lor. Ca e amway sau herbal life e aceeasi oala.Hai ca puteti! 😉
NOU
m-am intors. tot amatori? ma gandeam ca mai bine ne-ati putea povesti despre ceva la care va pricepeti, nu de mlm! ia sa vad cine-mi povesteste ce-a patit ieri la serviciu?! sau mai bine ultimele episoade din telenovele! dau si premii.
NOU
arhi…pari un tip destept…ma mir ca e-ai impotmolit aici. un simplu search pe google si gasesti o groaza de articole din reviste, inregistrari and stuff pentru a vedea si parta cealalta. Asta-i una!…restul?. ..nu trebuie sa faci amway, pt ca e deja facut….tot ce ai de facut este sa incerci (si nici macar asta nu trebuie….). Produsele sunt bune, competitive pe piata.(intreaba un biochimist si iti va confirma). banii de la intrare?….e logic ca tre sa platesti, chiria salii plus prestatia celor care vorbesc. Daca mergi la meci, si nu iti place, sau se bat aia, primesti banii inapoi?…si ultimul lucru, faptul ca tu nu ai inteles nimic, sau ai considerat ca nu e pt tine…nu da sfaturi altora….
by the whay…..pt mine si familia mea functioneaza…de 10 ani..
Sper sa ai si tu succes….si sa il poti recomanda altora macar pt 20 de Ron.
NOU
am si eu o intrebare pentru toate persoanele anti-amway. Voi chiar cunoasteti destule despre amway sau doar vorbiti de cucuri, despre lucruri auzite de prietenul prietenului prietenului…………..s.a.m.d.????????
nu mai fiti copii si mergeti la o persoana care face asta de cel putin 2 ani vorbiti cu ea si apoi veniti aici sa postati
NOU
Ohohooo…inca nu ati obosit cu lalaiala asta invatata la sedintele de spalat creierii cu plata la intrare, ca si stiti voi unde? Pai dragii mei, la o simpla cautare pe google, lucrurile ar trebui sa devina foarte clare pentru oricine! Este chiar recomandabila documentarea pe internet, se gasesc o gramada de informatii, trebuie sa ai capacitatea de a le intelege si de a alege intre adevarat si fals!
Asta in functie de punctul din care priveste privitorul: din varful sau de la baza piramidei!
Pentru cei din varful piramidei, care au suportat cativa ani sa treaca peste rusine si onoare ca sa-si atraga in cercul acesta vicios credulii si nevoiasii si incepand prin a-si devaliza prietenii si familia pe care i-au folosit ca rampa de lansare (ei ar spune ca i-au ajutat, dar ca acestia nu au inteles sistemul sau nu au muncit destul), acestia de sus ar vedea miere si $$ in materialele propagandiste de pe internet (ca doar din asta traiesc).
Cei care ar privi obiectiv informatiile care se afla la dispozitia lor pe internet, ar vedea cu alti ochi aceasta inselatorie din care unii si-au facut o afacere. Sunt suficiente argumente si cazuri concrete expilcit prezentate, din care orice persoana care are capacitatea de a se documenta OBIECTIV poate intelege sistemul mlm.
Mai sunt apoi naivii, care sunt gata sa sara cu capul in fata in aceasta “minunata oportunitate de afacere” si sunt orbiti de sumele care li se flutura in fata la prezentari si vad doar $$…
Ei vor vedea doar ceea ce altii vor ca ei sa vada si se vor lipsi pe ei insisi de o judecata limpede a “afacerii”.
Si in cele din urma, sunt si aceia care au incercat, au fost in baza piramidei, hranind lantul trofic superior si finantandu-i pe acestia cu banutii lor castigati cinstit in alte sisteme de munca, dar care au simtit gustul deceptiei si au inteles (desi cam tarziu), ce este aceasta “afacere”: RECRUTARE!
Ma repet (pt mine) dar e bine de stiut pt altii: daca aveti stomac sa recrutati “fraieri” si sa-i hraniti cu vise pentru ca la randul lor, ei (manati de mirajul imbogatirii rapide) sa va ajute sa va creeati o retea de cotizanti, atunci este “afacerea” dvs!
Pentru cei care cred insa ca aceste afaceri sunt o “fransiza” sau ca va veti imbogati din vanzarea de produse, un sfat: refaceti calculele, dar folosind aritmetica invatata la scoala, nu matematica exponentiala care se foloseste la sedintele si congresele extraordinare de spalare de creier! Veti fi dezamagiti de rezultat, dar mai bine mai devreme decat prea tarziu!
Pentru toti: Mult succes in ceea ce faceti!
NOU
Dane tu chiar crezi k fara mine amway ar da faliment?
Dupa prima sedinta la care am participat gandeam poate la fel ca tine, dupa a 2-a insa s-au schimbat trburile…….
Ce nu inteleg si nu cred k voi putea intelege fara argumente…de ce zici k e o inselatorie? ai fost cumva indelfin, ai luat teapa acolo.Amway doar promoveaza vanzarile directe, producatorul direct in casa ta fara k marfa lui sa mai traca pe la angrosist sau detailist. In plus dak mai spui si altora te rasplateste. Deci unde e inselatoria????????????????????????????
NOU
si k sa fiu mai clar voi vorbi mai pe scurt despre parteneriatul cu amway. Trebuie doar sa iti schimbi locul de unde iti faci cumparaturile si sa spui si altora lucrul asta.
spuneai de amway k e piramida dar te intreb serviciul pe care il ai are o alta structura(o fi vreun patrat sau cerc)?????
NOU
Si inca ceva. produsele sunt de cea mai buna calitate. eu chiar sunt multumit de aceste “ILUZII” cumparate si pe care la randul meu le recomand si altora.
sa ai parte doar de bine si de o viata asa cum o visezi tu
NOU
mArius a scris pe 18 Iulie 2008,
Ba, ce tare esti. Mi-ai zis-o.
Cred ca se umfla inima in tine.
Bye.
amiral a scris pe 19 Iulie 2008,
bai copilasi, 500.000 de milionari in america din mlm va spune ceva? am ras de m-am pis pe mine de uni dintre voi! de 1 an tot incercati sa va convingeti uni pe altii cu tot felul de argumente si folositi tot felul de jigniri.acum trei ani aveam un butiq la tara si vindeam tuica la paharde dimineata pana seara.in ultimul an am fost in maroc in creta si de 3 ori in austria.in tara nu mai vorbesc.acum ma plimb pe banii altora si castig foarte multi bani.sa vorbesti cu oamenii si sa castigi bani? vis?nu realitate.ce vand? credite bancare,asigurari de tot felul,programe financiare cu acumulare de capital etc. 3 ani s-a rugat de mine un prieten sa intru in mlm.cine, eu? eu aveam un butiq la tara! ce mlm! arhi e mic copil . si acum 3 ani m-am decis sa incerc.SA INCERC! ce aveam de pierdut? nimic.250 de lei,o iesire la un restaurant cu familia,asta puteam pierde.si apropo,acum un an a facut baiatu un mic bonus in 4 luni 450 de pensii private obligatorii sub 35 de ani ori 150 de lei bucata=skoda.statul a obligat iar eu am executat.prin mlm! dee voi erati ocupati cu argumente anti mlm. eu nu dau argumente,dau exemplul meu personal.voi? faceti ce credeti ca e mai bine pt voi si pt familia voastra.dar aveti grija ca s-ar putea sa va intrebe copilul_tati,mami de ce n-ai intrat in afacerea aia de ti-a spus-o tata lu andreea acum 2 ani, ca andreea se plimba colo,colo are aia,aia si tu spui ca n-ai bani sau ai da n-ai timp. ei ne vor judeca.ce va doresc?tot ce va doriti voi sa se indeplineasca! pa,pa ca maine am ora de tinut la olanesti la 50 de noi mlmisti.
Seby a scris pe 21 Iulie 2008,
cel mai adevarat mlm – intrati si vedeti comision ridicat
maliziosa a scris pe 22 Iulie 2008,
Amirale..esti patetic..daca vrei sa-ti gasesti fani aici cred ca ai cam gresit blogul…dupa cate
s-au scris numai un curios perfect “dus cu capul” s-ar mai inscrie in asa ceva…
amiral a scris pe 22 Iulie 2008,
ai perfecta dreptate dar trebuie s-o iei si invers! eu de 1 an nu mai am nevoie de oameni directi. i-mi ajut echipa sa se dezvolte. m-am multiplicat(mlm).refuz frecvent oamenii sa-i iau directi si ma pomenesc cu ditamai maiorul sau colonelul si pe ei n-am cum sa-i refuz. e grele strategiile astea, nu? cat despre partea a 2 a nici un om normal nu face mlm.pentru ca nici un om normal nu face bani! stie dar nu poate.frica de esec e mult mai mare decat dorinta de a castiga.apropo, ai un vis care nu-l poti indeplini? i-ti spun ce ai de facut.pe gratis. salutare!(pt MALIZIOSA)
maliziosa a scris pe 23 Iulie 2008,
Amirale…pacat ca nu citesti ce s-a scris pe aici..poate asa ai fi aflat demult ca nu stai de vorba cu “urechisti” asa ca lasa-ma cu “visul”… sa viseze altii care se prefac ca “fac bani” …
eu sunt fericita cu banii castigati cinstit si lejer dintr-o afacere traditionala, am timp de concedii, am timp si de familie si nu in ultimul rand am un creier inca intact cu care pot gandi si decide singura fara sa-mi spuna “linia superioara” ce si cum…
Arhi a scris pe 23 Iulie 2008,
geez, voi inca va bateti in idei pe-aici. amirale dude, eu castig lunar din blog cat nu castigi tu intr-un an. fara sa imi pacalesc familia sa cumpere produse
amiral a scris pe 24 Iulie 2008,
1—–traiti in epoca flinston! dragilor suntem in era industriala! in afacerile clasice,traditionale exista foarte mult sres:vine garda,vine protectia,vine mediul,vine fiscul,vine sanepidul, vin pompierii etc.media de varsta studiata e de 58 ani ca si liber profesionisti.calculatorul uman(creerul) nu poate functiona decat 60.000-80.000 de ore dupa care s-a incheiat.daca plecati 3 luni de langa afacerea clasica urmeaza falimentul(nu v-ati multiplicat). sunteti lipiti de afacere. ca sa devii mare patron sau mare investitor ai 2 alternative:1-trebuie foarte multi bani ;2-mlm. 2—–afacerile traditionale nu sunt cinstite(sistemul ne obliga) 3—–in afacerile clasice nu exista concediu(un fel de concediu?!) 4—–nu exista creier intact!!!!!!! 5—–daca merge creierul(ca nu e intact!) ii spui tu liniei superioare ce nu merge 6—–in mlm nu exista sefi(decat pt. cine nu are putere de decizie) 7—–o intreprindere foloseste sistemul mlm?(patron,director,sef sectie,maistru,muncitor) 8—–daca ai caracter restul vine de la sine 9—–ma distreaza amatorii(eu acum ma recreez-maine m-am invoit!!!) 10—–creierul meu tocit(se zice ca traiesti mult daca-ti folosesti neuroni cat mai mult) ma avetizeaza!!! (cu cine vorbesc?!) 11—–am spicuit sa-i spunem blogul 12—–s-a blogat calculatorul. pt. MALIZIOSA si pt.ARHI 1—–multumesc pt. idee da pe cuvant ca nu te cred 2—–pe langa mlm am o firma de termopane(din castigul mlm) si ca sa te cred hai sa-mi trimiti declaratiile fiscale pe 2007 si(sau) venit sau pierdere fiscala daca ai firma 3—-ai adresa mea de email si hai sa vedem pe ce loc esti! 4—–ce procent i-mi dai din afacere ca ti-am revigorato! (sau poate din pierdere). VA PUP(in special pe MALIZIOSA-ca se vede tineretea)
maliziosa a scris pe 24 Iulie 2008,
Amirale…esti ridicol ti-am mai spus…macar daca ai veni cu ceva interesant, dar ai picat si tu aici cu aceleasi texte vechi, fumate demult si repetate la exasperare de indoctrinatii MLM.
Mi-e mila de credulitatea ta…dar fiecare cum isi asterne asa doarme, ai sa te trezesti tu intr-o zi..pana atunci poti doar sa “dai din gura”.
Iar eu nu am de ce trimite documente unui necunoscut care cel mai probabil ca e in plina campanie de racolare si se incapataneaza prosteste sa posteze aiureli pe bloguri..nu ai decat..
Firma de termopane?? Ha! ha! Ha! ..tare afacere nu am ce zice…fiecare cu universul lui, mai mic sau mai mare…
Arhi a scris pe 24 Iulie 2008,
amirale, pacat ca la astia la meleme nu se tin si neshte lectii de gramatichie
amiral a scris pe 27 Iulie 2008,
stimate, te-am prins!(chiar daca sunt un necunoscut, bilanturile firmelor in ziua de azi sunt la vedere si de fapt cu asta-si arata valoarea). cat despre ce scrii vede si-un incepator ca esti din genul ala de oameni care folosesc fraze standard si de fapt nu spun nimic. asta e daca e intact! esti pe langa subiect mereu.de ce naiba racolare e vorba cred ca nici tu nu stii.oamenii se impart in categorii de la -3 la +3. trebuie sa-ti dau dreptate totusi intr-o privinta:asa este AM GRESIT BLOGUL! va las cu bine in oceanul vostru plin cu -3,-2,-1 si eventual cu indulgenta 0. p.s. am intrat din greseala,dar ies cu cea mai mare placere si binenteles cu o mare satisfactie si pentru asta multumesc lui DUMNEZEU ca m-a facut asa si parintilor ca mi-au dat educatie.
boyarul a scris pe 28 Iulie 2008,
Amirale,
tu ori esti prost ori te chinui sa ne demonstrezi ca esti prost.
In abele situatii esti la fel de penibil.
rock-on a scris pe 29 Iulie 2008,
cat de cretin sa fii sa spui ca iti place un sistem piramidal? nu conteaza ca produsele pe care vrei sa la vezi sunt bune … chiar daca sunt cele mai bune de pe piata … totusi … daca tu vinzi chiar si o scobitoare tu zici ca iti merge bine dar defapt muncesti pentru altul … imbogatesti inca 10 care sunt deasupra ta in sistemul ala piramidal. DE CE OARE? NU GASITI CEVA SA MUNCITI PENTRU VOI? SA CASTIGATI DOAR VOI? SAU VA PLACE SA FI-TI SCLAVI? … GROW UP
maliziosa a scris pe 29 Iulie 2008,
Ei dragilor..MLM -ul e “boala grea” ne racim gura de pomana..daca aveti timp sa cititi toate comentariile, o sa observati ca toti MLM istii spun aceleasi si aceleasi lucruri…
Robintel a scris pe 29 Iulie 2008,
:)):)) Eu am o parere naspa despre MLM. Nu conteaza ce o fi. Mi-e cam asa sa vand produse prietenilor, produse de pe care iau si eu acolo, un 30%. Ete de aia n-o sa fiu eu miliardar.
maliziosa a scris pe 29 Iulie 2008,
Fii serios Robintel tu chiar crezi ca astia cu pantofii scalciati si costumele mancate de molii vor ajunge vreodata miliardari vanzand pasta de dinti si detergenti??? He! He! He!
Stii ce-i culmea? Atat se joaca “linia superioara” cu creierasul lor ca ei se si vad deja “invingatori” iar pe ceilalti, care nu gandesc ca ei, “looseri” 🙂 :).
Adica sunt incurajati sa viseze ca vor avea insula proprie, un iaht si ditamai vila, chiar luna viitoare cu conditia sa…
Si oamenii incep sa se imagineze deja acolo pe iaht cu 10 gagici stand cu burta la soare si nefacand nimic!!! He he!
Aici vine surpriza: ca nici macar sarlatanii MLM care au ajuns miliardari pe spinarea credulilor nu isi permit luxul de a avea vacantele dorite..ca deh, trebuie sa lucreze in continuare in MLM …
amiral a scris pe 29 Iulie 2008,
va dau ceva sa-i gustati savoarea! sarantocilor!!!piramida e cea mai solida constructie din lume! am un bar(castiga si angajatii si statul),sunt subdistribuitor bosch(castiga si filiala locala si cea nationala si boschul si statul),am firma de termopane(castiga si angrosistul si fabrica de profile si fabrica de geamuri si statul) sunt unul dintre liderii mlm-ul meu si sunt platit foarte bine sa tin cursuri (asta in afara de comisionul aferent productiei echipei mele-peste 200 de oameni)-(castiga si cei 3 pe care-i mai am deasupra deocamdata) si care-i problema? hai sa nu mai castig eu nimic ca sa nu castige si altii?! mi-e mila de voi! sincer. astazi 40% din produsele mondiale se vand prin mlm. maine,poimaine 70-80%. unii incaseaza altii se uita. dar e o chestiune de principiu:am sute de prieteni pentru ca niciodata nu i-am demotivat indiferent ce afacere au inceput. altii? nu face aia ca nu e bine, alalalta e riscanta,in cealalta sunt multi etc.de fapt e vorba de gandire:pozitiva sau negativa.daca nu eram jignit nu mai aveam ce discuta cu fraierici lefteri! apropo,e gustoasa?
Robintel a scris pe 29 Iulie 2008,
:)):)):))
Normal ca se joaca! Pentru ca pot. Pentru ca oamenii au nevoie de bani. De mai multi bani. De mult mai multi bani. Iar banul intuneca judecata…
Pe mine ma scarbesc de-a dreptul schemele astea.
Tocmai am avut o revelatie (pe care o sa o pun pe site chiar acum). Arhi are exclusivitate la publicarea ei (aici o public pentru prima data): Cel mai usor poti dobori un om cunoscandu-i nevoile…
10X Maliziosa
Robintel a scris pe 29 Iulie 2008,
@Amiral
1. 40% prin MLM? Care-i sursa?
2. Presupunand prin absurd ca 40% din vanzarile mondiale se fac prin MLM (desi am mari dubii legate de aceasta), nu cumva sunt ceva probleme, stii tu, cu piata care a inceput sa scada? Se vede asta in domeniul retail-ului (restul de piata).
maliziosa a scris pe 29 Iulie 2008,
Amirale..parca plecasesi sa navighezi pe alte mari..pardon bloguri MLM -iste…repeti aceleasi lucruri ca un disc stricat ..Bine ca-ti plac piramidele, ma bucur…
Iti dau dreptate intr-n singur caz acela ca nu trebuie sa-i demotivezi pe cei care vor sa faca ceva, sa inceapa un proiect, o afacere,samd… si mie imi repugna chestii de genul “nu fa aia ca e riscant” “in ailalta mai sunt si altii”, astea-s fraze de om las dar pe de alta parte trebuie sa fii si suficient de matur/realist & dezinteresat sa le poti spune prietenilor “Atentie! nu alergati dupa fluturi “
amiral a scris pe 29 Iulie 2008,
e… asa mai da! ora pe care o predau eu la cursurile SAFE INVEST se numeste asa ca… am mai exersat si eu putin! pa!
Dan a scris pe 30 Iulie 2008,
In primul rand, felicitari Arhi pentru frumoasa expunere de mai sus, care mi s-a potrivit si mie ca o manusa, trecand peste faptul ca “incredibila oportunitate de a lua parte la o afacere care se extinde exponential si global” mi-a fost oferita nu de Amway ci de o firma “mult mai serioasa, singura cu rezultate dovedite stiintific” : Nu Skin-Pharmanex…
Citind comentariile postate mai sus, unele foarte elaborate (dar din pacate partial adevarate si cu omisiuni f importante), altele bazate pe replicile invatate la conferintele de spalare de creier la care au luat parte distribuitorii, altele doar naive, postate de recruti aflati inca in faza incipienta si care nu vor sa creada ca iau parte la o mare escrocherie, imi cer scuze aici celor care le voi zgudui lumea prin parerea mea…
Sistemele acestea piramidale, fie ca se numesc Amway, Nu Skin, Pharmanex, Delphin, etc. (sunt sute de sisteme in intreaga lume) sunt bazate pe MINCIUNI si INSELATORIE, frumos impachetate si conexate cu produse si promovate prin prezentari laborios gandite pentru a avea impactul psihologic asteptat.
Nu stiu cum de cei dinaintea mea care incercau sa ne convinga pe noi ceilalti, prostii de rand, ca in realitate toate corporatiile, pana si armata si Politia sunt sisteme piramidale, nu tin cont de un lucru esential, care de fapt le deosebeste: SURSA VENITURILOR!!!
Mi se pare absolut normal sa existe un sistem piramidal de ierarhizare in CONDUCERE, fie ca e vorba de armata sau de o corporatie si NU poti sa pretinzi aici sanse egale si retributii culmea “posibil mai mari” pt femeia de serviciu in comparatie cu directorul executiv…Inutil sa explic de ce…
Dar VENITURILE nu vin de la angajati, respectiv distribuitori, colaboratori, etc. ci vin de la CLIENTI, deci din afara piramidei, daca o numiti asa…
Aceasta este DIFERENTA majora dintre aceste sisteme piramidale, aparent identice…Sau nu v-au spus asta la conferinte?
De ce sunt aceste sisteme piramidale bazate pe MINCIUNA si INSELATORIE?
Pentru ca profita de lacune din legislatie pentru a pacali prin metode psihologice manipulative tocmai pe aceia care au nevoie de bani…Ii bat cu propriile lor dorinte: nevoia de bani!
Imi pare rau de cei pe care i-am vazut la acea conferinta, cu ochii umezi si plini de speranta, privind in sus la un Diamant ferchezuit care striga sus si tare cati bani face el si cat de liber este el…Praf in ochi! Pantofi ieftini si aici am spus suficient!
Unde este MINCIUNA? Pentru inceput in ceea ce de fapt reprezinta aceasta afacere: vanzare directa? NU!!! De fapt e vorba de RECRUTARE!
Asa se fac de fapt banii de catre cei aflati in partea de sus a esalonului si nu prin incasarea de comisioane din vanzari…Acele vanzari sunt adesea prea neinsemnate cantitativ ca sa iti poata oferi un venit decent ca sa nu vorbim de imbogatire …
Aici apare si diferenta dintre un MLM si un sistem piramidal! Atunci cand firma trage pe RECRUTARE si neglijeaza VANZAREA produsului!
Daca in conferinta de prezentare se vorbeste 95% despre bani, bogatie, recrutare, franchizare, etc si 5% despre produsul companiei ce urmeaza a fi vandut, un sfat: CAUTATI USA!!! PLECATI sau aveti 99% sanse sa fiti INSELATI!
Alte minciuni cu care aceste sisteme piramidale cauta noii fraieri sunt cifrele fluturate in fata ta de acei diamanti, care te lasa sa crezi ca poti castiga sume mari de bani, cifrele de afaceri ale companiei, CIFRE in general…Acestea sunt cifre fabuloase (pt ca sunt multi prosti pe lumea asta) dar au un leac: aritmetica!
Daca imparti cifra de afaceri, farte MARE, de cateva miliarde de dolari pe an, declarata de acesti “exceptionali” diamanti la numarul de distribuitori aflati in sistem si tinand cont si de sutele de milionari pe care le-a dat acest sistem ajungi sa vezi o cifra cu adevarat mica: cateva sute de dolari (PE AN)!!! Aici e libertatea dvs financiara!
Libertatea si siguranta financiara oferita de Nu Skin si Pharmanex (dar si de alte MLM-uri cu aceeasi reteta) sunt pentru toata lumea…”Ai putea chiar sa ajungi sa castigi mai mult decat cei din conducerea firmei…”:)))))))))))))))) Yeah, wright…
Pe langa minciuni mai sunt si OMISIUNI!
Nu ti se spune ca de fapt cca 99% din distribuitori PIERD bani si doar mai putin de 1% castiga de pe urma fraierilor! Iar daca nu esti intre cei 1%, ti se va spune ca nu ai facut destul, ca nu esti capabil sa te adaptezi…
Nu ai facut destul CE? Sa iti convingi prietenii si familia de pe LISTA pe care ei te indeamna frenetic sa o faci sa devina si ei parte la inselatoria ce ti s a pus la cale? Sa-ti jecmanesti apropiatii si cei dragi tie cu un sitem numit frumos de ei “franchiza”?
Aici poti face din nou socoata, sa vezi ca da aiureah: cica sa aduci 5 recruti in fiecare luna, in sistem…Pai bah nene diamant, scumpu meu, ei fi mata ungur, dar aritmetica e aceeasi: daca eu aduc 5 oameni in sistem in luna ianuarie, dupa aia ma culc pe o ureche si ma ocup doar de ei, nu mai aduc altii, ei sa faca la fel, pai dragutza, atunci la sfarsitul anului, prin decembrie, eu am in reteaua mea toata populatia Romaniei, de 10 ori fraieriti toti, adica: 244.140.625!!! Noh buun…Asta pute!
Se intreaba poate unii, ok, da aia de sus cum isi iau banii (si iahturile cu insula bonus) daca oamenii astia nu se ocupa de vanzarea produsului? Pai simplu: ca sa incepi, pana si la conferinta tinuta de bogatasii planetei, trebuie sa platesti intrare (de ce oare, ca astia au bani de nu mai stiu ce sa faca cu ei?)…Ca sa nu zic, ca aceste conferinte de spalare de creier sunt tinute regulat, in diferite localitati, unde trebuie sa ajungi “fie ca mergi pe jos pana acolo” pentru a invata lucruri (a se citi trucuri) noi si a putea avea si tu la randul tau succes, dar pana atunci, trebuie sa investesti in tine, fireste platind intrarea la aceste conferinte. Ai nevoie de 1200 de euro, pentru materiale educationale necesare, produse, cd-uri de prezentare, dvd-uri “din care ai ce invata”, etc. pentru ca, in orice afacere de succes, intai investesti, apoi castigi…Sau trebuie sa ai un rulaj de 4500 de euro pe luna in produse, ca sa poti sa “te califici” pentru un scaner (si sa incepi sa creezi reteaua)…Produsele sunt prea scumpe ca sa poti sa le bagi pe gatul clientelei in acest ritm…Deci, ce ramane: tu aduci 1200 de eur si inca 5 fraieri, apropiati tie, fiecare cu aceasi suma, aceleasi sperante…Iar banii astia merg in susul piramidei, la cei care au de intretinut acele iahturi…Ca sa vezi sanse egale!
Pana sa pacalesti si tu cu mirajul castigurilor fabuloase atatia oameni ca sa poti trece de pe pierdere pe profit, acest sistem va muri datorita notorietatii practicilor de manipulare si minciunilor folosite, necompetitivitatii produsului (concurenta nu doarme) asta daca dupa ce am zis deja mai sus, tu inca crezi ca vei face bani din marketingul produsului, saturatiei pietei (ca doar chiar tu trebuie sa aduci pe piata noi competitori), modificarilor (SA SPERAM) in legislatie, nemailasand loc acestor sarlatani de a desfasura aceste scheme moderne de inselatorie, sub cadru legal si denumiri pompoase: investitii si dezvoltari financiare, consultanta financiara, etc.
In incheiere, sper ca am putut fi de folos celor care au citit articolul postat de Arhi si au cautat aici raspunsuri la intrebarile lor…Pentru mai multe informatii, cautati forumurile si site urile in limba engleza (SCAM, e cuvantul pt inselatorie), pentru ca in America acesta e un fenomen vechi si au foarte multi experiente neplacute cu aceste firme si NU cautati raspunsuri la cei “dragi” care incearca sa va tarasca in astfel de scheme piramidale, indiferent cum se numesc ele, pentru ca s-ar putea sa faca parte din baza piramidei si sa nu vada inca scopul real al “afacerii de succes”, sau dupa caz, daca face parte din esalonul superior, acea persoana e prea perfida si versata ca sa va raspunda sincer la intrebari, singura lor grija fiind propriul succes financiar, pe seama fraierilor si cu ajutorul acestui minunat instrument ce il au la dispozitie!
Sa traiti sanatosi si fericiti!
amiral a scris pe 30 Iulie 2008,
asa este, noi o sa traim sanatosi(tocmai m-am intors de la ocnele mari-cea mai de belea statiune(adica ieftinake dar la sanatate nr.1…v-o recomand)) si fericiti(am invatat ca in mlm nu exista nu pot) si cand am stat 5 zile in sa-i zicem cu indulgenta statiune nu m-am gandit o clipa cati bani am pierdut ca n-am fost acasa langa afacerile clasice si cate comenzi am pierdut la termopane, ci pur si simplu cu un sony(aparat foto) am furat toate modelele de usi din ocne! deci academia mlm m-a invatat sa gandesc pozitiv!!!! dar in viata tr.sa existe o medie:uni calculeaza meticulos pierderea iar altii degajati nu calculeaza castigul. cu respectul cuvenit va recomand sa mai calculati o data!si inca o data!poate totusi a-ti gresit calculul ! pupici!
Dan a scris pe 31 Iulie 2008,
@AMIRAL: Mda…ihimm…am mai calculat o data…si inca odata…si inca o data!
Folosind formula promovata de sistemele MLM, dupa calculele mele, da cu MINUS!
Ori asta inseamna PIERDERE! Partea buna este ca dupa o spalare regulata de creier, unii inca gandesc pozitiv: rezultatul poate fi imbunatatit! Trebuie doar introdusi mai multi fraieri (recruti) in ecuatie!
BRAVOOO!
maliziosa a scris pe 31 Iulie 2008,
@ Dan -subscriu la postarea ta, de altfel am incercat sa explic si eu acelasi lucru , si pt ca tot ai amintit de SCAM revin cu recomandarea mea facuta novicilor www.merchantsofdeception.com Este foooarte interesant si afli toate dedesubturile unei afaceri de gen, dedesubturi relevate de un “om de succes” al afacerii, un adevarat mentor pt altii si un spalator de creiere care s-a desteptat. Ah, si referitor la diamantii cu iahturi, palate si insule private… cum crezi ca-si permit sa le intretina? Organizand seminarii “de succes” pe proprietatile lor, seminarii la care intrarea are costuri exorbitante si de la care este interzis “smaralzilor” sa lipseasca. Nu mai vorbesc de seminariile organizate prin alte parti de catre “linia superioara”(care implica cazare, avion, taxe de intrare)seminarii la care e musai sa participi si pt care platesti dublul sau chiar triplul unui pachet turistic rezervat printr-o agentie de turism…
@ Amiral
In orice afacere trebuie sa-ti calculezi profitul ca sa vezi daca renteaza. Nu stiu ce numesti tu pierdere si nu stiu ce numesti tu castig. Profitul = Venituri-cheltuieli, asta ar trebui sa o stie oricine cu atat mai mult tu “om de afaceri”. Atat timp cat cheltuielile mele sunt constant sub venituri, se cheama ca sunt in pierdere, adica nu am profit. Daca situatia se repeta o perioada de timp suficient de mare, este cazul sa-mi reorientez activitatea si nu sa persist in prostie. Cel putin asa gandeste un om normal cu creierul intact. Atat timp cat intr-o afacere de gen procentul de reusita este de doar 1% inseamna ori ca afacerea nu renteaza, ori ca ceva nu este in regula…Restul e doar text! Si sa nu incepi si tu cu “investitia in propria ta pregatire” pt ca la seminariile pe care le platesti nu ti se spune absolut nimic nou si nu ti se da nici o informatie despre afacere ci acolo vorbitorii “de succes” incearca sa-ti spele creierul, incurajandu-te sa fii cat mai visator si mai naiv si sa te imaginezi deja cu iahtul la poarta…Halal investitie in pregatire, ce sa spun! Si pt asta sa mai dau si bani??? 🙂
amiral a scris pe 1 August 2008,
copilas mic, esti tu cumva bolnavior? undeva in partea superioara?! procent de reusita de 1%? bai nenicule pai multi ar avea bani! poate vrei sa spui 0,1%! ce drak de investitie am eu,ca doar eu sunt in cei 0,1%! ma plateste austriacul sa tin cursuri,i-mi da cazare si masa,ma motiveaza prin vacante la hotel de 5***** all inclusive in locatii exotice,fa nenicule si tu! da nu poti! sac!!! da-mi meil-ul tau sa-ti trimit cateva foto din vacantele mele de an. trecut(peste 60 zile).EU nu platesc cursuri, sunt platit sa tin cursuri!!! si ca sa fiu rau, te invit in vila mea cateva zile si dup-aia vreau sa vin si eu la tine 1 zi. ok? ce texte ,ce fraze, vreau ceva concret! nu abureli! spune-mi cand poti veni(poate trebuie sa faci o cerere) ca eu pot veni oricand(n-am program,n-am ceas desteptator).astept raspuns.
stefan a scris pe 1 August 2008,
……..mare e gradina ………. la cati se bat aici cu pumnul in piept ca Amway i-a scos din mizerie … te miri de unde mai sunt saraci in tara asta de kkt.
apropo, sa lucrezi cu amway inseamna sa le consumi TOATE produsele ? nu de alta, dar majoritatea celor de mai sus se comporta de parca ar fi pe o cura intensa de detergent. la fel ca toti ceilalti distrusi pe care ii vad cu carti “motivationale” in maini.
adevarat, amway exista de 50 ani……cretinitatea nu moare asa usor.
Dan a scris pe 1 August 2008,
@ AMIRAL: Stimate domn, eu si altii care am postat aici, nu ti-am pus matale la indoiala averea personala pe care ai dobandit-o stim noi cum…Personal am postat aici parerea mea, nu pentru a-ti pune tie si celor cativa de pe aici care zbiara cat pot de tare ce bine o duc ei de pe seama unor afaceri de genul acesta, ci pentru a le oferi necunoscatorilor in ale MLM ului o imagine de ansamblu a ” afacerii” si a riscurilor pe care le implica ea.
Am folosit o cifra generica de 1% (daca la mine te refereai prin comentariul tau, cu toate ca am specificat “mai putin de 1%”) pentru ca sunt multe firme care folosesc aceasi reteta iar procentul celor care reusesc sa castige ceva de pe urma acestor “afaceri” variaza in jurul acestei cifre…Acestia 1% ajung sa fie pe CASTIG si poate ai si dumneata dreptate, doar 0,1% ajung sa se imbogateasca…
Ma bucur sincer ca dumitale iti merge bine, ca ai foarte mult (cu toate ca ceea ce nu ai este mult mai mult) si exact la asta ar trebui sa reflecteze si novicii care cred ca ei pot castiga bani in astfel de sisteme: vacantele de cinci stele, prezentarile si vila lui AMIRAL si a celor ca el sunt platite din banii dvs. !!!
Nu are sens sa comentez aici valorile morale pe care se bazeaza viata d-tale! Si nu esti singurul in tara asta, din pacate lipsa de respect si scrupule se regasesc si la majoritatea “onorabililor” politicieni care ne conduc…
Texte si fraze? Vrei ceva concret? Pot doar sa-ti recomand sa te informezi, folosind internetul si as incepe aici www.mlmwatch.org/ sau citind cateva carti…Altele decat cele de propaganda ale MLM istilor…
In final as vrea sa refuz sa epatez aici sa-ti spun cine sunt si cat de multe am, pentru ca le am pentru mine si confortul meu si al familiei mele, nu ca sa atrag invidia altora…Nu este o rusine sa ai si sa castigi bani, diferenta dintre noi o face “calea” pe care o alegi!
M.D. a scris pe 1 August 2008,
Poveste lunga , asta cu amway. De curand ma tot bate colegul meu de munca la cap, sa ma racoleze. Pe de o parte se plange ca nu-i ajung 3000 de euro lunar, dar se declara ca uite ce bani frumosi face sotia lui de cateva luni in amway. Vad ca peste tot apare suma asta de 2000 euro lunar. Am fost la 2 intruniri pana acum, din cauza ca nu stiam la ce ma duc. Era, surpriza.
Prima data a fost la un fost coleg de facultate care m-a invitat sa vorbim de o afacere pe net. Hmm, stiam ca lucra in IT, am zis ca o fi ceva. Ma duc. Juca Romania la ora aia, fotbal, cu nu mai stiu ce echipa. Totul se intampla parca acum 1-2 ani. Intalnesc acolo mai multi tineri, ca si mine. Facem cunostinta, tralala. Colegul adusese un barbat si o femeie care sa ne vorbeasca de super mega afacerea asta. Nu ne-a zis cum ii zice. Dupa vreo ora de abureala maxima, n-am mai rezistat si i-am intrebat despre ce naiba e vorba. Cica Amway. Ne-a pus un cd sa ascultam un pic, si dupa 2 minute am zis ca plecam toti. Ne-au tot rugat sa luam cd urile cu noi si sa le returnam a doua zi. Deci, ei care faceau 10 000 de euro lunar, nu-si permiteau sa dea moca niste cd uri la 0.7 lei. Am iesit de la ala din casa, si am stat in masina, ca sa vad ce masina au astia de 10.000 euro lunar cu amway. Venisera amandoi cu o Skoda Fabia , model anterior celui de acum, ce parea noua. Eu, daca as avea 10.000 euro lunar, cred ca as putea sa-mi permit ceva mult peste Skoda Fabia.
A doua oara a fost la o doamna acasa. Ma invitase sa ma uit la calculatorul baiatului ei. Si apoi la o discutie. M-am prins insa imediat ce a inceput sa zica poeziile amway, pe care le auzisem la prima intalnire. I-am zis frumos ca nu ma intereseaza, ca suna prea dubios. A inceput si ea sa-mi zica ca ce bani scoate cu amway, etc. Dar sa mor daca se vedea prin casa care sa indice asa ceva. Adica nu-si permitea sa-i ia copilului ei o placa video la calculator, de 200 lei, dar castiga mii de euro lunar.
M-am uitat azi pe youtube , si mi-am adus aminte de vorbele colegului care a ramas impresionat de meetingul amway istilor din Ungaria, de acum o luna, parca. Daca meetingul a fost precum cel din linkul asta
www.youtube.com/watch?v=ot31XhgE_XE
il inteleg, dar eu zic ca e destul de scary !
www.youtube.com/watch?v=qgnvMfDu47c&feature=related
O mega afacere bazata pe defectele umane : prostie, dorinta de avutie, si fuga de munca.
Sper ca sunt destul de explanatorii filmuletele.
Concluzia cred ca o puteti trage si voi !
amiral a scris pe 1 August 2008,
mmda,asa este, ai dreptate! dar hai sa punem problema un pic altfel! eu am o judecata f. logica.si stiu un lucru f.clar:un om care e inversunat impotriva fumatului are cateva motive-1.a fumat si vede diferenta;-2.are pe cineva din familie care fumeaza;-3.fumul de tigara e deranjant pt.el acasa sau la servici; etc. deci-ori ai fost intr-un mlm si n-ai reusit(0.1%) ori ai pe cineva cunoscut care a reusit si cauti PT.TINE tot felul de explicatii referitoare la impotenta ta(in afacere!). in viata vietilor mele n-as putea sa-mi canalizez mintea si trupul in a convinge pe cineva sa nu faca o afacere doar pt. ca eu n-am reusit sau cred eu ca nu e buna!!! daca eu i-mi dau cu parerea o fac pt. ca sunt in sistem. si la fotbal strigam la Mutu si-i spunem ce sa faca cu mingea pe teren! de ce?habar n-avem, dar ne dam si noi cu parerea! bai tata,ori esti antrenor,ori esti un jucator f.bun, ori altfel pe Mutu i-l doare in spanac! ca sunt 50.000 de spectatori,ca sunt milioane la tv. de aia nu mai poate el! poate si lui i-au spus sute de oameni cand s-a apucat de fotbal CA E GREU! si poate doar cativa l-au incurajat.esti capabil sa faci analogia? ma repet,este peste putinta mea sa vorbesc si sa dau lectii(?!) despre fotbal(spre exemplu) daca eu n-am fost macar o luna jucator profesionist. altfel e simpla opinie a UNUI SPECTATOR!!! actorul incaseaza,spectatorul plateste! si altceva stimate domn:munca e de mai multe feluri(fizica,intelectuala,etc) si fiecare ne alegem ce ne place! in mlm E FOARTE MULTA MUNCA! dar nu fizica! si nici intelectuala made in romania! in romania nu sunt scoli de facut bani(din pacate) sunt scoli de cheltuit bani! eu am ales calea cea mai eleganta de a face bani pt. mine si familie. am 8 angajati in afacerile mele clasice-nici unul nu a reusit sa-si ridice o vila. am sute de parteneri in mlm-3 dintre ei au vilele ridicate,alti 4 sunt in faza incipienta. cat de multumit crezi ca ma simt? habar nu ai! AM AJUTAT OAMENI, N-AM DESCURAJAT OAMENI! daca as fi doctor as alege sa operez pe creier! ce dracului rau facem? am o partenera fosta macaragista la alro slatina.i-a murit sotul innecat la olt acum 4 ani.a ramas cu doi copii atunci de 7 si 10 ani. toti angajatii sub 35 de ani au fost obligati de stat sa adere la un fond de pensii private.noi prin mlm am completat astfel de adeziuni.a alergat fata 4 luni si a completat impreuna cu partenerii ei peste 1500 de adeziuni.si-a luat si ea o garsoniera in slatina(in 4 luni).poti sa-mi spui stimate domn ce rau i-am facut? m-as bucura enorm daca cuvintele mele spuse din suflet ti-au aratat ca exista si un alt mod de a privi lucrurile.daca nu, asta e!si nu pot sa-ti urez decat sa fii cel mai inversunat spectator si sa injuri cat mai mult la meciul profesionisti-amatori si eventual sa fii portarul oaspetilor!
Dan a scris pe 2 August 2008,
Nu, trebuie sa zic ca NU am facut parte nici din cei ce nu au reusit in MLM si nici nu cunosc pe cineva care sa fi reusit (dar tot nu l-as invidia, pentru ca invidia este o virtute a celor slabi). Mi s-a propus, am ascultat cu atentie (cu toate ca imi vorbea de imbogatire rapida un tip care are o masina mai ieftina decat ceasul de pe mana mea), am analizat propunerea (am primit 3 vizite si in nici una din ele nu mi s-a argumentat corect, doar s-a batut apa in piua despre bani si bogatie cu exemple aritmetice defecte) si nu am considerat ca timpul meu pretios merita investit in afaceri verbale, fara garantii si la vedere!
Asta si pentru ca in ceea ce fac, eu sunt obisnuit ca detaliile stabilite cu colaboratorii mei sa fie continute intr-un contract scris, cu GARANTII in caz de de neexecutare!
Eu nu mi-am canalizat energia spunand ca in aceste asa zise “afaceri” nu se pot castiga bani! Am fost doar SINCER, chiar generos spunand ca doar 1% au reale sanse de CASTIG, si doar 0,1% vor intra intre cei cu venituri mari (cu toate ca propaganda mlm ista promite aceste venituri fabuloase fiecarui recrut in parte)…Aici deci e vorba de manipulare psihologica prin promisiuni desarte si omisiuni! Prin analogie, eu nu as pune in pericol 1000 de vieti pentru salvarea uneia singure!!! Cu generozitate, nici macar 100 pentru una singura!!!
Nu strig de pe margine ci imi expun parerea, nu pentru mine si nici pentru dumneata, ci pentru cei care vor sa-si cantareasca corect sansele de reusita intr-un MLM!
Eu am inteles sistemul, as sti chiar sa fac bani cu el, dar nu este genul de afacere care sa-mi aduca satisfactie datorita principiilor pe care le am.
Cei care vor sa faca bani, sa aiba in minte ca NU PRODUSELE fac banii ci RECRUTAREA si promovarea sistemului, prezentarile in fata audientei (deci nu ca ascultator) si in cazul firmelor- materialele propagandistice si de pregatire aduc venituri importante…Despre asta este MLM ul!!!
I rest my case! Ori altfel spus: Avelo baftalo!
amiral a scris pe 2 August 2008,
extraordinar!!! vieti in pericol?! e probleme grele taica! inseamna ca n-ai inteles nimic! presupun ca lucrezi undeva sau ai o afacere in care ai nevoie de ce? de oameni! dar oamenii de care ai nevoie, basca ,trebuie sa mai vina si cu garantii in caz de neexecutare! multumesc mult de raspuns! pai la tine sunt in pericol,nicidecum la noi!!! la noi(cel putin in mlm-ul meu) nu exista target,pentru marea parte e un second job,avem o singura taxa de pregatire si documente de 250 lei,daca facem 0 programe avem o lei daca lucram si avem rezultate suntem platiti. care este riscul?eu unul sa mor daca-l vad! doamne unde era arbitrul mlm!!! ai o imagine de ansamblu deformata. exista intradevar afeceri de tip mlm in care prezentarile se platesc si in care trebuie sa vinzi de o anume suma lunar.la noi libertatea e mare. 0 munca=0 lei ;x munca=x bani. ok? ne-am mai lamurit? si cu intelesul sistemului ai dat-o cu nuca-n perete! e afacere taica! nici dupa 1 an nu stii toate tainele! e ca orice alta afacere dar pt. oameni un pic mai inteligenti! pa, ca plec la munte.
chriscross a scris pe 2 August 2008,
second job? si primul de ce il mai ai daca-ti merge atat de bine?:
pentru bani curati? pentru acoperirea gaurilor de la amway?
acest lucru ma duce cu gandul la faptul ca poate mai ai vre-o 3-4 joburi :)))))))
Dan a scris pe 2 August 2008,
Dl AMIRAL, o numesti inca “afacere”? Dupa tot ce s-a spus aici? Si care este obiectul de activitate? Vanzarea de iluzii? Ce altceva? Castele de nisip? :)))))
Mi-e mila de asa zisii oameni de afaceri, cu sedii in garsoniere, cu programe si afaceri infloritoare si care se intrunesc in conferinte si seminarii ca sa se minta cu nonsalanta intre ei!
In aceste “afaceri” nu exista oameni “un pic mai inteligenti” cum zici dumneata. Reteta este urmatoarea: 1 la suta din ei este un nesimtit fara scrupule, mincinos si sarlatan capabil sa-ti vanda si fum (in rate, daca te vede mai sarac) iar 99 la suta oameni obisnuiti, slab informati, momiti cu vorbe mari si promisiuni de huzur…
Concediu placut!
M.D. a scris pe 3 August 2008,
Orice este afacere in ziua de azi.Si ca sa reusesti la amway, de exemplu, trebuie sa gasesti o gramada de fraieri care sa cumpere tampeniile alea de carti si cd uri.
Intr-adevar, banuiesc ca acele carti de desteapta : dupa ce le-ai citit, iti dai seama ca ai luat teapa, si ca singura modalitate de a-ti recapata banii pe ele e sa gasesti alti fraieri care sa le cumpere prin tine.
Legat de produse : daca ar fi fost asa de bune cred ca s-ar fi dus vorba in toti astia zeci de ani de existenta a amway (sau alte nume sub care mai exista). Nu ma pronunt ca n-am folosit, dar daca ar fi fost bune, s-ar fi vandut si prin magazine. Dar n-am vazut asa ceva, probabil frica de concurenta, evaziune fiscala, etc
Las pe cei care stiu mai multe sa dea detalii.
Numai bine !
amiral a scris pe 4 August 2008,
Dane, omul simplu cand se vede incoltit incepe sa jigneasca.e ultima lui posibilitate.atat, ca altceva de genul-mi-e mila de…- astia sunt generalitati.si mie mi-e mila de voi da ce sa va fac,asta e! de M.D.-ica ce sa mai zic… companiile care vand produsele clasic platesc milioane de E la reclama de la tv. si produsele lor trec prin 10 maini pana la consumator,iar companiile inteligente vand direct si banii de reclama vin la noi(platesc reclama la vanzarea produsului) iar cu evaziunea daca exista era descoperita pana acum.sau esti cumva un geniu?! eu m-am cam plictisit de pareristi si dau si lectii fara bani! va las in durerea voastra.
Dan a scris pe 5 August 2008,
@ AMIRAL: Ai dreptate ca ultima posibilitate a prostului este sa jigneasca, sau sa loveasca atunci cand ramane fara cuvinte…Dar nu cred ca vei gasi jigniri in raspunsurile mele, nimic de genul: “va dau ceva sa-i gustati savoarea! sarantocilor!!!”, “fraierici lefteri”, “bai copilasi” sau “copilas mic, esti tu cumva bolnavior? undeva in partea superioara?!”…cuvintele dumitale! Eu am exprimat aici o parere personala, bazata pe experienta si cunostintele mele. E voie, nu-i asa? Nu stiu de unde impresia dumitale ca eu as fi mai nevoias, ca m-ar roade invidia, etc…Ma repet, nu vreau sa epatez aici cum fac altii, inclusiv dumneata. Daca ai fi citit cu atentie posturile mele, din detalii ti-ai fi dat seama de nivelul meu. Sau te-ai lasat pacalit de nota de respect din exprimarile mele, chiar si la adresa dumitale? Adresarea mea nu se datoreaza prestantei dumitale ci refuzului meu de a ma cobori la un nivel inferior mie…indiferent de interlocutor! Asta ar trebui sa-ti dea de gandit…Dar vorba dumitale: lasa-ne in durerea noastra!
chriscross a scris pe 5 August 2008,
amiral: ohooo welcome back. unde fusei in vacanta? pe… balcon? :)))))))))))))))))))))
(cateodata ma uimesc si pe mine poantele mele, gotta give me credit :))))
amiral a scris pe 5 August 2008,
dan-tu nu esti constient de nivelul tau? ti-am intins cateva capcane si le-ai muscat! ai totusi si o tenta de om inteligent dar degeaba. ai decat caracterul care uneori e f. important. am ramas placut surprins de incercarea nereusita de a rastalmaci cuvintele mele. cat despre coborat la nivelul interlocutorului iar ai dat cu nuca-n perete! trebuie sa-ti cultivi inteligenta(probabil nativa). te pot ajuta.dar costa! si ca sa-ti dau un sfat,provoaca-ma la o idee nu la abureli! iar lui crustacee ala de a ramas blocat pe butonul)))))))))) i-i spun decat nuie dar am gresit o litera! si de care balcon e vorba ca am vreo 3!dak nu crezi vino la mine! si vin si eu la tine sa te fak de cacao!vezi dak-ai luat droguri in guritza de la amway!pot sa-ti mai dau si eu( prin g…..)!
chriscross a scris pe 5 August 2008,
am atins coarda sensibila, se vede… :)))))))))
amiral a scris pe 5 August 2008,
da trebuie sa fii spalat pe dinti ! si-ti recomand amw.y!!!! rad ca prostu de animalutze! toata viata mi-au placut boii si vacile(muuuu)!stiti de ce?ca e multi!
chriscross a scris pe 5 August 2008,
aha, acum ai dovedit si faptul ca esti zoofil, pe langa alte cele…
amiral a scris pe 5 August 2008,
ai dreptate numai daca te simti animal!da… sigur ai dreptate incornoratule!
chriscross a scris pe 6 August 2008,
detectez o invitatie subtila, chiar foarte subtila (nu te dezici vad!), dar nu ma simt si va trebui sa te refuz…
maliziosa a scris pe 10 August 2008,
@ DAN
cred ca nu mai are nici un sens sa purtam discutii contradictorii cu acest personaj numit AMIRAL-pacat de titulatura ca nu are absolut nici o legatura cu realitatea. Din punctul meu de vedere personajul in cauza nu a reusit nici macar sa vina cu o explicatie pertinenta in sprijinul pozitiei lui. Aceleasi abureli, repetate la exasperare, aceleasi texte MLMiste, aceleasi chestii cu asa zise vacante in care a fost …pueril..daca ar merge in vacante de gen, de atatea ori pe an cand ar mai avea timp de recrutari pt a ajunge la nivelul la care spune ca este? Si o vacanta la 5stelew isi poate permite oricine, acum.
Si da, procentul de reusita de 1% este corect, cel putin in Amway USA nu vorbesc prostii, dar dl Amiral, probabil ca are ceva probleme in cunoasterea limbii engleze daca nu este in stare sa verifice cu proprii lui ochisori…trebuie date cateva “click-uri” si bineinteles trebuie si ceva cunostinte.
Observ ca majoritatea MLMistilor cu pantofii scalciati au o placere deosebita de a-si jigni interlocutorii atunci cand raman fara argumente fara macar a avea habar (a-si bate capul sa inteleaga) ca nu stau de vorba cu tzata Leana, sau mai stiu eu ce oameni de conditie indoielnica. Este deranjant sa vezi ca un om care nu are nici macar nivelul cultural necesar recunoasterii unui interlocutor abil si cult, poate sa indruge atatea prostii si ofense, numai pt ca a intalnit un punct de vedere diferit. Si inca o chestie pe care am observat-o la specimenele MLMiste este laudarosenia peste masura cu lucruri pana la urma minore (firma de termopane, vila, vacante de 5 stele-he he-lucruri normale pt cineva care are o anumita pregatire si cariera in plina ascensiune)dar care lor li se par mari realizari pe care numai un MLM ti le aduce! Universul lor mic si perfid ma face sa surad…intr-adevar..e ca pe vremea lui Ceausescu cand unii se gandeau ca telul suprem in viata era sa ai TV color si video iar altii in alta parte de lume se plimbau lejer in Rolls-Royce-uri cu Tv incorporat…
maliziosa a scris pe 10 August 2008,
Ah, si Amirale, eu nu invit in casa mea decat prieteni apropiati, nu pt ca nu as avea cu ce ma lauda ( tu ai 3 balcoane, eu am mai multe case ) ci pt ca nu ma intereseaza sa epatez… in plus, chiar daca te-as invita ar trebui sa strangi ceva banuti(adica sa racolezi ceva mai bine) ca sa-ti poti permite macar biletul de avion si viza…:) …:)
Dan a scris pe 10 August 2008,
@ MALIZIOSA :
Multumesc de observatie…Eu am incetat sa-mi pierd timpul cu dl. mai sus amintit si nu am incercat aici sa-l conving pe dumnealui ci mi-am exprimat punctul de vedere…e clar ca exista si puncte de vedere diferite, cel putin 1%…
Cat despre mine, “clasa muncitoare”, pot sa zic ca nu ma plang, nici de faptul ca am ceas desteptator si nici de lipsa de timp liber- chestiuni prezentate dramatic recrutilor de propaganda MLM ista! Vacantele mele nu le petrec nici la ocne, nici la munte (unde am o casa de vacanta, langa Moieciu-Bran) ci in metropole de prim rang (Miami, Paris, Roma, Amsterdam, etc): saptamana aceasta voi fi la Barcelona si apoi la Milano…nu pentru ca suna bine ci pentru ca imi place sa cunosc alte culturi, arhitectura, arta, etc…Si cred ca imi dai dreptate!
Altii insa, prefera sa mearga in vacanta “la munte” sau “la mare”, unde vor sta cu burta la soare si se vor infrupta cu gratare, mici si bere…cliseu, nu-i asa?
Nu ma intreb cum de nivelul lor de cunostinte ramane precar iar gandirea limitata…;)
amiral a scris pe 11 August 2008,
abil si cult? cine?! ;mai multe case? foarte bine! si eu am 2; discutii contradictorii?voi atacati! noi ne aparam! daca as sti cu ce te ocupi as gasi sute de argumente impotriva ocupatiei tale(dar ce fac altii nu e problema mea!!!!); personaj poate fi si mama ta,nu?; prostii si ofense?cine,tu? ;laudarosenie? pai dupa cum vad, tot tu!;specimene?da,tu si ai tai!;univers mic si perfid?da asa este, au aia care nu inteleg pregatirea si cariera in plina ascensiune a unui lider mlm!;timp de vacante?am cumparat timp anticipat! din pacate, pt. tine nu se poate! ;recrutari? sunt amintiri,acum am structuri functionale!; realizari care numai mlm-ul le poate aduce? cine-a zis? eu unul nu!;click-uri poti da si tu sa vezi ascensiunea mlm!;bani de viza?chiar daca de maine nu mai fac nimic in mlm-ul meu 7 ani primesc comisioane de continuare care-mi asigura un trai decent(daca nu ai inteles chestia cu cumparatul timpului!); racolat poate ai facut tu inainte de casatorie!(vine un sarit ca asta atotstiutor dar care de fapt habar nu are de te scoate din sarite ,ca atotstiutor in mlm nu sunt nici eu dupa 3,5 ani) si pt. celalalt cateva:e august draguta,acum ai si tu concediu! ocne,munte…superb! am vazut foarte multe locatii in afara,dar pe bune ca de simtit mai bine ca acasa nu a fost nicaieri(hai sa facem un schimb de amintiri de afara).eu am refuzat saptamana viitoare 5 zile la graz in austria pt ca o sa fiu la vidra lac daca-ai auzit? paradis e putin spus!; gandire limitata? iar ma supar da…am o vorba:lasa-i in durerea lor!;si in ce ai tu cunostinte?poate in constructia ceasului desteptator!; DUPA CUM VEDETI N-AM ATACAT DOAR M-AM APARAT! DA…MI-A PLACUT SA VA INTARAT UN PIC CA SA DATI TOTUL AFARA!SI DUPA CUM (POATE) VEDE BOBITA VOASTRA DE CREIER, EU N-AM INCERCAT SA FAC PE NIMENI SA INTRE IN MLM CI DOAR SA VADA CA TOATE ARGUMENTELE VOASTRE IMPOTRIVA SUNT DE FAPT NISTE PARERI DE AMATORI!
mihai mihai a scris pe 13 August 2008,
o tentetiva de racolare a esuat in ceea ce ma priveste chiar ieri seara. Nu stiu cum sa numesc aceasta inbarligatura, cert este ca aceasta “afacere” este un parazit al societatii, pentru ca nu vad cum o afacere de acest gen poate fi impozitata de stat, la care noi (”prostii”)toti cotizam pentru ca statul sa poata administra (mai mult sau mai putin eficient) o societate,un teritoriu.
O vorba zice ca de fraieri nu trebuie sa iti fie mila, insa nu cred ca trebuie sa fim indiferenti. Iar cei mai creduli trebuie sa stie ca pentru a avea bunastare (bani) ultima “smecherie” ramane tot MUNCA, in cazul in care intelectul, constiinta sau loteria nu ne aduc veniturile pe care ni le dorim.
amiral a scris pe 13 August 2008,
,,nu stiu cum se numeste dar cert este ca este un parazit al societatii”.asta e, mai intalnesti si astfel de perle! si sa-ti raspund la nelamurirea ta:orice colaborator care lucreaza in mlm este inregistrat la finante cu contract de comision si in baza de date a firmei.din venitul obtinut de noi firma ne plateste impozitul de 16% la stat si apoi ne da restul.sau de la venituri f.mari este mai avantajos pt. noi sa ne facem un srl sau pfa pt.a avea posibilitatea de a jongla cu venituri-cheltuieli(haine,transport,hoteluri,papetarie,sedii,masini etc.).e mai lumina acum?
mihai mihai a scris pe 14 August 2008,
Totusi nu am inteles ce treaba are sotul/sotia,copii, doar pentru dublarea numarului de colaboratori ?(initial gandul m-a dus la o secta, dar nu vreau sa fiu rautacius) sau e nevoie de acordul intregii familii pentru a deturna bugetul familiei spre taxe si materiale de informare. Sa vorbesti de vacante si bunastarea, implinirea unora mai vechi in breasla, cred ca e o chestie psihologica, nu tocmai o afacere in sensul explicat de dictionar. Unele studii arata ca si cumpararea unui bilet la loto e benefica psihicului, desi sansele de castig sunt infime. Deasemenea mai stiu ca exista o stiinta (economica) numita “Etica in afaceri”.
amiral a scris pe 14 August 2008,
mihamiha vezi ca daca-ai luat-o razna exista aratura! n-am la ce sa-ti raspund ca esti varza! sau pot sa-ti recomand un doctor! tu nu-ti mai da cu parerea la ce exista ci la ce te pricepi si ai testat .
mihamiha a scris pe 14 August 2008,
deci imi recomanzi un doctor pe care chiar tu l-ai testat. Ce reteta ai primit?
mihamiha a scris pe 14 August 2008,
“trebuie sa-ti dau dreptate totusi intr-o privinta:asa este AM GRESIT BLOGUL! va las cu bine in oceanul vostru plin cu -3,-2,-1 si eventual cu indulgenta 0″ – zise amiralu’ indulgent
dar nu se poate abtine si continua sa manance cacao in stil bolsevic, in loc sa se relaxeze 2-3 saptamani pe la Dubai sau Disneyland de unde sa-i trimita o vedere lui Arhi ca sa il oftice ca are mai multi bani.
maliziosa a scris pe 15 August 2008,
@Dan ..foarte bine punctat in ultimul post!!!
@ Miha Miha…nu gresesti daca spui secta..cine a fost in Amway si a studiat ulterior tehnicile de manipulare psihologica a maselor constata ca nu e nici o diferenta intre cele doua!!! in plus, odata ce iesi din “secta MLM” nu ai sanse sa ii trezesti la realitate nici macar pe cei pe care i-ai racolat personal si care pana atunci te vedeau ca pe un mentor ..si asta pt ca structura piramidala e f bine pusa la punct iar linia superioara (adica cel care te-a racolat pe tine) trebuie mereu edificata (elogiata) in ochii noilor veniti …astfel ca daca tu vrei sa te retragi, indiferent de motive si dovezi scrise, nimeni nu te va urma ci toti vor spune ca ai luat-o razna, sau te droghezi, sau esti cu un picior in groapa…
maliziosa a scris pe 15 August 2008,
@ Amirale..chiar nu stiu ce mai cauti pe aici..ca argumente noi nu ai adus..si nici de intaratat nu ai reusit sa ne intarati… nu ai facut decat sa arunci cu dejectii demonstrandu-ti singur nivelul… Faza este ca la un moment dat am spus ca mi-e mila de naivi ca tine, rectific, de personaje ca tine nu mi-e mila pt ca nici nu meritati altceva decat universul vostru stramt plin de noroi …
Leonard a scris pe 17 August 2008,
Salut, frumosa poveste si pot sa spun ca doar ti-ai spus parerea, despre comenturi pot spune la fel, interesante (unele) si f multe aberante.
As dori sa lamuresc unele lucruri legate de impresiile populatiei releritoare la fenomenul mlm.
Atentie dragii mei, mlm si scemele piramidale sunt la poli opusi si o sa imi justific cuvintele prin a va spune ca piramidele financiare au aparut dupa mlm si diferenta dintre cele 2 e ca in mlm se vand produse iar in piramide se lucreaza numai cu bani si hartii de valoare (mascate prin te miri ce “produse”).
In mlm exista produse de f buna calitate si nimeni nu poate contesta acest lucru dar mai exista si oameni, nu judecati compania dupa actiunile unor oameni. Ideea e ca odata inscris intr-o companie mlm trebuie sa vinzi produse clientilor (oameni care sunt interesati si chiar au nevoie), trebuie sa ai cel putin cea mai mica forma de personalitate juridica, casa de marcat fiscala…. si tot tacamul, eventual un magazin, birou , cabinet… nu sacosa. Si cum romanu e puturos, in loc sa isi faca piata, sa vanda, incepe si convinge , cat de important o sa fii daca te inscrii si iei produse de o caruta de bani. Atentie, metoda se practica si nu e chiar cea mai potrivita, deoarece oamenii neinteresati trebuie sa fie interesati sau cel putin vor sa para asa.
Am patit-o si eu si pot spune ca experienta te invata.
Companiile mlm nu vor fi trase a raspundere pentru anumite practici proaste inventate de “isteti” , ele au fost puricate la inceputurile lor si au castigat procesele.
Nici companiile autohtone care chiar vand “rahat” impachetat nu sunt trase la raspundere, publicitatea din mass media ne maneiluleaza cumplit si noi ii stimam, cate cutii de delma ar trebui sa mananc ca sa imi iau vitaminele necesare? multe va sun eu, si degeaba le mai iau daca mananc petrolul din care e facuta margarina.
Apropo, dl cu blogul, atitudinea ta te va duce la probleme cu stomanul, ulcer mai exact, cunostinta care te-a dus acolo era un aneu care nici nu stia ca spuna 2 vorbe despre ce e vorba, a urmat si el saracu niste instructiuni, iarta-l ,nu-i da in cap, el nu vede inca groapa sau dificultatea de a avea o afacere.
Nu cunosc firma aceea dar stiu in ce a degenerat procedura de prezentare.
Sunt client doar de detergent universal care nu mi se pare scump deloc si a facut ceea ce mi s-a spus sa o sa faca.
Si in inceiere va doresc multa sanatate tuturor si sa fiti binecuvantati si incercati in trecerea scurta ce acest panamt sa fiti jucatori si nu spectatori cu pareri. multa bafta in continuare si inca odata felicitari pentru tema
booty a scris pe 20 August 2008,
am citit de pe un alt forum si primele 2 pagini de postari de aici si nu_mai pot!!! Recunosc frate sunt prost !! Da’ cand ma uit in jur prind curaj!!!!! Au venit toti sectantii astia in RO sa ne invete p noi sa facem afaceri… incearca sa ne fraiereasca cu prostiile lor…ei au contracte cu toate firmele astea de pe piata si ce incearca sa ne vanda sunt exact ac produse…ambalajul difera….ca de …daca ar avea ei toate laboratoarele alea in care spun ca fac experimente la atatea categorii de produse… in atatea tari… ar insemna sa aibe cv bani si ar fi prima in lume si nu ar risca atata propaganda negativa cum se face si aici?! no?
Acm 3 ani la mine acasa a venit un DEPUTAT (nu glumesc) care a incercat sa ma convinga de treaba asta ca el castiga 2k euro p luna ca e de 1 an in afacere si-a luat masina din treaba asta(ca din afacerile lui de deputat nu putea sa-si ia).Io mi-am dat seama ca cv nu e in regula cum dreaq ditamai deputatu vine la mine acasa chiar daca tata era politai si incearca sa ne acapareza. Acm o sapt ma abordeaza un fost coleg( sa mor daca il mai recunosteam la telefon)… io …cf mah ,cum o mai duci, ce mai faci la facultate…si el plm ma ia cu …. nu ai vrea sa ne intalnim sa discutam despre o noua afacere revolutionara in Ro… incepuse exact ca sectantii aia martorii lu iehova de vin la usa :)). Omu mai vbse cu inca vreo 4 din fosta clasa…am zis ce dreaq hai sa mergem k poate are nevoie sa nu cada de prost.Io mi-am dat seama k e vb de amway k de alta asta cu bani rapid asa cum povestea asta nu mai auzisem .Si asa ajungem la lc Sincai. Am venit mai devreme cu inca 2 fosti colegi si pana sa apara sectantu asta mic radeam de sectantii aia mari de se adunau p-acolo.Apare asta si cand sa intram :taxa 5 ron nu cine stie ce.unu nu avea bani la el io aveam vreo 2 mil.scot 10 ron pt amandoi intra astialalti si cand sa intram si noi 2 ma uit la bani , ma uit la colegu asta si zic: hai in plm la o bere !!!Si i-am lasat p-aia sa intre si noi am plecat .La iesire ne povestesc astia cum se ridicau aia in picioare si se salutau ca la clasa I , cum povestea unu ca era director general la nush ce banca si s-a lasat …plm numa d’astia. Afara ne prezinta unuia care era platina …ca el ia nush cati bani ca nu ii mai treb serviciu si i-am zis bah nene at dc ne chemati p noi aicea dak u iei atatia bani si voi toti va laudati aicea ca luati atata..a inceput balbaiala p om . Bah si sunt un fel de popa mitica… le spui ca nu vrei nu te intereseaza si ei tot continua…si la toi auzi ac discurs…niste papagali…
Hai k m-am plictisit
Arhi a scris pe 20 August 2008,
booty, deci la sincai au incercat sa ma racoleze si pe mine. tot cu directorul care s-a lasat, antrenorul de fitness care face bani, artista convertita in vanzatoare, etc. si tot 50 000 era intrarea:)))))))))))
Cristian a scris pe 26 August 2008,
@Amiral,Leonard: daca afacerea asta merge intr-adevar as vrea sa vad si eu un caz concret. Gen, am vandut 100 de cutii de detergent si am castigat (net, dupa toate impozitele & taxele) 700 de lei. Am mai vandut si 3 kile de castraveti si am mai castigat inca 50 de lei. Asta ca sa ne lamurim si noi odata si pentru totdeauna cat de rentabila e afacerea asta. Se accepta si banii castigati din taxa de intrare – cei 5 lei pomeniti de Arhi si Booty, desi cred ca-s mai negri banii astia.
neuro a scris pe 28 August 2008,
Dupa parerea mea ca sa spui despre o afacere ca e buna sau e proasta trebuie sa o incerci. Nu poti sa-ti dai cu parerea despre o afacere (fie ea amway sau oricare alta) doar pentru ca te-ai dus la un seminar sau ca ai vorbit cu trei oameni. In al doilea rand, amway nu are nici o treaba cu MLM-urile (daca il ascultai pe ala poate pricepeai), este vorba despre Network Marketing, adica principiul pe care il aplica si Mc’Donalds, bancile, farmaciile particulare si asa mai departe. Pe scurt, principiul pe care il aplica orice afacere mare. Din nou, daca ascultai poate pricepeai. Despre produse iar sunt de parere ca daca nu le-ai incercat nu ai dreptul sa spui ca sunt bune sau proaste. De “pacaleala” cum spui tu, din pacate, iar nu ai dovezi sa-ti sustii pledoaria, intrucat nu te obliga nimeni sa cumperi nimic (si nici sa vinzi). Este vorba doar sa pornesti o afacere in care investesti cat timp vrei tu, cumperi si vinzi cat vrei tu, cand vrei tu, pentru ca este afacerea ta. Sfatul meu: inainte sa militezi atat de vehement impotriva unui sistem (fie el amway sau oricare altul), este bine sa ai cat mai multe informatii, altfel cam risti sa vorbesti gratuit.
DONoviddiu a scris pe 31 August 2008,
Fratilor, amway , daca stii cum sa il privesti e OK. In ce sens zic asta? Produsele chai rsunt de calitate, si poti face bani vanzandu-le dar DOAR ATAT. Daca ajungi sa te duci la intalnirile lor, te vor coopta intr-un fel de SECTA din care nu mai scapi si ajungi sa dilimandresti RAAAU !!! Eu sunt anti amway, dar, daca stii sa te pazesti, poti castiga bani frumosi din produsele lor !!!
alexandra a scris pe 1 Septembrie 2008,
toti au pareri, asta-i cert. ce vad eu cel mai important in tot amway`ul asta e sa nu te pierzi pe drum, sa nu asculti ce spune unul sau altul pentru ca probabil nu o spun in cunostinta de cauza. daca este sa asculti parerea fiecaruia te apuca groaza. un om cu bun simt pentru el insusi nu va asculta niciodata ce i se spune la o intalnire(fie ea open plan, bbs, wes sau mai stiu eu ce) sau ce se scrie pe forumuri ci va cauta informatii reale, oferite impartial. adevarul este ca, desi spunem ca amway e o porcarie/piramida/inselatorie etc, oameni de langa noi continua sa aiba succes in acest domeniu. In plus, de-a lungul timpului s-au adunat destule exemple de oameni care au fost considerati nebuni, idioti sau prea prosti pentru a face ceva si care s-au dovedit ulterior a fi geniali intr-o anumita privinta.
Mai apoi trebuie sa recunoastem ca nu oricine este in stare sa faca afacerea amway dar cu siguranta cel care este in stare nu regreta ca n-a ascultat sfaturile prietenesti, apostrofarile si injuriile “cunoscatorilor”
godefroy a scris pe 2 Septembrie 2008,
am fost si eu prin amway, m-am inscris, am cumparat, am folosit produsele, m-am tirat.
eu cred ca oamenii trebuie sa inteleaga ca aici sunt doua mari companii care lucreaza: una este amway care aduce produsele, cealalta este N21 care se ocupa cu materialele si seminariile motivationale.
despre partea cu produse si eu pot sa spun la fel: sunt de calitate foarte buna, am incercat de la ciorapi si pana la ceasul cu arome pentru camera.
mi-a fost greu cand am ajuns la partea cu racolatul si cand a trebuit sa decartez milioane pentru seminariile lor trimestriale, lunare, saptamanale, etc. eu nu sunt facuta pentru vanzare din usa in usa si nici pentru cold calls ca sa conving oamenii sa cumpere sau sa se inscrie.
asa ca am preferat sa-mi fac un site unde sa vand produsele si atat. am vandut vreo cateva luni pana cand am primit un email de la amway romania cum ca siteul nu este aprobat de companie si ca nu pot vinde fara aprobarea lor (desi eram membra). asa ca am preferat sa inchid siteul decat sa-l las lor la “avizare”.
cand m-am inscris stiam bine ce fac, dar mi-am zis: ia sa incerc si eu, ca norocul meu nu e ca norocul altora. nu mi s-a potrivit, am iesit dupa cateva luni. presiunea psihica a sponsorilor e prea mare si eu am avut un upline tare de treaba, dar am avut surpriza sa vad in magazinul de prezentare niste prieteni care erau inscrisi pe alta linie, iar sponsorul lor nu i-a lasat sa vorbeasca cu noi!!! de frica sa nu ii convingem sa treaca la alt diamant…pfffff… mai nou si-au schimbat planul de compensare pt ca era mult prea complicat pentru noi aici. fostii mei sponsori sunt diamanti intr-adevar, de vreo 2 ani. se poate castiga, se poate sa ajungi sa traiesti din asta, dar pretul in bani si timp si efort este mult prea mare si nu merita. trebuie sa fii extrem de motivat.
si de motivatie se ocupa N21 ale caror intruniri seamana foarte bine cu cele sectante. pe mine in loc sa ma motiveze, mai mult m-au speriat, am renuntat la ele urgent. (tot la spiru ne chemau si pe noi)
din toata experienta asta am invatat un singur lucru: nu exista bani usor de castigat, totul are un pret. am preferat sa le folosesc produsele, chiar si acum dupa 4 ani mai am niste detergenti de la ei. la noi in romania e greu sa prinda schemele mlm, romanul nu are spiritul antreprenorial al americanului si nici clientii nu sunt pe masura.
pe mine ma intriga de ce toate firmele astea nascute in america si care folosesc mlm ca forma de promovare (amway, forever living, avon, si multe altele) continua sa mai piarda timpul pe aici, dupa ce au navalit toate peste noi in anii ‘90 si dupa 10-15 ani tot nu reusesc sa ne capteze piata.
iar pe cei inscrisi ii plang, majoritatea sunt chiar saraci si dispusi sa faca orice …din pacate doar cu atat vor ramane, cu efortul depus si banii cheltuiti…
ah, era sa uit, banii cei mai grosi ii scot cei care produc materialele motivationale si care n-au vandut un detergent in viata lor…
alexandra a scris pe 2 Septembrie 2008,
“pe mine ma intriga de ce toate firmele astea nascute in america si care folosesc mlm ca forma de promovare (amway, forever living, avon, si multe altele) continua sa mai piarda timpul pe aici, dupa ce au navalit toate peste noi in anii ‘90 si dupa 10-15 ani tot nu reusesc sa ne capteze piata.
iar pe cei inscrisi ii plang, majoritatea sunt chiar saraci si dispusi sa faca orice …din pacate doar cu atat vor ramane, cu efortul depus si banii cheltuiti…
ah, era sa uit, banii cei mai grosi ii scot cei care produc materialele motivationale si care n-au vandut un detergent in viata lor…”
Mi-am prmis sa citez pentru a intelege cu ce parte nu sunt de acord. o firma internationala nu-si deschide filiala intr-o tara doar de dragul de a o deschide. nu am informatii concrete dar este logic ca nimeni nu incearca marea cu degetul doar asa, sa se afle in treaba, motivul pentru care exista amway romania poate fi si acela ca atunci cand exista in ungaria, autocare intregi plecau acolo la seminarii si se aduceau produse cu trenul. cat despre faptul ca n-ar fi facut nimic in anii de cand sunt in romania eu as spune ca te inseli intrucat sunt mii de reprezentanti iar fiecare an il depaseste, in vanzari pe cel anterior de la bun inceput. pentru mine sunt dovezi clare ca nu pierd timpul cu romanu’ ba din contra fac profit. iar la afirmatia ca jumatate sunt saraci si ar face orice nu pot sa spun decat ca nu exista statistici si criterii de clasificare a celor inscrisi dar daca ai reusit sa faci aceste departajari inseamna ca stii tu ce stii iar eu nu am autoritatea si nici argumentele de a te contrazice dar in general afacerile, de absolut orice fel sunt pentru cei care vor bani nu pentru cei care au sau nu au la un moment dat.
exista oameni cu bani multi care cheltuie mai mult decat produc si exista oameni cu bani mai putini care investesc in ei, in afaceri, in ce vor…o intrebare retorica la care totusi cred ca se vor gasi raspunsuri de tot felul…care e mai castigat oare atunci cand se trage linie?
alexandra a scris pe 2 Septembrie 2008,
Ceea ce mi s-a parut extrem de decent si de frumos din partea ta, godefroy este faptul ca te-ai limitat la a spune parerea ta sincera fara sa folosesti un limbaj de tipul autorului blogului pe care, desigur il pot intelege intrucat scopul oricarui blog nu este acela de a informa corect si concret ci mai mult de a amuza si a atrage cat mai multi cititori(reclama, bat-o vina, sufletul comertului). in acest caz mi se pare fireasca atitudinea si e ok, nimeni nu trebuie sa se simta ofensat ca omul asa vede lucrurile, nu e nici vina lui nici a amway-ului nici a mlm-ismelor ci doar a informatiilor eronate pe care le detine, nu-i nicio pierdere si niciun castig pentru nimeni
godefroy a scris pe 2 Septembrie 2008,
@alexandra
ca sa incep cu sfarsitul, intrebarea retorica are raspunsuri diferite, in functie de cel care raspunde, este prin definitie o abordare subiectiva
mie mi-au placut cartile lor, le-am citit, am invatat anumite chestii de acolo, dar una peste alta, nu am iesit in castig, investitia in dezvoltarea mea mi s-a parut prea scumpa, aceleasi lucruri sunt si pe internet for free
cat despre faptul ca mlm-urile nu au prins prea mult cheag pe aici, stiu ce vorbesc (in principal despre amway)…au avut ceva crestere cand au venit la noi, atata cat a tinut noutatea…cand o asemenea companie are cu adevarat succes intr-o tara, e imposibil sa nu se simta, toti vorbesc, toti cumpara, este ca sa zic asa “the news of the day”…
amway romania are un fel de “near death experience”, li se pare ca prospera, vad lumina de la capatul tunelului…imi spui ca vanzarile lor cresc in fiecare an? pe ce te bazezi (zic si io ca Moromete)? pe statisticile lor? hai sa fim seriosi….intra pe orice forum vrei si cauta pareri despre afacere (nu despre produse) si s
NOU
@john32. Nu, nu am fost pacalit de aceste sisteme si asta pentru ca am analizat riguros ceea ce ofera si ceea ce implica aceste sisteme piramidale. Daca citeai posturile de mai sus ai fi gasit raspuns la intrebarile ce mi le puneai mie…E nevoie doar de lectura, si o atitudine obiectiva.
Dar din nou simt acele fraze invatate la intrunirile propagandiste ale firmei, fie ca se numeste Amway, Nu Skin, Pharmanex, Quixstar, etc…
Acolo vi se spune ca orice firma sau institutie, pana si Armata sau Politia sunt si ele sisteme piramidale si ca nu ar fi nimic rau in faptul ca mlm urile sunt sisteme piramidale!
Iti spun eu diferenta: SURSA VENITURILOR!
Este normal ca in orice societate conducerea si responsabilitatile sa fie structurate de sus in jos, cat si retributia! Dar banii vin din afara sistemului, de la clienti sau in cazul institutiilor de la bugetul de stat si nu de la noii angajati in sistem.
Atunci cand esalonul superior este finantat cu bani adusi in sistem de cei de la baza piramidei, fie ca platesc pachete de start in afacere sau achizitioneaza stocuri de produse, poti sa fii sigur ca multi din cei de la baza piramidei vor pierde bani!
Nu am comentat calitatea produselor, care este comparabila cu cea a produselor de buna calitate din comert, dar acestea promovate de Amway sau alt mlm nu ar rezista in comertul liber din cauza pretului de 2 sau 3 ori mai mare decat produse similare din comert!
Nu produsele sunt problema, ci felul cum sunt ele folosite de aceasta firma. Ele sunt doar o unealta cu care Amway face bani si nu doar vanzand produse similare altor producatori la pret dublu, dar ele disimuleaza adevarata sursa de venituri a companiei: banii incasati pt traininguri, conferinte, calificari, materiale de studiu, etc.
Sunt multe aspecte de discutat, dar iti recomand un studiu individual.
Hai ca se poate!
Cu stima
NOU
Stii ce? ai perfecta dreptate si nu te voi contrazice; dar pentru a fi sigur k te inteleg(atat eu cat si restul cititorilor) nu vorbi de “CEI DE LA BAZA PIRAMIDEI” ca de niste angajati; ei sunt parteneri.
mi-ar face placere sa discutam mai mult pe aceasta tema dar nu pe forum. da-mi un mail pe adresa asta sau un add pe mess s3ducator2000@yahoo.com
cu stima
NOU