V-ați gândit vreodată cum, într-un mod ciudat, aragazul este una din cele mai importante părți constitutive a unei case și cum, fără el, suntem cumva fără o mână dreaptă?

Era mic, vreo 6 ani, de abia se născuse sora mea cea mică. Nu existau pe vremea aia scutece de unică folosință pe teritoriul unde se construia, în mod activ, socialismul, așa că foloseam pătrate din pânză de bumbac pentru a restrânge diversele devărsări. Doar că scutecele, ca să fie din nou curate, trebuiau fierte. Pentru că nu existau nici mașini de spălat șmechere, iar achiziționarea uneia de aceia care învârtea hainele era treabă grea, trebuia să fii membru de partid, să ai referințe bune, să fi activat corect pentru planul cincinal și trebuia să te recomande comitetul de partid din intreprinderea unde îți pierdeai timpul.

Așa că soluția era să iei o oală de 60 de litri, să o umpli cu apă, rădeai săpun de casă, adăugai scutecele prespălate manual, cu apă rece și le fierbeai până când deveneau albe. Desigur, era destul de greu pentru un copil de 6 ani, dar în timp, capeți experiență, înveți să jonglezi cu pârghii și greutăți. Dar prezența aragazului, priceless, altfel ar fi trebuit să frec de mână scutecele, cu sodă, ca să le fac albe. Nu e deloc fun când se decojește pielea de la arsură.

Funny e că aragazul m-a urmărit și în relațiile avute în lunga viață.
Acum mulți ani, locuiam cu chirie într-un apartament care avea un aragaz vechi, bă, dar vechi, cred că tehnologia era din alt secol. Și am adus acasă o prietenă pe care voiam să o fac mai mult decât prietenă, să ne uităm la un film pe o casetă. Mno, yada yada yada, am ajuns la Ar trebui să ne spălăm. Pe vremea aia, apa caldă era chiar mai rară decât acum, așa că am pus iarăși clasica oală de 30 de litri de apă pe aragaz, să o aducem la punctul de fierbere, punem în cadă, apă rece deasupra și gata baia romantică. Eram și slab, intram lejer amândoi în vechea cadă uriasă, de fontă.

Doar că aragazul acela vechi scăpa gaz pe unele conducte interne, care ruginiseră. Și, la un moment dat, ne-am trezit râzând amândoi ca proștii prin casă, fără motiv, eu am început să simt că îmi bate inima extrem de repede, iar ea a leșinat. Atunci mi-am dat seama că ne intoxicăm cu gaz și ne pregătim pentru marele salt. Am bâjbâit să închid gazul, am deschis ușa la balcon, respirație bouche a bouche, chestii de astea. Am supraviețuit.

Când ne-am cumpărat primul apartament pantelimoneean, ne-am cumpărat toate electrocasnicele deodată, doar aragazul s-a livrat după vreo săptămână, nu mai țin minte din ce motiv. A fost, cred, cea mai urâtă perioadă din viața de familie. Pare funny să mănânci doar pe comandă și chestii de astea, dar să știți că nu e deloc. Să nu poți să îți faci o cafea la ibric, o omletă, să nu poți prăji o chestie dacă ți-e poftă, nu e o situație funny.

Serios, dacă fără alte chestii din casă te mai descurci, fără aragaz, nu.