Bună ziua, oameni buni, vă scriu un episod mai lung, cu durere.
A venit anul trecut o colegă de-a nevestei, din Canada, cunoștință veche, din vechiul regim.
În prag de pensie, zguduită de amintirile tinereții și măcinată de regrete.
Căzută în patima credinței din motivele menționate plus altele nemenționate (două fete care-i seamănă ca trei picături de apă).
Fiica cea mare (se pare) e la apogeul perioadei de reproducere, fapt care-i adâncește doamnei dorința de a se arunca în brațele lui Iisus.
Fiica cea mică e la apogeul cluburilor și dansului până la 4 dimineața când nici rugăciunile nu mai ajută.
Tot anul trecut doamna m-a întrebat dacă nu știu și eu un băiat s-o ia de nevastă pe măcar una dintre ele.
Eu, fiind în urmă rău cu noutățile am cerut detalii despre “măcar”.
– Am vrut să zic că s-o ia măcar pe una de nevastă. Că nu mai pot!
– Măcar pe una?! Dar ce doamnă, se poate și cu mai multe?…
– Nu domnu Ilie, adică să se mărite măcar una.
– Doamnă, bărbații pe care îi cunosc eu și-s singuri nu prea-s material genetic de calitate.
– Adică?
– Adică natura i-a lăsat singuri din motive întemeiate. În primul rând că sunt bătrâni, apoi că eu vin de la țară unde toți suntem tâmpiți, bolnavi sau bețivi.
Faptul că aceste argumente, care mie mi se păreau convingătoare, s-au izbit de grija de mamă ca de zidul chinezesc e demonstrat de replica:
– Deci ar avea de unde alege…
Bun, dar m-am depărtat de subiect.
Azi, surprize-surprize, cine crezi că a apărut la ușa casei mele?…
Doamna din Canada.
Bună ziua, bună ziua, ce mai faceți, tot așa… tâmpenii de-astea.
Ea tot supărată și bănuind că din aceleași motive o întreb mai pe ocolite:
– N-ați încercat cu anunțuri în ziare?
– Ce ziare, domnu Ilie, de ziare îmi arde mie?
– Păi poate le măritați, dați un anunț…
– E, zice ea așa cu mâna spre apus, nu mai e nevoie… aia mare și-a găsit pe unu.
– Excelent! Doamne ajută!
– Excelent pe dracu’, Doamne iartă-mă! (și se lovește peste gură de trei ori și face-o cruce mică în dreptul nasului).
– De ce?
– E cam gras.
– Păi, din câte mi-ați zis, fetele dvs nu prea știu să gătească, deci îl slăbește imediat.
– Și e mai moale, așa.
– Lăsați doamnă că-l întărește ea, am toată încrederea.
– Și…
– Doamnă, nu înțeleg ce nu vă convine? Prima dată voiați un bețiv de la țară. Acum că ăsta e gras și moale.
– Și-i cam prostuț, domnu Ilie.
– Păi voiați olimpic? Campion la logică?! Lăsați doamnă că cu ăștia prostuți faci casă bună, uitați la mine…
– Da, dar se cam grăbește.
– Doamnă aici e vina dumneavoastră.
– Cum adică e vina mea?
– Păi nu ați venit anul trecut și mi-ați spus că vă rugați la toate mănăstirile și bisericile și troițele să se mărite mai repede?
– A, zice, aici e problema, că am fost la mănăstire.
– Foarte bine. Și?
– La raclele lui Sfântul Simion Stilistul, dar nu m-a lăsat popa să mă rog…
(să mor pe cruce dacă știam de sfântul ăsta)
– E, asta-i bună, – zic – cum adică nu v-a lăsat popa să vă rugați?!
– Păi eu am vrut să mă rog la racle și a zis că nu acuma.
– Păi poate dormea și sfântul Simion…
– Nu dormea, dar a zis că i-a spălat raclele.
– Le-a spălat?
– Și nu se poate acuma, că e la zvântat.
Așa că, dragi prieteni, dacă știți pe vreun bețiv prin țară care s-ar însura cu o canadiancă puțin trecută de vârsta zbanghie, vă rog să mă anunțați, dar repede, până nu se zvântă raclele lu’ Sfântul Simion Stilistul.
Hai, o săptămână ușoară la toată lumea.
Doamne ajută!
O poveste similara am citit si la doctorul “iaacasa” acum vre-un an. Nea Ilie, esti doctor?
Ginecolog
Doamna e măcinată de regrete sau altcineva, că nu mai înțeleg?!