Animale printre noi

La mine la grădiniță era un copil de care se temea toată lumea, tigan, rău de tot, ulterior și când am crescut aveam coșmaruri că mă întâlnesc singura cu el pe strada, că locuiam în același cartier. Cum mă prindea ăla, cum mă chinuia, nu știu exact ce îmi făcea că nu îmi amintesc, doar panica mi-o mai amintesc. Într-o zi am zis că nu mai merg la grădiniță, am făcut mare criza.

Instinctul lu taicameo a fost același, să meargă peste aia la grădiniță să îl urecheasca pe ăla mic. In ziua aia m-a dus el la grădiniță. Până să ajungem acolo, în mașină, s-a calmat și s-a dus să vbeasca doar cu educatoarea. Aia l-a pedepsit sau ceva pe Calin (nu îmi mai știu nici colegii de facultate după nume, dar pe asta îl țin minte) și evident că a doua zi mă aștepta Calin in fata grădiniței cu tot cu ta’su. Am înlemnit când i-am văzut, ăla mic sa sara la bătaie iar tâmpitu’ de ta’su nu știu ce a vrut să facă, doar știu că a apucat să facă juma’ de pas spre mine și s-a oprit în pumnii lu’ taica-meo. Care de altfel era cel mai nebataus om ever. :))

Point is, și ăla probabil și-ar fi făcut dreptate cu mine la fel ca tâmpitul din imaginile astea, dacă eram într-un spațiu de joacă sau oriunde altundeva fara supraveghere sau fara tata. Nu înțeleg adulții care-și pun forța sau chiar mintea la nivelul unui copil, jur. Și taicameu din gura îl omora pe puiul ăla de tigan, dar asta la impulsul automat pe care l-a avut vazandu-si copilul terifiat de grădiniță, însă n-a atins un fir din capul copchilului. La pușcărie cu ăștia.