Un creștin a cerut-o de nevastă pe femei-sa de 43 de ori, timp în care a fost refuzat, de fiecare dată, pentru că nu se simțea pregătită.
Acum, eu nu vreau să analizez comportamentul doamnei și refuzurile astea bazate pe Nu mă simt pregătită, asta în timp ce locuiești cu tipul și îi deguști posibilele iterații de ADN. Asta e, are motivele ei, Nu este NU, deși, dacă e să mă întrebi, acel Nu sunt pregătită se traduce în Nu te iubesc și încă nu sunt convinsă că ai putea să susții financiar toate ideile din capul meu.
Ce vreau să analizez eu este comportamentul de loser.
Dacă ești bărbat, BĂRBAT, încerci. Acesta e comportamentul dictat de gene, încerci oriunde, pentru că și la fotbal e portar, la urma urmei și tot intră goluri. Așa suntem noi setați și așa e bine.
Dar, tot ca bărbat, trebuie să înveți că, dacă o femeie te refuză, îți refuză oferta de a-ți purta copiii, de a face o familie împreună, te retragi demn, îi spui mulțumesc frumos pentru clipele minunate petrecute împreună și te duci dracului în drumul tău, pentru că femeia aceea nu te iubește. Faptul că îi faci gaslighting și insiști la nesfârșit, până o faci să se îndoiască de deciziile ei și să facă ca tine, nu doar că e rușinos și jenant, ci este și rețeta sigură pentru divorț, pentru că acea femeie, la un moment dat, va realiza că nu ești, de fapt, imaginea idealistă pe care i-ai implantat-o-n cap, ci te va vedea exact ca în realitate, un om slab, jalnic.
Și, ca experiență personală, da, am cerut de soție o tipă, când aveam vreo 27 de ani, cred. Am fost refuzat elegant, deși locuiam împreună de ceva vreme și vai, ce iubire mare era. Efectiv nu am mai putut, după aceea, să mai am aceleași senzații sau sentimente. Cam după o lună deja eram fiecare pe drumul lui, în altă parte. Ea deja cu alt partener, ca să fim sinceri până la capăt, eu încă lingându-mi rănile.
Așa că da. Dacă vă refuză, indiferent de stadiul de fericire pe care îl aveți, există un motiv foarte clar, iar cel mai important e că nu se vede îmbătrânind alături de voi, ci, cel mai probabil, alături de alt creștin, fie el deja în poză sau încă nu.
Învățați-vă și voi demnitatea, că nu e rea. Trebuie doar să ții coloana dreapta și să înveți să spui It is what it is.
NOU
ce sa mai zic eu care am cerut o cutitara din Braila pe la 26 de ani dupa vreo 5 ani de relatie. frumos, la Venetia, inel cu piatra de zirconiu de la Coriolan (atat s-a putut atunci, sarac lipit)
Zic cutitara ca mi-a zis ca a plecat din Braila ca erau doar curve si cutitari acolo. In 5 ani nu i-am vazut cutitul.
Plot twist: m-am insurat cu mezzosoprana. Ia de aici proverb aplicat din lac in put. Ma rog din pizda-n galeata. Dar asta e o poveste pentru alta data feciorii mei
NOU
Un romantic incurabil.
NOU
la maithun ultimul cuvant se desparte in trei.
NOU
Poate nu era pregătită pentru noaptea nunții
NOU
Nu cu el, probabil… Îmi amintesc de o prietena, foarte darnică de fel, ne-a dat-o tuturor. Și pentru că știa că nu are vreo șansă să o luăm vreunul de nevasta, a căutat și ea un prost din exterior. Așa cum era normal, l-a găsit, au pus-o de căsătorie… Ne-a chemat la nunta, ne-a pus pe toți la aceeași masă, era masa foștilor. Masa d’aia mare, pe rotund, de vreo 12 persoane. Cea mai tare nunta, ne simțeam că într-un intro de film pornosag, cu noaptea nuntii. Ea venea pe la noi și râdeam zdravăn de situație… El venea din când în când să mai schimbam o vorbă, chiar ne părea rău de el
NOU
@miki, ati facut si poze? (Sec. 45)
youtu.be/TH5UaFLbiWs?si=TmDIzWB3mUc1VeoG
NOU
Mda, alt articol feminist……..într-adevăr, nu e ok să insiști ca bărbat, să pui presiune pe o femeie, să fii refuzat de 43 de ori de una, dar să fii refuzat chiar de 43 de femei, de toate tipurile, și să începi să-ți pui întrebarea „dacă nu cumva problema e la tine” că arăți prea urât, ai o atitudine execrabilă, nu stai suficient de bine financiar etc.
Pe de altă parte, femeia nu e o ființă perfectă.
Majoritatea zoomerițelor de azi sunt educate cu mentalitate de Onlyfans, au crescut cu ideea că trebuie să fie idolatrizate, să-și pună implanturi, botox și machiaj, și să refuze mii de SIMPI care le dau bani numai ca să le vadă pozele.
Ce faci în cazul ăsta când sunt mii de femei numai în România care au crescut să fie gold-diggers și mii de bărbați care au crescut să fie SIMPI?
Eu cred că problema e la ambele sexe.
NOU
Nu am inteles unde ai vrut sa ajungi cu acest comentariu.
PS: cum sa ajungi sa ceri in casatorie 43 de femei? Nu ai timp fizic sa faci asta.
NOU
Poa’ să fie și mai rău flăcăii mei: sa se audă suneria și să vezi pretendentul cum se pune în genunchi în cadrul ușii apartamentului la doar câteva minute după ce subsemnatul a pompat funcțiile reproductive ale domnișoarei în apartamentul dânsei
PS: nici măcar nu a fost nevoie de evadare complexă
NOU
Deci, după ce-ai ftt-o pe aia, a venit unu la tine la ușă, s-a pus în genunchi și ți-a făcut o mue-n prag? Thats ghei
NOU
Ghei ca ghei, dar problema cea mai mare este ca nu mai putea. Ca deja terminase de pompat cu doar cateva minute inainte.
NOU
Love is love băieții mei sexosi
NOU
o tactica mai buna e sa astepti sa te ceara ea intr-un termen rezonabil.
NOU
Creștin sau cretin?
Acum citesc și articolul.
NOU
“I loved him!” – formulare la trecut. Asta spune tot.
NOU
usor cu pianul pe scari. Nicusor o fi cerut-o vreodata pe dna ?????!! nu l judec ca si eu sunt in exact aceasi situatie ca el dar eu nu sunt presedinte. dar da cam nasol ca prima doamna cu care are 2 copii sa fie doar concubina
NOU
Ce vă mai place bârfa !
NOU
“Nu judec, doar critic. Trăgând ușor forțat la temă, că încă-s urzicat că n-a ieșit președintele ales, curu’ Gălin”.
NOU
@Filip QED
NOU
Dar ce e mizeria asta cu casatoritul?Chiar si la iubire trebuie sa avem acte?
NOU
in principiu, da. in romania e nasol sa nu fii casatorit, in relatia cu autoritatile. spitale, maternitati, anaf, nu mai zic ca daca ai copil la scoala, e notat ca facand parte din familie dezorganizata.
NOU
Nu o futea bine.
NOU
Sau era sarac, dar pentru ea nu conta asta, pana intr-o zi cand a inceput sa aiba pretentii iar eu nu i le-am putut implini, atunci, student ca si ea! Inca cred ca ne-am fi potrivit minunat daca nu era acritura de ma-sa!
NOU
S-o ceri pe una de nevastă a doua oară e deja dublul încercărilor regulamentare. 43 e cerșeală pe față, l-a luat din milă sau din amuzament, ca jucărie.
Bine, oamenii răi ar spune că a doua oară e cu două prea mult, dar nu vorbim de asemenea elemente declasate și degenerate.
NOU
din pacate, nivelul acesta de intelepciune nu il atingi decat dupa ce treci macar o data prin ordalie
NOU
Si daca accepta, nu inseamna ca te iubeste. Mimeaza ele orgasmul, si nu sunt in stare sa mimeze o relatie de casatorie? Rata divorturilor nu minte. Ieri am vazut o stire ca anul trecut s-au nascut cei mai putini copii. Deci oamenii se iubesc mai putin. Si la propriu, si la figurat.
NOU
OF, MA BAIATULE…
NOU
Ca să adaug o tușă realistă la acestă imagine optimistă, oamenii se iubesc mai puțin, dar se fut mai mult. La propriu și la figurat.
NOU
Ce proastă că s-a lăsat. Trebuia să-l mai fiarbă pe fraier. Măcar până la pensie…
NOU
Eu sincer cred ca cererea aia in casatorie a ajuns sa fie un inside joke la ei pe care presa l-a luat in serios.