Citeam înainte niște texte legate de viața de după moarte, în care diverși neni inteligenți își dădeau cu părerea despre subiect.
Ideea principală, de fapt ideile, că erau două, erau următoarele.

Nu se știe dacă există viață după moarte. Nimeni nu s-a întors de acolo ca să ne spună cum este. De ce nu s-a întors nimeni? Din 2 motive. Ori nu există nimic și atunci mori și aia e, ești ca o fleică de porc, sau pur și simplu călătoria înapoi este imposibilă, sufletul sau whatever schimbându-și practic dimensiunea de existență.

Bine, eu sunt de părere că suntem fleici de porc.
Dar.
Dar dacă de fapt, de cealaltă parte, chestiile astea care ne răscolesc pe noi sunt atât de insignifiante încât nu îi pasă nimănui de ele, gen bine/rău, alb/negru? Dacă de cealaltă parte, Hitler hoacă tabinet cu David Ben-Gurion?
Joc de păpuși spre amuzamentul zeilor.