intoleranta-la-lactoza

Acum câțiva ani ani, mergeam la o sală de forță de pe la Baba Novac, împreună cu fratele meu. Și, la sugestia lui, ne-am cumpărat o găleată cu nuștiuce proteină din zer (vedeți, legătura mea cu zerul e mult mai veche), ca să ne crească mușchiul gros și des. Ca idee, să știți că nu a fost rea, chiar am simțit o schimbare. Dar.

Dar, fix când luam chestia aia începeam să mă simt nasol. Desigur, nu am făcut nicio secundă legătura, pentru că o puneam pe seama efortului. Deși ar fi trebuit să îmi dau seama că nu mă umflu de gaze ca un zeppelin din cauza efortului, dar na, nu sunt medic.

Știți cine mi-a spus că e de la intoleranța la lactoză?
O hateriță de pe blog care mergea la aceeași sală și își făcea timp să mă înjure de fiecare dată când mă vedea. Desigur, nu față în față, ci seara pe blog. Grasule, te-am văzut și azi, tu ai venit la sală să joci ping pong cu celălalt gras?

Cert e că m-am plâns pe blog că de fiecare dată când mă duc la sală, mă umflu de gaze, spre neplăcerea tuturor celor din jurul meu, mi-e greață și în general am o stare generală neplăcută nimănui. Iar hateriței mele, ca să citez, i s-a făcut milă de mine și mi-a zis că, pe lângă că sunt gras, am și intoleranță la lactoză și de aia pățesc toate chestiile respective.

Ca să vezi, a avut dreptate. Eu, în mod normal, nu consumam lapte, pentru că nu îmi plăcea. Dar băgam ditamai doza de zer în mine, la fiecare antrenament și ca să vezi, se producea intoleranța. AM renunțat la zer, nu am mai avut nimic.

Din păcate, din momentul în care am aflat că am intoleranță la lactoză, brusc am devenit fanul numărul 1 al laptelui. Deși până atunci nu îmi plăcea deloc, dintr-o dată îl consumam cu cea mai mare plăcere, iar lipsa lui mă chinuia la modul fizic. Pentru că așa funcționez eu, dacă îmi interzici ceva, automat l-ai transformat în cea mai atrăgătoare chestie posibilă. Aceeași problemă o am și în relații, lucru care mi-a adus multe…mhm…dureri, de-alungul vieții.

intoleranta-la-lactoza1

În fine. Cert e că, între timp, am găsit o soluție la problema mea, iar nopțile familiei mele sunt mult mai liniștite și mai relaxante.
Will return.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

65 comentarii Adaugă comentariu

  1. Iti este interzis cu desavarsire sa-mi pui cate 2-3 sute de euro pe luna in cont ! Nu ai voie !

  2. #3

    Cetin, de astazi nu mai ai voi sa te uiti la Antena3 si trebuie sa il urasti pe Mircea Badea.
    Semnat,
    Conducerea

  3. Adevărul este ca pe vremea aia erai tare nesuferit

    • #5

      Si te-ai hotarat cine s-a schimbat intre zimp ? Tu sau el ?

  4. #6

    Pf, daca bagi in tine toate prostiile. Baga zer minune de la nentu’ Liviu-sake! Zer poleit cu aur, care te face sanatos tun si iti tripleaza si lungimea mulinetei! Zerul zerurilor, cel mai bun din univers. Aka zeama de la spalatul cazanelor de lapte la supra pret. Si sa vezi ca in cazul ala nu vei mai avea intoleranta. 🙂

  5. Hm, nasol moment :)) .
    Hateriță o fi fost ceva doctor!?

  6. #12

    Si solutia sper ca nu e laptele cu continut scazut de lactoza, care e o mizerie ordinara 🙂
    O spun si eu, tot un intolerant al lactozei.

  7. – Doctore, mă basesc intr-una!
    – Așa si?
    – Pai… este deranjant…
    – Pentru tine sau pentru ceilalți?
    – Pentru ceilalți.
    – Dă-i în plm!

  8. “Cert e că, între timp, am găsit o soluție la problema mea, iar nopțile familiei mele sunt mult mai liniștite și mai relaxante.”
    Prozac sau xanax?

  9. cum naiba are un tatar intoleranta la lactoza? Nu beau stramosii pe rupte lapte de iapa etc?

    • #18

      Am sa las asta aici.

      en.wikipedia.org/wiki/Kumis

    • #19

      mi-e lene sa citesc, dar banuiesc ca e partea care explica ca laptele fermentat nu are lactoza

    • #20

      Nope.

      E partea care explica ca laptele de iapa are (si) fermentatie alcoolica iar Kumisul (= un fel de lapte batut de iapa) e o bautura perfect barbateasca. De care beneficiaza si femeile, direct, indirect sau amandoua.

    • Aaaaaaaaaaaa

  10. #22

    Ai încercat și lactatele ZUZU?

  11. Deci datorita hateritei aleia ti s-au rarit masiv basinile pe blog…

  12. #29

    lactoza ca lactoza, dar multa lume are problema cu glutenul fara sa stie.

    • #30

      dorm pe mine… ce neadecvat gramatical mai scriu

    • #31

      În limbaj științific îi zice glutenus maximus.

    • #32

      La nivel de populatie avem o problema majora de sanatate cu glutenus maximus.

    • Mai misto e sa ai intoleranta la amandoua. Te poti conecta direct la centrala. Peace of cake pentru Einstein.

  13. #34

    Ca tot vb de lapte …stiu ca aveam in comunitate unul pasionat de capre

    olx.ro/i2/oferta/schimb-pe-o-capra-gestanta-ID5vtpK.html#:b9b861516b

    Poate-l ajuta pe baiat 🙂

  14. “will return” – aștept continuarea ca să-mi permit să comentez ceva mai util, nu așa aiurea *

  15. #36

    Lactocolonoterapie cumva?

  16. #37

    Ar trebui inventat un fel de buttplug care sa dezamorseze basinile sau eventual un centru pentru colectarea gazelor…

  17. Te rog sa nu uiti de continuare si de solutie. Sunt in aceeasi situatie fix si cu simptomele si cu placerea brusca dupa lactate dupa ce am descoperit intoleranta.

  18. #42

    Deci ti-ai luat amortizor…

  19. #43

    Si eu ma confrunt cu cateva intolerante alimentare, inclusiv la lactoza. Manifestarea intolerantelor alimentare este diferita in functie de individ. Vreau sa specific ca intolerantele alimentare nu sunt acelasi lucru cu alergiile alimentare, existand diferente chiar si intre intoleranta la gluten si boala celiaca.

  20. #44

    Stiam noi ca si tu esti bas-ist, la fel ca zoso. Si ca te fapt ti se trage de cand ai luat bani de la Udrea. :)))

    • #45

      De fapt.*

      P.S. Mi-am dat singur dislike, desi am scris la misto.

  21. #46

    Eu am aceeasi problema, intoleranta la lactoza.

    Solutia a fost sa consum lapte de capra. Inainte consumam lapte fara lactoz.

  22. #47

    Hateritza aia era cumva vaca ? Cea care avea blog acum cativa ani buni? Ar fi interesanta conexiunea.

  23. #48

    Mda. Intolerant la lactoza devi eventual daca nu bei lapte cu lactoza. In general stomacul produce nu stiu ce substanta care sa proceseze lactoza dupa doua sau trei saptamini timp in care e posibil sa te si caci inprastiat dar iti trece. Daca chiar nu itibtrece nici dupa o luna atunci chiar ca esti intolerant cu lactoza si atunci bagi tot ce misca fara lactoza. Adica si brinzeturi. Pt lapte dorna are lapte fara lactoza.

  24. #50

    Advert alert!

  25. de unde vine imigrantul ăsta, Lactoză, şi ce v-a făcut de nu-l toleraţi?

  26. #55

    Probabil erau celebrele suplimente de la Redis care se iau pe cur, nu pe gura, atat de ordinare sunt.

  27. #56

    Dar la alte lactate ai probleme? Iaurt, unt, branza etc?
    Intreb pentru ca si eu am cam aceleasi simptome, dar numai dupa ce consum lapte. Cu alte produse lactate – branza, iaurt, lapte batut etc. nu am nicio problema.

  28. #57

    Sigur nu ai consumat Lactate Branet? :)))

  29. #60

    La Dorna – Zile Usoare
    Pe vremuri, cand aveam aceasi problema cu intoleranta, ii zicea Dimineti Lejere….DAR era interpretabil :))))

  30. Apropo de sala. Stiu ca ziceai ca ai fost. Exista o parere ca arzi mai bine ce ai pus pe tine, daca iti mentii pulsul in anumite valori. Exista o formula 220 – varsta ta inmultit apoi cu 0.6 sau 0.7 pentru a afla cam pe unde sa iti mentii pulsul ca sa iti “pacalesti” corpul sa arda din rezerva de grasimi.
    Ai folosit asta? Cum iti poti masura pulsul in miscare?
    Din ce am cautat pe net, exista doar niste ceasuri care au un accesoriu (o curea cu senzor) care se monteaza pe piept si nu imi pare foarte confortabila. Alte ceasuri smart mai noi si de firma nu masoara pulsul in miscare. Inclusiv Gear cica ar da erori la greu, desi era in top la mine la cautari si pretul nu e foarte mare, vreo 450 lei.

    • #62

      TL;DR : mergi la sală și bagă mare, nu sta pe tânjală.

      E doar un mit asta cu fat burning zone. Si chiar daca ar fi adevarat, daca lucrezi in fat burning zone (adica la intensitate foarte redusa) arzi doar grasime si sa zicem max 200 Kcal pe ora. Daca cresti intensitatea si faci treaba, arzi si grasime si glicogen, dar arzi 400-600 Kcal pe ora plus 200 Kcal de glicogen. Pe tine te intereseaza sa arzi cat mai multa grasime, nu sa arzi grasime cu prezervarea nivelului de glicogen.

    • Ok. M-ai prins… Glicogenul ce rol are aici, ca n-am vazut pe nicaieri sa se vorbeasca de el ?

  31. #64

    Nu te superi că-ți spun, dar ești total pe lângă – nu-i bai, toți am pornit de undeva. Ca să fii eficient, ar fi bine să iei legătura cu un antrenor de fitness pentru un antrenament cu greutăți și eventual ceva cardio (categoric nu exclusiv cardio) și o nutriție adecvată. În funcție de vârstă (sub 30, 30-40, peste 40) antrenamentul și suplimentarea sunt ușor diferite. Spor!