Râdeam mai de mult cu niște prieteni, pe vremea în care fiecărui pasionat de subiect îi era extrem de clar că acolo nu se va mai întâmpla nimic, de fraierii ăia de la ELI-ERIC, care tot așteptau să se miște lucrurile, să vină gamma vieții și celelalte chestii, în timp ce românii făceau ce știu mai bine. Devalizau fondurile destinate institutului.

Poate nu știți. Când a fost decisă constituirea ELI, a fost o oază de speranță pentru toți cercetătorii din domeniu, la nivel mondial, o efervescență de oameni în direcția asta, cercetători de renume mondiali care voiau să vină să lucreze la Măgurele, inclusiv un premiu Nobel.

Știți ce au făcut românii?
Au băgat regulile alea românești de cercetători. Mai exact, ca să lucrezi la Măgurele, trebuia să ai vreo 2 doctorate, câteva zeci de lucrări publicate, chestii de astea, de la noi, unde doctorii sunt la fiecare casă de marcat din Cora, iar lucrările științifice de doctorat se cumpără de pe net.

Ori oamenii ăia sunt cercetători din lumea reală a oamenilor de știință, care, atunci când publică o lucrare, este o descoperire, o muncă enormă, nu lucrări inteligente cu subiecte copiate de pe net, eventual la Institutul Româna de Apărare.

Și așa, pe posturile alea extrem de bine plătite, au ajuns doctorii români în domeniu, cercetători de laba gâștii, care activau doar ca să își ia salariile, iar oamenii din domeniu erau ținuți la porțile rușinii, cum domne, nu ai și tu măcar 15 lucrări publicate, las-o dreq, ce doctor ești?

Ei, iată că gluma nu a mai ținut, Ungaria și Cehia ne-au dat afară din consorțiu, iar proiectul de la Măgurele va muri, ca oricare alt proiect. Nu de alta, dar fără fondurile alea care nu făceau decât să alimenteze conturile diverselor neveste de generali cu 4 stele, nu va mai funcționa nimic, iar fondurile nu mai vin, pentru că nu mai facem parte din proiect.

Merge și prosteala asta, dar are o limită.
Serios, dacă v-am trezit curiozitatea și vă plictisiți, căutați puțin pe net pe subiect. O să vă distrați de numa numa. Puteți începe aici, e destul de exhaustiv.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

43 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ar trebui sa ne crape obrazul de rusine pentru chestia asta, atat romanism a fost in proiectul asta incat ar trebui sa anulam si 1 Decembrie, ca nu mai avem motive sa sarbatorim. Au avut probleme cu constructia, nu au fost in stare sa respecte termenele limita, nu au fost in stare sa faca podeaua suficient de dreapta, au sarit ca arsi cand li s-a atras atentia, au ignorat toate incercarile de comunicare, mai ales in perioada cand s-a intamplat nenorocirea cu Veorica…

    • #2

      Pai nu avem învățământ de valoare ? În curând, iunie parca, lansam pe orbita icoana propulsata de o racheta pe abur tradițional dacica sa aibă Mironov motiv sa facă spume la guriță la TV cu potențialul imens de cucerire al spațiului avut de nația dacică…

  2. #3

    Eu inteleg ca am pierdut intentionat finantarea Europeana ca sa nu fim nevoiti sa raprtam cheltuielile.

  3. #4

    mie mi-a placut aia cu diploma de bac anexata la dosar

  4. #5

    Acum cu ce mai prajim tancurile rusesti?

  5. #8

    Cheltuielile si rezultatele. Ca la nivel european sunt legate.

  6. #9

    Cine a plecat la munca cinstita in afara tarii, aia sunt cu adevarat pleava societatii, neadaptatii care nu stiu sa se descurce.
    Ar trebui sa li se retraga cetatenia, atatea oportunitati de ciordit in tara mama si ei nu sunt in stare

  7. #10

    Iti dai seama cum era un meeting intre cercetatorii p..ii romani, ceva gen:
    ba nene, ai vazut consola aia noua din laborator ce de butoane are, cine a adus-o ma acolo si la ce plm foloseste aia…
    Ceva similar cu Didi sora lui Dexter, daca stiti desenele alea animate

  8. #15

    Am pierdut statutul de membru fondator al consorțiului pentru că – pe vremea când pesedeul schimba ministrul cercetării de două ori pe an – directorul ELI-NP negocia de capul cu reprezentanții guvernelor Cehiei și Ungariei. Omul a insistat foarte mult ca ELI-NP să găzduiască experimente pentru cercetători români ‘defavorizați’ care să fie lăsați să ocolească o procedură de selecție centralizată a proiectelor prin consorțiul ELI-ERIC care insista ca proiectele să fie alese pe merit științific. Cehii și ungurii și-au văzut de treabă și au anunțat că consorțiul ERIC merge mai departe fără Măgurele, până când ne hotărâm noi să acceptăm regulile. Între timp directorul a fost demis și acum România negociază aderarea la consorțiu. Pe lângă asta, toate cele trei centre (NP, ALPS și Beamlines) au început de curând un proiect de cercetare comun finanțat de UE, despre care aud că se desfășoară bine. Deci nu e chiar așa de negru dracul, dar o să rămânem în istorie drept ăia care s-au pus (temporar) cu fundul în cărare pentru mofturi naționaliste.

  9. Laser-ul ăsta de la Măgurele mi-a adus 5-ul la fizică în facultate.

    Revenind. Apele Române, Direcțiile Silvice, Primării etc. Dar până și Institutul de la Măgurele, care trebuia să ne pună și pe noi pe harta cercetării mondiale? Pe bune… era greu să se abțină de la căpușat, măcar acolo? Se pare că da. Ne-om mai face bine vreodată?

  10. #17

    Bine ca s-a intamplat asa, altfel se apucau romanii sa taie padirile si sa impuste ursii cu el.

  11. #18

    Pedeapsa cu moartea ar fi prea blândă. Am fost, suntem și vom fi, un popor de jeguri!

  12. #19

    Era un banc mai vechi, ca dupa ce intra Romania in UE si incepe sa faca specifice, incep sa iasa din UE tarile adevarate, si UE ramane doar Romania, Bulgaria, Ucraina, Moldova, gen. Oh well…baby steps.

    • #20

      UK a dat deja tonul…

    • #21

      Ar putea fi transformat extrem de ușor în funcție de prioritățile naționale în:
      Adăpost pentru câinii vagabonzi sau poate chiar o biserică uriașă, de ce nu..

  13. #22

    Da’ lasa ca ne-o ajunge si noua cat ne-au cotropit veneticii. Pai d-aia luam noi premii la olimpiadele de fizica si construim tunele de la Azuga pan’ la Luxor, ca sa vina tot felu’ de cehi, unguri, Arafati, Fritzi ca sa ne invete ei pe noi ce si cum? Vad ca pana si la bloguri ne-au doborat, numai de tatari si bulgari avem parte.

    • #23

      Tatarii s-au smecherit, noi otraveam apa dupa noi , dar ei isi cumparau filtre de apa pe osmoza inversa. Mai fa ceva daca poti.

    • #24

      si mai baga si cate 3-4-5 copii, nu uita :))) sa fie sigur

  14. #25

    Nu mai poti sa te pisi in Romania la un colt de strada ca la tot pasul te lovesti de oameni cu master si doctorat. Probabil in jur de 1% sau sub 1% sunt oameni care chiar aduc o inovatie stiintifica , ceva nou, fac lucrarea de doctorat pe bune ..etc ca sa merite titlul de Doctor.
    Conteaza insa in raiul bugetar asemenea titluri pompoase ca sa se mai aduge ceva la salariu, sa se umfle suma finala de pe fluturasul de salariu , totul asezonat cu incompetenta, coruptie si apetitul sanatos pentru furt al romanilor crestini-ortodoxi si iata rezultatul.
    Felicitari !!

    • #26

      eu cand aud de cineva ca are doctorat, il suspectez ca a copiat si la bacalaureat!

    • #27

      @daddy eu sunt sigur ca asa e. Mai ales aia care au terminat la Academia de Informatii sau Cuza

  15. #28

    eu cred ca a fost vorba de o decizie a Academiei Romane si a responsabililor politici. Se putea ajunge in situatia absurda ca un institut de cercetare chiar sa faca cercetare si sa aiba rezultate. asa ceva nu se face, nu strici munca de zeci de ani a guvernelor si a academiei de a mentine cercetarea la nivelul zero. nu ne batem joc de traditii, de lucrurile facute cum trebuie.

  16. #29

    Am sentimentul ca banii vor veni in continuare din surse interne, adica nu putem sa dam oamenii aia afara, in plus la banii Romaniei nu se mai simt niste zeci de milioane de euro anual. Macar sa faca ceva gen epilare cu el, ca e la moda, la puterea lui poti sa epilezi doamne de prin Moldova, ai nevoie doar de coordonatele lor gps.

  17. #30

    #romanialucruluibinefacut#coruptiaucide#rezist

    Ce mai pland aia de visau sa construiasca blocuri in porumb pentru cercetatori 🙂

  18. #31

    Mai rusinos decat ca ne-au scos din schema e ca ai nostri erau initiatorii.
    E ca si cum te invit eu pe tine la pescuit si dupa ceva timp si bani cheltuiti pentru pregatiri imi spui ca nu mai am voie sa merg cu tine.

    • #32

      Pai da, cand vad ca tu mergi sa pescuit doar ca sa bei fara sa te cicaleasca nevasta, plus ca te besi in masna pe drum si asculti la maxim manele la balta, e si normal sa nu mai ai voie sa mergi cu mine.

  19. #33

    Terminati cu aberatiile, sunt interese mari la mijloc. Pfff

  20. #34

    Nu cunosc detalii de la Magurele. Nu am vazut niciun job description, nu cunosc pe nimeni (cred) care sa lucreze acolo direct sau indirect.

    Ce cunosc insa e ca in mediile universitare din vest se cam cer lucruri similare – nr de articole scrise, supraspecializari, etc. N-as fi convins ca se merge doar pe interviu.

    Personal – m’as uita si la ce infrastructura pentru expati exista si de ce s-ar muta ei intr-o tara din care altii nu mai stiu pe unde sa iasa …

    In alta ordine de idei, astept cu intere si nerabdare publicarea joburilor pentru agentia europeana de securitate cibernetica in ziarul baronului local de Ramnicu Valcea …

    • #35

      Sigur, sunt posturi pentru care trebuie sa ai un portofoliu de realizari.
      Problema e cand ala cu 20 de articole publicate in reviste romanesti finantat de fundatia dan voiculescu cu zero patente dar cu o sacosa de medalii la saloanele de inventica ia fata aluia care vine de la CERN cu realizari mai putine la numar dar reale.

    • #36

      eh, pula, a inteles exact ce am zis, dar simte si el nevoia sa contribuie, ca si el e om

    • #37

      Radu, e putin mai complicat cu revitele de specialitate. Au diferite ranguri si apoi un alt aspect important in apreciarea unu i cercetator este numarul de citari in alte articole.
      Revistele finantate de Dan Voiculescu sint apa de ploaie daca le compari cu revista Nature.

    • welcome back to me

      arhi: miticosul nu a inteles problema pentru ca ai uitat tu principala problema. cereau bacalaureatul sau ceva echivalent. Si astia de prin US nu aveau asa ceva sau nu mai aveau foaia aia basita, asa ca plm nu era buni.

  21. #39

    Tipic, dom’le … a mai auzit cineva ceva de laserul din tunelele dacice?

  22. #43

    ”Nu de alta, dar fără fondurile alea care nu făceau decât să alimenteze conturile diverselor neveste de generali cu 4 stele,”

    Patria a priori!
    Nihil si(n)e deo!