Contul meu
Râdeam zilele trecute cum zicea fii-miu, că abia așteaptă să ajungă adult. Am încercat să îi explic că a fi adult înseamnă să mimezi că ești o persoană responsabilă și, ca bărbat, trebuie să ai grijă de toată lumea care gravitează în jurul tău, că forever mers la job și muncit zi lumină doar ca să ai bani pentru a merge la job, rate, femei, copii, totul pe capul tău. Nu știu dacă a înțeles, sper că măcar o să se gândească la asta și o să își aprecieze dolce farnientele pe ipad.
Și mi-am adus și eu aminte că îmi doream să ajung adult. Bine, motivul, pentru mine, era să scap de acasă, de bătăi, de abuzuri, de abrutizarea zilnică, de urlete și scandaluri, de dormit ca sardelele, de rușinea de a-ți vedea vecinii a doua zi după ce părinții au făcut circ cu urlete și bătăi pe scară, chestii de astea.
Mă întreba fiica cea mică dacă mi-ar mai plăcea să fiu copil. Nu ca mine, tati, așa mic, dar mare, așa, ca frații mei.
Și mă gândeam, oare mi-ar plăcea? Pentru că, pe lângă daily home fucking routine, mai aveam și viața mea, în colțișoare separate.
Aveam păr. Și ce păr. Cât am fost în liceu nu mi l-am lăsat lung, l-am lăsat pe la 20 și ceva. Imi uscam parul la aragaz, că de unde feohn pe vremea aia. Ma dadeam cu gel si imi faceam un inelus in mijlocul fruntii, ca superman. Nu mi se părea caraghios, deși, acum, dacă aș face asta, probabil aș muri de jenă înainte de a accede în stradă, darămite într-o clasă cu 40 de copii. Pe la sfârșitul liceului, amm mers la școală la trunchiul gol, in vesta de costum si blugi pyramid. Din păcate, poza făcută în ziua aia e la o domnișoară, atunci, acum are 52 de ani, dacă mai țin eu bine minte, care habar nu am dacă mai trăiește și aleargă după nepoți. Acum vreo 20 de ani avea 2 fete deja mari. Mamă, anul ăsta s-au făcut 32 de ani de când am terminat liceul. Trebuie să trec într-o zi pe acolo, să văd dacă mai există, dacă s-a schimbat, dacă mai e secretara aia mizerabilă care mi-a dat diploma de bac printată pe o coală A4.
Aveam o gagică din Brăila care, în vacanța de vară, s-a înecat în Dunăre. Eu clasa a 11, ea a 9 a. Soarta mi-a adus altă gagică din Brăila, cu care m-am și însurat, aia e. O țin departe de Dunăre. Mi se pare ciudat că, deși țin minte toate tâmpeniile non necesare de pe lume, am uitat cum o chema. Pe prima gagică din Brăila, adică.
Îmi dau seama că amintirile mele, din acea vreme, rare și searbede, nu sunt decât de la școală și acasă. Nu țin minte nimic dintre. Ocupat fiind cu crescutul copiilor, ce kkt de amintiri să ai? Sigur, ajută și ADHD, ajută și protecția creierului la abuz, mulțumesc FSM că a inventat uitarea, altfel nu mai eram om.
Eram fericiți? Eram pe dracu. Eu, personal, nu. Și nu prea cunosc oameni care să fi fost fericiți, în copilărie. Mulțumiți, unii? Poate că da. Dar fericiți? Eram o generație de copii cu chipuri triste, care rezemau garduri de beton, privind în gol, la viitorul inexistent din viața lor. Mulți au rămas prinși în capcana aceea. Alții au emigrat, unul din colegii mei de liceu e prin Alberta, Canada, are o agenție imobiliară. Era grăsuț de mic, acum e cât un microbuz mai mic. Pare fericit.
Mi se par funny quizzurile alea tip Ce ai alege, să te întorci în copilărie dar cu mintea de acum sau 1 milion de dolari. Fuck that, dă-mi milionul, nu vreau să o iau de la capăt. O să fiu extrem de dezolat dacă, după ce mor, aflu că există reîncarnare sau reutilizare a energiei pe care o numim noi suflet.
Există oameni care să fi trecut de 40 de ani și să se simtă adulți? Gen, da, simt că asta e vârsta mea, sunt înțelept, știu ce fac, am totul aranjat și decis? Sau toți suntem la fel? Niște adolescenți care mimează că sunt maturi?
NOU
Ar trebui o noua rubrica, cum are zoso “Stirile zilei”, aici “Dark thoughts of the day”.
NOU
M-as intoarce in timp in secunda doi, doar ca sa minez vreo mie de bitcoinuri intr-o saptamana, in 2010. Sau sa le cumpar.
In rest, legat de copilarie, eram atat de “fericit” cat puteam sintetiza la vremea respectiva ideea de “fericire”.
Dramele existau si atunci, dar din moment ce nu m-a luat dracu si am mai multe amintiri frumoase decat urate, cred ca a fost totusi ok.
Consider ca, in general, oamenii fericiti sunt cei care au fost suficient de caposi si de miserupisti incat sa ia decizii nebazate pe gura lumii sau a familiei.
Restul, cu prejudecati, cu frici, cu presiune, au trait liniar, si vor trai liniar pana se vor stinge, doar o alta viata ratata si netraita la potentialul ei maxim.
NOU
Așa am zis și eu, du-ma in 2009-2010 sa iau bitcoin sa fac treabă! Și mi-am amintit că și atunci am vrut sa iau, nu aveam bani, nu mi-a dat nimeni bani, credit nu puteam lua… Daca mă trimiteți in trecut, sa nu uitați să-mi spuneți să-mi iau banii din viitoar la mine!!! Că altfel tot sărac și prost voi fi…
La norocul meu, probabil m-aș duce sa fur niste bani, m-ar baga la bulau și rămân și fără bitcoini! Ajung iar în zilele noastre, mai rău decât sunt acum!
Dă-mi milionul ăla azi, îmi bag ceva in ei de bitcoini
NOU
bun exercitiu, desi suna tentant pt bitcoini, actiuni, pariuri sportive etc, mi-ar fi prea dor de familie sa-i astept vreo 30 ani sa-i vad din nou + daca schimbi un kkt in trecut, poate viata o ia pe alta cale si nu o sa-i mai vad…Asa ca da-mi milionul acum si ma descurc cumva 🙂
NOU
“Sau toți suntem la fel? Niște adolescenți care mimează că sunt maturi?”
Avand in vedere ca eu astept sa incheie copilul de jucat la sonic sa pot sa dau drumul la assassins creed, you tell me!
NOU
eram foarte iresponsabil pana pe la 20. ma mir ca am reusit sa termin un liceu, noroc ca fiind la liceu de arta ni se permiteau multe.
M-au ajutat ai mei sa ma maturizez cand au zis ca daca m-am angajat e timpul sa plec de acasa si sa ma intretin singur in facultate ca ei l-au intretinut deja pe frate-meu.
Daca e sa compar copilaria mea cu a lu frate-meu, a mea a fost un pic mai buna.
El era efeciv terorizat de taica-meu, a fost amenintat de catva ori inclusiv cu cutitu in mana.
Mie nush de ce, dar nu mi-a facut d-astea, desi si eu traiam asa intr-o frica continua, ca nu stiam cand i se pune pata. Tin minte ca am luat bataie ca nu l-am trezit sa plece la schimbul 2. Eu l-am trezit, dar a zis ca ma bate daca nu il las sa doarma. Si l-am lasat si am luat bataie ca l-am lasat. Asta asa ca exemplu random.
La frate-meu e drept ca a fost mai complicat ca era si gay, dar nu putea iesi din dulap ca pe cand avea vreo 12-13 ani l-a vazut taica-meu ca se aranja in oglinda, s-a dus si a luat un cutit din bucatarie si i-a zis ca daca e bulangiu sa zica acum sa il omoare pe loc. A iesit frate-meu din dulap abia la un an dupa ce a murit tata.
Daca as avea de ales intre intoarcere in timp si 1 milion as lua milionul si as petrece cat mai mult timp cu fi-miu. Adica mi-as lua 1-2 ani pauza de la munca, acum cat e mic si ii place sa stea cu mine.
NOU
Ohh, pastreaza milionul, m-as intoarce acum. Da, am fost fericiti, pentru ca, desi toti eram rupti in cur, ne adunam in fiecare zi. Toata lumea socializa cu toata lumea, ca nu aveai altceva ce sa faci. Copiii erau ciurda in fata blocurilor, adultii se adunau cu vecinii, rudele, etc. Aveam un milion de prieteni si nicio grija. Azi am ajuns sa ma sune sora-mea marti sa ma intrebe ce facem sambata ca trece prin zona si ar intra la o cafea.
NOU
Permite-mi sa te contrazic. Nu aveai un milion de prieteni, aveai un milion de alti copii care imparteau aceleasi lipsuri si, prin joaca, uitau de ele.
Din milionul acela, cu cati mai tii legatura frecvent?
NOU
Nu ma contrazici deloc, ziceam ca asa ni se parea viata atunci, endless party, fara griji, prieteni peste tot, family, vecini, rude. Nu asta se intreaba in articol, oare eram mai fericiti si nu stiam?
Cu cati mai tin legatura? 1 (unu). Exista un singur om pe care il pot numi prieten, dupa atatia ani si uitandu-ma in jurul meu, zic ca e super ok asa si trebuie sa fiu fericit ca am macar unu.
NOU
Am 38 ani, peste o luna si jumatate fac 39. Si pana acum cateva luni mi se parea ca sunt singurul adult din jurul meu care doar decide chestii “la ghici”. Apoi am discutat cu terapeuta mai multe, am mai ascultat diversi terapeuti si am ajuns la concluzia ca TOTI adultii sunt blocati undeva 10-14 ani ca varsta, doar ca (unii) mai experimentati in viata. Apoi vezi in trafic foiala prostilor, incordarea, domnisoarele de 35+ care se uita dupa idiotii cu bmw, vezi la job diversi tampiti si realizezi ca da, toti suntem niste pre-teens cu frustrari, putin mai multa experienta si majoritatea cu bani mai multi. De fapt nimeni nu prea stie ce face, doar ca unii o mascheaza mai bine ca altii. Asa ca de fiecare data cand am sindromul impostorului ma uit la cel din jurul meu cu acel filtru si ma ajuta enorm…
NOU
39 ani. Mim
NOU
”Sau toți suntem la fel? Niște adolescenți care mimează că sunt maturi?”
Sper ca glumesti, toti suntem la fel, absolut la fel.
NOU
Să te întorci în copilărie cu mintea de acum nu pare o alegere bună. Lipsa de cunoștințe sau de conștientizare poate aduce liniște sufletească și fericire. Când o persoană nu este conștientă de problemele, riscurile sau complexitatea unei situații, poate trăi mai relaxat, fără anxietate sau stres. Uneori cunoașterea aduce responsabilitate și neliniște, în timp ce ignoranța oferă o formă de protecție emoțională.
Te-ai putea îmbogăți, dar nu în sensul simplu al unui copil care știe unde să găsească aur. Ar fi o combinație între acces la oportunități și capacitatea de a le valorifica mult mai devreme.
Alegerea de a rămâne ignorant ca adult poate părea tentantă mai ales când cunoașterea aduce anxietate, responsabilitate sau dezamăgire.
Eu aleg să fiu un adult ignorant, aleg să nu mă expun la informații care nu mă ajută sau mă afectează negativ. Nu urmăresc știri toxice sau scandaluri inutile, nu mă implic în conflicte care nu mă privesc, nu consum informație fără valoare practică. Nu confund liniștea cu lipsa de cunoaștere, liniștea vine din control, nu din necunoaștere.
NOU
Rețin concluzia, încep să înțeleg punctul ăsta de vedere și să ignor “zgomotul” inutil. Dar e o muncă constantă cu mine însămi, nu e o stare naturală – aia în care am fost disciplinată să fiu în alertă tot timpul.
NOU
Era mai bine pe timpul lui Ceausescu!
NOU
Asta e primul articol care mi place.
NOU
Fac si io o poezie pentru admiratoarea mea indragostita de mine, Irinoush, o dedicatie speciala. La valoare. i auzi cum vine. Din capu meu ba bulangiilor nu cu AI cu draci. I auzi. la secunda, ce mi vibe in cap. La prima mana, necosmetizat nenimic. I auzi!
Oh Irinoush,
Ce dulce esti!
parca ai aparut din povesti!
si ce frumos curge aceasta apa
cand noi doi stam pe acest mal dacic
ca sa nu inecam ca tiganu la mal.
iata vine o albina
iar eu scot pusca la albina
ca sa te apar de albina
fugi Irinoush, fugi!
dar vezi ca ti ai uitat sacosa…
Tre sa avem la noi o sacosa
in ziua de azi
Pentru orice eventualitate!
NOU
Cred că știu ce face Irinuca cu sacoșa. Totuși cred că merge mai bine cu poșeta.
Mein liebe Freigy, cred că te mănâncă ca pe Zambilica.
NOU
Matur si responsabil aici!
Saptamana trecuta m-a trimis nevasta la cumparaturi. Cu lista. Legume oo lactate paine niste carlige de rufe un mop plm diverse. Supermarket la 5 min. M-am intors dupa aproape 2 ore cu 3 chifle si 12 masinute hotwheels. Bagase marfa noo la pepco n-aveam cum sa ratez asa ceva. Apropo bulangii aia le-au facut 10 lei bucata. Am scîrmat in cutia aia cu masinute ca porcu pa ogor. Mai aparusera 2 puleti mici sa se uite….mars ma d-aici. Cu astea 12 cred ca am vreo mie in total. Da’ am luat si chifle.
Cea mai mare placere e sa le insir pa toate si sa le admir, periodic. Masinutele nu chiflele.
Cand eram mic erau aur curat masinutele astea, hotwheels si matchbox. N-am avut decat vreo cateva p-atunci pa vremea lu nea nicu. Si acu mai am un porsche 911 turbo din 77 full metalic made in macau cunoscatorii stie. Il am de cand eram de 9-10 ani. Am ramas cu sechele ca n-am avut masinute d-alea in copilarie. Si nici bicicleta. Cand au aparut si la noi am inceput sa cumpar. Masinute doar. Plm. Bicicleta nu ma mai atrage acu.
NOU
la pepco e masinute contrafake!
nu se compara cu cele de pe timpul lui ceausescu.
NOU
Și eu aveam o matchbox mov. L mâna a doua ca era deja cu vopseaua dusă. Cred ca mai e și acum pe undeva acasă.
Recent mi-am cumpărat o teleghidată. Toată copilăria am visat să am una, văzusem în niște reviste undeva.
NOU
M-aș întoarce în trecut doar pentru că mi-am dat seama târziu cat de prost am fost când eram mic!! Alea mă plăceau și eu n-am făcut pasul
O perioada lunga de timp am crezut că sunt neatrăgător și peste multi ani mi-am dat seama că eram doar prost și nu vedeam semnele. Că sa vă faceți o idee, eram virgin și acum daca nu făceau ele primul pas
NOU
Ne dai câteodată niște ghionturi metafizice de numa’ numa’.
Am fost un copil trist, din lipsă de iubire profundă, nu aia mimată în public – așteptam să mă bage și pe mine cineva în seamă, doar ca nu. Bașca mă bătea frati-miu de plăcerea lui, ai mei nu ma luau in serios. Iar psihic am fost veriga slaba a familiei, nu mă descurcam, nu știam să dau șpagă (copil de 13-14 ani, da?) Am fost complet neadaptată la perioada aia, dar și la familia mea de atunci. Azi îmi construiesc propria familie (în afară de prietenii care îmi sunt familie) și învăț ca fericirea e o stare de liniște și de optimism către viitor. M-aș întoarce înapoi la 25 de ani, cât să fac alegeri mai rapide, dar în niciun caz în copilărie.
Aștept primul copil, mă simt ca la bac, complet dezorganizată și fără planuri pt după. Cu o carcasă de adult la purtător. Și ușor euforică.
NOU
Eram fericiti ca eram copii, nu iti trebuiau multe. Bine, acum daca ne uitam inapoi sigur ca compari cu viata ce o au copiii, ce posibilitati exista si da, era de cacat prin comparatie.
Sa-ti dau un exemplu: daca te uiti la un documentar din America de Sud sau Africa si vezi cum traiesc triburi in corturi zici fereasca sfantul. Dar cand muta cameramanul cadru de la niste colibe jalnice pe copii o sa vezi o ciurda in paula goala alergand dupa o minge din carpe cu gura pana la urechi. toti sunt fericiti desi nu e sigur ca maine au de mancare sau nu fac malarie saptamana viitoare si mor in chinuri intr-o luna.
—
Lumea era abrutizata pe vremea lui Ceasca. Noi ne vaitam acum de mediul corporatist ca te pune HR-ul sa aduni bani pt ziua lui Gigel sau ca ne cara in weekend in Team Builbing sa mancam si bem, vai ce nasol.
Sa vedeti cum era in intreprinderi prin 80, cum era sa ai un sef cu patru clase prost de impunge, cum isi bateau joc muncitorii de ingineri, ce accidente de munca erau, ce batai si umilinte erau.
—
Batai in familie erau multe. Ca asta au vazut acasa inainte. La tara nu statea barbatul mult la discutie cu femeia, certurile dincolo de un punct se lasau cu palme sau si mai rau. UIita orizontala s-a transformat in 20 de ani in ultima verticala la bloc, normal ca bataile au continuat. Daca sunai la politie si auzeau ca se bat in casa nici nu veneau.
NOU
Deea inca nu a aparut?
Sa ne zica cum o dezbracau, o legau de calorifer si o bateau cu furtunul de la Alba Lux 7?
Ma scuzati, m-am excitat si am putina treaba acum…
NOU
Ce mai este bă un milion de dolari în ziua de azi? Poate un milion pe an, doar de spart aiurea… În primul rând, trebuie să te ducă capul, nu contează care, ca să nu o iei complet razna, fiindcă acel dolce farniente de la 15 ani, în patru labe (dimineață, prânz, cină și culcare) nu mai ține la vârste adulte.
M-aș întoarce oricând în copilărie și mai ales în adolescență, chiar și fără mintea de acum, dă-l în morții lui de milion!
***
Am un update despre fiul vecinilor mei decedați, fiul alcoolic, căci cel drogangiu e mai eluziv.
Deci, au vândut casa, au împărțit banii, și cei doi loseri au trebuit să se care, în morții lor, de la 1 August. Aflu acum de la o vecină care mai ține legătura cu sora lor, că alcoolistul a parcat într-un motel – $600 pe săptămână – și nu poate să închirieze nici cu banii jos măcar un coteț, fiindcă nu are credit history și mai ales nu are un job curent, el nefiind vreodată capabil să se fi ținut de un job mai mult de 2 săptămâni. Vorbim aici de dolce farniente până pe la 50 de ani…
Eu zic că nu poate închiria fiindcă se duce beat la întâlnirea cu proprietarii.
NOU
Eram fericiti si eram si campioni! In 1984 pe vremea marelui Nicolae Ceaușescu, ne intorceam de la olimpiada de la Los Angeles pe locul 2 mondial, cu 53 de medalii, dintre care 20 de aur. si acuma ne bucuram la un bronz sinun argint scremut a lu fatalaul asta de Popovici. am ajuns suntem praf la sport.
NOU
cu variatiunea: “eram saraci, dar fericiti”