Noaptea trecută m-am închis în birou și am lucrat la un proiect. Când am ridicat capul din hârțoage era deja două noaptea. Intru în dormitor pâș-pâș și-o aud pe coana Tanța suspinând:
– Iliuță…
– Da, drăguță.
– Ai venit?
– Am venit.
– Îmi aduci și mie apiță?
– Cum să nu, fetiță…
Bea apă și brusc se trezește Tanțozaurul din ea:
– Da tu de unde vii la ora asta?
În fine, nu asta am vrut să vă povestesc, ideea e că am adormit târziu și m-am trezit devreme. La 6 dimineața coana Tanța a plecat la nu-știu-ce întâlnire nu înainte de-a trânti toate ușile, la toate dulapurile, toate sertarele, toate robinetele, toate becurile, deci ce să vă zic, am început ziua cu un zâmbet larg.
Când am ajuns în bucătărie am călcat și-ntr-un moț de pisică, cineva a uitat să-i pună litiera la loc, asta e, zic poate am noroc.
V-am zis că sunt un norocos.
Cel mai norocos posesor de soacră care nu vine niciodată cu mâna goală.
Azi a venit cu un ochi.
Vă povestesc imediat ca să vedeți ce ocazie am ratat.
La instrucțiunile coniței Tanța, la ora 11 fix soacra a plecat la plimbare în parc – ea și ăștia mici.
Eu și socru-meu am rămas acasă, el încă dormea, eu am rămas să spăl mașina.
Pe când frecam eu de zor, hop că apare și el frecându-se la ochi.
Pfhă, ce viață au unii – gândesc eu – să te trezești la miezul zilei…
Mi se adresează pe un ton grav.
– Da’ ce-ai făcut, tată?
Interesant mod de a saluta la perfectul compus, hai să răspund:
– Ce-am făcut, m-am trezit și eu…
Zice:
– Nuuu, ce-ai făcut de te-au pedepsit așa?
Și se apropie din ce în ce mai mult.
– A, nu bre, că e o plăcere să spăl Mercede…
Vine și mai aproape coborând la urechea mea și îmi șoptește ca Biden:
– Nu mai e nimic de băut. Am căutat și nu mai e, ce-ai făcut? Ai supărat-o pe Tănțica și-a aruncat tot?
A, deci nu e somnoros, îi e sete.
– Bre, zic, stai liniștit că e și de băut. Și dacă nu mai e am eu o rezervă de tequila, dar o lingem mai târziu.
– Techila?
Se strâmbă ca și cum i-am zis ceva de Vadim Tudor.
Zic:
– Tequila, nu știi ce-i aia? În fine, nu se bea acum, trebuie să fii mâncat, e ca un medicament, din extract de…
Face ochii mari.
– Unde? Că eu am reumatism.
Interesantă informație, zic:
– Se bea cu sare.
– Aoleo, eu am și pizdoriapsis de-ăla, am auzit că sarea drege.
N-am apucat să intrăm prea adânc în beneficiile extractului de agavă că mi-au bâzâit blugii.
Opresc apa, scot cu atenție mănușile, scot telefonul cu grijă, un apel pierdut.
Mă sunase coana Tanța, cred că din greșeală că n-am apucat să răspund în cele 0,5 secunde de apel, oricum a zis să n-o deranjăm, îmi văd de treabă.
Socru-meu studia cu atenție robinetul când îmi bâzâie iar blugii.
Opresc iar apa, scot iar mănușile pe care abia le băgasem că erau ude, mă șterg de blugi, când să răspund iar apel pierdut.
Aproape instant, primesc mesaj de la coana Tanța:
– SUNĂ URGENT!
Vă zic, în toată cariera mea militară n-am primit ordin prin SMS.
Hai să fac o excepție. Sun:
– Sărut mâna, doamnă, ce s-a întâmplat?
– Mama!
– Te miri că e mare sau ce?
Pauză mică – în semn că gluma n-a fost apreciată.
– I-a dat un copil cu mingea…
– Pffft, păi și pentru atâta lucru m-ai sunat? Pe mine m-a lovit în curtea școl…
– Cred că a pierdut un ochi.
– Și nu l-a mai găsit?
De data asta gluma a fost prea întinsă așa că au fost testate rezistențele la decibeli ale telefonului:
– Mama nu mai vede și ție îți arde de glume? Du-te cu ea la spital!
Sar în mașina spălată pe jumătate, mă duc în parc.
Soacră-mea întinsă pe o băncuță cu o batistă la ochi, ăștia mici ai mei își dădeau coate.
– Tati, tati, crezi că moare?
Eu suferind pe interior:
– Aoleu, da’ ce-ai pățit mam…
Își dă batista la o parte.
În afară de un ochi mai mic și unul mai mare, avea paloarea ei normală.
Îmi fac curaj și-o întreb:
– Mamă-soacră, zic, ochiul ăla așa e din naștere sau e ceva nou?
– E de la minge.
– Era de golf?
M-a privit cu încrederea pe jumătate așa că am transportat-o la spital.
Intrăm la oftalmolog, ea cu batista la ochi.
– Să mă dezbrac?
– Nu știu, mamă soacră, îți place de domn’ doctor?
În timp ce se uita ăla în ochii ei dulci mi-a bâzâit iar norocul în blugi.
De data asta am fost mai prompt și-am scos telefonul la timp.
Zic șoptit să nu deranjez:
– Suntem în cabinet, te sun eu când ieșim.
– Du-te și ia-l pe tata că s-a otrăvit.
– Cum s-a otrăvit?
– A băut ceva din garaj, cică i-ai zis de nu-știu-ce extras și-a băut șampon de mașină.
În fine, nu vă mai țin că trebuie să am grijă de doi pirați, unul cu plasture la ochi, unul face spume, i-am adus acasă, sunt ok, nu e nicio problemă gravă, acuma dorm.
Obosit și sastistit, netezesc în treacăt pisica pe creștet și mă basculez pe canapea.
Se lasă liniștea.
Moment în care îmi bâzâie iar norocul.
Iau poziția de drepți și aud un susur de tunet din capătul celălalt al universului:
– AI UITAT COPIII ÎN PARC.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.