Scris de A.

Sergej Sumlenny
Sergej Sumlenny este expert politic german, cu un accent deosebit pe politica de securitate și energetică în Rusia și Europa de Est. În perioada 2015-2021, a fost directorul biroului pentru Ucraina și Belarus al Fundației germane Heinrich-Böll. Este doctor în științe politice.

Traducere după ‘We are Russians, the Truth is With Us’ publicat pe 22 februarie 2022

 

Participanți la Marșul Rusiei, organizat de naționaliști și activiști ai grupurilor politice de extremă dreapta, cu ocazia Zilei Unității Naționale, la Moscova, Rusia, 4 noiembrie 2018. Credit: REUTERS/Maxim Shemetov

Perspectivele externe ale Rusiei sunt condimentate cu ingrediente de extremă dreapta și antioccidentale aprobate oficial. Și nu doar Vladimir Putin savurează acest gust.

Vladimir Putin este foarte diferit de Iulia și Alexei Navalnîi în multe privințe, dar au cel puțin un lucru în comun. Sunt fani ai filmului rusesc de mare succes Brat-2 – un exemplu de șovinism, excepționalism și antioccidentalism rusesc modern care avansează ideea unei lupte eterne între o Rusie virtuoasă și un rest al lumii ostil.

În ianuarie 2021, liderul opoziției Alexei Navalnîi și soția sa Iulia zburau spre Moscova de la Berlin. Navalnîi tocmai supraviețuise unui atac cu Novichok comis de FSB-ul lui Putin și încă își revenea de pe urma agentului neurotoxic. Nici el și nici soția sa nu știau că acest zbor se va încheia cu încarcerarea sa într-o instituție rusă brutală, dar vor fi intuit. Amândoi au vrut să își demonstreze pregătirea pentru lupta care urma să aibă loc. Știind că fiecare cuvânt al lor va fi examinat în detaliu, Iulia – pe scaunul ei din avion, alături de Alexei – s-a uitat la una dintre camerele de luat vederi și a spus: “Băiete, adu-ne niște vodcă. Zburăm spre casă”.

Aceste cuvinte sunt inconfundabile pentru majoritatea rușilor; sunt preluate din Brat-2.

Nici un film sau o carte nu pot descrie cu adevărat o cultură, dar Brat-2 este cel puțin un artefact esențial al Rusiei moderne. Lansat în 2000, în zorii perioadei de mandat a lui Putin, nu este doar un blockbuster; sau un film pe care Putin îl citează în mod regulat; sau un film, a cărui vedetă, Danila Bagrov, a făcut parte din campania prezidențială a lui Putin din 2004 – când portretul lui Putin a fost semnat cu sloganuri asortate “Putin este președintele nostru“, iar cel al lui Danila cu sloganuri “Danila este fratele (Brat) nostru”. Este, de asemenea, o biblie a identificării de sine a Rusiei din ultimele două decenii.

Sinopsisul filmului este destul de simplu. Protagonistul, un tânăr pe nume Danila, cu o față de copil și buze senzuale, este un veteran al armatei pierdut în Moscova prosperă (pentru unii) și plină de avânt a sfârșitului anilor 1990. El descoperă că un prieten din armată s-a angajat ca bodyguard și a fost ucis de angajatorul său, un șef mafiot. Hotărât să facă dreptate, Danila merge la sediul din Chicago al partenerilor de afaceri din SUA ai mafiotului. Acolo descoperă că rețeaua Chicago-Moscova produce videoclipuri violente în care fete din Rusia sunt abuzate sexual și apoi vândute pedofililor occidentali.

Această descoperire vine la pachet cu alți dușmani. Naționaliști ucraineni și rusofobi – parteneri ai șefului mafiot – îl vânează pe Danila. Un dealer de mașini din New York – un bărbat mai în vârstă caracterizat prin aproape toate tiparele antisemite – îl înșală pe naivul și bunul la suflet Danila și îi ia toți banii. Proxeneți negri și traficanți de arme – caracterizați de mai toate trăsăturile contra negrilor – caută să-l ucidă pe Danila în timp ce acesta încearcă să salveze o rusoaică de la exploatarea sexuală.

Astfel, filmul conține fiecare țintă a naționalismului rusesc modern. Și, nu întâmplător, acestea sunt, de asemenea, grupurile zugrăvite de mass-media din țară ca fiind dușmanii eterni ai Rusiei și ai valorilor sale tradiționale. De la ostilitatea rusă față de mișcarea Black Lives Matter sau respingerea corectitudinii politice – Brat-2 le are pe toate, cu protagonistul care folosește cu veselie cuvântul cu “n” și împușcă o persoană de culoare, în timp ce explică: “Am învățat la școală, că cuvântul cu “n” este ok”.

Reprezentările nu sunt la fel de simpliste precum binele și răul; se pare că în Statele Unite există oameni buni foarte asemănători cu rușii. Partenerul american al lui Dănila este Ben, un țărănoi camionagiu și un adevărat om de acțiune, capabil să ajute atunci când alții stau deoparte.

În cele din urmă, dușmanii Rusiei sunt înfrânți: șeful mafiei pierde; fratele lui Danila ucide un naționalist ucrainean profund stupid; polițistul de frontieră american este fentat; iar un polițist din Illinois vorbitor de ucraineană este bătut cu brutalitate.

Putin își presară în mod regulat declarațiile publice cu citate din Brat-2. Astfel, a folosit repetat cuvintele lui Danila, “puterea este în adevăr”, la conferințele sale de presă. În film, cuvintele sunt rostite de protagonist după ce și-a croit drum, precum James Bond, în sanctuarul interior al super-răufăcătorului. Americanii cred în bani, îi spune el omului de afaceri încruntat, în timp ce rușii cred în adevăr și de acolo își trag puterea. Alexei Navalnîi a folosit formula “puterea este în adevăr” ca ultim cuvânt în instanță în februarie 2021, înainte de a fi încarcerat pentru acuzații false, după ce a numit-o “cea mai populară formulă politică din Rusia” (în ochii săi, Navalnîi s-ar fi putut vedea destul de rezonabil ca fiind Danila iar Putin fiind șeful mafiot).

Chiar și acum, la 22 de ani de la lansarea filmului, în Rusia poți cumpăra un autocolant de mașină cu Danila, o armă și sloganul Puterea este în adevăr. Afișând exact aceeași bravadă dezinvoltă, Putin a declarat în 2018 la forumul politic Valdai că, într-un război nuclear, “noi (rușii) vom merge în rai ca martiri, iar ei (Occidentul) vor pieri pur și simplu”. Channel One, controlat de stat, a difuzat anul trecut o proiecție specială cu ocazia celei de-a 20-a aniversări, descriindu-l ca fiind un film cult “în multe privințe” despre americani, dar nu pentru ei. Între timp, o editură lansează anul acesta o bandă desenată cu Danila în rolul principal.

Bineînțeles, mare parte din film este o chestie de bătaie de joc, bazându-se pe clișee cinematografice bine înțelese (și bine livrate) de violență nemiloasă. Filmul este departe de a fi serios, nu este un manifest politic – nu mai mult decât, să zicem, Die Hard – și primește un rating adulator de 7,8 pe IMDb.com (alte site-uri americane mai populare, precum Rottentomatoes.com, nu-i recunosc existența). Vizionarea lui nu îl transformă pe spectator într-un ultranaționalist.

Cu toate acestea, temele sale sunt în ton cu un naționalism modern ușor de recunoscut și, în mod clar, ating un punct sensibil în rândul publicului rus. Asta nu înseamnă că este prima manifestare a viselor rusești de superioritate și a sentimentului de națiune discriminată de Occident, o națiune care se pregătește să se scuture de cătușe. Nu este cazul.

Toate manifestările agresiunii rusești – de la otrăvirile Skripal la atacurile cibernetice și până la presiunea militară asupra Occidentului – au fost perfect prefigurate la sfârșitul anilor 1990 de extrema dreaptă a țării. Să-l luăm de exemplu pe Maxim Kalașnikov, un autor de extremă dreapta care și-a ales ca pseudonim numele unei arme de asalt (numele său real este Vladimir Kucherenko). Născut în 1966 la Ashgabat, în republica sovietică Turkmenistan, Kalașnikov a devenit scriitor și a inundat librăriile rusești cu manifeste antioccidentale revanșarde și extremiste, afirmând literalmente că prăbușirea URSS a fost rezultatul unei “înjunghieri în spate”, limbajul folosit de extrema dreaptă germană după căderea Imperiului German în 1918. În numeroasele sale cărți, Kalașnikov a descris Occidentul ca fiind dușmanul etern al Rusiei, condus de evrei pe care i-a numit “noii nomazi”. El a cântat un cântec despre superioritatea militară și tehnologică sovietică, care fusese trădată de elitele lașe, dar care trebuia restaurată pentru a crea “URSS 2.0”.

Ideile lui Kalașnikov privind restaurarea puterii globale a Rusiei păreau ciudate în anii 1990, când Rusia încerca să construiască punți către Occident. El a susținut o politică externă nihilistă de revocare a obligațiilor internaționale și un comportament sălbatic, dar folosind agenți extremiști în străinătate pentru a oferi o negare plauzibilă. El a îndemnat la sprijinirea mișcărilor de extremă dreapta și a mișcărilor separatiste din Texas până în Bavaria pentru a slăbi Occidentul; la investiția în grupuri de hackeri și la atacarea rețelelor de calculatoare, a burselor de valori și a centrelor tehnologice occidentale; la utilizarea întregului arsenal de tactici de război de gherilă pentru a destabiliza NATO; și, cel mai important, la a nu ne teme de puterea occidentală, deoarece Occidentul este un tigru de hârtie, în timp ce Rusia are adevărul de partea sa.

Scopul noii Rusii ar fi – a spus Kalașnikov – crearea “național-socialismului rusesc” (la propriu) și refacerea URSS, inclusiv reocuparea Donbasului (pe care l-a numit “Inima Rusiei”), dar și a Crimeei, a sudului Ucrainei și a întregii regiuni “Novorossia”. Mulți ani mai târziu, după ce Rusia a ocupat Donbasul în 2014, cea mai pro-Kremlin revistă economică din Rusia, Expert, a folosit aceeași expresie “Donbasul este inima Rusiei” pe coperta sa.

Încă din 2007, Kalașnikov (descris discret ca fiind un “popularizator al armelor sovietice”) a fost invitat ca unul dintre vorbitorii cheie la infama tabără de la lacul Seliger a mișcării de tineret Nashi a lui Putin. În 2009, președintele rus de atunci, Dmitri Medvedev, i-a lăudat public “ideile privind dezvoltarea tehnologică” și a îndemnat guvernul să le studieze, observând totodată că era ocazional foarte nepoliticos cu autoritățile. Până în 2020, Kalașnikov era redactor-șef al Voyenno-Promyshlenny Kuryer, un organ de presă rusesc cu legături puternice cu industria de apărare rusă.

Kalașnikov este departe de a fi singur: printre alții se numără Iuri Mukhin, jurnalistul și autorul de extremă dreapta, Alexandr Prokhanov, și gânditorul fascist Alexandr Dugin, toți promovând idei de superioritate rusă și susținând acțiuni rapide, brutale și care nesocotesc dreptul internațional.

Extrema dreaptă rusă are, de asemenea, soldați de rând. În 2020, un grup numit Mișcarea Imperială Rusă a fost desemnat drept organizație teroristă. Această organizație a fost puternic implicată în luptele din Donbas, are o aripă paramilitară și instruia extremiști străini în tehnici de luptă. Dar MIR a fost desemnată de guvernul SUA, nu de omologul său rus. Potrivit Washington Post, întrebat despre acest subiect, purtătorul de cuvânt al lui Putin a declarat că “nu știu suficient de multe despre RIM pentru a comenta”.

Iar ideile de extremă dreapta au locul lor în mainstream. Canalul de stat Channel One, de exemplu, a difuzat la orele de maximă audiență reportaje despre familia Rothschild, un cuvânt de cod familiar pentru antisemitism, despre care a dezvăluit că ajută la controlul lumii prin intermediul clubului Bilderberg. Ziarul pro-Kremlin KP, același care l-a aclamat pe Danila ca fiind “fratele nostru”, a publicat o rubrică cu titlul: ” Păcat că naziștii nu i-au jupuit pe strămoșii (evrei) ai liberalilor ruși – nu am avea probleme [cu ei] astăzi”.

Timp de două decenii, Occidentul a tratat în mare parte cu dispreț extremismul de dreapta rusesc sau l-a catalogat drept marginal. Produse de cultură de masă de tip blockbuster precum Brat-2 au fost tratate cu același dezinteres. Dar, deși Rusia lui Putin nu este o entitate de extremă dreapta, ea a cultivat o ideologie populară extremistă care a urmărit să-i convingă pe ruși că Occidentul este decadent și corupt și trebuie învins pentru ca rușii să prospere. Acest mesaj a fost susținut atât de elitele corupte de la putere, cât și de activiștii opoziției.

Succesul său în rândul poporului rus este însă mai discutabil. Din 2014, mai puțin de unul din cinci ruși își dorește o uniune (probabil forțată) cu Ucraina, în ciuda viselor sovietice bine mediatizate ale lui Putin, o mare majoritate (70%) se îngrijorează uneori sau întotdeauna de un război nuclear iminent, iar aproape jumătate din populație se teme că propriul guvern intenționează să sporească represiunea împotriva sa. Asta în ciuda faptului că accesul la puncte de vedere alternative este foarte limitat; și în ciuda faptului că mass-media de stat produce propagandă anti-occidentală, în timp ce filmele bine realizate precum Brat-2 sunt o componentă apreciată a peisajului cultural.

Legăturile dintre ideile de extremă dreapta și politicile regimului lui Putin sunt greu de ignorat. Au fost totuși ignorate. Nu mai putem continua astfel.

Va urma.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.