Am observat că mulți oameni au fost foarte entuziasmați de alerta aia de cutremur de la Android și că ce mișto realizare a tehnicii și alea.
Da, ok, dpdv al miracolului tehnic, sigur, e o realizare drăguță a google și o folosire interesantă a accelerometrului din telefoanele android.
Dar din punct de vedere al siguranței e un big nono.
În românia, cea mai rapidă așa zisă avertizare de cutremur este cu maxim, maxim 30 de secunde înainte, pentru București, din zona Vrancea. Atât îi ia undei seismice să se propage din Vrancea în București. Scade distanța, scade și timpul, evident.
Știți ce înseamnă 30 de secunde pentru un om trezit din somn și care stă la etajul 7 al unui bloc? Sau 6. Sau 5. Sau whatever? Înseamnă absolut nimic. Gândiți-vă puțin. Sună alarma. Din acel moment aveți 29 de secunde. Vă treziți. Nu înțelegeți de ce sună telefonul, ce mm, că nu am pus alarmă să sune, ce plm. Vă întindeți după el, citiți ce scrie pe ecran și, cu creierul adormit, încercați să procesați informația. Deja au mai trecut 15 secunde și mai aveți vreo 13-14 secunde să vă îmbrăcați măcar cu chiloți, să vă luați copilul sau copiii din pat, să ajungeți la ușă, să o descuiați și să ieșiți pe hol. Unde sunt toți cei 195 de locatari ai blocului, locatari ce se îndeasă pe scări, încercând să scape, ca și voi. La cutremur, primele care cad sunt scările. Unul din motivele pentru care cad este asigurarea flexibilității blocului si creșterea greutății la bază, făcând mai grea căderea din picioare.
Când va fi cutremurul cel mare, o mare parte din miile de morți vor fi din cauza (sau datorită) alarmei de cutremur de la Android. Sau credeți că oamenii super inteligenți de la Institutul de Fizică a Pământului nu s-au gândit niciodată să facă o alarmă de cutremur?
NOU
S-au gandit: www.g4media.ro/cum-poti-sa-afli-ca-vine-cutremurul-cu-25-de-secunde-inainte-aplicatii-dezvoltate-de-institutul-pentru-fizica-pamantului-pe-telegram-si-twitter.html
NOU
Spuse unul care nu-si poate controla nici macar glicemia … Scuze, gluma preluata din serialul Netflix “Superstore”.
NOU
Buna gluma, foarte bun serialul, dar nu e nf. Doar se gaseste (si) acolo.
NOU
Da, dar nu vor muri striviți de pereți ci striviți de picioarele ălora mai puternici.
NOU
Pleci de la ipoteza ca toate cutremurele au loc noaptea.
Teoretic avem 33,33 % ca marele cutremur sa ne prinda in somn.
Ok, haos ar fi si daca am fi toti treji si imbracati asteptand cu usa deschisa, dar aceste 30 secunde ar putea salva viata cuiva, poate cei de la etajul 7 care sunt sub dus sunt condamnati deja, dar unul de la etajul 1-2 are sanse.
Eu dimineata le incalzesc baietilor sandvisurile la microunde pentru 30 de secunde – stii cate poti face in timpul ala, scot sucul de portocale, il pun in pahare, pun farfuriile pe masa, pun de cafea. Fii mai optimist !!!
NOU
Slabut, eu in 30 de secunde, in plus dau o fuga si pana la vecina!
NOU
Aia de la etajele 1-2 sunt asigurați oricum. Blocul nu se rupe de acolo….nu are nici un sens sa fugă ! Nu vorbim de blocuri cu clasa de risc 1 sau 2 care se pot face moloz de sus până jos.
NOU
Blocul nu este un copac care se rupe de la baza si-i cade varful.
Sansele cele mai mari de supravietuire sunt la etajele superioare, cele de jos sunt tasate de la greutate.
Cautare google sau vizualizare imagini cladiri prabusite la seism, am avut curiozitatea asta dupa experienta de acum ~10 ani cand eram la etajul 6 intr-un bloc vechi din caramida pe langa Capsa. Nu am auzit pana acum un zgomot mai infricosator decat cel de caramida ce se freaca de caramida, si senzatia de “ebrietate” incercand sa-mi tin echilibrul. Ulterior am aflat ca blocurile de caramida lasa sa se disipe fortele si sunt mai sigure.
Nu sunt de acord ca o alerta e inutila doar pentru ca cei mai multi dintre noi nu stiu ce sa faca. Imi poate da cateva secunde pretioase sa ies de langa suprafete vitrate, sa ma asez ghemuit langa o grinda / canapea/ sub o masa, sa-mi trag telefonul si o sticla de apa langa mine.
NOU
Bee, presupun ca in cele 30 secunde termini si te si intorci.
NOU
Iti dai seama cata lume imputita azi, ca nu au facut dus de teama sa nu-i prinda ala mare in curu gol?
NOU
Asta face parte din programu’ dedicat provincialilor: “Simte-te bucurestean pentru o zi!”
NOU
Eu am continuat sa imi beau cafeaua linistit cand am vazut ca e doar de 5.3 grade. Fie primesc notificare de cutremur care nu imi pune viata in pericol si stau linistit fie primesc notificare de cutremur masiv si tot linistit stau fiindca probabil oricum mor fie ca ma agit sau nu. Pentru mine unul e utila o astfel de notificare.
NOU
la ora aia deja erai treaz?
NOU
Eram chiar la a doua cafea. Joi e una din zilele in care trebuie sa ies pe usa la 7 30.
NOU
Ești prea pesimist uneori.
Băieții deștepți de la INFP s-au gândit și chiar au făcut o alertă d-asta. Daca nu mă înșel e folosita pentru a opri automat diverse sisteme.
E adevărat că poate genera panica, dar daca am supraviețuit alertei de 10 grade de la Biziday, vom trece cu bine și peste asta. Plus că nu toți locuiesc mai sus de etajul 6, poate pentru unul care sta la parter într-un bloc cu bulina o alertă d-asta ar face diferența.
NOU
cel mai mult mi-a placut reactia lui Arafat. “domne, noi n-am dat alerta pentru ca n-am vrut.” aha, d-aia dadeau avertizare la 20m dupa ce se oprea ploaia. Ro Alert este doar o vaca de muls pentru prietenii politici, amante si copii.
NOU
Stati la casa, nu mai fiti saraci!
NOU
numa-i fitz saraki!
NOU
Dacă mai țin minte de la cursul de inginerie seismică din facultate de acum 30 și ceva de ani, anumite cutremure afectează construcțiile înalte, altele pe cele joase, deci s-ar putea să nu scapi nici la casă așa ieftin.
Totui, ar fi o șansă, dacă aveți ITP-ul la casă făcut prin sfințirea de un membru BOR, șeful lor suprem este și șeful la cutremure. 🙂
NOU
Am auzit că e mai sigur la cort. Dar ar trebui să pornesc Ro Alert ca să primesc notificările pentru urşi.
NOU
cred ca era ”altele SI pe cele joase”.
NOU
daddy: Da, e greu să scrii de pe telefon uneori.
NOU
Si eu eram treaz la cutremur. Alerta a venit cam cu 10 secunde inainte de unda de soc. Nici n-am apucat sa iau bine telefonul sa vad de ce suna aiurea (n-am auzit pana acum sunetul ala la telefonul meu) si am simtit ca nu stau bine pe picioare, apoi a zdranganit mobila si gata. Ce sa fac in alea 10 secunde?
Si daca ai ceva in cap nu o iei la goana pe scari la cutremur. Stiu de cand eram copil ca alea cad primele.
NOU
30 de secunde?
m-am uitat acum pe net, ala din 77 a durat 56 de sec.
sa va zic:
tata era in baie, se inchina in cada la obartainul de apa calda, care iar curgea, schimaba garnitura
mama la un film in sufragerie, de la baie a 3a camera
sor-mea dormea, de la baie prima camera
eu descopeream tainele nunceagului incercand sa nu sparg becurile din lustra (abajururi nu mai aveam de la atata descoperit) de la baie a 2 camera
tata l-a prins si pe ala din 40, s-a prins imediat si a strigat la noi sa venim spre el ca sa iesim pe geamul din camera unde dormea sor-mea, stateam la parter.
mama a tipat si-a pus patura in cap si a cazut biblioteca peste ea, de fapt peste canapeaua pe care era intinsa, biblioteca sa-a oprit in speteaza canapelei, cartile nu
sor-mea dormea
eu in 56 de secunde, in picioare si treaz fiind n-am putut sa fac 6-7 pasi pana la tata, era ca la dansul pinguinului… un pas in fata 2 inapoi
cam asta e cu alerta de 30 de secunde
NOU
In 30 secunde macar ai timp sa te misti sa nu cada chestii pe tine, sa te bagi sub un toc de usa sau sub un birou – nu trebuie neaparat sa le folosesti sa iesi din bloc dar macar sa iti acorzi cateva sanse in plus.
NOU
ai timp sa iti iei casca de protectie 🙂
NOU
ps: imi pare tare rau pentru Toma Caragiu, pt mine, cel mai bun actor al nostru
NOU
“Unul din motivele pentru care cad este asigurarea flexibilității blocului si creșterea greutății la bază, făcând mai grea căderea din picioare.” – Nu
NOU
Daca nu, atunci cum e?
NOU
eu am ramas la aia cu va imbracati in chiloti… nu am dormit niciodata fara chiloti, asa ca voi castiga secunde pretioase
NOU
Nu stiu la voi cum e dar la mine 30 de secunde e destul pentru o ultima data
NOU
am ras genuin
NOU
Daca folosesti ambele maini ai timp si de o tigara…
PS. INCDFP are canale de telegram grupate frumos pe categorii : sub 5 grade, 5-6 grade, 6-7 gr, peste 7 grade-aka am belit-o din 2017.
Au fost cred 40 alerte intre 6:50 si 6:53 – foarte bun cand ai iphone.
NOU
La nimic nu ajuta……macar stii de ce mori…….
NOU
Botul de Telegram al INFP e functional de ani de zile si alerta este intr-adevar cu aprox. 30 secunde inainte, dar e de inteles de ce nu ii fac publicitate. Esti sigur ca alerta Android foloseste accelerometrul telefonului?
NOU
da
NOU
“Unul din motivele pentru care cad este asigurarea flexibilității blocului si creșterea greutății la bază, făcând mai grea căderea din picioare.” Noup. Cad pentru ca este aproape imposibil sa le armezi pentru rezistenta la seism. Sunt armate, o armatura deja destul de complicata, pentru a rezista doar la fortele gravitationale. In niciun caz cladirile nu sunt gandite ca o sa caa scarile si o sa fie mai grea la baza.
NOU
un alt motiv este ca la unele blocuri comuniste si scarile erau prefebricate si toate monolitizarile erau facute de mantuiala.
NOU
@Florin ești intr-o maxima eroare. In 77 a căzut 1 singur bloc in Bucuresti făcut in comunism. Au căzut alea reparate de mantuiala in plina randuiala legionara și dictatura regala in anii 40-45 afectate de cutremurul din 40.
NOU
blocul od16. nici ala de la lizeanu nu s-a simtit prea bine.
NOU
To conclude iphone win again!
NOU
Educarea si repetarea scenariilor de urgenta sunt problema, nu alarma aia. Eu m-as bucura sa primesc o alarma cu 30s inainte de cutremur. Macar as avea timp sa opresc gazul si apa in casa pana incepe zgaltaiala. Cat despre panica si ce faci, asta tine de fiecare sa-si faca antrenamentul cu familia si sa iti faci niste proceduri de urgenta. Si aici e similar cu discutia celalata de acum ceva vreme. Ce faci daca maine da nucleara si ai mica sansa sa fugi. Ai haine intr-un ghiozdan pregatit? benzina in rezervor? cash la indemana?
NOU
You gonna die anyway
NOU
eu cred ca e utila. partea proasta azi a fost ca s-a suprapus la marele fix cu alarma de la 6.50 asa ca pwla notificare. am vazut dupa ca era mesaj de la android. misto si parte acare zic ca e misto e fix aia din notificare. care iti spune ce sa faci. adica sa te adapostesti in casa nu sa fugi ca maniacul in curul gol pe usa ca poate prinzi scarile neocupate.
NOU
Astia de la Google, daca tot sunt ei destepti in cap, in loc sa se ocupe de aplicatii inutile, mai bine ar pune mana si ar consolida blocurile in Bucuresti.
NOU
Si cand vin sa consolideze sa aduca si ei o pizza ceva; sa nu vina ca milogii cu mana goală.
NOU
Mesajul de la Android era expect light shaking in your area. M-am uitat în jur – nu se bâțâia nicio lumină
NOU
Mv2/2 , mgh se invata la fizica de cls a 6-a cat poti face in 30 de secunde si cat de repede poti ajunge jos daca vrei
NOU
Eu venisem de doua ore de la urgente pediatrie cu copiluB, a sunat alarma, am deschis un ochi vazut ceva cu vibratii, inchis ochiu la loc. Somn de voie, chiar usor leganat asa…
Eu in 30 de secunde am timp sa arunc doi copii pe geam de la etajul unu. lipim oasele mai tarziu.
NOU
Maică-mea are pisică. A zis că a început să se agite pe la geam cu vreo 2 min. înainte de cutremur..
NOU
Eu am 5 si ale dracu se agita toata ziua. Daca ma iau dupa matze ar insemna sa dorm in curte cu ele :))
Ps: si cand a fost cutremur nu am vazut niciuna sa fie agitata.
NOU
Cățelul meu nu are treabă, la cât de răsfățat și leneș este, dacă se dărâmă blocul tot nu schițează un gest, se întinde și cască plictisit.
Când doarme, ori doarme cu picioarele în sus, ori ca în poza de mai jos.
NOU
MAcar o sticla de apa sa ai pregatita si sa ajungi in cel mai ok loc in apartament. Daca ramai blocat fara apa mori in 3 zile. Sticla aia de apa poate insemna o saptamana sau mai mult daca rationalizezi in care poate ai noroc si ajung latine echipele de salvare. Am scris si la zoso, daca o sa fie un cutremur nasol si o sa fie 1000 de cladiri la pamant o sa moara multi cu zile pt ca nu avem logistica sa ajungem la ei.
NOU
Chiar daca ar fi doar o secunda intre notificare si zguduiala, statistic tot se pot salva niste vieti.
– astept liftul cu telefonul in mana, vine notificarea, nu mai urc si poate scap de un lift prabusit
– operez un carusel intr-un parc de distractii, o notificare din asta cu cateva secunde inainte ma poate opri sa dau drumul la o distractie poate fatala
– sunt medic si fac o operatie pe creier, imi spune cineva din audienta si poate am timp sa scot bisturiul inainte sa amestec prea mult in capul omului
…
tot felul de situatii (ok: rare, extreme) in care si una-doua secunde pot conta.
NOU
Uite ca ma fac avocatu’ diavolului: daca nu vine alerta, amestecatul in creieru’ pacientului Tudor Chirila poate ca ar avea rezultate deosebite.
NOU
Cutremuru mortilor masii. Aia nu e ora de cutremur. Aia e ora la care multi sint foarte vulnerabili, cum eram eu de ex, fix pă căcăstoare. Mi-a ruinat unul din putinele momente placute ale zilei.
NOU
De ce ruinat? Daca era mai puternic iti eficientiza procesul.
NOU
L-am primit şi eu. Mi-am aruncat ochii pe geam şi am înjurat în gînd: „Să mă f-t. Deci a început.” Am ajuns la telefon, am văzut mesajul şi am început să rîd. Ieri bricolînd pe google „curbe de declanşare” m-au dus căutările aici – www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2017/03/11/istoria-cutremurelor-vrancene-de-la-1600-pana-astazi/ Mi-am amintit de ce povestea bunica de cel din 40, am privit graficul, am văzut că cel din 40 a fost pe 10 noiembrie şi m-am zis că pe următorul mare eu sigur nu-l mai prind. Dimineţa hop şi gluma. Nu l-am simţit.
NOU
Nu ştiu ce să zic dar io cred că primii avertizaţi prin roalert ar trebui să fim noi, ăştia din Ardeal, pentru că aflăm doar de la ştiri că a fost cutremur.
NOU
“Deja au mai trecut 15 secunde și mai aveți vreo 13-14 secunde să vă îmbrăcați măcar cu chiloți”
Poate la Bucureşti. Eu am o lună de când dorm cu chiloţi plus pantaloni de treling acoperit cu două pilote noaptea şi mi-a venit o factură de început de iarnă de vreo 180 de lei pe octombrie.
Plm, la iarnă dacă o fi cutremuru ăla mare măcar molozul o să-mi ţină de cald şi o să mă dezgroape prin aprilie-mai când o fi mai cald.
NOU
Bee, presupun ca in cele 30 secunde termini si te si intorci.
NOU
In 30 de secunde am timp sa ma pozitionez la geam, sa o vad pe vecina care doarme fara chiloti.
NOU
Ce va face Arahat acum, cand exista alternativa asta pe care nu o controleaza?
1 nimic
2 va revizui abordarea cretina tip nanny state si va decide sa trimita si ei alerte
3 va cere Google sa nu mai trimita nici ei
Parerea mea: cel mai probabil 1, posibil si 3.
NOU
Daca nu era alerta deloc toata lumea striga ca de ce nu se implementeaza si la noi, daca e, iar nu e bine…
Nu toate cutremurele sunt de intensitate f mare…
Nu toate cutremurele se petrec noaptea…
Nu toata lumea locuieste la bloc, sau la etajul 10…
etc…
Poate stai la casa, ai timp suficient sa iesi in curte.
Poate esti pe strada, ai timp suficient sa te indepardezi de vreo cladire sa nu-ti cada ceva in cap.
Poate n-ai unde sa fugi, dar ai timp suficient sa te pozitionezi in casa asa fel incat sa nu cada mobila pe tine.
Alte n situatii in care secundele alea ar putea face diferenta intre viata/moarte.
Deci da, alerta e super utila, poate nu-i salveaza pe toti, dar macar 1 daca salveaza, nu e degeaba.