Știți că v-am scris despre cum Tinmar, fostul meu furnizor de energie, s-a gândit pe 20 decembrie să mă anunțe că de la 1 îmi modifică contractul, la niște prețuri aberante, abonamente și chestii.

Dar nu asta era interesant. Interesant era că în acel mail oficial era trecută o ilegalitate. Gen că dacă acceptam oferta, eram obligat să o păstrez tot anul 2022, altfel fiind obligat să plătesc despăgubiri 15 lei PE ZI PÂNĂ LA FINALUL ANULUI din momentul în care am schimbat-o. Am râs atunci cu prietenii, pentru că era o mizerie ilegală, scria negru pe alb că am dreptul de a-mi schimba furnizorul și o dată pe zi, dacă vreau.

Ehei, iată, că râdeam de prost.

furnizorii de energie electrică sau participanţii la piaţă implicaţi în agregare pot percepe clienţilor finali comisioane pentru încetarea contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate pe o durată determinată şi cu preţuri fixe, în cazul rezilierii lor anticipate de către clientul final.

Pe 31 decembrie, cinstitul guvern PSD a modificat legea energiei. Și a introdus acest paragraf în ea, paragraf care transformă, brusc, toți clienții de energie din românia în clienți captivi. Nimeni nu își va mai putea schimba furnizorul de energie, dacă e nemulțumit, pentru că au acceptat oferta.

Acum înțelegeți de unde știa Tinmar încă de pe 20 decembrie că vor avea dreptul de a percepe acel comision penalizator?
Sper că da.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.