Astăzi am testat Babylonul :satansmoking: . Nu, nu oraşul, ci programul de traducere Babylon 8.
Mă gândeam iniţial că na, ce utilitate ar putea avea un program de genul ăsta, când în România toată lumea ştie engleză mai mult sau mai puţin.
Dar e o logică puţin înşelătoare. Un desktop translator de acest gen nu se adresează neapărat geniilor ce ne aflăm în spatele monitoarelor noastre. Ci poate fi instalat foarte bine pe calculatorul unor oameni de altă generaţie, care nu au idee de limba engleză, aşa cum ar fi părinţii mei, care au crescut învăţând la şcoală frumoasa limbă rusă, adusă la noi de frumoasele trupe educaţionale din uniunea sovietică. Cred că ar fi de un ajutor imens pentru ei, mai ales pentru dezvoltarea utilizării internetului şi a căutării pe internet. Având în vedere ca programul are 1400 de dicţionare şi enciclopedii, cred că acest ajutor e destul de considerabil.
Pentru că şi un necunoscător total poate să intre pe un site în limba engleză şi, deşi nu înţelege nimic de acolo, să ia cu copy paste pagina şi să o introducă în utilitarul de traducere, care o va recunoaşte automat din ce limbă provine şi o va traduce în română. Fără îndoială că vor exista diferenţe şi traduceri ciudate, datorate în special faptului că avem o limbă foarte grea, dar pentru cineva care nu înţelegea la început absolut nimic, va fi util pentru că va avea o idee generală despre conţinutul acelei pagini.
O altă faţetă ar fi că nu totul se învârte în jurul limbii engleze. Pe internet se foloseşte şi italiana, franceza, germana şi de ce nu, maghiara sau bulgara. Iar programul recunoaşte chiar şi literele chirilice.
Chiar ar fi interesant să poţi traduce o pagină maghiară, cu trasee frumoase în Budapesta sau împrejurimi, dacă ai chef de drum pe acolo şi clar că fără o traducere iniţială nu o să înţelegi decât nem tudom în limba lui Petofi Sandor.
Bun. Având în vedere că cititorii mei sunt mai deştepţi decât cititorii lor, cei care distribuie acest produs în România au fost de acord să facem un micuţ concurs pe arhiblog.
Aşa că purcedem cu concursul, care este următorul:
Trebuie să îmi spuneţi cele mai complicate cuvinte pe care le cunoaşteţi, din limbile franceză, italiană sau germană, împreună cu definiţiile lor clare, gândite de voi. Doi dintre cei care vor veni cu cele mai complicate cuvinte şi cele mai complete şi frumoase definiţii, vor câştiga câte o licenţă de Babylon 8 pe un an.
Bonne chance! Yспех! Viel Glück! Buona fortuna! 頑張って!
NOU
Pt traduceri inexacte am licenţă de Google Translate. Pe viaţă. Sau până învăţ thai şi suomi. Altfel, să-ţi trăiască concursul.
Deci să-i zic bunică-mii să intre la tine pe arhiblog, să-ţi povestească ceva în rusă şi poate câştigă, că e norocoasă din moment ce a prins suta. Când a căzut din tren acum vreo 10 ani. 😛
NOU
motanes, programul face traducerea automata a textului in word sau orice editor de text, cu click dreapta. in firefox, prin plugin si in general cam oriunde unde ai nevoie. si nu se compara cu translatorul de google, am verificat :))
NOU
Dacă-i verificat… Atunci da, Babylon să fie :rant:
NOU
Oops! This link appears to be broken.
Suggestions:
* Go to babylon.com
*
Search on Google:
😐
NOU
Weltanschauung – limba germana, o meditare asupra lumii, cu caracter religios si mai ales spiritual, reflextand rostul umanitatii si a existentei in general.
vaccinoprofilassi – limba italiana , Adica ce-mi face tati periodic. Vaccinul bata’l cucu’
ubbriacamento – limba italiana, adica ce faci tu dude cand bei multa bere Tuborg….
NOU
Concursul e o idee buna si implica lumea, da dinamica etc. Dar de ce sa nu il pogori de pe torrente daca tot ai nevoie?
NOU
Cel mai complicat cuvant din romana e locatie pe care il folosesc toti impresionistii dar aproape nimeni nu stie ce inseamna. :)) Sau patetic.
NOU
Ah, uitamsem, unde-i dom`le link-ul catre magazinul virtual mininova.org ? Vreau sa-l cumpar.:D
NOU
anticonstitutionnellement – nu e neaparat cel mai complicat ci cel mai lung cuvant din franceza (25 de litere)… si e foarte prozaic, inseamna anticonstitutional…
Mai misto mi se pare insa hexakosioihexekontahexaphobie (29 de litere) dar mi se pare ca nu e unanim acceptat ca fiind cel mai lung, dat fiind ca e vorba de o constructie artificiala pentru a numi fobia celor carora le e teama de nr. 666… Incercati doar sa-l pronuntati!… Ti se limba plimba-n gura! 😀
NOU
Update : Chargoggagoggmanchauggagoggchaubunagungamaugg – un orasel foarte frumos. :))
FORMALDEHIDSULFOOXILATDESODIU – asta ne apartine, pentru pasionatii de chimie…
DIFOSFOPIRIDINNUCLEOTIDPIROFOSFATAZA – Wow, 36 de litere,
NOU
Pe cand o testatare si de Babylon BLUE ? 😀
NOU
Îmi place Maia cu Weltanschauung.
NOU
Urmeaza un pic de matematica:
Die Untermannigfaltigkeit – este termenul din matematica, mai precis din topologie, ce se traduce pe romaneste in subvarietate, parte a unei varietati. Cel mai simplu spus, o varietate reprezinta o generalizare planului din spatiul tridimensional, este o submultime a unui spatiu mai mare, care are proprietati asemanatoare cu acesta, dar mai putine dimensiuni. Varietatea se refera la “suprafete” in spatii de cate dimeniuni vrem. Un exemplu de varietate bidimensionala in spatiul tridimensional, cel pe care il percepem, este sfera, iar o subvarietate a acesteia, ecuatorul sferei. O varietate unidimensionala in spatiultridimensional este un cerc sau un oval.
Studenta la mate-fizica, ce sa-mi faci… :cuckoo:
NOU
Urmatorul cuvant nu e complicat, dar e cuvantul meu preferat in franceza:
ronronner – a toarce – se refera la motoare si pisici, provine de la expresia onomatopeica “rrooon rrooon ron rrroon” – reprezinta actiunea de a produce un sunet precum un sforait prelung si satisfacut de catre motor cand il alintam, respectiv, de pisica, atunci cand o pornim 😀 :satansmoking:
NOU
Nu se poate sa-ti spun un cuvant in romana pe care nu-l traduce nici un dictionar? 🙂
NOU
Ala ar trebui sa fie cuvantul “dor”… nu ? 😛
NOU
Pompino = italiana, argou, se traduce prin neaosul rromanesc MUIE.
NOU
@V: Nope! 😛
NOU
PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANOCONIOSIS
in engleza 🙂 ceva boala smechera :)) la plamani cauzata de inhalarea de praf de siciliu care duce la inflamarea plamanilor sau asa ceva
NOU
@Maddame Danke schön. Intradevar cuvantul este misto si il poti folosii si in expresii de genul ” Barbatii care mi-au furat Weltanschauung-ul” :))
Sau altele, amuzante desigur.
O curiozitate… Atunci cand nu vrei sa dai gres, la un examen, concurs, prezentare si esti foarte stresat… suferi de : hippopotomonstrosesquippedaliophobie, un cuvant greu de tinut minte si pronuntat!
NOU
“Donaudampfschiffahrtselektrizitätenhauptbetriebswerkbauunterbeamtengesellschaft” Cuvantul se refera la o divizie a companiei austriece, de transport maritim, “Donaudampfschiffahrtsgesellschaft” care se ocupa de transportul pasagerilor si a marfurilor pe Dunare.
NOU
Salutare,
de pe o caseta cu un spectacol înregistrat de umor, de dinainte de ’89, vă reproduc o “reclamă”:
“Dacă suferi de ANTROGASTROMOZĂENDOGASTROGALICĂBILIBISTROCIZATĂEZBULIFANTASCOMATICĂ, medicamentul ideal, Bromoval.”
Erau haioase felul şi viteza cu care se recita reclama, un fel de “…consultaţi medicul sau farmacistul…”
Ca exerciţiu, încercaţi să-l memoraţi şi să-l spuneţi repede, să vedeţi că nu-i deloc uşor, are totuşi 67 de caractere.
Am zis să particip şi eu cu cuvântul ăsta mai deosebit, poate câştig şi pot să-i fac cadou prietenei mele de ziua ei un program ca lumea de traducere rapidă. (ea fiind traducător autorizat pe franceză şi face şi engleză, având nevoie ca de aer de astfel de traduceri grosso modo)
Hai noroc şi sănătate la toată lumea!
NOU
*folosi
NOU
“Gotterdammerung” cuvantul tradus mot-a-mot inseamna “crepusculul zeilor” , dar are mai multe semnificatii
1. pentru lume si istorie, inseamna decaderea unei societati sau a unui regim, in conditii de violenta si dezordine sociala ( de ex. caderea comunismului);
2. pentru mine- momentul minunat al zilei cand ziua se ingana cu noaptea, nestiind care pe care stapaneste si invadeaza.
NOU
Genossenschaftsbauer – taran cooperatist 🙂
NOU
Pentru că ne-ai urat 頑張って! îmi încerc şi eu norocul, deşi nu îndeplinesc condiţiile. Cuvântul cel mai complicat pentru mine e かんじ (=”kanji”), care are mai multe de înţelesuri în funcţie de cum îl scrii:
感じ – senzaţie, sentiment, impresie
漢字 – caracter de origine chineză
莞爾 – zâmbind
官寺 – temple întreţinute din banii statului în perioada shogunatului
幹事 – persoană care se ocupă de organizare, coordonare, aranjamente.
Puteţi să aruncaţi cu roşii, dar chiar vreau o licenţă de Babylon, mai ales că am avut o versiune trial de Babylon 7 care mi-a plăcut mult. Păcat că a expirat între timp.
NOU
@Maia eu stiam de Cungaramacutirilimilcote numele unui oras, nu stiu daca exista, dar l-am vazut intr-o telenovela :))
NOU
Taumatawhakatangihangakoauauotamateapoka…
NOU
Defapt, un virus provocat de tabac (dacă am tradus eu bine??!!), anume:
ACETYLSERYLTYROSYLSERYLISOLEUCYLTHREONYLSERYLPROLYLSERYLGLUTAMINYLPHENYLALANYLVALYLPHENYLALANYLLEUCYLSERYLSERYLVALYLTRYPTOPHYLALANYLASPARTYLPROLYLISOLEUCYLGLUTAMYLLEUCYLLEUCYLASPARAGINYLVALYLCYSTEINYLTHREONYLSERYLSERYLLEUCYLGLYCYLASPARAGINYLGLUTAMINYLPHENYLALANYLGLUTAMINYLTHREONYLGLUTAMINYLGLUTAMINYLALANYLARGINYLTHREONYLTHREONYLGLUTAMINYLVALYLGLUTAMINYLGLUTAMINYLPHENYLALANYLSERYLGLUTAMINYLVALYLTRYPTOPHYLLYSYLPROLYLPHENYLALANYLPROLYLGLUTAMINYLSERYLTHREONYLVALYLARGINYLPHENYLALANYLPROLYLGLYCYLASPARTYLVALYLTYROSYLLYSYLVALYLTYROSYLARGINYLTYROSYLASPARAGINYLALANYLVALYLLEUCYLASPARTYLPROLYLLEUCYLISOLEUCYLTHREONYLALANYLLEUCYLLEUCYLGLYCYLTHREONYLPHENYLALANYLASPARTYLTHREONYLARGINYLASPARAGINYLARGINYLISOLEUCYLISOLEUCYLGLUTAMYLVALYLGLUTAMYLASPARAGINYLGLUTAMINYLGLUTAMINYLSERYLPROLYLTHREONYLTHREONYLALANYLGLUTAMYLTHREONYLLEUCYLASPARTYLALANYLTHREONYLARGINYLARGINYLVALYLASPARTYLASPARTYLALANYLTHREONYLVALYLALANYLISOLEUCYLARGINYLSERYLALANYLASPARAGINYLISOLEUCYLASPARAGINYLLEUCYLVALYLASPARAGINYLGLUTAMYLLEUCYLVALYLARGINYLGLYCYLTHREONYLGLYCYLLEUCYLTYROSYLASPARAGINYLGLUTAMINYLASPARAGINYLTHREONYLPHENYLALANYLGLUTAMYLSERYLMETHIONYLSERYLGLYCYLLEUCYLVALYLTRYPTOPHYLTHREONYLSERYLALANYLPROLYLALANYLSERINE
E pe bune.
Şi are 1 185 litere.
Şi Google nu-l caută, că cică The requested URL /search… is too large to process.
Şi Google se teme de el!
NOU
nu e voie pe ungureste, nu?
NOU
alex, ba da, daca e cuvant complex si e explicat cum am descris mai sus
NOU
Donaudampfschiffahrtselektrizitätenhauptbetriebswerkbauunterbeamtengesellschaft
Este cel mai lung cuvant in limba germana
Si acum cel mai lung cuvant din lume si cel mai complicat este formula chimica a titinei C132983H211861N36149O40883S693, deci imaginati-va cat de mare este denumirea stiintifica. Aceasta are 189 819 de litere(o suta optzeci si noua de mii opt sute nousprezece).
blogulcelormulti.blogspot.com/2009/07/cel-mai-lung-cuvant-din-lume.html
NOU
Mie imi place in franceza bousiller. La baza semnificatia lui era a construi ceva in graba si prost. (daca ar fi un cuvant in romana pentru asta toata multi dezvoltatori imobiliari romani ar avea in loc de firme de constructii de bousillare). In uzul popular cuvantul capata un sens nou. Ceva intre a distruge(prea moale) si a “se duce naibii”. bousille(cou accent pe e) E un fel de “fucked up” frantuzesc. O facere de rau. Interesant e cum un cuvant pornit de la munca prost facuta ajunce sa aiba rezonante asa distructive. Cuvantul asta e o lectie de viata.:)
NOU
Nu mai bine iau programul de pe torrente cu crack si nu ma mai complic cu acest concurs? 😀
Oricum, Google Translate cam suge. Is curios cat de bun poate sa fie babylon fata de el.
NOU
Terminati cu prostia asta cu “dor” netraductibil, e “longing” in engleza, “sensucht” in germana samd. E un cuvant ca oricare altul.
Evident emotiile au traduceri relative ca nu e cum ai traduce “scaun” si ar fi ceva pe care sa-l arati cu degetul. Dar daca intram in discutia asta atunci o groaza de cuvinte de genul ala nu mai sunt traductibile, din nici o limba in nici o limba nu?