Pentru mine, zilele masculine de foc încep de mâine (pentru că am 2 fete de care sunt îndrăgostit până peste urechi) și se termină, ați ghicit, în mai. Mai exact, 14 februarie, 22 februarie, 1 martie, 4 martie, 8 martie, 20 aprilie, 23 aprilie și 8 mai. Credeți-mă, sunt niște luni de foc, din care ies profund jumulit și cu buzunarele găurite.

Problema mea este următoarea.
Una dintre zilele astea reprezintă ziua de naștere a unuia din copii. Și, la sugestia comentatorului Tresspasser, vreau să îi iau un Rocksmith. Așa că, doar pentru cunoscători. Merită diferența dintre Rocksmith 2012 și cel din 2014? E ceva de capul lui Les Paul ăla? Nu ies mai ieftin dacă le iau separat?

Nu pun nici un link tocmai pentru că mă interesează strict opinia celor ce dețin așa ceva.

Da, știu, nu am scris mare lucru azi.
Nu am avut chef, am ieșit să respir aer curat și să aud cum cresc firele de iarbă.